![]() | Stenogramele din cazul Vântu revin cu o bombă: Kovesi a fost sursa! Cine o anchetează pe Kovesi?vezi toate articolele de Mihai Goţiu09 Apr 2011 la 11:27 88 comentarii 1753 vizualizari. |
Să încep cu finalul. Mai exact cu unul dintre efectele publicării în presă a stenogramelor din cazul Vântu. În urma unei anchete efectuate în toamna anului trecut, Inspecția Judiciară nu a reușit să descopere sursa celor care au publicat stenogramele, motiv pentru care a propus interzicerea accesului jurnaliștilor la dosarele din instanță.
Stenogramele Vântu-jurnaliști (rezumat)
Un scurt remember cu povestea stenogramelor. Într-o primă fază, transcrierea convorbirilor dintre Sorin Ovidiu Vântu și diferiți șefi editoriali din trustul său au apărut trunchiate. Ceea ce lipsea erau o parte a răspunsurilor respectivilor șefi editoriali. Ulterior, când stenogramele au apărut mai complete (fără a exista vreo garanție că sunt complete), așa zisa obediență și lipsă de coloană vertebrală a jurnaliștilor în discuție se nuanța: Sorin Ovidiu Vântu era supărat pe faptul că în trustul său au existat ”supape”. În ciuda termenului nefericit, prin ”supape” erau desemnate instituțiile din trust și jurnaliștii care și-au făcut meseria (în special în perioada alegerilor) conform propriei conștiințe și nu conform ”intereselor” patronului de trust. Aceste nuanțări au fost, însă, tardive. Așa cum au remarcat mai mulți comentatori media (de la Ioana Avădani la Cătălin Tolontan), efectul pervers asupra publicului se propagase: ”stenogramele consfințeau mitul tonomatelor, al jurnalistului mercenar și pupincurist”. Cu efecte asupra tuturor jurnaliștilor din trustul Realitatea și asupra întregii mass-media autohtone.
Surprizele au continuat însă. Ulterior, s-a dovedit că stenogramele trunchiate, cele care au apărut în ”avanpremieră” și care au imprimat această direcție, nu proveneau în urma unei investigații jurnalistice propriu-zise, bazate pe Legea liberului acces la informații publice, ci fuseseră livrate preferențial, unor anumite instituții media. Cătălin Tolontan publica, pe 29 octombrie 2010, o extraordinară anchetă care demonstra acest lucru.
Mai mult, într-un comunicat de presă, judecătorul Laura Andrei, purtătorul de cuvânt al Tribunalului București, confirmă: ”De la 14.10.2010 şi până în prezent Tribunalul Bucureşti nu a aprobat pentru nici un reprezentant mass media o cerere de fotocopiere a vreunui document din dosarul penal sus menţionat. Nu s-a pus problema eliberării niciunui transcript din acest dosar către reprezentanţii mass media, acţiune determinată de o eventuală solicitare explicită în acest sens.
Ca atare, aserţiunile vehiculate de unele agenţii de presă privind eliberarea de către Tribunalul Bucureşti a unor documente ce privesc dosarul penal nr.49702/3/2010 sunt total nefondate, sursa de provenienţă a documentelor în discuţie nefiind instanţa investită la acest moment cu soluţionarea cauzei penale ce îi vizează pe inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcanu şi Stoian P. Alexandru”, se arată în comunicatul Laurei Andrei.
O scurtă recapitulare a celor scrise până acum: într-o primă fază, stenogramele legate de discuțiile dintre Sorin Ovidiu Vântu și responsabili editoriali din trustul său sunt publicate trunchiat.
Efecte:
Codruța Kovesi e ”sursa”!
Și acum bomba: ”sursa” primei forme în care stenogramele au apărut în presă este, nici mai mult, nici mai puțin, procurorul general al Românie, Laura Codruța Kovesi! Victor Ciutacu face această dezvăluire pe blogul său pe data de 6 aprilie 2011, prezentând un print-screen cu mailul trimis de Codruța Kovesi lui Mircea Marian de la ”Evenimentul Zilei”, pe data de 14 octombrie 2010. Oficial, jurnaliștii au avut acces la dosar pe 18 octombrie! Subiectul mail-ului, expediat de Codruța Kovesi de pe adresa proprie de serviciu – kovesi@mpublic.ro, este: ”rechizitoriu vantu curatat ultima varianta”.
Chiar dacă, exceptând instituțiile din grupul Intact, puțini sunt cei care preiau subiectul, Parchetul General răspunde printr-un comunicat de presă, în care arată: ”Astfel, în ziua de 14 octombrie 2010 precum şi în zilele ce au urmat, în baza solicitărilor adresate s-a transmis, în format electronic, de la adresa de e-mail presa@mpublic.ro , pe adresele de e- mail indicate în cereri, copia rechizitoriului întocmit în cauză, supusă anterior procedurii de protejare a datelor cu caracter personal (“curăţat”), unor publicaţii precum Adevărul, Curentul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Mediafax, Puterea, Ring ş.a.. Se impune a fi făcută menţiunea că, în acest caz, comunicarea publică, în diferitele etape procesuale (măsuri preventive, propunere arestare preventivă şi trimitere în judecată), s-a realizat exclusiv prin intermediul comunicatelor de presă şi al răspunsurilor la solicitări, furnizate de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa”.
Mailul trimis însă către Mircea Marian este de pe adresa Laurei Codruța Koveși. Chiar și în ipoteza în care Parchetul General îl va da în judecată pe Victor Ciutacu, demonstrând că ce a prezentat el ar fi un fals (deși, în comunicatul oficial nu se neagă autenticitatea acestuia), rămâne o problemă: dosarul a devenit public (teoretic) vineri 15 octombrie 2010, nu pe 14 octombrie 2010. Mai mult, practic, accesul la dosar a fost permis oficial presei doar luni, 18 octombrie! De altfel, 18 octombrie 2010 este și data la care aceste stenograme au început să apară în presă! Primii care au început să le publice au fost cei de la… ”Evenimentul Zilei”. Într-un mod în care, așa cum reiese și din ancheta lui Cătălin Tolontan, nu puteau proveni din dosarul pus la dispoziția jurnaliștilor de către Tribunal (e vorba de imposibilitatea fizică și practică de a selecta cele mai importante pasaje din sutele de pagini de dosar, de a le transcrie manual – fotocopiile fiind interzise, și de a transmite informațiile telefonic, inclusiv cu aceleași semne de punctuație în doar o oră și 15 minute).
Atenție inclusiv la ore! Dosarul Vântu întocmit de Parchetul General a ajuns la Tribunalul București după ora 15 (3 PM). Mircea Marian dăduse deja forward mesajului de la Laura Codruța Kovesi la ora 3:04 PM! Plecând de la premisa că ora calculatorului lui Mircea Marian e setată corect, stenogramele din dosar fuseseră livrate presei cel puțin concomitent cu ajungerea lor pe mâna judecătorilor!
O ultimă remarcă legată de comunicatul Parchetului General: dacă între data de 14 octombrie 2010 și până în data de 18 octombrie 2010 (dată la care accesul la dosar a fost permis de Tribunalul București) Parchetul General ar fi trimis (a trimis) oficial presei copii ale rechizitoriului (care să cuprindă și stenogramele în discuție) nu există nicio explicație logică legată de apariția în mass-media a fragmentelor din stenograme doar pe 18 octombrie!
***
Cine o anchetează pe Kovesi?
Ce e revoltător în toată această poveste? În primul rând dovedirea faptului că presa și jurnaliștii nu sunt ”victime colaterale” în dosarul Vântu. Prezentarea trunchiată a stenogramelor, grija ca acestea să fie publicate prioritar în forma trunchiată de anumite insitutuții media și propunerea ca după toată această diversiune să fie limitat accesul la datele publice ale dosarelor, demonstrează că presa (jurnaliștii) sunt o ”țintă principală” în dosarul Vântu, dacă nu chiar ținta principală a cazului! De altfel, unul dintre primele lucruri care au fost remarcate încă din momentul declanșării scandalului e faptul că transcrierea discuțiilor dintre Sorin Ovidiu Vântu și șefii editoriali din trustul său sunt discuții private, care ridică probleme legate de moralitatea acestora din urmă, dar care nu au vreo legătură și/sau relevanță pentru dosarul în care Vântu a fost trimis în judecată!
