![]() | Un text de referinţă despre “primăvara arabă”. Şi despre Greciavezi toate articolele de Costi Rogozanu17 Jun 2011 la 14:19 28 comentarii 1486 vizualizari. |
Mai întîi vă recomand un text-sinteză despre primăvara revoluţionară arabă dintr-un unghi puţin diferit decît vedeţi la televizor, atunci cînd vedeţi. Economistul şi sociologul Samir Amin conduce Third World Forum şi are în spate o îndelungă activitate ştiinţifică şi activistă. Opinia lui merită citită. Un fragment (integral, aici).
Clasele mijlocii se adună în ansamblul mişcării protestatare doar în jurul unui singur obiectiv, cel democratic, fără să pună integral în cauză „piaţa” (aşa cum este ea) şi alinierea internaţională a Egiptului. Nu trebuie să ignorăm rolul grupului de bloggeri care participă – conştient sau nu – la un veritabil complot organizat de CIA. Animatorii săi sunt în general tineri ieşiţi din clasele înstărite, americanizate la extrem, ce se pun în postura de „contestatari” ai dictaturilor în exerciţiu. Tema democraţiei, în versiunea pe care o impune manipularea Washingtonului, domină intervenţiile lor pe net. Ei participă astfel la lanţul actorilor contrarevoluţiilor orchestrate de Washington, deghizate în „revoluţii democratice” după modelul „revoluţiilor colorate” din Europa de Est. Dar am greşi dacă am conchide că acest complot ar fi la originea revoltelor populare. CIA tinde totuşi să întoarcă sensul mişcării, să-i îndepărteze pe militanţi de obiectivele lor de transformare socială progresistă şi să-i abată spre alte subiecte.
Şansele de succes ale complotului devin serioase dacă mişcarea eşuează în construirea convergenţei diferitelor sale componente, în identificarea obiectivelor strategice comune şi în inventarea formelor de organizare şi de acţiune eficiente. Se cunosc exemple ale unui asemenea eşec, în Filipine şi Indonezia de exemplu. Este interesant să notăm à propos de asta că bloggerii noştri, care se exprimă în engleză mai degrabă decât în arabă, porniţi să apere „democraţia” à l’américaine, dezvoltă deseori în Egipt argumente destinate să legitimeze Fraţii Musulmani.
Despre Grecia
Grecia funcţionează încă pentru noi ca un soi de sperietoare vagă, destul de des invocată, dar foarte puţin prezentată la nivel ceva mai complex, de fapte şi analize. Aşa că pun şi eu nişte fragmente interesante şi, evident, aştept şi de la voi trimiteri pentru un tablou ceva mai complet.
Un text care pune cristalin problema în termeni de democraţie şi decizia aleşilor. Problema principală este apariţia jucătorului FMI care dictează în virtutea împrumuturilor şi sar peste orice proces democratic tradiţional:
The Greeks are being humiliated. Their frequent protests have an air of futility about them. Their fate is being decided elsewhere, by unelected officials from the EU or the IMF. (bbc)
O descriere a situaţiei în aceste zile, incluzînd şi fenomene extreme, cum ar fi faptul că în 48 de ore s-au retras cam un miliard jumătate din bănci. La un astfel de tratament nu rezistă nici o bancă oricît de sănătoasă:
Mais au-delà de ces réactions classiques, trois épiphénomènes devraient alerter les observateurs de la situation grecque:
- La panique de nombreux Grecs qui retirent leur argent de leurs comptes bancaires. Près d’un 1,5 milliards d’euros ont été prélevés en 48 heures la semaine dernière. Au total, 47 milliards auraient ainsi été retirés en seulement 18 mois.
- L’agressivité montante envers tout responsable politique. Il ne se passe pas de jour sans qu’un ministre ou un député, du parti au gouvernement ou de l’opposition conservatrice, ne se fasse expulser d’une cérémonie ou réunion publique, à coup de yaourts ou de pierres. Dernier épisode en date: une vénérable commission de 60 experts de l’Union européenne a fait les frais de la vindicte populaire dans l’île de Corfou. Venus “séminariser” sur le thème de l’émigration, ils ont été obligés de fuir par voie de mer sous les quolibets et les injures alors qu’ils dinaient au restaurant ultra-chic du yacht- club de l’île, avec son splendide dressing-room au bord de l’eau. (integral, aici)
Şi un articol celebru scris la începutul haosului de Michael Lewis, citat şi răscitat. Încă bun de recitit pentru că pune pe masă un paradox extrem de periculos: spirit “colectivist” în corupţie, spirit extrem-individualist în plata taxelor şi în general în participarea la acţiunile colective. Aşa s-a ajuns de exemplu la privilegii incredibile pentru angajaţii la stat, în opoziţie cu angajaţii din privat.
