![]() | Suspendarea lui Băsescuvezi toate articolele de Cristian Teodorescu20 Nov 2011 la 20:23 56 comentarii 2311 vizualizari. |
„Vom discuta luni despre suspendarea lui Traian Băsescu.” Dacă Ponta şi Antonescu ar fi zis „Vom discuta luni despre motivele pentru care Traian Băsescu trebuie suspendat.” îi luam în serios. Dar cînd cei doi sar la suspendare, ca motanii la ciucuraşi, în timp ce-l mai fugăresc şi pe Geoană, asta mă face să cred că ori nu-i prea duce mintea, ori îşi confundă ţintele. Pe Geoană îl pot da jos de la şefia Senatului – şi pentru asta Ponta şi Antonescu vor fi sprijiniţi şi de motanii de la putere. Dar pînă să-l suspende pe Băsescu, cei doi corifei ai USL n-au muniţie nici cît să-l facă să nu se ducă o zi la Cotroceni.
Un prieten îmi spunea, plin de speranţe, că poate Ponta şi Antonescu i-au convins pe unii dintre parlamentarii puterii să voteze pentru suspendarea lui Băsescu şi că din cauza asta îşi încordează muşchii.
Că pe la cîteva televiziuni subiectul acestei suspendări e discutat cu avînt, asta ţine de interesul subiectului. Dar ca ce chestie s-ar da parlamentarii puterii cu opoziţia pentru a-l suspenda pe Băsescu? Chiar şi pedeliştii care n-or mai fi avînd ochi să-l vadă pe Băsescu au atîta minte, dacă nu individual, măcar în grup, încît să-şi dea seama că dacă dau cu el de pămînt înainte de alegerile parlamentare n-au nimic de cîştigat. Căderea lui Băsescu ar însemna pentru alegători că nici partidele care l-au susţinut nu merită o soartă mai bună. Astfel că şi duşmanii cei mai turbaţi ai lui Băsescu din partea puterii îi vor lăsa cu mîna întinsă pe Ponta şi pe Antonescu.
Dacă însă firma politică P&A ar încerca să provoace o dezbatere publică şi examene de conştiinţă printre alegători despre motivele pentru care Traian Băsescu ar trebui suspendat, iar după suspendare alegătorii să nu-l mai trimită înapoi la Cotroceni, asta ar fi ceva. Însă aşa, cu hai să-l suspendăm pe Băsescu, iar el să rămînă liniştit în funcţie, ba să mai şi facă haz de cei doi, firma P&A îşi dă singură peste ţurloaie.


Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
| 1O postare de o ipocrizie monumentala. Dar nu poate fi chiar de mirare; e semnata Iulian Leca.... | ||
| 2@despre orice: e mult mai bine cand nu se deviaza de la subiect. ramane problema cantitatii de energie obtinuta in raport cu investitiile, cu costul obtinerii ei. una e sa obtii energie din vant sau apa,... | ||
| 3Stimate dle Gotiu, de ce introduceti notiunea de iubire in loc de orientare din punt de vedere ideologic? Dvs credeti despre mine ca iubesc un om chel si chior? Atunci printr-o simple deductie pot sa afirm... | ||
| 4Demisia şarpelui constructorA fost demis şi Balaban Dosarul el l-a măsluit Poate-l crezuse tot cârlan Azi a rămas doar uluit!Dosaru-acel lui bombonel Care zăcea de zece ani A fost făcut mai... | ||
| 5@ Leca: "Mihalache, SGG: DNA si ANI, institutii de Tv, examinate pentru schimbare" Asta este guvernarea de care sunt capabili USL-isti ... Cat timp au fost la butoane, PDL-istii au reusit sa tina lucrurile... | ||
| 6@ Leca: "Adi, esti liber! Cu drag, Victor" Titlul colegului tau de pe ziare.com este monumental ...... | ||
| Mihai Goţiu 11228 citiri |
| Cristian Teodorescu 10860 citiri |
| Costi Rogozanu 9151 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4244 citiri |
| Alin Fumurescu 4036 citiri |
| Constantin Creţan 3406 citiri |
| Dorin Tudoran 2918 citiri |
| Elena Vijulie 2777 citiri |
| Iulian Leca 2633 citiri |
| Laura Cernahoschi 2498 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61620 citiri |
| Cristian Teodorescu 41200 citiri |
| Costi Rogozanu 38343 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18292 citiri |
| Alin Fumurescu 17942 citiri |
| Viorel Dobran 12353 citiri |
| Dan Duca 11290 citiri |
| Constantin Creţan 11165 citiri |
| Elena Vijulie 9402 citiri |
| Iulian Leca 8895 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Faza cu turloaiele pare depasita.
Au trecul la etapa superioara: tesla’n ku oaie…
2011-11-20 20:38:44 | Raporteaza
E naspa cand realizezi ca ambii cai pe care ai pariat sunt retardati, n’asa? Oare ce spune asta despre “calitatile” tale?
“Dacă însă firma politică P&A ar încerca să provoace o dezbatere publică şi examene de conştiinţă printre alegători despre motivele pentru care Traian Băsescu ar trebui suspendat, iar după suspendare alegătorii să nu-l mai trimită înapoi la Cotroceni, asta ar fi ceva.”
