RSS Feed

Udrea fără bani

vezi toate articolele de
21 Jun 2011 la 09:49 30 comentarii 1205 vizualizari.

Da, Comisia Europeană a lăsat-o, cel puțin temporar, pe blonda de la Ministerul Dezvoltării Regionale, fără fonduri de tăiat panglici la șosele județene. Asta e rău pentru PDL și rău pentru Udrea, căci banii europeni băgați în infrastructură erau cam ultima modalitate de a se face agreați electoratului. E rău însă și pentru noi, că șoselele alea din bani europeni chiar erau bune, în lipsa unor autostrăzi.

Problema e alta: dacă baronii locali s-au dedulcit chiar la bani europeni, unde se știe că e greu să scapi cu mâța în sac, știm foarte bine ce fac cu fondurile locale și naționale. Acolo nu mai vine UE să facă audit independent, ANRMAP ridică frumușel din umeri (nu are nici puterea, nici personalul necesar ca să pună piciorul în prag), iar Curtea de Conturi mai constată, din când în când, câte o neregulă pasageră. Așa se face că avem parte de contracte cețoase, de licitații cu dedicație și de bani publici dispăruți fără urmă.

Dacă am avea noi, contribuabilii, așa o putere, ca UE, am întrerupe și noi banii alocați către bugetele locale și de stat, dar să vezi atunci cum ne ia Fiscul frumușel de o ureche…

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


30 comments
  • 1

    Ei, lasa Laura, ca vin ei Ponta si Antonescu, cei doi giganti in lupta pentru dreptate, si sa vezi ce ordine pun ei in toate astea! Fii pe faza!

  • 2

    Esti rautacioasa , Laura!
    Socrul lui Dragnea si-a tras o vila modesta (420 mp)din castraveti (fara E-coli) si tu insinuezi ca gineri-su ar fi facut ce si cum din fondurile europene, de la ei din Teleormanu’…

    Mircea
    2011-06-21 10:20:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @Laura Cernahoschi:

    Udrea e cuvantul cheie in articolul tau,de altfel fara substanta. Ce simplu se face presa in ziua de azi. Si se mai intreaba Duca de ce moare presa.

    Nu crezi ca in loc de a mentiona numele Udrea, ar fi trebuit sa mentionezi: Dragnea (bineinteles, si pe cei doi presedinti de CJ PDL-isti de la Ilfov si Dambovita, habar n-am cum ii cheama), Bunea Stancu, Oprisan, Nicusor Constantinescu, Mocanu, etc. ? Nu ti se pare mai deontologic ashea ? Iti dau exemplu de la Braila: toate investitiile facute din fonduri europene prin Ministerul Dezvoltarii la Braila au fost asociate cu baronul local PSD, Bunea Stancu. Daca nu ma crezi, informeaza-te. Deci las-o balta cu faptul ca e prost pentru PDL. Politic e prost pentru cei ce-si aroga aceste realizari, in general, presedintii de consilii judetene (PDL are doar 13 din 41). In primul rand, e prost pentru noi, cetatenii.

    marean
    2011-06-21 10:22:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Motto: “Ce te ţii aşa măreaţă? Parcă nu ştim cine eşti Mă-ta vinde flori în piaţă Tac’tu-nchis la Văcăreşti!”

    “Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7).
    Şoferul se numea Dumitru Udrea (Nea Mitică). Într-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe tînăra Elena Vodă, femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit.
    La 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena Gabriela. Neîndoielnic, fata a făcut în scăldătoare, de-aia are atîta noroc la bani.
    Familia Udrea a locuit în gazdă, la Buzău, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soţul acestei femei lucra pe acelaşi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea.
    Atunci cînd Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a, familia s-a mutat la o altă adresă.
    În ultimele clase de liceu, fata a început să-şi “alerge caii”, devenind, efectiv, prostituată. În mod concret, ea “presta” la o matroană pe nume Petruţa, care ţinea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaşi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4 etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău. “Tanti” Petruţa îi făcea “lipeala” şi cu clienţi din Bucureşti, unde “eleva” Găbiţa se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani şi atenţii. Miliţia de Moravuri din Buzău o avea în evidenţă. La şcoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă.
    La începutul anilor ‘90, juna Elena Udrea a fost văzută de nişte persoane, în Prelungirea Ghencea, în Dacia fotbalistului Ilie Stan, de la Steaua, făcînd “amor bucal”.
    În paralel, ea făcea şi trotuarul, în faţă la Hotelul Intercontinental, clienţii cei mai frecvenţi fiind arabi. A găsit, şi la Bucureşti, o matroană, care o trimitea la diferite adrese.
    Gurile rele spun că ţigăncuşa rea de muscă ar fi avut sifilis de 4 ori – boală pe care i-a dat-o şi lui Traian Băsescu, acesta făcîndu-i scandal, la un moment dat, chiar din motivul respectiv.
    În tot ceea ce face, de cel puţin 15 ani încoace, Elena Udrea se serveşte de practicile de “magie neagră” ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni (aproape de Pleşcoiul natal al tatălui ei). Se pare că aşa le-a sucit minţile lui Dorin Cocoş şi Traian Băsescu.”

    woodrea
    2011-06-21 10:26:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    “Jurnal de Educaţie Civică şi Informaţională
    Sită Deasă
    AcasăCoordonate de ContactDespre SităDeasăPromovează-mă!
    « Despre “Noul Ierusalim”Traian Bãsescu, Theodor Stolojan si Valeriu Stoica au vîndut Mafiei Ruse marele Combinat de aluminiu de la Slatina! »
    Traian Basescu a vandut 16 nave din flota Romaniei cu 1 dolar bucata

