![]() | Televizorulvezi toate articolele de Viorel Dobran20 Feb la 23:31 7 comentarii 972 vizualizari. |
“E spart apartamentul unei familii. În timpul jafului, acasă e doar femeia, în jur de 40, cu primele semne de îmbătrânire vizibile, se uită la un serial. Cei care sparg uşa, tineri, cu o figură obişnuită, nu s-au aşteptat să găsească pe cineva acasă, la ora asta, dar îşi revin repede. Şi femeia e destul de speriată. Scoate singură banii din şifonierul din dormitor. Nu opune rezistenţă când ei îi spun să le dea cerceii şi inelele. Şi verigheta? Şi verigheta. O dă jos foarte greu, aproape că i s-a înţepenit pe deget. Dintr-odată, când ăia dau să ia televizorul – printre altele, serialul continuă – , femeia îl cuprinde în braţe. Pentru prima dată, ridică vocea, îi roagă să ia orice, dar să îi lase televizorul. Stă aşa, cu spatele la cei doi, cu pieptul lipit de ecran, hotărâtă să facă orice. Puteau să o dea la o parte uşor, dar sunt uimiţi de reacţia ei neaşteptată. Ea simte ezitarea şi le spune că pot face orice, numai să-i lase televizorul. Afacerea e încheiată. O să te violăm, spune unul dintre ei. Ea nu se mişcă. Fundul îi e încordat. primul termină repede. Al doilea e mai încet. Femeia strânge în braţe televizorul şi nu se mişcă. Doar la un moment dat le spune să se grăbească – copiii trebuie să vină de la şcoală. Asta îl face pe al doilea să renunţe şi cei doi pleacă. Serialul s-a terminat. Femeia, uşurată, dă drumul televizorului şi intră la baie” (Gheorghi Gospodinov, Un roman natural)
Românii se informează în proporţie covârşitoare de la televizor (85%), sursa numărul doi de informare fiind radioul (32%), potrivit unui Eurobarometru dat de Comisia Europeană în 2011. Un studiu IRES din acelaşi an confirmă că românii sunt sclavii telecomenzii: 83% dintre ei se uită zilnic la tv, defalcat astfel: 77% studii elementare, 83,4% studiii medii şi, atenţie, 88,1% studii superioare. O medie de anul trecut arată că românul petrece cam patru ore pe zi în faţa micului ecran şi, ceea ce este şi mai interesant, valorizează în mod absolut ceea ce vede. “Dacă s-a dat şi la televizor” rămâne o afirmaţie valabilă şi în zilele noastre, chiar dacă e vorba de DDTV sau STRES TV. Netul ocupă spaţii ample, peste 54%, dar doar în spaţiul urban. 39% dintre români nu citesc niciodată cărţi, în timp ce 41% lecturează cel mult o dată pe lună. Sportul, lectura sau frecventarea unor instituţii culturale nu fac parte dintre activităţile de timp liber preferate, arată şi un studiu GfK. Televizorul creează dependenţă, este ca un drog, deşi calitatea transmisiilor şi producţiilor este în scădere. Asemenea gospodinei lui Gospodinov, nu renunţă la el, indiferent de consecinţe. De unde vine această adicţie? Are cineva o telecomndă?
