![]() | Sever Voinescu: “La capacitățile sale, Vintu mă așteptam să atace cu tineri radicali, idealiști, frumoși și cinstiți – ar fi avut mult mai multe șanse.”vezi toate articolele de Eugen Istodor25 Nov 2009 la 10:11 25 comentarii 1910 vizualizari. |
Interviul cu Sever Voinescu. Luat cu putin inainte de primul tur. Dar, norocul meu, deloc perisabil. Viziune culturala asupra crizei. Optimista viziune. Privire dura asupra presei. Aparare a Basescului. Sever Voinescu:
Sincer, nu simt criza. Am trăit mereu într-o modestă îndestulare, așa că veniturile mele de astăzi îmi permit să trăiesc ca ieri. Mai mult, cred că mîine voi trăi la fel și asta îmi produce un confort interior. Așadar, îmi permit tot ceea ce îmi permiteam și acum un an, de pildă. Nimic în minus și nimic în plus. Văd, însă, multă lume care simte criza. Am prieteni care și-au pierdut locurile de muncă ori și-au văzut afacerile serios periclitate. Îi privesc și mă îngrijorez. Nu fac o ierarhie între vorbele pe care le rostesc. Constat, însă, că în ultima vreme folosesc tot mai mult termeni afectuoși, acele cuvinte ori expresii care, în engleză, se cheamă ”terms of endearment”. Nu am, încă, o explicație pentru asta.
Da. Așa spun cifrele, așa spun liderii lumii, așa spun marii oameni de afaceri. Dar nu pe ei mă bazez. Așa spun autorii pe care îi ador, preoții care mă fac să cad în genunchi numai cînd îi văd, dar și cunoscuții mei pe care îi consider mai deștepți decît mine. Pe ei mă bazez. Cred că imaginea cea mai corectă despre o epocă o găsești în personajele marilor prozatori ai timpului respectivi și nu în izvoare de istorie socială ori în cifre statistice. Ca să știi cum erau, să zicem, rușii primei jumătăți ai secolului al XIX-lea, cel mai bine e să citești Gogol. Despre francezii de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și primele decenii ale XIX-lea cea mai bună sursă este Stendhal, pentru personaje masculine, și Blazac pentru personaje feminine. Englezul elisabetan e la Shakespeare. Dacă intuiția mea e adevărată, atunci scriitorii care vor da mprturie despre noi peste secole sunt Philip Roth, Ian McEwan și Michel Houllebecq. Personajele lor sunt oglinda noastră. Cînd realizezi asta, îți dai seama în ce criză oribilă suntem! Suntem jalnici. Dacă vorbim despre criza economică, îmi amintesc o vorbă a marelui Ronald Reagan: ”e recesiune cînd vecinul își pierde locul de muncă și e criză cînd îmi pierd chiar eu locul de muncă”. Se pierd atîtea locuri de muncă, încît distincția dintre vecin și mine e aproape de nefăcut în privința asta. Și eu îmi simt locul de muncă amenințat de criza politică. În plus, vecinul meu, un tinichigiu, și-a pierdut locul de muncă și de-aia zic: e criză!
N-are nici o legătură. Criza politică de la noi e produsă de tensiunea dintre dorința uriașă, obsesivă a unora de a-l da jos pe Băsescu cu orice preț și propria lor neputință. Băsescu își urmează proiectul politic implacabil ca un petrolier gigantic condus de un comandant puternic.
Știi, desigur, platitudinea că ceea ce ne unește e mai important decît ceea ce ne desparte. Ei bine, eu cred în platitudinea asta. Ieri, între două mitinguri, am citit un articol interesant în ”World Affairs” scris de un lingvist galonat de la Columbia University în care se vorbea despre dispariția limbilor. Acum, se vorbesc în lume aproape 6000 de limbi. Însă, în secolul următor vor ajunge numai 600 dintre ele. Se pare că ceea ce se întîmplă cu lumea e inversul mitului Babel. Sigur că antropologii și scriitorii vor plînge, poate că se vor găsi și filozofi să spună că fiecare limbă care moare ucide o parte din sufletul etern al speciei noastre. Dar vestea bună este că ne vom înțelege între noi mai ușor, pentru că tot mai mulți oameni vor vorbi tot mai puține limbi. Așadar, perspectiva nu e chiar rea. Cît despre conștiință, n-aș crede că stăm mai rău decît alții sau mai rău decît altădată. Vom fi în criză de conștiință cînd viața va deveni imposibilă din motive de conștiință. Suntem foarte departe de momentul acela.
Poate lungul nasului lui Pinocchio. ..N-aș zice criză, aș zice derută. Cînd nu mai știi ce e rău și ce e bine, ești pierdut, rătăcit, năuc. Asta e situația noastră. Ar fi criză dacă am știi ce e rău și ce e bine, am face răul și am suferi sufletește, dostoievskian, după aceea. Nu suntem în situația asta. Suntem în situația nedumiritului. Habar n-avem dacă facem răul sau binele, iar deruta e atît de mare, încît am ajuns să credem că n-are nici o importanță să știm de facem bine ori rău.
Simt ceva fatal și o ușoară adiere de apocalipsă în toate astea, dar îmi spun imediat că mă înșel. În plus, zilele astea sunt în campanie electorală și văd altfel lucrurile.
