![]() | Sinuciderea unui primarvezi toate articolele de Florin Puscas01 Dec 2009 la 23:24 64 comentarii 3513 vizualizari. |
Constat că sunt singurul autor de pe voxpublica.ro care locuieşte în Timişoara. Nu că ar fi mare diferenţă, având în vedere că nu am fost prezent azi în Piaţa Victoriei. În schimb, aşa cum au procedat şi alţii, am ţinut legătura cu oameni care au asistat la evenimente sau care au fost în trecere prin zonă. Lucrurile sunt suficient de clare deja. La televizor nu s-a văzut decât partea aducătoare de rating. Pe internet relatările diferă, în funcţie de interes (e greu de crezut că există prea multe persoane atât de lipsite de inteligenţă încât să se aşeze în postura activiştilor de partid fără a avea vreun interes personal). O relatare bună probabil aţi citit deja, la recomandarea lui Costi Rogozanu, pe gheoland.ro. Vă mai recomand, de asemenea, un text scris de un penelist timişorean, participant la contramanifestaţii.
În calitate de timişorean (pentru că, după unii, asta este deja o calitate), mă interesează şi efectele evenimentelor de azi asupra viitorului urbei în care locuiesc. Lăsând simpatiile şi interesele “de la centru”, venite la pachet cu pactul, documentul semnat azi – Parteneriatul pentru Timişoara – cuprinde câteva măsuri de un real folos pentru dezvoltarea locală. Însă, în ciuda acestui fapt, ceea ce va rămâne în memoria timişoreanului de rând va fi tocmai afişul imens care acoperea balconul Operei (ulterior mutat pe hotelul Cristeştilor) şi primarul Ciuhandu îndemnându-ne să îl votăm pe reprezentantul unui partid considerat de mulţi continuatorul balaurului roşu.
Aşadar, primarul Ciuhandu se prea poate să se fi sinucis politic azi. Timişorenii nu suportă “pângărirea” simbolului lor, nici dacă vine din partea unui primar eficient şi apreciat. Oamenii vor vota cu inima, dincolo de centuri, căi ferate, săli polivalente sau orice altceva mai cuprinde numitul parteneriat. Iar ceea ce s-a întâmplat azi va rămâne ca o insultă in inimile timişorenilor. Inimi foarte orgolioase de altfel. Rămâne doar ca opoziţia locală să-i găsească actualului primar un contracandidat pe măsură.
Etichete: ciuhandu, Johannis, pactul pentru timisoara, primar


Ciprian Şiulea azi la 12:36 |
Ca de obicei, apariţia unui personaj politic relativ nou şi tînăr precum Ungureanu a produs [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 09:36 |
Acest text nu este despre ACTA, ci despre proteste. Mai exact despre protestele de la Cluj, cauzate [ citeste mai departe ]
Cristian Bândea 11 Feb la 15:20 |
Vă rog ca înainte să citiți acest text sau să comentați să parcurgeți textul [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 11 Feb la 14:20 |
1. L-am ascultat ieri seară pe Crin Antonescu, timp de cîteva minute, la tv. De [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 18:32 |
Daniel Funeriu se poate considera o victimă a ”efectului Udrea”. Numele lui nu se afla pe lista [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 10 Feb la 16:54 |
În timp ce românii mor sinistraţi sub munţi de zăpezi, Biserica Ortodoxă Română cere bani [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 10 Feb la 15:05 |
Mîine, la Piaţa Universităţii în Bucureşti se iese împotriva ACTA, după 17.00. [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 10 Feb la 14:00 |
Cât din drepturile fundamentale ale omului putem încălca pentru a proteja drepturile [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 12:16 |
Știrile despre calvarul oamenilor blocați în trenuri aproape trei zile în mijlocul viscolului [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 10 Feb la 10:35 |
Recent o idee buna a fost emisa referitor la renuntarea din 2013 la un al 3-lea acord cu FMI. Nu [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 10 Feb la 03:52 |
Auzindu-l pe Ponta cum retracta, corecta si incerca disperat sa isi explice de-a lungul zilei [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 09 Feb la 23:28 |
Numirea dlui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier şi polemicile declanşate de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 09 Feb la 21:37 |
Miniştri care fac afaceri cu statul, comunişti sau fii de comunişti, colaboratori dovediţi ai [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 19:55 |
Știu, guverne noi, tensiuni în USL, showbiz politic la TV. Dar vă invit puțin în România [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 09 Feb la 17:53 |
Crin Antonescu e furios. I se pare că are şi de ce.
