RSS Feed

Teszari vs. Voiculescu

vezi toate articolele de
22 May la 19:59 comenteaza acum 831 vizualizari.

Să nu discutăm despre ziarişti prea mult, deşi pare suculent şi plin de tâlc, să medităm mai bine la stilul unor afaceri, la conflictul dintre două mari companii, la două figuri cu rol exponențial, Voiculescu şi Teszari.


Poate ați fost atenți, poate nu, două companii româneşti sunt în război total. Intact al lui Voiculescu și compania de telecomunicaţii şi media RCS-RDS, a lui Teszari.

Oamenii lui Voiculescu acuză că Teszari e un soi de aripă armată-business a SRI și că binomul a folosit oameni de la RCS-RDS pentru acuzarea unor apropiați ai trustului Intact. Sunt date înregistrări audio (ceea ce ne arată oricum un lucru important, anume că nu mai există exclusivitate pentru o anumită presă în ceea ce privește detalii din dosare), sunt fapte strânse de-a lungul vremii, războiul e total. Și-l vor lămuri probabil în tribunal. E însă un bun moment să comparăm două profiluri de afaceri, două istorii diferite. Şi să luăm în serios unele dintre acuzaţii. Atacul nu fisurează imaginea justiţiei, cât zone din media care jucau rolul de avangardă a justiţiei.

Ce a însemnat Intact știm cu toții. Voiculescu a intrat gata blindat cu capital în anii ‘90, l-a copiat pe Sârbu cu businessul mediatic, dar și-a orientat politicile către un soi de autohtonism la modă (mimetismul e esențial la Voiculescu – tot așa a imitat și proiectul Realitatea, Vioiculescu n-a preluat decât modele gata încercate de alții și verificate pe un public larg, de la Adrian Păunescu, la Pro), opus oarecum occidentalismului pop-comercial propus de ProTV.

Cei doi și-au împărțit piața media practic după 2000. Voiculescu și-a întemeiat alte zeci de afaceri bazate pe puterea mediatică, a știut să asigure circulația influenței politic-business într-un stil clasic. Cu ce ne-am ales? Cu showbiz și pamflet, cu Dan Negru şi Mircea Badea. Și cu Partidul Conservator.

RCS-RDS a fost de la bun început un business tolerat în ce priveşte tendințele monopoliste. A fost privilegiat prin felul în care a fost lăsat să execute expansiunea covârșitoare începută în anii 2000.

Primele conflicte directe ale RCS-RDS cu Voiculescu au venit în momentul în care șefii televiziunilor și-au dat seama că dacă nu taxează cabliștii vor pierde rapid bani. Piaţa de publicitate se ducea în cap încă dinainte de criză, era nevoie de modalităţi noi de încasare şi direct de la cablişti.

Tandemul Voiculescu-Pro reușesc să taxeze cei câțiva cabliști mari pentru conținutul lor (ceilalți, televiziuni mai mici, au rămas de căruță neavând forța să lupte cu RCS Telekom sau UPC). Pro taxează discret (vorbim de zeci de milioane de euro – compania de cablu plătește ca să-i aibă în grilă), Voiculescu a jucat zgomotos, a folosit și trustul pentru atacuri, totul ca să-și obțină partea de bani pentru buchetul lui de televiziuni (Antena 1, 3, Euforia etc.).

Proprietarii RCS au stat totdeauna în umbră, profilul lor a fost extrem de vag. În schimb afacerea s-a tot expandat sub privirea oblăduitoare a autorităților care, în alte cazuri, făceau crize de isterie cu ”concurența liberă”. I-au lăsat să zburde în mod strategic și, în fond, rezultatele au fost pozitive pentru consumator. Au pus presiune și pe actorii din multinaţionalele din telecomunicații, au scăzut prețurile, s-a creat o infrastructură bună, internet rapid etc. Putem spune că presupusa protecție din umbră a statului pentru RCS-RDS a fost pozitivă pentru dezvoltarea infrastructurii.

Mesajul e făcut praf de piaţa liberă şi de influenţele neortodoxe sau oportuniste care nu oferă decât maxim jumătăţi de realităţi. Dar canalele de transportat mesajul au devenit ultraperformante. Avem cu ce transmite, nu prea avem ce transmite.

Dacă un procuror zelos s-ar fi apucat să investigheze serios compania de teleocmunicații, ar fi ieșit la iveală probabil și cam multe ”farfurii” (antenele acelea specifice care au împânzit țara) în plus peste cele declarate, și să nu mai vorbim de legăturile totuși strânse cu Băsescu și cu anturajul său de la un moment dat încolo. Cel mai puternic punct în acuzațiile celor de la Intact e felul cum se leagă tranzacții fantomă (să cumperi cu sume astronomice un post de muzică anonim de la fostul iubit al Ioanei Băsescu, Giovanni Francesco) de anturajul fostului președinte.