Se termină, nu dispera. Se termină cînd o veni vremea. N-am grija eternității răului.
Întotdeauna. Sunt un conservator – în sens anglo-saxon cît se poate de clasic – și nu aș putea vedea mersul lumii altfel decît în jos.
Întrebarea asta mă cutremură. De ce mi-o pui? Frenezia cu care e citată celebra frază a lui Nietzsche mă sperie, sincer. Pînă și catarii, cei mai convinși oameni că tot ce ne înconjoară e opera Necuratului, credeau că există în suflet o fărîmă de lumină divină. Cu alte cuvinte, pînă și pentru ei, deși lumea era cu totul fără Dumnezeu, în sufletul omului tot exista urma Lui. Dumnezeu nu lipsește. Noi lipsim de la întîlnirile pe care ni le dă în timpul vieții. Iar apoi, ne întîlnim cu El în ipostaza cam înfricoșătoare de judecător.
Mare diferență. Am trăit diferit istoria și ne uităm diferit la ea. În plus, noi știm atîtea despre ei, dar ei nu știu despre noi mai nimic. Această cunoaștere asimetrică are un rol enorm în adîncirea diferenței. Pentru că, pe măsură ce le aflăm limitele, cunoașterea noastră despre ei devine tot mai critică și mai frustrată, în vreme ce necunoașterea lor despre noi devine tot mai serenă, frivolă și condescendentă.
Totuși, e mai veselă decît altele și, vorba oricărui pesimit, e mai veselă decît cele care vor veni. În plus, e o epocă în care se cîntă bine. Avem voci mari în timpul vieții noastre, orchestre senzaționale – n-om sta noi bine în privința compozițiilor, dar stăm excelent în privința interpretării. Trăim o vîrstă a interpretării și nu neapărat a creației. În asemenea vremuri, simțul ludic este exacerbat și, de aceea, peisajul acestui început de secol nu este chiar sumbru.
Nu știu dacă o simte în plan personal. Este, însă, evident preocupat de această criză.
Nu e chiar pe toate gardurile. Știu un candidat care e cu mult mai expus. Și nu-i va folosi. Panotajul și afișajul sunt printre puținele feluri în care Traian Băsescu mai poate comunica ceea ce are de spus. Televiziunile de știri, dar și televiziunea publică, sunt lansate într-o campanie dezlănțuită împotriva lui. Îi blochează mesajele esențiale, îl atacă pînă dincolo de jignire, îl lapidează cu adjective care mai de care mai grele. E un fel de concurs în media noastră: care-l înjură mai vîrtos pe Traian Băsescu. Sigur că acest procedeu al Realității și al Antenei 3 este cu atît mai penibil cu cît cele două televiziuni s-au aruncat în susținerea lui Geoană, cu adevărat cel mai penibil dintre candidați.
Nu cred că e destrăbălat. Nu-i cunosc viața personală, dar nu mi se pare. Din cîte îmi dau seama, nici n-ar avea timp. Traian Băsescu are un program zilnic sufocant aproape. Ca să te destrăbălezi îți trebuie timp. Destrăbălarea nu e ceva ce se poate practica într-un minut de pauză, între o ședință CSAT și un Consiliu European.
Nici Crin, nici Geoană nu sunt adversarii lui adevărați. Meciul lui Traian Băsescu se joacă împotriva oligarhilor care se găsesc la capătul celălalt al lesei, iar miza acestui meci nu sunt neapărat alegerile din noiembrie-decembrie, ci plasarea României pe o orbită nouă. E foarte greu. Adversarii lui Traian Băsescu sunt foarte puternici. Dispun de mijloace colosale și sunt puși pe el. Mă amuză cînd îi aud pe criticii lui Traian Băsescu spunînd că în mandatul său nu s-a întîmplat nimic. Dacă e așa, atunci cum de sunt atît de înverșunați și uniți împotriva lui oameni care, altfel, numai prieteni nu sunt, precum dnii Vîntu, Patriciu și Dan Voiculescu? Le-o fi făcut el ceva de-au pus oamenii ăștia asemenea resurse la bătaie pentru a scăpa de Traian Băsescu…
Nu are nici un sens, desigur. Pe mine m-a speriat această radicalizare în pro și anti Băsescu de multă vreme. De cîțiva ani, procesul de închidere a minții politice de la noi este tot mai accentuat și a devenit, de cîteva luni, adevărată rinocerizare. E inutil să ne mai întrebăm acum cînd și de ce a pornit. Dar trebuie să se oprească. Există teme mai importante decît Băsescu: cea a destinului nostru european, cea a poziției noastre geo-strategice, cea a morții, cea a felului în care românii vorbesc românește și multe altele.
A făcut deja două, dacă vă referiți la desemnarea primului-ministru. A desemnat mai întîi un prim ministru independent, pe dl Coritoru, pentru că așa cereau partidele în majoritatea lor, mai puțin PDL. L-au picat. Apoi, au vrut un gospodar cu certe calități, ales cu 80%. L-a numit pe dl Liviu Neogiță. Despre care cred sincer că poate fi un mare prim-ministru. Are toate înzestrările pentru asta. Dar, toate astea nu înseamnă nimic pentru coaliția anti-Băsescu. Ei îl vor jos pe Băsescu și, pe cale de consecință, orice poatră semnătura Băsescu trebuie imediat distrus, ca într-un fel de ritual frenetic al uciderii în efigie.
