![]() | Ța-ța-ța, Băsescu, ța…vezi toate articolele de Mihai Goţiu03 Jul 2010 la 14:03 124 comentarii 1723 vizualizari. |
”Hai să renunțăm la țățisme”. Acesta a fost răspunsul lui Traian Băsescu oferit unei profesoare din Dorohoi, care și-a permis să-i dea replica atunci când i-a reproșat calitatea educației în România și faptul că nu și-a făcut asigurare.
E un alt exemplu de eludare a realității, dintr-un lung șir de exemple pe care actualii guvernanți (cu Traian Băsescu în frunte) le-au exprimat în ultima perioadă. Cercul vicios arată astfel: asigurarea locuințelor și caselor este un comportament care ține de… educație. Pentru că, sunt convins că multe dintre victimele inundațiilor din ultima săptămână acum află de existența acestei posibilități de a-și proteja bunurile. Și dacă tai bani de la educație, probabilitatea ca și pe viitor la fel de puțini să fie cei care vor apela la asigurări crește direct proproțional cu suma ”economisită”.
Mai mult, un alt lucru ignorat de Traian Băsescu sunt sumele pe care societățile le solicită pentru asigurarea bunurilor aflate în zone… inundabile. Asta dacă sunt dispuse să asigure aceste bunuri. A cui e responsabilitatea pentru ridicarea digurilor de protejare și pentru efectuarea lucrărilor de regularizare a cursurilor râurilor din România? În mod direct a Consiliilor Județene. Și, din acest punct de vedere, sunt vinovați toți cei care s-au perindat în fruntea acestor instituții în ultimii 20 de ani.
Dar, înainte de a muta pisica în curtea Consiliilor Județene, mai există o instituție responsabilă de prevenirea și limitarea dezastrelor și calamităților naturale. Pe numele ei Consiliul Superior de Apărare al Țării, mai pe scurt CSAT. Instituție care are obligația de a elabora un plan și o strategie naționale de prevenire, care să fie ulterior aplicate de ministerele specializate și de Consiliile Județene. Iar CSAT e prezidat, de aproape 6 ani de Traian Băsescu…
… restul sunt, într-adevăr, ”țățisme”.


Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
| 1Cat de amuzanta este caracterizare ca fiind antipdl, uslisti, uslinosi! Acesti critici ori s-au trezit din somn lung azi, ori sunt parasutati de manioasele si incultele dne AnastasoUdriste!E vorba... | ||
| 2O postare de o ipocrizie monumentala. Dar nu poate fi chiar de mirare; e semnata Iulian Leca.... | ||
| 3@despre orice: e mult mai bine cand nu se deviaza de la subiect. ramane problema cantitatii de energie obtinuta in raport cu investitiile, cu costul obtinerii ei. una e sa obtii energie din vant sau apa,... | ||
| 4Stimate dle Gotiu, de ce introduceti notiunea de iubire in loc de orientare din punt de vedere ideologic? Dvs credeti despre mine ca iubesc un om chel si chior? Atunci printr-o simple deductie pot sa afirm... | ||
| 5Demisia şarpelui constructorA fost demis şi Balaban Dosarul el l-a măsluit Poate-l crezuse tot cârlan Azi a rămas doar uluit!Dosaru-acel lui bombonel Care zăcea de zece ani A fost făcut mai... | ||
| 6@ Leca: "Mihalache, SGG: DNA si ANI, institutii de Tv, examinate pentru schimbare" Asta este guvernarea de care sunt capabili USL-isti ... Cat timp au fost la butoane, PDL-istii au reusit sa tina lucrurile... | ||
| Mihai Goţiu 11230 citiri |
| Cristian Teodorescu 10865 citiri |
| Costi Rogozanu 9151 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4244 citiri |
| Alin Fumurescu 4036 citiri |
| Constantin Creţan 3407 citiri |
| Dorin Tudoran 2918 citiri |
| Elena Vijulie 2777 citiri |
| Iulian Leca 2637 citiri |
| Laura Cernahoschi 2499 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61622 citiri |
| Cristian Teodorescu 41205 citiri |
| Costi Rogozanu 38343 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18292 citiri |
| Alin Fumurescu 17942 citiri |
| Viorel Dobran 12353 citiri |
| Dan Duca 11290 citiri |
| Constantin Creţan 11166 citiri |
| Elena Vijulie 9402 citiri |
| Iulian Leca 8899 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Traian Băsescu a întrebat-o dacă este cadru didactic şi după ce a primit confirmarea a spus: “e jenant”. “Este jenant că am învăţat atâţia ani şi sunt înjosită până jos de tot”, a răspuns profesoara.
“La ce calitate are învăţământul…”, a completat Băsescu, lăsând a se înţelege nivelul scăzut. “Se vede, a scos oameni ca dumneavoastră”, a replicat imediat femeia.
2010-07-03 14:20:52 | Raporteaza
cel mai prost autor de pe voxpublica. dupa leca.
Mai! Eu ma tot minunez! cine draq va lasa pe voi sa scrieti? bag ceva in gurita voastra de imbecili! neocomunisti. tot retardati dinastia is pe la USR. Ti-am zis. esti manolescu 2. vad ca si ala se ocupa de comentat sport.
Tu esti mai batut in cap. iti dai parerea si despre mecanismele statului. esti paralel ma gutza-maimutza.
2010-07-03 14:26:48 | Raporteaza
Gotiu,felicitari!Te-ai autodepasit in materie de debitat senin cumplite ineptii.Cum spui,ca sarmanii sinistrati au aflat de abia acum de asigurari de locuinta pentru ca s-au taiat bani de la educatie?Sfinte Sisoe,da-ti seama ,omule!
Gotiu,ce-ai scris aici nu sunt nici macar “tatisme”,sunt ineptii.Si-ti mai vand un pont,dar sa ramana intre noi:vezi ca strategia respectiva pentru prevenirea inundatiilor exista deja de vreo 4 ani…Sau esti afectat si dta de “taierea” de la educatie?
2010-07-03 14:27:59 | Raporteaza
mai fraiere. tu nu esti capabil sa-ti castigi painea…. si te apuci de scris pe o platforma de genu? subiecte atat de complexe, care le acorzi o posibila rezolvare – usoara?
trag pamant pe voi! prosti!
maaaaaaa! esti prost! mergi acasa!
