RSS Feed

Scurte: diavolu-n persoană eliminat democratic; lupta cu Hexi și SRI; extrema dreaptă EST este experiment UE-conservator

vezi toate articolele de
14 Sep la 13:28 3 comentarii 2 vizualizari.

…diavolu-n persoană eliminat democratic

Dragnea a tot pierdut putere în timp ce devenea ”dictator”. Dragnea a tot negociat sectoare de influență economică și de statut bugetar cu lideri locali diverși, a tot cedat funcții și, da, efectul a fost că au devenit tot mai vizibili oamenii săi apropiați, de care avea nevoie în posturi cheie. Dar puterea se pierdea, și pentru a prevedea asta nu era nevoie de puteri oraculare.

A acordat prea multă putere la centru oamenilor din teritoriu și a pierdut controlul. Nu l-a învins nici opoziția din stradă, așa cum pe Ponta nu l-a dat jos mulțimea acum 3 ani. Ponta își pierdea forța centrală împreună cu Ghiță, după săpăturile unor Dragnea, Oprea, forțe anticorupție etc. Dragnea este învins de propria strategie.

Forțe și rețele adormite, gen UNPR, s-au trezit sub Firea, fațciuni învinse în ultimul an jumate s-au trezit că de fapt alcătuiesc o forță în sine, iar acum i se pregătește debarcarea. În fond le-a furnizat funcțiile, rentele pentru ”oamenii noștri”, în acest moment nu mai e bun decât să-i facă de rușine.

Stilul de grădiniță de interpretare prin diabolizare ”Băsescu e dracul”, ”Dragnea e ciuma”, ”Ponta e hoțul suprem” etc. nu înseamnă decât tăcere în fața unor probleme de sistem cât casa. Problema cadrelor extrem de slabe nu-i poate fi atribuită doar lui Dragnea sau doar PSD. Am pus toți umărul la o societate de rentieri, mai ales militari sau oficial-justițiari, pe care ne va fi foarte greu s-o reformăm. Afacerile au fost protejate tot tăind din puterea de reglementare și protecție a cetățeanului. Practic lumea se împarte în rentieri, afaceriști sălbatici și fraieri. Tocmai acest set-up nu este atacat politic de mai nimeni. Cade Dragnea, vin Firea-Bădălău, nu văd nici o veste bună. Practic marea ”dictatură” se fărâmă provizoriu în ”dictaturile” de consiliu județean.

A, și văd că toată lumea bagatelizează protocoalele. Nu a învins statul de drept, a învins o zonă în care și UE, și guvernul au investit foarte mult: expertul de carton pe bani publici secreți sau nu. Funcționarul expert în nimic stă să atace din nou puterea și, spre deosebire de politicienii care nu știu vorbi, o dau pe o română de lemn corectă de-ți iei lumea în cap.

Lupta cu Hexi și SRI

Frica civicului, intelectualului, ziaristului român de a se lua de afaceri, de suprastructuri europene, de inegalități în drepturi UE poate duce fie la voci tremurânde pro-status-quo gen Pârvulescu sau interpretări anti-servicii gen Mungiu-Pippidi. Primul luptă cu fakenewsul și cu rușii, cea mai primitivă formă de interpretare a eșecului neoliberal în Vest și a consecințelor din Est. A doua e mai nou dezlănțuită împotriva serviciilor. Își face de fapt un soi de autocritică, nedeclarată bineînțeles, pentru vremurile pro-anticorupție fără măsură în care se legitima ”liberal” călărirea instituțională a politicului pentru cauze superioare de civilizare a poporului primitiv.

Măcar Mungiu-Pippidi își face această megalomanică autocritică. Însă folosirea SRI în tot și în toate explicațiile atinge ridicolul. Bariera fiind desigur că abuzul privat, exploatarea în muncă sunt totuși mofturi, că fără UE ce ne făceam, am fi fost și mai rău, o nonexplicație care de fapt a ucis orice formă timidă de stânga prin această parte de Europă. În acest moment AMP și ONG-ul său au o bătălie în tribunal cu SRI pentru a lămuri relația firmei care a diluat dezinfectanții cu serviciile. Foarte frumos.

Dar e și un foarte grăitor exemplu despre limitele civice ale dnei Pippidi. Problema a fosta atunci una de PIAȚĂ! Fix așa cum ce s-a întîmplat la Colectiv se putea întâmpla mai oriunde pentru că autoritățile au lăsat afaceriștii să zburde, să-și facă cluburi oricum și oriunde indiferent de siguranța cetățenilor, tot așa Hexi era doar un etalon pe piață, o piață cu tot soiul de mari companii care NU AU FOST CONTROLATE. De ce? Păi purtătorul tehnocrat de cuvânt a zis-o atunci clar: n-avem bani să controlăm și celelalte firme, controlăm doar Hexi, că pe ăștia i-a prins deja Tolo.