In Athens, I several times had a feeling new to me as a journalist: a complete lack of interest in what was obviously shocking material. I’d sit down with someone who knew the inner workings of the Greek government: a big-time banker, a tax collector, a deputy finance minister, a former M.P. I’d take out my notepad and start writing down the stories that spilled out of them. Scandal after scandal poured forth. Twenty minutes into it I’d lose interest. There were simply too many: they could fill libraries, never mind a magazine article.The Greek state was not just corrupt but also corrupting. Once you saw how it worked you could understand a phenomenon which otherwise made no sense at all: the difficulty Greek people have saying a kind word about one another. Individual Greeks are delightful: funny, warm, smart, and good company. I left two dozen interviews saying to myself, “What great people!” They do not share the sentiment about one another: the hardest thing to do in Greece is to get one Greek to compliment another behind his back. No success of any kind is regarded without suspicion. Everyone is pretty sure everyone is cheating on his taxes, or bribing politicians, or taking bribes, or lying about the value of his real estate. And this total absence of faith in one another is self-reinforcing. The epidemic of lying and cheating and stealing makes any sort of civic life impossible; the collapse of civic life only encourages more lying, cheating, and stealing. Lacking faith in one another, they fall back on themselves and their families.
The structure of the Greek economy is collectivist, but the country, in spirit, is the opposite of a collective. Its real structure is every man for himself. Into this system investors had poured hundreds of billions of dollars. And the credit boom had pushed the country over the edge, into total moral collapse.


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1"Principalele reproşuri venite dinspre PDL şi reţeaua mediatică puternică pe care şi-au creat-o cu grijă în ultimii 5"Retea puternica? Va bateti joc de noi?!? Care este cota de piata a trustului Intact,... | ||
| 2Altfel, pe langa obsesia de a-l suspenda pe presedintepai psihopatologic/psihanalitic e evaluat ca fiind obsesie numai de bassainistii arhaici (Leca si 90 % din autorii VOX)Pentru mine ar fi... | ||
| 3"Dacă Ponta nu intervine în acest caz..." Va interveni, dar la TV.Ponta e produsul politic al lui Nastase, iar legatura dintre cei doi e mai mult decat profesionala. Mirarea si dezamagirea fata de... | ||
| 4"Victore, lasa restauratia pana dupa alegeri!"Pai o lasa! Ce vedeti acuma e CEL MAI CINSTIT guvern pe care il poate oferi USL, oameni unul si unul pusi acolo sa ia fatza votantilor cu cinstea lor.... | ||
| 5Debarasarea de BalabanNoi ne-am făcut treaba cu el Inspectorul peste inspectori Să-l curăţăm pe bombonel O uscătură fără vreascuri!De el ne-am folosit doar noi Dosarul lui demult zăcea Vreo... | ||
| 6Ce penibili sunteti ca-i cereti ajutorul lui Basescu dupa ce l-ati injurat atatia ani! Si nici acum nu renuntati, pe final de articol! Ei bine, aveti tara pe care ati construit-o cu atata truda. Injuraturile... | ||
| Mihai Goţiu 11280 citiri |
| Cristian Teodorescu 11028 citiri |
| Costi Rogozanu 9341 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4265 citiri |
| Alin Fumurescu 4051 citiri |
| Constantin Creţan 3412 citiri |
| Dorin Tudoran 2926 citiri |
| Iulian Leca 2845 citiri |
| Elena Vijulie 2794 citiri |
| Laura Cernahoschi 2698 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61672 citiri |
| Cristian Teodorescu 41368 citiri |
| Costi Rogozanu 38533 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18313 citiri |
| Alin Fumurescu 17957 citiri |
| Viorel Dobran 12357 citiri |
| Dan Duca 11293 citiri |
| Constantin Creţan 11171 citiri |
| Elena Vijulie 9419 citiri |
| Iulian Leca 9107 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Revolutia se intampla sub ochii nostri, la fel ca in 1989. Este genul de Revolutie la care stangistii viseaza cu ochii deschisi timp de o viata: tineri curajosi, baricade, sacrificii constiente, chemari la rezistenta in fata tancurilor.
Si, la fel ca in 1989, Revolutia nu este de stanga, asa cum o cere dogma socialista. Atunci paranoia isi face loc: comploturi, CIA si alte aberatii ce ar vrea sa mascheze un lucru – oamenii vor democratie, nu un stat socialist.
2011-06-17 15:11:27 | Raporteaza
Dece trebuie sa ne mai miram ca americanii sint vina tuturor relelor?!