    Rate This

    Analizînd actele Dosarului Penal cu numarul de mai sus, constat:
    La data de 11.04.1991, la Oslo, Norvegia, a fost semnata o “Scrisoare de intentie” privind cooperarea pentru rezolvarea problemelor privind ridicarea standardului tehnic al echipamentelor de descarcare din terminalul de minereu al Portului Constanta. Aceasta scrisoare a fost semnata de catre secretarul de stat Traian Basescu din partea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Amenajarii Teritoriului (pe de o parte) si T.E. KLAVENESS – directorul general al societatii KLAVENESS CHARTERING OSLO (pe de alta parte). Cosemnatar al acestei scrisori de intentie a fost si Compania de Navigatie Maritima PETROMIN SA Constanta, prin directorul general Calin Marinescu. Din continutul scrisorii rezulta ca se va crea o societate mixta care va obtine finantarea necesara, urmînd sa primeasca conditii preferentiale la transportul minereului de fier prin Portul Constanta, la rate de navlu ce urmau sa fie agreate. Navlul este pretul platit de navlositor (expeditor al unor marfuri) catre navlosant (compania de transport) pentru transportul pe nava al unor marfuri catre un beneficiar. Acest navlu se stabileste printr-un contract de transport naval.
    Tot la 11.04.1991, la Oslo s-a semnat o a doua scrisoare de intentie de catre PETROMIN SA Constanta, prin directorul general Calin Marinescu si societatea KLAVENESS, din continutul careia se desprinde necesitatea înfiintarii unei societatii mixte care va fi “centrul comercial al cooperarii” dintre cele doua parti si “operatoare de nave”, activitatea urmînd a fi desfasurata de personalul român si norvegian.
    La 24.05.1992, apare o hotarîre a Consiliului Împuternicitilor Statului din PETROMIN SA, prin care se decide vînzarea a 16 nave aflate în patrimoniul PETROMIN unor societati proprietare de unica nava, în vederea obtinerii si garantarii unui împrumut de 45 milioane de dolari de la CRISTIANIA BANK OSLO, necesar retehnologizarii acestor nave.
    La 11.08.1992, ministrul Transporturilor Traian Basescu prezinta situatia economico-financiara a PETROMIN SA, din care rezulta necesitatea unui credit extern în valoare de 45 milioane de dolari, care urma sa fie folosit pentru retehnologizarea unui numar de 16 nave ce apartineau patrimoniului acestei companii. Aceasta nota a fost înaintata Ministerului Finantelor în vederea unui aviz consultativ.
    Acest aviz consultativ s-a solicitat în baza Decretului nr. 52/30.05.1975 privind participarea unitatilor economice la societati mixte în strainatate, conform caruia “avizarea de catre Ministerul Finantelor din punct de vedere financiar si al eficientei propunerilor ministerelor si celorlalte organe centrale privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor mixte cu sediul în strainatate” era o conditie sine qua non.
    În raportul înaintat Ministerului Finantelor, ministrul Transporturilor Traian Basescu a propus înfiintarea unei companii holding cu sediul în Liberia (capitala Monrovia) cu 16 companii subsidiare proprietare de unica nava care ar fi purtat numele navelor românesti si care ar fi adus PETROMIN SA Constanta un beneficiu de 23,5 milioane de dolari.
    La data de 14.10.1992, Ministerul Finantelor avizeaza nota ministrului Transporturilor, cu urmatoarele observatii:
    * sa fie eliminata neconcordanta aparuta între hotarîrea Consiliului Împuternicitilor Statului al PETROMIN SA si nota ministrului Transporturilor si sa se precizeze în mod expres ca cele 16 nave ramîn proprietatea integrala a PETROMIN SA;
    * sa se insiste pentru reducerea valorii garantiei împrumutului, avînd în vedere ca nivelul propus era considerat exagerat (garantie de 200% fata de valoarea împrumutului).