Cabinetul Ungureanu a fost învestit cu [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 09 Feb la 17:48 |
Văd că mai mulți colegi de Voxpublica sunt indignați de faptul că văd ceva ciudat în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 09 Feb la 16:28 |
Apreciat de majoritatea comentatorilor ca fiind ”echilibrat”, discursul lui Victor Ponta i-a [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 09 Feb la 16:07 |
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 15:57 |
Update: A ieşit Antonescu, cuminte, a spus că nu s-a simţit reprezentat de [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 09 Feb la 15:35 |
A vorbit Ponta in Parlament. Nu a mai injurat. Nu i-a spus lui Mihai Razvan Ungureanu, asa cum [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 09 Feb la 14:42 |
Guvernul Ungureanu a trecut. Ar fi putut fi o singura stire. Dar nu e doar atat. Ponta a mutat [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 09 Feb la 14:10 |
Este de remarcat faptul că neînțelegerile dintre Ponta și Antonescu au plecat de la șefii [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 09 Feb la 14:04 |
Preocupati mai mult cu tumultul vietii politice din ultima perioada, am acordat o atentie mai redusa, [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 09 Feb la 10:11 |
Cele 69 de ONG-uri membre ale Coaliției de Mediu din România i-au solicitat în mod public [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 09 Feb la 08:36 |
Sâmbătă, 4 februarie, a fost declanşată ceea ce unii numesc acţiunea Liberate DC. [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 08 Feb la 18:58 |
Nu ma intereseaza deloc noul cabinet ce urmeaza sa fie maine prezentat Parlamentului. El este in [ citeste mai departe ]
Dan Duca 08 Feb la 18:45 |
În agitaţia unei alte zile în care ai senzaţia că totul se naşte, creşte, explodează în [ citeste mai departe ]
Alexandru Cumpănaşu 08 Feb la 17:55 |
Politica romaneasca din aceste zile pare sa fi paralizat atat administratia publica cat si [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 08 Feb la 17:02 |
Vezi si Caţavencii.ro
Nişte comentatori cărora frigul le face rău la cap au ajuns la [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 08 Feb la 16:46 |
Iertat să-mi fie, dar la cât de în batjocură ne tratează majoritatea politicienilor de azi, la [ citeste mai departe ]
| 1pînă şi Gigi Becali a înţeles mai bine situaţia. s-a dus la Focşani cu ajutoare, utilaje şi 200 de lopeţi. pe cîţi localnici credeţi că a convins să pună mîna pe ele în mod voluntar? dacă se ducea cu... | ||
| 2Apreciez enorm lipsa de tact a unui incult. Intelectul tau net superior noua are capacitatea de a vedea lucruri pe care noi nu le putem vedea presupun. Iti doresc sa ai parte de asemenea contraargumente... | ||
| 3Esti un slugoi desavarsit!... | ||
| 4 E un cinism enorm ca reprezentanţii unui astfel de stat să reproşeze cetăţenilor lipsa de spirit civic, cînd tocmai funcţionarea arbitrară şi în interes privat a statului loveşte decisiv în sentimentul... | ||
| 5"Când prinzi gustul libertății și al puteriii generată de solidaritate e greu să mai renunți la ele. Și să mai fii oprit."Mi-ar plăcea să cred aşa ceva, dar din păcate cred că realitatea e mai nasoală:... | ||
| 6Bine, acum nu poti nega ca 1/4 din locuitorii Clujului sunt studenti: o categorie de cetateni, in mare parte sprijiniti economic de catre atii(parinti), cu eventuale job-uri part time, menite sa le rotunjeasca... | ||
| Mihai Goţiu 30404 citiri |
| Costi Rogozanu 13135 citiri |
| Adriana Săftoiu 8887 citiri |
| Cristian Teodorescu 8547 citiri |
| Alin Fumurescu 7781 citiri |
| Iulian Leca 7128 citiri |
| Laura Cernahoschi 6382 citiri |
| Remus Cernea 6265 citiri |
| Ciprian Domnişoru 6187 citiri |
| Dorin Tudoran 5089 citiri |
| Mihai Goţiu 11 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Dorin Tudoran 5 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Iulian Leca 4 postari |
| Laura Cernahoschi 3 postari |
| Filip Standavid 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Bogdan Ciuclaru 2 postari |
| Remus Cernea 2 postari |
| Mihai Goţiu 118875 citiri |
| Costi Rogozanu 77234 citiri |
| Cristian Teodorescu 47295 citiri |
| Alin Fumurescu 32055 citiri |
| Iulian Leca 26650 citiri |
| Remus Cernea 23543 citiri |
| Viorel Dobran 19264 citiri |
| Constantin Creţan 16170 citiri |
| Ciprian Domnişoru 15584 citiri |
| Dorin Tudoran 15449 citiri |
| Mihai Goţiu 48 postari |
| Costi Rogozanu 32 postari |
| Cristian Teodorescu 26 postari |
| Dorin Tudoran 16 postari |
| Iulian Leca 14 postari |
| Constantin Creţan 13 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Viorel Dobran 11 postari |
| Ciprian Şiulea 9 postari |
| Elena Vijulie 8 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Sunt foarte curios cine se va oferi s-o consoleze pe tanti Primaria cu ocazia proximelor alegeri.
