Severin, bolşevismul şi multe demisii

Adrian Severin a demisionat din PSD. Social-democrații se gândesc probabil că pot răsufla ușurați: au îndepărtat ”pata” de pe obrazul lor. Nici vorba, “pata” Severin provocată de scandalul mitei din Parlamentul European se întinde mai mult ca oricând pe obrazul tuturor partidelor din România. Adrian Severin n-a demisionat încă de unde trebuie.

S-ar spune că repeziciunea cu care s-a mişcat totuşi PSD - după echivocul de lunea trecută, atenţionarea de a doua zi şi ameninţarea cu excluderea prin intermediul organizaţiei Bucureşti – depăşeşte cu mult viteza PDL în cazuri similare. Democrat-liberalii au aşteptat săptămâni de-a rândul până când au renunţat la serviciile de ministru ale Monicăi Iacob Ridzi şi au neglijat până foarte recent să-i ceară demisia din partid. În cazul deputatului Dan Păsat, pentru care DNA avea nevoie de undă verde cerând arest preventiv, tergiversarea votului în Comisia Juridică a durat mai multe. Cu toate acestea, PSD nu are de ce să fie mândru; fără presiunile europene, în cazul Severin s-ar fi întâmplat fix nimic.  

Totuşi ceva fără precedent şi foarte important are loc în România o dată cu demisia lui Adrian Severin din PSD. Până acum, ani de-a rândul, politicienii au invocat tot felul de tertipuri judiciare şi politice ca să evite să-şi dea demisia, deși scandalurile s-au ținut lanț.  De mulţi ani auzim din partea liderilor de partid că până când nu se va pronunţa justiţia, eventual prin decizie definitivă şi irevocabilă, colegului lor “pătat” de grave suspiciuni de corupţie, trebuie să i se aplice prezumţia de nevinovăţie. Degeaba li s-a explicat faptul că răspunderea politică nu este acelaşi lucru cu răspunderea judiciară; degeaba li s-a spus că miniştrii, înalţii oficiali ai statului şi parlamentarii sunt modele implicite pentru societate şi că asupra lor nu trebuie să planeze nici cea mai mica bănuială; că, în acest fel și nu altfel, oamenii obişnuiţi pot să capete încredere în lege şi să o aplice cu inima uşoară la rîndul lor, generând coerență socială și bogăție. Replica perversă este: “Politicienii nu au drepturi civile? Ei nu sunt oameni?”. Degeaba li s-au dat șefilor politici români exemple din societăţi mai aşezate, exemple de înalţi oficiali occidentali care au demisionat pentru gesturi infinit mai inofensive decât un dosar penal. “Și la ei e corupție, nu numai la noi!”, se aude citirea strâmbă a scandalurilor de peste mări și țări.

În plus, în toxica tradiție a Partidului Comunist Român, politicienii români reacționează, atunci când reacționează, de obicei în al doisprezecelea ceas și la presiuni externe, doar pentru a-și apăra partidul. Pentru ei, partidul e mai important decât instituția publică pe care o murdăresc suspiciunile de un tip sau altul. Ca şi la bolşevici, partidul scrie istoria, deci nimic nu trebuie să-i stea în cale. Așa se face că Monica Iacob Ridzi și Dan Păsat pleacă din PDL, dar nu din Parlament, după cum Adrian Severin pleacă din PSD și din grupul socialiștilor, și nu din Parlamentul European. Numai că pentru cetățeni şi sistemele democratice în general sunt mai importante instituțiile și banii publici decât partidele. Partidele sunt necesare, ABSOLUT necesare, pentru controlul puterii și exercițiul pluralismului care generează bunăstare, dar ele nu sunt decât instrumente pentru o guvernare eficientă.

