RSS Feed

Susţinător Roşia Montană: Let’s empower the people! Şi răspunsul

vezi toate articolele de
26 Sep 2011 la 10:09 63 comentarii 1440 vizualizari.

Am scris un articol în care îi rugam pe unii activişti anti-RMGC să nu scoată din schemă omul. Articolul era scris de pe aceleaşi poziţii cu cei criticaţi, practic: sînt anti-exploatare şi sînt mîndru că voxpublica.ro a rămas un bastion anti-exploatare, mai ales prin articolele lui Mihai Goţiu sau Remus Cernea într-o perioadă în care în restul media subiectul părea sau consumat, sau refuzat de-a dreptul de o presă cu bugetele de publicitate făcute praf.

Am primit o replică (nu un drept la replică, atenţie) de la Corina Vinţan (ne cunoaştem de cînd am lucrat împreună la EVZ). O redau integral mai jos şi îi şi răspund la sfîrşit. Mai întîi CV-ul:

Corina Vinţan este CEO al companiei Links Associates, companie de lobby şi comunicare strategică care deţine în portofoliu clienţi din industria minieră, retail, imobiliar, petrochimie, tutun, asigurari, media. Înainte de fondarea acestei companii, Corina Vinţan a fost Director General Comunicare si Diplomatie Publica în cadrul Ministerului de Afaceri Externe, Manager de Proiect la German Marshall Fund pentru Summit-ul NATO, Director Executiv la Evenimentul Zilei şi Director de  PR la Saatchi&Saatchi.

Let’s empower the people!

Salut textul nuanţat şi de bun simţ al prietenului meu Costi Rogozanu pe tema Roşia Montană, care, spre deosebire de mulţi alţii, a reuşit să se uite cu ochelarii potriviţi la situaţia oamenilor de acolo. Totuşi, deşi ne-a scutit de abordarea alb-negru a proiectului de la Roşia Montană cu care ne obisnuişe Voxpublica, sunt câteva puncte în textul lui Costi la care nu mă pot abţine să nu răspund. Inţeleg că opoziţia sa faţă de proiect are patru surse: dimensiunea de mediu a proiectului, agresivitatea lobby-ului companiei şi fragilitatea instituţiilor româneşti, lipsa de imaginaţie economică a guvernanţilor şi anticorporatismul generic al lui Costi, căruia RMGC n-avea cum să nu-i fie victimă particulară.

Să o luăm pe rând. In privinţa mediului, nu am să intru în prea multe amănunte şi am să spun doar atât : atâta vreme cât compania a produs peste 20 000 de pagini de analiză a impactului asupra mediului – în care arată că exploatarea se va face la cele mai înalte standarde şi oferă garanţii concrete de siguranţă -, şi nimeni din România nu a venit cu un raport alternativ serios, critic şi la fel de complex, până la evaluarea finală a celor din Ministerul Mediului, vorbim vorbe şi avansăm tot felul de speculaţii aiuritoare. Spune Costi că România, ca multe alte state, nu va reusi să gestioneze situaţia post-exploatare. Şi aici, ca şi în multe alte teme importante, remarc abordarea fatalistă şi plină de complexe care ne condamnă la stagnare. Deşi ne repetăm masochist în fiecare zi că suntem o ţară de mâna a doua, fapt ce ne oferă scuze pentru orice eşec, cred că ar cam fi timpul să devenim ceea ce suntem de fapt – o ţară a UE cu o populaţie importantă, cu resurse şi capacitate de afirmare – şi  să ne asumăm responsabilitatea controlului unor proiecte mari.  Iar controlul nu vine doar din partea autorităţilor, ci şi din partea noastră, a tuturor.

Ideea conform căreia autorităţile române au cedat în faţa lobby-ului companiei ca o fecioară neprihănită este, cred, cel mai simplu de demontat. Costi, acest proiect este în România de 14 ani! Dacă autorităţile române ar fi fost atât de slabe la presiunile companiei precum spui tu, proiectul ăsta era acum pe roate. Pe de altă parte, vei fi de acord cu mine, « soluţionarea » prin lipsa de soluţii, tergiversarea procedurală sau ridicatul din umeri nu este o totuşi calea de urmat. În alte părţi nu ia 14 ani că sa realizezi evidenţa!

Apoi, dacă tu crezi că redeschiderea minei de la Roşia Montană este doar «o soluţie economică de tip loterie», atunci România nu ar mai trebui niciodată să-şi exploateze resursele, pentru a nu fi acuzată de lipsă de imaginaţie. Şi tot în acest registru, deşi nu e la modă şi nu e suficient de politically correct într-o lume care promovează abstinenţa de la resurse şi ecologismul ca nouă religie, orice ţară are dreptul să decidă asupra a ceea ce face cu bogăţiile naturale.

Mă tem că abordarea anticorporatistă asumată de Costi trădează întrucâtva alb-negrul opozanţilor care vorbesc de proiectul de la Roşia Montană. Da, o corporaţie înseamnă foarte multe lucruri care nu plac unui stângist asumat cum e Costi – ierarhizare, dominaţie, putere –, dar înseamnă şi o mulţime de lucruri fără de care o societate complexă nu poate exista : proceduri, reguli, responsabilitate, prosperitate, bunăstare. Mă bucur însă că, în sfârşit, un oponent al proiectului are curajul de a recunoaşte că în toţi aceşti ani societatea civilă românească nu a fost în stare să producă o alternativă la proiectul minier. Sugestiile elitiste de agroturism, venite din varf de pix dintr-un birou confortabil plătit din fonduri caritabile de la filantropi internationali care au câştigat bani din minerit şi industrie, şi permanenta reactivitate pur emoţională a societăţii civile nu se pot califica la statutul de soluţii alternative.

Costi are dreptate când spune că omul, adica oamenii concreţi, devin(e) din ce în ce mai mult cantitate neglijabilă, inclusiv în discursurile (abstracte!) de apărare a mediului sau patrimoniului. Ca să repunem oamenii concreţi în centru, nu trebuie să gândim sau să hotărâm noi ce ar fi mai bine pentru ei, ci să-i lăsăm să o facă singuri, adică să renunţăm la atitudinea superioară, la complezenţa cu care credem noi, de la Bucureşti, că ştim mai bine de ce au nevoie de fapt oamenii de la Roşia Montană, suspectându-i la vedere că nu pot judeca cu capul lor care le sunt adevăratele interese pe termen scurt, mediu sau lung. Dacă tot vorbim de soarta unor oameni concreţi – în locul cărora ar putea fi fiecare dintre noi -, să-i lăsăm măcar să şi-o decidă singuri! Mai mult, această « proceduralizare » ar fi şi o modalitate de a tranşa o dispută altfel interminabilă, prin transferul deciziei asupra celor direct vizaţi.