“CIA tinde totuşi să întoarcă sensul mişcării, să-i îndepărteze pe militanţi de obiectivele lor de transformare socială progresistă şi să-i abată spre alte subiecte.”
Cine ii opreste sa ia legatura cu KGB-ul?
2011-06-17 15:19:57 | Raporteaza
Totul decurge conform agendei jigodiilor sionist-masonice si in special conform “protocoalelor inteleptilor Sionului”, aceste bestii care conduc Terra de mai bine de 150 de ani. Scopul acestor imbecili sionisti, care i-au fraierit pe masoni, este : Noua Ordine Mondiala Luciferiana ! Toata elita mondiala , este subordonata acestor imbecili care nu urmaresc decat faramitarea natiunilor (Goymilor)ca sa-i poata domina ! Sunt niste excremente demonice impreuna cu toti cei ce ii sprijinesc in a-si atinge scopul lor demential !
2011-06-17 15:22:01 | Raporteaza
asa e, noroc cu d’alde costica care stiu despre ce e vorba. va dati seama ce nelinisti il incearca pe bietul costica, constient fiind de ceea ce se intimpla?
2011-06-17 15:39:53 | Raporteaza
Legat de Michael Lewis: Din păcate nu vorbeşte deloc despre cauzele structurale, economice şi politice ale situaţiei. Prezintă, chipurile la rece, starea de fapt, dar punctul său de vedere pare neoliberal. Toţi grecii sunt vinovaţi de situaţia în care au ajuns (nu-şi plătesc taxcele, nu?). Analiza sa îmi pare foarte deficitară. Felul cum prezintă “faptele” e cel puţin înşelător. Nimic despre capital, despre cum influenţează politicul piaţa liberă din Grecia. Şi pare a da argumente bune pentru a-i asmuţi pe muncitorii din sistemul privat împotriva bugetarilor.
2011-06-17 16:20:52 | Raporteaza
“Clasele mijlocii se adună în ansamblul mişcării protestatare doar în jurul unui singur obiectiv, cel democratic….”
E clar , alt mancator de rahat propagandistic american deghizat in critic si contestatar. Ati ajuns sa va citati intre voi ? Mai rariti, ca sare in ochi
2011-06-17 16:38:57 | Raporteaza
@Toma: asa este, ai dreptate. Daca nu pot impune teme si tzinte false de discordie, cum ar fi teme religioase sau ideologice , cumva “trebuie” si ei sa abata atentia populimii si eventual sa-i si dezbine.
In afara de a inventa cauze false de discordie , si in afara de a inventa false utilitati/ necesitati care chipurile ar justifica existentza “elitelor care ne guverneaza” si privilegiile lor
am impresia ca “alesii” lor -ca si ai nostri- nu se ocupa cu nimic util societatii pe care-o paraziteaza si o duc la ruina si faliment.
2011-06-17 16:45:26 | Raporteaza
Costi, când era război în Gaza în 2009 tu postai link la filme de propagandă făcute de extrema dreaptă israelienă, pline de minciuni demontabile la un simplu google, și le prezentai ca “adevărul despre…”. Acu citezi un nene care aiurează că egiptenii care s-au răsculat sunt mânați de CIA, asta în condițiile în care Mubarak era printre cei mai buni prieteni ai americanilor, deci lipsește un lucru esențial: motivul pentru care SUA l-ar da jos. Man, un sfat prietenesc: nu-ți mai da cu părerea despre Orientul Mijlociu. Ești complet pe dinafară.
2011-06-17 19:16:55 | Raporteaza
@Stefan: nu aş fi aşa de radical şi nici atât de ironic la adresa lui Costi (ideologizăm prea mult Adevărul, aia e…),dar trebuie să recunosc că punctual, aici, ai dreptate: îşi dă cu părerea despre un domeniu, Orientul Mijlociu, cu care e complet pe dinafară.
2011-06-17 20:08:46 | Raporteaza
@Stefan si emil – nu, tocmai asta nu fac – las diversi oameni implicati sa-si dea cu parerea, ii citez si asa mai departe. stefan, da+mi te rog linkul la care te referi ca sa ne lamurim
2011-06-17 20:42:14 | Raporteaza
Primavaratecii harapi au fost “mobilizati” de foame.De scumpirea alimentelor(pe baze speculative) ca sa fiu mai riguros. CIA, cum au bagat de seama unii, nu putea sa piarza ocaziunea si sa nu sufle in foale. Numa’ ca socoteala de la casa CIA nu s-o potrivit cu cea din tirgurile harapilor. Soarta e pe cale sa se dovedeasca contrara.