2010-07-03 14:30:12 | Raporteaza
@kuku:
aha, fain, deci strategia exista de vreo 4 ani, dar nu e aplicata, banuiesc ca tot din vina lui Iliescu si a comunistilor
2010-07-03 14:31:17 | Raporteaza
erata:
carora.
Inca ceva. Te droghezi?
2010-07-03 14:31:54 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: esti un incapabil. chiar daca ma apuc sa-ti disec punctual rahatisurile, tot nu intelegi nimic. esti pierdut!
2010-07-03 14:33:25 | Raporteaza
Statul nu trebuie sa se comporte ca un asistent social. daca face lucrul acesta, zona moldovei (in care exista o predispozitie spre belirea …) o sa shada tot mai mult in birturi… De ce crezi ca in moldova se voteaza cel mai mult psd ul? pt ca acolo lumea este mai inapoiata.
Nu ai imaginatie… vrei ca statul sa se comporte ca un asistent social? vrei sa cladesti o societate de schilozi si bautori fruntasi?
pai… meri in p…..a mea de imbecil.
2010-07-03 14:39:05 | Raporteaza
tza-tza-tza, Gotziule, tza! Got (capra) iu = Caproiu. he-he-he! bai, Capra, inca n-ai aflat ce esti: animal sau pozitzie. eu zic ca esti animal (in gandire) si pozitzie (in postura pe care o ai fatza de sponsori).
2010-07-03 14:39:22 | Raporteaza
Gotiu,nu te mai tine de “tatisme”.Ai afirmat ca strategia nu exista,nu ca ar fi dar nu se aplica.Adica ai dezinformat,ca sa nu spun ca ai mintit.Capisci?
2010-07-03 14:48:41 | Raporteaza
Ceva se intampla cu dl Gotiu. Parca nu era asa, parca mai puteai citi si dezbate cate ceva. Asa scrie in genul unui obsedat de pe-aici [@Cris - Zeus e de vina pentru toate].Pacat.
Poate nu intamplator ajunge Gotiu sa-si faca cumparaturile la non stopuri ,la ore mici (cand i se termina vodca).
2010-07-03 14:50:05 | Raporteaza
Doamna Mama lui Mihai Goţiu,cum comentaţi…comentariile?
2010-07-03 14:57:51 | Raporteaza
Domnule Gotiu, scrieti in continuare ca o faceti bine. Nu-i bagati in seama pe postacii portocalii. Ma ingrozeste in primul rand limbajul lor, dar si “capacitatea” lor de gandire.
Guvernul Boc trebuie tras la raspundere si acuzat pentru deturnarea banilor si moartea a 23 de persoane. Iata de ce spun asta : cotidianul.ro/1../
2010-07-03 15:00:53 | Raporteaza
@Felicitari Gotiule: Şi ţie că te chinui să citeşti un ziar mot, decedat, răposat, adormit întru Domnul etc
2010-07-03 15:08:48 | Raporteaza
Ba comentatorilor. Nu-l mai pupati pe betivul chior in cur. Demonstrati doar ca sunteti retardati cand sustineti un comunist care uraseste educatia. Mizeriilor.
2010-07-03 15:10:45 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Ţa, ţa, ţa, du-te de-aicea !
2010-07-03 15:10:46 | Raporteaza
d. gotiu, de ce atita ura fata de presedinte? orice gafa, chiar de o are ori nu o are i-o asumati ca tema unui articol? de ce mata ca ziarist nu publici articole, adresate poporului sa-i luminezi in multe privinte, pe care oamenii simpli de la tara nu le stie, chiar si cu aceasta asigurare . daca iti iubesti atit de mult conationalii tai scrie ptr ei si despre ei, da nu le stirni ura impotriva altui om, cu atit mai mult, ca acest om este presedintele ales de ei. lasa-i pe ei singuri sa faca concluzia de au ales corect ori ba, nu trebuie voi, ziaristii sa dati apa la moara unui ori altui partid,trebuie sa fiti cu poporul. cautati in rindul oamenilor de rind eroi, in fata caror merita sa scoatem palaria si sunt f. multi. aratati-i cum luptaei cu greutatile vietii, cu problemele birocratiei, unde sa se adreseze, cum sa procedeze. oamenii de asa ceva au nevoie acum, dar nu de vrajba si ura. succese in continuare.
2010-07-03 15:14:16 | Raporteaza
@val_one:
oho, eu sunt temperat in raport cu comentariile ei referitoare la situatia actuala si deciziile onor-guvernantilor
; si vin din partea unui expert contabil (cu patalama) care intelege mult mai bine efectele actualelor decizii
2010-07-03 15:15:29 | Raporteaza
adevarul doare, nu vreti sa-mi postati comentariul. v-am facut observatie, fiindca va respect, inainte aveati teme mai interesante.
2010-07-03 15:22:16 | Raporteaza
citi analfabeti,dar cu pretentii,isi dau cu parerea asupra muncii unui om!!!!alo,neamurile proaste,daca aveti argumente sa combateti atunci combateti,cu injuraturi si atacuri demne de gradinita nu faceti altceva decit sa demonstrati faptul ca sinteti doar detinatori de NEURON
mihai gotiu ,bun articol!fii tare ,nesimtirea multora a devenit o virtute.tu fa-ti treaba ,denunta nesimtirea si prostia ,indiferent de posesorii acestor “virtuti”
Gherman Adrian ,cred ca mamei tale ii este rusine ,cind vede ce nesimtit a crescut!si apropo,suzuki ar trebui sa te dea in judecata pt deservicii de imagine,pt ca,parerea mea,suzuki nu-i marca care se adreseaza persoanelor uni-neuron
2010-07-03 15:22:31 | Raporteaza
Daca ma uit la “nivelul” si “capacitatea” unor comentatori, mai ales a acelora care simt nevoia (sau mai stii, e serviciul lor!) sa scrie multe, realizez ca Gotiu trebuie sa fi spus ceva adevarat.
Ca doar adevarul doare cel mai tare, nu!?
In plus, cei acre nu sunt de acord cu Gotiu prefera sa atace la persoana, semn ca le lipsesc agrumentele. Sau poate cred ca asa se argumenteaza?