(Sebastian Ghiță a lăsat în urmă o infrastructură dezastruoasă, dar el a funcționat în cam aceeași termeni. Un capitalist local puternic susținut de servicii a preluat contracte strategice de trecere în era IT. Ghiță ar fi trebuit și el să fie un soi de RCS-RDS. Adică un business susținut și tolerat de instituțiile statului pentru profitul tuturor elitelor. Însă Ghiță a lucrat mai mult pe stil vechi, voiculescian; a luat partea leului și a produs infrastructură execrabilă (împreună cu multinaționalele IT – Ghiță a fost cu unele  parteneri în jaf, nu adversari cum cred unii naivi).)

RCS-RDS au intrat și în afacerile cu electricitate, au câștigat contracte cu statul în serie. Au parte de protecție mediatică din partea tribunilor anticorupției. Unii sunt angajaţi direct, iar “tabăra bună” ştie să tacă orientat pentru binele suprem: o țară ca afară în care până și corupția să fie ceva mai ”evoluată”.

Au fost oaze în zona ONG-jurnalism care au spus  una-alta despre situaţii neclare din tabăra anticorupţie, despre ciorchinele de offshoreuri din spatele RCS, au spus-o cu blândeţe, să nu se sparie facebookul. Iar RCS-RDS, cât timp au asigurat tribună pentru istericii anticoprupție experți în închis ochii, a mers bine. Doar politicienii de o parte au fost ”corupți”.

Cele două modele de business nu trebuie judecate etic, ci după rezultate. RCS-RDS, acuzate că sunt încă un business făcut în colaborare cu serviciile, au produs totuși mutații benefice pe piața teleocmunicațiilor, competiția unui capitalist național cu multinaționalele a fost ok, o raritate oricum pe aici. Numai că apar și întrebări de-a dreptul filozofice acum, mai ales că noile scandaluri și acuzații de corupție dinspre DNA – livrate cât au putut procurorii de discret, dar totuși  începute. De exemplu, mulți ziariști de business s-au întrebat dacă o fi bine să sari cu un proces de corupție fix când compania se listează la bursă. Unii analiști economici atrăgeau atenția dinainte asupra datoriilor companiei. Și întrebarea asta din urmă a rămas în aer.

Se poate face capitalism fără corupție? România e de un deceniu terenul de bătălie a acestei noi utopii, cum că un capitalism curățat de corupție ar putea zburda cu forțe proaspete, cu avânt nou.

Capitalismul obosit al omului de aparat Voiculescu, cu stilul lui de trafic de influenţă ruginit, cu trecutul mânjit, este deci opus antreprenorului vioi şi misterios Teszari, amator de arte marţiale, coleg de cameră cu Marius Vizer, omul care a pus romanian dream în aplicare, a vândut îngheţată, a trecut la aparate de jocuri de noroc, apoi la firmă de cablu. Chiar Tapalagă e autorul unui bun material despre cum Teszari a fost făcut revoluţionar cu patalama, patalama obţinută din zone megadubioase ale asociaţiilor de revoluţionari. Revoluționarii au scutiri de taxe. Nu înțeleg de ce-i mai trebuie offshoreuri…

Voiculescu, securist. Teszari, revoluţionar la 19 ani, bine înfipt în ”binom”. Două generaţii la luptă. Unul cu banii şi influenţa extrase din fostele structuri. Celălalt cu legături şi influenţă în grupuri din noua eră a serviciilor secrete. Un material de azi al lui Dan Andronic povesteşte de Digi 24 ca despre un “proiect de suflet” al lui Coldea, șeful SRI acum pensionar. Nu-mi plac astfel de ziarisme stranii a la Andronic, dar un lucru e cert. Există forme de conservare dincolo de piaţa liberă a unui anumit tip de jurnalism “anticorupt” care a şi dat nişte rezultate lamentabile: multă isterie, puţină anticorupţie reală.

Liniştea din  presă de azi, legată de tăcerea jalnică a Laurei Kovesi în legătură cu familia de servicii şi generali de la Onţanu de-acasă, ne vorbeşte despre dubla măsură. Ni se spune că împotriva corupţiei a la Voiculescu trebuie luptat oricum, inclusiv murdar.

Uitându-ne la Teszari-Ghiţă observăm că avem un anumit tipar. Practic aceşti oameni au făcut, unul cu sprijinul serviciilor pe faţă, în cazul lui Teszari nu e lămurită încă, o chestie pe care statul român trebuia s-o facă la vedere, transparent. Netransparent, serviciile au vrut să menţină un oarecare control în telecommunicaţii şi industrie IT. E un reflex de conservare natural, al oricărui stat. Energia, telecomunicaţiile, zona de digitalizare nu sunt altceva decât mine de aur, pentru orice stat. Nouă ni se pare că am inventat capitalistul care nu poate fi întrebat de nimeni nimic şi care are şi diverse imunităţi din partea statului român, care face afaceri private cu garanții de stat. Dar asta e cam regula. În România, această încercare de control a fost făcută nu pe faţă, ci mereu cu “iz secret”. Nu ştii niciodată cine a luat banii, dacă sunt publici sau privaţi, câte datorii s-or fi strâns. Și asta e o chestie destul de întâlnită în toată lumea capitalistă. Sigur că fix pentru controlarealor ar trebui să luptăm. Dar nimic nu sperie mai tare cetățeanul care vrea țară ca afară decât să-i spui că simptome de aici prezintă viitoare abuzuri ”ca afară” care nici măcar nu vor putea fi combătute ca acolo.