”Malefic” e un cuvânt prea blând pentru a caracteriza planul gândit de Kovesi, precum ”inconștiență” nu poate acoperi colaborarea jurnaliștilor care i-au făcut jocul. La fel cum să recurgi la asemenea practici, iar public să te revolți în legătură cu așa-zile presiuni exercitate de mass-media asupra justiției, reprezintă mai mult decât ipocrizie. Pentru asemenea lucruri, într-o primă fază, Laura Corduța Kovesi ar trebui să-și prezinte demisia. Într-o fază ulterioară ar trebui să răspundă în fața unei comisii de anchetă. Deși nu-mi dau seama care instituție publică (Guvernul? Ministerul Justiție? Administrația Prezidențială? Parlamentul?) ar avea credibilitatea necesară să o ducă la capăt.
***
Bonus:
”Pe mine mă mai îngrozesc nişte lucruri. Unul este modul în care instituţiile statului înţeleg să-şi facă treaba, prin tot felul de scurgeri de informaţii către presă, tocmai atunci când interesul cere ca unul sau altul să fie discreditat. Cred că în SUA, dacă procuratura, sau FBI-ul, sau orice altă instituţie federală, plătită din bani publici, s-ar confrunta cu asemenea scurgeri, ar fi un scandal-monstru şi ar avea loc anchete minuţioase pentru descoperirea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Asta nu seamănă nici a democraţie, nici a justiţie, ci, mai degrabă, a democraţie poliţienească, dacă îmi este permisă o contradicţie în termeni.”
Ioana Avădani, director executiv Centrul pentru Jurnalism Independent, într-un interviu acordat pentru jurnalismonline.ro, pe 19 octombrie 2010
Etichete: Catalin Tolontan, ioana avadani, kovesi, Mihai Goţiu, Sorin Ovidiu Vantu, SOV, tolo, Vântu, Victor Ciutacu


Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
| 1@K*Cica ar fi de utilizat (inca?) Amazon.co.uk sau Amazon.de ===> si pentru Romania, cu shipping ceva mai scump... | ||
| 2@SaintGheorhge: Hai ba postac ia viteza... | ||
| 3Si da, Monica Macovei avea dreptate, dar nu neaparat pentru ca are gura aurita sau e vreun profet, ceva, ci pentru ca a dat glas bunului simt: PSD este in continuare cel mai corupt si nereformat partid... | ||
| 4@Saint Peter: Cum adica nu intelegi cum de etalonul raului in tara asta este TraianBoc si PDL ? Poi sunt primii ce au adus hotia, minciuna si coruptzia la nivel de politica de stat ! Crezi ca se poate... | ||
| 5@K*Salutareraspuns grabit, din pacate de nestiutor, eu foloses putin spre deloc Amazon, nu prea stiu ce sa zic, anii trecuti erau unele probleme de livrare (shipping) Amazon -> ROFolosesc... | ||
| 6E un singur lucru pe care nu-l inteleg eu. In continuare, chiar dupa accederea PSD la putere, etalonul raului in tara asta sunt Basescu si PDL-ul. Cred ca o sa asistam la situatia absurda in care PSD o... | ||
| Mihai Goţiu 11145 citiri |
| Cristian Teodorescu 10673 citiri |
| Costi Rogozanu 9109 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4227 citiri |
| Alin Fumurescu 4016 citiri |
| Constantin Creţan 3405 citiri |
| Dorin Tudoran 2914 citiri |
| Elena Vijulie 2752 citiri |
| Dan Duca 2486 citiri |
| Iulian Leca 2376 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Laura Cernahoschi 2 postari |
| Mihai Goţiu 61537 citiri |
| Cristian Teodorescu 41013 citiri |
| Costi Rogozanu 38301 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18275 citiri |
| Alin Fumurescu 17922 citiri |
| Viorel Dobran 12350 citiri |
| Dan Duca 11286 citiri |
| Constantin Creţan 11164 citiri |
| Elena Vijulie 9377 citiri |
| Dorin Tudoran 8741 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
domnule gotiu, asta e ca si amenintarea primita de voiculescu, intr-un plic pe sub usa, inainte de a primi verdictul de colaborator. articolul acesta chiar e o greseala. daca tot vreti sa fauriti un jurnalism curat, cum dracu luati de bun ceva ce provine de la ciutacu?
2011-04-09 12:06:26 | Raporteaza
Si ce daca vine de la ciutaci ,in comunicatul ala de la P.G. nu se neaga autenticitatea documentului ,ce vrei mai mult. Chiar M. Marian a confirmat ,indirect. Practica asta cu “scaparea” de dosare catre presa e obisnuita acum ,daca la unii li se pare normal ,aici e buba.
N-are importanta ca acu’ e vorba de Vantu ,asa ca imagine generala se vede in ce hal de “bananizare” am ajuns.
2011-04-09 12:19:53 | Raporteaza
@androidul cu sobolani:
ce provine de la Ciutacu e o poveste, ce provine de la Kovesi si ceea ce Parchetul General nu reuseste sa dezminta prin comunicatul pe care l-a emis, e cu totul alta poveste, si e o poveste urata rau de tot;
ce scrie in comunicatul Parchetului General ii acuza: in comunicat se afirma ca Parchetul a trimis rechizitoriul presei pe data de 14 octombrie; in presa stenogramele au aparut pe 18 octombrie (data la care rechizitoriul a fost pus la dispozitia presei de catre Tribunal), insa primele lucruri care au aparut nu au ca sursa dosarul de la Tribunal; practic, prin comunicatul emis, Parchetul General (si nu Ciutacu) confirma ca e sursa primelor stenograme trunchiate care au aparut in presa; Ciutacu arata doar ca din Parchetul General sursa a fost chiar Kovesi
2011-04-09 12:23:13 | Raporteaza
Gata, Vantu nu e vinovat!
Gotiu a judecat: din cauza ca un ziarist are o poza cu niste texte care pot fi facute si in photoshop, Vantu nu e vinovat de tot ce a furat!
Vantu nu trebuie judecat, chiar daca vine Popa di Jakarta si indiferent ce va spune.
Nu le-a iesit cu suspendarea lui Basescu, dar poate ca desfiinteaza Parchetul si DNA.
2011-04-09 12:32:25 | Raporteaza
@ion:
ce treaba au discutiile dintre SOV si angajatii lui si dosarul in care e judecat pentru favorizarea infractorului?
2011-04-09 12:38:11 | Raporteaza
Au legatura stenogramele in care se vede ca influienteaza tot din realitatea cand este in libertate.
Hidrantul, audi-ul, baietii tineri fara principii, catelusii de casa gen Buscu, SPA-ul, suspendarea.
E o caracatita, cu multe dintre tentacule in presa.
Stenogramele au tras putin cearsaful si i-a lasat pe multi in curul gol in vazul publicului.
2011-04-09 12:50:10 | Raporteaza
Dle Gotiu,va deranjeaza ca am aflat si noi,pulimea,cum discuta Dl Vantu cu ‘’sefii” din subordine?
2011-04-09 12:56:33 | Raporteaza
@serban:
da, atata timp cat reprezinta discutii private, ma deranjeaza ca institutii ale statului sa le faca publice atata timp cat nu au legatura cu cazul; si cu atat mai mult ma deranjeaza in conditiile in care le face publice trunchiat, fara sa prezinte si ce i-au raspuns (sau doar o parte din raspunsuri) cei cu care vorbea
2011-04-09 13:17:43 | Raporteaza
cand ai sa intelegi ca zilele lui vantu sunt numarate?ca latri la gardul gresit?tu ai idee cate mailuri primesc trimise de mine insumi!?!
tu krezi ca kovesi aia o fi atat de proasta sa scape in presa de pe mailul ei de serviciu?chiar nu te duce mintea de loc?cat poti sa fi de gugustiuc?
2011-04-09 13:28:14 | Raporteaza
@mah gotiu…:
daca mailul prezentat de Ciutacu e o facutura, Kovesi si Parchetul General au toate mijloacele legale sa-l puna sa plateasca;
Comunicatul Parchetului General, care confirma ca a a trimis rechizitoriul ”curatat” presei inainte de 18 octombrie 2010 il gasesti insa pe site-ul Ministerului Public (ai link in text catre el)
2011-04-09 13:32:42 | Raporteaza
@androidul cu sobolani: ai vorbit si tu sa nu taci…in spiritul pedelacilor
2011-04-09 13:35:43 | Raporteaza
Maimuta lui Vantu preia banana aruncata de maimuta lui Felix
2011-04-09 13:37:00 | Raporteaza
Cainii latra,ursul merge…
…latraii portocalii sa taca ca ne-am saturat…
2011-04-09 13:37:54 | Raporteaza
Daca nu mai merge prostia cu Rosia Montana, hai sa ne legam de Kovesi ca poate pica vreun pupic de la Vantu
2011-04-09 13:38:13 | Raporteaza
anasteba…
Ne-am fi prins si singuri de schizofrenia care te macina
2011-04-09 13:39:00 | Raporteaza
e o facatura pentru a lovi in inima sistemului.
aria calominiei cantata in alt registru.
e bine gandita, insa…are o hiba.
ia, mai ganditi-va…
in special cei care sunteti de meserie.