2009-12-01 23:32:23 | Raporteaza
Sinuciderea unui primar — voxpublica – Platforma de comentarii- bloguri si opinii REALITATEA-NET…
S-ar zice ca actualul primar si-a dat cu capul de zid fara sa-l oblige nimeni….
2009-12-01 23:34:26 | Raporteaza
Dacă ar fi să dăm crezare pedeliştilor, va fi tot un oarecare Ciuhandu. Pe dumnealui îl băgau la înaintare pentru a explica bannerul cu “Ciuhandu şi Ostaficiuc îl susţin pe Băsescu”. Nu?
2009-12-01 23:34:30 | Raporteaza
[...] Mircea Popescu, Khris, Costi Rogozanu, Radu Pavel Gheo, Anne-Marie Blajan, Dan Popa, Petre Nicoara, Florin Puscas, (va mai urma, probabil) [...]
2009-12-01 23:35:37 | Raporteaza
“Rămâne doar ca opoziţia locală să-i găsească actualului primar un contracandidat pe măsură” – orice candidat care nu este legat de pnl sau psd o sa-l surclaseze pe fripturist!
2009-12-01 23:37:43 | Raporteaza
Stiti ce ne-a aratat noua ziua de astazi dragi TOVARASI (si ma refer si la noul intrat in “club”):
este o poveste romaneasca ce zice ca daca o haita de caini alearga dupa un om, s-ar putea sa-l prinda si sa-l sfasie, insa mai apoi, s-r putea sa se trezeasca satul si atunci ….. vai si amar de haita !
Cam asta s-a intamplat azi la Timisoara ! S-a trezit (iarasi aici, la Timisoara) …. satul !!!!
Si parerea mea este ca scenariul este unul simplu: asta urmaresc tovarasii, adica destabilizare si lupte de strada. Face parte din strategia PCR, ca de atatea ori.
Initial si eu m-am mirat: cine i-o fi sfatuit sa mearga acolo? Sunt chiar atat de naivi? Apoi mi-am dat seama ca de fapt probabil, ANUME s-a mers acolo stiind care va fi reactia titmisorenilor. Pentru a fi miscari de strada si haos. (doar stim cu totii ca “regizorului sef” asta ii convine cel mai bine).
Sa le fie rusine comunistilor si sa le stea in gat pe 6 Decembrie.
Timisoara a invins inca odata si odata cu ea, sper …. si noi, toti !
2009-12-01 23:39:32 | Raporteaza
mai poate poporul roman sa dea un al doilea mandat unuia care numeste pe unu’ sef de serviciu secret pentru ca e sotul purtatoarei lui de cuvant? …
2009-12-01 23:39:55 | Raporteaza
@Florin Puscas : cel in cauza e un tinar om de afaceri
si il cunosc personal. Nu cred ca o sa candideze … dar daca tu vrei, te votez!
2009-12-01 23:39:55 | Raporteaza
Corect
2009-12-01 23:40:10 | Raporteaza
@speedofmind E posibil. Trebuie insa si sa recunostem ca Ciuhandu este (sau a fost) apreciat in Timisoara si este o personalitate puternica. Ramane de vazut. Eu nu cred ca o sa mai iasa primar. Dar nu pot fi 100% sigur.
2009-12-01 23:40:20 | Raporteaza
@cata Multumesc!
2009-12-01 23:40:37 | Raporteaza
@ viorel: mai rasfirati baieti, mai rasfirati …
2009-12-01 23:41:57 | Raporteaza
@ Florin: eu sunt sigur ca Ciuhandu e terminat politic…
2009-12-01 23:43:11 | Raporteaza
Acelasi lucru se va intampla si cu iohannis, care vad ca este purtat precum vasilica si aratat la multime.
2009-12-01 23:45:27 | Raporteaza
@Ne-realistul Prezenta la Timisoara a celor 3 cu ocazia zilei nationale a fost un gest total neinspirat. Asta e clar. In discutia despre strategii si comunism nu m-as baga. Imi pare rau dar nu vreau sa fiu luat drept activist al uneia dintre tabere. Multumesc pentru intelegere!