    Concomitent cu aceste demersuri interne, la data de 11.06.1992, în Liberia ia nastere o societate comerciala, cu obiect de activitate generic, cu actiuni la purtator fara valoare, cu 5 fondatori cetateni liberieni, dintre care unul era reprezentantul acesteia si detinatorul unei actiuni la purtator fara valoare. Asadar, sediul societatii era în Liberia, fondatorii erau cetateni liberieni, iar societatea s-a înfiintat cu aprobarea Ministerului Liberian de Externe, conform legislatiei specifice acelei tari.
    La aceeasi data, de 11.06.1992, cei 5 fondatori ai societatii liberiene demisioneaza, unicul detinator al actiunii la purtator cesioneaza drepturile sale pentru PETROMIN SA, iar societatea liberiana preia numele “PETROMIN OVERSEAS INC.”. Trebuie subliniat ca directorii acestei societati (de nationalitate liberiana, cu sediul în Liberia si înfiintata conform regulilor din acea tara) erau directorii societatii PETROMIN ROMÂNIA: Marin Lupu, Cristina Romanescu, Mariana Muscat, Dan Ionescu si Constantin Bobes – toti formînd “board of director’s” al societatii liberiene.
    La data de 20.08.1992 directorii societatii liberiene PETROMIN OVERSEAS INC. modifica statutul societatii si transforma actiunile la purtator fara valoare într-un numar de 1.000 de actiuni cu valoare. Aceasta modificare s-a realizat conform legislatiei liberiene, cu aprobarea Ministerului Liberian de Externe (întrucît era vorba despre o societate de nationalitate liberiana), însa semnaturile de pe actul de modificare a contractului de societate au fost legalizate de notari români, din Constanta, fapt ce contravine Legii Notarilor Publici, unde se prevede necesitatea unei supralegalizari de la Ministerul Justitiei.
    Dupa constituirea acestei societati în modurile mai sus aratate, PETROMIN ROMÂNIA a devenit detinatorul a 100% din actiunile PETROMIN OVERSEAS INC., iar societatea liberiana PETROMIN OVERSEAS INC. era detinatoarea a 100% din actiunile societatilor proprietare de unica nava, de asemenea de nationalitate liberiana.
    Toate aceste operatiuni nu au fost efectuate conform dispozitiilor legale, iar societatile din Liberia nu aveau caracter de societate mixta, asa cum initial se stabilise. Un argument suplimentar al acestei idei este bazat si pe faptul ca nu au fost solicitate sau obtinute aprobarile necesare înfiintarii unor societati mixte în strainatate:
    * Decretul nr. 52/1975 prevede în art. 13 “aprobarea Guvernului României pentru înfiintarea de societati mixte în strainatate”, bineînteles dupa obtinerea avizului Ministerului Finantelor;
    * conform regulamentului Bancii Nationale a României, înfiintarea în Liberia a unor companii holding si a unor companii proprietare de unica nava, cu capital mixt – participare româneasca – trebuia efectuata în baza unei autorizatii prealabile eliberate de Banca Nationala a României, însotita de raportari ulterioare, în conditiile stabilite de Normele BNR de aplicare a prevederilor privind operatiunile curente si transferurile de capital cu mijloace de plata straine;
    * conform Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, în art. 17 se stipuleaza ca “importul si exportul de actiuni sînt supuse autorizarii BNR”, iar în art. 18 se arata ca actele juridice efectuate fara autorizare sînt nule de drept independent de sanctiunile penale;
    * în anul 1992 – anul derularii operatiunilor sus-mentionate – nu existau conventii de evitare a dublei impuneri sau acorduri privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor între România si Liberia. În context trebuie subliniat ca Liberia se afla la acea data de peste 10 ani într-un sîngeros razboi civil care a distrus tara.
    Dupa realizarea tuturor acestor formalitati, CNM PETROMIN a vîndut societatii liberiene PETROMIN OVERSEAS INC. un numar de 16 nave, mineraliere, de mare tonaj, pe baza unui act numit “bill of sale” la pretul de 1 dolar/nava.
    Conform legislatiei maritime internationale, vînzarea unor nave se realizeaza printr-un act intitulat “memorandum of agreement”, care are ca anexa si “bill of sale”.
    Însa, la vînzarea navelor trebuiau obtinute aprobarile specifice vînzarii unor active de la o societate cu capital de stat de la Guvernul României, Ministerul Finantelor si Banca Nationala a României. Trebuie subliniat ca în anul 1992 nu exista Fondul Proprietatii de Stat, iar vînzarea de active de la societatile de stat se realiza prin Hotarîre de Guvern, pe baza unor aprobari ale institutiilor guvernamentale.
    Asadar, “bill of sale” a 16 mineraliere românesti, la pretul de 1 dolar/nava, nu s-a emis conform legislatiei interne românesti. Însa acest act era de natura a transfera proprietatea navelor catre societatea cumparatoare – PETROMIN OVERSEAS INC. Liberia. Ulterior, aceasta societate le-a vîndut societatilor liberiene proprietare de unica nava, la acelasi pret, de 1 dolar/nava.
    Conform raportului Curtii de Conturi din 30.11.1995, înaintat Parlamentului României, transmiterea dreptului de proprietate catre companiile subsidiare s-a realizat prin aceste “bill of sale”. Totodata, raportul scoate în evidenta nerespectarea prevederilor legale privind vînzarea unor active din patrimoniul unei societatii de stat, cît si caracterul vadit formal si nelegal al vînzarii la doar 1 dolar/nava de catre CNM PETRONIM România.
    Vînzarea unor nave trebuia reflectata în radierea acestora de la Capitania Portului Constata. Conform Decretului Consiliului de Stat nr. 443/1972 privind navigatia civila, scoaterea din evidenta a navelor si pierderea pavilionului românesc se realizau doar în doua cazuri principale:
    * pierderea nationalitatii române prin transmiterea dreptului de proprietate a navei (vînzare, donatie);
    * casarea, dezmembrarea si pierderea navei în urma unui naufragiu, incendiu sau alte împrejurari.
    Exista o singura situatie cînd navele puteau fi împrumutate unei alte societati de nationalitate straina, li se retragea pavilionul românesc, dar aceasta era doar o masura temporara, care nu scotea nava din patrimoniul societatii-mama. Aceasta situatie este reflectata de “contractul de bare-boat” în baza caruia societatea proprietara împrumuta nava unei societati straine, aceasta din urma avea dreptul de a arbora pavilionul tarii respective (cu toate consecintele juridice decurgînd din aceasta), însa aceste aspecte aveau caracter temporar si niciodata nu priveau scoaterea din patrimoniul societatii-mama a navelor.
    Întrucît, asa cum aratam anterior, navele fusesera vîndute prin “bill of sale” de PETROMIN, cu nerespectarea dispozitiilor legale, dar societatea cumparatoare PETROMIN OVERSEAS avea nevoie sa arboreze pavilion liberian navelor românesti cumparate, pe de o parte pentru a-si desfasura activitatea si, pe de alta parte, pentru a obtine credit în vederea modernizarii de la banca CRISTIANIA OSLO, ministrul Transporturilor Traian Basescu a emis doua ordine prin care dispunea, în contra dispozitiilor legale de la acea data, arborarea pavilionului liberian catre cele 16 nave.

