Solidaritate dincolo de Zidul Preaplinului?

al doilea …

“Satulul nu crede flamandului”.

De unde atata solidaritate la romani, care sunt egoisti si individualisti de cand lumea.
Nu suntem nici polonezi, nic evrei, nici unguri.
Noi suntem romani.
La noi se orice propozitie incepe cu Eu.
Cand o sa rostim Noi, inseamna ca suntem pe drumul bun.

Omule,stii cand te duci la mort si cand trebuie sa spui ceva, dar nu iti poti permite sa fii prea inventiv? “Condoleante!”,”Imi pare rau pt. pierderea dvs.!” “A fost un om extraordinar!”. Stasuri, te opresti la formulele care stii ca trebuie spuse si atat, pt. ca altfel ai deveni fie ridicol mimand o durere pe care nu o simti, fie nesuferit aratand o indiferenta nepermisa.
Ei bine, si ei sunt prinsi in dilema asta: ce sa faci sa nu fie ridicol mimand durerea, dar nici nesimtit aratandu-ti indiferenta? Serios, care sunt platitudinile de criza? Formulele acceptabile prin care poti exprima o empatie pe care nu o poti simti si asumarea verbala a unui sacrificiu la care nu esti dispus? Cumiti arati durereala vreme de criza, fara sa te doara nimic. Intelege-i si tu, in ce situatie ingrata se afla.

SA LE DAM PESTE MANA POLITICIENILOR ! Stimati concetateni, va propun ca toate achizitiile si lurarile publice (ale administratiei locale sau centrale) din Romania sa fie organizate si supavegeate de o singura agentie ce va fi obligata sa le gestioneze doar prin intermediul firmelor internationale de evaluare a costurilor. Politicienii vor avea astfel ocazia de a stabilii doar prioritatile date de mandatul oferit de alegatori.

excelent articol, poate il citesc si cei vizati

foarte mişto, ciuclaru! senzaţional! şi mie îmi place revolta. mai trebuie nişte imigranţi chinezi sau pakistanezi care că demoleze zidul. (românii ar trebui să asculte mult şi bine bug mafia ca să li se scoale ciocanele pneumatice)

@nedormitul: Excelent, a intrat nedormitu! Fratioare, mai invioreaza atmosfera p’aci, ca numai comentarii intre diversi sustinatori si casca lumea pe la comentarii!

Tinere Bogdan Ciuclaru,
Uite, din solidaritate scriu si eu la tine. (Ca sunt convins ca nu mai ai cum sa scoti un sunet in fata lui Dobro, din cauza lui Base, doi cheliosi).
Zicea base la conferinta de presa de astazi ca daca toti politicienii si-ar dona salariile nu ar ajunge sa creasca cu 1% pensiile, adica sa se adauge la pensiile scazute. Mai sa fie! Chiar asa? Te simt meticulos, ca altfel nu ai putea sa faci revista presei, ce zici te bagi la un calcul? Chiar asa, cat la suta din suma totala a pensiilor reprezinta salariile politicienilor in Romania?
Nu e ispita, e provocare…

Eu sunt SOLIDAR cu toti, inclusiv cu bancile din Romania, care au anuntat ca reduc cu 25% dobanzile si comisioanele, pentru a trece impreuna peste aceasta perioada dificila!

titus l
salariile mari ale politicienilor sînt mari doar cînd trebuie să doneze. atunci cînd trebuie să scadă numărul de parlamentari, dobro dixit, nu se face cine ştie ce economie. dacă ciuclaru nu cîrteşte în faţa lui dobro, îl ajutăm noi, nici o problemă, poate mai intră dobro pe-aici

@nedormitul: Dom’le, cat…? Presedintele s-a pronuntat. Acum sa stam si sa calculam, cat ne costa politicienii, dar precis, cu virgula.
Cand vii de la piata si parca nu esti multumit cu cat ai dat pe ce ai luat, nu incepi sa faci monetarul? Tot asa si acum.

sînt curios cît valorează poşetele lui udrea. cîte poşete ş-a luat din salariul de ministru. a venit bogată la minister. sigur, asta nu prea contează, o dăm înainte cu parcări, cu cocoş, cu dali, cu plm. de fapt, problema e bogăţia. un stîngism nătîng. hai să le plîng mamelor pe umăr, de parcă ar fi procreat cu mine.

deja funcţionează spamul? sau mi-au băgat ăştia comentariul pe inventar şi l-au luat creditorii? să nu mă pomenesc dracului că îl înjur pe ciuclaru şi mă banează esca.

Our Hitler:
A Radio Speech to the German People
in Honor of the Führer’s Birthday

by Joseph Goebbels

Hitler at a hotel windowFellow citizens! Two years ago on 20 April 1933, only three months after Adolf Hitler came to power, I spoke to the German people on the occasion of the Führer’s birthday. It was not my goal then, nor is it now, to read out loud a passionate newspaper article. That I shall leave to better stylists. Nor will I praise Adolf Hitler’s historic work. I intend today, on the Führer’s birthday, the very opposite. I believe it is time to portray to the entire nation the man Hitler, with all the magic of his personality, all the mysterious genius and irresistible power of his personality. There is probably no one left on the planet who does not know him as a statesman and as a remarkable popular leader. Only a few, however, have the pleasure of seeing him as a man each day from close up, to experience him, and as I might add, to come as a result to a deeper understanding and love for him. These few wonder how it is possible that a man who only three years ago was opposed by half of the nation stands today above any doubt and every criticism. Germany has found a unity which will never be shaken. Adolf Hitler is the man of fate, who has the calling to save the nation from terrible internal conflict and shameful foreign disgrace, to lead it to longed-for freedom.

That one man has captured the hearts of the whole nation, despite the sometimes difficult and unpopular decisions he had to make, is perhaps the deepest, most amazing secret of our age. It cannot be explained only by his accomplishments, for it is just those who have had to make the heaviest sacrifices for him and for national reconstruction, indeed who must still bring them, who have sensed his mission in the deepest and most joyful way. They are the ones who have the most honest and passionate love for him as Führer and as a man. That is the result of the magic of his personality and the deep mystery of his pure and honest humanity,

It is of this humanity, which those who are nearest to him see most clearly, of which I speak today.

All genuine humanity is characterized by simplicity and clarity in being and in action. It displays itself in the smallest as well as the greatest matters. The simple clarity that is evident in his political nature is also the dominating principle of his entire life. One cannot imagine him putting on a front. His people would not recognize him were he to do so. His daily meals are the simplest, most modest, imaginable. He dines no differently, whether it is with a small group of friends or at a state banquet. At a recent reception for officials of the Winter Relief program and old party member asked him if he could have an autographed copy of the menu as a souvenir. He paused for a moment and then laughed: “That’s fine. The menu stays the same here; anyone is welcome to look it over.

“Cum, oamenii nu au pâine? Să mănânce cozonac, ca mine.” (Marie Antoinette, aprox. 1786)

Promit sa fiu solidar cu politicienii romani, daca va fi nevoie. Le voi aduce saptamanal de-ale gurii; la vorbitor!