2009-12-01 23:46:28 | Raporteaza
adevarul despre acest joc murdar este aici. bit.ly/5YAC3G../ mai documentati-va inainte sa spuneti o prostie.uneori va poate costa scump. bit.ly/5YAC3G../
2009-12-01 23:46:54 | Raporteaza
@viorel Se poate. Cine stie…? O sa vedem. Dar ce legatura are cu textul meu?
2009-12-01 23:47:13 | Raporteaza
Si eu locuiesc in Timisoara, nu sunt mandru de ceea ce s0a intamplat azi, dar consider ca ceea ce au facut azi geoana si ciuhandu a fost mult prea mult. Este scandalos sa afisezi un banner cu psd si geoana pe cladirea Operei. Opera, balconul Operei, reprezinta un simbol pentru libertate, un simbol al orasului Timisoara. De fiecare data cand trec prin centru ridic ochii inspre Opera, inspre balcon si ma gandesc la cei care au luptat in ‘89 pentru ca noi sa putem duce o viata mai buna. Zilele trecute, insa , am fost socat cand am trecut prin centru iar cand am ridicat ochii l-am vazut pe urmasul lui iliescu zambind sfidator. Am simtit o imensa tristete in suflet si am simtit de asemnea ca am pierdut un simbol si respectul pentru acel loc sacru pentru noi timisorenii. Cred ca la fel s-au simtit si multi dintre cei care au fost azi prezenti in piata Operei. Desi nu eram de acord cu ceea ce se intampla acolo parca si mie imi venea la un moment dat sa ies si sa tip, alaturi de cei care erau deja acolo. Si eu am gandit la fel, Ciuhandu e terminat ca om politic. Apropo, nu l=am vazut pe domnul Robu azi. A fost cumva si el prezent la semnarea marelui pact? El ce a simtit oare cand s0a uitat de la biroul dansului de la rectorat si a vazut bannerul cu psd arborat de la balconul Operei?
2009-12-01 23:48:40 | Raporteaza
@Mona Tare asta cu Vasilica!
El cred ca sta inca pe pozitii solide in Sibiu. 
2009-12-01 23:48:41 | Raporteaza
@ Florin Puscas.. frumos scris, mai scrie o data acelasi lucru doar schimba numele in K. Johannis …
2009-12-01 23:55:55 | Raporteaza
@Andrei Niciun banner electoral nu ar trebui asezat pe fatada Operei. Asta e clar!
Domnul Robu mi-a scapat din vedere. Dar probabil si dumnealui aproba pactul. Pana la urma e in aceeasi tabara…
2009-12-01 23:58:26 | Raporteaza
@Costel Sibiu Asta doar locuitorii Sibiului vor decide. Si ei se simt tradati?
2009-12-02 00:00:18 | Raporteaza
Locuitorii Sibiului au aratat opinia lor in primul tur. Stati sa vedeti in al doilea !!!!!!!!!!!
Se aseamana cu cei din timisoara din multe puncte de vedere. Deh, mentalitate de occidental nu de bizantin, ce sa-i faci!
2009-12-02 00:14:55 | Raporteaza
Mai baetica!
Imi permit sa te apelez asa (nu doar din cauza varstei tale),cu autoritatea celui care pe 17 decembrie 1989, incepand cu orele 16.o5 (iti spue ceva data si ora?)a facut cate ceva in zona lacto-barului (probabil ca nu iti amintesti de acest local.
Acum ca ne-am lamurit un pic (iti mai spun ca NU sunt inregimentat politic, dar regret – acum – o inregimentare civica din 1990) vreau sa te luminez, ca sa intelegi mai bine sa nu arunci cu pietre daca nu sti despre ce este vorba.
Vorbind despre “continuatorul balaurului rosu” cu bataie directa la Mircea Geoana (tipul nu-mi este simpatic) te informez ca de fapt ii ponegresti pe multi dintre cei care au fost in balconul operei intre 20 si 22 decembrie 1989. De ce spun asta? Pentru ca 50% dintre “balconarzi” au ajuns – nu ma intreba de ce – in structurile PSD. Nu mai pun la socoteala ca 35% din cei care si-au riscat atunci viata sunt acum in activele PNL si PNTCD (deci aliatii “continuatorului…”) si doar 10% ii poti regasi sub steagul portocaliu. Spui “continuatorul balaurului rosu”, fara sa te gandesti un minut macar la faptul ca un copil nu poate fi judecat dupa vina parintelui. Deci nu corect ca Geoana sa fie considerat un “continuator”, ori, daca il judeti astfel, trebuie sa aplici aceiasi masura si pentru Traian Basescu, el chiar fiind nu doar un simplu comunist, ci chiar a facut parte din lotul de privilegiati ai sistemului, indeplinind functia de subsecretar de stat in 1989. Asta chiar daca esti fan Basescu (este dreptul tau), dar faptul ca ai acces la aceasta platforma te oibliga la o minima obiectivitate. Daca nu te-am lamurit, atunci imi pare rau ca am pierdut timpul.