Eu nu cred că Băsescu se înmulțește așa. El e unic. Al doilea ca el nu cred că vom vedea. Va termina al doilea mandat în 2014 și nu vom mai avea altul ca el.
Am nostalgia vremurilor în care trăiam din publicistică. Dar nu-mi pare rău. M-aș întoarce, dacă aș simți că nu mai am nimic de spus în politică. Nu știu cine mă va primi. În orice caz, după apariția înregistrărilor în care dnii Roșca Stănescu și Chireac îl șantajează grobian pe dl Macovei de la ANI mi-am spus că jurnalismul a ajuns la un grad de mizerie morală inimaginabil, cel puțin pentru mine. Stilul slinos și aluziv al discursului jurnalistic al dlui Stănescu îmi indica ceva despre interiorul său, iar trecutul profesional recent al dlui Chireac, recompensat cu zeci de angajamente după ce a fost dovedit că și-a pus scrisul editorial în slujba micului său interes de afaceri, nu mă lăsa să am iluzii. Că cei doi domni au ajuns în curtea dlui Vîntu, nu mă miră deloc. Curtea aceea e largă și cuprinde și oameni ca cei doi, dar și buni și onești profesioniști. Faptul că dl Vîntu a ales pe ei doi să fie berbecii săi în lupta cu dl Băsescu, mă miră sincer. La capacitățile sale, mă așteptam să atace cu tineri radicali, idealiști, frumoși și cinstiți – ar fi avut mult mai multe șanse.
Etichete: Blogul Istodor, Catavencu, Istodor, Voinescu


Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
| 1@silicon_v: pana se prinde si omul ca mine de smecheriile psd-iste, pana ma vor afecta schimbarile, achitarile numirile facute dupa cires acum, ei vor fi deja alesi. de aceea nici nu le pasa, caci stiu,... | ||
| 2@victor L, 12: greu se mai ce? :)))). stii vorba aia: scoal' de te culca? :)))))... | ||
| 3Asta e cel mai rau la noua putere: ca vrea TOT, si cu burta plina, si cu slanita in pod, si cu sufletul in rai si cu... Vor si la guvernare cu 70% in parlament, il vor si cu Nastase in libertate, vor si... | ||
| 4@GAVRILACHE: nu ciocolata inveleste Ponta in staniol, ci altceva cam de aceeasi culoare.... | ||
| 5@despre orice: ce sa mai... am dat de dracu', nu de "despre orice", cred. se poate, si oricine poate face asta, observa ca nu cultura lipseste in cazul tau, nu datele stiintifice, sau istorice de tot... | ||
| 6@asdzxc 59 - Serios? Da-mi si mie un exemplu din postarile mele unde am fost mitocan,marlan sau prost. Stiu, e dificil sa suporti indivizi care nu injura in continuu asa cum faceti voi de la cooperativa... | ||
| Mihai Goţiu 11101 citiri |
| Cristian Teodorescu 10478 citiri |
| Costi Rogozanu 9073 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4198 citiri |
| Alin Fumurescu 4001 citiri |
| Constantin Creţan 3405 citiri |
| Dorin Tudoran 2912 citiri |
| Elena Vijulie 2732 citiri |
| Dan Duca 2484 citiri |
| Iulian Leca 2332 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61493 citiri |
| Cristian Teodorescu 40818 citiri |
| Costi Rogozanu 38265 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18246 citiri |
| Alin Fumurescu 17907 citiri |
| Viorel Dobran 12339 citiri |
| Dan Duca 11284 citiri |
| Constantin Creţan 11164 citiri |
| Elena Vijulie 9357 citiri |
| Dorin Tudoran 8739 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Draga Crin,
Sper că nu o să te superi că am ales adresarea asta mai directă. Înţeleg că eşti un spirit tânăr, proaspăt, preferi sinceritatea şi bunul simţ. De asta mă gândeam că poate mă ajuţi tu să văd dacă am înţeles bine câteva chestii (chesti de genul ăsta, cum ar spune amicul meu Rareş). Sunt lucruri fără importanţă deosebită dar tu eşti un tip cool şi sigur o să mă bagi în seamă. Din bun simţ.
Înţeleg că interesul patriei cere la preşedinţie un om serios. Dar asta exclude simţul umorului? Şi cam cât simţ al umorului ţi se pare ţie, dragă Crin, că are cineva care (plin de tact diplomatic) declară (în glumă, fireşte): “consider o faptă bună faptul că nu mi-am dat soacra afară din casă”… Şi cam cât (bun) simţ (politic) are cineva care îl recomandă? Presupunând că ar trebui să alegi, ce ai prefera: proştii solemni sau glumeţii care o mai dau şi în bară?
