RSS Feed

Tăcerea intelectualilor. În comunism, în Afacerea Roșia Montană, cu Andrei Pleșu

vezi toate articolele de
19 Mar 2014 la 16:49 25 comentarii 2060 vizualizari.

”Din păcate, tinerii capabili să stea luni de zile în stradă pentru a bloca Roșia Montană, nu sunt interesați de fenomenele de poluare morală, la fel de toxice, este opinia Brândușei Armanca, găzduită atât de Revista 22, cât și pe Contributors.ro. Concluzia e pusă într-o reacție legată de atacurile mediatice la care a fost supus Andrei Pleșu de către Antena 3.

O precizare se impune de la început: cei care luptă pentru Roșia Montană nu sunt în război cu Andrei Pleșu (cel mult cu unii dintre susținătorii lui Pleșu, lucrători în mass-media). De fapt,  cei mai mulți dintre dușmanii și detractorii lui Andrei Pleșu sunt și dușmani și detractori ai celor care luptă pentru Roșia Montană. Iar la loc de frunte printre aceștia se număra Mihai Gâdea ori Mircea Badea. Dintr-un anumit punct de vedere afirmația Brândușei Armanca mă bucură, pentru că este expresia unei așteptări (și a unei reacții de dezamăgire în raport cu această așteptare): ca tinerii care s-au solidarizat cu localnicii din Roșia Montană să se fi solidarizat și cu Andrei Pleșu. Și nu e singura care avea o asemenea așteptare. Atât prin culori, cât și prin stilul de aranjare, imaginile apelurilor de mobilizare de pe Facebook pentru mitingul de susținere a lui Andrei Pleșu și a banerelor de la protest s-au inspirat cât se poate de evident (conștient sau mai puțin conștient) din culorile și simbolistica frunzei Roșiei Montane. Dar dacă solidarizarea nu s-a produs (decât cel mult la nivelul câtorva persoane), explicația nu trebuie căutată într-o lipsă de interes a protestatarilor din toamnă față de ”fenomenele de poluare morală”. Nici pe departe.

Sloganul ”Să vină presa, să-i scoatem lesa!”, asumat de zeci de mii de protestatari în toamnă, e un mesaj cât se poate de direct care vizează coruperea și degradarea morală fără precedent a jurnalismului autohton în Afacerea Roșia Montană. O poluare morală întinsă pe ani întregi, în care s-au ”investit” zeci de milioane de dolari, care a cuprins zeci de instituții media și zeci și sute de jurnaliști. A pretinde că protestatarii pentru Roșia Montană nu ar fi interesați de această poluare morală reprezintă, pur și simplu, o negare a realității.  De ce au rămas cei mai mulți dintre ei distanți (sau chiar indiferenți) la ceea ce i s-a întâmplat lui Andrei Pleșu, în condițiile în care și ei fuseseră victimele aceluiași tip de linșaj? Răspunsul e destul de simplu: pentru că ani la rând și inclusiv în toamna trecută cei mai mulți dintre cei care acum s-ar fi așteptat ca luptătorii pentru Roșia Montană să se solidarizeze cu Andrei Pleșu au tăcut. Tăcerea lor a fost cel puțin la fel de asurzitoare precum tăcerea celei mai mari părți a intelectualilor din perioada comunistă. Cel mai probabil nu din aceleași motive, dar, de la un anumit moment dat, situându-se în aceeași postură complice cu sistemul. Poate că, la început, ar mai fi existat o scuză: nu au știut. Dar această scuză nu mai stă în picioare, cel puțin de prin 2010-2011, când și numai avalanșa absolut năucitoare a publicității și propagandei RMGC ar fi trebuit să le aprindă beculețul de alarmă. Pe Cristian Tudor Popescu sau pe Alina Mungiu Pippidi tocmai agresivitatea exacerbată a promoționalelor companiei și cumpărarea de opinii favorabile  pe bandă rulantă a fost cea care i-a scos din pasivitate. Dar acestea au fost mai degrabă excepții. La fel cum au fost excepții și Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu ori Dan Perjovschi (dacă e să ne referim la cei din jurul Revistei 22 ori a Dilemei vechi) care luaseră poziție publică împotriva proiectului minier. Majoritatea (iar oamenii judecă după majorități nu după excepții) au păstrat tăcerea. Iar o asemenea tăcere a durut și doare. Și a devenit complice cu propaganda care inunda toate canalele de comunicare. Degradarea presei și poluarea morală din jurul Afacerii Roșia Montană a atins cote năucitoare, iar cei care își revendică (și au responsabilitatea și posibilitatea) poziția de voci publice și-au văzut de altele. Și s-au trezit doar când mizeria i-a împroșcat și pe ei. Și n-au mai putut suporta putreziciunea decât atunci când a ajuns și în farfuria lor.

***

Subliniez. Cei care luptă pentru Roșia Montană nu se află în război cu Andrei Pleșu. Asta chiar dacă (nu e o noutate) unii au opinii critice la adresa ideilor și pozițiilor publice ale lui Andrei Pleșu. Inamicii Roșiei Montane sunt alții, inclusiv Voiculescu și galeria lui. Iar dacă acum nu s-au solidarizat cu Andrei Pleșu împotriva unui inamic comun e pentru că, în ordinea cronologică, Andrei Pleșu și susținătorii lui au fost primii care au pierdut momentul inițial al solidarizării (asta dacă nu-i punem la socoteală pe acei susținători din presă ai lui Pleșu care au făcut parte din ehipa de trâmbițași ai RMGC). E posibil ca pentru cei care au ieșit duminică în stradă să-l susțină, Andrei Pleșu să reprezinte un model de moralitate și/sau un model cultural. Pentru cei mai mulți care luptă pentru Roșia Montană Andrei Pleșu e doar un intelectual care a tăcut enorm atunci când alții au fost supuși aceluiași tratament de care are el parte acum. Iar o afirmație de genul unei așa-zise ”lipse de interes față fenomenele de poluare morală” a protestatarilor pentru Roșia Montană nu poate decât să dividă și mai mult: unii o pot considera jignitoare. Și pe bună dreptate, în condițiile în care e în contradicție flagrantă cu realitatea – pentru că Afacerea Roșia Montană în ansamblu și pe secțiuni este un uriaș fenomen de poluare morală. De maximă, nu de minimă (poluare) morală.

***

P.S.: În casele multor prieteni care luptă pentru Roșia Montană am întâlnit cărțile lui Andrei Pleșu. A existat o mare așteptare din partea acestor prieteni în privința lui Andrei Pleșu. Și o uriașă dezamăgire. Legată de o prea lungă tăcere.

***

Precizare: Andrei Pleșu reprezintă un prototip de intelectual român. Cele scrise mai sus nu i se aplică doar lui. Mai exact, subiectul dezbaterilor acestor zile nu e persoana lui Andrei Pleșu, ci personajul colectiv cu numele de Andrei Pleșu (de altfel, după cum am arătat într-un text anterior, mi-am prezentat public acordul/susținerea pentru principiile care stau la baza scrisorii de solidarizare cu Andrei Pleșu, în condițiile în care apără demnitatea și libertatea de exprimare ale oricărui om, nu doar pe ale lui Andrei Pleșu).

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!