Aşadar, « empower the people »!

Şi nişte răspunsuri

Mai întîi, stîngismul meu asumat nu se regăsea neapărat într-o poziţie de bun-simţ. Toată lumea îmi spune “stîngist” cînd spun două-trei chestii banale şi ne-ideologizate. Nu uzaţi eticheta, folosiţi-o cînd chiar sînt “stîngist”. Nu era cazul aici. Apoi:

  • nu fac parte din cei care condamnă defetist România, ca ţară de mîna a doua, chiar am taxat discursul ăsta de mii de ori. Dimpotrivă, cred că au tratat-o ca pe o ţară de mîna a doua cei care au gestionat resursele naturale pînă acum (petrol sau gaze, fie că a fost vorba de diverse conduceri ale guvernului, fie că a fost vorba de companii private).
  • România s-a dovedit aici un stat slab. Faptul că a rezistat pînă acum lobby-ului exploatării aurului nu-l face un stat puternic. Pînă şi voi, susţinătorii exploatării, ştiţi că fără opoziţia unor ONG-uri, fără opoziţia unor academicieni, fără rezistenţa societăţii civile sau a unor politicieni, România ar fi semnat un contract dezastruos cu echipa lui Timiş (care acum 15 ani începea un lobby agresiv şi dezastruos inclusiv pentru voi). Statul ar trebui să le facă statuie unor activişti pentru că, şi dacă va ieşi cum nu vor ei, va obţine foarte mult datorită lor.
  • eu nu înţeleg prin “people” ce înţelegi tu. Tu spui simplu că oamenii îşi pot hotărî destinul. Eu văd însă cum oamenii sînt atît de disperaţi încît ar face orice pentru o slujbă de orice fel. Cred că dacă aş da anunţ cu “angajez killer” aş primi zeci de CV-uri. Aici e îngrijorarea, în faptul că vulnerabilizarea cetăţenilor a dus la o vulnerabilizare a deciziilor.
  • apoi, Corina, nu uita că foarte mulţi activişti anti-exploatare nu sînt plătiţi să creadă în ce cred. Asta trebuie respectat mai mult.
  • problema mediului. Nu fac parte din categoria “eco” şi pentru faptul că ecologismul a cunoscut nişte perversiuni CSR-eşti ciudate în ultima vreme. În cazul Roşia Montană, ca şi în cazul viitorului scandal cu exploatarea gazului de şist, devii apărătorul mediului vrînd-nevrînd – agresiunea e prea mare. Şi tocmai pentru că nu mai vreau o Românie tratată colonial îndemn acum la decizii uneori contracurentului şi nu doar “bă, e aurul scump, hai să-l scoatem”.
  • anti-corporatismul meu e unul destul de clar, cu puncte precise de atac, nu doar anticorporatism isteric (doar am lucrat şi eu în cîteva mini-corporaţii la viaţa mea). Unul dintre ele este atitudinea “îţi dăm job, zi mersi”. Pus în limbajul vostru: plătim taxe la stat, ziceţi mersi. Şi RMGC, şi statul român au adus nişte oameni în situaţia de totală lipsă de opţiuni. Pentru unii de acolo există sau exploatare (posibil dezastru controlat), sau dezastru social imediat. Asta deplîngeam, iar asta vine din cauze profunde pe care nu are rost să le discutăm aici.
  • în aceste condiţii, “empower the people!” al tău are ceva cinic. Să punem să aleagă nişte oameni care de foarte mult timp nu mai au de ales?

Mulţumesc pentru text, sper ca discuţia noastră să aibă un sens pentru cititori şi sper ca dialogul cu RMGC şi oamenii care lucrează pentru ei să iasă uneori din registrul “huo, vîndutule; huo, ecologistule”. Măcar uneori.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


63 comments
  • 1

    @rogo: o argumentatie de bun simt!
    sa oferi o singura optiune unui grup de oameni si-apoi sa le ceri s-aleaga este de un cinism revoltator; asta dupa ce majoritatea bastinasilor au fost cumparati la bucata cu case cu tot si stramutati in blocuri cenusii de mineri pensionari cum e cel de la Abrud…

    despre ecologism sunt multe de discutat dar ar fi bine sa gandim in termenii urmatori: ecologismul apara resursele naturale de omul/cocalarul care le exploateaza / distruge excesiv, anuland astfel dreptul altor oameni de a beneficia de aceste resurse de viata…
    e simplu si nu e politica ci responsabilitate

  • 2

    Felicitari pentru articol Costi Rogozanu!

    formula-as.ro/2../

    kamikazeonline.../

    Eveline
    2011-09-26 10:31:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    tind sa tin partea corinei. oamenii aia probabil ca nu au de ales, dar vor alege pentru ca au copii si viitorul lor e mai important. majoritatea si-au trait viata, trebuie sa vada de a urmasilor. in rest, discutia voastra are mare sens. la mai multe!

  • 4

    Costi, trebuie adaugat faptul ca nu exista alternative de dezvoltare fiindca zona a fost clasata de autoritati drept “monoindustriala”. Din asta pot rezulta niste restrictii oribile.

    Apoi, orice fel de activitate antreprenoriala alternativa e blocata de autoritatile locale si guvernamentale. La sfarsit rezulta “dramatic” ideea lipsei de optiuni.

    Scenariu: Ai bani de investit si asa, din nebunie, ai vrea sa-ti deschizi o pensiune sau o ferma in Rosia Montana. N-ai nicio sansa sa obtii autorizatiile necesare.

    Abia recent, in mai 2011, Tribunalul Alba anulat planurile de urbanism ce declarau zona monoindustriala. Atat de batator la ochi era… si oricum, trebuie discutat cum se pupa decizia asta a justitiei cu descarcarea de sarcina arheologica aprobata de ministrul Kelemen Humor.

    Ar mai fi de zis, dar m-am oprit doar pe aspectul de zona “mono”.

