…Toma Caragiu inedit: “Sunt un fricos…Luat la intrebari … ma pis pe mine” (c-asa-i in tenis)

Jos palaria in fata maestrului. 90% s-au si s-ar pipa pe ei in fata Securitatii. Inca 9% au turnat de bunavoie. Ia uita-te la televizor, acolo unde l-ai cunoscut pe Caragiu, si identifica un altul caruia nu-i e teama sa-si recunoasca onest angoasele, sa-si evalueze public slabiciunile si forta. Doar manelistii au, cu totii, valoare, nu?

Impresionat felul cum marele actor isi recunoaste slabiciunile.

Eu cunosc oameni care erau curajosi in a spune bancuri, chiar a se afisa impotriva regimului, ce-mai! dizidenti.

Numai ca oamenii aia sint dezamagitori, devin intoleranti si dictatoriali. Lumea ar trebui sa fie doar cum gindesc ei si nu accepta a fi contrazisi. Cer sa li se acorde credit pentru viitor in contul trecutului.
Renta de dizident e folosita ca o diploma de Harvard, Oxford.

Caragiu a fost o foarte mare incintare pentru mine si, indraznesc sa spun, milioane de romani.
Care si ei (noi) s-au pisat pe ei de frica.

Dar de ce-ar fi adevărat ce scrie cronicarul român contemporan? E ca o răzbunare postumă – i-o fi cerut bani lui Tomiţă şi ăla n-o fi avut, sau n-o (mai) fi vrut să-i dea, că-l ştia de poamă rea.
Ori de ce n-ar fi jucat Tomiţă scena fricosului, pentru a nu-şi complica viaţa cu poveştile altora?
Tu cum faci, Aline, de înghiţi pe nemestecate prostiile ăluia, contează că a fost doctor? Ştii tu că doctorul românesc este, musai, om de mare caracter?
Şi de-ar fi adevărat ce memorializează cronicarul, nu-ţi pute chestia asta? N-ai băut niciodată cu prietenii, n-ai vorbit vrute şi nevrute – ba chiar şi neştiute, că se rupsese filmul? Şi bine era cînd le-auzeai în tîrg?
De fapt, doctorul tău poate că tocmai mărturiseşte que lui aussi a pris jadis la pipe (informator, cadru conspirat) şi că Tomiţă îl mirosise – ce zici de asta?
Ce dracu’, Aline, eu am pretenţii de la tine!

Si da, trebuie luata in seama parerea lui @Inima-Rea.
Dece trebuie sa i se dea credit doctorului?

Povestea sta cu totul altfel. Imbecilul care a scris acele memorii ar trebui uns cu miere si lipit la intrarea teatrului Bulandra ca sa il scuipe spectatorii cand intra. Toma Caragiu era secretar de partid al teatrului si interpret al rolului principal in Revizorul lui Lucian Pintilie in 1971. Aceasta montare a fost cel mai important gest de distantare politica fata de regim din timpul dictaturii ceausiste. Cine i-a tinut spatele? Cine a luat-o pe cocoasa, cine era observat pas cu pas de secu? Domnul care vroia sa emigreze sau cel care a ramas si s-a luptat pentru adevara si arta aici? Sa-i fie rusine cu-i a scris si a gandit asa ceva despre Toma. Cine a facut caricatura lui Ceausescu in Operatiunea Monstrul a lui Titus Popovici si Noli Marcus? Cine a facut portretul artistului liber care lupta cu dictatura si prostia in Actorul si salbaticii? Si celor de la Romania Libera sa le fie rusine pentru titlu!

Si pentru ca am inceput sa si termin. Frica lui Toma Caragiu era una fizica. In nici un caz morala sau politica. El isi instrumentaliza histrionic aceasta frica, ca orice mare (imens) artist. Daca nu i-ar fi fost frica ar fi ramas la cutremur in casa si nu s-ar fi intamplat nimic. In noaptea aceea am fugit la el acasa si cand am vazut apartamentul intreg am rasuflat usurat. Pe urma mi-a spus Titus la telefon ca ar trebui sa fie la Saftica. Dar el era sub daramaturi pentru ca i-a fost frica. Era fricos dar nu era las!!! Nu putea sa minta! Asta a spus si el atunci camd si-a batut joc de bietul si penibilul autor al acestor memorii.

Lictore, numai tu nu vezi cît eşti de caraghios. Spre binele tău – cred.