Scuze, dar n-am nici batista sa-ti imprumut. De fapt am, dar trebuie sa muncesti pentru ea, nu sa te milogesti…
2011-11-20 20:41:03 | Raporteaza
Big….
sustineti prostii si ma tutuiti fara temei.
2011-11-20 20:45:20 | Raporteaza
daca din toata tevatura se ia in discutie un titlu de ziar „Vom discuta luni despre suspendarea lui Traian Băsescu.”, atunci concluziile nu pot fi decat cele cu turloaie sau cu … ce rimeaza…
doar ca discutia despre suspendare a plecat de la fapta comisa de bassescu: abuzul de putere, imixtiunea in treburile justitiei, instigare la denegare de dreptate, la neaplicarea legii etc etc
poate mai multi parlamentari au constatat ca bassescu a luat-o razna, cam ca p.m. dimitrie sturdza care-si cauta biluta sub masa de consiliu
macar se poate discuta despre suspendare in cazul acesta?
ps: si mie mi se pare exagerata suficienta opozitiei de a discuta despre suspendare in loc de “motive de suspendare” doar ca la bassescu aceste motive apar zilnic la fel ca buna ziua la oamenii normali!
2011-11-20 21:08:08 | Raporteaza
Ca nu-i prea duce mintea pe astia doi in ale politicii este cat se poate de evident.
Problema e ca au si fost incurajati pe calea asta. Spunand mereu ca Basescu face numa’ rele, imaturii nu si-au mai obosit creierele si-au ajuns de toata jena. E un mister cum cele doua partide (PSD&PNL) au reusit sa impinga in faţă asemenea nulitati.
2011-11-20 21:09:19 | Raporteaza
motive sunt si toata lumea le cunoaste: repetatele incalcari ale constitutiei. nimeni nu zice nimic, ne-am obisnuit ca marele om sa trateze neglijent si cu hahaieli comportamentul sau discretionar, nepasator, dispretuitor la adresa tuturor. si noi nu zicem nimic, ba unii il si aplauda, ce om, ce fiara politica, ce le face la imaturii astia neputinciosi…
2011-11-20 21:17:59 | Raporteaza
La cata ura s-a adunat impotriva lui Basescu, crezi ca mai conteaza motivele ? Pe Al Capone l-au arestat pentru evaziune, nu pentru crime…..
Iar parlamentarii pedelisti au toate motivele s-o dea la pace cu opozitia: Basescu a-nceput sa-i sacrisice, sa umble la dosare. Asa ca mai bine sa scape de Basescu pina mai e timp, si sa negocieze cu opozitia continuarea imunitatii: noi va ajutam sa scapati de Basescu iar voi ne garantati ca nu ne bagati prin puscarii. Asa merge treaba la tradatori , iar PD si UNPR nu sint altceva decat tradatori de profesie.
2011-11-20 21:28:37 | Raporteaza
Nu cred ca miscarea e gresita, dimpotriva. Sper si vom vedea daca speranta mea e intemeiata cat de curand, ca USL va incepe incet incet sa iasa in ofensiva stabilind agenda publica si nu reactionand defensiv la cea pusa pe masa de PDL/Basescu.
Suspendarea in sine nu are nici o sansa acum. Dar gresiti cand credeti ca un politician poate incepe o discutie despre un subiect cu “NU PUTEM acum dar am vrea sa discutam despre ce am face daca am putea sa…”. E un discurs IMPOTENT si nerecomandabil dpdv imagologic (majusculele poate va lamuresc). Insa e recomandabil ca USL sa aduca in discutie, pe masura ce se apropie alegerile, subiecte care le convin si nu cele pe care PDL/Basescu incearca sa le impuna. Suspendarea, fie ea si ipotetica, e un subiect foarte bun pentru USL care poate reaminti unui public cu o memorie foarte scurta (deh, n-am ales eu poporul) toate derapajele presedintelui.
2011-11-20 21:37:10 | Raporteaza
lasati vrajeala cu suspendarea. datorita senatorului PSD Sova, hoatararea Curtii Constitutionale nu mai e consultativa, este obligatorie. si la aia nu mai merge vrajeala cu incalcarea Constitutiei. trebuie o incalcare zdravana (tradare de exemplu) sa poata fi suspendat.
in 2007 pentru ce au incercat sa-l suspende? mai stie cineva? mai stie dracu…asa de importante au fost motivele…
2011-11-20 21:52:52 | Raporteaza
@x
Vezi daca iti dai cu parerea aiurea? Procedura constitutionala stabilita prin art 92. e neschimbata. Parlamentul suspenda presedintele dupa ce “consulta” CC. (de aici caracterul consultativ al avizului) Amendamentul Sova presupune doar ca CC poate fi sesizata pentru a judeca constitutionalitatea nu numai a legilor date de parlament ci (asta e noutatea) si a hotararilor acestuia, asta incluzand o eventuala suspendare. Insa nu este acelasi lucru. CC nu poate sa anuleze suspendarea daca considera MOTIVELE ca fiind neintemeiate ci doar daca PROCEDURA parlamentara impusa de constitutie nu a fost respectata (votul n-a fost corect, presedintelui nu i sa permis sa se justifice in fata camerelor reunite asa cum are dreptul etc.).
