Traian Băsescu. Sentimental înspre Vest, rece ca gheaţa în ţară. Antibancherismul românesc. La ce sînt buni esticii?

Ultima prelegere politico-economică a preşedintelui mi-a confirmat ceva. Puterea în România acţionează amatoristic sentimental în faţă cu puterile centrale europene şi ultra “ştiinţific” cu noi. Ni se dau lecţii despre mersul implacabil al pieţei, al datoriilor, al UE, pe un ton aproape academic. Iar apoi, toate devin praf  în negocierile cu Vestul la care ba ţipăm, ba plîngem, ba metaforizăm.

Nu fac analize psihologice, doar constat evoluţia discursivă din ultimul an a preşedintelui România. Iar ea curge cam aşa: discursuri puternic încărcate de sentiment atunci cînd li se adresează străinilor; discursuri de economie politică şi ştiinţa guvernării atunci cînd li se adresează românilor. Pe 8 decembrie 2011, la MArsilia, la întîlnirea popularilor europeni, Traian Băsescu a băgat sentiment:

Vreau să clarific pentru toată lumea că vieţile cetăţenilor din afara zonei euro, dar şi din ţări membre ale Uniunii Europene, sunt afectate în mod dramatic de ceea ce se întâmplă în zona euro. Daţi-mi voie să vă dau câteva exemple. În România 95% din piaţa bancară este reprezentată de bănci din zona euro. În România dobânzile au crescut de la 5% în iunie la peste 8% acum, din cauza lipsei de decizii în zona euro. În România suntem dependenţi în mare măsură de pieţele din zona euro, din punct de vedere al exporturilor. Principalii noştri parteneri sunt Germania, Franţa, Italia şi Spania. Asta înseamnă că România nu poate accepta o Uniune Europeană cu două categorii de state. România ar vrea să participe la deciziile zonei euro pentru că orice decizie sau orice lipsă a deciziilor din zona euro afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români. În concluzia introducerii, soluţia pentru criză este să rămânem uniţi, este să rămânem Uniunea Europeană cu 27 de membri, şi nu o uniune cu 17 membri.

Românii au vrut. Pe 8-9 decembrie, ceva mai tîrziu, se stabilea clar o Europă cu două viteze. UN acord al celor 17 la care pot adera şi alţii, printre care şi România. “N-a fost uşor”, a declarat Băsescu. N-a fost uşor ce? Am primit ce n-am vrut. La asta nu s-a primit răspuns.

Atunci cînd i se spune de tîmpeniile făcute de putere în legătură cu unele măsuri de austeritate, în legătură cu abordarea defectuoasă a tăierilor din buget, răspunsul va fi întotdeauna unul pentru interior. Am fost în avangarda Europei, am tăiat ca nimeni alţii şi o să mai tăiem. Sîntem buni la asta.

Discursul de ieri a fost unul “tehnic”, ca să-i lumineze pe jurnalişti şi analişti. Deci zero sentiment.

“A fost o discuţie lungă pe acest subiect. Se urmăresc parametri. Dacă îi depăşeşti, îţi spune Comisia Europeană ce să faci. Cât stai în parametri, rămâi la nivelul de fiscalitate stabilit la nivel na­ţional. Nu s-a pus problema unei fis­calităţi unice. Este imposibil pentru că am putea vorbi apoi că vrem şi pensii şi salarii unice. La nivelul de fiscalitate nu suntem dispuşi la nicio cedare. Rămâne o chestiune suverană dacă parametrii de stabilitate ai bugetului se păstrează în limitele impuse prin acordul de uniune fiscală.”

Însă, tot săptămîna trecută, cînd a venit vorba de Olanda, a dat-o iar pe discurs din bojoci: că le intră droguri prin ţară etc. Un re-sentiment. Biciuirea românului se făcea prin îndemnuri simple acum mai bine de un an: la muncă, nu la întins mîna. Acum totul e implacabil şi ştiinţific. Facem parte dintr-un mare proiect pe care sîntem prea needucaţi ca să-l discutăm. Intrăm în jocul nou al austerităţii europene pentru că ne pricepem şi cu asta basta. Nu există cale de întoarcere. Opoziţia nu a avut nimic interesant de zis pe această temă – doar că vor tehnocraţi (răspuns: nu).