2010-07-03 15:24:44 | Raporteaza
Gotiu,nu-mi plac excesele de limbaj pe care le practica unii la adresa dta.Nu cred ca esti rau-intentionat.Cred doar ca scrii teribil de prost.Si asta nu este in sine un motiv de injuratura.
2010-07-03 15:25:04 | Raporteaza
In fata sediului ARDAF e o masina harbuita
lasata in semn de protest de un cetatean
care nu si-a primit asigurarea.
Asa rezulta din afisele cu care e tapetata masina .
si pe mine m-au fript cu nerusinare …
*
Cu riscul de a-l mahni pe ambasadoul SUA cu pesimismul meu
indraznesc sa afirm ca prost e ăl care isi asigura casa …
pentru ca societatile de asigurari din Ro isi hartuiesc cumplit
clientii cand e vorba sa le plateasca despagubirile
*
Tot mai bine e SA NU SE ASIGURE NIMENI cativa ani de-acu incolo.
*
Pe pariu ca SE VOR DA MATERIALE SI A ANU ….petru ca in 2012
sunt deja alegeri locale si apoi parlamentare…Omul gospodar
isi face vara car, si campanie electorala la inundatiile, cutremurele, lacuustele sau asteroizii din 2011…
2010-07-03 15:26:33 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: păi cum,la piaţă întreb cît costă rosiile şi mi se răspunde că legătura de mărar costă un leu?
2010-07-03 15:27:08 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Expert contabil, mama ? Câştigă ceva mare şi negru pe lângă pensie ? Cât despre tine, oricât ţi-ar explica ea tot nu o să înţelegi nimic, pentru că nu eşti altceva decât un “gurnalist” plătit pe bani negri către căcănii.
2010-07-03 15:28:04 | Raporteaza
Dintre cei doi, Base si “tzatza”, profesoara a dovedit si inteligenta, si prezenta de spirit, si curaj. In fond, cel fara replica a fost Base, care, in loc de raspuns, a atacat la persoana (o fi invatat de la postacii oranj?)
Vedeti vreun membru al guvernului sau pedelist care sa se puna in gura cu Base si sa-l dovedeasca (ma rog, in afara de Udrea….)?
2010-07-03 15:28:24 | Raporteaza
de ce nu sunt banati postacii portocalii gen gherman adrian? sau sa li se limiteze accesul la 1 comentariu/articol, sa nu moara de foame…
la intrebarea chiorului “mai oameni buni voi de ce v-ati facut case aici” cel mai bun raspuns care putea fi dat era: ca sa se mire prostii!
2010-07-03 15:29:27 | Raporteaza
@Cornel:
Ar fi vrut si altii in Mihaileanu sau penthouse de 800000E, dar, cica, nu e pentru populiume, deh….
2010-07-03 15:32:03 | Raporteaza
HĂ HĂ TA-TA-TARABOSTES scrie cu michiduţi.Fain articol da baga mai mulţi smileys,să aibe culoare.
2010-07-03 15:32:55 | Raporteaza
Mama lui Gotiu, stiti ca odrasla dvs face pe prostul si nu raspunde la intrebarea lui val_one?
Dar ce parere aveti ca unii comentatori cred ca el s-a lasat aservit cu voiosie de agenda unui mogul care s-a imbogatit pe seama catorva sute de mii de pagubiti FNI, dintre care multi pensionari, doar de dragul vizibilitatii care, oricum nu-i aduce nici un beneficiu ci doar ii rapeste libertatea de gandire si discernamantul ?
2010-07-03 15:34:13 | Raporteaza
@Cornel:
printre altele, postacii detin si functia de turnesol, cu cat reactia lor e mai virulenta (si mai pe langa tema articolului), cu atat se dovedesc mai necesare asemenea articole
2010-07-03 15:35:16 | Raporteaza
Dar ce parere aveti ca fiul dvs pare sa manifeste o nevrednica si nedemna satisfactie cand mamele unor oameni sunt injurate? E chestia asta conforma cu demintatea unui om intreg la cap si educat, au ba?
2010-07-03 15:36:09 | Raporteaza
@AccesDirect:
a reflecta realitatea nu inseamna a o crea; stiu, poate ca unii considera ca boc si basescu ar merita statui pentru ceea ce fac, ei, din pacate pt ei (si pentru majoritatea romanilor, nu e asa
2010-07-03 15:40:23 | Raporteaza
Apropo de virulenta postacilor.
Umbla vorba prin targ ca e mare emulatie in organizatia de tineret a PD si in cea de femei a PD (saru`mana tanti Sulfina!) pentru ca s-a promis ca acela care posteaza cel mai mult si mai violent, primeste ca premiu un weekend la Bruxelles, la biroul Ebei. Si baieteii si fetitele oranj posteaza si viseaza: poate se indragosteste Eba de mine…..paote ma invita Eba la shopping…poate ma remarca tanti Sulfina poate….poate…..
Real, nereal, nu iese foc fara fum!
2010-07-03 15:41:41 | Raporteaza
Adevarul e ca doamna profesoara s-a purtat ca o mahalagioaica. Pariez ca a facut scandal deoarece casa ei nu era inundata si ii convenea sa dea un spectacol de politica a partidului ei.
Cand presedintele, care trebuia sa-si mentina calmul, i-a facut reprosurile respective, doamna deja il certase ca la usa cortului. Intreaga scena a transmis-o si Realitatea, de unde rezulta ca sunteti mai manipulator ca ei.
Indiferent care pot fi interpretarile, este foarte urat ca ne tratati cu informatii masluite.
2010-07-03 15:42:11 | Raporteaza
Gotiu: nu-mi servi juvenile contra-optiuni, de genul celi enuntate privind statuile. Una e critica obiectiva si alta e abjectia unilaterala.
2010-07-03 15:42:34 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Dragă domnule Guţă, cu cât mai mare reacţia, atât înseamnă că eşti mai prost sau mai vândut (alege ce-ţi place între aceste două alternative).
2010-07-03 15:43:41 | Raporteaza
Şi încă ceva, Guţă, nu uita că ăi de te citesc sunt mai deştepţi ca tine !
2010-07-03 15:44:24 | Raporteaza
@vio: Şi de ce nu cooperezi, că la mintea ta nu contează doctrina politică !