PS- e destul de usor sa trimiti e-mailuri clonand adrese. intrebati la microsoft. ei stiu.
2011-04-09 13:39:29 | Raporteaza
Felix,Voiculescu…praf in ochi…nu ei inchid spitale,nu ei ineaca tara in mizerie,
Iliescu,Nastase,Vadim,Felix,Voiculescu s.a. sunt smantana acum fata de SLEAHTA PORTOCALIE CARE A DISTRUS ROMANICA !
2011-04-09 13:43:02 | Raporteaza
Pe mine, “ca simplu cetatean”, nu ma intereseaza cum si de la cine au ajuns stenogramele in presa. Eu vreau ca cei vinovati de tot felul de hotii (Vantu, Voiculescu, Patriciu…) sa fie pedepsiti si de la ei sa se recupereze pagubele financiare produse statului si indivizilor. Restul e clabuceala. Ce ma doare pe mine in c*r de Ciutacu, de Ciuvica, de Nistorescu si alti neispraviti, care l-ar pupa in dos pe Vantu pentru o mica ciubucareala din furt.
2011-04-09 13:47:41 | Raporteaza
@Sherloku lui Vantu: IP-ul tau este acelasi cu al lui nepotu ,la fel si IQ-ul care 0,265 354 543…adica IP
2011-04-09 13:48:14 | Raporteaza
“te iubesc ba”
“te pup tati”
“nu fi rauts cu mine”
“bine ba tati, iarta-ma..”
“te pupic”
“eu te si mai pupic decat tine”
“eu de doua ori mai mult”
Stenograme Vantu-Popa
Acum au ocazia sa se pupe direct pe jinjii
))))))
))
Iar vuvuzelele le sterg balele cu batistutele
2011-04-09 13:48:28 | Raporteaza
tolontan e slab. nu mai am incredere in el decat cu “dezvaluirile” despre patinoarul de la brasov. tragic e ca nu mai e altul mai bun.
2011-04-09 13:49:13 | Raporteaza
anasteba..
e grea schizofrenia?
Sau n-o bagi in seama?
2011-04-09 13:49:17 | Raporteaza
anasteba..
deci la tine e ceva genetic, in familie?
Tot neamu’ sufera?
vai vai….
2011-04-09 13:50:24 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: “Astfel, în ziua de 14 octombrie 2010 precum şi în zilele ce au urmat, în baza solicitărilor adresate s-a transmis, în format electronic, de la adresa de e-mail presa@mpublic.ro, pe adresele de e-mail indicate în cereri, copia rechizitoriului întocmit în cauză, supusă anterior procedurii de protejare a datelor cu caracter personal („curăţat”), unor publicaţii precum Adevărul, Curentul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Mediafax, Puterea, Ring ş.a ”
tu nu vezi ca sunt doua adrese de mail diferite???
2011-04-09 13:53:30 | Raporteaza
Nu-mi explic, le lasi ametit de o asa fumigena aruncata de baiatul cu ochii umezi?
te intrebi de ce nu a luat-o presa?(fumigena)pt ca e prea cusuta cu ata alba.
2011-04-09 13:55:30 | Raporteaza
la faza asta ai luat chifteaua cu tot cu tava…si o cam meritai de mult.lasa meseria asta cu soparlele la altii ca tu nu ai farmec si strici soparlele pe gaste.
2011-04-09 13:59:58 | Raporteaza
@mah gotiu…:
#24 tocmai
:
1. Parchetul confirma ca a trimis rechizitoriul ”curatat” inainte de 18 octombrie (data la care rechizitoriul a fost pus la dispozitia presei de Tribunal) – recunoaste implicit ca este ”sursa” primelor stenograme care au aparut pe 18 octombrie si care, asa cum se arata in comunicatul purtatorului de cuvant al Tribunalului Bucuresti, nu proveneau de la Tribunal
2. prin faptul ca Parchetul confirma ca a trimis rechzitoriul presei inainte de 18 octombrie, nu se infirma faptul ca Kovesi a trimis, la randul ei, rechizitoriul presei
2011-04-09 14:00:42 | Raporteaza
@zombu:
de ce nu-ti scoti tu oare neuronii din repaus? ce prezinta Ciutacu (adevarat sau fals, e treaba – si obligatia – Parchetului sa lamureasca) sta la baza unui comunicat de presa prin care Parchetul recunoaste, in mod oficial, ca a dat presei rechizitoriul ”curatat” inainte de 18 octombrie?
2011-04-09 14:03:41 | Raporteaza
“Victor Ciutacu face această dezvăluire pe blogul său pe data de 6 aprilie 2011, prezentând un print-screen cu mailul trimis de Codruța Kovesi lui Mircea Marian de la ”Evenimentul Zilei”, ”
fii antena la cum e corect:ochii umezi prezinta un photo-screen cu un header a unui forward al presupusului mail trimis de…
vezi ce inseamna gugustiucul?
2011-04-09 14:04:27 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
#27 ce spun eu si ce spui tu!
io ma uit pe geam aici si e ziua.la tine in Romania e noapte?
2011-04-09 14:07:36 | Raporteaza
Inca o mostra de deontologie, marca Felix – Vantu – via Gotiu!
“ce prezinta Ciutacu (adevarat sau fals, e treaba – si obligatia – Parchetului sa lamureasca)”
Deci nu mai e treaba jurnalistului sa se informeze din cel putin 3 surse credibile inainte de a prelua si a publica o informatie?
Dintr-o data, e treaba Parchetului sa verifice daca vuvuzelele se pun pe turnati prostii, minciuni si manipulari ordinare!?
Ti-ai mai dat inca o data cu firma-n cap, bre Gotiule!
Rau de tot ti-ai dat!
2011-04-09 14:13:10 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: esti convins ca ai tai sunt in functiune?
o intrebare: daca parchetul dovedeste ca e un bluf, tu esti dispus sa-ti pui pene in piata Victoriei alaturi de prieteni tai ciutacii?
2011-04-09 14:14:05 | Raporteaza
Cu alte cuvinte, mai simplu ca sa priceapa si Gotiu..
Mai nou, e suficient ca Ciutacu sau Gotiu sa faca publica orice aberatie. Ei nu raspund.
E treaba Parchetului, nu-i asa?
E suficient ca unul ca Ciutacu sau Gotiu sa declare public ca Kovesi este spion rus sau ca a furat gainile lui Bombo de la Cornu, pt ca mai departe e treaba Parchetului sa lamureasca “problemele”.
Bai da chiar nu va e rusine?
In ce hal ati ajuns!?
2011-04-09 14:19:20 | Raporteaza
l-am subestimat pe ciutacu…credeam ca daca ar fi insarcinat cu o treaba de genu’ asta, ar fi pus la e-mail o adresa de genul codry_k_1973@yahoo.com sau codrutza_for_you@hotmail.com. dar se vede ca neuronu’ sau lucreaza din greu. apoi a venit si tolo’. pai fratilor, daca a venit tolo’ si a confirmat e gata, irefutabil. doar cineva de talia lui CTP ar putea avea un cuvand de spus dincolo de ciutacu si tolo’.
2011-04-09 14:20:21 | Raporteaza
Asupra lecaistilor,si Gotiu face parte din acest curent,batista are efect halucinogen!
Gotiu,ti se arata ca n-ai dreptate dar tu,nu si nu, Batman,Batman!Sa fie desfiintate PG-ul si DNA-ul iar Kovesi si Morar sa fie lapidati!
iuleka isi cauta alt loc de munca si cred ca si tu ai prins ideea asa ca pupicii adresati ciutacului in articolul de fata tin loc de proba de lucru!
Te-am ghicit,nu?
2011-04-09 14:22:30 | Raporteaza
Hai sa-ti explic, tati, cum poti face ca screenshot-ul respectiv sa aiba macar 20% veridicitate. Nu de alta, dar suntem obisnuiti cu tehnica asta: un ziarist vine cu o facatura (sursa unui mail poate fi alterata, cel putin aparent, si de un copil de 10 ani) si 90% pun botul fiindca suspiciunea apare de la un nivel de inteligenta in sus.
Daca vrea sa ne convinga cat de cat, sa ne arate macar “full header-ul” mesajului? Si nu al mesajului din captura, din care poti afla cel mult ca intr-adevar vine de la adresa EvZ, ci al mesajului primit de Mircea Marian de la Kovesi in care se vede ruta mesajului, server-ul sursa, IP-uri, data si ora trimiterii.