  • 5

    mi se pare ca proiectul RMGC le-a dat de ales oamenilor, insa pentru ca parerea lor nu coincide cu interesele ONG-urilor atunci nu trebuie luata in seama, ceea ce nu e corect. Si tot acest proiect le va da de ales si dupa ce se termina exploatarea, le va da posibilitatea sa faca turism, pentru ca o sa le creeze infrastructura, obiective restaurate.

    Simona
    2011-09-26 10:46:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    A da, pentru doamna lobbista, ea insasi un fel de postac sofisticat, cu argumentatia sa de plastic corporate.

    Ce ziceti de o sedinta de brainstorming d-ala de copywriteri fumati, in care sa veniti si cu un nume pentru noua forma geografica pe care o propuneti pe harta Romaniei? Trebuie sa dati un nume lacului de cianuri, totusi, va fi cel mai mare lac de cianuri din Europa si totodata al cincilea lac ca marime din Romania!

    Ce ziceti de Lacul de Cianuri Traian Basescu? … dupa numele colegului Dvs., presedintele lobbist :D lacoltulstrazii../ (a se citi si a se da Share!)

    Apropo, nu stiti cat ma bucur ca l-ati implicat pe presedinte, notorietatea proiectului e acum maxima! :D si in sens negativ! :D :D :D

  • 7

    Corina ce sa faca. Maninca si gura ei o paine alba.
    Fara sa se gandeasca la consecinte. Spus pe sleau, activitatea ei poate fi socotita ca fiind criminala. Sa nu ne ferim de cuvinte mari.
    A se citi art. 35 din sfanta Constitutiune.
    Dreptul la mediu sanatos.

    STRAJNIK
    2011-09-26 10:50:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    media poate fi angajată prin publicitate, politicienii pot fi corupți (lobby-ul parcă nu e legal)
    …daca nici acum nu e cazul să tinem cont de părerea Academiei Române atunci când? Și ei au făcut un raport mare la care au participat chimiști, istorici, economiști, biologi, geologi etc. iar concluzia lor e: NU!
    Pentru asta e Academia, să se exprime atunci când subiectul are un grad de complexitate care depășește capacitatea de înțelegere a cetățeanului. Acceptăm să ne spună până și cum să vorbim dar nu acceptăm cum e cu chimia, biologia, geologia…?

    referendumul local pe motivul că “ce știe bucureștenul ce vor ăia din Roșia Montană” ar legitima ideea că participarea la orice fel de vot a cetățenilor din străinătate e lipsită de sens…

    no name
    2011-09-26 10:53:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    La Rosia Montana nu e vorba ca oamenii ar face orice pentru o slujba de orice fel, ce li se ofera e o slujba in minerit, adica pentru ce e cunoscuta localitatea. E suficient de grav ca au ajuns intr-o situatie asa de avansata de disperare, nu mai trebuie sa le-o adancim.

  • 10

    @Fred, Simona, Lica: ia ziceti domnu’ cu personalitati multiple, cum e viata prin call-center? Merg proxy-urile alea? Merg! Merge Tor Project? Merge! Cu cat se mai plateste ora de postac? Sau tot la numarul de mesaje scrise faci factura?

    A se vedea si linkul Kamikaze din comentariul nr. 2 al lui Eveline. :D

    PS: Macar veniti si voi cu nickuri mai ingenioase, lipsa de imaginatie e totala, prea v-ati invatat sa dati copy/paste dupa mesajele din brieful RMGC… :D

  • 11

    fred, simona, lica…
    V-ati adunat ca mustele la kacat.
    Sa speram ca nu va prostituati pe bani putini.

    STRAJNIK
    2011-09-26 11:04:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @br3b: exact cum spune la sfarsitul articolului, “huo, vîndutule”. Nu te duce capul mai mult de atat? De unde ai scos ca sunt platit? pentru ca nu am inlocuit o litera din nume cu o cifra? esti genial, trebuia sa te faci detectiv.

  • 13

    Argumentele Corinei Vintan sunt profesioniste si de luat in seama.

  • 14

    Era si timpul ca cineva sa le spuna lucrurilor pe nume. Adevarul este, ca cei care sunt cu adevarat anti proiect si care se dau drept super eco-friendly, s-ar fi implicat in mult mai multe proiecte de ecologizare, a unor zone din Romania care nu sunt neaparat distruse din cauza mineritului, ci din diverse alte motive.Daca tuturor le-ar pasa asa de mult de natura si de patrimoniu, ar fi protestat si pentru expoatarile de la Baia Mare de exemplu, sau in cazul patrimoniului poate ar aprecia cei 70 de milioane de dolari care se vor investi pentru acesta. Eu zic sa ne maturizam si sa ne dam seama de faptul ca, statul roman si daca ar fi avut banii acestia nu i-ar fi investit pentru Rosia Montana niciodata.

    Alinutza
    2011-09-26 11:14:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    Costi, chiar nu exista niciun moderator voxpublica pentru confirmarea faptului ca discutam cu niste boti la comentarii? Si pentru igiena necesara de forum. Ba chiar sa stearga si acest mesaj al meu, fiindca e offtopic. Dar nu ma pot abtine.

    Fred, Simona, Lica, Teo, Alinutza – pot sa bag mana-n foc ca scriu toti de pe aceleasi proxy-uri Tor sau anonymizer. Si pervetesc orice fel de idee de “forum” de la comentarii.

  • 16

    Suntem de toata jena pentru ca in 14 ani nu am reusit sa facem absolut nimic. Va impotriviti acestui proiect, dar nimeni nu este in stare sa vina cu o alternativa, cu un alt proiect macar pe jumatate de complex cum este asta! Poate nu este cel mai bun sau cel ideal pentru Romania, dar este o oportunitate, o idee de investitie, pe care romanii nu au reusit nici macar sa puna negru pe alb un astfel de proiect, sa nu mai vorbim de a-l pune in practica.

