RSS Feed

Tuturor celor care la Referendum vor vota NU: RESPECT!

vezi toate articolele de
26 Jul 2012 la 19:23 118 comentarii 5026 vizualizari.

Cei care duminică votează DA (pentru demiterea lui Traian Băsescu) au motive întemeiate. Cele mai multe bazate pe propriile convingeri și principii și care, într-o măsură mai mică sau mai mare (în unele cazuri foarte mare), diferă de cele invocate de parlamentari pentru suspendare. Sunt convins că mulți dintre ei nu o vor face pe deplin împăcați, ținând cont de alternativa care va rămâne la Putere. Am mai afirmat și cu altă ocazie: am convingerea fermă că semnficația votului lor e de sancționare a atitudinii și faptelor comise de Traian Băsescu în calitate de președinte al României, și nu de susținere a USL.

Decizia lor este, însă, cu siguranță mai ușor de luat decât a celor care duminică se vor prezenta la vot și vor aplica ștampila pe NU (împotriva demiterii), cu riscul ca gestul lor să valideze demiterea. Pentru aceștia am un triplu RESPECT.

În primul rând, RESPECT pentru că înțeleg regulile democrației și conviețuirii sociale, care îți dau dreptul să-ți susții punctul de vedere, să faci asta până în pânzele albe. Până când îți epuizezi toate argumentele și până când, dacă nu s-a ajuns la un verdict, se ajunge la arbitrajul popular, supunându-te deciziei majorității.

Apoi e vorba de RESPECTUL pe care aceștia îl au față de propriile persoane, față de principiile și valorile pe care și le-au asumat, care îi obligă să respecte regulile până la capăt, chiar și atunci când, cel puțin în aparență, îi dezavantajează.

În fine, RESPECT faptul că nu-și arogă o (nedovedită și arogantă) superioritate față de cei din jurul lor. RESPECT RESPECTUL pe care aceștia îl au față de prietenii, rudele, cunoștințele ori pur și simplu alți concetățeni de-ai lor care gândesc (evaluează o situație) atfel decât ei, manifestându-și în mod expres o opțiune contrară cu a lor.

Pentru ei, ultimele două decenii nu au trecut degeaba și au ajuns să înțeleagă pe deplin testamentul politic al lui Ion Rațiu: ”Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”. Împreună cu ei, țara asta mai are o șansă. Indiferent de câte ori se va întâmpla să aibă opinii, convingeri ori viziuni contradictorii cu ale majorității. Sunt convins că, așa cum respectă decizia majorității când sunt în minoritate, vor respecta și opțiunile minorității când ale lor vor întruni majoritatea populară.

***

Notă: Acel ”tuturor” din titlu suportă, totuși, o excepție: e vorba de o persoană care va merge duminică la vot și, cel mai probabil, va vota NU, după ce și-a îndemnat concetățenii să boicoteze Referendumul. Am mai scris deja, față de comportamentul schizoid al respectivei persoane simt doar milă și compasiune.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!