Uite cum trebuie sa arate, si abia apoi ai ceva pe care sa discuti:
X-Originating-IP: [85.158.x.x]Authentication-Results: mta1080.mail.ac4.yahoo.com from=xxx.com; domainkeys=neutral (no sig); from=xxx.com; dkim=neutral (no sig)
Received: from 127.0.0.1 (EHLO mail204.xxx.com) (85.158.x.x1)
by mta1080.mail.ac4.yahoo.com with SMTP; Wed, 06 Apr 2011 21:55:30 -0700
X-VirusChecked: Checked
X-Env-Sender: xxxxx@xxx.com
X-Msg-Ref: server-13.tower-204.xxx.com!1302152118!34623367!2
X-StarScan-Version: 6.2.9; banners=xxx.com,-,-
X-Originating-IP: [57.66.x.x]
Received: (qmail 21859 invoked from network); 7 Apr 2011 04:55:25 -0000
Received: from unknown (HELO mail1.xxx.com) (57.66.x.x)
by server-13.tower-204.xxx.com with RC4-SHA encrypted SMTP; 7 Apr 2011 04:55:25 -0000
Subject: Fw:
MIME-Version: 1.0
Message-ID:
Importance: Normal
Date: Thu, 7 Apr 2011 06:55:05 +0200
X-MIMETrack: Serialize by Router on xxxx/xxx(Release 6.5.6FP3|March 27, 2008) at
07/04/2011 06:55:25
Content-Type: multipart/mixed;
2011-04-09 14:22:54 | Raporteaza
@mah gotiu…: @zombu: @sherloku lui Vantu:
1. ce-mi place entuziasmul voluntar cu care o aperati pe Kovesi sub ”protectia” anonimatului, in conditiile in care Kovesi si Parchetul General nu infirma ceea ce a prezentat Ciutacu, desi au OBLIGATIE LEGALA sa faca asta,
nu e optiunea personala a lui Kovesi, a carei imagine a fost lezata, ci OBLIGATIA Parchetului General sa infirme si sa-l dea in judecata pe Ciutacu daca acesta a apelat la un fals;
2. si daca e un fals, Parchetul General tot nu lamureste problema stenogramelor trunchiate care au fost furnizate presei inainte de 18 octombrie si nici de ce stenogramele care prezentau discutii private ale lui Vantu cu angajatii lui, fara legatura cu cazul pentru care a fost trimis in judecata, au fost mentinute in dosar si livrate presei
2011-04-09 14:23:15 | Raporteaza
“si daca e un fals…”
Adica nu tii deloc la adevar cat timp il aperi pe Vantu?
Adica ce scrii tu aici e fictiune? Daca te droghezi si realitatea iti devine indiferenta chiar e treaba ta.
Eu tot timpul am fost un tip tolerant. Fir-ar ai naibii de drogati!
2011-04-09 14:39:48 | Raporteaza
@Gotiu, nu zau?
Adica, daca tu sau ciutacu dati pe goarna toate tampeniile care va trec prin minte (mintea lui Vantu desigur) consideri ca Parchetul e obligat sa “cantareasca” toate tampeniile debitate de voi?
De cand?
De unde?
Exista vreo lege care prevede ca toate aburelile aparute pe bloguri sa fie cercetate de Parchetul Romaniei?
Adica Parchetul ala nu are altceva de facut decat sa studieze toata ziua blogurile voastre, sa faca comisii si sa va dea voua raportul?
Nu iti dai seama cat esti de penibil?
Parchetul se sesizeaza daca faceti tu sau ciutacu o reclamatie scrisa, oficiala, pe propria raspundere, in care afirmati ca x sau y a facut aia sau ailalta.
Nicidecum Parchetul nu e obligat sa va dea voua socoteala pt tampeniile scrise zilnic pe blogurile voastre de propaganda abjecta!
Slabut ca de obicei, domnu’ Gotiu!
2011-04-09 14:42:33 | Raporteaza
Dimineata, in timp ce se caca, ciutomatele se scobesc in nas si le vine cate-o idee “geniala”:
“Azi scriu pe blog ca Boc e idiot si Basescu betiv.
Nu ma intereseaza ca e adevarat sau nu.
Eu scriu ce vreau, ca nu e treaba mea sa scriu adevarul. Parchetul trebuie imediat sa ia masuri, adica sa ordone un test psihologic pt Boc si o analiza de sange pt Basescu… pt ca…
Pt ca asa s-au gandit ciutomatele, intr-o dimineata in timp ce se cacau!
Esti penibil bai Gotiule.
Si tu stii asta!
Dar cat timp esti platit dupa cantitate, te doare exact in cur!
2011-04-09 14:51:10 | Raporteaza
1. Rechizitoriul (trimis de MP presei la solicitarea presei) contine si fragmente din stenograme (interb entru ca nu ma pricep la rechizitorii)!?
Daca da, atunci se explica de unde provin fragmentele de stenograme publicate in 18.10.2010 de EvZ si Mediafax .
Daca nu, avem o problema iar EvZ si MEDIAFAX trebuie sa explice (asa ar fi corect) cum de au reusit sa ia fata competitiei.
2. Observ ca email-ul publicat de Victor Ciutacu este un forward cu un attachment “rechizitoriu”. Ar fi fost de dorit ca domnul Ciutacu sa prezinte si continutul acelui document, ca sa stim clar ce a trimis MP/Kovesi presei. Ar fi o dovada in plus ca screen print-ul in jurul caruia construieste acuzatiile nu e un fals (fara ca prin aceasta sa se inteleaga ca il acuz pe Victor Ciutacu ca ar fi alterat continutul email-ului).
3. Daca acest email forward-at este singura dovada a manipularii de care este acuzata Kovesi, e subtire.. subtire de tot. Ma tem ca Victor Ciutacu a cazut intr-o capcana…
4. Am inteles ca o copie “curatata de datele de identificare personala” a rechizitoriului a fost trimisa presei in 14.10.2010 dar NIMIC, ABSOLUT NIMIC nu a aparut (nici in Evz, nici in Jurnalul, nici in MEDIAFAX, nici in Adevarul) pana in 18!
De ce au tacut TOTI!?
Care e explicatia dvs, domnule Gotiu!?
2011-04-09 14:51:52 | Raporteaza
Pai asa au inteles slugacii lui Zeus (Codruta included) sa-si faca treaba. Prin scurgeri de informatii in presa, ca sa vada lumea, concret, ca se agita.
E strategia de comunicare a lui ZEUS, care (dupa creierul de ratza ratacita pe care il are) a considerat ca poporul ii va sari in brate de admiratie daca va vedea in ziare cum merg anchetele unor persoane (presupus) corupte din tabara adversa.
Asteptam scurgeri si din dosarele altor infractori guvernamentali: Udrea, Cocos, Videanu & gasca. In cazul lor dna Codruta poate nu mai e la fel de generoasa cu presa.
Mi-e profund sila de aceasta gasca de infractori, care conduc Romania la ora actuala si as vrea sa-i vad pe toti dupa zabrele.
2011-04-09 15:00:23 | Raporteaza
Daca punetzi la indoila constatarile d-lui Gotiu,care dupa parerea mea este unul dintre cei mai corectzi si impartziali jurnalisti,atunci ne meritam soarta.
2011-04-09 15:09:36 | Raporteaza
@tiu / 43: Sincer, nu imi dau seama daca iti bati joc de “jurnalistul” Gotiu sau chiar vorbesti serios. Daca vorbesti serios, o sa te rog sa il intrebi pe “jurnalistul” Gotiu cum se face ca nu scrie despre subiectele care nu ii convin lui Vintu. In asteptarea raspunsului, iti sugerez sa te intrebi te tine cum se face ca sinteti doar citiva care il considerati pe Gotiu jurnalist. Chiar nu iti da putin de gindit?
Oricum, expresia asta te da pe spate: “așa zisa obediență și lipsă de coloană vertebrală a jurnaliștilor”. De ce simtiti nevoia sa repetati acest lucru ori de cite ori aveti ocazia, domnu’ Gotiu? Ati uitat ca oamenii au simtit duhoarea lui Vintu in VP cu muuuult inainte de stenograme?!? Stenogramele nu au facut decit sa confirme ceea ce se stia deja…
2011-04-09 15:35:34 | Raporteaza
@mah gotiu…: Pai asta e problema “intelighentule”
2011-04-09 16:19:38 | Raporteaza
alta sluga proasta a lui vantu care se balega sustinand ca e mare jurnalist
2011-04-09 16:22:31 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Domnule Gotiu, eu va inteleg ca Vantu va este sef si incercati sa il aparati dar va rog, incercati sa folositi argumente concrete.
)
Faptul ca musiu Vantu isi bate joc de statul roman si de institutiile statului(vb. aia …”intariti-va statul”)nu va scuteste pe dumneavoastra sa picati in aceeasi troaca (ori ba?).