PS
Citat
“Însă, în ciuda acestui fapt, ceea ce va rămâne în memoria timişoreanului de rând va fi tocmai afişul imens care acoperea balconul Operei (ulterior mutat pe hotelul Cristeştilor) şi primarul Ciuhandu îndemnându-ne să îl votăm pe reprezentantul unui partid considerat de mulţi continuatorul balaurului roşu”.
As vrea sa-mi spui care este diferenta dintre mesa (termenul de afis este gresit) cu Geoana de la Opera si mesele (infinit mai mari)cu Traian Basescu puse pe casele de cultura din municipiile cu primari PD-L? Asta in cazul in care consideri ca pe lacasele de cultura nu au ce cauta mese electorale
2009-12-02 00:15:50 | Raporteaza
din cate stiu eu, Ciuhandu are sustiunerea PSD in CL… asta nu e un secret pt nimeni. Deci nu cred ca timisorenii se vor fi simtit “tradati”.
Pe Robu il tin minte de pe vreme studiilor, pe cand era lector. Un om plin de bun simt intr-o vreme in care aceasta nu-ti aducea avantaje materiale.
Poate ar trebui sa va dea de gandit ca oameni pe care-i apreciati isi asuma un anumit proiect, constienti fiind ca este rodul unui compromis.
De partea cealalta se afla o forma ingrijoratoare de fanatism.
Alegerea va apartine. (Eu am ales. Asumarea proiectului Johannis imi da chiar si posibilitatea unui vot pozitiv… recunosc ca alegerea “raului mai mic” nu mi-ar fi picat foarte usor)
2009-12-02 00:17:54 | Raporteaza
Eficient si apreciat?
Please…
2009-12-02 00:28:33 | Raporteaza
@Dan Stimate domn (pentru ca nu imi permit sa ma adresez altfel, chiar daca dumneavoastra v-ati permis), va rog sa remarcati exprimarea: “partid considerat de mulţi continuatorul balaurului roşu”. Asta nu inseamna ca ma incadrez si eu intre acei “multi”. Repet: Opera este un simbol al Proclamatiei de la Timisoara si niciun partid nu are dreptul sa isi aseze acolo bannerele. In rest numai bine!
2009-12-02 00:29:15 | Raporteaza
Lui Ciuhandu ii scade constant sustinerea.
Semnatura pe pact e un cui mare batut in cosciugul carierei lui de politician.
2009-12-02 00:31:55 | Raporteaza
Nu stiu ce fel va evolua combinatia politica, dar obrazul lui va ramane manjit pe veci
2009-12-02 00:32:05 | Raporteaza
@robroy Da, domnul Robu e un om de caracter. Tin sa va atrag atentia ca am mentionat si eu in text avantajele pe plan local ale pactului. Pretenta la Timisoara de 1 dec. si bannerul respectiv raman insa niste gesturi neinspirate.
2009-12-02 00:35:29 | Raporteaza
@Ion Posibil… Si eu cred ca o pozitie neutra ar fi fost mai indicata. Mai in spiritul lui Coposu, ca tot s-a vorbit despre dumnealui.
2009-12-02 00:37:05 | Raporteaza
@Andi Popescu Eficient si apreciat. Altfel un ar fi raman primat atata timp…
2009-12-02 00:38:00 | Raporteaza
@val Pentru unii da. Depinde si de felul in care vor evolua lucrurile in urmatorii 3 ani.
2009-12-02 00:38:42 | Raporteaza
atata timp cat banatenilor romania le pute si exista un sentiment de delimitare de republica romania (dispretul fata de regateni=mitici, republica banat, etc), nu cred ca e cineva prea afectat ca a fost “intinata” ziua nationala a romaniei. poate doar cativa batranei si cativa tineri fara ocupatie.
2009-12-02 00:52:49 | Raporteaza
Totusi nu ar trebui sa uitam ca sunt momente in istorie cand nu ne permitem sa fim neutri. Spiritul Timisoarei nu cred ca nu a ramas in balconul Operei, ci in modul de a gandi si a trai. Am fost acum cateva luni in Timisoara si am ramas placut impresionata de atmosfera din oras (eu fiind din Bucuresti asa ca va puteti inchipui). Linistea si civilizatia din oras isi pune amprenta pe viata oamenilor. Cred ca ce s-a intamplat acum este mai mult “import de Bucuresti” ca sa vorbesc frumos.