Cît despre problemele cu ratificarea discutate cu Constituţia în mînă a fost ceva mai clar Sarkozy într-un ionterviu publicat azi de lemonde:

Ne craignez-vous pas des problèmes de ratification ?

Non, car la procédure retenue est plus légère, même si chaque pays reste maître de la procédure de ratification. En tout état de cause, nous souhaitons être prêts à l’été 2012. Enfin, je le répète, nul ne pourra contester le rôle accru ainsi donné aux gouvernements européens.

Fiecare ratifică cum ştie şi cum vrea.

Antibancherismul

Scuzaţi cuvîntul ăsta barbar inventat. Dar există un sentiment antibănci dezvoltat mai nou de putere. E ciudat pentru că vine mult prea tîrziu, deci atunci cînd nu se mai poate face aproape nimic sau se pot face doar lucruri radicale. Traian Băsescu a mai vorbit o dată cu sentiment şi a urlat la băncile europene că vor să-şi retragă capitalul (Dan Armeanu i-a şi spus să nu mai urle atît, ci să le taxeze mai repede – aici). Naivitatea provincială e aceeaşi: ceri înţelegere, suflet, etică de la bănci, de la parteneri europeni care şi-au bătut joc şi au făcut bani cu lopata. Apoi te suceşti şi îi cerţi din aceleaşi motive. Iar răspunsul intern e unul fricos şi unic: austeritate punct.

Diverşi oameni de la BNR s-au trezit şi ei cu o critică a băncilor care şi-au pus la plată clienţii pentru toate neputinţele:

“Incarcarea costurilor de creditare cu tot felul de cheltuieli ale bancilor, acoperite printr-o concurenta imperfecta a sistemului financiar- bancar se va tempera. De ce bancile pot sa paseze asupra clientilor, uneori iintr-o adevarata incostienta costurile unor lipsuri, care uneori le apartin, in ceea ce priveste organizarea interna sau evaluarea gresita a unor riscuri. (…) E posibil pentru ca concurenta nu este suficient de puternica si nu este data de numarul de banci” (Isărescu, azi)

Aproopo de sentimentul masochist al fiinţei, să mai citim şi o declaraţie a şefului Erste, şocantă de-a dreptul:

“Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franţa guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?”

Abia acum Isărescu spune că brutalitatea asta a venit şi tot vine şi din mediul privat. Şi asta sub ochii lor. Cine altcineva ar trebui să le supravegheze metodele prin care îşi scot pierderile din rate? Dar aici iarăşi intervine sentimentul. (Raţiunea e bună pentru anunţuri către poporul prost.) Schizoidia sentiment-rececagheaţa e valabil şi pentru alte voci cu autoritate (TB e doar vîrful). Nicolae Cinteză citat de zf:

Nicolae Cinteză a afirmat că prin modul în care bancherii au făcut restructurările creditelor “au omorât clienţii sau erau pe punctul să-i omoare”. Mai mult decât atât, pentru că băncile nu s-au restructurat pe măsura crizei, ele au devenit ineficiente şi au transferat acest cost clienţilor buni-platnici, contribuind şi mai mult la accentuarea crizei.

Era pe punctul să-i omoare. Mda. Acum că s-au descărcat şi ei de atîta emoţie e timpul să facă ce-au făcut şi pînă acum, nu?

Mie tot acest sentimentalism al oamenilor de decizii, această aplecare către formulări dure şi plastice îmi dau senzaţia clară nu de hotărîre, ci de înţelegere resentimentară postfactum. Ori ăsta era dreptul nostru, al păgubiţilor, nu al lor, al guvernanţilor. Discursul de tip Occupy practicat de putere nu e ceva nou, e pregătirea unui nou val de decizii despre care nu vom fi întrebaţi nimic.