2011-06-17 21:01:39 | Raporteaza
… apropos de situatia din Grecia … imi voi permite sa postez un raspuns ce l-am dat astazi pe FB catre o amica …
“Revenind la subiect, de mai bine de un an jumatate aud in continuu aceleasi cuvinte care vin dinspre E.E. si F.M.I. : combaterea evaziunii, dezvoltare, competitivitate etc.
Eu ma intreb – retoric – cum este posibil sa revii pe linia de plutire cind in 6 luni desfiintezi tot dreptul muncii, cind dai posibilitatea ca peste tot sa se aplice sistemul de munca flexibila (nu stiu exact cum se spune in romana, dar ma refer la cazurile in care angajatorul are dreptul sa se foloseasca de munca ta asa cum doreste, adica azi 10 ore, miine 2, poimiine deloc, raspoimiine 5 si tot asa), cind reduci drastic salariul mediu pe economie in sectorul privat (salariul mediu trebuie sa fie acum in jur de 700 euro/luna iar pentru cei intre 18-25 de ani in jur de 500 de euro/luna pentru primii trei ani).
Urmare a acestor masuri dar si a masurilor fiscale luate peste noapte la modul cel mai aberant, a fost sa creasca vertiginos somajul, acum la 16% si prin decembrie se estimeaza ca va ajunge la 20%, si asta fara sa se aiba in vedere persoanele care nu sint in evidenta somajului si nici liber-profesionistii.
De aceea din moment ce permiti sa fie trimisa in somaj atita lume este normal ca respectivele persoane sa nu aiba resursele necesare pentru consumul de produse, ceea ce implicit inseamna ca nici comertul si serviciile nu pot rula (Grecia de altfel nu are industrie ci doar turism, comert , prestari de servicii si ceva agricultura) deci nu pot “stringe” TVA pe care apoi sa-l predea statului, ceea ce inseamna un cerc vicios care nu poate duce la nici un rezultat. Apoi trebuie observat faptul ca, in afara de problema somajului, intr-un an de zile au inchis aproape 25% din magazinele din Atena si suburbii.
Acum un an s-a semnat un acord prin care urma sa se acorde Greciei un imprumut sub anumite conditii. Apoi s-au tot luat diverse masuri. U.E. si F.M.I. n-au contenit sa laude in tot acest timp eforturile Greciei si politica guvernului, dar pe de alta parte la fiecare transa cereau sa fie adoptate alte si alte si alte masuri de austeritate, adica cu totul altceva decit ceea ce stipula acordul initial.
Am ajuns in fine in aprilie/mai 2011 si au inceput sa circule tot felul de declaratii/zvonuri tot dinspre Europa de genul : ba ca nu va mai acordam a V-a transa, ba ca o vom acorda, ba ca Grecia intra in faliment si va intoarceti la o drahma devalorizata la 70-80%, ba ca nu, apoi agentiile de rating au inceput sa “bombardeze” si ele cu diverse zvonuri si presa europeana la fel. La un moment dat aici nu mai stiam daca a doua zi ne vom trezi in zona Euro sau nu. De fapt lucrul acesta este valabil si acum iar presiunea psihologica – dupa cum banuiesc ca intelegi – a ajuns la cote maxime.
Urmarea a fost ca lumea sa iasa in drum. Protestele au inceput de mai bine de trei saptamini si au fost foarte puternice, la ele participind pasnic zeci de mii de oameni, ajungind la un moment dat acum o saptamina la aproape 500.000 de oameni, dar curios (?????) presa europeana a tacut milc (!!!!!!!!!!!!!). Primele relatari au fost facute abia marti cind s-a lasat cu lupte de strada. De ce oare ?
Recent, peste noapte, Standard & Poor’s a “aruncat” Grecia din categoria B’ in CCC’ (!!!!!!!!!!!!!!) adica trash total. Probabil este tara cu cel mai mic ratting din toata lumea. Acelasi lucru urmeaza sa-l faca din cite am inteles si celelate doua “mari” agentii de ratting, Fitch si Moody’s. Personal banuiesc ca se ponteaza “la greu” pe falimentul Greciei si mai mult ca sigur s-au investit mari sume cu perspectiva asta asteptind cistiguri si mai mari dintr-un eventual faliment.
Ma voi intoarce insa la perioada de inaintea crizei, pentru ca s-a sugerat ca autoritatile elene au dat date false pentru a intra in 2003 (daca nu ma insel) in Uniunea Monetara Europeana. Ma voi intreba tot retoric : cum este posibil ca U.E. sa accepte “pe tava” ceea ce i-a servit guvernul grec de atunci, avind in vedere ca vorbim de acceptarea unui stat in Uniunea Monetara, cind stim foarte bine ca se controleaza “la singe” conditiile de acordare a fiecarui pachet de finantare europeana. Cui vind gogosile astea ? Ce naiba, ca doar nu erau la tirg sa vinda castraveti sau rosii. Si apoi 6 ani de zile din 2003 pina in 2009 nimeni in U.E. nu a sesizat nimic, ca datoria externa s-a dus la 350 mld., ca deficitul public a atins 14-15% cind conditiile de acceptare in U.M.E. impuneau un 3%. Nu, personal nu pot inghit porcariile astea.