2009-12-02 01:03:19 | Raporteaza
@florin Puscas: lasand cinismul si calculele electorale deoparte. Cum judeci actiunea (‘proclamatia’) de azi din punctul TAU de vedere.
Eu, sincer, daca as mai fi timisorean m-as simti mandru ca orasului meu i se atesta calitatea de ‘frunce’.
Nu cred ca s-a deturnat nimic. (Btw, taica-meu avea o vorba la inceputul anilor 90 ca mai rea decat coruptia este frica de coruptie).
2009-12-02 01:06:02 | Raporteaza
nu inteleg de ce vorbesti in numele timisorenilor????Si eu sunt timisorean si la revolutie am fost ACOLO…sper ca si tu!eu nu-mi permit totusi sa vorbesc in numele timisorenilor!Vorbesc in numele meu:basescu daca mai ramane 5 ani devine MAI RAU ca si ceausescu!Elenele le are…
2009-12-02 01:16:43 | Raporteaza
Fugi dom’le d’aci!
Cati ani aveai la revolutie? Dar la mineriade? Aud?
Stai bland, au trecut multi ani insa n’am uitat de niciunele. Cum nici Doinea Cornea, Ion Diaconescu si ceilalti dizidenti anticomunisti.
Situatia e simpla: un nomenclaturist securist la Anvers a spalat pe creier cativa fanatici disponibili. Mai este sustinut in frauda sa de un ideolog comunist (nepotul lui T34), de un buchet de oportunisti cu aere telectuale si de cativa slugoi, normali oricarei camarile. Astia vor sa faca revolutia Mitocanului. Eu zic sa’i lasam. AMRul e 5, iar saracutii vor face probabil implozie dupa 6dec.
E un caz bun de studiu: cat damage face pdemagogia si populismul consumat in exces.
Saracii …ar trebui compatimiti.
Si desigur internati spre binele lor si spre gloria sa!
2009-12-02 02:45:42 | Raporteaza
parerea mea este ca in articolul asta
glsa.ro/coltul_../
2009-12-02 03:01:56 | Raporteaza
Nu sunt din timisoara dar eu unul l-am votat pe Ciuhandu in 2004 in primul tur. Acest gest de azi m-a facut sa regret votul de atunci. E de neimaginat cum un om de dreapta poate sa sustina candidatul ROSU, marioneta lui Iliescu, Vanghelie sau Hrebenciuc. De Crin Antonescu nu ma mir ca-l sustine pe Geoana dupa ce l-a facut in toate felurile in campanie, de el eram convins ca e un papagal condus de Patriciu si ca mirajul puterii ii va face pe acesti indivizi sa calce in picioare pe valorile liberale. Eram convins ca vor uita ca unii lideri ai partidului pe care il conduc si-au gasit sfarsitul in temnitele comuniste, lideri carora acesti Antonescu si Patriciu nu le ajung nici pana la glezne. Marele ghinion al acestor “domni” il reprezinta faptul ca electoratul de dreapta din Romania nu e manipulabil ca si electoratul PSD, ca oamenii astia care voteaza candidati de dreapta sunt capabili sa ia decizii singuri fara sa trebuiasca sa le recomande seful de partid cum sa voteze. Nu o sa uitam niciodata ororile comunismului si ale neo-comunistilor reprezentati prin acel partid josnic numit PSD. O sa avem grija ca fostii nomenclaturisti ai partidului comunist roman sa nu ajunga iar la putere prin marioneta lor. JOS COMUNISMUL!
2009-12-02 04:04:22 | Raporteaza
Of, nu mai pot de Timisoara! Ati uitat ca anul acesta acolo a fost fat startul la pomenui electorale? Ii dati cu simbolul revolutiei, iar mai ieri pedelistii de-acolo dadeau pungi de faina cu sigla PDL, IAR LUMEA II IRONIZA PE FORUMURI CA “Timisoara-i fruncea”.
2009-12-02 07:17:42 | Raporteaza
am remarcat elementele:
- atacarea emitatorului in speranta demontarii ideii sau cel putin distragerea atantiei de la fondul ei;
- tonul condescendent;
- demitizarea unor simboluri;
- critica (sub forma de rechizitoriu);
- emiterea de slogane idiotice (nu-l citez da’ mi-a ars ochii un astfel de slogan…)
- uniunghiularitatea discursului.
ar mai fi cateva nuante insa asta-i ce am observat la o lectura fulger.
domnilor postaci, lasati-o mai moale cu sau veniti cu metode noi. uite mai suntem din astia care ne prindem ca lucrati dupa “manualul micului activist rosu”
florine,
nu pune, dom’le, la inima. lasa-i incet ca se dau de gol singuri. noi suntem aici si-i vedem
2009-12-02 09:19:22 | Raporteaza
p.s.
el dorado,
nici Timisoara nu mai poate de tine…
deschide ochii, copile!