2011-11-20 22:11:42 | Raporteaza
Dac-as fi pentru o zi presedinte v-as amaneta pe toti si nu m_ati prinde. Parazitii. Chestia ca incalcare zdravana e pentru fraierii de rand.
2011-11-20 22:16:01 | Raporteaza
pentru cine a uitat cate lucruri bune a facut basescu
youtube.com/wat../
2011-11-20 23:01:21 | Raporteaza
D-le Teodorescu ,
Nu le mai acordati importanta , va irositi si pe deasupra mai antrenati si niste chibiti. Cu totii vom trai mai bine atunci cand oameni cu carte ca dvs nu-i vor mai baga in seama. Multumesc
2011-11-21 00:04:29 | Raporteaza
Mascarada luptei anticorupţie, propagandă a Regimului Băsescu
Publicăm un document care demonstrează că, de la înființarea sa în 2008, Agenția Națională de Integritate nu a prins pe nimeni…
În 1 martie 2011, Agenția Națională de Integritate a răspuns unei solicitări a GIP referitoare la rezultatele dosarelor transmise de ANI parchetelor. Astfel, potrivit ANI, în perioada aprilie 2008 (data la care au fost angajați primii inspectori de integritate) – mai 2010 (data la care activitatea ANI a fost suspendată de decizia Curții Constituționale), ANI a trimis la Parchete 175 de dosare.
La 1 martie 2011, data la care ANI ne-a transmis răspunsul, situația acestor dosare era următoarea:
- Într-un singur dosar (UNU) transmis de ANI, procurorii deciseseră trimiterea în judecată.
- În 95 de dosare transmise de ANI, procurorii deciseseră Neînceperea Urmăririi Penale (NUP)
- 79 de dosare transmise de ANI se aflau în lucru la Parchete.
Mai mult, ANI contestase în instanță 77 dintre cele 95 de NUP-uri. Nu obținuse nici o decizie favorabilă, în 53 de cazuri NUP-urile rămăseseră definitive, restul proceselor se mai judecau.
GIP a realizat, de asemenea, o monitorizare a rezultatelor Agenției Naționale de Integritate în dosarele care au ajuns la instanțele de judecată referitoare la primari de municipii și demnitari (secretari de stat, miniștri, parlamentari).
Potrivit site-ului oficial al ANI („Hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată”), la 3 ani de la înființare, rezultatele Agenției sînt următoarele:
- 0 (ZERO) hotărîri definitive favorabile ANI în dosare de confiscare a averii referitoare la primari de municipii și demnitari.
- 0 (ZERO) hotărîri definitive favorabile ANI în dosare de incompatibilitate referitoare la primari de municipii și demnitari.
- 0 (ZERO) hotărîri definitive favorabile ANI în dosare de conflict de interese referitoare la primari de municipii și demnitari.
Deciziile împotriva oamenilor politici importanți cu care ANI s-a lăudat în presă au fost infirmate de procurori și judecători. (Există o singură excepție, decizia împotriva deputatului Sergiu Andon, dar nici în acest caz hotărîrea instanței nu este definitivă.)
Astfel: – În 28 aprilie 2011, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a cîştigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu ANI.
- În 20 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv plîngerea făcută de ANI împotriva deciziei Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale în dosarul deputatului PSD Robert Negoiță.
- În 14 aprilie 2011, fostul ministru de Finanțe Gheorghe Pogea a cîștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu ANI.
- În 16 februarie 2011, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a cîștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu ANI.
- În 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv plîngerea făcută de ANI împotriva deciziei Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale în dosarul fostului ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi.
- În 18 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea făcută de ANI împotriva deciziei Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale în dosarul fostului ministru al Tineretului și Sportului, Sorina Plăcintă.
- În 27 octombrie 2010, Mircea Dinescu a cîştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul cu ANI.
- În 11 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plîngerea făcută de ANI împotriva deciziei Parchetului General de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Mircea Geoană.
- În 7 octombrie 2010, deputatul PDL Sorin Andi Pandele a cîștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu ANI.
- În 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plîngerea ANI faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penală dată de Parchetul General în cazul fostei deputate Daniela Buruiană.
- În 28 mai 2010, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale a deputatului PNL de Arad Mihăiţă Calimente, acuzat de ANI de fals în declaraţii şi evaziune fiscală.
2011-11-21 01:27:34 | Raporteaza
romanialeaks.or../
2011-11-21 01:28:42 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2011-11-21 01:29:22 | Raporteaza
asta e…TARA DE PROSTI!
2011-11-21 01:32:21 | Raporteaza
[...] originala: Realitatea net Comentariu RoStirea: Adevar graiti maestre Cristian Teodorescu, chiar si dusmanii lui Basescu de [...]
2011-11-21 08:44:20 | Raporteaza
@momo:
“CC nu poate sa anuleze suspendarea daca considera MOTIVELE ca fiind neintemeiate ci doar daca PROCEDURA parlamentara impusa de constitutie nu a fost respectata”
ha ha ha…ce vrajeala. unde scrie asa ceva in lege?
amendamentul Sova spune asa:
“Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a HOTARARARILOR PLENULUI celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.”
Atat. Unde vedeti proceduri si ce mai spuneti dumneavoastra?
