RSS Feed

SRI în fonduri europene şi în toate, chiar nu e o noutate

vezi toate articolele de
08 Aug 2016 la 13:27 comenteaza acum 623 vizualizari.

APADOR-CH şi alte organizaţii protestează împotriva unui proiect european în care e probabilă posibila încălcare a dreptului la viaţă privată. Foarte frumos. Sunt de acord. Dar sunt la fel de îngrijorat de ofensiva la nivel multinaţional împotriva vieţii private. (Până la urmă, torenţii mor, streamingurile sunt business curat şi încet încet o libertate tehnologică, presupus eliberatoare şi novatoare în consum, se transformă în fix business retrograd şi supraveghere. Dar asta-i altă discuţie.)

Serviciile secrete trebuie stopate dintr-o mai mare ofensivă a ultimului deceniu, aceea de lua în posesie diverse hălci din învăţământul superior, mediul oengistic, spaţiu civic de diverse culori, presă, mediul de afaceri. Iată că intră în competiţie şi pe fonduri europene.

Învăţământul universitar nu e sfidat doar cu o Academie de Informaţii care a devenit cuib de plagiatori de joasă speţă. Nu e doar centru de reeducare pentru jurnalişti, politicieni tineri ambiţioşi, e centru de formare în spiritul “nou”, ceva între discurs neoliberal şi business “strategic”.

SRI se bagă şi în Universitate, şi în multe alte locuri. O scriu simplu pe site (aici), au parteneriate cu facultăţi, bănci, companii de telecomunicaţii etc. Cum v-am spus, în ce priveşte strict dreptul la viaţă intimă, nu ştiu cum să-mi împart neîncrederea între tonele de date înregistrate deja în zona privată şi accesul SRI. Discuţia trebuie purtată ceva mai complexm, dar trebuie purtată.

Ce nu e complex e fix cum SRI a intrat în tot şi în toate. Şi ar trebui restrânsă activitatea din învăţământul superior, din zona civică amestecată cu “strategica” (paranoia e maximă în legătură cu ofensiva rusească în spaţiul poublic românesc – cine la ce referă? mister). De altfel, ascensiunea SRI în spaţiul public a coincis cu ridicarea unui naţionalism doizero de toată frumuseţea, unul care nu se calcă pe bătături cu tot ce înseamnă cheltuială strategică.

Deci o întrebare ar fi: câţi aţi dat afară după nebunia cu Oprea şi Academia lui, lansată cu fineţea de Maior împreună?Ministerul educaţiei ar trebui s-o blocheze minimum 5 ani pentru nebunia declanşată în zona studii doctorale. Deşi e proastă, şcoala asta funcţionează ca o treaptă exclusivistă pentru “elite”. Dup-aia ne mirăm de ce vorbesc toţi la fel prin parlament şi presă când le spui că ceva e în neregulă cu politicile Big Brother.

Apoi nu trebuie să ignorăm importanţa europeană acordată acestui nou soi de combinaţie între civism şi supraveghere. SRI e  parte (prin institutele de cercetare) şi în proiecte trans-europene: CityCop, de exemplu, program de dezvoltare a unor aplicaţii prin care raportăm mult mai uşor infracţiuni (şi, desigur, prin care ne şi putem transforma în nişte turnători isterici).

Prin intermediul Institutului de Studii de Intelligence s-au luat multe proiecte pe bani europeni: le puteţi analiza aici pe îndelete. Uitaţi cum sună unul mai vechi, despre percepţii .

Citez din sesizarea APADORCH. E bine că apare un astfel de protest. El nu poate fi văzut decât în contextul unei dicuţii mai mari despre cât de mult a intrat SRI în golurile lăsate de piaţa civică devastată de piaţa liberă economică şi despre cum ne controlăm companii private sau de stat cărora, noi, cetăţenii, începem să le funcţionăm ca purtători de semnal GPS. Cum să facem să le apară şi drepturile pe radar?