Este foarte adevarat ca Grecia a avut si are si in continuare probleme serioase cu evazionismul fiscal, este foarte adevarat ca exista un sector public “mamut” care “maninca” o gramada de resurse si nu produce absolut nimic, este foarte adevarat ca exista o clasa politica profund corupta, este foarte adevarat ca o buna parte din electorat a sustinut 35 de ani tot acest sistem putred care a adus la situatia de astazi
DAR
este la fel de adevarat ca “partenerii” nostri europeni au cunoscut tot timpul aceasta realitate si nu au facut absolut nimic si in plus unii dintre ei au profitat de aceasta situatie.
N-am sa spun mai mult decit ca in 2010, inaintea de semnarea acordului pentru imprumut, Franta si Germania au “insistat” ca noul guvern sa respecte contractele de vinzari de armament catre Grecia semnate de guvernul anterior, Grecia care era cel putin pina in 2010 cel mai bun “client” la capitolul asta din Europa si printre primii 5 din lume. Nu sint fabulatii de ale mele ci lucruri ce au fost spuse in Parlamentul European de catre un europarlamentar francez, Daniel Cohn-Bendit.
Deci imprumutul respectiv, cel luat in baza acordului din 2010, ar fi mers pentru plata dobinzilor si a datoriile facute din cumpararea de armament, pentru ca dupa cite se pare 1/3 din datoria publica a Greciei(adica peste 100 mld de Euro) s-a acumulat datorita achizitionarii de armament de la “partenerii nostri strategici”. Prin urmare “partenerii” ne acorda acest imprumut pentru a plati totodata si datoriile din achizitionarea de armament de la ei, ceea ce inseamna ca banii se intorc tot la ei in contul acelor achizitii dar in plus percep si dobinda. Inteligent, nu !
De alte scandaluri de coruptie in care sint bagate mari firme tot din Germania si Franta ce sa mai spun ? Ma voi limita sa spun ca in cazurile de mita eu stiu ca sint pedepsiti atit cel ce ia cit si cel ce da mita.
In cazul Siemens (probabil unul dintre cele mai mari scandaluri de coruptie din ultimii ani de aici) nu s-a intimplat nimic : Siemens si-a strins catrafusele si a intins-o pe alte meleaguri, luind chiar si specialistii greci (nu spun prostii pentru ca am o colega a carei sot este inginer la Siemens si a fost nevoit acum un an sa alege intre Elvetia, Germania sau pierderea serviciului … si acum sint in Elvetia) iar pe de alta parte justitia germana a refuzat extradare persoanei care era CEO Siemens in Grecia, un grec, care mai mult ca sigur cunoaste multe porcarii legate de Siemens si care nu trebuie sa deschida gura. Asa ca …
In concluzie : lucrurile nu sint asa de simple cum sint prezentate in Europa : o mina de greci imputiti care au furat pina n-au mai putut si care trebuie acum sa fie biciuiti si pusi la plata.
Lucrurile sint cu mult mai complexe.
Si in final sa nu uitam ca vorbim totusi de un IMPRUMUT la care – asa cum spuneam si mai sus – se percepe dobinda, si nu de bani dati de pomana unei natiuni de evazionisti. Este vorba de un imprumut acordat nu pentru ca ii mai pasa cuiva in Europa de Grecia (solidaritatea europeana cica … ) ci doar pentru ca falimentul Greciei ar insemna o lovitura puternica pentru sistemul economico-financiar atit din U.E. dar si din lume. Numai bancile germane au o “deschidere” de vreo 30 mld de euro in obligatiuni de stat elene si ceva mai putin cele franceze. Prin urmare un eventual colaps al sistemului bancar elen ar fi foarte “dureros” pentru aceste banci. De aceea si pompeaza inca bani in Grecia incercind totodata sa santajeze la maximum acordarea fiecarei transe, impunind totodata alte si alte si alte conditii care au adus la starea de astazi.
Ar mai fi multe de spus dar hai sa inchei aici. Imi cer scuze daca pe alocuri rindurile mele sint mai acide si te asigur ca nu este nimic personal. De vina este doar starea lucrurilor de aici si imensa ipocrizie din U.E. unde oficialii europeni (si nu numai ei) se dau drept virgine. Aceasta ipocrizie personal imi creeaza o scirba totala pentru am sperat in visul european, realizind apoi ca este vorba de ceva utopic de fapt pentru ca majoritatea politicienilor europeni n-au reusit sa treaca niciodata peste interesele proprii la nivel national unde pentru a fi reales ai nevoie de sprijinul electoratului local/national si mai ales de “sustinerea” financiara a diverselor corporatii.”
