Sebastian Lăzăroiu: “Scenariile mele, mai târziu sau mai devreme, devin realitate”. Un interviu despre politică, sociologie&more.

Îmi povestea la un moment dat un inginer, că, înainte de 1989, la o vizită a unei clase de elevi la el la fabrică, cum se făceau pe vremea aia, unul dintre copii fusese atât de fascinat de o maşinărie care învârtea nişte cuţite încât a pus mâna acolo şi şi-a tăiat câteva degete. Cam aşa îi văd uneori pe sociologii ajunşi în siajul politicii. Tu, Vasile Dâncu, Alin Teodorescu şi alţii. Paradoxul e că, deşi sunteţi experţi în imagine, aţi optat să intraţi într-un univers despre care ştiaţi foarte bine că erodează, mânjeşte chiar, imaginea. Ce atrage sau, mai exact, ce te-a atras pe tine spre sfera politicii?

Eu nu sunt fascinat de politică. Sau hipnotizat, cum vrei să spui…Îi cam ştiu măruntaiele. Nu e nimic să te fascineze în legătura cu politica. Mi se pare că lucrurile sunt în schimbare. Politicienii şi finanţiştii tocmai au făcut o boacănă şi nu ştiu cum să o dreagă. De aceea, cred că ceva-ceva se va întâmpla în viitorul apropiat. O înlocuire a clasei politice. Dacă mă intrebi, nu ţin neapărat să fiu acolo. Dacă pot să fiu un mijlocitor, pentru mine e suficient. Sunt un politician în sensul că am convingeri şi le exprim public. Mai fac şi alţii asta, doar că ei nu se identifică ca atare. Nu vorbesc de cei ale căror convingeri sunt construite pe bani. Sunt, de exemplu, comentatori care îl urăsc sincer pe Traian Băsescu şi se dau analişti. Eu nu sunt analist politic. Sunt politician analitic. Nu m-aş compara nici cu Alin, nici cu Dâncu. Eu n-am fost şi nu sunt membru în niciun partid din cele existente. Dar în viitor, cine ştie…

Care au fost lucrurile pe care le-ai digerat cel mai greu sau care te-au surprins cel mai tare la politicieni?

Sunt lucruri pe care le pot digera mai uşor. Pot să accept, de exemplu, cinismul. Viaţa însăşi are momentele ei de cinism. Sau destinul. Aşa că de ce n-ar fi şi politica. Ce nu pot să diger la politicieni, la cei mai mulţi, e lipsa de viziune şi lipsa de curaj. Astea chiar nu le înţeleg. Nu înţeleg cum ai ajuns în politică dacă nu vezi decât de azi pe mâine sau dacă nu eşti capabil să îţi înfrunţi adversarii. Pare ceva natural, dar e clar că mecanismul de selecţie e greşit. Am văzut atâtea „cârpe” pe scena politică, m-am tot întrebat: „cine naiba i-a adus pe ăştia aici?”. Am văzut oameni fără onoare, oameni lipsiţi de convingeri sau de viziune. Asta m-a cutremurat. Ţi-e şi greu să vorbeşti cu ei. Le explici ceva şi se mai dau şi „doctori” în politică, te privesc de sus. Sunt incapabili să selecteze lucrurile esenţiale, care contează, sunt conduşi de presă, de subiectele zilei. Sunt incapabili să genereze subiecte. În cel mai bun caz scot câte o glumiţă scremută. Pentru ei, asta înseamnă comunicarea politică. Mediocritatea în politică – asta e greu de digerat. În politică se presupune că ai de a face cu lideri şi când colo te întâlneşti cu nişte soldăţei de plastelină.

Dacă te-ar ruga un specialist din echipa British Encyclopedia, peste ani, să îi spui două situaţii, două story-uri, cele mai reprezentative pentru a-l descrie pe Băsescu-omul şi pe Băsescu-politicianul, ce exemple i-ai da?