Marele păcat SRI este că e un SRL pe bani publici, și joacă după reguli de piață inclusiv în mediul intelectual, academic, afaceristic. Dar această privatizare pe bani publici e de fapt un acord politic, un ”protocol” dacă vreți, prin care abuzul privat a devenit singura politică în care cred și pesediștii de peșteră și europeniștii corporate.

Extrema dreaptă EST este experiment UE-conservator

Renate Weber a votat pro-Orban Victor practic în Parlamentul European. Și a explicat că a făcut-o pentru că nu suportă ipocrizia șefului popular german care, după ce l-a susținut pe Orban, acuma o face pe democratul. Argumentație corectă, dar vot calibrat perfect și ipocrit pe interesele personale. Adică îl criticăm pe Orban, suntem și în ALDE, dăm și un semnal corect către alianța PSD-ALDE. Nice. Încă un mandat de europarlamentar asigurat.

Dar dacă tot a deschis discuția să o ducem la capăt. După experimente de austeritate încurajate în Est și Sud, Partidul Popular European și facțiunile sale ultraconservatoare germane au avut totdeauna grijă să încurajeze căpcăuni ultraneocon și în Est.

De aici vine și senzația de ”artizanal”, mai ales în Est. Sigur că a existat un avânt popular antiestablishment după criză. Dar încapsularea în dreapta conservatoare n-a fost așa ”natural” cum ni se spune. Frica a fost una singură, de periclitare a extragerii de profit (a periclitării ajutorului investitorilor, cum conjugă penibil ”specialiștii” noștri). Or, mai nimic nu s-a întâmplat. Acum, sigur că da, Frankenstein a scăpat din lesă cu unele măsuri, deci să-l facem de râs.

E și motivul pentru care Dragnea nu reușește să fie iliberal. Nu poți fi iliberal fără aprobarea conducerii UE. Băsescu și PPE au jucat un astfel de tontoroi antidemocratic dar pe coordonate modificate și de prezența masivă a americanilor în joc. Dragnea a vrut să se facă Orban doar cu ajutorul lui Netanyahu și ceva maimuțoi de-ai lui Trump. Și uite ce a ieșit.

Ce nu rămâne discutat? Echilibrul fin al redistribuirii în UE, ăla de care am mai vorbit. Fondurile europene nu ating nici absorbite total acel munte de profit extras din est mai ales de capitalul german. Pentru asta, sigur că da, ar trebui o stângă (nu un pesedism de mlaștină care să culeagă firimiturile lobbystice sau comisioanele) – dar până și rezistența acadmeică sau minim intelectuală  fost descurajată metodic și ridiculizată de analfabeți politic stipendiați de aceiași conservatori.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

3 comments
  • 1

    Buna ziua!
    Ştiu că ideologic, doctrinar, sunteţi socialist, am mai vazut ca sunteti un vehement critic al liberalismului. Cred ca totuşi nu puteti sa intelegeti cu adevarat liberalismul şi mai cred ca ati primit informatia si acceptat-o fara sa ganditi chiar dumneavoastra daca este sau nu justă informatia.
    Ce este liberalismul? Conform dex-ului, puneti aceasta intrebare in gooogle si o sa aflati exact. Vorbiti mereu de liberali si de cei de extrema dreapta(extrema liberalismului) ca si cum ei sunt cei care interzic, rasisti, sovini, nazisti, etc.. Cand chiar din dex si daca e sa dicutati cu un liberal adevarat( asta ar fii fost coposu ) o sa observati ca liberalismul se rezuma cam asa , ai dreptul sa faci orice atat timp cat nu incalci drepturile celorlalti( mai pe scurt) iar statul este doar un paznic de noapte al societatii. Dar cred ca cel mai bin ear fii sa cititi Adam Smith – Averea Ntiunilor, si Actiunea Umana a lui Ludwig von Mises. De dragul discutiei dati-mi exemple de dreapta extrema si am sa va va argumentez ce a fost de fapt acolo. Si care este motivul pt care este atat de hulit liberalismul.
    Imi cer scuze pt ortografie, nu am timp sa corctez

    Augustin Ghenta
    2018-09-14 18:09:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    (Off-topic) Mă așteptam la un paragraf despre ce zice min. finanț despre servicii medicale; sau probabil vine un întreg articol ! În primul rând, dac-ar fi piața liberă, ar fi închis statul, pentru dumping (cum își plătește profesorii, de pildă, sau, până de curând, chiar medicii, ca să exemplific pe scurt) în context european. Apoi, dac-ar fi piața liberă, poate sistemul ar accepta grupuri de asigurați pe un același cont(eventual neapărat rude până la un grad oarecare stabilit) Și atunci poate că aceste grupuri ar cotiza la “CNAS” din altă regiune sau chiar țară, și nu doar în virtutea liberului-schimb, “să v-arătăm noi vouă”, ci în cunoștință de cauză. Ceea ce m-a frapat însă a fost crisparea respectivului , semn că măsura anunțată va fi (în deplină necunoștință de cauză) implementată.

    Adrian
    2018-09-14 22:28:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Foarte interesant articolul, s-a pus punctul pe I.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!