2009-12-02 09:24:07 | Raporteaza
Timisoara este un oras frumos si curat, are investitii am avut un respect pentru Ciuhandru singurul taranist care a rezistat, dar acum imi lasa un gust amar, Timisoara e orasul unde au cazut primi martiri ai poporului nu faci asa ceva, de ce nu Sibiu sau alt loc de ce Timisoara, nu e inceput de revolutie, nu e dictatura asa cum vad uni de ce isi bat joc de noi in halul asta , nu meritam asa ceva.Dezgust asta simt.
2009-12-02 10:19:33 | Raporteaza
@EL DORADO
2009-12-02 07:17:42,
daca te doare si nu mai poti de Timisoara, te du de unde ai venit!
2009-12-02 10:59:18 | Raporteaza
Ciuhandu exasperat ca pnt-ul nu reuseste sa revina in viata politica , s-ar fi aliat si cu …dracu ! Din pacate a dat-o cu oistea in gard !
2009-12-02 12:04:43 | Raporteaza
EL DORADO ,DAC PROSTIA AR AVEA O FORMA,TU AI FI ACEEA ! CUM I-TI PERMITI GUNOIULE SA TE LEGI DE TIMISOARA ?CEA CE FACI ESTE EGAL CU A-TI SCUIPA DRAPELUL TARII !PLEACA !,PLEACA CAT MAI DEPARTE CA NU AI CE CAUTA INTRE OAMENI !
2009-12-02 12:08:07 | Raporteaza
Mai baiatule, esti prea tanar ca sa-i cunosti pe cei mai perversi securisti.Basescu e unul dintre ei si trebuie aruncat in lada de gunoi a istoriei.Voi ,tinerii, nu trebuie sa credeti in farsa asta de “anti-comunism ” a lui Basescu.Uitati-va la apropiatii lui:Boc-secretar UASCR la Universitatea Cluj, Silvian Ionescu-ofiter activ de securitate, Dorin Cocos si Gigi Netoiu-fosti militieni, Cristian Radulescu-fost informator platit al Securitatii, plus o sumedenie de baroni locali penali:Pinalty, Falca, primarul de Ramnicu_Valcea, Solomon si altii.
2009-12-02 12:09:29 | Raporteaza
@Radu – #49
Nu ma pronunt asupra persoanelor pe care nu le cunosc dintre cele criticate. Dar domnul Boc mi-a fost profesor la Facultatea de Drept – UBB. Intotdeauna se umplea amfiteatrul la cursurile dumnealui, pentru ca avea o calitate rara la pedagogii actuali, pasiunea. Impreuna cu colegii participam cu placere la aceste cursuri, in care nu ni se dicta timp de doua ore, ci purtam un dialog de la egal la egal cu profesorul, primeam raspunsuri la intrebari.
Nu sunt din Cluj si am inceput facultatea in timpul mandatului lui Funar la primarie. Am fost martorul schimbarilor care au avut loc dupa venirea in functia de primar a domnului Boc. Orasul s-a schimbat enorm – in bine. In permanenta s-a aflat in dialog cu clujenii, la fel cum o facea in amfiteatrele Facultatii de Drept. Saptamanal era prezent la un post de televiziune local in care prezenta planurile administratiei, primea sugestii, raspundea la intrebari. A organizat intalniri periodice in cartierele orasului la care putea participa oricine si se putea discuta orice problema. Chiar ma intreb, se mai practica ? Puteti intreba orice clujean si o sa va confirme aceste lucruri.
E posibil sa fiu injurat pentru aceasta interventie de catre cei care nu pot mai mult, sa fiu catalogat ca postac PD-L. Imi asum acest risc, pentru ca domnul Boc e unul dintre putinii oameni care se bucura de stima mea si oricine ar trebui sa lupte pentru lucrurile in care crede.
Atacand deci un om, care prin lucrurile pe care le-a facut mi-a demonstrat intotdeauna bunele sale intentii, ma faceti sa ma intreb cat de bine informat sunteti dumneavoastra sau ce v-a determninat sa faceti un astfel de comentariu.