Trecand peste faptul ca ce prezinta ciucatu este un fas si admitand ipoteza dumneavoastra (cum ca sursa hotnews ar fi Kovesi (foarte putin probabil) asta nu il scuteste pe Vantu cu nimic…stenogramele nu prea apar prin proces (sic
Si apropo…s-a vindecat?? Ca acum il vad in plina forta batandu-se prin benzinarii dar acum cateva saptamani se dadea bolnav (poate stiti dumneavoastra boala.
Se strange latul si nu va vad prea bine.
P.S. Ma bucur ca au aparut in presa (si la hotnews
) macar sa stie toata lumea cu ce “hahalere” avem de-a face.
P.P.S. promit solemn ca nu va mai deranjez (nu vreau sa va fac trafic inutil).
2011-04-09 16:42:12 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: si inca ceva domnule Gotiu…daca musiu Ciutacu ar trai in Germania in secunda 2 ar fi amendat cat sa nu ii mai treaca prin cap asa ceva..nu discutam de matela care preiei o stire deprobata.
Din pacate pentru noi si fericire pentru voi, nu suntem in Germania.
P.S. libertatea presei nu este tot una cu improscarea de noroi in organele statului…asta ca sa nu mi-o bagi pe aia cu “presa”…desi eu ma intreb, care presa??? Cu siguranta atat voi cat si alde ciutacu nu sunteti “presa”.
2011-04-09 16:47:16 | Raporteaza
Terminati bai cu prostiile. “Dovada” asta o fabrici in 2 minute direct pe mail. nu iti trebuie nici un photoshop.
Uitati “dovada” aici si pasii necesari sa o fabrici. Poate incerca oricine acasa.
ribelalu.blogsp../
P.S. Gotiule, ti-ai furat-o rau de tot aici. Rusine sa iti fie.
2011-04-09 16:47:59 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Iti spune eu miselule. Procurorii au ales sa dea publicitatii stenogramele cu voi ca sa arate cat de javre sunteti.Iar eu unu ma bucur foarte mult….eu ,ca multi alti romani,stiam ce penali sunteti dar uite ca mai sunt 5 mil de pesedisti prosti care nu stiu.Sunt deacord ca e imoral sa dai publicitatii acele stenograme dar inteleg perfect procuratura. Cand ai o suta de misei cu televiziuni,ziare si radiouri care dezinformeaza lumea asta proasta din romania.Cand ai ce-i mai corupti judecatori din europa (Europa geografica nu numai UE)si te lupti cu cei mai mari evasionisti (HOTI,EVASIONISTI sau LICHELE nu oameni de afaceri cum ii numiti voi toata ziua dezinformand populatia)e normal sa pui presiune pe judecatorii aia pesedisti dand publicitatii dosarele. Sa stie si oamenii aia cu inamovibilitatea unui munte dar cu moralitatea unor gandaci numiti judecatori ca populatia a vazut nitel despre ce e vorba in dosarul respectiv.
Multumesc DNA,mjultumesc parchetului si asteptam sa vedem cat mai multe dosare in presa.Apropo cioflingarule…ai vazut ca stenogramele au aparut DOAR in presa? Nimic la wc numit realitatea
2011-04-09 16:52:14 | Raporteaza
Ai furat-o si de data asta, Gotiule!
Fiind vorba de ziua de Sambata, postacii din plutonul lui Vantu nu mai au acces la computer si interent, pt ca nu e zi de lucru!
Acum o iei de la cititorii care, in timpul liber, mai arunca din cand in cand cate o privire pe pagina asta macabra!
Sa-ti fie de bine, Gotiule!
2011-04-09 17:50:17 | Raporteaza
bai frate, io bag de seama ca Gotiu e de ceva vreme la bere si se distreaza la culme de gibonii care stau de straja lu Kovesi intr-o zi de sambata
; unde mai pui ca de cand cu noul Cod al Muncii nu prea cred ca aveti spor de zile libere lucrate;
si nu stiu de ce va inchipuiti ca daca injurati in haita pareti mai multi? oare chiar credeti ca toti cititorii lui Gotiu is asa imbecili ca voi? ca 5-6 postaci de serviciu sunteti reprezentativi pentru miile de cititori ai lui Gotiu? de mai bine de un an faceti spume pe aici si vad ca omul isi vede linistit de treaba si lumea are in continuare incredere in el, spre disperarea anonimiilor voastre
2011-04-09 18:01:57 | Raporteaza
Revin in completare la comentriul nr.43.Am dosar penal nr.181/VIII-1/2008,nesolutionat nici in prezent de DNA,subordonata,,impartialei” D-ne Kovesi.Este vorba de scoaterea din circuitul public si schimb abuziv in 2006 a unui parculet din cart.ns berceni,cu un teren ocupat de blocuri P+10,ajuns in proprietate firmei isrom construct,patron un cetatean evreu, de catre PMG,primar D-l Videanu.In ceea ce priveste acest Vantu,el trebuia executat inca din 2005,la fel si d-l Nastase,nu pt.termopane,ci pentru sutele de milioane euro datzi lui Patriciu si Rafo(Tender),dar actualul presedinte se teme de consecinte dupa expirarea mandatului(dosarul flota,terenul de peste 260 ha din Baneasa-Pipera donat de REGINA MARIA in 1929 statului roman ,pt.cercetare in agricultura,etc.Asa ca voi pdl-isti infocati si fanatici,ciocul mai mic,ca oricum vetzi fi eliminati de la ciolan.
2011-04-09 18:08:43 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: eu n-am terminat o facultate de drept. De aceea sunt tare curioasa: zi si mie, te rog frumos, o lege (nr, articol, prevedere) care reglementeaza ce se publica pe net. Ca prea zici cu foc ca Parchetul si Kovesi il pot face pe Ciutacu sa plateasca. Pardon “ca au toate mijloacele” pentru a-l face sa plateasca.
2011-04-09 18:35:10 | Raporteaza
@irinapop
Nici eu n-am terminat o facultate de drept, da’cred ca tot in stilul asta nici Kovesi nu poate plati ca a trimis de pe o adresa de e-mail convorbirile trunchiate presei “non-tonomat”, adica tonomatelor lui Basescu. Pentru ca nici asta nu poate fi folosita ca dovada in instanta.
In orice caz, manevra asta, chiar daca nu poate fi legal combatuta, pute a servilism si inrolare partinica a berzei Kovesi, care ar trebui sa fie independenta si apolitica.
Cum ar putea fi barza Kovesi legal combatuta? Nu ca a facut propaganda antitonomat in favoarea lui Basescu (probabil momita de securitate, sau pur si simplu prin autocenzura), ci din alt motiv. Kovesi a lasat sa fie folosite in instanta niste probe ilegale, reprezentate de ascultari ale unor convorbiri telefonice care nu sunt redate in integralitatea lor, ci sunt ostentativ trunchiate, lasand sa se inteleaga ca jurnalistii de la Realitatea sunt tonomate care raspund la comenzi moguliene si venind astfel in sprijinul ipotezei multpreatrambitate si deja invechite a lui Basescu. Daca SOV este – evident – un rechin economic si megaescroc, probele folosite sunt de gradinita. Totusi ele blameaza reputatia unor jurnalisti curati care, chiar daca sunt antibasisti, nu sunt tonomate, ca de exemplu Stelian Tanase. Acesti jurnalisti ar putea s-o actioneze in judecata pe marioneta lui Basescu de la procuratura. Problema e ca in Romania justitia nu functioneaza, asa ca nu poti sa-l dai in judecata pe Aghiuta atunci cand Scaraotchi e seful completului de judecata si raspunde la comanda directa a lui Belzebut.
2011-04-09 19:02:50 | Raporteaza
Decorarea procurorului
L-am decorat pe procuror
Ce pe Hayssam l-avea-n dosar
Deoarece in tara asta
Visternicii nu au habar
Daduse bunicutei banii
Pentru alegeri s-entelege
Pierzand, el a rapit doar fanii
Facand, o lege, fara lege!
Dar ce-i mai rau in tara asta
Rascumpararea care-a fost
Platit-am noi fara tagada
De cat neinformati am fost
Iar astazi este o zi mare
Ar fi o zi de nedescris
Primind o mare decorare
Acel ce faptele-a prescris
De la baieti cu ochi albastri
Incerci sa afli doar asa
Clasifcate…. informatii
Vor spune chiar in fata ta!