2010-07-03 15:45:39 | Raporteaza
Gotiu,nu te mai amagi…In acest articol ai practicat dezinformarea groasa,nimeni nu are nevoie de asemenea articole si asemenea jurnalisti.ca sa nu mai amintesc “perla” aia unica cu “sinistratii care nu stiau de asigurarile de locuinta pentru ca s-au taiat banii la educatie”.Asemenea nestemata de gandire nu gasesti nici daca rascolesti toate arhivele VoxPublica.
2010-07-03 15:46:21 | Raporteaza
@Cornel
esti atat de prost incat ma faci sa rad, desi in mod normal ma enerveaza votantii lui Geoana.
Cum ar fi sa nu le dea nimeni materiale de constructii, ca sa se obisnuiasca sa se gandeasca inainte? Cine ar fi prostul atunci?
Pt ca in zona aia au fost inundatii aproape in fiecare an, dar e greu sa corelezi doua lucruri cand ai un singur neuron si ala ocupat cu antenele
2010-07-03 15:46:39 | Raporteaza
Bipolaritatea asta e specifica unui lehman, de la un om intreg la cap astept nuantari si limpezime in fiecare caz particular. Nu stridenta isteroida a unui punct de vedere unilateral si purtand marca unei rele-credinte evidente.
Ca sa nu fie vreo neintelegere, specific ca mi se rupe si sunt profund nemultumit de Boc si gasca de la putere. prin extensie mi-e scarba de toata samdramaua politica nefasta care ne conduce de 20 de ani incoace. Asta insa e alta poveste.
2010-07-03 15:47:00 | Raporteaza
erata:
sunteti mai manipulator decat ei
2010-07-03 15:47:42 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: “a reflecta realitatea nu inseamna a o crea; stiu, poate ca unii considera ca boc si basescu ar merita statui pentru ceea ce fac, ei, din pacate pt ei (si pentru majoritatea romanilor, nu e asa”
Dă unţştii, aşa ţi-a zis contabila ?
2010-07-03 15:48:21 | Raporteaza
@Catz Kitty:
majoritatea da, de-asta ma si citesc
, spre disperarea unei minoritati (mereu aceeasi) care se da de ceasul mortii de fiecare data cand mai scriu cate un articol 
2010-07-03 15:48:22 | Raporteaza
Holeandejii!
Statul e responsabil pentru faptul ca acele case se afla AZI IN ZONE inundabile, deoarece acestea NU erau inundabile atunci cand casele au fost CONSTRUITE.
2010-07-03 15:50:58 | Raporteaza
Am vazut ca oamenii incep sa inlocuiasca traditionala paine cu sare cu rosii si oua.Degeaba se incearca acum schimbarea meniului, ar fi mai bine daca s-ar uita- in campaniile electorale- oamenii cand iau plasele alea, sa nu fie oaresce lucruri expirate…
2010-07-03 15:51:09 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Te înţeleg, faci şi tu un ban “cinstit”. Numai de bine din partea mea :p
2010-07-03 15:52:01 | Raporteaza
@Catz Kitty: Pentru tine adevarul este mort, numai minciunile basescului si PDL-ului sunt adevaruri pentru tine.
2010-07-03 15:52:57 | Raporteaza
Gotiu: in mediocritatea ta, nu esti decat satisfacut de veselia smechera tipica insului mundan care stie ca actiunile lui sunt vicioase. Atata tot. Nici tu nu crezi in neroziile pe care le scrii.
2010-07-03 15:53:23 | Raporteaza
Păi, roşii la 4 lei/kg şi ouă la 0,50 lei, înseamnă oarece nivel de trai, nu ?
2010-07-03 15:53:51 | Raporteaza
@Catz Kitty:
Daca stii ceva, hai, spune-ne si noua, sau vrei sa pleci singur/a la Bruxelles?
PS.
Ma bucur ca esti in tema, ha-ha!
2010-07-03 15:54:50 | Raporteaza
@Felicitari Gotiule: Frate, de ce nu scrii tu pe forumul de la Jurnalul Naţional, Gândul, sau, cu plată pe EVZ ? Nu-ţi rata şansa vieţii, câştigă şi un bănuţ de la PSD, şi unul de la PNL, bagă şi ceva Băsescu pt pDL, şi uite aşa creşte vila !
2010-07-03 15:56:25 | Raporteaza
@vio: Aş pleca, daţ nu-mi place fata
. Prea botoasă !
2010-07-03 15:57:28 | Raporteaza
@Mihai Goţiu – Nu stiu ce pretentii ai de la acest DERBEDEU ! Tatismul e tipic anturajului in care balteste .
Altceva mi se pare mult mai mizerabil si anume faptul ca si-a dus amanta cu el , in mijlocul unor amarati , batuti de soarta indiferent de cotele Siretului.
Proasta privea un pod daramat si le explica ziaristilor de noul brand al Roamaniei !
De ce brand mai avem nevoie cand metresa e ministru si dobitoaca europarlamentar ? Nu ajunge ? E aproape gratis si cat se poate de relevant !
P.S. – In ce priveste postarile SLUGILOR PORTOCALII , incearca sa-i ignori , isi castiga painea amara si atat .
2010-07-03 15:58:29 | Raporteaza
@vio: Mai degrabă m-aă duce la Paris, pe strada Perie, nr 12, să cunosc reporterii lui Vadim
2010-07-03 15:59:25 | Raporteaza
@Gotiu
Astea au fost cele mai anti-populiste declaratii facute in Romania ever!
Iti spun asta pentru ca voi jurnalistii ganditi in clisee repetitive si lungi “merge la Dorohoi… bai de multime… demagogie… populisme… ” si va scapa ce e mai important.
2010-07-03 15:59:55 | Raporteaza
@lehman25: Salut, ce faci, ţi-au dat drumul din spital cu 22 de zile mai devreme ?
2010-07-03 16:00:37 | Raporteaza
@Catz Kitty: De ce nu te duci tu la B1 TV , la OTV si la Taraf, hotnews si blogary?
2010-07-03 16:00:50 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:
deja ma disperi. si doria e cea mai inteligenta de pe pandora’s? din cauza ca scrie bine, are cele mai multe accesari?
tu esti normal? drogat ce esti.
2010-07-03 16:03:48 | Raporteaza
@eugen:
ia… canta la alta masa ca nu am marunt.