2009-12-02 12:50:17 | Raporteaza
Greseala. Singurul care s-a sinucis politic este Traian Basescu. El si aceste instigari ale sale menite sa destabileze si mai mult aceasta tara in plina suferinta. Trebuie sa ne rugam sa iasa Mircea Geoana ca sa mai avem o sansa sa revenim la normalitate. Daca Basescu ramane la Cotroceni vor veni vremuri grele!
2009-12-02 12:59:45 | Raporteaza
da, si ciorbea era profesor si primar excelent. si?
2009-12-02 13:05:26 | Raporteaza
la timisoara, ca si in bucuresti este o manifestare realizata cu ajutorul PeDeListilor, de la centru, cei carora le place sa controleze totul. RUSINE pana unde ati putut sa ajungeti
2009-12-02 13:30:34 | Raporteaza
Ceea ce se intampla in Romania,tot haosul creat este din cauza lui Basescu care doreste a controla el totul.Rusine sa va fie rusine celor ce il sustineti,chiar sunteti orbi,chiar nu vedeti sau chiar nu ati vazuc ce a facut Basescu din Romania?
2009-12-02 13:38:47 | Raporteaza
mai rarut baieti, bate la ochi
mai, voi vreti sa-mi completati lista cu procedee de manipulare (vezi #43)?
2009-12-02 14:22:33 | Raporteaza
Draga Bogdan, lasa-i si pe stimabilii postaci in durerea lor!
Multumesc oricum pentru sustinere!
Sper ca primesc bani seriosi domniile lor. Altfel s-ar gasi intr-o situatie tare trista…
2009-12-02 14:59:18 | Raporteaza
domnilor va spun democratie= societate civila=bani de la buget sau org .si fundatii straine=finantare=zero.in europa foamea nu se mai rezolva cu asistenta sociala . s-a ajuns ca-n anii 40-se mananca la manastiri prin donatii si VOLUNTARIAT. In Romania abia la primavara se termina porcul- acu e bine. Ce-i mana la lupta pe geoana-crin-ciuhandru—foamea de bani -gata a intarcat balaia catolica.n-au ei –de unde si pentru voi. Si BOC s-a gasit taman acu sa desfinteze asociatiile nonguv. adica nexam bani. la munca tovarasi, ati supt 20 de ani, acu mai sugeti si tata.
2009-12-02 16:54:12 | Raporteaza
Pe 6 decembrie invingem impreuna !! LA BRASOV VOTAM MIRCEA GEOANA !!
2009-12-02 17:36:48 | Raporteaza
VA PREVIN = CAND BASESCU VA PIERDE ALEGERILE = SE VA BARICADA LA COTROCENI SI VA INCEPE SA TIPE CA AU FOST FURATE ALEGERILE = SI NU VA IESI DECAT CU FORTA = AR TREBUI SA FIE TINUT SUB OBSERVATIE = IAR LA FINALUL VOTARII SA STEA LA SEDIUL DE CAMPANIE -NU – LA COTROCENI = ESTE IN STARE DE ORICE SI NU AI PASA DE TARA PE CARE A BATJOCURIT-O 5 ANI
2009-12-02 17:54:30 | Raporteaza
Oricum ar fi, Romania isi va reveni cu greu de pe urma mandatului lui Basescu. Daca domnia sa va mai obtine inca un mandat, atunci ar fi si mai dificil. nu vreau sa ma gandesc in cel fel de tara vor trai copiii mei peste cativa ani.
2009-12-02 19:03:26 | Raporteaza
sinucidere sau nu nu stiu carei formatiune potilica acest om … insa important este daca a facut acest gest e numai pt a scapa de un alt balaur .. care cat de curand (daca nu v-ati dat deja seama) va fi mult mai rau decat cel rosu
2009-12-03 11:53:02 | Raporteaza
Romanul are memorie scurta si acesta e poate unul din putinele cazuri cand este bine ca e asa. Daca primarul e bun pentru Timisoara atunci sa iasa din nou. Cred ca pentru 90% din timisoreni e mai important ca orasul sa functioneze decat o actiune/reactiune exagerata din timpul uneia din cele mai tensionate campanii electorale.
P.S. din cate stiu intai au aparut bannerele mari pe care scria ca Ciuhandu sustine candidatul X cand de fapt el sustinea candidatul Y, a reactionat gresit dar nu cred ca e normal sa-i stearga meritele de primar/edil/gospodar/etc
2009-12-05 11:48:27 | Raporteaza
EXACT !
2009-12-07 02:13:37 | Raporteaza
[...] La 1 decembrie taxam greşeala comisă de primar şi de staful de campanie al lui Mircea Geoană de a-şi alege Opera, simbolul Proclamaţiei de la [...]
2010-02-13 18:54:33 | Raporteaza