RSS Feed

Şocul Occidentului continuă. Ai noştri tineri la Paris

vezi toate articolele de
27 Jan 2013 la 11:16 34 comentarii 4273 vizualizari.

Probabil că nu vom scăpa prea curînd de seria materialelor de presă în care tineri romîni, în general studenţi, cercetători sau manageri, descoperă cu înfiorare şi evlavie splendorile Occidentului, în contradicţie cu mizeria lăsată în urmă, în ţara natală. E un soi de exotism întors pe dos: dacă Occidentul ne priveşte adesea ca pe ceva bizar, greşit sau derizoriu, un mare număr de români priveşte Occidentul ca pe ceva fabulos, măreţ şi neverosimil la modul exemplar.

Evident, imaginea pe care o transmit ei e una puternic mitizată şi deformată, o serie de clişee care nu constituie, de fapt, o poveste foarte personală, aşa cum sînt ele prezentate, ci care se înscrie sistematic într-o poveste colectivă mai largă. Iar problema cu aceste poveşti este dublă: în primul rînd, ar trebui să găsim un fundal cît de cît real pentru aceste fabulaţii, apoi să înţelegem semnificaţia lor şi a nevoii care le creează.

Hotnews publică povestea unei studente la medicină din România care a făcut unul din anii de facultate la Paris. Să luăm pe rînd clişeele. Parisul are un aeroport extraordinar de mare, iar oamenii sînt civilizaţi şi zîmbesc. Exotismul paradoxal merge pînă acolo încît la Paris tînăra studentă vede pentru prima oară de aproape “oameni de culoare” (deşi putea cu uşurinţă să vadă această specie bizară şi în primii 3 ani de studenţie de la Bucureşti).

Spitalul e ca “o navă spaţială”, de o “curăţenie exemplară” şi se remarcă mai ales prin faptul că are “o dotare normală în vest” (într-adevăr, remarcabil), care se traduce prin existenţa unui mare număr de calculatoare şi prin faptul că pacienţii sînt consultaţi în cabinete individuale în care există chiuvete, produse de dezinfecţie, comprese şi truse medicale! Aceste dotări cu adevărat şocante sînt suficiente pentru ca studenta noastră, care probabil că plecase deja din ţară cu hotărîrea de a fi extrem de impresionată de ce va vedea la Paris, să aibă impresia că ar fi “călătorit în timp”.

Apoi, ea are un şoc pentru că studenţii sînt lăsaţi să consulte pacienţi sub îndrumarea doctorilor (se pare că aşa ceva nu se întîmplă niciodată în România) şi, desigur, descoperă abia în Franţa “plăcerea muncii în echipă”. Iar în Paris, pe lîngă turnul Eiffel şi aeroportul extraordinar de mare, există şi prietenie între colegi în afara orelor de program şi competenţă recunoscută a şefilor. Tot la Paris studenta noastră învaţă să se bucure de viaţă şi deprinde obiceiul incredibil de a citi în timp ce stă la coadă sau în mijloacele de transport (sigur, cu puţină atenţie ar fi putut deprinde acest obicei absolut exotic şi uluitor şi din metroul din Bucureşti).

Urmează apoi surpriza: tînăra estică declară că ceva a şocat-o “negativ”! Ah! Oare Occidentul nu e perfect? Există şi un defect, ascuns bine undeva într-o mare de superbie? De fapt, nu. Ceea ce a şocat-o negativ este că sînt atît de calmi şi de nestresaţi (ceea ce evident e de bine, cum se spusese şi mai devreme, dar aici se toarnă o mică fundaţie de submisivitate admirativă), ceea ce se traduce, însă, prin faptul că studenţii întîrzie şi fac gălăgie, ceea ce ea nu face niciodată.

Aici se produce revendicarea modelului: studenta noastră poate fi nu doar occidentală, ci chiar mai occidentală decît occidentalii (submisivitatea este urmată de revendicare, dar nu de tupeu, căci cei faţă de care e mai bună, studenţii occidentali, nu reprezintă modelul însuşi, sînt doar aspiranţi şi ei). În sfîrşit, studenta noastră se întoarce în ţară cu energia de “a muta munţii”, dar sistemul şi mentalitatea românească, desigur, îi “taie aripile”.

Ce e cu aceste poveşti, de fapt? Întîmplător, cea de aici e una a unei banalităţi absolute transpuse în regimul fabulosului, şi de aceea e cel mai bun exemplu pentru înţelegerea tramei reale. Pentru că, şi atunci cînd povestea e mai puţin banală, iar diferenţa reală dintre noi şi Occident transpare mai clar şi mai articulat, povestea nu este niciodată despre această comparaţie “geopolitică”, ci despre o anumită poziţionare în interiorul societăţii româneşti. Aşa cum povestea însăşi nu este despre aceste diferenţe, nici un anumit mod de a o decripta nu pretinde că diferenţa (altfel banală) nu există, ci e doar o încercare de a înţelege sensurile cu care diferenţa e investită.

Povestea reală e despre legitimare, diferenţiere şi impunere a unei poziţii superioare în societatea românească, nu în cea franceză (chiar şi la cei care rămîn, nu doar la cei care se întorc). Identificarea cu Occidentul şi “valorile occidentale” (curăţenie, competenţă, umanitate, un soi de virtute generică etc) la mulţi dintre cei care au studiat sau lucrat acolo în poziţii superioare nu e o poveste despre pasiunea pentru bine şi frumos, cum se lasă impresia de regulă, ci despre putere relativă faţă de ceilalţi, care se traduce inclusiv prin bani.

Sigur, asta nu înseamnă nicidecum că e o poveste fabricată conştient, cu rea intenţie, dar baza ei este una a interesului personal, iar această discrepanţă faţă de presupul ei altruism produce distosiuni esenţiale. De asemenea, nu înseamnă că mulţi dintre cei care spun această poveste nu vor în mod sincer să contribuie la mai binele societăţii lor româneşti, dar însăşi povestea lor e cea care le subminează acest efort: ea vorbeşte despre o societate model în care totul funcţionează perfect pe baza integrării (civilizaţia oamenilor, cooperarea lor, funcţionalitatea sistemelor etc), dar însuşi modul în care acest model de excelenţă e prezentat în contrast violent, mai explicit sau mai implicit, cu mizeria românească echivalează cu o abandonare a propriei societăţi. Nu din cauză că aceasta ar fi criticată (ar fi bine să fie aşa), ci prin faptul că acest mod fabulatoriu de a vedea lucrurile elimină şansa conectării la o agendă reală a situaţiei de fapt, adică şansa unei intervenţii reuşite şi semnificative în real.

Complicat.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Pînă acum m-am ocupat cu: un semestru de politehnică înainte de Revoluţie (deprimant), facultate de filosofie după Revoluţie (plăcut, uşor inutil), 4 ani de predat socio-umane la liceu (masochist, abject), cîţiva ani de cvasişomaj (interesant, mai degrabă plăcut), un an şi jumătate de copywriting/consiliere ideologică pe lîngă un mic partid fără succes (interesant, revelator), cîţiva ani de presă (derizoriu).
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alegeri alex mazilu Andrei Plesu antonescu basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana concert criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu DNA educatie Elena Basescu experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet Istodor Johannis justitie kelemen hunor Liiceanu Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l pdl Plesu Polirom presa presedinte protest proteste Remus Cernea riscograma romani rosia roșia montană salarii securitate Senat sondaj sri steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.