Pentru că eşti un tip tânăr (probabil mai tânăr decăt mine pentru că aparent nu îţi mai aminteşti lucruri pe care eu nu vreau să le uit) poate îl întrebi tu, dragă Crin, pe domnul Câmpeanu cam cum era povestea aia veche cu nişte neni care au devastat sediul Partidului Liberal (pe care îl conduci atât de tinereşte) şi au “găsit” bani falşi, droguri etc. Ah, scuze, nu mai e nevoie… domnul Câmpeanu tocmai a răspuns… cred că şi el întinereşte pe zi ce trece… pare că nici domnia sa nu îşi aminteşte cum a fost arestat la aeroport ca trădător de ţară de cei pe care mi-i recomandă astăzi… tocmai mi-a spus că, dacă te-am votat pe tine în turul întâi, acum interesul naţional îmi cere să votez partidul care nici după 19 ani nu şi-a asumat mineriada (mineriadele?). Şi poate îmi spui tu, dragă Crin, cum să îi explic asta lui Dan Georgescu (persoană absolut reală), fostul meu coleg de facultate care a fost bătut şi arestat de mineri trei zile pentru că (da, ştiu, a devenit loc comun) era netuns. Sau tatălui său (profesor universitar, pare-mi-se) care l-a căutat înnebunit. Că poate vine vorba…
Dar să o scurtez, sunt sigur că ai o grămadă de treabă. Voi face exact cum faci tu; o să fiu atent cum te uiţi acum galeş în ochii lui Mircea după ce acu’ trei zile i-ai înfierat cumnatul şi i-ai umplut de caca iliescul şi hrebenciucii rozalii. Cu bun simţ liberal. Apropos, o să-ţi ceri scuze că l-ai acuzat că a fost pe ascuns la Moscova sau o să încerci în continuare să afli care a fost treaba? Că dacă o lăsăm moartă am senzaţia că ar trebui să îmi ceri mie nişte scuze.
În altă ordine de idei, aş mai vrea să aflu, dragă Crin, cam care e politica de dreapta pe care o manevrezi tu acuma (da’ fix în momentul ăsta) şi cam cum se pupă ea cu politica de stânga… că mie mi se pare că se pupă cam pe gură. Mă rog, rahaturi din astea: pensii crescute (sau nu), cotă unică de impozitare, TVA mărit/micşorat, bla-bla… De ce, după ce v-am votat pentru cota unică, acum îmi bagi în casă pe cineva care mă pune să plătesc impozit mai mare decât salariul? (Normal, sunt un porc care câştigă peste 1000 pe lună şi nu împarte cu învăţătorii) Sunt sigur că există o explicaţie, te rugam doar să mi-o dai. Că poate înţeleg de ce acu’ vreun an de zile v-aţi închis telefoanele fix când vă căuta un chelios răguşit să vă bage la guvernare. De dreapta. La Anton era inchis, tu nu erai preşedinte deci n-ai nici o vină, nen’tu Quintus era prea mândru (nu ca atunci când făcea informări la Securitate), amazoanca de Norica – bărbată cum o ştim… şi uite aşa s-a făcut de-a ajuns Marean la guvernare… din prea mult bun simţ liberal! Dar te-ai întrebat tu, dragă Crin, dacă cei care am votat cu dreapta (nu mâna) am făcut-o ca să vedem rânjetul vostru încântat când dădeaţi cu tifla guvernării de la înălţimea celor 18 uriaşe procente?
Sau poate îmi explici unde e bunul simţ atunci când refuzi o alianţă de dreapta pentru că partidul tău de dreapta (18 %, remember?) nu a primit postul de prim-ministru; dar dacă îţi face Marean cu stânga accepţi fără probleme un prim-ministru independent? Crezi tu, dragă Crin, că de asta am votat eu dreapta… cu ambele mâini?
Ce nu înţeleg eu, dragă Crin, este de ce crezi tu că un preşedinte pe care îl înjură la liber 85 % din presă e mult mai periculos decât un preşedinte dat de un partid care (nu e demult, prin 2004) reuşise să intimideze sau mituiască (cu publicitate de la stat) 95 % din aceeaşi presă.
Aşa cum te rog, dragă Crin, să îmi spui cam cum să o întorc cu amintirea bunicului meu (Jilava, Canal, deportare, domiciliu forţat) fost învăţător, ridicat într-o noapte cu toată familia doar pentru că avea o casă bună să devină sediu de primărie. Ghici cine era mare activist de partid în zonă!
Pentru că acum eşti preşedinte de partid, poate îl întrebi tu, dragă Crin, pe domnul Călin Anton Etc Tăriceanu de ce nenorocitul ăsta de Băsescu a fost minunat până în momentul în care a spus că a primit un bileţel cu o intervenţie… şi de ce e scandalagiu cel care dezvăluie aşa ceva dar plin de bun simţ cel care face intervenţia? Hai că glumeam, eu ştiu răspunsul: de-aia!
A, poate îmi spui tu cum a rămas: Vântu şi Voiculescu sunt sau nu the bad guys? Că dacă sunt, înseamnă că un nene chel nu a răguşit chiar aiurea… dacă au redevenit personaje respectabile, poate îmi spui de ce i-ai porcăit duminică seara… că am înţeles că o să salvăm România prin bun simţ.