Pina la amendamentul Sova, hotaririle Plenului reunit nu se supuneau controlului de constitutionalitate al CCR.
Va reamintesc ca suspendarea Presedintelui se face prin Hotarire a Plenului reunit, care acum poate fi atacata la CCR sub aspectul constitutionalitatii.
Daca hotarirea este gasita neconstititionala, CCR opreste intreaga procedura de suspendare.
In mod evident, Sova sustine ca CCR trebuie sa se pronunte doar “pe forma”, insa de fapt amendamentul nu distinge, si nici CCR nu are de ce sa distinga intre forma si fond. Doar dumneavoastra inghititi pe nemestecate galustile senatorului Sova.
Va mai reamintesc un lucru: Sova a inclus amendamentul pentru a-l proteja pe Geoana, insa Geoana era protejat deja de CCR prin pecedentele cu Vacaroiu si Nastase. Si e protejat chiar si acum, iar USL-ul o sa o ia in mana: nu poate, constitutional, sa-l schimbe pe Geoana.
Cand Sova si-a dat seama de prostia facuta a votat el inusui impotriva amendamentului propus de el. Insa era prea tarziu…PDL l-a preluat din mers si astfel s-a ajuns in situatia de acum.
2011-11-21 10:26:48 | Raporteaza
Completare:
“nu poate, constitutional, sa-l schimbe pe Geoana” in conditiile de acum. Geoana a fost propus de grupul parlamentar PSD-PC si numai acest grup il poate schimba PE MOTIVE INTEMEIATE.
Insa acest grup nu mai exista
p.s. postarea mea incepe cu “@momo” pentru ca el (ea?) a gasit de cuviinta sa preia mot-a-mot “justificarile” penibile ale juristului Sova pe blogul lui.
De fapt, postarea mea, se adreseaza tuturor celor nemultumiti de conducerea actuala a statului. Nu va mai faceti sperante degeaba…numai alegerile din 2012 si 2014 vor putea schimba lucrurile. Constitutia nu tine cont de razgandirea electoratului. Asa ca beliti ochii bine data viitoare cand puneti stampila.
2011-11-21 10:39:47 | Raporteaza
sa ceara chiorul un referendum pentru a testa popularitatea.O are ramine si mai puternic pina in 2014 nu o are pleaca.Asta-i cea mai buna dovada de curaj si om politic.Orce altceva inseamna agatarea de scaun cu orce pret si impotriva toturor.
2011-11-21 11:50:14 | Raporteaza
@x
Nu cred ca e locul aici pentru dispute juridice dar daca tot am inceput atunci hai sa terminam:
Constitutia Romaniei prevede la art. 92 clar ca forul care decide daca anumite fapte sunt sau nu “incalcari grave ale Constitutiei” este Parlamentul. CC are doar un rol CONSULTATIV.
In acest context Curtea nu poate constitutional sa se pronunte IN NICI O DECIZIE asupra aspectului constitutionalitatii motivelor de suspendare a presedintelui pentru ca ar incalca flagrant spiritul art. 92 care ii restrange competenta pe acest subiect.
Ce poate face Curtea este sa analizeze din punct de vedere constitutional celelalte aspecte ale suspendarii mai putin motivarea.
E totusi de bun simt chiar daca nu ai cultura juridica: daca un articol din Constitutie iti acorda in mod explicit un rol consultativ nu poti totusi sa iti arogi pe o “usa din spate” un rol decizional pentru ca iti bati joc de exact ce trebuie sa respecti cu sfintenie, ca de aia te cheama Curtea CONSTITUTIONALA.
2011-11-21 11:51:15 | Raporteaza
@momo:
ce disputa sa am eu cu dumneata? Dumneata deja ai viziuni si il vezi pe…pe cine dreaq vezi in locul lui basescu interimar? Pe Geoana? ha ha ha.
Amendamentul Sova pune lucrurile la punct, si imi e rusine sa spun asta dar a facut si el ceva bun:
Parlamentul nu poate fi si acuzator si judecator. Intelegi? Nu cred.
Mai citeste odata amendamentul ala:
“Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, a hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a hotararilor plenului Senatului si a HOTARARARILOR PLENULUI celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.”
unde scrie in el cuvantul PROCEDURI? datorita lui Sova CCR este obligata de data asta (nu ca data trecuta cand a aruncat pisica inapoi in parlament) sa spuna DA sau NU. Hotararea plenului (suspendarea adica) e constitutionala merge mai departe. Nu e…pa si pusi.
Oricum vorbim discutii. USL nu are nici majoritate in parlament nici cadrul legislativ de partea lui.
P.S. Extras din Decizia 53/2011 a CCR (unde s-a aplicat amendamentul Sova)
Argumentatia Curtii:
“Curtea Constitutionala este o autoritate independenta de toate celelalte autoritati publice sau puteri, care isi gaseste reglementarea in cuprinsul Legii fundamentale, avand ca scop garantarea suprematiei acesteia.
Prevederile constitutionale ale art. 146 lit. l) stabilesc ca instanta constitutionala indeplineste si alte atributii prevazute de legea sa organica. In sensul acestor prevederi constitutionale au fost completate dispozitiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, stabilindu-se o noua competenta, anume controlul constitutionalitatii hotararilor Plenului Camerei Deputatilor, hotararilor Plenului Senatului si hotararilor Plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului [amendamentul Sova].