De ce au fost până acum tolerate chestiuni legate de afacerile RCS-RDS? Pentru că erau modelul perfect de public-privat. Până şi Digi24 se dorea a fi un soi de faţă de televiziune publică pe bani privaţi. Un BBC cu patron ascuns . Sincer, pe mine mă amuză mai puţin figura lui Prelipceanu când îi ia interviu lui Kovesi decât mesajele de politică economică şi socială pe care le transmite acest post. Teza promovată acolo este maximum de darwinism capitalist. Mai mult de atât nu se poate. Asta în timp ce legăturile cu statul par să tot iasă la iveală. Cam aşa gândea şi Ghiţă. Ăştia ne-au predat lecţii de capitalism sălbatic pe banii noştri. SRI însuși are o divizie business care gândește capitalismul rulat la maximum care coexistă fără probleme cu o divizie mai veche care cântă pe nas de la Nistru pân la Tisa.

Retragerea statului a fost combinată cu înaintarea unei fantome private susţinute de stat. Neoliberalism în înalte forme de realizare. Avantajul? O lume de afaceri, de presă, acțiune politică, intelectuală care nu e supusă regulilor dezbtaerilor democratice, nu e supusă nici chinurilor pieţei libere decât până la un punct. E, cu alte cuvinte, perfect.

Cât despre nedumerirea din taberele de #rezistenţi, din păcate nu prea există îndoială acolo. Nu se întreabă despre dubioşenia alianţei dintre justiţie şi o zonă de business împotriva alteia. Nu se întreabă pentru că separarea strategică a corupţiilor s-a produs de ceva timp. Una este corupţia de bine, corupţia de corporație, alta e corupţia de rit vechi, aia fără mare aplomb, eventual cimentată cu isterie pamfletară ca la Voiculescu. SRI se visează corporaţie de rit nou. Afacerile cu mărunţişuri mai mult strică imaginea decât umflă cardul. Şi noile generaţii înţeleg asta. Dacă tot e corupţie măcar să fie glam, HD, 3D etc. Unii de modă mai veche s-ar putea totuşi întreba, ca şi mine aici, cum reformăm justiţia, dacă ea e pierdută prin societăţi de acţiuni, pe cine punem în loc? Am mai crescut și altceva pe lângă sistemul feudal voiculescian, şi pe lângă sistemul corporatist tip RCS, cine vă place mai mult Sorina Matei sau Radu Tudor?

There is no alternative, în varianta românească. Sau: acceptăm că la un tip de abuz modernizator precum RCS închidem ochii pentru că e strategic, pe când la abuzuri care nu mai au forţă economică decât prin reţele îmbătrânite de trafic le dăm în cap cu bâta justiţiei. Diferenţa dintre Teszari şi Voiculescu la capitolul trafic de influenţă (nu înţeleg ceva juridic prin asta, ci înţeleg “trafic” în sensul de transmitere de date politice şi de afaceri) e fix aceea dintre modelul de business mediatic de tip anii 90 şi dominaţia exercitată de deţinătorii de infrastructură pentru date din anii 2000. Voiculescu a fost învins de Teszari pentru că businessul îi devenise obsolet. Tocmai de aia n-a sărit SRI-ul să-l ajute pe el, cu Voiculescu sunt securiști mai de provincie ca Savu sau milițieni de modă veche ca Abraham. Cu el s-au aliat sectoare mai “retrograde”. În schimb Teszari putea hrăni elite întregi de business contra unei linişti necesare pentru acumulare agresivă şi expansiune incredibilă a businessului.

Modelul corporate de trafic de influenţă în justiţie, politică, jurnalism, practicat în businessul lui Teszari are însă un defect. Nu mai creează acel “efect de familie” deşi salariile sunt bune. Nu ai familia Badea-Gâdea et comp., pentru că ăştia au apucat să crească natural, să se plieze pe diverse teme populare şi să amestece în stil “tea party, fraţii Koch” problemele poporului cu problemele patronului. La Digi, elitele urlă împotriva “poporului” şi flatează nişa aceea de ”popor” select, deja înstărit sau măcar cu aspirații, care vrea să creadă despre sine că într-o zi se va sufoca de la prea multă curăţenie sufletească.

Rentierii de tip Teszari-SRI nici nu concep că trebuie să se mai confrunte cu dificultăţile obişnuite ale facerii banului, nu acceptă poporul decât în varianta de “abonaţi la cablu”, nu de actor pe o piaţă măcar. Totul e o rentă pentru valoare personală și pentru valoarea relațiilor, ăsta e corporatismul rentierist. Trupa lui Voiculescu a fost învăţată în timp, de nevoi, să fie totuşi “comerciali”, să-şi câştige bani şi din audienţe.

În orice caz, dacă justiţia selectează pur şi simplu businessuri private care să fie exploatate şi de stat, şi de elite informale, atunci să  facem din DNA Cameră de Comerţ sau Curte de Arbitraj şi să terminăm dracului cu ipocriziile.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!