2010-07-03 16:04:48 | Raporteaza
daca tot irealitatea trimite link-uri catre voi, o alta publicatie de c.ac.ca.a.t, sa sa va iau si pe voi in pu.l.a, publicatii de c.a.c.a.t, jurnalisti handicapati ce sunteti
2010-07-03 16:06:09 | Raporteaza
@Gotiu
“oho, eu sunt temperat in raport cu comentariile ei referitoare la situatia actuala si deciziile onor-guvernantilor ; si vin din partea unui expert contabil (cu patalama) care intelege mult mai bine efectele actualelor decizii”
Dar ce zice mama Dvs in calitate de expert contabil, mister Gotiu despre actualele decizii ?
FMI…FMI ce zice? Ce zice? Ţa,ţa,ţa Romania ţa?
2010-07-03 16:06:49 | Raporteaza
@postacii portocalezi: gherman, kuku, daniel, mircea, etc..
Inainte de a mai deversa laturile voastre jegoase pe post, luati, va rog, de-aici:
1. nicio societate de asigurari nu va asigura nicio singura casa(mai ales din materiale “populare”) din zonele care sunt lovite aproape in fiecare an de inundatii, pana ce cursurile raurilor nu vor fi amenajate/controlate prin lucrari de mare amploare. Deci, e mai intati treaba autoritatilor, clar?
2. care e diferente dintre nicio strategie si o strategie neaplicata pentru oamenii care au pierdut totul zilele astea?
3. nu am niciun fel de compasiune pentru taranii/ghiolbanii care beau la birt in timp ce soldatii ridica digurile. Dar, de le cele cateva hahalere care exista in orice comunitate si pana la a generaliza, e distanta mare. Eu am strabatut tara asta in lung si-n lat, de zeci de ori. Ma baeti(!) lasati internetu’ si luati-o la picior! dupa inundatiile astea ar fi un bun prilej…
4. va lipseste cu desavarsire exercitiul democratic, atacati persoana si nu subiectul in discutie, “argumentati “becalian, faceti spume la gura care aproape ies din ecran cand vi se citesc posturile. Daca sunteti platiti pentru asta, nu sunteti decat niste ratati complexati, plini de frustrari. Daca nu, sunteti cazuri patologice, demni de mila…
5. daca voi ati ales sa traiti intr-o tara in care injuratura, impostura, sinecurile de orice culoare(portocalii, rosii, galbene sau verzi), lipsa de responsabilitate sunt atributele vietii voastre de zi cu zi, aflati ca exista si o alta Romanie, din fericire mult mai mare decat a voastra, in care oamanii isi pun problema si sa straduiesc sa-si pastreze bunul simt chiar si in conditiile in care ai senzatia tot mai acuta ca potentatii zilei si-au propus sa scoata tara din priza.
Am vazut ca uitatul in oglinda este recomandat pe scara larga pe-aici. Voi o faceti din cand in cand?
2010-07-03 16:07:43 | Raporteaza
@lehman25:
si tu o iei pe oloi? va dati seama ce stat vreti sa construiti voi (prin aceste abordari?)
2010-07-03 16:07:50 | Raporteaza
@Catz Kitty:
La cat il saruti in c##r pe ta-su, poti s-o suporti un weekend si pe fi-sa! Nu e nimic nou pentru tine.
2010-07-03 16:08:40 | Raporteaza
Gotiu nu cred ca s-a referit la educatie,ca institutie,ci la educatia fiecaruia ,din care nu s-a taiat in procente de catre stat,ne-am taiat singuri devenind ce suntem azi.nici o grija,alte inundatii la anu
2010-07-03 16:09:33 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: poate ca e si vina celor care si-au construit casele in zonele inundabile si care nu vor sa fie stramutati.
2010-07-03 16:09:47 | Raporteaza
@toma alimos:
sa ma iei de ceva. poate iti vin alte idei…
2010-07-03 16:10:16 | Raporteaza
Ce naiba fac portarii astia la spitale?! De aia ii platim?!
Uite, ca iar a scapat un nebun din spital! Anuntati cum puteti, cod rosu!
2010-07-03 16:11:08 | Raporteaza
cine isi construieste case in zone inundabile este idiot sau il cheama Guta. De ce sa platim noi tampeniile unora. In Germania, Franta , Anglia nu vei gasi oameni ce stau buluc in coltul ulitei asteptand ISU sa-i dea apa afara din casa.
Ne-am saturat de ineptiile tale.
Regularizarea tuturor raurilor principale si cu potential de inundatii necesita cam 40 ani si tot atatea bugete. Nu te mai intreba ca prostul de ce nu s-a facut pana acum.
Tu sti cam cand au inceput in Anglia sau germania astfel de lucrari?
2010-07-03 16:11:21 | Raporteaza
@toma alimos:
auz aici dom’le. Inainte de brasov exista un sat de “indieni”. au niste case precum cotetzu lu’ vecina. Da’ au digi tv. Deci: ma leshi? exista o lene specifica unor zone. Daca ii trimiti la constructia unui dig… se declara bolnavi. unii chiar prefera birtu.
2010-07-03 16:15:00 | Raporteaza
@Gherman Adrian – Aceste randuri iti apartin :
“trag pamant pe voi! prosti!
maaaaaaa! esti prost! mergi acasa!
pai… meri in p…..a mea de imbecil.”
ASTA DACA FACEM REFERIRE LA OLOI !
Nu stiu daca ai abordat cu mine vreodata subiectul despre ce viziune am fata de un anume model de stat .
Momentan noi parem o adunatura de triburi si ne comportam pe masura . Aceasta schisma nu a fost produsa de mine , trebuie sa cauti in alta parte vinovatul .
2010-07-03 16:17:29 | Raporteaza
Lasa-i pe postaci, ca incepe meciul Argentinei! Esti pregatit? Am vazut ca esti suporterul lui Maradona. Foarte bine. NefericitI sint doar fanii lui Base.
2010-07-03 16:20:15 | Raporteaza
@lucaman:
ai doua variante: ori muti satele (casele) pe dealuri, ori regularizezi albiile raurilor; intr-o zona de lunca (pentru a nu mai vorbi de campie) nu ai insa unde ”sa urci” casele, in plus, fara regularizare nu ai cum nici sa-ti protejezi culturile agricole
2010-07-03 16:24:30 | Raporteaza
@dan:
zi tu crezi fumul cu ”zone inundabile”? dupa logica ta ar rezulta ca zonele de campie si de lunca sa fie depopulate, sa se mute toti la deal si la munte
2010-07-03 16:26:52 | Raporteaza
Caldura mare dle Gotiu nu-i asa?