Curtea constata ca pot fi supuse controlului de constitutionalitate numai hotararile Parlamentului, adoptate dupa conferirea noii competente, hotarari care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale sau, dupa caz, organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor de rang constitutional.”
Acum eu nu am pretentia sa intelegeti ceea ce scrie acolo. Insa vor fi unii care vor intelege.
2011-11-21 12:49:41 | Raporteaza
@ 13,
o clona care mai semneaza @ Radu Humor ori @ Liicheanu si Plescu; un tip din aceia ce se cred ba Iisus ba Napoleon si care se trage din Stalin via Ceausescu.
2011-11-21 13:04:14 | Raporteaza
Va dati seama ce se mai bat cu caramida in piept cei ce l-au votat pe Cretinel ori Prostanacul?
Antonesei ori Dinescu, Iaru ori Hurezeanu
2011-11-21 13:08:13 | Raporteaza
Canuta
hai sa le dea chiorul cu firna in cap cretineilor si prostacilor si sa declanseze el referendumul pentru raminerea lui in functie.Sa fie o intrebare simpla fara dus intors” Mai vreti presedinte pe traian basescu” cu doua casute DA SI NU.Acesta-i test de barbatie, de om politic care chiar este interesat de ce vrea tara.
O face? nu ca este un fricos, un las, si stie si el ca nu mai merge cu maneaua electoralo-politica.
Ai vazut in spania partidul de la guvernamint a cerut alegeri anticipate desi stiau ca o sa piarda.De ce au facut-o? Pentru ca SINT OAMENI POLITICI nu manelisti si javre care nu au decit un scop sa fure cit mai mult pe ultima suta iar chiorul sa mai amine raspunderea juridica ca poate se mai prescrie ceva.Astia sint desteptii si hotii comparativ cu cretineii si prostii.
2011-11-21 13:28:02 | Raporteaza
Chiar daca nu va fi suspendat ,Basescu se va linisti .Initiativa suspendarii luata acum ,desi pare total lipsita de logica ,de fapt ea vine din randul celor mai corupti din PDL care au strigat ajutor la lichelele din PSD si PNL ,unii camarazi de scoala pe la Baneasa .Putere ,Opozitie ? Vax! Joc de glezne .Aceleasi interese,aceleasi origini .Prada oricum se imparte in teritoriu .Esarfe ,steaguri.petarde ,incaierari teatrale ,regizate,majorete ,etc .Ca-n fotbal !
Se schimba garnitura ,se bucura prostii,se relaxeaza cei frustrati,si-o luam de la capat .Derbedei de ambele parti !
2011-11-21 13:48:23 | Raporteaza
@nae:
Ne comparam noi cu Spania?
Basescu ”imi dau demisia in 5 minute”?
2011-11-21 13:52:33 | Raporteaza
@x
Bai omule tu intelegi concepte simple?
Art. 92 din Constitutie prevede FOARTE CLAR un ROL CONSULTATIV pentru Curtea Constitutionala in cadrul procedurii de suspendare. De ce? As putea sa iti explic dar mi-e teama ca nu ai intelege, ca sa te citez…. Tot art. 92 atribuie rolul DECIZIONAL in cadrul procedurii de suspendare Parlamentului.
Curtea nu poate emite o DECIZIE referitoare la fondul suspendarii (adica privitoare la motivatie) pentru ca si-ar asuma un rol DECIZIONAL (decizie = decizional, poate pricepi desi incep sa ma indoiesc) cu incalcarea expresa a art. 92 care ii atribuie un rol CONSULTATIV.
In rest Constitutie>Lege in caz ca nu stiai.
Da, Curtea poate fi sesizata ca urmare a amendamnentului cu privire la constitutionalitatea suspendarii ca act al parlamentului. Da, Curtea va emite o decizie in acest sens pe calapodul DA/NU. Dar decizia se va referi la alte aspecte (cum ar fi respectarea procedurii sau orice alt aspect daca e relevant) dar NU ASUPRA MOTIVELOR pentru ca ar incalca art. 92 care din nou iti repet ca poate in sfarsit intelegi, nu ii permite Curtii sa se pronunte printr-o DECIZIE pe aceasta tema ci doar sa isi exprime o OPINIE CONSULTATIVA.
2011-11-21 14:32:59 | Raporteaza
Abureala cu suspendarea asta! Tot ce vor este sa distraga atentia de la mazilirea lui Geoana executata in cel mai bolsevic stil cu putinta…
Am citit mai sus cum scria cineva ca, la cita ura a acumulat, nici nu mai este nevoie de motive. Eu credeam ca asemenea lucruri se fac dupa lege nu dupa ureche… Altfel, ne intoarcem la tribunalele poporului. Stiu ca aceste tribunale sint foarte dragi bolsevicilor dar poate ar fi timpul sa va rupeti de trecut si sa invatati sa traiti in democratie.