… in legatura cu afirmatiile de mai sus referitoare la tranzactiile de armament …
sipri.org/yearb../
youtube.com/wat../ [cu subtitrare in mai multe limbi]
2011-06-17 22:57:16 | Raporteaza
“fenomene extreme, cum ar fi faptul că în 48 de ore s-au retras cam un miliard jumătate din bănci. La un astfel de tratament nu rezistă nici o bancă oricît de sănătoasă”
Dar tu cam de cate miliarde cu totul crezi ca sunt depozitele din bancile grecesti, per total, de le darama acest miliard si jumatate? Si cand se reduc depozitele, de unde se mai poate finanta o banca in anul de gratie 2011, astfel incat sa nu dea faliment? Dar fara Google, ca vad ca mai nou te pricepi si la economie!
2011-06-17 23:03:23 | Raporteaza
@Costi Rogozeanu, #10: Adică nu ești tu ăla care-și dă cu părerea ci “iesperții” pe care îi citezi!
Te pomeni că ăștia sunt singurii care au analizat în mod serios evenimentele…
2011-06-17 23:05:03 | Raporteaza
@ Dudu: dar cu planul de audit al datoriei publice a mai facut cineva ceva? Poate Venizelos sa miste ceva de acum incolo?
guardian.co.uk/../
Nu mi-as face iluzii ca ar putea sa declare cineva drept datorie oneroasa datoria pentru armament… dar un audit ar merita totusi, macar sa stiti cum stati si pe ce s-au dus banii.
2011-06-17 23:13:05 | Raporteaza
@ mate – Este cineva interesat, mai ales in momentul asta, sa fie publicat un plan de audit al datoriei publice ?
Stiu doar ca se infiintase o comisie care urma sa se ocupe de asa ceva, comisie in care sint membri diverse personalitati si care se pare ca a fost rezultatul unei initiative independente. Nu stiu la ce concluzii poate ajunge chiar si aceasta comisie din moment ce, mai mult ca sigur, nu vor va avea acces la documentele necesare pentru finalizarea unui astfel de proiect.
Venizelos ? … Nu, sincer nu pot aprecia ce ar putea sa reuseasca sa faca avind in vedere apele tulburi in care navigam si asta indiferent de vointa lui. Tot ce pot spune este ca personal imi inspira mai putina neincredre decit toti ceilalti membri ai guvernului format astazi.
Sa fie declarata drept oneroasa partea din datoria publica ce se datoreaza achizitionarilor de armament ? Nu, nu cred ca se poate intimpla asa ceva, cel putin atita timp cit inca se mai duc “tratative” cu “troika” (FMI, UE, BCE) si Greciei i se acorda inca transele conform acordului din 2010.
Nu exclud sa se intimple asa ceva insa in cazul in care situatia iese de sub control : faliment si intoarcere la o drahma puternic devalorizata, lovitura de stat/dictatura militara, revolta si faliment.
Atunci probabil se va sterge unilateral, cel putin partial, datoria publica. Despre consecintele pentru Grecia in cazul unei evolutii de genul asta nici nu are rost sa mai vorbesc pentru ca sint sigur ca-ti inchipui si tu …
2011-06-18 00:31:01 | Raporteaza
… un scenariu cel putin interesant …
WSJ – Alen Mattich
“The European Union, European Central Bank and the International Monetary Fund are negotiating hard among themselves about how to structure debt relief for the Greek economy. The latest reports suggest they might have come up with a temporary deal among themselves. But what the EU, ECB and IMF want won’t matter unless they get the Greek government to play as well. And that’s by no means assured.
For one thing, Greeks are growing fed up with austerity and seem very unwilling to take on the still stricter conditions being demanded of them to win fresh funding and avoid default. The Greek economy has taken a beating during the past couple of years. Non-stop, large-scale political protests, routine general strikes and parliamentary rebellion have brought Athenian streets to a standstill. And Prime Minister George Papandreou’s government is teetering.
Greeks are starting to question whether there might not be an easier way out of their crisis. And inevitably, Argentina’s experience a decade ago has been attracting plenty of interest.
In the three years leading up to its crisis the Argentine economy struggled, contracting a total of 8.4% by the end of 2001. Strains became so great that the country defaulted on its sovereign debt, causing its economy to slump another 11% in 2002. But the unshackling of its currency from the dollar and subsequent devaluation also reignited growth. Since its 2002 low, Argentine gross domestic product will have expanded by an average annual 7.4% by the end of this year, according to IMF data. Crucially, Argentine output was back above its previous peak within three years of default.
