RSS Feed

Sunteți nişte analfabeţi economic şi nu meritați nici măcar să plătiți salariile BNR

vezi toate articolele de
29 Mar la 16:21 3 comentarii 2 vizualizari.

BNR nu e bancă. E episcopie. Funcţionează printr-o voce a autorităţii care seamănă cu predicile indignate ale popii către enoriaşi nu prea generoși cu cutia milei.

Nu intru în discuţiile la zi cu inflaţie PSD. Aici e clar că se bat aroganţii (BNR) cu paranoicii (PSD). Se pare că PSD a uitat că BNR e o entitate dintr-o construcţie mult mai mare cu foarte puţine pârghii la îndemână, dar cu foarte mult potenţial de făcut morală. Dacă PSD vrea suveranitate şi mai multă marjă de manevră să pună mâna să-şi facă relevantă la nivel european indignarea – asta o scriu în timp ce o doamnă prim-ministră mormăie cu capul în nişte foi nişte prostioare pe la Guvern.

Tânărul senator PNL Florin Cîțu, ostracizat de Isărescu pe cand se invartea în mediul bancar, ar vrea să intre BNR cu bocancii peste guvernarea PSD-ALDE. Asta e noua școală de politică de dreapta: să așteptăm de la DNA, SRI, BNR și ce-o mai fi să ne regleze neputințele politice. Or, BNR a transmis practic doar că ”noi suntem auperautonomi, noi ne îngrijorăm și în rest facem ce facem”. Nu mai e nici dominația pe față tip Troică, nu mai sunt așa uniforme soluțiile (tăiați, luați, biciuiți etc., că doar între timp au apărut și rapoarte în care FMI se face de căcat singur) dar e clar ce a rămas: sentimentul de dronă care survolează amărășteni concetățeni.

Discuțiile, deși par specializate, sunt superficiale: pentru că nu e de ajuns să spunem ”s-au mărit salariile” cum face opoziția, că nu e doar din cauza asta, trebuie să vedem cum și unde s-au mărit și cine le plătește. Nu e de ajuns să spui că s-a cumpit energia de toate felurile fără să vezi cât de tare s-au decuplat multinaționale de făcut profit astronomic de politicile statului și de instituțiile noastre de reglementare.

BNR are o vină deja istorică, nu e asta cu inflația. E comportamentul său post-criză.

De ce mi se pare urgent nu doar să iasă din zodia aroganţei, ci să termine orice posibilă lipire de lobbyul bancar privat. Deputatul Zamfir n-a fost unicul în scandal cu BNR. Au existat imediat după criza economică mult mai multe momente în care BNR a lucrat ca un PR trist pentru un sector bancar nesimţit. Au fost oprite destule iniţiative care, dacă ar fi fost dezbătute cum trebuie ar fi uşurat viaţa creditaţilor și nu numai.

(Exemplele cu Cehia, Polonia sau Ungaria date de Isărescu sunt bune, dar nu sunt descrise suficient. Toate țările enumerate au avut tot soiul de politici care erau primite cu aghiasmă de BNR și care s-au dovedit până la urmă mai puțin tăioase decât cele pentru clienții români).

Cu un BNR anemic sau, dimpotrivă, pe post de PR isteric, am avut legi mai curând ineficiente cu multă gargară Piperea-Zamfir şi puţine realizări. În principal pentru că BNR era prea ocupată să apere băncile, iar ăştilalţi prea ocupaţi să ajute împrumutaţi cu sume mari, complet în neregulă, decât pe acei mulţi cu credite normale.

De fiecare dată răspunsul sună aşa: că aşa e în UE, că mergi la tribunal, că rezolvă etc. BNR nu a dat nici măcar o urmă de scuză pentru o chestie evidentă: că s-a furat masiv de la creditaţi, că acum se câştigă masiv procese în instanţe. A, şi că judecătorii fac şi ei ce pot, rezolvă pe cât se poate ce n-au vrut alţii să rezolve. Dar chestia cu tribunalul e un lux pe care nu și-l permite oricine.