Si fiinca tot veni vorba… Legea spune foarte clar ca suspendarea se poate face “in cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei”. Enumerati va rog FAPTELE prin care s-au incalcat prevederile Constitutiei. Tin sa va readuc aminte ca ‘declaratiile verbale’ nu intra la categoria ‘fapte’. Din contra:
FAPT, fapte și (4) fapturi, s. n. 1. Întâmplare sau împrejurare reală, lucru petrecut în realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. și adj. De (sau în) fapt = (care este) în realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e că… = nu e mai puțin adevărat că…, adevărul e că…, în orice caz. ♦ Fenomen. Fapte de limbă. 2. Acțiune săvârșită de cineva; faptă. ◊ Expr. Fapt împlinit = acțiune care s-a încheiat, care nu mai poate fi schimbată; situație definitivă. 3. (Pop.; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Început. Faptul zilei. În fapt de seară. 4. (Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă. – Lat. factum.
Asa ca…
2011-11-21 14:34:24 | Raporteaza
@victorie L: Tin sa iti readuc aminte faptul ca PSD-istii si PNL-istii pregateau o lege prin care sa ii interzica lui Basescu sa candideze daca ar fi demisionat de buna voie. Au fost cel putin 2 persoane de la PSD si una de la UDMR care, in momente diferite au recunoscut acest lucru.
In concluzie: daca voi sinteti parsivi, de ce aveti pretentia ca ceilalti sa fie corecti? De unde atita ipocrizie?
2011-11-21 14:38:41 | Raporteaza
Golanul acesta ordinar,care ocupa abuziv si prin malversatiuni postul de presedinte,nu trebuie suspendat,TREBUIE ARESTAT.
2011-11-21 14:55:07 | Raporteaza
bongo
acum chiorul are sansa vietii lui sa destrame usl.Ponta a declarat ca daca se ajunge la referendum si nu este demis chiorul el isi va da demisia din parlament.Hai sa o faca sa cistige referendumul si pa usl.Nu este nici greu nici antidemocratic dimpotriva as spune.In ambele situatii dovada de responsabilitate politica. De ce nu o face? DE FRICA. Frica pazeste bostanaria “viteazului”..de port.
2011-11-21 14:55:27 | Raporteaza
@Bongo:
Corect, nu e nicio diferenta intre parsivii din PSD si cei din PDL. Ca doar de la FSN se trag toti!
2011-11-21 14:56:31 | Raporteaza
@Bongo:
dta cum vezi un fapt grav al lui bassescu fata de constitutie?
doar daca in fapt de seara bassescu ar viola-o pe dna constitutie in biblioteca la cotroceni intre doua ceaiuri scotiene?
din fericire pentru ROU, lumea s-a lamurit despre ce poate si face pielea lui bassescu, astazi, fata de 2007, iar asta inseamna ca i-a sunat ceasu’
2011-11-21 14:58:45 | Raporteaza
Stiu ca o sa surprind multa lume, dar simt ca e momentul sa-mi arat pozitia deschis la acest subiect. Personal, sint impotriva suspendarii. Da, am sa o afirm chiar daca las pe unii masca, cu gurile cascate. M-am surprins chiar si pe mine. Pe undeva, ne-am si distrat cind prietenul sotiei mi-a spus victor Le, inchide gura, c-am terminat.
2011-11-21 15:25:34 | Raporteaza
@victor L:
N-as fi crezut, mereu am avut impresia ca esti un tip inteligent cand te mai vedeam prin Modrogan.
2011-11-21 15:33:49 | Raporteaza
@nae: De ce ar vrea cineva de la PDL sa plece Ponta de la conducerea PSD-ului?!? Nici Geoana nu a facut atita pentru PDL cit face Ponta! Cit despre frica… Nu prea tin minte sa fie vreun articol in care sa scrie ca presedintele trebuie sa demisioneze daca… i se face frica… De unde naiba le scoateti, fratilor?!?
Si pe urma, de ce ar face Basescu vreun serviciu USL-asilor? Pentru ca acolo este de fapt problema… Sint o gramada de conducatori de la USL (plus persoane care finantau sau sustin mediatic USL-ul) si care simt fiori reci pe coloana spinarii din cauza ca la butoane nu mai este tatucul Iliescu… Si vorba ta – zanga, zanga… se aud catusele… Asta in cazul in care nu il schimbati rapid pe Basescu ca sa puteti sa ingropati din nou dosarele. Acolo este problema…
@victorie L: Stii… Manevrele astea cu iz bolsevic te prind atit de bine! Problema este ca intre parsiv si corect sint mai multe nivele… Si chiar daca nu sint PDL-istii usa de biserica, oricum sint mult mai corecti decit sinteti voi! Cu atit mai mult cu cit unii dintre ei s-au rupt din FSN… Pentru ca, daca ar fi fost la fel ar fi astazi impreuna – asa cum sint PSD-ul si PNL-ul… duhhh…
@trolu: Eu chiar nu pot sa inteleg… Este chiar atit de complicat sa intelegeti ca legea trebuie respectata?!? Ce sens mai are sa avem o lege daca ea este optionala pentru cei care il urasc pe Basescu? A incalca Constitutia inseamna a face ceva ce nu ii este in atribuitii. Daca Basescu l-ar condamna pe Iliescu pentru crimele lui ar o fapta care incalca Constitutia. Sau daca ar lasa liber pe cineva condamnat. Astea sint FAPTE care incalca Constitutia!!! Nu timpenii de genul “Basescu a spus” sau “populatia il uraste”…
PS. Acum inteleg de ce conducerea USL-ului tine neaparat sa puna din nou justitia cu botul pe labe… Dar VOI ce naiba aveti de cistigat din asta?