  • 17

    problema reala a solutiei tip RMG,pe care puterea actuala doreste sa o generalizeze si sa o aplice tuturor resurselor naturale ale romaniei nu este nici anti-corporatismul, nici sa zicem ‘ecologia’;

    ni se spune ca ‘trebuie doar sa repunem in functiune exploatarlie de suprafata’ pentru a crea noi locuri de munca.

    ca si cum aceste exploatari ar fi fost ‘conservate’, este suficient sa apesi angajezi personal, sa apesi pe buton si sa le ‘pornesti’.

    problema reala in opinia mea -si dau ca exemplu RMG- este cum a negociat statul roman exploatarea resurselor naturale ale tarii.

    la RMG se vor crea cate? 200-300-400 locuri de munca stabile,retribuite la un nivel mediu pe economie, adica, fondul de salarii pe toata durata exploatarii ESTE MAI MIC DECAT CHELTUIELILE DE PROTOCOL ALE GUVERNULUI PE TIMP DE UN AN.

    daca gresesc,adaugati si cheltuielile Parlamentului tot pe UN AN, dupa care veti obtine valoarea acestori locuri de munca pentru 10-15 ANI.

    cat costa aceste locuri de munca? evident,valoarea integrala a resurselor exploatate adica aproape toata rezerva curenta de aur a BNR.

    ce obtine statul roman? NIMIC-cateva procente nesigure din redevente care vor fi inghitite de obligatiile care decurg din contractul cu RMG, daca nu se vor dovedi si acestea insuficiente.

    ce vor obtine oamenii locului?-o parte dintre ei vor obtine salarii la limita existentei pentru 10-15 ani, dupa care vor redeveni someri, la fel copii lor;
    vor lucra in conditii grele si toxice, vor dobandi boli profesionale si….se vor intreba la ce pensie au dreptul
    si cum li se asigura asistenta medicala dupa inchiderea exploatarii….intrebari la care stim deja raspunsul.

    mai mult,odata cianurile ramase acolo,zona pierde orice sansa viitoare.

    Pentru ca nu asa se negciaza un astfel de contract,nu asa se exploateaza resursele naturale;
    nu cunosc un astfel de caz nicaieri in lume si niciodata,
    vorbind strict ca fundamentare tehnico-economica.

    octavescu
    2011-09-26 11:41:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @br3b: cand nu mai ai argumente sari la atacuri personale? nu zic ca ma asteptam la mai multe de la publicului acestui site, nu de alta da sunt pe aici de ceva vreme si am vazut cum stau lucrurile. prefer sa nu dau doi bani pe ce zici tu, ca vorbesti prost.

  • 19

    Traiasca dl. Basescu care n-ea salvat de anticomunisti si de Ponta si Crin. Dl. Basescu a luptat cu coruptia, cu politizarea , cu rromii si cu DNA impotiva celor care vor raul Romaniei sa ramanem un stat social innapoiat. Dl. Basescu vrea reforma Statelor Unite ale Europei dar din pacate nu are cu cine. Acesti oameni cum este dl. Rogozanu se opune deoarece este de stanga si nu propune nimic bun in loc ca dl. Basescu si numai critica. Aceasta tara trebuie sa iasa din acest marasm de stanga sio sa devina o tara cu adevarat europeana si shengen -ceea ce se opune Ponta si Crin si Oprescu.

    pentru modernizare
    2011-09-26 12:55:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Salariile in minerit dintodeauna au fost unele destul de bune, dar ideea principala este ca inafara de cei de la RMGC nimeni nu ofera astfel de locuri de munca stabile timp de cativa ani. Aici nu se poate discuta de 200,300 de locuri de munca, ci de 3000 de locuri care dupa parerea mea sunt destul de multe. Statul roman va obtine 56% din intregul proiect, un procent destul de bun , zic eu, avand in vedere ca Romania nu ar fi fost in stare ssa faca un asemenea proiect niciodata.

  • 21

    Puterea oamenilor care vrea sa munceasca trebuie sa dati oamenilor care vrea sa munceasca ca mineri acolo. Ei nu mai trebuie sa stea cu mana intinsa la stat ca niste oameni grasi pe spinarea celor slabi multi si prosti.
    Oamenii care ii intereseaza pe ei direct trebuie sa decida, sa se adune cei care vor servici si sa decida: vrea sa munceasca la RMGC sau vrea sa stea acasa degeaba ? Ei trebuie sa decida. Cine nu vrea nu e obligat, poate sa stea la ajutor social ca si asa se schimba legea ajutorului social si n-o sa mai ia.

    sa decida oamenii care vrea sa munceasca
    2011-09-26 13:08:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @pentru modernizare:
    Pana acum am fost de acord cu dl. presedinte Basescu.
    Dar de cand a facut declaratiile in legatura cu Rosia Montana parca nu il mai recunosc.
    Imi pare rau, nu stiu ce sa mai cred despre presedinte…

    Eveline
    2011-09-26 13:09:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    da problema e ca rosia montana face parte dintr un lant nu e izolata de romania!panza freatica sau apele din zona au la un moment dat contact cu muresul dunarea etc!deci oamenii de acolo trebuiau de mult sa iasa in strada si sa protesteze la bhesescu de ce nu au accesat cele 30 de miliarde de euro fonduri europene care nu le ia nimeni!!nu stiu e atat de aiurea tara asta unde un presedinte hot face lobby pt ce!!!??pt 4 miliarde de euro!!!!ia uitati va cat cheltuie parlamentul senatul sri sie presedintia primul minsitru etc intr un an de zile!!!deci e clar suntem in deriva nu avem conducatori avem niste hoti care se trezesc si isi pun mintea la contributie cum si ce sa mai fure!culmea mai ii si platim din bani publici ca sa ne trimita in saracie si dezastru!!

    arader
    2011-09-26 13:24:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    @arader: alea 30 de miliarde de euro le accesam si noi, nu numai guvernul. E si responsabilitatea privatilor. In Romania s-au mistificat fondurile europene ca si cianurile. Si oricum nu inteleg care e problema, nu e ca si cum castigurile din proiectul de la Rosia si fondurile europene se exclud reciproc, de fapt beneficiul s-ar cumula.

  • 25

    Are dreptate, doamna Corina Vintan. Suntem o tara de mana a doua, pentru ca vrem sa fim asa. Preferam sa fim conservatori, sa nu acceptam inovatia si colaborarea intre natii si, pana la urma, refuzam sa devenim cel mai mare producator de aur al Europei si sa ne laudam ca avem cel mai sigur baraj minier din lume. Noi suntem singurii care ne putem bete-n roate pentru progres si o viata mai buna. Mare pacat!