2011-04-09 19:23:04 | Raporteaza
daca si asta e dovada inseamna ca eu sunt papa de la Roma.
in 2 minute o aveti si voi urmand pasii astia:
1. Iei un mail vechi primit de la oricine (in cazul meu de la o casa de pariuri)
2. Modifici ce vrei si cum vrei la datele de contact ale celui care l-a expediat.
Atentie cum scrieti: daca lasati pauze in adresele de mail vor apare cu negru pentru ca nu sunt recunoscute. In schimb Vantu@prinbatista.ro (de exemplu) este interpretata ca o adresa reala.
3. Il trimiti mai departe unde vrei. Eu l-am trimis tot la mine.
4. Faci print-screen doar in pagina cu meniurile mailului
5. Nu faci print-screen si la ce scrie in mail. Prostii vor crede oricum. (La mine se vede clar ca mailul a venit de la o casa de pariuri on-line)
6. Dovada e gata
Exemple gata facute aici:
primul care este expediat la 30 februarie 2755, ora 27:79 si jumatate -> 2.bp.blogspot.c../
al doilea aproape identic cu al lui ciutacu: ->
1.bp.blogspot.c../
2011-04-09 19:41:26 | Raporteaza
Totul se invarte in jurul expresiei : ” plecand de la premisa”. Punct. Iar ceea ce se uita este tocmai faptul ca unii sunt platiti pentru a ceea premise false si fac tot posibilul pentru a discredita.Hai sa plecam de la premisa asta..
2011-04-09 19:49:19 | Raporteaza
@ribelalu`: Si gata !
)))
2011-04-09 19:52:07 | Raporteaza
Dom` Gotiu, tot ciutac esti si matale.
2011-04-09 20:29:56 | Raporteaza
“tocmai atunci când interesul cere ca unul sau altul să fie discreditat”
prin asta ai spus totul
interesul poarta fesul
interesul cui insa?
las-o jos ca macane
2011-04-09 20:57:11 | Raporteaza
Ptiu, Drace, fereste-te de Satana imbracata in straie de bozgor pedelist!
2011-04-09 21:07:51 | Raporteaza
@yabaduba:
#63 ce bine ar fi daca ai cunoaste semnificatia ghilimelelor…
2011-04-09 21:17:52 | Raporteaza
@Ai luat-o!: “Acum o iei de la cititorii care, in timpul liber…”
Ce vorbesti, Frantz?! Va admiram in toata splendoarea prestatiei, e pacat sa fiti intrerupti din pledoariile pline de elucubratii. Dati-i inainte cu prostiile, nu va intrerupeti, prestati, fiindca nu trebuie sa uitati ca veti primi o ciosvarta drept bonus.
In ceea ce priveste postatul in timpul saptamanii, sunteti campioni absoluti! In intervalul orar 8-16(17), 90% din comentarii sunt ale “oamenilor de bine” care sunt oripilati de faptul ca Base si Boc nu-s iubiti neconditionat. Deh, oameni ai muncii vigilenti pe campiile virtualului, care zic ca muncesc de-si schimba spate cameshi pe zi, in fapt prestatori cu ziua si carca de comentarii pe bloguri… Printre injuraturile de rigoare adresate autorilor, nu uita sa arunce un “la munca, nu la intins mana” celor care ii mai trag de atentie. Sa nu ti se faca lehamite de de-alde de-astia?! Ba cum sa nu!
2011-04-09 21:28:57 | Raporteaza
@Mihai Gotiu:
Mihai buna miscare ai facut in weekendul asta, dupa ce la scrierea despre scriitori ratingul a lasat de dorit…nici macar nu te-ai mai ostenit sa raspunzi la cele citeva comentarii…cum faci la aceasta scriere, de exemplu…ai venit si ai lansat bomba…fisiita desigur…caci ciutacul a fost mai sprinten.
O stire despre impartialitatea procurorului general ar face furori in orice tara, presupun, iar la noi este lasata sa se scurga pe citeva bloguri, la o distanta apreciabila de la evenimentul propriu-zis. Cineva mai sus aducea in discutie controlul informatie pe net…acesta nu exista si tocmai de aceea aceasta dezvaluire senzationala se face pe net.
Spre onoarea ta de blogger, comunicatul la care tot faci referire, iti permite sa speculezi ca procurorul general face joc murdat la vintu, atit timp cit nu mentioneaza nimic despre madame Kovesi. Dar cum ramine cu onoarea de ziarist, de avocat? Ai intrebat explicit, inainte sa publici, la Parchet sau biroul lui Kovesi daca e-mailul este adevarat. I trimis o interpelare in numele dreptului la informare publica providerului de net al Parchetului sa confirme transmiterea acelui e-mail la adresa respectiva? In scrirea ta nu mentionezi nimic in acest sens…concluzia o tragi singur
Acum imi permit sa speculez si eu…nea Popa o sa ajunga in curind in tara din exilul din Singapore…si nea vintu are ceva emotii, asa ca incerca putin marea cu degetul, mai exact cum sa evite judecata pina cistiga USL alegerile…astept continurea…caci se anunta cu scintei
2011-04-09 21:28:57 | Raporteaza
@tamara’s nephew: considera-te inclus in cercul “select” al celor 90%, nepotu` lui Talmacean.
2011-04-09 22:37:30 | Raporteaza
@antipostaceala la norma
ok,ai reusit sa ma faci sa rad!Obiectiv atins!
2011-04-09 22:49:37 | Raporteaza
Bai tamara, eu n-am nimic cu ungurii (ar fi si absurd cand in Targu Iesilor nu e picior de ungur) ci cu prostii. Un ungur care e PDL-ist cu credinta, iar nu conjunctural, imi pare un prost. Asa ca BAI PROSTULE, ESTI BOZGOR si trezesti xenofobia-n mine! Din pacate, “bozgor” inseamna “fara tara”, asa ca ni se potriveste mai curand romanilor. Fie ca traim slugoi aiurea, fie ca traim povatuiti de alde Basea-n Rrumunica (tara nimanui)…
2011-04-10 03:03:24 | Raporteaza
@pipikitsch
nu te inteleg,de ce un maghiar care voteaza Basescu,este mai prost decat un roman verde care voteaza Geoana?
Eu as spune ca este taman invers!
PS-sau tie Geoana ti-a confirmat increderea pe care ai investit-o in el?
2011-04-10 03:14:37 | Raporteaza
Pentru ca si tu esti proasta, fai. Asa ca n-are rost sa-ti explic ca plictisitii de Basina ar vota si cu Ghadaffi sau Toffife. Ai auzit de votu’ negativ? Ai auzit si de slusul si devertebrarea pentru a avea majoritate? Adica de caciulitul basinei la Grivcor? Iar daca Grivcor nu mai vrea, unde sa ne caciulim? Cumva la UDMR? Daca esti udemerist prost, crezi ca basina s-a caciulit pentru ca-i iubeste pe unguri. Da’ daca esti udemerist destept (vezi Gyorgy Frunda) iti dai seama de scopul lingusitor si conjunctural al caciulirii. Numai ca Nea Caisa ce semneaza Tusa Tamara e ungur prost, nu e de nici o culoare Frunda.
2011-04-10 03:34:46 | Raporteaza
@pipikitsch
zice la Carte ca”..cei saraci cu duhul,ca pipikitsch,vor mosteni niste chesti etc..”
Partea nasoala este aia ca esti din stirpea lui Onan(barbarul).E moda mare la voi,liberalii,s-o ardeti manual(vezi pacuraru,Tudy etc)
PS-esti un mare papagal mioritic oltean(din Iasi)
2011-04-10 04:18:01 | Raporteaza
Misule gotiule,de ce jurnalistu ciutacu a ales sa dezvaluie dezvaluirile pe BLOGUL PERSONAL si nu la ZIAR?
daca nu stii iti spun io!
2011-04-10 07:23:14 | Raporteaza
@Costin Sandu: “Kovesi a lasat sa fie folosite in instanta niste probe ilegale, reprezentate de ascultari ale unor convorbiri telefonice care nu sunt redate in integralitatea lor, ci sunt ostentativ trunchiate, lasand sa se inteleaga ca jurnalistii de la Realitatea sunt tonomate care raspund la comenzi moguliene si venind astfel in sprijinul ipotezei multpreatrambitate si deja invechite a lui Basescu.”
1. De unde stii ca probele sunt ilegale? Stii ce-i aia o proba ilegala?
2. Imi amintesc foarte bine ca in acea perioada se tot repeta ca “procedura” spune ca la dosar sa fie depuse toate convorbirile inregistrate, urmand ca instanta sa ia deciziile care se impun pe baza tututor dovezilor aduse. Mai mult, toti jurnalistii sustineau atunci ca au obtinut acele stenograme din dosarul de la tribunal, fapt infirmat acum, in acest articol. Cand au mintit jurnalistii? Atunci sau acum? Cand s-a urmarit aflarea adevarului? Atunci sau acum?
