RSS Feed

Traian Băsescu “sincer”. Şi un Blaga fără mare replică

vezi toate articolele de
15 Feb 2013 la 13:55 9 comentarii 1629 vizualizari.

M-am uitat pe facebook la fanii săi absoluţi, entuziasmaţi de “sinceritate”, de cum le-a zis-o. Şi de aici aş vrea să pornesc cu observaţiile despre legendara ieşire a preşedintelui de la Turcescu de aseară:

  • Se bazează în continuare pe stilul anti-politic. Traian Băsescu a ieşit ca Dan Diaconescu, anti-sistem. De altfel, şi-a şi arătat admiraţia faţă de munca de opoziţie a DD-ului.
  • A mai fost de acord şi cu Ponta beştelind ce-a mai rămas din PDL. Practic a zis ce a zis Ponta. Se pare că acordul semnat în noaptea aia se respectă şi în pamflete. Eu zic să luăm acordul ăla şi să-l proclamăm direct constituţie
  • A mai fost incredibila călcare în picioare a lui Blaga. Din fiecare frază ieşea scenariul: adio, PDL, adevărata putere şi opoziţie vor fi PSD şi PNL.
  • ieşirea de aseară a preşedintelui mi-a părut mai mult un soi de “eu v-am făcut, eu vă omor” decît vreo încercare de redeschidere a viitorului său politic
  • îi reproşa lui Blaga că nu critică puterea. Păi, paradoxul e următorul: cum să critici ceva ce merge exact după cum e trasat în ultimul deceniu. Un buget de austeritate, scumpiri şi împovărarea celor mai săraci 50%, păi asta e politica troica-băsescu
  • e incredibil cum repetă preşedintele povestea cu stabilitatea macro şi cum ne-au salvat de fapt el şi Boc. Dacă o ţin tot aşa aripa băsesciană din partid, atunci n-au decît o variantă: Blaga sau prăbuşirea în ridicol.
  • a ajuns chiar la tupeul să acuze scumpirea de energie deşi ne amintim cu toţii cum vorbeau despre inevitabilul “civilizării” prin liberalizare.
  • într-un fel, deruta PDL e deruta democratică continentală: de ce dracului se mai joacă de-a democraţia şi parlamentarismul cînd liniile sînt trasate, austeritatea e lege, iar perspectivele sînt varză – un mimetism trist al aventurii americane de destrămare a plasei sociale şi poezii cretine cu “competitivitatea”. Culmea e că poate singura politică reală acum e cea făcută de Blaga: cea de aşteptare calmă şi reorganizare.
  • celebrele vorbe despre Udrea – mai mult de diversiune, ca şi aia cu acel candidat perfect, ca şi nostalgia cu Boc cel perfect. Mesajul real: s-a terminat.
  • Să mă suspende că le arăt eu lor: tupeu pur şi trist.
  • Criticile la Blaga şi Frunzăverde nu sînt neapărat fără temei. Dar poate Frunzăverde care deja visa să bage PNL în PPE a visat mai corect viitorul PDL decît Traian Băsescu
  • apropo de cine-i mai occidental din ţară. Sfîşierea ideologică a PDL s-a petrecut deja. PSD îi fură inteligent rolul de partid europenizat, Ponta joacă rolul băiatului bun din Est fără probleme. PNL îi fură partea conservatoare şi îi adaugă un plus naţionalist.
  • Blaga tocmai a ieşit şi a spus că PDL l-a salvat pe Traian Băsescu. Nu prea e adevărat. Preşedintele şi mici camarile întreţinute cu atenţie, plus un joc umilitor cu pragul de prezenţă la referendum, asta l-a salvat. Dacă renunţi la Blaga şi îi tot dai cu Neamţu şi Baconschi, atunci spui că de fapt nu ai soluţii, nu că ai avea planuri.
  • Apropo de atacul “dur” al lui Blaga – a fost de fapt destul de blînd. A observat corect neaşteptata blîndeţe a preşedintelui faţă de Ponta-Dragnea. Dar atît? Dacă vrea o şansă, poate e al 13-lea ceas în care să i-o spună în faţă lui Băsescu fără menajamente. Politeţea ucide politic.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , , , , ,


9 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!