    Mai mult, o data comunicate ordinele Capitaniei Portului Constanta în vederea efectuarii mentiunilor specifice, capitanul-sef a constatat inexistenta respectarii dispozitiilor legale în privinta schimbarii pavilionului; însa, pentru respectarea ordinului ministrului si pentru atribuirea unui caracter legal acestei operatiuni, a inserat în evidentele Capitaniei faptul ca navele ar fi fost obiectul unor contracte de bare-boat, lucru fals, întrucît acestea fusesera vîndute prin “bill of sale”.
    Astfel, s-a ajuns la situatia de radiere a navelor din evidenta Capitaniei Portului Constanta, s-a ajuns la arborarea pe cele 16 nave a unui pavilion strain, situatie în care PETROMIN România nu a mai calculat taxele aferente acestor nave conform Legii nr. 27/1994. Însa, întrucît “bill of sale” (act de vînzare) nu a fost evidentiat la Capitanie sau în evidenta contabila a PETROMIN, desi navele se aflau în proprietatea unei alte societati – PETROMIN OVERSEAS Liberia – acestea au ramas în fapt evidentiate în patrimoniul PETROMIN România, care a suportat cheltuielile cu amortizarea acestor imobilizari corporale. Mai mult, creditul solicitat pentru modernizarea acestor nave – 45 milioane de dolari si, ulterior, înca 4 milioane de dolari – a fost încasat si folosit de PETROMIN OVERSEAS Liberia, însa ratele scadente achitate de PETROMIN România.
    Navele au fost folosite în acest mod pîna în anul 1997, cînd, urmare a înfiintarii Fondului Proprietatii de Stat, s-a decis vînzarea, de aceasta data cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, a celor 16 nave. Între timp, ministrul Transporturilor Traian Basescu emite o serie de legi care modifica pe cele nerespectate în anul 1992 la întocmirea “bill of sale” si la realizarea transferului de proprietate catre societatea liberiana.
    Între timp, în Liberia a continuat razboiul civil, capitala Monrovia fiind în ruine, iar Consiliul de Securitate al ONU a impus un sever embargou militar.
    Aceste elemente au determinat Fondul Proprietatii de Stat sa vînda – cu respectarea formelor legale – navele unor alte societati de la care, de aceasta data, sa primeasca un pret apropiat valorilor comerciale. În context, trebuie subliniat ca doar valoarea a 4 mineraliere ajungea la peste 113 milioane de dolari.
    Asadar, conform unei Note de fundamentare a FPS, întocmita de Alin Giurgiu, Gheorghe Parca, Sergiu Serbotei si Mariana Timotei, avizata de directorul Directiei Juridice din FPS, se afirma ca cele 16 nave erau în contract de bare-boat (lucru fals) si se autorizeaza vînzarea acestor nave cu plata în rate.
    La 13.07.2000, Consiliul de Administratie al FPS – prezidat de Radu Sîrbu – decide în unanimitate, prin Hotarîre, vînzarea celor 16 nave, iar pentru un numar de 4 nave (Comanesti, Carbunesti, Fortune 22 si Bobîlna) vînzarea în rate pentru societatea “Corona Shipping International” SRL România.
    Hotarîrea Consiliului de Administratie al FPS este data cu ignorarea prevederilor legale:
    * vînzarea în rate a unor active ale unei societati de stat se realiza, ca o exceptie de la vînzarea cu plata integrala, doar pentru întreprinderile mici si mijlocii;
    * conform Legii nr. 133/1999 privind IMM-urile, acestea trebuiau sa aiba un numar minim de salariati, iar la încheierea exercitiului financiar pe anul anterior angajarii într-un contract de vînzare-cumparare trebuiau sa aiba o cifra de afaceri indicata de lege;
    * societatea CORONA SHIPPING nu intra în categoria IMM-urilor din mai multe considerente:
    - nu avea salariati cu contract de munca sau conventii civile depuse la Camera de Munca Constanta;
    - nu depusese bilant contabil la 31.12.1999 si, conform declaratiei date de administratora Felicia Tipa, nu desfasurase activitate comerciala de la înfiintare pîna în 1999, deci nu îndeplinea conditia unei cifre de afaceri conform Legii nr. 133/1999.
    * toate aceste aspecte au fost ignorate de reprezentantii FPS, care au vîndut 4 nave, în rate, societatii CORONA SHIPPING INTERNATIONAL SRL;
    * trebuie mentionat faptul ca la data vînzarii navele erau proprietatea unei societati straine – PETROMIN OVERSEAS Liberia – care le-a achizitionat prin “bill of sale”, conform celor aratate mai sus. Asadar, FPS a decis vînzarea unor active apartinînd unei societati de nationalitate liberiana;