Asta cu pişatul pe el e de înţeles la un om care are ceva de pierdut. Nu înseamnă însă că, pus în stare de ananghie s-ar fi pişat pe el. Depinde foarte mult de ce resorturi ale demnităţii îi sunt atinse în acel moment. Nu de puţine ori “pişecioşii” s-au salvat, şi au salvat şi pe alţii, prin acte de demnitate cărora le-au mai şi supravieţuit.

Aveam 15 ani cînd m-a săltat miliţia din Piaţa Amzei. Incident minuscul. În sacoşă aveam un casetofon pentru care nu posedam acte de provenienţă. M-au dus la secţie. Ştiam că miliţia bate şi mi-era frică. Asta nu m-a împiedicat să adopt instinctiv tactica bucovskiană, să mă aşez cu curul direct pe biroul comandantului şi să-l întreb cordial, cu tupeu, ce vrea de la mine. Atunci am înţeles că nu totdeauna frica e o forţă centrifugă, ci te poate duce, cumva, spre propria surpriză, şi în sens invers.

@ Inima-Rea,
pai eu cred ca esti prea plin de tine; nu te contraziceam cu nimic, ba chiar acceptam ca posibil scenariul tau.
Dar si tu faci parte dintre cei care cred ca doar parerea lor conteaza, se pare.

Daca te referi la @3 era mai mult o gluma. Acolo nu ma refeream la Caragiu.

Deci haoles baoles care mam cosultat cu fratale lui nasicu meo deci cocluzia ca fratale lui nasicu meo ie coplect sokat si skirbit si ravoltat da aciaste dazvaloiri da mare valuare antycomunizte.
Deci sengora solutia deci sa sa dazgruapa encolpatu comunizt carageu toma deci sa i sa pune uasele intro casa dan asta da patremoniu care treboe damolata ca sa sa face uan mol sa-u berouri da stikla si deci sa sa demolaza casa da patremoniu pezte uasele lui deci sa sa invata minte sa nu ma-i fia comunizt.
Deci care aciazta va fii anceputu lui raforma ztatlui care v-a conducea tara nuasta Indorromaniea pa cala socetati capitalizte si antycomunizte molteraletal dazvoltata.
Deci jeos comunizmu si ceakalakaceakacea!

@Alas:Ai grija cacu manelistii ca 90 %din romani sunt manelisti,viitorii noi securisti ai noii dictaturi basesciene

In primul rand, remarc ca a reaparut celebrul “Salvati pianele”. E de altfel primul meu post de la toata discutia aia cu sloganurile pe care trebuie sa le introduci.
Si sunt de parere ca ranchiuna pt. ce ai facut atunci a ramas (Alin Fumurescu – simt nevoia sa explic tutuiala, cam asta e atmosfera de blog). Mai devreme sau mai tarziu, o sa se vada acest lucru.

As vrea sa spun ca acest document (pe care, pana la proba contrara, il socotesc veridic) este valoros pentru ca arata atmosfera si mentalitatea epocii, fara retusari si mistificari ulterioare.
Toma Caragiu nu e de condamnat, tocmai datorita sinceritatii cu care isi recunoaste si isi asuma frica, lasitatea. In acest fel, el este curajos si face un prim pas spre depasirea nivelului de “supus” al regimului comunist. Micile “soparle” si parodieri ale regimului sunt de altfel mici acte de bravura ale unui actor cu un fond foarte burghez si foarte putin compatibil cu ideologia comunista.
Ma gandesc la toti cei care in trecutul apropiat, in ultimii ani, i-au judecat necrutator pe oamenii persecutati de comunisti, care au facut diverse compromisuri (mergand pana la angajamente si turnatorii).
E foarte usor sa te erijezi in judecatorul moral al victimei care nu a rezistat unei presiuni, ignorand deliberat calaul. Trebuia victimele sa stie ca va venii 1989, si ca un oarecare X ii va judeca prin 2005, pe blogul personal ori prin gazeta? Eu cred ca nu.
Cu atat mai mult merita admiratia noastra cei care au rezistat si nu au facut compromisuri (majore). Dar cei care au cazut si au recunoscut asta, asumandu-si vina, sunt de o mie de ori mai puternici (vezi Alex. Paleologu).
Uneori ma ingrozesc la gandul ca peste noi ar putea veni o noua dictatura. Am fi noi in stare sa rezistam la tortura si detentie, cum au rezistat (fie si partial, adesea cu pretul vietii) stramosii nostri?
Iata o tema de meditatie, pentru fiecare.