  • 26

    @Laura:
    1.3600 de locuri de munca DIRECTE si INDIRECTE espte evaluarea unui grup de economisti britanici si nu o cifra angajata de companie;
    cate din acestea in Romania? de ex. cate locuri de munca in industria de utilaje,de cauciucuri pentru camioane, ori la finalul tehnologiei,in formarea si marcarea lingourilor etc.?

    raman la evaluarea mea -max.400 locuri de munca stabile directe pentru localnicii din Rosia Montana?

    2.56% din intregul proiect…nu vad cum rezulta aceasta cifra,contractul este public; statul roman este actionar minoritar si ramane de vazut cum va face fata majorarilor de capital…dreptul de preemptiune stipulat in contract atrage si NEPLATA DIVIDENDELOR pana la depunerea capitalului aferent partii romane la mojorare…sau renuntarea, deci micsorarea dividendelor in raport de noua cota de actiuni detinuta (scheme clasice…)

    3.Statul roman ar putea asigura el insusi 3600 locuri de munca sustenabile in zona,cu cca. 5% din fondurile europene neatrase daca ar avea un program pentru dezvoltarea zonei (independent de etractia aurului) si daca ar dori…

    octavescu
    2011-09-26 13:41:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @octavescu: alea 3600 sunt in faza de exploatare, mai e faza de constructie, reecologizare, mai sunt oamenii care vor munci in reabilitarea patrimoniului, in infrastructura. Statul ar putea asigura locuri de munca pentru toata populatia apta a tarii, dar nu ar avea nicio ratiune economica acest lucru. Trebuie sa scadem numarul de bugetari si sa crestem numarul de oameni angajati in privat, nu viceversa.

  • 28

    @sa decida oamenii care vrea sa munceasca: excluzand dezacordurile dvs, sunt de acord cu aceasta parere. Insa, somajul nu-ti prea tine de foame, daca nu ai si alt venit suplimentar. Iar statul cheltuieste bani buni pe aceste ajutoare de somaj, cand ar putea scada de aceste cheltuieli, atunci cand somerii s-ar angaja in proiectul RMGC si ar fi platiti de o companie privata. In situatia actuala a economiei nationale, eu zic ca e importanta sa se micsoreze numarul de someri.

    Gheorghe Laurentiu
    2011-09-26 14:03:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    @octavescu: Gandes-te mai bine si vei vedea ca gastigul Romaniei nu va fi doar prin surse directe, ci si prin venituri indirecte. Nu uita ca cei care detin 80% se ocupa si platesc si toate taxele si impozitele statului roman.

  • 30

    Cand vezi ca statul roman, in 14 ani de cand se discuta despre acest proiect, nu ca nu a luat o decizie ferma in privinta acestuia (ceea ce e inadmisil,oricum) dar sa nu fii capabil sa vii cu propriile solutii ne arata ca poate e mai bine sa nu ne mai ocupam noi, in totalitate, de exploatare. Dezastrul de la Baia Mare este o dovada in acest sens de proasta gestionare a unei situatii de crize si a evaluarii de risc a unui proiect. Sa punem in balanta eventualitatea unui dezastru la RM: aici este aproape de zero, prin construirea celui mai sigur baraj minier din lume si utilizarea celei mai performante tehnologii de extractie a aurului, experimentata deja cu succes de 90% dintre exploatatorii de pe Terra.

    Ionescu Laura Elena
    2011-09-26 14:12:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    Cine este aceasta Mme Corinne (secu’ de Pompadour) care arata ca o ‘escort mature’, de ‘clasa’ 40++.

    E fosta purtatoare de cuvant al MAE – pe vemea tanarului, necarismaticului, extrem ambitiosului utc-ist, devenit securist de externe, de SIE: R Ungureanu.

    Ce a generat Corinne in viata sa:
    - scandaluri in MAE
    - candidatura E-BA pentru Parlamentul European,
    - lobby Roşia Montană,
    - brandul turistic al României. adica: frunza udressei

    Numai faptuiri una si una,
    a ratat in schim concursul de intrare in Diplomate.

    stiri.rol.ro/co../

    Ticalosi-din-Ro-sau-de-aiurea
    2011-09-26 14:19:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    Daca oamenii astia nu mai au demult de ales inseamna ca ar trebui sa ramana in situatia asta? Pot alege sa ramana cu ajutorul de somaj, ca si pana acum,desi nu e suficient, cumva au reusit sa reziste,daca nu au plecat peste hotare, unde si-ar fi gasit de lucru exact in acelasi tip de exploatare ca cea promisa de rmgc. de exemplu, suedia si noua zeelanda sunt unele dintre cele mai dezvoltate state din lume si ele au acelasi tip de proiect ca cel al rmgc-ului pe teritoriul lor!

    Joitza
    2011-09-26 14:40:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @Lica: repet 3600 locuri de munca DIRECTE si INDIRECTE,
    este doar o evaluare a unui grup de economisti din
    strainatate.
    CATE IN ROMANIA? astept raspuns….
    @Lica: statul nu trebuie sa creeze locuri de munca
    platite de la buget (bugetari);
    statul trebuie DOAR sa
    asigure cadrul dezoltarii social economice-este
    ceea ce
    NU vrea, in mod premeditat:
    a)a tergiversat proiectul…mai bine de un deceniu;
    b)cu surprindere am aflat astazi dintr-un articol chiar ca zona fusese prin lege declarata ca…MONOINDUSTRIALA!

    si cele de mai sus sunt valabile oriunde in romania-nu am auzit de vre-un plan,proiect,pentru dezvoltare locala,zonala, etc….in care problema sa se puna invers:
    -avem nevoie de urmatoarele tipuri de activitati(de ex. fabrica de paine; de lactate;servici.. etc..)si de ocuparea unui nr. de xxxx locuri de munca din care-pe sexe,varste, calificari, tendinte demo,samd; avem local resurse de tipul…a;b; c; …si de aici incolo proiecte de investitii si investitori;

    asa se procedeaza oriunde in lume;