Ca cetățean, mă interesează mai întâi Guvernul pentru că el administrează banii publici, inclusiv pe ai mei, mă interesează Legislativul, pentru că el decide cum mă comport, persoană fizică şi/sau juridică, în diverse contexte, mă interesează Fiscul, Compania Naţională de Autostrăzi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Abia apoi, şi din perspectiva de mai sus, mă interesează cine va câştiga alegerile în partidul de guvernământ, acum PDL, şi cât de prost este administrat PNL de nu mai reuşeşte să facă nici măcar opoziţie, etc. Dar faptul că politicienii români sunt preocupaţi mai degrabă de partid decât de instituțiile publice, adică ale noastre, indică de fapt, o boală post-dictatorială cruntă. În România, partidele sunt mecanisme de acces spre banul public și controlul instituțiilor exclusiv pentru clientela politică şi nu spre implementarea unui proiect menit să aducă bine și celor care nu gravitează în jurul vreunui partid. La noi, partidele sunt doar nada prin care cei 18 milioane de fraieri cu drept de vot sunt chemaţi să livreze bugetul de stat unei clici sau alteia. Totul pentru noi, pentru alegători…restul. Europa? Ţi-ai găsit cine să ne dea lecții!?

Dar în scandalul Sunday Times, toate elementele problemei sunt în acelaşi timp şi româneşti, şi europene. Nu există „noi” şi „ei”. Cazul Severin este…perfect. Face joncţiunea. Când şeful grupului socialist din Parlamentul European, Martin Schultz, i-a cerut demisia lui Adrian Severin, el nu a aşteptat ”să se pronunţe justiţia”. Martin Schultz declarase însă că “a lucra în rol de consultant, folosind imaginea publică de membru a Parlamentului European nu este un fapt compatibil cu valorile grupului social-democrat”. Pe această bază, a valorilor, compatibilităților și reputației întregului grup socialist, slovenul Zoran Thaler, și el implicat în scandalul declanșat de investigația Sunday Times, și-a dat demisia fără discuții din … Parlamentul European, nu numai din grupul socialist. Din acest punct de vedere, liderul popularilor Joseph Daul a fost într-o situație și  mai clară. În momentul în care condamna cu severitate în fața presei “incidentul”, Ernst Strasser demisionase deja din Parlamentul European, la cererea șefului său austriac. “Cetăţenii trebuie să aibă încredere că nu va fi tolerat nici un fel de comportament imoral sau lipsit de etică în Parlamentul European”, a explicat el.

Pe scurt, spre deosebire de politica românească: 1. lumea bună europeană reacționează atunci când în discuție sunt încrederea și reputația, nu așteaptă să primească dovezi judiciare că x sau y și-au vârât mâinile până la cot în banii publici sau a votat din alte motive decât cele legitime. 2. lumea bună europeană reacționează în primul rând pentru protecția instituțiilor, pentru bunul nume al acestora și abia apoi, prin ricoșeu, pentru reputația grupului politic din care face parte…ghinionistul.

Ei bine, aplicând mot-a-mot aceste principii și la București, să facă bine să-și dea demisia din Guvern, Parlament și din orice altă funcție publică următorii: președintele Traian Băsescu, fostul premier Adrian Năstase, Monica Iacob Ridzi, Dan Păsat, Şerban Mihăilescu, Gheorghe Falcă, Constantin Nicolescu, etc, etc, etc. Dur, nu?

Nu, nu intrați în panică! Nu puteți pleca toți! Deocamdată sunteți…reprezentativi! Tot ce trebuie să facem este să aplicăm măsura cu care a măsurat politica europeană cazul Severin & comp. tuturor scandalurilor de corupție și minciună ce vor apărea de acum încolo pe malul Dâmboviței. Scandalul Sunday Times în Parlamentul European este mană cerească pentru România. N-o să ajungem curând la aceleași standarde, dar măcar am aflat cu toții, public și de necontestat, cât de sus și în ce lumină sunt așezate. Dacă vedem clar, poate ne folosim şi coloana vertebrală.