Eh asa-i in luna lui cuptor,ce sa facem,apele ies din matca si oamenii isi pierd mintile si ratiunea !
Se pare ca timp de 20 de ani inca nu am fost in stare sa ne dezlipim lantul ombilical de parintele Stat !
Am un frate care a refuzat toti annii pana acum sa munceasca,pe motiv ca mu-i place ,,sistemul”.!!!Acum are 55 de ani si incontinuare se considera un napastuit al sortii invinuindu-si parintii,prietenii,vecinii,autoritatile si ce se mai gaseste prin prejur ptr.,,tristetea”fara margini de-a nu avea bani pe masura dorintelor si respectul cuvenit ptr.tot ce nu a facut,nu face si nici doreste sa faca.
Dle Gotiu daca intr-o zi l-ati intalni, sunt convinsa ca l-ati declara si pe acesta o victima a lui Traian Basescu !
Dumnezeu citat de Biblie ,in marea lui intelepciune spune
AJUTA-TE BI TE VOI AJUTA si nu invers.
Dat fiind ca T.Basescu(contrar halucinatiilor lui CVT)inca se plimba printre sinistrati nu-l putem banui inca ca el s-ar afla in spatele acestei afirmatii.Sau?
2010-07-03 16:27:50 | Raporteaza
@doxa: Aşa fin te exprimi întotdeauna ? Eşti, deci, un fel de crin de baltă ? Crescut în lotcă ? Cu votcă în lo de lapte ?
2010-07-03 16:29:39 | Raporteaza
@lumina:
comparatia e gresita; daca ma apuc eu si vecinii sa facem diguri, sa adancim albiile raurilor, sa le largim, sa facem drumuri, de invatat sa invatam de la ”google” s.a.m.d., atunci de ce mai platim taxe (multe, putine, cum or fi)?
povestea e cu totul alta in cazul ”sa ne dea statul loc de munca”
2010-07-03 16:32:35 | Raporteaza
val_One :
Dar mama lui val_One ce o zice oare de greseala impardonabila de a fi dat nastere unei asemenea fapturi ca ea?
2010-07-03 16:35:10 | Raporteaza
@Mihai Goţiu:pai au si primit terenuri in zone neinundabile dar majoritatea au ales sa le cultive in loc sa isi mute casele.asta o stiu chiar de la niste sateni care recunosteau ca si ei au partea lor de vina .
2010-07-03 16:35:19 | Raporteaza
@lucaman:
astfel de cazuri sunt exceptii, sunt putine locurile in care poti muta un sat intreg, astfel incat sa poti sa faci si drum, si retea de curent, de gaz, canalizare (ma rog, astea din urma intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat); pentru ca nu potu pur si simplu sa arunci un sat in zonele mai inalte
2010-07-03 16:39:57 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Dar să muți un yiarist de la minciună și insinuare la adevăr e mai simplu ?
2010-07-03 16:42:19 | Raporteaza
Mai oameni buni, iertati-ma, dati-mi si mie link-ul unde il pot auzi pe Basescu spunand chestia cu “tzatzismele”. Am vazut la Realitatea titlul asta, dar in reportaj era doar dialogul surprins de kuku, la postarea nr. 1. Multzumesc anticipat!
2010-07-03 16:43:40 | Raporteaza
Dragă Guță, de ce nu te iei de mincinoșii de profesie ? De ce nu îi arzi ? Ți-e de roșiile și ouăle pe care niște indivizi de partid le-au oferit cu larghețe Premierului, și nu de minciunile sfruntate din anumite ziare de partid ?
Uită-te la linkul acesta. E adevărat că am schimbat un nume cu altul, dar ce mai contează dacă presa e liberă ?
2010-07-03 16:47:53 | Raporteaza
@all:
sorry, pauza pentru Argentiana – Germania
2010-07-03 16:49:27 | Raporteaza
auzi, baiatu tu chiar esti platit sa scrii asemenea ineptii? Esti jurnalist?… HA ha ha ha.. Ce repede se inmulteste balta cu.. broscoi…
2010-07-03 16:50:32 | Raporteaza
@lehman25: Dle lehman25 ,tot agresiv,tot cu atac la persoana?E oare absolut necesar sa folosim ,,ipotezele”in hartuiala politica citandu-le ca pe mari adevaruri?Eu personal mi-as ,,curati” discursul de ineptiile si vulgaritatea ce musteste in paginile tabloidelor.As culege mai putine aplauze dar cu timpul as deveni mai credibil.
In fond fiecare dintre noi e SLUGA propriilor convingeri
asa ca si dvtra de altfel.Si atunci…ce facem,in loc sa discutam cu calm si intelegere,pornim si-ntretinem un fel de razboi al rozelor,un razboi al slugilor contra slugilor?
E injuria ultima arma la-ndemana?Intrebarea e valabila ptr.toti cei care se folosesc de ea.inclusiv autorii de articole de gen.
Citesc presa din cele patru colturi ale lumii dar pana acum nu mi-a fost dat sa-ntalnesc promiscuitatea si lipsa de profesionalim ce bantuie in mass media din tara noastra.Ne nastem,traim si murim in scandal, acompaniati de manele,fluieraturi in biserica,si mici sfaraind pe gratare. Cuart murdar !E foarte trist dle Lehman25…
2010-07-03 16:50:45 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Măi frate, statul ia bani de la toți și trebuie să-i dea doar unora care nu știu (sau se fac că nu știu) pe ce lume trăiesc ? La viloaiele pe care le-am văyut la televiyor, mă întreb de ce mai vor indiviyii ăia bani de la stat ?
2010-07-03 16:51:10 | Raporteaza
@Catz Kitty: am rămas dator cu linkul
.aurorademocrata../
2010-07-03 16:53:11 | Raporteaza
Mintea domnului Goțiu sparge semințe la meci. În rest, se sparge în figuri galbene.
