RSS Feed

Timpul la Porumboiu, Puiu si Radulescu. TU, SPECTATORULE? NU-ŢI PASĂ! DAR RĂMÎI O JAVRĂ DE SPECTATOR, VAI DE CAPUL TĂU!

vezi toate articolele de
09 Jun 2010 la 10:06 3 comentarii 1236 vizualizari.

Am văzut la TIFF două filme făcute pe acelaşi calapod:
un personaj este povestit în timp fizic. Vedem pe ecran gesturi care se desfac, se descompun într-un timp clar, care „ne acoperă”, „ne ocupă”. Noi trăim trei ore din viaţa concretă, fără perdea a unui personaj. „Aurora” de Cristi Puiu şi „Felicia, înainte de toate” de Rădulescu&deRaaf. Înaintemergătorul acestora este filmul „Poliţist, adjectiv” de Porumboiu.
Mărturisesc că anul trecut, la Porumboiu, am rămas înmărmurit în faţa timpului trecînd ca un tren personal pe ecran. Anul acesta, deja m-am obişnuit.

Ce avem de fapt?
Este tendinţa simplă de a opune o poveste împotriva fast-foodului cinematografic-televizoman. De a lupta cu ochiul spectatorului deformat de stimuli care mai de care mai aprinşi, nebuni, gen MTV.

Ce mai avem?
Povestea unui personaj relatată în timp dureros de fizic. Avem un poliţist, în Porumboiu, mîncat de o problemă de conştiinţă. Avem un criminal, în Puiu, cu gesturile lui maniacale. Avem o femeie care are răbdare cu cei din jur, atît de multă răbdare, că-ncepe să devină invizibilă.

Ce avem în final?
Viorel din Aurora împuşcă şi se predă Poliţiei. Poliţistul din Porumboiu are o discuţie cu şeful şi îşi calcă pe propria conştiinţă şi criză. Felicia lui Rădulescu izbucneşte într-o criză de draci şi apoi, mama îi dă o ciorbiţă. Toţi intră cu capul „la cutie”.

Este de spus că nu sînt primii care dilată timpul şi pupila spectatorului. Nick Cave&PJ Harvey au făcut la fel în Henry Lee. E vorba de clip muzical. E vorba de Fassbinder în film. Personaje urmărite crud cu camera. Montaj invizibil aproape, făcut pe cadre lungi.

Dar nu lucruri tehnice aveam dorinţa să spun. Ci faptul că timpul este un mare personaj. Timpul e una cu personajul. Uite-l frămîntat, interior şi anost în Porumboiu. Uite-l maniacalizat, mecanic, ambiguu la Puiu. Uite-l răbdător, fals şi potrivnic în Rădulescu.

Scenele lungi cu poliţistul urmărindu-şi prada şi devenind el însuşi o pradă a conştiinţei lui în Porumboiu.
Plimbarea de rufe, preocuparea pe detalii, „însufleţirea şi înmormîntarea” dementă a nimicurilor, toate adunate şi focalizate pe facerea unui gest precis: crima, în Puiu.
Aberantele discuţii, delirul discursului matern, „ori dai din coate şi ţipi şi devii erou, ori te calcă toţi în picioare”, din Rădulescu.

De fapt, nu se întîmplă nimic în aceste provincii ale conştiinţei. Da, nici o crimă măcar, darminte patru, nu mişcă prostovănia poliţiştilor sau mintea găunoasă a criminalului din Puiu, nici o indecizie a poliţistului lui Porumboiu nu schimbă cursul firesc al minţilor poliţiste, nici un strigăt real de ajutor nu strică succesiunea ciorbiţelor mamei din Rădulescu.

Lumea te calcă în picioare. Lumea nu e de partea ta.
Lumea îşi vede înainte de marşul ei. Nici senzaţionalul cu 4 crime, nici un divorţ, nici o tranzacţie de drog nu ne tulbură. Filmele vorbite aici nu „omoară” timpul oricum. Ci-l omoară, îl opresc pentru o clipă, pentru o pauză a minţilor noastre de spectator, îmbibate de senzaţionalism ieftin, feisbucuri, tuitere. Timpul filmului opreşte buldozerul nostru, timpul înspăimîntător în care cuigulim, ne facem mari precum curcile. Dar nu avem timp de noi înşine deşi ne proiectăm dement în toate mediile virtuale. Noi nu ne mai vedem pe noi înşine. Sîntem opaci, asta spun filmele astea.

Cred că şi murim o să ne dăm mari, fără să ne sfîşie propria noastră dramă.
Circul merge înainte! Filmul, democrat, spune: domle, mă bag doar atît, fiecare crede ce vrea. Ea zice: atît pot.
Filmele astea spun ceva înspăimîntător despre o lume care nu mai e-n stare să se gîndească pe sine. Vacarmul de vorbe al mamei din Felicia merge mai departe e în acest sens triumfător. Priviţi acest discurs.

Ni se pare că spunîndu-ne părerea peste tot sîntem în siguranţă. Siguranţă? Spunem că dacă turuim pe teve, trăncănim cu nimiluita la o berică, postăm pe net aberaţii sîntem văzuţi, împărtăşim. Nu este aşa.

Nu împărtăşim nimic cu adevărat.
Omul lui Puiu spune clar: am făcut 4 crime. Omul lui Porumboiu: domle, a lucrat cu drogul o dată, s-a întîmplat, putem închide ochii. Omul lui Rădulescu: taci, mai taci, ca să mă pot reculege o clipă.

TU, SPECTATORULE? NU-ŢI PASĂ! RĂMÎI O JAVRĂ DE SPECTATOR, VAI DE CAPUL TĂU! TIMPUL TE OMOARĂ. MĂCINATUL ABERANT AL FIECĂREI CLIPE DEGEABA. NU ÎMPĂRTĂŞEŞTI NIMIC, VEI MURI SINGUR ÎNGROPAT ÎN FEISBUK.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!