In alta ordine de idei, atata timp cat nu exista nici o lege care sa reglementeze ceea ce se spune in spatiul virtual (ceea ce e bine, dupa parerea mea), dl. Gotiu nu face altceva decat sa manipuleze. Este evident ca dl. Ciutacu nu va plati legal niciodata, daca ceea ce a tiparit pe blogul dumnealui este o alta minciuna, pentru simplul motiv ca nu a incalcat nici o lege. Nu urmaresc Antenele, dar va intreb pe voi, cei care le urmariti, s-a dezbatut acest subiect si pe ecran? Pentru ca ceea ce vorbesc oamenii la tv. este supus reglementarii legale.
Daca isi permit sa trateze subiectul la tv., atunci probabil ca au ceva real, daca nu, sunt numai manipulari.
2011-04-10 08:39:04 | Raporteaza
1. Esti fantastic(a). Adica niste smecheri iti inregistreaza convorbirile telefonice, taie fragmente din ele lasand alte fragmente care sunt interpretate ostentativ “in context” si tu numesti asta “proba legala”? Daca – de exemplu – irinapop zice la telefon “Sunt foarte obosita, ma duc sa ma culc, iar maine o sa ma duc cu Boc la piata” si nici prin cap nu-i trece ca securistii o inregistreaza, iar aia dau proba la Evenimentul “…ma duc sa ma culc…cu Boc…” si interpreteaza ca Boc are o relatie extaconjugala? In primul rand, pornindu-se de la prezumtia de nevinovatie, inregistrarea convorbilor telefonice este prin ea insasi o ilegalitate. Ai auzit de afacerea Watergate? Au cazut presedinti pentru asta, dar se intampla in tari serioase. In al doilea rand, daca mai si falsifici ce-ai inregistrat dupa bunul plac, esti pasibil de pedeapsa. Iar daca ii sifonezi fara motiv imaginea cuiva, ascultat la pachet cu suspectul si facand public convorbirea trunchiata aiurea, si inca in presa, atunci poti fi dat in judecata pentru prejudicii de imagine, fals si uz de fals sau calomnie. Asa ca nu porni altadata de la ipoteza ca toti cei cu care vorbesti sunt niste cretinuti carora tu si cu Boc sau Kovesi le dati lectii.
2. Ar fi bine s-o lasi moale cu mintitul jurnalistilor, de acum un cliseu. Sintagma jurnalistului care da o informatie e ca a primit-o “pe surse”. De ce n-ar fi barza Kovesi sursa? Am mai spus deja ca un mesaj e-mail nu e o proba mai valabila decat o convorbire telefonica inregistrata ilegal, asa ca aici suntem de acord ca e o simpla constatare, care nu poate fi folosita drept proba intr-un proces, dar care demonstreaza gradul mafiot de suprapunere a institutiilor in tara lui Besescu. A, poti spune ca Gotiu sau Ciutacu manipuleaza cand fac public un e-mail – e cuvantul lor impotriva juramintelor catelului care zice ca nu fura, dar umbra cu rata-n gura. De ce nu ai insa aceeasi atitudine politically correct cand e vorba de inregistrarea smechereasca de convorbiri telefonice, trunchierea lor si interpretarea lor ostentativa, in scop denigrator, actiune ILEGALA in opinia mea si in care pare a fi implicata inclusiv procurorul general al Romaniei? Ca ai exact la fel de multe motive sa ai aceeasi atitudine. Utilizarea de dublu standard e insa o trasatura specifica basistilor – ei lupta contra mogulilor, dar bogatanii care-i sunt aliati sunt investitori de bine, lupta contra coruptiei, dar aranjeaza campanii electorale si cumpara cotete de un milion coco pentru propriile lor odrasle, condamna comunismul pro forma dar au fost tragatori cu urechea de-ai lui Ceasca la Anvers, il condamna pe Ilici folosind drept pretext mineriadele, uitand ca atunci, avand cheia si lacata in ministerul transporturilor, au pus la dispozitie hoardelor de mineri garnituri de trenuri ca sa ajunga lesne in Bucuresti.
2011-04-10 09:28:49 | Raporteaza
Cata eleganta, soro Diesel! Ai argumente daramatoare: dupa argumentul genial cum ca “toti care nu-l voteaza pe Basescu tin cu Geoana”, vii cu gandiri profunde despre onanism. Probabil ca ai multa experienta in domeniu – mai esti si travestita ca ti se vad boasele flescaite cum iti atarna sub minijupe. Vezi ca te contrazici singura – exista onanisti portocalii la fel de multi, iar tu esti un exemplu elocvent.
2011-04-10 09:38:19 | Raporteaza
@pipikitsch
vad ca tu functionezi dupa principiul:Cine zice ala e.
Vezi tu,d-aia nu te acuza nimeni de prea multa inteligenta,nici macar tovarasii de lucru “manual”.
PS-sora diesel eram eu,papagale trist!
2011-04-10 11:05:02 | Raporteaza
Vezi, ti-am zis ca esti travestita. Oricum, m-ai dezamagit – pareai ca ai si alte argumente decat “papagal”, “onanist”, etc. Astea sa le folosesti cu ma-ta in timpul orgasmului.
2011-04-10 11:13:21 | Raporteaza
@Costin Sandu:
1. O inregistrare devine ilegala, daca NU a fost facuta cu acordul unui judecator. Ori in acest caz exista acordul judecatorilor pentru efectuarea inregistrarilor telefonice. Instanta are dreptul sa considere (sau sa nu considere) aceste inregistrari PROBE. Dar daca nu exista acordul unui judecator inregistrarea este ILEGALA. Aceasta a fost si esenta afacerii Watergate si de aceea s-a finalizat cu demnisia unui presedinte.
2. Un email ESTE o proba judiciara, atata vreme cat se dovedeste autenticitate sa. Ciutacu n-a facut public un e-mail, ci un print screen cu niste adrese de e-mail, care print screen – ti-au spus-o multi pe aici – poate fi o facatura. Mai mult, continutul acelui e-mail nu a fost facut public. Esti sigur ca si continutul e-mailului era cel scris la subiect? Eu primesc e-mailuri in care subiectul este unul, iar continutul este altul.
3. Din comunicatul procuraturii reiese clar ca termenul “curatat” se refera la stergerea datelor cu caracter personal, nicidecum la trunchierea frazelor, asa cum insinuezi. De altfel, dl. Gotiu spune numai ca discutiile au fost scoase din context, trunchiate (discutiile, atentie!!!), dand opiniei publice impresia ca ceea ce fac jurnalistii nu ar fi moral, nu ca frazele din discutii au fost trunchiate sau falsificate. Asta este interpretarea ta, personala, care nu se bazeaza pe nici o afirmatie a dl. Gotiu.
Stiu insa ca dl. Gotiu nu va raspunde problemelor ridicate de mine, pentru ca nu exista nici o lege a internetului (inca) si, mai ales, pentru ca este in interesul dumnealui sa-si formuleze frazele astfel ca fiecare sa inteleaga ce vrea si cat poate. Mai mult, am tot dreptul sa am dubii referitoare la autenticitatea celor publicate de dl. Ciutacu (asa trunchiate cum sunt, adica e-mailul nu are continut) atata vreme cat acestea nu au fost discutate in presa scrisa si audiovizuala, supusa unor reglementari legale.
4. Tocmai de aceea cazul Severin are atata credibilitate: informatiile au fost publicate si in presa scrisa, iar e-mailul a avut si continut, nu numai subiect. Ce-i drept, inregistrarea (filmuletul) nu este legala, dar nici nu cred ca va fi acceptata intr-un eventual proces. Dar asta-i alta mancare de peste.
2011-04-10 11:29:15 | Raporteaza
@irina pop
Vad ca ai studii juridice. Cu logica insa cum stai?
Uite de ce intreb: daca ai citit articolul ai vazut si comunicatul dat de parchet. Nu te ingrijoreaza?
Sigur legal nu raspunde nimeni. Nici Kovesi daca a trimis acest mail, ca n-are Ciutacu cum dovedi, nici Ciutacu daca l-a inventat, ca nu e reglementata infamia pe net. Dar, ca-s totusi niste dar:
De ce Parchetul nu spune simplu: Procurul General Codruta Kovesi n-a trimis un astfel de e-mail ziaristului EVZ? De ce?
De ce cand in discutie e un e-mail al Procurorului General parcehtul raspunde “pe langa” cum ca serviciul de presa ar fi trimis nu stiu ce nu stiu cui? Pe noi de intereseaza daca Kovesi i-a trimis un mail lui Mircea Marian. Da sau nu? Simplu.