    @Laura: in afara de accizele pe carburantul folosit, nu vad…..ceva impozite pe salarii si aferente (dar repet…sub nivelul CHELTUIELILOR ANUALE CU FONDUL DE PROTOCOL AL GUVERNULUI) si…sume uriase tva de rambursat
    pentru ca productia se exporta quasi-integral (fara TVA), deci tot ce se ‘cumpara’ pentru procesul de productie poarta TVA rambursabil…atunci sa vezi…

    despre impozitul pe profit ramane de vazut ce si cum…
    dar apuca statul roman sa ia dividende (adica,profitul companiei se realizeaza integral si legal in tara)…

    eu fiind mai in varsta , uneori spun ca voi sfarsi ca dacii adica razand…si unul din motivele bunei dispozitii finale ar putea fi profitul total de vreo 50mii USD declarat anual de RMG in Romania…

    octavescu
    2011-09-26 14:54:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    @Lica: Si eu consider ca numarul de someri trebuie sa scada, si asta cat mai repede. La Bursa Locurilor de Munca de saptamana trecuta au ajuns prea multi oameni disperati si au plecat prea putini linistiti. Si asta in domenii destul de cautate. Dar in minerit cum ramane? Locurile de munca se numara pe degete, oameni care sa munceasca avem, dar nu au unde, momentan, sa-si exercite dreptul la munca. Cand apare un proiect care creeaza exact cadrul de desfasurare a unei munci oneste si cu traditie de peste 2000 de ani, nu suntem multumiti.

    Camelia
    2011-09-26 15:17:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    @Camelia: poi tocmai se concediaza mineri din alte sectoare!

    nu e atat de simplu,’traditia de 2000 de ani’ nu are ce cauta in balanta;

    locurile de munca trebuie sa fie sustenabile;dar prima conditie pentru aceasta este competenta Guvernului,dublata de onestitate, indiferent de natura capitalului care le creaza.

    octavescu
    2011-09-26 15:35:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @Oana: sunt de acord cu tine, Oana. Daca esti impotriva cuiva sau ceva, ar trebui sa vii cu o alternativa sau cu o propunere proprie. Nu doar sa atacam. Pentru ca asta nu ne ajuta nici pe noi. Avand in vedere ca rmgc este singurul care s-a gandit sa investeasca in zona asta, ar trebui sa profitam de aceasta oportunitate, dar probabil ne e frica sa ne fie mai bine.

    Corina
    2011-09-26 16:02:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @octavescu: doamna laura daca acesti domni eurogold au banii si coaie marii de ce nu dau eii drumu la mina dar nu ei vreau cu lucru putin( ESCAVATOARE=) sa scoata banii multii ASTA II PROBLEMA LA EUROGOLD

  • 38

    @Oana & Corina :D Beton conversatie interioara pentru un pacient cu multipla personalitate! :D Dispareti, ma tristilor RMGC :D

    iulianf
    2011-09-26 17:17:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Ganditi-va cati someri s-au adunat toamna asta, avand in vedere ca sunt foarte muulti tineri care si-au picat bacul, dar care au si pretentii absurde de angajare. Mai mult decat atata, toti aplica pentru somaj. Cati someri poate sa intretina statul roman??si pana cand?? In copmaratie cu acesti adolescenti fitosi si prosti sunt oameni, care ar muncii orice sau ar fi dispusi sa invete, pentru a primi un loc de munca decent.

    Alinutza
    2011-09-26 18:01:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    @Lica: sa-ti spun eu care este problema,in opinia mea:

    -si inainte de cele 30mld. fonduri europene de care vorbim astazi,au existat fonduri f.mari in diverse etape ale aderarii.

    nu s-a gandit nimeni dintre cei cu putere de decizie,fie si locala: cum sa le folosim pentru a da de lucru oamenillor si a contura o structura economica.

    s-a mers pe ideea ca investitorii apar ca ciupercile dupa ploae, daca a venit vreunul bine-facem cum vrea el- iar daca nu,nu-i nimic oamenii rabda….

    si s-a mers premeditat in aceasta directie, acum oamenii disperati accepta aproape orice pentru a supravietui; adica exact ceea ce s-a dorit.

    iar investitorii mici,romani cu spirit intreprinzator, trebuiau orientati si ajutati, nu lichidati birocratic si descurajati.

    ce (cate) firme cu capital romanesc au mai rams astazi in functiune-exceptand cele ale politicienilor,activistilor de partide ,ale militienilor din diverse structuri si cele ale interlopilor?foarte putine….

    si nici asta nu ar fi o problema reala: dar majoritatea lor sunt abonate la banul public,nu functioneaza in economia reala…ban public pe care nici macar nu-l restituie -de regula- prin plata taxelor si impozitelor datorate.

    octavescu
    2011-09-26 18:11:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    nuante, dialog, fericire :) as ar trebui sa arate lumea.

  • 42

    @ALINUTZA!CATI PARLAMENTARI POATE SA SUSTINA STATUL ROMAN!SOMERII ROMANI SUNT MAI PUTIN DISTRUGATORI PT SOCIETATE VIS A VIS DE POLITICIENI!DE 20 DE ANI PLATIM POLITICIENI CA SA FIM PE ULTIMUL LOC IN EUROPA???LA ASTA TE AI GANDIT!SAU ESTI SI TU POLICIAN!SUNT 30 DE MILIARDE DE EURO NELUATE DE ROMANIA!DE CE NU FACI LOBBBY PT BANII AIA!!?SCUZA MA ESTI FARA LOGICA!CU 30 DE MILIARDE DE EURO IN TARA NU MAI AVEM NEVOIE NICI DE TINE NICI DE ORICE POSTAC NENOROCIT!

    ARADER
    2011-09-26 21:05:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    @ARADER: Somerii sunt mai multi decat oamenii care sunt in campul muncii, asta trebuie sa se schimbe, prin proiectul asta se pot finanta altele, aici e toata ideea. Cat timp exploatarea e clar ca nu o sa polueze, care mai e problema ?

    Daniel77
    2011-09-26 21:18:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    In legatura cu raportul de mediu, doamna Vinţan are dreptate, ni s-au dat toate analizele, argumentele, CE e pe aceeasi lungime de unda, dar noi nu iesim din speculatii si atitudini de tipul drobul de sare si copilul victima. Atata timp cat se cunosc riscurile si se vine cu solutiile nu avem motive sa insistam in ceva fara argument.