erata: “va veni 1989″

extraordinar, aline. caragiu a fost si mare, a fost si mic. da mai mult mare. cum raspunzi unui prieten care nu-ti ascunde nimic? cu un zambet de bou? sau zici ce simti asa cum simti? ca doar daca-ti vine sa te caci nu zici ca-ti vine sa compui o poezie. tre sa fii tampit sa nu apreciezi sinceritatea omului.

alin: fa un ezperiment. zi in urmatorul text ca exista indicii ca shakespeare era bi si ca dadea bani imprumut cu dobanda mare. sa vezi cum sar 172 de muste sa-l apere: ca n-are cum sa nu fie vun interes la mijloc daca se insinueaza asa ceva despre cunoscutul autor de opere de teatru

Ţară de biciclişti!(gheorghe dinica)

Interesant ca nu-i era frica pentru el ca persoana ci pentru reputatia lui si pentru munca lui. Articolul e graitor pentru ca prea multi idealizeaza vremurile de atunci (noi am dus-o “extrem” de greu, oamenii erau de “un eroism aparte”, era “foamete”, etc). Sistemu’ era idiot dar oamenii erau oameni ca si acum, daca ti-era frica nu inseamna ca erai mai mic. E ca in bancu’ cu John care zicea ca poate protesta la casa alba iar Ion se lauda ca “si eu pot sa ma pish in fata la CC, da nu o scot”.
Nu cred ca l-ar fi bagat cineva pe Tomitza la inchisoare dar probabil i-ar fi restrins din audienta, de asta ii era frica.

O interpretare ar fi ca bietul om (Caragiu), inteligent fiind, si-a pus intrebarea daca nu cumva prietenul care i se confeseaza nu este cumva un agent al regimului care ii testeaza “onestitatea”.

Avand de ales intre (1) a turna un (posibil sincer) prieten pentru a linisti “organele” si (2) a intra in vizorul organelor pentru tainuirea declaratiilor unui (posibil fals) prieten, a gasit solutia (3): i-a livrat veterinarului o poveste lacrimogena care (a) sa le salveze peste ani amintirea prieteniei (in caz ca era sincera) si (b) sa satisfaca simultan organele (in caz ca erau implicate).

Castigul? Pace cu constiinta, pace cu organele. Pretul platit: un posibil fals/posibil sincer prieten. Brilliant!

Evident, e doar o speculatie. E greu de stiut care anume i-au fost gandurile atunci. Dar este la fel de evident ca Toma Caragiu nu era un fricos. Probabil subtilitatea sketch-urilor lui Caragiu il facea greu de atacat direct, iar el stia asta. Era un abil.

@ all – multumesc pentru comentarii – surprinzator de la obiect! Demonstreaza inca o data cat de complex e subiectul asta si din cate unghiuri diferite poate fi abordat. Cred ca in premiera sunt de acord cu peste 75% dintre ele. Doar doua observatii generale: (1) e, intr-adevar, greu daca nu imposibil sa stii cum “ai reactiona” pus intr-o anumita situatie pana nu esti pus (vezi cazul Marius Delaepicentru).
Confesiune: N-a incercat nimeni (in afara unui CI-st in armata, da’ ala a fost timid) sa ma racoleze inainte de ‘89 – probabil nu eram suficient de serios nici macar pentru astia, nu stiu:) – ceea ce ma face sa sufar exact din acest motiv: as fi fost curios sa stiu (nu sa cred) cum as fi reactionat.
2) excelenta distinctia dintre frica fizica si cea morala! Si buna observatia ca, practic, Toma Caragiu a murit la cutremur pentru ca l-a scos frica din casa! Multumesc, Dan Stoica.

mie mi-a placut cum a vazut axe

axe: da, domle. probabil ca pus in fatza aceleeasi marturisiri veterinare, un frizer ar fi dat absent din cap si s-ar fi oferit sa-l barbiereasca pe nistor, iar un bucatar ar fi adaugat inca putina sare si ar mai fi scos din piper dar caragiu lucra cu sketch-uri si s-a scos cu un sketch improvizat acolo la fatza locului. ejti bun, axe!

Bai,ia nu-l mai contraziceti pe inima-rea!

@gura sparta: de ce?Nu e voie?