2011-11-21 15:42:15 | Raporteaza
@momo: Dumneata ai argumentele dumitale in care crezi eu le am pe-ale mele. Cei care ne citesc vor verifica, vor cauta sursele si isi vor forma si ei o parere. Din pacate pentru noi doi, eu cred ca la CCR nu se va ajunge ca sa ne lamurim cum sta treaba. Dar daca prin absurd se va ajunge, CCR va spulbera acuzatiile de incalcare chiar si minora a Constitutiei. Dar daca varianta dumneavoastra este cea buna si indiferent de decizia sau avizul CCR, procedura merge mai departe, o sa vin aici pe blog si o sa va strang mana. “virtual” bineinteles.
Va doresc o zi placuta in continuare.
2011-11-21 15:43:46 | Raporteaza
@Bongo:
Tu chiar crezi ca toti userii de pe aici care isi permit sa-l critice pe base sunt postaci USL?
Nu, neica, lumea e satula de badaran si il critica din placere, nu pe bani!
2011-11-21 15:48:40 | Raporteaza
inca ceva:
motivul invocat de liderii opozitiei este de-a dreptul stupid:
vor sa suspende presedintele pentru ca aceasta a declarat ca indiferent de decizia CCR (atentie!..decizia aia nici macar nu a aparut) nu sunt bani.
Doua aspecte:
1 daca CCR admite DIN NOU ca genul asta de ordonanta este constitutionala si platile vor fi amanate (atentie…nu anulate!), ce se intampla? a mai incalcat presedintele Constitutia? Asemenea decizii s-au tot luat inca din anii `90 si chiar Tariceanu a amanat punerea in aplicare. tot prin ordonanta, a prevederilor Legii salarizarii profesorilor.
2. daca parlamentul da o lege cum ca in Romania nu mai e criza si sunt bani credeti ca legea se poate aplica?
Va multmesc.
2011-11-21 15:50:10 | Raporteaza
@din vanzari anterioare: In primul rind, aici nu este vorba de critica, este vorba de alternative. Daca il dati jos pe Basescu, cine ajunge la putere? USL-ul! Ponta. Iliescu. Nastase. Sova. Banicioiu. Negoita. Rizea. Dragnea. Mocanu. Mazare. Voicu.
Desigur, voua nu prea va convine faptul ca multa lume (inclusiv eu) il sustine pe Basescu din cauza ca ceilalti reprezinta raul cel mai mare si ati vrea ca toata lumea sa fie impotriva lui Basescu fara sa ii pese ce urmeaza. Ei bine… Eu nu pot sa nu ma ingrozesc la gindul ca PSD-ul ar putea sa ajunga din nou la putere. In fond… ei stiu sa fure si stiu sa puna justitia cu botul pe labe… O singura condamnare cu executare pentru acte de coruptie pe vremea PSD-ului?
In plus, m-am saturat de postaci care nu sint USL-asi dar recita litera cu litera lozinci debitate de slugacii antenisti. E plin netul de ei!
2011-11-21 16:16:55 | Raporteaza
@x:
E parerea ta ca e stupid.
Parerea mea e ca Base e stupid cand face declaratii prin care amesteca puteriile in stat.
2011-11-21 16:26:26 | Raporteaza
@Bongo:
Omule, tu realizezi ca Base are deja 2 mandate si ca SIGUR ca vi inlocuit de alt presedinte? Sau crezi ca va veni sfarsitul lumii atunci?
PS. cate condamanri ptr coruptie cu executare pe vremea PDL? Ce face madam Mandas-Vergu? Dar Ritzi?
2011-11-21 16:33:10 | Raporteaza
bongo
problema nu ese usl,pentru ca au ramas prostii prostilor la furaciuni.Pdl le-a dat lectii de furat fata jena, fara scrupule,fara frica.Nastase face de ris hotii cu milonul matusii,videanu, udrea, etc nu se dau jos din pat pentru un milion.Se simt jigniti cu asemenea sume.Asa ca pina una alta las-o jos.Si mai spune-mi care este diferenta intre oprisan si flutur de exemplu sau de dragnea si apostu sau de mazare si falca etc.Niciuna.Toti sint hoti sau hotii nostri sint buni ca fura si pentru noi ca sa pregatim sacosele cu care cumparam alegatorii de “dreapta”.Deci hotii nostri “e buni” ca ne da si noua ai vostri sint naspa ca nu ne da nimica.
Cit despre chior stai linistit este TATAL HOTILOR si ii pastoreste pe toti cei care stiu bine tabla impartirii.Pe linga ca este las,mincinos, manelist politic mai este si hot.
Nu ma mira nimic ,de la un vagabond de port nu ai ce astepta.
2011-11-21 16:46:13 | Raporteaza
@nae#46: Vezi? Aici este problema. Nu sint toti la fel! Pe vremea lui Nastase se ingropau dosarele intr-o veselie. Acum, pina si PDL-istii fac puscarie. Desigur, pentru voi intre coruptie si saracie nu este nici o legatura…
PS. Si chiar asa… Presupunind ca ar fi toti sint la fel, de ce ii vrei neaparat pe USL-asi la putere?!?