    Alina m
    2011-09-26 21:42:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    @Alina m: Daca am renunta la toate prostiile astea referitoare la mediu pentru care ai dreptate pana si comisia euroneana spuna ca sunt in regula si ca nu avem de ce sa ne facem griji atunci ar fi trebuit sa exploatam de multa vreme, dar in Romania niciodata nu se urmeaza cursul normal. Sincer investitorii daca aud ca stai 14 ani ca sa afli un raspuns cred ca ar pleca

    Daniel77
    2011-09-26 22:39:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    Baiatul asta cu inclinatii native spre bolsevismul primitiv basescian il pune alaturi de Gotiu pe acel ongist toxic pe nume cernea . Esti total aerian Costica !

    stupefiat
    2011-09-26 23:55:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 47

    @Ionescu Laura Elena: Cel mai sigur baraj din lume?
    90% din exploatarile lumii?
    De unde ai scos cifrele astea?
    Niste certitudini:
    -4 hauri in loc de 4 munti
    -400 ha iaz cu cianuri si alte substante periculoase, despre care nu se vorbeste
    -monumente istorice unice in Europa distruse sau deteriorate
    -cateva mii de someri (hai sa zicem cateva sute) dupa 16 ani de exploatare

    bunicutza
    2011-09-27 00:23:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    “Susţinător Roşia Montană: Let’s empower the people!”

    Eu sunt de acord cu d-na de la RMGC: sa-i impovareze pe oameni, asa le trebuie. Lasa-i sa le puna poveri.

    Daca-s boi, n-ar fi pacat sa ramina nefolositi si fara povara ? Ba ar fi. Deci sa-i impovareze, eu sunt de acord cu RMGC. De-aia exista boi, ca sa fie impovarati.

    empower the boi
    2011-09-27 00:33:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    Costi,

    zau daca n-are dreptate in a doua parte Stupefiatu’ !

    Ce Dumnezeu ai vazut tu in Cernea ? E anti-Orice ! Eu am senzatia ca propune ca cele mai nazbatioase sau dubioase subiecte din disperarea de a-si face prozeliti.

    P.S. Daca se oprea la injustetea sponsorizarii catedralei imi ramanea simpatic, insa din pacate la o diferenta de doar cateva zile ne-a lamurit ca el de fapt nu-i anti-Catedrala, ci antireligie. Cum sa-l mai sustin in cazul asta ?

    Peruanu'
    2011-09-27 00:36:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    Dragii matusii, ce-i asta cu empower people? Din cate bag seama, inseamna sa bagi oamenii in sama.
    Cati dintre domnii mari de la Bucuresti ne baga pe noi in sama? Ma socotesc ca cam unu, doi la patru cinci ani o data, cand trebe sa merem sa votam. Atunci vin si ne vorbesc cum ca a cura lapte si miere daca i-om vota pa ei, da dupa ce-i alejm, numa raca si venin alejem de la ei.
    Apa, doamna Corina, cu cine-om vorbi noi, ca nime-n lume nu ne-asculta! Io nu stiu prea bine ce-i aceea public relations, da bag sama ca ii ceva ca inainte de alejeri, ca vorba dulce mult aduce celui care-o spune, da nu si celui de o asculta.
    Amu mie nu-mi trebe mai mult ca ce am in ograda. Noi astia prosti de la tara ne multumim cu ce-avem al nostru si capatat de la batranii nostri, cu ce muncim si cu ce ne mai da Cel de Sus. Da bag sama ca unora oricat ar avea nu le-ajunje… Io am ales pintru mine, altii sa aleaga pintru ei, da sa bage bine de sama, ca banu-i ochiu dracului si ce castigi azi lesne, maine poti perde lesne!

    bunicutza
    2011-09-27 00:39:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    Let’s empower the people! mie imi place cum suna. ma duce cu gandul la faptul ca mentalitattea oamenilor se poate schimba si ca putem sa depasim stadiul de ” strainii au venit sa ne fure pentru ca promit multe lucruri frumoase pentru rosia montana” si daca nu sunt strainii, sunt politicienii. si tot asa. sunt o sustinatoare a proiectului tocmai pentru ca au reusit sa demonteze opiniile contra de fiecare data prin argumente si solutii reale la probleme. iar o mare parte din activistii anti-exploatare sunt manati de ideea ca statul are un castig minim din toata afacerea asta. daca ar ajunge la mai multi informatia ca statul ajunge sa primeasca 56% din profit prin taxe si impozite, procentele pe care le primeste prin redevenţele si locuri de munca si investitii in patrimoniu. daca ar sti toate astea nu s-ar gandi de doua ori pana sa zica, incepeti lucrarile! dar asa ce le e frica ca vor fi furati…deci tot la bani se reduc si anti-exploatantii.

    zavalita
    2011-09-27 00:42:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 52

    @zavalita: Dupa nume si personalitatea. Scrii exact ca Lica, Alinutza, Joitza si singurul mascul feroce care va tine isonul, coordonati de Vintzanca cea cianurita. Voi vreti lac urias de decantare in inima tarii si basta.

    Basescu nu mai are timp sa mai creeze posturi de consilier. Cereti marirea sumei per postare procianura. Vintzanka va plateste slabutz.

    l´oro e cosanostra, della Mafia
    2011-09-27 09:14:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 53

    Exploatarea asta ar putea aduce multe locuri de munca in alte domenii,totul este sa sti cum sa investesti banii care iti revin in alte domenii. Cat timp nu se polueaza iar statul i-a majoritatea profitului, ramane o afacere profitabila. Guvernul ar face bien sa vina si cu un plan de investitii pentru a reinvestii banii care o sa ii ajunga la buget(cam 30% din profit)

  • 54

    @l´oro e cosanostra, della Mafia: Dragul meu ar fi cazul sa te maturizezi un pic, ca deocamdata cam ai un comportament de gradinita.Stii ce inseamna democratie, opinii diferite, gandiri diferite????Din cate vad nu prea, mai mult esti preocupa sa-i acuzi pe ceilalti ,care au scris mai sus opiniile lor, pacat, se pare ca acesta este tilul tau in viata.

    Alinutza
    2011-09-27 10:31:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 55

    @Alinutza: sunt multi dintr-astia pe aici. n-ai ce sa faci. e libertate la exprimare, cica. da pana si domnul gotiu, autor incepe sa se ia periodic de comentatori ca ar fi postaci, ce te mai astepti de la restu?