APADOR-CH împreună cu alte trei organizații neguvernamentale a trimis astăzi această scrisoare deschisă mai multor instituții naționale și europene ( Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene, Primul Ministru, MCSI, Comisia de control a SRI, CSAT), exprimându-și îngrijorarea cu privire la un proiect de supraveghere în masă implementat de Serviciul Român de Informații, cu o finanțare europeană.

SRI a câștigat un proiect pe fonduri europene (axa 2 – OS 2.3. Creșterea utilizării sistemelor de e-guvernare) prin care intenționează să achiziționeze software și hardware de 25 de milioane de Euro pentru „consolidare și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice”.

Proiectul, numit „SII Analytics”, are un potențial de supraveghere generalizată a întregii populații a României – un adevărat sistem informatic Big Brother – fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetățenești sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituții publice la datele personale colectate și integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale.

Principalele probleme ale proiectului:

1. Supraveghere generalizată prin combinarea bazelor de date

Proiectul își propune să aducă împreună baze de date de la majoritatea instituțiilor publice românești și să permită căutarea avansată în acestea a oricăror informații despre toți cetățenii. De exemplu prin capitolul de „analiză comportamentală”, orice cetățean ar putea avea o fișă „de bună purtare” (constituită din informații adunate din toate bazele de date guvernamentale), inclusiv viitorii parlamentari, judecători, procurori sau antreprenori, fișe ce pot fi folosite în scopuri nelimitate. Acestea pot fi corelate cu alte informații publice (de ex. Informațiile de pe un cont de Facebook), pentru crearea de profile individuale.

2. Lipsa oricăror garanții și potențialul de abuz

Prin agregarea bazelor de date, SRI va avea acces necontrolat la orice informație despre toți cetățenii, o chestiune nereglementată în acest moment în legislația română. Legea de funcționare a SRI datează din 1991 și ea nu prevede mecanisme eficiente de control prin care să se garanteze că riscul abuzurilor de orice fel este redus și că atunci când se produc abuzuri ele vor putea fi sancționate, iar victimele despăgubite.
Acest proiect, de exemplu prevede că informațiile despre cetățeni pot fi accesate de pe un număr uriaș de terminale (peste 750), deci practic orice persoană din cele peste 1000 ce vor avea acces la sistem va avea posibilitatea să îl folosească și în orice scop personal, fără a putea fi controlate efectiv sau fără ca cetățeanul să știe.

3. Bani europeni pentru încălcarea drepturilor europene

Proiectul a fost depus pe 9.06.2016, la o zi după ce apelul pentru fondurile europene structurale (axa 2 – OS 2.3) a fost lansat public, și a fost aprobat foarte repede, în ciuda faptului că acesta încalcă în mod flagrant documentele constitutive ale Uniunii Europene, în speță dreptul la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal (Art 7 și 8) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În acest moment SRI derulează deja o licitație pentru achiziția echipamentelor necesare și a softurilor.

4. Rolul SRI în eGuvernare & scopul ascuns al proiectului

Conform legii, SRI nu are nicio competență pe domeniul eGuvernării sau pe „dezvoltarea funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică”, așa cum sunt scopurile declarate ale proiectului. Mai mult, anumite părți din proiect (vezi capitolele de „Recunoaștere facială” sau „Interceptarea comunicațiilor” din documentul explicativ) ne indică faptul că proiectul are de fapt și un scop nedeclarat – acela de supraveghere generalizată a întregii populații. De exemplu, baza de date de recunoaștere facială cu aproximativ 50-60 de milioane de imagini frontale (gen carte de identitate sau pașapoarte), la care SRI are acces nelimitat și nesupravegheat, nu are nici o utilitate/justificare în „prevenirea fraudei”, așa cum pretinde SRI în descrierea proiectului, fiind de fapt o formă de spionare a vieții private a tuturor cetățenilor.

O analiză de interpretare a caietului de sarcini care ne ridică aceste suspiciuni majore o regăsiți în acest document explicativ.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!