Să fim bine înţeleşi: nu cred că Băsescu e salvatorul naţiei.. nici nu prea arată a arhanghel pe cal alb dar nici nu înţeleg exact care e problema: am înţeles că omul face multă gălăgie dar are dreptate sau nu, dragă Crin? Că mi se pare că asta ar fi oarecum important…
Îţi urez toate cele bune, casă de piatră (mi-a zis Rareş că te-ai însurat, cool) şi… mai treci pe la noi… în serile lungi de iarnă. Sper că nu şi de iarnă politică, dragă Crin!
2009-11-25 10:20:22 | Raporteaza
pai basescu e preocupat de criza si de romani nu de alinate facute asa la f***i masaca sa castige presedentia,cum de altfel face geoana
2009-11-25 10:22:54 | Raporteaza
felicitari pentru amindoi !!!!!!!
2009-11-25 10:32:33 | Raporteaza
@r
Super draguţă scrisoarea către Crin şi tinerească de asemenea. Parcă îmi vine să îi scriu şi eu Băsescului cu vreo două trei întrebări nu aşa de măiastru ticluite.
Dragă Traiane
Recunosc ca nu sunt nici pe departe un fiu al tău cum se declara o vajnică cucoană pe nume Lenuţa aş putea însă să-mi reconsider poziţia dacă mă lămureşti şi pe mine cât de bine te-ai simţit în biroul de secretar de stat şi apoi ministru la Transporturi prin anii 1990-1992 ca cirac al Iliescului. Oare ce făceai atunci în clipele tale libere aplaudai pe cei care au devastat sediile partidelor politice, sau pe cei care au împrăştiat Golanii.
Te-aş mai întreba şi despre cât de buni au fost Hrebenciuc şi Vanghelie acum mai an când ţi-ai văzut visul împlinit acela de a avea o largă majoritate.
Şi ca să fiu şi puţin maliţios ce diferenţă este între tine şi Vadim care îi laudă pe toţi cât timp sunt lângă el şi îi spurcă cum îi vine atunci când sunt de partea altora.
Şi acum ca să fiu chiar rău ce diferenţă e între Nicu Ceauşescu promovat de tăticul lui ca prim secretar al PCR la Sibiu şi Elena Băsescu promovată de tăticul ei ca europarlamentar la Bruxelles. Sper since să nu-mi răspunzi că singura diferenţă e că cele două oraşe sunt în ţări diferite.
Cu drag,
o persoană care va face ce spune Crin
2009-11-25 11:47:53 | Raporteaza
Sper ca sunt multi romani care gandesc ca cel de la primul comentariu.parca mi-a citit gandurile.felicitari
2009-11-25 11:58:27 | Raporteaza
Super interviu. Felicitari. Cat despre Sever Voinescu … ma face sa sper ca politica se va face si cu astfel de oameni. Respect!
2009-11-25 12:04:21 | Raporteaza
Foarte interesant. Succes domnului Sever Voinescu su candidatului sau.
2009-11-25 12:20:47 | Raporteaza
Esti gretos ca betivul national !
2009-11-25 12:37:55 | Raporteaza
CHIAR DACA L-AM SUSTINUT PE ANTONESCU IN PRIMUL TUR, IN TURUL DOI O SA VOTEZ MIRCEA GEOANA. LA BRASOV VOTAM MIRCEA GEOANA!
2009-11-25 14:19:17 | Raporteaza
indiferent ce zic aplaudacii dintr-o tabara sau alta eu cred in alternanta la putere. Fiecare presedinte care se crede vocea poporului pe pamint trebuie sa primeasca o lectie !!!
l-am votat pe antonescu.
il voi vota pe geoana
iar peste 5 ani voi vota pe altul.
Nimeni nu trbuie sa creada ca la Cotroceni iti faci mai mult decit mutati, in nic un caz domiciliu stabil (daca intelegeti aluzia)
2009-11-25 14:25:19 | Raporteaza
LA REVEDERE POSTACI PEDELISTI…AJUNGE CU ASCULTAREA TELEFOANELOR…CU ASCULTAREA COMISIILOR IN PARLAMENT…AJUNGE CU MAFIA PEDELISTA…CHELALAITI CA NISTE HIENE…NIMIC NU VA CONVINE….5 ANI DE JAF UNDE ROMANII SUNT IN SAPA DE CAUCIUC NU VA SPUNE NIMIC?!!!