    * chiar daca s-ar invoca faptul ca PETROMIN România era titulara a peste 99% din actiunile PETROMIN OVERSEAS Liberia, acest fapt nu îndreptateste FPS sa vînda active ale societatii liberiene, ci, eventual, putea scoate la licitatie actiunile respective.
    Ceea ce însa frapeaza este faptul ca, desi hotarîrea CA al FPS de vînzare a navelor este din 13.07.2000, aceste nave fusesera vîndute în luna aprilie 2000, fara a exista o hotarîre FPS, unor societati din Cipru, China, Singapore s.a.
    Stadiul dosarului
    Dosarul penal privind situatia mai sus expusa a fost instrumentat de IGP pîna în anul 1997, dupa care s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, întrucît faptele vizau persoane care, la acea data, îndeplineau o functie publica de stat. Cauza a fost înregistrata sub numarul 167/P/1999 la Sectia de urmarie penala si criminalistica, ultimul act efectuat în cauza fiind ordonanta din 30.04.1999 al d-lui procuror-sef adjunct Ion Adam, prin care s-a dispus începerea urmaririi penale sub aspectul savîrsirii infractiunii prevazute de art. 248 C.P. fata de functionarii PETROMIN si fata de cei din conducerea Ministerului Transporturilor. Cu toate acestea, cauza a ramas în instrumentare la Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, în perioada 1997 pîna în prezent.
    Cercetarile au fost reluate de ofiteri IGP (general Bogdan si maior Toporan), iar materialul probator al cauzei este structurat la acest moment în 113 volume si 25 bibliorafturi legislatie specifica. Totodata, în prezent, este în curs de desfasurare o expertiza contabila, realizata de specialisti ai Ministerului Finantelor pentru a stabili prejudiciul cauzat Statului Român si PETROMIN SA prin realizarea actiunilor mai-sus prezentate.
    La data de 09.01.2002, împreuna cu ofiterii din cadrul IGP am stabilit cercul persoanelor ce urmeaza a fi audiate si cercetate: Traian Basescu (fost ministrul al Transporturilor), Constantin Teodorescu, Serban Cucu, Marin Lupu, Romanuel Posedaru (toti reprezentanti ai Consiliului Împuternicitilor Statului din PETROMIN România), Virgil Toanchina (reprezentant al PETROMIN pe lînga KLAVENESS OSLO si CRISTIANIA OSLO), Cristina Romanescu, Mariana Muscat, Dan Ionescu, Constantin Bobes (membri ai board of director’s PETROMIN OVERSEAS INC.), Radu Sîrbu, Alin Giurgiu, Gheorghe Parca, Sergiu Serbotei, Mariana Timotei, membrii CA ai FPS, directorul Directiei Juridice din FPS, Marcel Bardas, Kaunz Werner (director general si director comercial ai PETROMIN în anul 2000), Felicia Tipa si Gheorghe Veriotti (reprezentanti ai SC CORONA SHIPPING SRL România). Totodata, vor fi audiati notarii din Constanta care au legalizat actele societatilor comerciale liberiene în România si se vor ridica si conserva actele falsificate în original.
    Am stabilit, totodata, ca pîna la data de 1.02.2002 sa se finalizeze Nota de constatare a Ministerului Finantelor ori sa fie întocmita o nota de constatare cu concluzii provizorii pentru a putea analiza si a dispune masuri suplimentare spre verificare.
    Am dispus ca pîna la 10.02.2002 sa se constituie dosare distincte pentru fiecare dintre cele 16 nave ce formeaza obiectul dosarului, pentru a se putea stabili cu usurinta transferul dreptului de proprietate, circuitul actelor, implicatiile financiar-fiscale pentru fiecare nava si situatia acestor nave în prezent. Totodata, se va întocmi dosar distinct pentru societatea PETROMIN OVERSEAS Liberia, cu referire la actele de constituire, de contractare a creditului de la CRISTIANIA BANK OSLO, în vederea probarii aspectelor ce urmeaza a fi constatate financiar-fiscal.
    Ulterior acestor masuri, pe data de 10.02.2002, dupa analizarea între timp a cauzei si a punctelor ce urmeaza a fi avute în vedere, se va proceda la audierea tuturor persoanelor indicate.
    În prezent, ofiterii de Politie din cadrul IGP îsi desfasoara activitatea la sediul PETROMIN Constanta împreuna cu reprezentantul Ministerului Finantelor.
    Despre aceasta cauza exista date cunoscute de general Sorescu, Ioan Rus – ministrul de Interne, si Adrian Nastare – primul-ministru al României.
    Au fost solicitate relatii personale domnilor Ovidiu Musetescu si Mircea Geoana.

    Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate”

    woodrea
    2011-06-21 10:28:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Mircea Mihaies: Basescu, un mafiot unsuros incompetent si cu o nesimitire de proportii tropicale

    “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele marunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din Romania o tara in care normalitatea e tot mai mult exceptia, si nu regula”.

    “As fi extrem de curios sa vad ce se intampla cu partidele care, in acest moment, au cazut la mijloc, intre aceste extreme, precum Partidul Democrat. E un partid nascut din scandal si care s-a ilustrat, in ultimii ani, exclusiv in aceasta directie. Chiar acum i se aduc lui Petre Roman acuzatii cum ca e un dictator absolut. Asa cum il percep eu, domnul Roman e mai degraba interesat sa-si atinga scopurile in perfecta liniste, miscand piesele in afara scenei. Or, oamenii pe care se sprijina, Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”.

    “PD a fost de fiecare data eroul, daca nu chiar initiatorul crizelor din coalitie”.

    “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”.

    “(…) E surprinzator ca dl. Constantinescu nu i-a inclus in lista invingatorilor sai si pe oamenii lui Roman. Nu stiu si n-am cum sa aflu in ce masura P.D.-ul corespunde portretului-robot al celor invocati de presedinte. Nu stiu, cu alte cuvinte, daca ei sunt securisti sau comunisti. Tot ce stiu e ca se comporta de parca ar apartine categoriilor aduse in discutie! Rapacitatea impinsa dincolo de orice limita, duritatea si badarania agresiva cu care isi apara privilegiile, functiile si fotoliile sunt de pura extractie comunista. Ele n-au de-a face cu democratia exact cum discursul pigmentat cu pilde marinaresti al d-lui Basescu n-are de-a face cu cultura!”

    “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! Domnia-sa avea pregatit, inca de acum un an, inca de acum doi si de cand se stie ministru, raspunsul-ghilotina: nu avem bani! Pai daca nu are bani, de ce mai sta in fotoliul de ministru? Ce nevoie mai e de un minister fara bani? Doar pentru a le da de lucru soferilor si mecanicilor de la intretinerea limuzinelor ministeriale?”

    “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”.

    “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!”

    “Ziarele de saptamana trecuta au adus doua stiri socante. Abia inscaunat la Primaria Bucurestiului, dl. Basescu a anuntat ritos ca nu va parasi locuinta ce i s-a pus la dispozitie pe cand era demnitar al statului decat prin evacuare! Frumoase moravuri, frumoase cuvinte! Dl. Basescu (de neuitat pentru mine prin ignoranta sa admirabila in desavarsirea ei: ajuns, nu se stie cum, la o receptie data in primavara lui 1997 in cinstea lui Adam Michnik la Vox Maris-ul din Piata Victoriei, oarecum buimac sa descopere atatea celebritati, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar: “Dar cine e asta de a venit atata lume?!” Strafulgerandu-l cu binecunoscuta-i privire ironica, acesta l-a persiflat: “Dom’ Traian, azi nu dau meditatii pe gratis!”), domnul Basescu, asadar, intelege sa se bucure de toate avantajele pozitiei actuale, dar sa nu renunte la nici una din cele trecute! Un model ce a facut, face si va face prozeliti!”.

    MIRCEA MIHAIES

    Editorialistul lui Nicolae Manolescu la revista Trustului ROMPETROL “Romania literara” si

    Vicepresedintele lui Horia Roman Patapievici la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian Basescu, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale

    Extrase din “Masca de fiere”, aparuta in 2000, si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu”, aparuta in acelasi an.

    woodrea
    2011-06-21 10:29:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!”

    woodrea
    2011-06-21 10:30:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    MIRCEA MIHAIES

    Editorialistul lui Nicolae Manolescu la revista Trustului ROMPETROL “Romania literara” si

    Vicepresedintele lui Horia Roman Patapievici la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian Basescu, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale

    Extrase din “Masca de fiere”, aparuta in 2000, si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu”, aparuta in acelasi an.

    woodrea
    2011-06-21 10:30:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    “Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă.

    Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

    Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
    Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
    Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

    Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
    Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

    Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

    Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

    Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua – spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

    Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

    Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

    În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
    Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
    Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

    Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.”

    woodrea
    2011-06-21 10:33:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Mai scrii un articol, mai ies la iveala un nebun-doi :) ))Ma baieti,ma, nu mai fumati sfecla si stevia, ca va face rau, puneti-o in salata :) ))

    Doctoru'
    2011-06-21 10:34:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    “Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă.

    Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

    Vreme de 6 ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
    Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
    Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

    Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
    Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

    Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

    Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

    Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua – spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

    Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

    Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

    În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
    Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
    Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

    Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.”

    citeşte şi informează-i şi pe ceilalţi
    2011-06-21 10:41:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    uite, un nebun sunt io…

    Doctoru'
    2011-06-21 10:42:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    nu este nici-o problema iese pe centura si face rost de alti bani.

  • 14

    @ 12 ! Clona penibila si demna de mila si dispret, nici macar nu te duce tartacuta aia pe care o tii intre urechi sa nu-ti ploua in gat, sa fi un pic original :) ))Copilu’, fa-ti programare la un medic de specialitate, ai grave probleme, daca iti inchipui ca citeste cineva ineptiile alea pe care nici macar nu le debitezi tu, ci le copiezi…Si cat timp astepti sa-ti vina randul la consult, mai studiaza gramatica limbii romane, analfabetule…..

    Mircea Badea ( ia sa te vad, nebunule) :)))
    2011-06-21 10:52:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    Asa este…Udrea a ramas fara bani, dar motivul este ca au fost “furati” de administratiile PSD Teleorman si Buzau de cea PDL din Ilfov. Putem adauga si alte cazuri celebre (Nicolescu, Draghici, Rizea, Nastase, Ridzi, Pasat, Banias, Solomon, primarul din Valcea etc) Deci hotia este uniform raspandita si se imparte in 41 de felii sa fie pentru toata lumea. De ce se fereste Laura sa spuna asta? Numai din rea credinta. Stie toata lumea ca sunt hoti in toate partidele. Cine ii arata doar pe ceilalti isi fura singur caciula.

