RSS Feed

Situaţia cu alocaţia

vezi toate articolele de
19 Feb 2010 la 18:45 un comentariu 1916 vizualizari.

Nu sînt în general un fan al măsurilor (excesive) de protecţie socială. Şi nu am deocamdată copii. M-a surprins însă negativ anunţul ministrului muncii, că de la anul alocaţia pentru minori ar putea fi calibrată în raport cu veniturile părinţilor: părinţi bogaţi = alocatie mică, şi invers.

Mi se pare că sînt de discutat principiile. Mică, mare, simbolică sau nu, alocaţia stabilită prin lege are legătură cu copilul, nu cu părintele. Egalitatea la naştere, dacă vreţi, ar fi unul din aceste principii. Banii de alocaţie se adună cumva într-un fel de “cont” al copilului, cu care el pleacă de la naştere şi care îl însoţeşte pînă la vîrsta cînd dreptul la aceşti bani încetează. Evident că sumele sînt prea modeste pentru ca aceşti bani să compenseze eventuale fluctuaţii dramatice în veniturile părinţilor, adică dacă devii sărac peste noapte, nu pe banii ăia te vei baza la greu, la fel cum nu banii ăia te ajută să-ţi creşti copilul dacă tu ai oricum o familie înstărită. Dar rămîne ideea de a plasa în centrul acestui subiect copilul, nu părinţii.

Un alt principiu este că oamenii cu stare plătesc oricum impozite mari, din care unele părticele se regăsesc în măsuri de protecţie socială pentru defavorizaţi şi, implicit, pentru copiii acestora. Ar fi aşadar o formă suplimentară de dijmuială, prin exceptarea aşa-zişilor înstăriţi de la primirea unui beneficiu care se doreşte universal.

Discuţiile din ultimele ore au născut şi alte filosofii. Una ar fi că n-are nici un rost să tai alocaţiile “bogaţilor”, ci mai bine te-ai uita, ca stat, la modul în care unele familii toarnă copii pe bandă rulantă pentru a trăi din banii de alocaţii, pe care prea puţin îi folosesc în interesul direct al copilului (vezi cazurile în care aceşti bani se opresc la birtul din sat !). Important de subliniat aici, în apărarea statului, este că el nu a vorbit niciodată despre alocaţie ca despre un stimulent al creşterii natalităţii. Teza că statul încurajează frecatul mentei pe banii copilului mi se pare iarăşi exagerată, indiferent de cum înţeleg unii dintre părinţi să profite de aceşti bani.

A doua teorie face trimitere la alocaţia pentru mame din timpul concediului de maternitate: dacă s-a dus o bătălie întreagă pentru ca mamele să primească banii în raport cu salariile lor, şi nu aceeaşi sumă fixă pentru toată lumea, atunci de ce nu acceptăm şi ideea că alocaţia copilului trebuie să depindă şi ea de bogăţia sau sărăcia mamei cu pricina ? Nu văd alt răspuns decît acelaşi principiu al centrării pe copil, nu pe părinte. Nici bursa de merit nu ar trebui să ţină cont de veniturile familiei, pentru asta există bursa socială – şi aşa mai departe.

Şi mai important încă, revin în atenţie nişte întrebări care ne frămîntă de mai mult timp: cine stabileşte cine e bogat şi cine nu ? (cunoaştem eterna dezbatere despre cum cel cu 1100 de lei e mai bogat de cit cel cu 750, dar mai sărac decît cel cu 3500 de lei – şi aşa mai departe). Avem o limită superioară pentru ce înseamnă clasa de mijloc ? Ştim cum să stabilim de la ce limită în jos începe sărăcia, eventual definită legal ? Are legătură o astfel de recalibrare cu guvernarea de dreapta, repet, cît timp ai de respectat un principiu care are în centru copilul care nu produce, ci doar consumă ? (Premierul Boc a fluturat aici teoria că dreptul copilului nu e încălcat, cîtă vreme el primeşte totuşi ceva – acel “ceva” o să varieze). Are statul capacitatea să inventarieze prompt fluctuaţiile în cîştiguri, astfel încît să decidă gradul de bogăţie al unui contribuabil ? Ce faci cu cazurile (rare, e drept) în care ai salariul mic, dar obţii venituri substanţiale din alte direcţii ?…

Mă întreb şi vă întreb: e posibilă o variantă în care, lunar sau trimestrial, părinţii să fie obligaţi să bifeze o căsuţă pe un formular, prin care să fie de acord să nu ridice alocaţia, care să meargă automat într-un fond care să aibă legătură tot cu protecţia socială a copiilor defavorizaţi, iar atunci cînd simt că le merge mai prost să revină şi să o încaseze din nou ? Sau se încalcă din nou principiul, pentru că alegerea revine părintelui, nu statului şi evident nici copilului (care, revin, se află teoretic în centrul acestui mecanism) ? Va fi vreun părinte, oricît de bogat, dispus să renunţe la cele cîteva zeci de lei, din moment ce sînt un drept cuvenit ? Cum ar arăta ipoteticul fond de care vorbeam mai sus la finalul unui an ?!

Tema a fost pusă pe tapet de autorităţi, care par să discute despre ea în termenii cei mai serioşi. E de fapt lucrul care mi se pare cel mai grav: că o astfel de dezbatere - necesară, nu zic nu –  se poartă ca urmare a (sau în contextul) foamei de bani a unui executiv care pare să fi epuizat  toate celelalte soluţii. Un guvern care discută despre reforme – repet, necesare – ca alinierea pensiilor, salarizarea unitară, restructurarea aparatului de stat şi, iată, acum, alocaţiile cuvenite copiilor, numai dacă acestea pot să producă sau să păstreze ceva bani la buget. Adică scutind astfel guvernul de viziune şi creativitate în stimularea pe alte căi a economiei.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Realizator emisiunea "Casa Presei", Realitatea FM
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!