2009-11-25 14:30:48 | Raporteaza
uite mai care e diferenta intelectuala dintre sustinatorii lui basescu si cei ai lui geoana. e ca diferenta dintre postarile 1 si 4. eu sunt sofer, fara o “formatie intelectuala” deosebita dar sunt votant si mai ma informez si eu pe la cei mai destepti ca mine pentru a vota cat mai aproape de adevar. postarea 1 e grozava si fara cusur( zic eu, altii nu) postarea 4, e tipic comunista si manipulatorie. nu incearca sa combata se se spune in postarea 1..( nici n-ar avea cum) dar vine si el cu “ba pe-a matii” dar slabut.. adica daca-i spui ca e tampit el iti spune ca nici tu nu esti academician.. nu vine cu argumente ca n-ai dreptate.. . De ce postarea 4 e manipulatorie? pai sa vedem:1. cand udrea a zis ca ne tragem din traian…basescu( nu ne-o tragem cu traian!!!!!!!) a fost intr-un context..era vorba ca basescu a dus pd-l-ul la 33 % de la 7-10% cat il lasase roman. 2. habar n-am daca basescu a fost in 90-92 secretar de stat sau ministru…poate ca a fost dar asta nu inseamna automat ca a fost ciracul lui iliescu, apoi cand pui o intrebare de genul: oare ce facea in birou, si sugerezi : aplauda? cum nimeni nu stie ce facea , pot sa-mi dau si eu cu parerea si poate fi real: facea laba, e o problema?dar tu ce faceai atunci? cum nimeni nu stie ce faceai pot sa presupun ca faceai sex cu bunica-ta? 3. iar vii cu manipulari: visul implinit de 75 % majoritate parlamentara cu vanghelie si hrebenciuc? asa a zis basescu? a spus ca-si doreste o majoritate mare dar solutia cu hrebenciuc si vanghelie a dezavuat-o in italia, mai tii minte? a si specificat ca e constient ca si-a dezamagit multi sustinatori dar a incercat o majoritate pentru un guvern stabil..mai ales ca pnl-ul l-a refuzat categoric.(prin propunerea lui tariceanu ca premier).4. fortat exemplul cu vadim. cand vadim ii spurca pe cei de care se despartise , ii spurca ca oameni pentru tot ce au facut si cand erau cu el si dupa. basescu niciodata nu a spus de cineva ca a fost tot timpul un dobitoc sau tradator dar l-a tinut langa el ca-l lauda. e normal ca atunci cand te certi cu cineva sau pleaca de langa tine sa spui ca el e de vina sau ca el s-a schimbat in rau..doar trecerea timpului iti spune care e vinovat de despartire.5. exemplul nicu ceausescu EBA, e fortat dar nici eu n-am fost incantat de chestia asta..am trecut-o la minus pentru basescu..cu toate ca ea a trecut printr-un filtru de alegeri libere..dar, si eu zic ca a fost fortat bunul-simt, mai ales ca EBA NU E O DESTEAPTA… eba e un epigon..asta e. dar si eba poate sa spuna ca ii creste inima cand vede altii mai prosti ca ea in parlamentul european.( votati si fara tati presedinti) eu am un principiu in viata: primo non nocere( mai intai sa nu faci rau) noi avem si europarlamentari mai destepti ca EBA, dar care , de multe ori, ne fac mai mult rau decat EBA. 6. tu vei face ce spune crin: da el spune si face bine, sigur, pentru el, patriciu , si altii cativa. intrebare e: face bine pentru pnl, votantii pnl si pentru popor asa in general? ce face el si-i indeamna si pe altii e bine pentru tara? daca zici DA, esti sigur?
2009-11-25 14:44:35 | Raporteaza
Iar au ajuns postacii pe forum.
Ia uite aici ce mesaj plin de argumente, pus pe site de un nene prin clasica metoda Copy/Paste.
“LA REVEDERE POSTACI PEDELISTI…AJUNGE CU ASCULTAREA TELEFOANELOR…CU ASCULTAREA COMISIILOR IN PARLAMENT…AJUNGE CU MAFIA PEDELISTA…CHELALAITI CA NISTE HIENE…NIMIC NU VA CONVINE….5 ANI DE JAF UNDE ROMANII SUNT IN SAPA DE CAUCIUC NU VA SPUNE NIMIC?!!!
SEMNAT PNL”
Invatati mai intai si intai ca nu se scrie cu litere mari, inseamna ca urli pe forum.
Argumentele sunt de mare clasa, 5 ani de jaf din care in 4 dintre ei primul ministru a fost liberal… marele jaf facut de Basescu prin unelata lui Tariceanu, cum s-ar zice..
2009-11-25 15:00:42 | Raporteaza
Sever V – filistinul perfect
(grimase si facutu’ cu ochiu si spraneana smchereste – a la Pleschu, o fi fiu’ sau, repubican din Ploiesti)
nu stie nimic, are gura (si fundul) mare, greoi si pasiv – suficeint de pasiv sa-l lase pe altu – tru sa fluture steagul oranj-rosu in lupta mercnara, in adunari electorale.
Sa iasa banu aproape gratis; intr-o viata de nimic, intr-o Ro care nu da mare lucru: da o masa mare de yesmeni de toate varstele si niste scmecheri batrani, vesnic facatori de jocuri economico-politice.
2009-11-25 16:21:24 | Raporteaza
Colaborarea dintre PSD şi PNL sunt perfect normale. Există o majoritate solidă în Parlament, creată în jurul PSD şi PNL, iar Mircea Geoană şi-a exprimat clar opţiunea pentru o colaborare cu PNL.
2009-11-25 16:49:50 | Raporteaza
Acest Sever Voinescu,este,asa cum se spune in stiinta,cantitate neglijabila sau catelusul de lupta,ca nu-i putem spune pitbull unui pechinez,al lui Traian Basescu.Este deosebit de nedeosebit intr-o turma de marlani,nici cu fundita rosie nu se deosebeste.Vorba carcotasilor:rusinicaa!
2009-11-25 18:59:43 | Raporteaza
Bun, spre f.bun interviu.