2010-07-03 17:01:44 | Raporteaza
Foarte bun articolu. Ia zis bine domnu Gotiu lu Basescu criminalu. Ieu nu stiu de asigurare si nici nu ma intereseaza. Statu ar trebui sa reconstruiasca casele nu sa mai dau bani si pe asigurare. Iar despre invatamant pot sa zic ca in romania se face carte multa dar profesorii ia bani putini. Sai fie rusine lu Basescu ca sa luat de domna aceea.
2010-07-03 17:06:43 | Raporteaza
Ok.Dle Gotiu,orice pauza e binemeritata !
Pun pariu ca urmatorul articol se va intitula (dupa buget si… client coane Mitica)
Basescu ingroapa Argentina !
Germania mai tare decat T.Basescu?
sau
Vara nu-i ca iarna si nici Argentina ca Germania !
Germania pierde pe mana lui Wulf,Romania calcata -n picoare de Basescu.
Dvtra sunteti oricum mai ,,inspirat”decat mine si deci ma voi lasa ,,surpinsa”odata incheiat matchul.
Astept cu nerabdare sa va lecturez ,adica imediat dupa fluierul final!
2010-07-03 17:07:00 | Raporteaza
IMMER , IMMER , DEUTSCHLAND , DEUTSCHLAND UBER ALLES !!!
Buna sa-ti fie inima lumina , revin mai tarziu si discutam .
2010-07-03 17:07:17 | Raporteaza
adevărul e că ţă-ţă-ţăţismele astea sînt horror. cum ar fi să ţi se zică gulă?
2010-07-03 18:43:38 | Raporteaza
@lehman25: Sincera sa fiu mi-am dorit o ARGENTINA victorioasa !
Accept insa in liniste si demnitate scorul final si….articolul dlui Gotiu!
Ha!Ha!Ha!
2010-07-03 18:48:47 | Raporteaza
@lehman25:
lui Gotiu. Daca pot sa-i zic ideologie.
ok. si pe mine m-a luat valul.
Dar injuriile nu au nicio treaba cu apartenenta la ideologia
Deci: Cum sa ne comportam cu sinistratii? pt ca in fiecare an trebuie ajutati. ? spune ce-i de facut?
si… da-l in p… mea pe Gotiu. E prost de bubuie. Is socat de cata prostie exista printre oameni de “cultura”
2010-07-03 18:56:37 | Raporteaza
amice, o intrebarea (si pentru tine, si pentru Lecca si pentru Laura Cernahoski: de cind n-ati mai fost la o bere cu prietenii, de cind nu v-ati mai dus copilul la zoo, de cind n-ati mai facut dragoste cu nevasta/prietena sau cu barbatul/prietenul? de cind n-ati mai fost la plimbare? zilele astea aveati prilejul sa va racoriti nitel, ieseati afara si mergeati nitel prin ploaie. voi nu mai aveti somn, odihna? tot asa mereu pe altarul datoriei? nu va da astia nici o pauza? mai lasati cafeaua! e pacat de tineretea voastra, zau!
2010-07-03 19:04:27 | Raporteaza
abia acuma v-ti prins ??? aia isi au lumea lor, sci-fi?, si uneori catadicsesc sa coboare la vulg….. dar pe la patru ani, numai in……nu te ling ptr voturi……
2010-07-03 19:06:22 | Raporteaza
@Jos Guvernu: Aveti o diploma garantata Universitatea Spiru Haret?
Daca nu faceti glume,scoala pe care ati urmat-o e demna de greselile de octografie al comentariului dvtra.
Aplaudati,aplaudati,aplaudati !caci de invatat ati invatat destul.
Si ce-ar fi daca ati urma indemnul lui Lenin,totusi?
Nu-l stiti? Nu-i nimic adresati-va dlui Gotiu sau proaspat (re)infiintatului PCR !
2010-07-03 19:20:23 | Raporteaza
@Gherman Adrian – Dupa aceasta fabuloasa dupamasa in care Germania a spulberat pumele argentiniene , imi e greu sa polemizez si oricum nu o voi face cu tine .
Problema sinistratilor e foarte delicata si nu-l culpabilizez neaparat pe Basescu sau pe Boc . Basescu merita sanctionat pentru magariile care le debiteaza , dar nici nu putem avea mari pretentii de la el , e totusi un om simplu cu o educatie precara .
In ce il priveste pe Gotiu , il citesc de mult timp si pot sa-ti pun ca rezonez in multe situatii cu ideile lui , pe de alta parte in ultima vreme a devenit un pic mai comercial si abordeaza subiecte care se vand bine dar sunt lipsite de substanta .
Poti face trafic excelent daca abordezi un subiect care il are in vizor pe Boc sau pe Basescu , insa calitatea literara a textului coboara odata cu personajele mai sus mentionate .
Iti doresc o sambata placuta !
2010-07-03 19:20:34 | Raporteaza
Presedintele Traian Basescu merita respectul nostru in aceste situatii dificile gestionate cu bine.
2010-07-03 19:23:37 | Raporteaza
Dobitocul de Basescu nu a stiut sa se duca, pe la necajitii aia care-si fac casele pe malul riurilor, cu citeva case in buzunar.
Injurindu-l pe Basescu automat il injuri pe Dumnezeu ori, in cazul liber-cugetatorilor, natura.
Caci nu Basescu a dat ploile. Si tare prost trebuie sa stai cu IQ -ul ca sa injuri politicienii. De orice culoare.
Cind tu iti faci casa pe marginea ripei.
2010-07-03 19:53:49 | Raporteaza
ba gotiule, de ce nu te angajezi postac pe forumurile lui ciutacu si badea? sigur ai face mai multi bani decit de pe vox. gandestete la optiunea asta, de fapt gandestete la burta ta.
2010-07-03 19:54:50 | Raporteaza
off topic:
am şi eu o curiozitate. ştie cineva de pe aici ce salariu are un postac?
2010-07-03 20:31:40 | Raporteaza
@laura
PD-L plateste in functie de cat de imbecil este solicitantul si numarul de postari , intre 800 si 1500 RON !
PSD si PNL nu au momentan nevoie , deoarece cresc cu cate un punct in sondaje la fiecare aparitie a piticului bufon !
2010-07-03 20:36:55 | Raporteaza
@lehman25:
vorbeşti serios? 1.500 de lei să stai opt ore să bagi comenturi? trai, neneacă!