  • 56

    @ Corina Vinţan,
    Fara sa fiu rautacios observ in intentia domniei voastre ca incerci sa cistigi buna-vointa lui Costi inca de la inceputul articolului(Salut textul nuanţat şi de bun simţ al prietenului meu Costi Rogozanu…)si in cuprinsul lui (Costi are dreptate când spune…)si sub aceasta “perdea” sa amagiti cititorul ca el, Costi Rogozanu greseste, ca nu face ce trebuie. Desi nu este vizibil ca sustii proiectul RMGC totusi asta faci, chiar si atunci cind trimiti la “oameni concreti” spunind: “Dacă tot vorbim de soarta unor oameni concreţi – în locul cărora ar putea fi fiecare dintre noi -, să-i lăsăm măcar să şi-o decidă singuri!”. Intreb si eu ca un nestiutor daca se naste cineva cu dreptul de a extrage sau de a se folosi de bogatiile din subsol sau daca oamenii din zona Rosia Montana sint singurii care nu au un loc de munca in tara noastra. Cu alte cuvinte ei, cei care sint de partea exploatarii aurului de catre RMGC, pot hotari asupra exploatarii iar cei care au alte orientari “stingisti” nu trebuie sa se pronunte, nefiind la “locul lor”. Nu-mi explic de ce trebuie sa sustinut proiectul RMGC in locul unei exploatari clasice de catre statul roman, in interesul cetatenilor Romaniei si nu al strainilor. Mi se pare o judecata lipsita de logica atunci cind nu se are in vedere urmarile exploatarii cu cianura, distrugerea mediului pentru multe zeci de ani.

    Stelian Paiu
    2011-09-27 23:38:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    Problema nu este Traian Basescu.
    Nici RMGC.
    Nici priceputa tinerica nascuta si hranita pe pamantul romanesc a carei otravire o sustine in cuvinte mestesugite.
    Nici macar mentalitatea noastra de inerti, de la fanarioti incoace.
    Problema sunt eu. Ca nu fac nimic, neam, nicicum, traind insular, muntandu-mi atentia pe ce mi-e drag, construindu-mi ziduri de protectie din ignoranta de a privi faptul ca e timpul sa fac ceva in acest sens. Sa ma informez, sa cunosc, sa actionez cu discernamant si respect fata de cei din jurul meu, pentru a oferi, in micul meu cerculet ingust o perspectiva sanatoasa asupra acestei situatii. Pentru ca, daca as face-o, nu s-ar mai chinui doar cei 3-4 jurnalisti ramasi habar nu am cum (si care meritati sincere aprecieri din partea intregului neam, btw), doar cei 2 amarati ce merg pe jos din Bacau si cei 2-3 sute de activisti ecologisti sa scrie pe bloguri si sa faca niste corturi de informare. S-ar activa toate zecile, apoi sutele si miile de cercuri mici, din care ar putea sa tasneasca ca o arteziana o alternativa sanatoasa. Atat de oameni sanatosi, normali la cap si interesati si de soarta celor pe care ii conduc, cat si de idei viabile economic, ecologic, social, spiritual, care sa purifice spatiul asta mult prea pestrit si divergent.
    Eu incep de azi. Si ma bucur ca o fac, pentru ca STIU ca, odata cu mine, alte zeci o fac in cercurile lor, formand masa critica ce va duce la transformarea acestei natiuni.

    Valentin
    2011-09-27 23:51:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    rogo am sa fiu scurt si direct …este tragic cind imbecili ca tine ajung sa ia decizii care privesc soarta acestei tari pe termen lung .Rosia M: este o excrocherie ca si contractul cu bechtel,miliarde se vor duce din bugetul statului stim noi unde,dezastrul ecologic ,cel mai important punct al problemei in discutie ,va fi imens si va afecta zona mii de ani de-acum incolo,aurul se va duce tot in buzunarul strainilor si-al politicienilor corupti,….locuitorii zonei sa se descurce asa cum incearca toti romanii din tara asta …si mai este o problema domnule: AURUL ASTA DACA EXISTA,NU ESTE AL NOSTRU… CI AL COPIILOR NOSTRI ,…TREBUIE SA LE LASAM SI LOR CEVA ,NU NUMAI DATORII DE MILIARDE::AI INTELES cum sta problema FILOZOFUL LUI PESTE ???

  • 59

    comentariul meu se adresa acestei corina si in in general tuturor sustinatorilor proiectului pe care ii categorisesc ca tradatori ai interesului national ..il ro g pe rogo sa ma scuze pt. confuzie

  • 60

    @trolu: De cine sunteti platiti!!!
    Lasati companiile sa mearga mai departe sa creeze locuri de munca.De cand ati devenit toti ecologisti?
    Romania este considerata totusi o tara cu potential agricol mare.Deci schimbati termenul de ecologist si invatati sa spuneti fermier(nu vreau sa spun taran).
    Haideti sa ridicam Romania pe pozitia pe care o merita in Europa.Haideti sa ne ridicam la nivelul european si sa iesim din birouri de unde nu facem nimic si sa ne apucam de munca.
    Romania are acum un procent de 20% populatie care activeaza in domeniul lucrativ din care probabil 5%sunt ziaristi si avocati.
    Haideti totusi sa facem ceva si sa ridicam romania din groapa unde se afla si sa putem scrie ROMANIA.

    Mafalda
    2011-10-02 19:50:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 61

    Stie toata lumea unde merge comoara romaniei si nu numai ! in posesia bestiilor sionist-francmasonice ce conduc lumea prin ” Ochiul atotvazator al lui Lucifer ” al imperiului Jidanic , cum scrie in cartea lor blestemata a Talmudului,ca toate averile pamantului, le apartin ! Oricum ne gandim serios sa dam in judecata statul jidanilor pentru toate injuriile ce ni se aduc in cartea lor luciferiana , in care suntem umiliti din cale afara, noi care i-am suportat la greu !Acestia nu sunt oameni , nici macar animale ci demoni in carne si oase !

    baruch hashem
    2011-10-03 14:16:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 62

    Jidanii ne fura avutiile, dar noi le-am putea cere daune morale , de cel putin 100 de miliarde de Euro , pentru umilinta la la ce suntem supusi in Tamudul lor Luciferian cat si prin ideologia si practicile lor de canibali ! Sunt si bautori de sange, in special al crestinilor si eu cred ca li s-a cam umplut paharul ! ! ! este timpul sa luam masuri impotriva lor !

    baruch hashem
    2011-10-03 14:33:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 63

    [...] credea in tinerii flamanzi si curiosi care vor face diferenta in societatea noastra. Autor – Corina Vintan Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. Afaceri libertatea, [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!