Nu am mai auzit şi mă întreb cînd naiba o să mai pot auzi de la un purtător de cuvînt de politician cuvinte ca:
Î:”… Ne aşteaptă ceva şi mai rău?”
R:”Întotdeauna. Sunt un conservator – în sens anglo-saxon cît se poate de clasic – și nu aș putea vedea mersul lumii altfel decît în jos.”
Mulţumesc Istodor.
2009-11-25 19:21:17 | Raporteaza
felicitari celui de la 1.
in ceea ce-l priveste pe cel de la 4,sper ca, crin sa nu aiba alte pretentii, ca el sa fie nevoit -sa faca ce spune crin-
2009-11-26 10:16:34 | Raporteaza
Pentru “r” – o tiradă sau o pledoarie!? O tiradă, nu prea subtil vindicativă, împănată cu suferinţe vechi şi noi autoasumate (foarte posibil reale, dar complet nerelevante – că îţi înşir şi eu: bunic particular, mătuşi neşcolarizate că trebuia plătită şcoala de chiaburi, alt bunic colectivizat tocmai pentru a-şi da copiii la şcoală, mort de “inimă rea” că a ajuns să fie condus de golanul/sărăntocul/puturosul satului, că aşa era la comunişti… tată aruncat la dracu-n praznic că avea dosarul greu şamd). Ei şi!? În Sudan e război civil, în fiecare zi mor zeci de mii de copii de foame în întreaga lume… asta nu te rupe la suflet!?
Dar flota!? Prea uşor se trece peste primul mare jaf al României postdecembriste, lângă care Patriciu, Vântu sunt nişte egali… nu te supără această conversie în “hai mă, iar vii cu asta!”, când nimic nu e clar, împricinaţii şi martorii din dosar mor ca muştele sau dispar în neant, foile de dosar devin volante iar NUP-iştii de servici sunt numiţi prin varii funcţii din 2005 încoace!?? Nu oboseşti să fii orb?
Dar hai să ieşim din spectrul unei invectivări prin procură de “catindaţi”… ziceai 1000 de euroi… şi exemplul prăpăditului suprem în fraza ta şmecheruită care era, învăţătorul!? Ăla cu care ar trebui să împarţi prin impozit crescut?! Din banii tăi munciţi!? Personal nu cred că eşti porc (porcul e un animal deştept, credincios, afectuos şi, culmea, curat). Tu eşti o cârtiţă, adică o combinaţie naturală între cârâială şi ţâţâială… insul ăla din loja de deasupra care comentează, mormăie, cu jumătate de gură, semicivilizat, semidoct, semipotent, o jumătate de măsură de dimineaţa până seara… nici golan sadea nici ridicător de pălărie în faţa femeii de serviciu… un călduţ… iar dacă ai votat dreapta cu ambele mâini, nu mă mir că a pierdut Antonescu, că voturile dublu ştampilate se anulează (câţi or fi fost ca tine, habarnişti cu chef de vorbă şi de vot care îşi închipuie că un salariu mai omenesc îi transformă peste noapte în votanţi informaţi… salariul îţi asigură burta plină, nu creierul…). Iar dacă bunicul dumitale a fost învăţător şi deportat cu atât mai grav este derapajul dumitale în deriziune şi iluziune… ca să pun sare pe rană, o combinaţie contra naturii între persecutat şi, bănuiesc sincer, profitor al sistemului, specie des întâlnită în societate, mereu în derivă morală, incapabil să sublimeze un trecut dual şi să depăşească un prezent incert… dar!! Du-te şi votează, nu ezita, e dreptul tău… când “nu uiţi mineriadele” încearcă să-ţi aduci aminte că Băsul era cu Ilici şi Geoanul nu… pe vremea aia… deh, lapsus firesc…
2009-11-28 22:15:46 | Raporteaza
pentru “Base” – mie Crin nu mi-a spus ci mi-a propus, că aşa e la liberali. Omul îşi susţine decizia politică antihăhăială consecvent, ceea ce admir, chiar dacă în această nuntă conjuncturală mireasa e cam bătrână, crăcănată şi deloc frumoasă. Eu, ca invitat din partea mirelui, îi dau darul şi nu comentez că nu-i frumos, chit că n-aş atinge aşa ceva. Sincer mă bucur că e Crin. Eu n-aş fi putut. Dar eu nu sunt politician. N-am stofă. Sunt prea impulsiv, prea conflictual ca natură, prea radical şi pe alocuri imoral. Aduc, spre ruşinea mea, cu acest ins pe care l-am votat în 2004. Spre deosebire de el deciziile mele m-afectează doar pe mine şi câţiva din jur… aşa că… mă duc la vot ca la nunta cu manele şi PD-işti: ca să plec repede şi cu obligaţia îndeplinită!!