Să mai spunem că multe procese încă aşteaptă rezolvare. Că statul s-a mişcat şi el extrem de greu (prin ANPC sau altele) şi că parlamentarii (nu doar Zamfir) au atacat extrem de prost problema, părând că sunt mai mult preocupaţi de vals cu băncile decât rezolvări. Că și în chestiunea cu IFN-urile lucrurile s-au mișcat extrem de lent, în spațiul public vehiculându-se doar dreptul cămătarilor de a fi cămătari și de a juca tontoroiul pe capetele săracilor care n-au dreptul la împrumuturi în băncile pentru cetățeni de prima mână.

Veşnica explicaţie cu “asta e, aţi vrut în UE” o să se întoarcă împotriva lor peste vreun an doi prin sondajele despre UE şi România.

Ce mi se pare acum culmea aroganţei, pe lângă faptul că încă văd oameni de la BNR explicând mereu că problemele cu comisioane abuzive sunt strict problema clienţilor, este că se extinde tot mai mult şi prin tot felul de trepăduşi analisto-ziaristo-bancari explicaţia “analfabetismului economic”. Dom’le, am fost prea proşti şi suntem prea proşti ca să merităm un credit. Zilele astea am auzit sintagma cu analfabetismul economic până la saţietate. Este încă o formă de aroganţă maximă care e din ce în ce mai greu acceptată, de aia unii politicieni se rățoiesc la BNR. Pentru că au un sâmbure de dreptate. Iar aburelile explicative cu populismu&analfabetismu nu mai merg.

Cum să îndrăznești să-i spui românului împrumutat ba că ai știut în ce te bagi, ba că ai fost analfabet economic, în timp ce sunt dovezi cu carul că băncile aveau forța de a impune contracte tip abuzive, cam la fel la toate cele din top 10?

BNR oare a mai şi citit hotărâri definitive judecătoreşti care au obligat băncile să plătească? A avut specialişti care să se uite puţin la ce au văzut deja judecătorii? S-a gândit cineva pe acolo vreo clipă că BNR a girat abuzuri nu doar prin pasivitate, ci prin lobbyul agresiv prin care susţineau forme primitive de călărire a creditatului? Nu, la BNR se gândește macro, iar macro înseamnă chiar mai mult decât îți ia să restitui un credit.

Reveniţi-vă. Sau peste puţin timp n-o să vreau chirăituri penibile precum “ne-a răpus populismul, oamenii sunt iresponsabili, nu înţeleg economie, ne-a lovit iliberalismul”. Nu trebuie să înţelegi economie ca să ştii că partea leului a luat-o oricine altcineva decât cetăţeni care au vrut un apartament sau o maşină nouă de spălat.

P.S. Nu vă încarc cu bibliografie, dar destule chestii spuse mai sus au acoperire chiar şi în texte diverse semnate de Voinea sau Georgescu, asta dacă unora le e lene să iasă din bula experţilor BNR.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

3 comments
  • 1

    exista convingeri de stanga acolo (la bnr), n-are sens sa intaresc evidenta intuitiilor lui rogozanu; f.georgescu (poate cel mai argumentat economist roman) si discipolul sau. dar curentul majoritar fireste ca e de dreapta.
    relatez anecdota din ministeriatul la finante al lui georgescu: venise echipa lui poul thomsen la negocieri pe buget, si adusese un japonez cun laptop (rarissim pe vremea aia). georgescu, cu un creion (chimic, ha, ha) a terminat calculele pentru bugetul consolidat inaintea laptopului. a ramas si astazi printre cei din minister legenda.

    pawn
    2018-03-29 18:54:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    @pawn: Si? Faptul ca le-a terminat primul, e o mare reusita? Reusita era daca acele calcule erau si bune … minunat exemplu ai dat, spune totul despre noi.

    Eugen
    2018-04-03 11:45:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    georgescu este cretinul care a fost ministru de finanțe și care își întorcea buzunarele pe dos spunând că nu sunt bani? Da, i se potrivește asta cu creionul chimic!

    magda popescu
    2018-04-13 20:55:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!