Compare this with Greece’s prospects. The IMF forecasts the Greek economy will have contracted 9.3% from its 2008 peak by the end of this year. Although the IMF expects Greece to start growing again next year, that is difficult to believe. The one constant of this crisis has been that all forecasts for Greece have been overly optimistic. Worse still, once Greece starts to grow, it is expected only to do so at an anemic rate of around 2% per year. By the end of 2016, the Greek economy will only just be back to end-2008 levels.
Greeks might well decide an Argentine solution is the only real option. In other words, an exit from the euro, default and devaluation. And maybe that’s what the market is already anticipating.
Barry Eichengreen, an economist at the University of California, Berkeley, famously argued that a euro-zone country couldn’t leave the single currency because to do so would trigger “the mother of all financial crises.” Long before the long political process necessary for any euro-zone country to leave the single currency was concluded, investors would have voted with their wallets. They’d dump the country’s sovereign debt and flee its banks.
But this is pretty much what has already happened to Greece. Two-year Greek debt yields 28% while 10-year bonds are trading at less than half of face value. And for months now, depositors have been pulling funds out of Greek banks. Only the lifeline of yet more EU and IMF loans is keeping Greece in the euro. Loans that will have to be paid back.
If Greeks come to think they’re already near or have reached the worst-case outcome of a euro exit but are getting none of the upside, they may well start to agitate to leave the single currency.
That would put the EU and the ECB into a very difficult position. A Greek default and departure from the euro would risk a systemic crisis across Europe’s financial sector because of the huge exposure of Europe’s banks to Greek government debt. The EU doesn’t want to give in to Greece because of the costs involved and for fear of feeding moral hazard. But as the financial crisis showed, punctiliousness goes by the wayside when the crunch becomes severe enough.
The Bank of England worried publicly about the consequences of bailing out Northern Rock but then, after the Lehman Brothers collapse, had no compunction about pumping enormous amounts of money into the rest of the U.K.’s banking sector.
German, Dutch and Finnish politicians may be worried about how handing bottomless buckets of money to Greece will play out with their voters, but the alternative looks even uglier.
Ironically, were the Greeks to decide that a euro exit was not only possible, but desirable, the core EU, led by Germany, would almost certainly make huge concessions, including wholesale debt forgiveness.
Of course before they did so, core euro-zone countries would have to weigh up the costs of letting Greece off the hook relative to another rescue of their banking sectors. And not just Greece. Ireland and Portugal and possibly Spain and Italy would demand some sort of easing of their national liabilities if they saw Greece getting too good a deal. This would potentially be catastrophic for the politicians making the concessions. But the more Greeks become convinced they can go it alone the better the deal the EU would have to serve up to prevent them from doing so.
Could core Europe do this without going the way of Ireland, becoming a backstop that itself goes bust under the crushing weight of others’ debts? It’ll be interesting to see who draws the line where in this Greek standoff.”
online.wsj.com/../
2011-06-18 08:32:50 | Raporteaza
Ce e cu Grecia ? FMI si UE ? Hai sa fim seriosi. Au consumat si ei mai mult decit produc. Au intrat in UE ca noi: trasi ! Tintele macro erau departe…dar e o piata si mai are ceva de cumparat pe-acolo. Daca nu o sa pricepem ca UE ajuta tarile exportatoare de tehnologii si ca a fost facuta pentru Germania si Franta, gindim aiurea. RFG avea de ridicat RDG plus “rata” la rusi. Marca era cea mai aproape de valoarea euro. Franta ? Dupa socialismul lui Mitterand era slabita: Germania i-a promis si uite ca Franta e cineva. Noi ? “emergenti”…adica o vaca de muls…si o vaca de muls nu o lasi sa moara. Avem si moneda nationala: BNR mai poate jongla.
Primavara araba ? Pe unde pute a petrol sunt si dolari: ori tocma’ de dolari duce lipsa SUA.
2011-06-18 11:01:55 | Raporteaza
ce-aveti bre cu costica? mminca si el o piine fara recenzii.
2011-06-18 11:10:13 | Raporteaza
Costi, aici e baiu’ ca să zic aşa, oamenii ăia implicaţi la care faci referire au ditamai ochelarii ideologici trântiţi pe nas şi din paradigma asta nu pot ieşi.