2009-11-28 23:06:48 | Raporteaza
pentru “fanul lui Vanghelie” – băi şofer sau ce eşti tu, ce te bagi tu în discuţia oamenilor mari, de ce nu rămâi la covrig, că la tastatură te trădează mâna şi scrii prost şi mult. Înainte de toate corectarea latinei – “primum non nocere”, un principiu hipocratic esenţial, pe care acest vraci al politicii pe care îl susţii nu îl respectă nici în ruptul capului. Dacă eu te-aş opera pe dumneata întâi omorându-te probabil că m-ai vota. N-ai nici o grijă, nu candidez. Continuăm – pe mine acest personaj blond vopsit, cu zâmbet suficient-centurist şi comportament de cocotă tupeistă obosită de o zi de lucru la normă triplă m-a jignit profund când a scos aberaţia cu “trasul din Traian” – dacă genitorul meu ar fi o asemenea hahaleră m-aş declara singur orfan… că ei, PD-iştii, se trag din el, e problema lor… să meargă la doctor, poate există tratament… şi, la final, că m-am plictisit de tine, merg şi eu pe presupuneri – nu ştiu cum eşti dar nu pot să mi te imaginez deţinător de neuroni… deşi mă strădui!
2009-11-28 23:24:16 | Raporteaza
Pentru Vio, Val, Paul şi Adriana – puterea voastră de a cădea pe spate de admiraţie în faţa unui discurs cu frazeologie steril-ditirambistă gen “Băsescu își urmează proiectul politic implacabil ca un petrolier gigantic condus de un comandant puternic” mă umple de neputinţă… mă simt un atrofic la glanda admiraţiei, un hipoplazic, un etern incredul, mereu invidios pe putinţa altora de a crede pur şi simplu… în absenţa sau chiar în contra unei logici elementare… şi cei ca voi votează… începe să-mi repugne democraţia, vreau un dictator, preferabil luminat, numai nu acest Băi, nu el, e genul de ins pe care nu l-aş lăsa singur în casă… bun de portar cu siguranţă… de preşedinte? L-am votat în 2004 din disperare, convins fiind nu că va lupta cu mafia ci că va fi capabil să fondeze una paralelă PSD-ului, un concurent, să fie doi prădători în economie, că uite aşa scapă găina, când dihorii se ceartă care să intre primul în coteţ… a reuşit, mulţumesc, la revedere!! E timpul să rotim cadrele…
2009-11-28 23:45:58 | Raporteaza
@wolf : Esti plin de ‘principiuri’ vaz, si nu am sa-ti neg maiastra-ti scriitura, dar eu tot nu o sa ader la convingerea ta caci tare mi-e frica de ce e in umbra lui Geoana, tare mi-e frica de manipulare care s-a realizat la televizor chiar sub ochii mei (serios acum, daca negi ca antena3 si realitatea nu au incercat sa manipuleze opinia publica da-ti doua palme) si tare mi frica care va sa zica de raul pe care il schimbam nu cu ceva mai bine ci cu ceva mai rau.
Sti cum ui, iei o nevasta mai urata si noh traiesti cu ea, 5 ani iubire cu scandaluri, lacrimi, injuraturi, da’ tot vezi ca-i fata buna desi mai trece calu’, mai da cate o palma… Apai dupa o vreme apare o blonda nurlie (nu leana) care-ti face cu ochiu,si te-ai duce la ea ca-ti promite multe, ba 20 de mii de euro, ba mancare pentru 80 de milioane de romani, ba ca o sa mergeti impreuna in croaziera pe luna si cate-n stele… si noh e tentant, pana afli da la amici ca fata e dama da companie si se da in barci cu aia care-i dau mai mult, si atunci parca tot a ta e mai buna…
2009-11-29 00:00:43 | Raporteaza
pentru Alexut – cred că eşti primul proB decent pe care îl întâlnesc în cca 5 zile de blogare. Respect! La un alt articol am şi subliniat într-o dzicere că ambele TV-uri (Realitatea şi Antena 3) sunt subsumate discret sau făţiş (funcţie de moderator, invitat şi contract) unui set de interese. Dacă îţi aduci aminte, în 2004 Realitatea era singura proB… acum nu e… dar, fără a fi o scuză ci o constatare, şi CNN-ul e la fel dacă te uiţi cu atenţie… asta nu înţeleg, de ce unii nu pricep că, dacă urinezi contra Vântului, stropii îţi ajung pe pantalon? Să zică mersi că nu-i trece jetul pe sub nas! Că un fel de aparenţe mai sunt păstrate. Eu întâlnesc zilnic oameni care de frica pierderii pâinii n-au curaj nici să treacă strada. E anormal. E o stare patologică de frică. Frică de Băse, de Geoană, de PSD, de PDL de Hrebe, Blaga şi cei ca ei, de Patriciu, o frică atât de angoasantă încât alimentează uri de o visceralitate infiorătoare… mie nu mi-e frică, prietene, nici de Geoană, nici de Băse… aşa că votez cum am eu chef şi nu cum vor ei. Că în momentul în care unul care nu ştie să scrie corect, să construiască o frază inteligibilă, să emită în gând pertinent, vine şi-mi spune că nu ştiu ce fac şi ce catastrofă atrag pe capul bietei ţărişoare dacă nu fac ce face el mi se ia! Pur şi simplu! Mă înţelegi!?
2009-11-29 07:56:46 | Raporteaza
Tot pentru Alexut – a nu confunda frica cu disperarea… stări diferite… timpi diferiţi… poate şi eu schimbat… salut şi mergi la vot!!
2009-11-29 08:01:18 | Raporteaza