Băsescu – omul e prietenos şi delicat. Au fost situaţii în care ar fi putut fi mai categoric cu mine, dar m-a menajat. Băsescu-politicianul e definit de momentul mai 2010, când a anunţat tăierile de salarii şi pensii. Urmăreşte înregistrarea aia ca e fabuloasă. El ştia exact ce va urma, ştia în ce situaţie suntem, ştia că îşi pune pe toată lumea în cap, dar a avut sânge rece şi a fost ca o ghilotină. Am văzut o ministră din Italia anunţând veşti proaste pentru pensionari şi lăcrimând. Uneori trebuie să arăţi nemilos. Dacă mulţimea te simte slab, ezitant, te sfâşie.

Când ne-am cunoscut, studenţi la sociologie, la începutul anilor 90, erai un tip cu aer hippiot. Azi, eşti în gura presei… Ai vreun regret legat de anii aştia?

Dar, da, eram hippy, pozele de atunci stau dovadă. N-am regrete. Trecerea la mine a fost oarecum naturală. Am dat din una în alta. Am fost un cercetător foarte imaginativ. Am evitat şabloanele. Am vrut tot timpul să inventez altceva şi cred că şi să mă re-inventez pe mine tot timpul. De aia am şi trecut probabil prin atâtea ipostaze. Vrei să ştii ce îmi place cu adevărat? Nici politica, nici sociologia. Sunt un scenarist de film ratat. Ar trebui să fac asta când mă retrag. Oricum, scenariile mele, mai târziu sau mai devreme, devin realitate. Aşa că poţi să vezi filmul azi la cinema, dar dacă mai aştepţi puţin, poţi să trăieşti povestea pe pielea ta. Aşa că o sa scriu în continuare despre lucrurile care urmează să se întâmple.

Presa din România e ca un banc de peşti căruia îi arunci nişte firimituri şi vine buluc să înfulece. Ai postat pe FaceBook 35 de caractere („Wtf! De când face Playboy politică?”) şi jurnaliştii te-au găsit din nou fără şapcă, scriind articole şi comentarii despre gluma ta. Eşti prolific!… (până una alta, cei de la Playboy mi-au spus azi că aluzia la varianta politică a Albei ca Zăpada nu stă în picoare . Nu vreau să gonflez „subiectul”, au făcut-o alţii, inclusiv pe această platformă. Am, însă, o întrebare pentru tine, de acum, ca insider. Ai fost numit director la Tv România de Mâine. Ce te mână în luptă, ca să spun aşa? Pentru că, oricum aş întoarce-o, chiar încercând să înţeleg, tot nu înţeleg… E un pas pe care nu l-aş fi anticipat. Cum se împacă prezenţa ta în echipa PDL cu cea din echipa fostului activist Aurelian Bondrea, cu stigma Universităţii „Spiru Haret” pe ea?

Mă bucur că unii au înţeles că a fost o glumă. N-am cumpărat în viaţa mea Playboy. Şi nici nu sunt consumator. Sunt un pudic în viaţa de zi cu zi. Mi s-a părut revoltător că Albă ca Zăpada a apărut în Playboy şi am glumit pe seama acestei apariţii. Evident că şi acum glumesc. Bine, am văzut că tot felul de „cretinoizi” au comentat povestea ca nişte fete mari. Aici fac o paranteză. Ştii, ţi-am zis atâtea lucruri rele despre politicieni, dar crede-mă că analiştii sunt de departe mult mai jos. Rar mi-a fost dat să văd atâta incompetenţă şi mizerie ca în clasa „analiştilor politici” de la noi. I-aş compara cu o armată de orbi plini de ură, care, pe lângă faptul că nu pricep absolut nimic din ce se întâmplă în jur, îşi dau şi aere de mari filosofi. N-am văzut ceva mai detestabil. Îi iubesc pe politicieni când mă uit la unii comentatori. Bine, sunt şi excepţii, ca peste tot… Legat de povestea cealaltă, care a circulat ieri, nu vreau să comentez prea mult speculaţiile care s-au făcut. Eu am un obiectiv şi o sa îl ating. Şi eu nu mă „sucesc”.