2011-11-21 17:34:49 | Raporteaza
bongo
vreau la putere pe ORICINE,chiar si pe simona senzual,sau ogica sau partidul babuinilor.Votez cu absolut orcine numai sa-i vad schimbati si cu drumuri pe la dna a tuturot pdl-istilor cara nu au facut decit sa minta fara rusine, sa fure cit incape.Inca o data nastase este soimul patriei la hotii.
Daca tu imi dai o alta solutie care sa-i poata schimba pe acesti hoti, incompetenti si mincinosi spune-mi si o fac.Sa stii ca eu am un portofel MARO.Asta-i singura culoare cu care umblu la piept.Nimic altceva, si mai vreau sa se mai si ingrase nitel ca acum este slabit si cu vergeturi bineinteles numai datorita politicilor “intelepte pentru popor”.Totul pentru oameni pentru bunastarea si fericirea lor. Nu-i asa ca pentru asta am oarece vergeturi.Si eu care credeam ca datorita incompetentei si prostiei crase a guvernantilor.
2011-11-21 17:56:43 | Raporteaza
“vreau la putere pe ORICINE,chiar si pe simona senzual,sau ogica sau partidul babuinilor.”
Dixit @ nae; io il vreau pe @ nae.
2011-11-21 18:27:28 | Raporteaza
M-am saturat de atata scandal politic. Sa fie referendum pentru demiterea Kiorului primesc, dar daca nu va fi demis, sa fie dizolvat parlamentul si sa mergem la alegeri anticipate.
2011-11-21 18:32:58 | Raporteaza
Canuta
ce sa fac tata eu nu sint de dreapta si nici de stinga.Stii de ce? Ca la mine chestii cu abureli de tipul asta nu tin.Tu desigur esti de “dreapta”.dar stii ce-i dreapta.Parerea mea ca habar nu ai dar te dai de dreapta ca asa este trendy.Este rusine mare sa spui ca esti de stinga ca “e comunistii” si aia “e naspa” desi datorita lor scrii azi pe blog si habar nu ai, sau ai, dar te faci ca uiti ca nu e tredy.Copiezi de la chior ca si lui ii este rusine cu ce a fost adica un securist-comunist-nomenclaturist si de aceia si el s-a dat de dreapta ,desi pina in 2005 era rosu ca singele varsat de comunisti.A constatat ca nu mai este trendy si nici avantajos pentru el si s-a facut de dreapta ca sa poata si citi condamnarea comunismului.Ce il durea gura.Si pentru ca nu il durea gura a reusit sa si bage in gard condamnarea.
Vezi ca sa nu cad si eu in aceste capcane m-am hotarit sa fiu se dreapta-stinga, sau de nord-vest si de aceia votez cu oricine chiar si cu simona senzual dooar doar o sa vad “dreapta”portocalie plecata de la guvernare.Nu imi mai place portocaliul, culoarea mea preferata este cea a portofelului adica MARO.Ai ceva impotriva?.
A
2011-11-21 18:55:49 | Raporteaza
Va salut, domnule…
V-am mai scris in urma cu aproximativ un an, cu prilejul unei lansari de carte la Humanitas.
Chiar daca nu mi-ati onorat invitatia, respectul meu pentru opiniile dumneavoastra ramine acelasi.
Tocmai de aceea, as vrea sa va trimit un proiect de foileton care seamana, oarecum cu volumul dumneavoastra de amintiri din America.
As fi recunoscator daca as primi un raspuns din partea domniei dumneavoastra.
Anticipate multumiri.
Bogdan Popovici
P.S. Volumul la lansaraea caruia ve invitasem se cheama “Mama, te rog sa nu plingi”.Poate va aruncati un ochi.
Multumiri, din nou.
2011-11-21 20:30:05 | Raporteaza
Nae… Iarasi incepi sa o dai in gropi? Pai nu iti dai seama ca, daca ai avea dreptate, Basescu nu ar avea nici un motiv sa puna justitia pe picioare? Putea foarte usor sa o lase asa cum era pe vremea PSD-ului (cind coruptii romani erau precum extraterestrii – toata lumea stia ca exista dar nimeni nu vazuse unul) si acum PSD-ul, PNL-ul si PDL-ul ar fi fost cei mai buni prieteni.
Si cum iti explici faptul ca cei din UE lauda progresele facute de Romania pe partea de anti-coruptie?
2011-11-22 00:17:01 | Raporteaza
Si ca sa vedeti cine va ajunge la putere daca il dati jos pe Basescu:
curentul.ro/201../
2011-11-22 00:19:09 | Raporteaza
basescu = ceausescu ..un mincinos ,un tradator de neam si tara …10000 de ani de parnaie ii doresc…
2012-01-31 22:17:13 | Raporteaza
catavencii.ro/u../
2012-01-31 22:22:20 | Raporteaza
io zic c-o sa vina ma-ta, zdreantzo diversionista basista…ce zici, mie imi place de ma-ta mai mult decit bashinescu…tencrpemta de basistidiot
2012-01-31 22:24:43 | Raporteaza