2010-07-03 20:52:04 | Raporteaza
Ia te uite, bai nenica, de parca Zeus poate sa se coboare de la nivelul lui divin, sa vorbeasca cu o amarata de profesoara care, spre rusinea ei, dupa ce ca incasa maxim vreo 700 de RON pe luna, acum se face de ras cu 525 RON pe luna….
Ia te uite, bai nenica ce nesimtzire… de la poporul asta nerecunoscator. A uitat cine le da de mancare…
2010-07-03 21:04:17 | Raporteaza
Pe-acolo. Eu mananc rahat gratis ca sa nu-mi pierd antrenamentul
2010-07-03 21:06:54 | Raporteaza
@lehman25:
funny. eu zic, totuşi, să-ţi revizuieşti atitudinea şi să începi să ceri bani, că vin vremuri grele.
2010-07-03 21:11:57 | Raporteaza
@lehman25: Pofta buna ! Vreo 6 kile pe zi ? Nu ? Ia cu putina lamaie, sa nu ti se faca greata !
2010-07-03 21:11:58 | Raporteaza
#110 – Clonati si ulterior postati , SLUGI IMBECILE !
2010-07-03 21:13:53 | Raporteaza
@lehman25: Pai, esti atat de idiot incat nu-ti poti trage un gravatar. De fapt, cred ca esti…
2010-07-03 21:15:37 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: 1. Basescu trebuia s-o lase pe femeie sa se descarce, fara sa o faca direct sau indirect “tzatza”. Un om cu casa plina de apa da vina, de la Dumnezeu in jos pe toata lumea.
2. Iesirea doamnei profesoare a fost ca, deplasata, dar ii aplicam atenunatele de la punctul 1.
3. Afirmatia ca invatzamantul nostru e vai de capul lui este perfect adevarata. Sau nu stitzi ca iar s-a copiat la BAC in draci anul asta? Ca vor iesi semi-analfabetzi cu diplome in mana si ca se vor inscrie repejor la niste private si vor fi peste 3-4 ani “intelectuali”?
4. Asigurarile ar trebui sa fie, cu atat mai mult in acele zone, o chestiune obligatorie, iar babutzele care nu pot plati sa fie ajutate de primarie sa achite o minima asigurare a casei. Dar la noi se zice: las’ ca vine Guvernul si ne da. Iar casele se reconstruiesc pe aceleasi amplasamente inundabile.
Ca sa parafrazez aceeasi butada ieftina din titlu, as spune: Gutza, tza-tza-tza, ia mata o pauza!
2010-07-03 21:55:11 | Raporteaza
@MihaiGotiu
Isteria si vitriolul reactiilor ‘pupinilor’ este masura/indicele ca ai atins iar un loc vulnerabil, adica “sfintele moaste” ale oranjeriei . . . Foarte bine, continuati sa informati, spuneti mai departe lucrurilor pe nume!
Jupanul cel mare, din gafa in gafa si mai mare (vezi si al doile an cand tine coada sus, ca, deh, nu mai e pretinu Tufis presedinte, si ignora 4th of July la Ambazada Ame), din grosolanie in josnicie, din intriga in intriga, in razboi permanent de dezbinare cu toti, de te miri, pana la urma cine e cu adevarat “tzatza” Ro, isi bate joc de sansele de supravietuire ale unei itregi natii . . . Bravo!
2010-07-03 22:48:05 | Raporteaza
O observatie mica pentru toata lumea. Daca statul roman a incasat impozite pentru macar una din casele alea facute in zone inundabile , poate ar fi fost util pentru Basescu sa taca. Daca macar un amarastean care are apa in casa din grupul celor certati de Basescu zilele astea a platit impozite , ca de obicei guvernul Romaniei e de vina si noi , fazanii ,vom plati despagubirile din impozitele noastre.
2010-07-03 23:39:32 | Raporteaza
“am şi eu o curiozitate. ştie cineva de pe aici ce salariu are un postac?”
Depinde in primul rind de calitatea in care postaceaza: in calitate de autor sau in calitate de comentator anonim. Si mai apoi mai este si diferentza dintre salariu si drepturi de autor. Asa ca te rog sa reformulezi intrebarea : fii mai explicita, mai implicita sau mai precis-intrebacioasa/curiozicioasa.
2010-07-04 00:26:26 | Raporteaza
Gherman Adrian, la #98
’si… da-l in p… mea pe Gotiu. E prost de bubuie. Is socat de cata prostie exista printre oameni de “cultura”’
De curiozitate, ce cultiva ? Ca m-ar interesa si pa mine sa pun de castraveti .. Se pricepe ?
2010-07-04 00:35:45 | Raporteaza
<a href="hotnews.ro/stir../ rel="nofollow"test
2010-07-04 05:24:40 | Raporteaza
test
2010-07-04 05:27:16 | Raporteaza
@Gherman Adrian:
Cat de idiot ai devenit ma secatura sa postezi asemenea mizerii?
te-am mai intrbat poza aia de gheortan in calduri era a ta?
2010-07-04 18:22:26 | Raporteaza
@victor L:
Victoras casele alea inundate erau la 1.2 km de malul Siretului.
Banii de dig stii unde sunt?
Hai mai raspanditi!Vezi ca aici nu suntem pe blogul decent pe care ne mai inatalnim asa ca ia-l de mana pe Gherman si ziceti una cu Basesescu o manea ceva
2010-07-04 18:25:31 | Raporteaza
Galatiul risca sa fie inundat si mai tare pentru ca sunt mai importante culturile din Insula Mare a Brailei decat vietile oamenilor. E ca si cum la o chiuveta debitul de la robinet e mai mare decat absorbtia de la gura de scurgere. Daca mai apare o gura de scurgere, apa din chiuveta nu mai da pe afara…
Asa e si cu deversarile care puteau fi facute in IMB. Insa duminica a dat mii de telefoane deputatul Culita Tarata (in Insula are culture firma TCE 3 Brazi a deputatului) ca deversarile cerute de specialist sa nu se faca, deputatul amenintand ca nu mai sprijina guvernul. Pana la urma, culturile modificate genetic de la firma lui Tarata s-au dovedit mai importante decat vietile si casele romanilor.
2010-07-04 23:35:20 | Raporteaza
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2010-07-15 13:44:33 | Raporteaza