    Metoda e simpla si se foloseste de 20 de ani indiferent de unde vin banii si cine este la putere: caietul de sarcini este facut in asa fel incat sunt eliminati competitorii. Astfel fiind eliminate alte 10 posibile firme castiga cu cel mai mic pret (desi e dublu fata de real) firma care trebuie si care probabil a si redactat caietul de sarcini.
    Exemple sunt atat de multe si spun din memorie doar cazurile cand caietul de sarcini scanat si postat chiar pe portalul de licitatii publice avea antetul firmei care a castigat licitatia sau cazul autovehiculelor achizitionate si in care caietul de sarcini era de fapt luat cu copy-paste din cartea tehnica a unui anumit tip de autovehicol.

    p.s. daca erau numai de culoarea portocalie sa vezi ce articol pe 5 pagini iesea. Asa ne luam doar de Udrea desi nu e in ograda ei hotia ci doar trebuie sa scoata castanele din foc…

    laurentiu
    2011-06-21 10:58:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    O kkcioasa….Cine? – o blonda mincinoasa,frustrata, ce se vrea persuasiva!

  • 17

    Laura,pe bune,cand am citit titlul,chiar am crezut ca cinava i-a furat faimoasa geanta doamnei Elena Udrea si ca in ea se gaseau toate rezervele banesti ale susnumitei.Era sa il plang pe dl.Cocos ca iar se va urca pe un gard si va tipa cat il tine gusa:”cucurigu boieri mari,dati punguta cu doi bani”!dar pana la urma m-am lamurit.Nu doamna Udrea a ramas fara bani,ci noi,datorita unor presedinti de CJ care au crezut ca banii europeni sunt lei romanesti si se pot matrasi ca si acestia.Eroare!Europa nu da bani la hoti!Astept reactia acelor presedinti si vreau sa-i aud cum spun ca totul este o facatura politica a ComisieiEuropene.Si bineinteles ca tot Basescu este de vina!

    sase sase
    2011-06-21 11:47:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    - Auzi, sunt blonda Julie si de o ora tot iti spun ca pierzi marfa din camion. Esti surd sau faci pe smecherul?
    - Sunt John, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt smecher, imprastii sare pe drum!

    Cănuţă
    2011-06-21 12:05:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    @Cănuţă: Ha ! Ha ! Ha ! Ha !!!! :) ))

    Unu' de pe aici....
    2011-06-21 12:17:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Ia fiti atenti ce coincidenta draq ! Acest articol al doamnei Cernahoschi apare intr-un moment in care Ponta declara urmatoarele: “Vom cere in mod sigur demisia ministrului, pentru ca Programul Operational Regional este gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale.”

    Mai mult, Ponta nu se opreste cu declaratiile ridicole si continua asa: “Intrebat daca ii va cere explicatii si secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, unul dintre cei suspectati de presa ca ar fi comis anumite nereguli in proiectele cu bani europeni la Teleorman sau daca se simte incomod stand la aceeasi masa cu Dragnea, Victor Ponta a raspuns: “Absolut deloc”.

    Ponta esti de-a dreptul penibil !
    Ponta: “Absolut deloc!”. :) )

    marean
    2011-06-21 12:33:09 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Laura, nu te-ai plictisit sa sustii niste mameluci ? Daca voi jurnalistii ati fi luat locul celor din USL, cu siguranta USL-ul ar fi castigat alegerile din 2012 detasat. Da’ cu acesti 2 maimutoi in fruntea USL, puteti sa manipulati voi populatia cat mai profesionist cu putinta, nu aveti nicio sansa. Eu ii suspectez pe astia ca, de fapt, lucreaza pentru Basescu si Boc. :)

    marean
    2011-06-21 12:37:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @woodrea #9

    Trebuia sa precizati sursa. Textul este preluat de pe blogul Moshe Mordechai.

    sierra
    2011-06-21 13:03:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Laura, tu nu ai obosit?…tara asta pute. Indiferent cine o conduce. Citind comentariile pe Vox, iti dai seama ca rRomanul asta si vrea. Sa puta.
    Imi aduc aminte de Gyuri Pascu, in rolul boierului Macarie, care, intrebat de Vlad Tepes daca il doare, raspunde candid: “ba ma doare, maria ta! de tine, de mine, de tara asta…”
    O apa. Si un pamint. Sa zica cineva ca nu exista consens.
    ***
    Altfel, Vox e asa cum l-am lasat acum niste luni bune. De ce ma asteptam la asta?

  • 24

    Bun text, dar titlul mai misto era Udrea dezaxată

  • 25

    Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7),decedat în martie 2009 si înhumat pe şest la Ghencea de fii-sa. Şoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (NeaMitică), originar din Pietrosu.
    Într-o zi, acesta a făcut o cursa lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (născută in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin,care avea să primească două nume: Elena,Gabriela.
    Faptul că este o ţigancă împuţită a fost recunoscut de Mădălin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, că: “Mă abţin, pentru că Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau să spun mai multe,dar ştiu ce vorbesc, pentru că le cunosc “pedigree-ul”tuturor. Sunt sigur de ce spun”, a declarat artistul si omul politic de origine rromă.

    marean
    2011-06-21 13:46:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    Mai am si eu coane

    La şcoală,Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă. După ce s-a mutat cu familia de la Pleşcoi la Buzău,la vîrsta de 6 ani, Elena Udrea şi-a petrecut verile în satul Pietrosul(comuna Costesti),situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moştenire de familie. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu, care, şi el, venea, în timpul verii,la bunici, care locuiau la capătul uliţei, în acelaşi sat. Mai mare cu cca. 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică (se pare că tălâmbul ăsta, cu gură de babă, a fost primul ei amant),ulterior, “împerecherea” stînd la baza ascensiunii politice a “independentului” Predoiu.