Etichete: adictie, DDTV, GFK, Gheroghi Gospodinov, internet, ires, radio, roman, studii superioare, televizor, TV


Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
| 1@Saint Peter: din cate stii tu DNA a laut mai multi PDL-siti... Bai zoaie portocali, una e ca i-a luat si alta e ca au fost achitati !!! Vezi mai neica ce s-a ales cu ei. Chiar ieri DNA-ul lui Morar... | ||
| 2@gabe: se pare ca TU nu traiesti in Romania. Ezista o explicatie ! O sa-ti dau un exemplu "simplu": dosarul FLOTA, in care este vorba despre cele 12 mineraliere de care dispunea Romania in 89 si care... | ||
| 3@octavescuasa e, posibil, numai ca daca e vorba de un fost si scarbos pedeleu (pedeleu de pe vremea 'ucisului' P.Roman), si anume MeToma, atunci anonimatul insusi e o viermuiala propagandista... | ||
| 4Cat de amuzanta este caracterizare ca fiind antipdl, uslisti, uslinosi! Acesti critici ori s-au trezit din somn lung azi, ori sunt parasutati de manioasele si incultele dne AnastasoUdriste!E vorba... | ||
| 5O postare de o ipocrizie monumentala. Dar nu poate fi chiar de mirare; e semnata Iulian Leca.... | ||
| 6@despre orice: e mult mai bine cand nu se deviaza de la subiect. ramane problema cantitatii de energie obtinuta in raport cu investitiile, cu costul obtinerii ei. una e sa obtii energie din vant sau apa,... | ||
| Mihai Goţiu 11243 citiri |
| Cristian Teodorescu 10903 citiri |
| Costi Rogozanu 9160 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4245 citiri |
| Alin Fumurescu 4042 citiri |
| Constantin Creţan 3411 citiri |
| Dorin Tudoran 2918 citiri |
| Elena Vijulie 2779 citiri |
| Iulian Leca 2682 citiri |
| Laura Cernahoschi 2529 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61636 citiri |
| Cristian Teodorescu 41243 citiri |
| Costi Rogozanu 38352 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18293 citiri |
| Alin Fumurescu 17948 citiri |
| Viorel Dobran 12354 citiri |
| Dan Duca 11290 citiri |
| Constantin Creţan 11170 citiri |
| Elena Vijulie 9404 citiri |
| Iulian Leca 8944 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Modificarea genetica a romanului inceputa inainte de ‘89 a fost desavirsita de toate guvernarile (care au telecomanda) care au urmat, televizorul nefiind o adictie, ci doar un instrument de manipulare in masa. Nu mai simulati “normalul ” in presa ca miroase…
2012-02-21 03:30:27 | Raporteaza
Exista si destui – tineri, educati, cu bani – care nu au televizor. Si nici nu le trebuie. Televizorul este o distractie pt lower classes.
Iar cu valorizarea absoluta, aoleu! Sunt in stare sa-ti dea in cap daca la televizor asa li se spune.
2012-02-21 07:28:13 | Raporteaza
De unde vine această adicţie?
Din micul ecraniu , desigur!
2012-02-21 07:28:57 | Raporteaza
Fac parte din ci cu studii superioare. Si da, TV e o componenta f importanta in viata mea. DAR … Pana acum cativa ani il foloseam ca sursa de informare. Dar derapajul mult prea grav al asaziselor “stiri” si “dezbateri” a provocat mutatii serioase in structura emisiunilor ce le urmaresc. Initial am crezut ca saracii realizatori TV “nu stiu” ce se intampla in tara si de-aia bat campii din turnurile lor de fildes din bucale. Apoi mi-am dat seama ca pur si simplu mint si rastalmacesc cu nerusinare. Un grad de necunoastere si imbecilate naturala exista dar … Asa ca punct. Acum urmaresc in proportie de 8o% Discovery, Travel & Living, History, F&H … in proportie mica ma mai uit la un film sau un spectacol de muzica populara si sub 1% “defilez” pe latrine (rtv, iRTV, a3) DOAR ca sa vad ce mai mint. Informatiile mi le “culeg” de pe net, dar comparand sursele si citind 2-3 variante ale aceleiasi stiri …
2012-02-21 07:51:02 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2012-02-21 17:04:50 | Raporteaza
Cel putin 3 televiziuni in relatie de concurenta + internet, pentru verificarea celor de la TV, pe cat posibil. De preferinta, televiziunea sa nu interpreteze stirea, sa nu o rastalmaceasca, ca pot incerca si eu sa inteleg cate ceva de acolo. Ma lipsesc de profesori “bineintentionati”
2012-03-19 11:51:15 | Raporteaza
Outstanding post, I think website owners should larn a lot from this weblog its very user friendly . “A happy childhood has spoiled many a promising life.” by Robertson Davies.
2012-04-18 14:08:35 | Raporteaza