Lipsa raspunsului direct, abureala pe langa subiect este, pentru cine detine un pic de logica, edificatoare: Da, Kovesi a trimis acel mail. Altfel spunea simplu: Nu am trimis nimic, Rusine Victor Ciutacu!
Chestia cu “curatat” poate sa insemne multe dar explicatia oferita de Parchet e iar insultatoare pentru inteligenta audientei. Evident ca, obligat de lege, atunci cand parchetul face astfel e acte publice numele persoanelor neimplicate se eliminia. Daca se referea la asta termenul “curatat” era la fel de redundant ca spre exemplu: “in limba romana” sau “scris cu caractere latine”. Parchetul nu face publice decat rechizitorii “curatate” cum de altfel nu le transmite decat in limba romana si decat in caractere latine. De ce sa mai precizeze asta? Pe de alta parte daca rechizitoriu “curatat” se refera la amputarea replicilor diversilor jurnalisti care nu erau de acord cu pretentiile lui Vantu de a impune politica editoriala, atunci “curatat” face sens.
Nu s-a schimbat nimic de pe vremea lui Rodica Stanoiu. Sau ba da, astia de acum mai sunt si prosti nu numai mizerabili. Un pas inainte. Inainte spre prapastie…
2011-04-10 12:34:20 | Raporteaza
@momo:
1. N-am studii juridice.
2. Habar n-am de ce Parchetul nu a scris in comunicat ceea ce ai fi vrut tu sa fie scris. Tu stii de ce Ciutacu nu discuta despre aceste dovezi si la tv., daca sunt atat de reale, “dincolo de orice indoiala”? Tu stii de ce nu le publica in ziar? Chiar crezi ca daca ar fi reale, ar avea Ciutacu vreo jena sa faca ditamai scandalul?
3. Dupa cum vezi, citim, dar intelegem fiecare dupa cum ne duce capul. De aceea si Parchetul precizeaza ce inseamna “curatat”. Nu e redundant si, in opinia mea, nu lasa loc de interpretari.
4. Atata timp cat procurorul general va fi numit de un om care provine dimtr-un partid, nimic nu se va schimba in tara asta si nici nu va avea prea mare importanta cine va conduce procuratura. Pentru ca politicienii vor avea un cuvant greu de spus in orice proces care le va afecta atat interesele cat si imaginea.
2011-04-10 13:50:44 | Raporteaza
@pipikitsch
fraierica,din cauza ‘dialogului”cu tine,amicii tai de pe Vox m-au bannat.Pe tine nu,ca esti liberal smecher.
D-aia am fost nevoit sa imprumut alt nick,dar asta nu-ti scuza cu nimic limbajul de Ferentari pe care l-ai avut.
2011-04-10 14:15:18 | Raporteaza
@Bongo: citeste comentariul de la 53 si te lamuresti mai bine
2011-04-10 14:16:49 | Raporteaza
@irinapop: “Tu stii de ce Ciutacu nu discuta despre aceste dovezi si la tv., daca sunt atat de reale, “dincolo de orice indoiala”?”
Din contra, le-a discutat pana acum de cel putin 2 ori, in 2 emisiuni diferite, in direct. Si tocmai asta e ciudat: ca si dupa aducerea subiectului in discutie la tv, linistea s-a asternut si mai tare din partea CK.
Se pune usor batista pe tambal, cam ca si in cazul lui Blejnar, a carui scoatere din scena s-a facut discret, fiindca inca e nevoie sa fie protejat (desi sunt o multime de indicii care il incrimineaza in cazul scandalului din vami).
2011-04-10 14:45:15 | Raporteaza
gotiule, ia fa tu o anketa asa cum doar tu stii.si da-o jos pe kovesi ca-i si unguroaica dupa nume.
uite, io-ti dau un pont.juma de treaba e deja facuta:
Rămåne de văzut care va fi soarta lui Ciutacu, după această „performanţă“ ziaristică, dar e clar că după ce deja a dat chix cu profeţiile sale pe tema suspendării lui Băsescu, devenind ţinta ironiilor din partea colegilor de haită, moşul e turbat de nervi. Plus că la mijloc mai e o miză. Dacă planul suspendării preşedintelui Băsescu ar reuşi şi cum Dan Voiculescu şi-a negociat în cadrul USL postul de preşedinte al Senatului după viitoarele alegeri, dacă Traian Băsescu va fi suspendat, interimatul la Palatul Cotroceni ar fi asigurat de Dan Voiculescu. Cum spuneam mai sus, vrabia mălai visează şi nebunul balamuc….
2011-04-10 20:51:01 | Raporteaza
Nea Gutza, apreciez harnicia in a raspunde noua postacilor. Deci esti platit si la raspunsurile tale? In fine. Lasa daca Kovesi a “leakuit” rechizitoriul au ba. Zi-mi, aici nu se mai aplica aia cu “am surse , d-aia sunt ziarist” ? E selectiv ? Ps Si zi-i analfabetului care citeste acu stirile din sport la RTV ca se citeste “marbeia” si “fetel” sebastian. Va dati de ceasu mortii cu toti ca guvernu e incapabil dar voi sunteti analfabeti cu acte (semnate cu amprenta). D-aia era suparat Cioran…
2011-04-10 21:41:02 | Raporteaza
@fist: Amice, ratingul A3 e undeva sub 2%. Ti se pare normal ca Procurorul General al Romaniei sa se deranjeze pentru un lunatic care debiteaza timp de 2 emisiuni in jurul unei poze de pe yahoo mail?
2011-04-10 23:40:56 | Raporteaza
Sa fie oare o intamplare faptul ca au fost plasate pe functii de o asa covarsitoare importanta aceste mediocritati gen Codruta Kovesi ? O fetita sleampata ,cu dificultati de exprimare ,cu un accent ce denota handicap intelectual(cel putin in raport cu pretentiile pe care le-ar cere o astfel de functie),fara experienta ,fara un parcurs profesional care s-o recomande .
In aducerea unui sistem la anumite performante sau reformarea lui ,acel sistem trebuie sa-l cunosti foarte bine ,sa-i intelegi mecanismele ,sa-l diagnostichezi ,sa-i poti corecta deficientele printr-o schema de tratament.
Este evident ca rolul acestor tineri mediocrii nu este de a construi un sistem functional asezat,articulat si de bun simt .Rolul lor este ,ca in toate cazurile ,unul distructiv,obstructionist,musamalizator .
E nevoie de toate aceste “calitati” pentru a proceda fara discernamant ,conform ordinelor .
Un tanar plasat pe o functie inalta,este suficient de naiv sa creada ca i se cuvine ,va fi recunoscator si obedient pana la inconstienta celui care l-a numit,nu va asculta de cei cu experienta ,considerandu-i “depasiti”.
Scopul prezentei acestor indivizi este haosul premeditat ,subminarea statului !Statul a devenit nefunctional,a fost slabit din toate articulatiile lui . Ce urmeaza ? Care este scopul final ?
2011-04-11 10:11:42 | Raporteaza
Mda… Asta e ca in bancul ala cu masina care de fapt era bicicleta si care nu a fost cistigata ci a fost furata…
Cred domnule Gotiu, ca ati facut o greseala imensa: l-ati luat in serios pe Ciutacu… Desi Ciutacu are o reputatie de mare mincinos capabil sa spuna absolut orice daca seful i-o cere. De ce credeti ca a fost inventat un nou ordin de nevertebrate denumite ciutaci? Este vorba de ramura desprinsa din clasa jurnalistilor care duce excelent in mediile extrem de toxice si pline de manipulari, cenzura si minciuni de la iRealitata si Antene…
Pe linga sursa manipularii, ar fi trebuit sa va dati seama ca ceva nu este in regula dupa faptul ca ceilalti jurnalisti nu s-au grabit sa preia “stirea”. Dealtfel, pina si postacii USL-istii nu au fost foarte activi si de abia tirziu au sarit sa mai repare ceva din reputatia dumneavoastra lezata de “postacii PDL-isti”.
Si daca vreti sa vedeti cum s-au intimplat lucrurile cu adevarat, intrati pe Curentul. Citind articolul lor, am inteles perfect de ce domnu’ Gotiu ii uraste atit de mult… Adevarul este ca nu-i frumos din partea lor sa demonteze mereu manipularile pe care le aruncati. Ai putea sa juri ca au ceva cu voi!
In final, as avea doar 3 nelamuriri… retorice… Domnu’ Gotiu a pus botul la minciuna lui Ciutacu sau s-a gindit sa participe si el la manipulare? Domnu Gotiu va recunoaste public ca a gresit si isi va cere iertare? Dupa toate povestea asta, mai are cineva incredere in “jurnalistul” Gotiu?
2011-04-11 13:05:56 | Raporteaza