Spui undeva: „Presa are propriile sale complicităţi la eşec. A alimentat spirala populismului de câte ori a avut ocazia, a închis ochii la marile fraude pentru concedii pe iahturi, a promovat divertismentul şi kitsch-ul ca pe un drog pentru sedarea maselor după credit cu buletinul, a vrut să pună guverne, să numească preşedinţi, fără să îşi asume responsabilităţi”. Ce ai să faci, ca manager TVRM, ca să nu sedezi, să nu pari populist, să nu urci în iahtul lui Bondrea etc., dar să rămâi şi pe piaţă? Prin ce poate face  TVRM diferenţa după, presupun, relansare? Şi cu ce echipă?

Repet, nu vreau să intru în speculaţiile de presă. Îi las să vorbească. O să vină şi rândul meu să vorbesc. Dar un indiciu apare deja pe pagina mea de FB. Doar că nu l-a remarcat nimeni. ))

Dacă ai avea un sac de bani, sau zece saci, şi ar trebui să faci trei cercetări naţionale, prioritare pentru România, azi, care ar fi acelea?

Multe. Despre piaţa matrimonială. Despre reţelele de socializare virtuale. Despre difuzarea zvonurilor. Am scris despre deficitul de femei din 2019 pe piaţa matrimonială, bazat pe date statistice, şi ai văzut câţi „experţii lu’ peşte” au încercat să  arunce lucrurile în derizoriu. Am şi partea a doua la „revoluţia sexuală”, dar nu vrea să o publice nimeni ) Glumesc! Dar chiar o am.

Hai să încercăm un semi- sau sferto-SWOT: eu numesc un partid, iar tu dă-mi 2-3 taguri care să surprindă defectele, punctele lor slabe.

PNL.

Loseri nefericiţi, se ascund în spatele unei gogoşi.

PSD.

Prea înfometaţi, fără direcţie, manipulabili.

UDMR.

Cu excepţia lui Markó Béla şi încă vreo câţiva, nişte românaşi înveliţi în drapelul Ungariei.

PDL.

Lipsa de viziune, lipsa de curaj. Mă rog, a zis bine Blaga, fără Băsescu ei nu erau.

Ai descris la un moment dat scena politică a României ca pe o lume de basm, cu partide personaje de poveste… Am rugat un specialist să îmi facă un scurt profil psihologic al personajelor alese de tine. Iată ce a ieşit:

Albă ca Zăpada (35%): se simte abandonată, respinsă; naivă, uşor manipulabilă, inadecvată vremurilor în care trăieşte, cu dificultăţi în a se adapta unei situaţii.

Scufiţa Roşie (26%): genul pleaser: vrea să facă tuturor pe plac (şi mamei şi bunicuţei), e curioasă, nu sesizează pericolele, se pune în situaţii riscante, nu are simţul tragicului.

Moş Crăciun (12%): simbolul binelui, util lumilor infantile, care gândesc binar (în antiteză cu „răul suprem”, Zeus).

Fetiţa cu chibrituri (12%): încăpăţânată, dar se supune repede, rebelă timidă, căutătoare de senzaţii tari, face şi apoi se sperie de ce face, agent provocator.

Capra cu trei iezi (8%): pleacă de acasă, caută soluţii şi ajutor extern, îşi neglijează apropiaţii; e malefică, răzbunătoare, întoarce armele şi e în stare să declare război; îşi găseşte duşmani pe măsură şi poate fi la fel de sângeroasă, de horror, apocaliptică chiar.

Se potrivesc profilurile cu cele ale partidelor ascunse în spatele personajelor? Poţi completa, corecta, acolo unde e cazul?

Aş completa un lucru important despre Albă ca Zapada. Tocmai ce şi-a arătat sânii în Playboy. What a shame! Ar trebui exclusă din partid.