    The hangover
    2011-06-21 13:47:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @marean: esti mincinos , ponta a spus ca fiecare va raspunde ptr. greselile lui dar are dreptate cind o incrimineaza pe madam udrea ptr.ca ea trebuia sa controleze respectarea procedurilor (minist si unitatile de managementerul precum si ANRMAP)De altfel inca nu e clar unde este greseala, daca este o nerespectare a procedurilor sau o frauda.Asa ca voi portocalii mai incet cu acuzatiile.Oricum daca se intimpla rau ceva nu uitati ca la putere sinteti voi cu toate institutiile in mina

  • 28

    Helo, blonda de la VaxPubela,

    si atunci, de ce te bucuri ca “a ramas Udrea fara bani”? Era singurul minister unde se mai facea cite ceva. In plus, chiar tu recunosti ca baronii papa banii fara a putea cineva sa ii controleze cum si pe ce – inclusiv Ministerul, inclusiv Udrea! Din cite am inteles, cei de la UE au venit tocmai chemati de cei din subordinea Udrei, sa vada despre ce e vorba si sa faca posibila (legala) verificarea.

    In textul tau nu am citit pomenit numele baronului IN CAUZA, Dragnea de la Teleorman. Nu este voie? Nu le place la stapinii matale? Nu aud nici o alta intrebare din partea voastra: daca baronii PSD (si, in general, USL) isi permit sa fure ca in codru atunci cind sunt in Opozitie, ce vor face cind vor avea puterea? Deocamdata, Ponta nu poate decit sa iasa pe treptele Tribunalului ca sa isi apere mafiotii – ce va face cind va fi Prim Ministru? Uite care este atitudinea lui la adresa jurnalistilor care au curajul (sa ii spun “tupeul”?) sa pomeneasca de hotii de la Teleorman, Buzau, Ilfov, Botosani…

    Ride ciob de oala sparta! “Hehe, nu mai are bani sa taie panglici!” Pentru noi le taia, nu sa-si faca fundite. Mare e gradina ta, Doamne! N-om muri pina miine, o sa urmaresc daca dupa alegerile din 2012 vei mai indrazni sa scrii cuvintul “baron”. Si, de cite ori te prind postind pe undeva, o sa te intreb ce mai stii despre NETAIEREA PANGlICILOR. Uite, stiu ca ti-a placut Orban ca Ministru: el nu a taiat vreo panglica in viata lui!

  • 29

    Ati facut si din Vox Publica ce ati reusit si cu fostul Cotidianul : Gazeta de perete a patronatului in care orice parere contrara este cenzurata cum ati cenzurat cele 2 postari anterioare ale mele .
    da asa este Udrea a ramas fara bani .
    cauza , nu are rost sa o numiti , nu ??

    “”"Cel puţin în cazul judeţului Teleorman, dacă verificările ar scoate la iveală faptul că licitaţiile pentru modernizarea drumurilor s-au desfăşurat corect, aceasta chiar ar fi o surpriză. De proporţii. Asta pentru că, dacă vrei să vezi cum este stors de bani un judeţ din România de către politicienii care-l conduc, Teleormanul este cel mai bun studiu de caz (îmi cer scuze dacă vreun alt baron local se va simţi nedreptăţit de această apreciere). De foarte mulţi ani, banii publici din acest judeţ sunt disputaţi de doi baroni locali, trecuţi prin mai multe partide, dar care în ultimul timp s-au lipit unul de PSD (Liviu Dragnea) şi celălalt de PDL (Teodor Niţulescu)…..”"” RL

    cenzura blondelor
    2011-06-22 10:09:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    De ce Laura, fato, de ce bati si tu un cui in cosciugul presei romanesti? Chiar nu puteai sa te abtii? Ori ai o obsesie metafizica, fata?

    GAVRILACHE
    2011-06-22 16:57:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1Altfel, pe langa obsesia de a-l suspenda pe presedintepai psihopatologic/psihanalitic e evaluat ca fiind obsesie numai de bassainistii arhaici (Leca si 90 % din autorii VOX)Pentru mine ar fi...
  • 2"Dacă Ponta nu intervine în acest caz..." Va interveni, dar la TV.Ponta e produsul politic al lui Nastase, iar legatura dintre cei doi e mai mult decat profesionala. Mirarea si dezamagirea fata de...
  • 3"Victore, lasa restauratia pana dupa alegeri!"Pai o lasa! Ce vedeti acuma e CEL MAI CINSTIT guvern pe care il poate oferi USL, oameni unul si unul pusi acolo sa ia fatza votantilor cu cinstea lor....
  • 4Debarasarea de BalabanNoi ne-am făcut treaba cu el Inspectorul peste inspectori Să-l curăţăm pe bombonel O uscătură fără vreascuri!De el ne-am folosit doar noi Dosarul lui demult zăcea Vreo...
  • 5Ce penibili sunteti ca-i cereti ajutorul lui Basescu dupa ce l-ati injurat atatia ani! Si nici acum nu renuntati, pe final de articol! Ei bine, aveti tara pe care ati construit-o cu atata truda. Injuraturile...
  • 6After study a few of the blog posts on your website now, and I truly like your way of blogging. I bookmarked it to my bookmark website list and will be checking back soon. Pls check out my web site as...
alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TV UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!