RSS Feed

Stimați politicieni, renovați pușcăriile. Că nu știți când aveți nevoie (cazul Apostu). Bonus: ”Salvați Roșia Montană!” la Washington (FOTO)

vezi toate articolele de
16 Nov 2011 la 11:27 un comentariu 2283 vizualizari.

De vreo două zile, în presa locală (clujeană), dar și în presa centrală sunt prezentate cu lux de amănunte condițiile din arestul Inspectoratului de Poliție Cluj, unde a ajuns primarul Sorin Apostu. ”Camerele” au 4 metri pătrați, nu există vreo fereastră prin care să pătrundă lumina naturală, iar nevoile se fac într-o găleată din celulă. Este cea mai ”mizerabilă” închisoare din țară, afirmă cei care au trecut pe acolo.

Primarul democrat-liberal nu este singurul politician care a testat condițiile din arestul Poliției clujene. Liberalul Călin Platon, fostul prefect al Clujului, depune, la rândul lui mărturie. “Este o experienţă pe care nu o doresc nimănui să o trăiască. Mă refer la faptul că arestul din Cluj, şi mi-am reproşat asta, oferă condiţii inumane. Este un arest improvizat într-un beci unde nu ai lumină naturală, nu ai nicio fereastră. În permanenţă este un bec aprins deasupra uşii de la celulă, un bec tip neon, care produce o lumină nesănătoasă”, spune Platon.

Nu le plâng de milă celor care trec prin această pușcărie. Consider însă că privarea de libertate este o sancțiune suficient de mare (și de umilitoare din punct de vedere al imaginii sociale) pentru a nu fi dublată de o umilință fizică degradantă, de genul celei descrise mai sus. Mă miră însă faptul că ”onorabilii” noștri politicieni nu au luat măsuri pentru a rezolva o asemenea problemă. Cu atât mai mult cu cât o mare parte a lor au suficiente motive să treacă (măcar) pe la arest. Iar o firmă de partid, care să cotizeze pentru o asemenea ”investiție” tot s-ar fi găsit.

***

BONUS: Activiștii din Campania ”Salvați Roșia Montană!” au ajuns și în campul Occupy Washington. Și în fața Casei Albe (dovada, mai jos). Mâine (joi, 17 noiembrie), de la ora 19.00, în Piața Unirii din Cluj și în București, de la ora 20.00 (pe strada Eugen Carada, colț cu Lipscani) are loc evenimentul ”Dansez pentru Roșia Montană”. ”Vom dansa vals si alte dansuri clasice si mai putin clasice, interpretate cu un instrument acustic (sa nu deranjam linistea publica). Veniti cat mai multi, sa facem un sincron de toata frumusetea! =) ”, se arată în anunțul de mobilizare de pe Facebook (detalii aici). Vineri, 18 noiembrie, în aceleași locuri și de la aceleași ore, ”Silent Disco pentru Roșia Montană”. ”Veniti fiecare cu telefonul, iPodul sau mp3-player-ul, puneti-va la casti ce muzica va place si care credeti voi ca ar putea fi muzica revolutiei de la Rosia Montana si dansati!” (din anunțul de pe Facebook).

***
Eu unul mi-am ales muzica pentru vineri ;)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

1 comment
  • 1

    [...] ”Stimați politicieni, renovați pușcăriile. Că nu știți când aveți nevoie”, mi-am intitulat un articol din noiembrie 2011, după ce presa relatase în detaliu despre condițiile din arestul Poliției Cluj, unde ajunsese fostul primar Sorin Apostu. ”Camerele” au 4 metri pătrați, nu există vreo fereastră prin care să pătrundă lumina naturală, iar nevoile se fac într-o găleată din celulă. Este cea mai ”mizerabilă” închisoare din țară, sunau poveștile celor care trecuseră deja pe acolo și fuseseră chestionați de jurnaliști. Nu m-au ascultat atunci și tare mi-e că acum e târziu, că banii pentru renovarea pușcăriilor au fost deja furați, la fel cum s-au furat și cei pentru școli sau spitale, și tot ce a mai rămas de furat e în viitor, în afaceri de genul autostrăzii Comarnic-Brașov. Măcar pentru a le rămâne niște fonduri pentru zugrăvit celule ar fi un motiv bun pentru Ponta & Co să crească redevențele la petrol și gaze naturale, dar parcă văd că nu mă ascultă nici de data asta, și peste 5-6 ani, când îi va veni rândul să o schimbe pe Ridzi și Udrea la hârdău, Ponta va da peste aceleași celule fără ferestre și cu găleți în loc de toalete. [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!