2011-06-18 12:04:10 | Raporteaza
@ Dudu: interesant, intr-adevar. Atata vreme cat proiectul zonei euro ramane sfant si principalul lucru de aparat, scenariul e plauzibil. Daca Merkel, Sarkozy accepta orice fel de fisura in mecanism, plecarea Greciei sau a altei tari, atunci intr-adevar toate eforturile astea dispar, dar apar alte costuri. Adica bancile germane si franceze se zgarcesc acum la un haircut pentru datoria greceasca, fiindca stiu ca inca mai pot arunca povara pe spinarea contribuabililor, dar le-ar pagubi mult mai mult o iesire a Greciei din zona euro, cu drahma, devalorizare si eventual pierderea creantelor.
2011-06-19 16:32:19 | Raporteaza
“DES L’ENTREE DE LA GRECE DANS LA ZONE EURO EN 2001 ON SAVAIT SES STATISTIQUES FAUSSES. JE PRESIDAIS L’UNION EUROPEENNE A CETTE EPOQUE. LES EUROPEENS SONT DONC PARTIE RESPONSABLE DE LA SITUATION”
- le MINISTRE BELGE DE FINANCES, DIDIER REYNDERS.
latribune.fr/ac../
2011-06-20 01:53:24 | Raporteaza
Didier REYNDERS, Ministre des Finances de Belgique
«Avec la Grèce, il ne faut pas rééditer une faillite du type Lehman Brothers»
|
Source : La Tribune.fr – 19/06/2011
“Dans un entretien exclusif à La Tribune, le ministre belge des Finances, Didier Reynders, alerte sur une possible contagion d’un défaut grec, même à la France, et explique la situation en Belgique. Il revient sur le rôle de la BCE et des agences de notation.
Quelles seraient les conséquences d’un défaut de la Grèce ?
Didier Reynders: On a déjà connu un « stress test » grandeur nature en 2008 avec la faillite de la banque Lehman Brothers. Cela a entraîné un manque de confiance total entre les acteurs du monde financier. Il ne faut donc pas rééditer une faillite de ce type, d’autant qu’elle pourrait avoir des conséquences dramatiques pour l’ensemble de la zone euro. Si la Grèce était le premier pays à faire défaut, les regards se tourneraient ensuite vers d’autres pays comme l’Irlande, le Portugal, l’Espagne, l’Italie, peut-être la Belgique mais aussi la France, quand on voit son niveau de déficit et d’endettement. On ne sait pas où s’arrêterait la contagion…
Comment sortir la Grèce de cette situation et ainsi nous mettre à l’abri ?
Dès l’entrée de la Grèce dans la zone euro en 2001 on savait ses statistiques fausses. Je présidais l’Union européenne à cette époque. Les Européens sont donc pour partie responsables de la situation. Je sens bien qu’aujourd’hui en France, en Allemagne, en Belgique, à peu près tout le monde se dit que ce serait bien de prendre des décisions à la place de la Grèce. Cela ne pose problème à personne. En revanche, en 2005, lorsque l’on a connu des problèmes de déficits en France et en Allemagne… on a introduit de la flexibilité.
Il faut un minimum de règles communes dans la zone euro.”
latribune.fr/ac../
2011-06-20 01:54:57 | Raporteaza
… in legatura cu ceea ce spuneam mai sus, rectificind doar anul intrarii Greciei in UME, 2001 in loc de 2003 … in sfirsit s-a gasit cineva sa recunoasca ca AU STIUT EXACT CUM STAU LUCRURILE SI ASTA DE LA BUN INCEPUT … cu toate astea “partenerii nostri europeni” s-au pretat de la inceputul crizei din 2009 (si o fac pina astazi) la un CAN-CAN absolut, dindu-si poalele peste cap si jucind rolul nebunului …
“Ma voi intoarce insa la perioada de inaintea crizei, pentru ca s-a sugerat ca autoritatile elene au dat date false pentru a intra in 2003 (daca nu ma insel) in Uniunea Monetara Europeana. Ma voi intreba tot retoric : cum este posibil ca U.E. sa accepte “pe tava” ceea ce i-a servit guvernul grec de atunci, avind in vedere ca vorbim de acceptarea unui stat in Uniunea Monetara, cind stim foarte bine ca se controleaza “la singe” conditiile de acordare a fiecarui pachet de finantare europeana. Cui vind gogosile astea ? Ce naiba, ca doar nu erau la tirg sa vinda castraveti sau rosii. Si apoi 6 ani de zile din 2003 pina in 2009 nimeni in U.E. nu a sesizat nimic, ca datoria externa s-a dus la 350 mld., ca deficitul public a atins 14-15% cind conditiile de acceptare in U.M.E. impuneau un 3%. Nu, personal nu pot inghit porcariile astea.”
2011-06-20 02:04:44 | Raporteaza
@ Dudu: Nici nu stiu daca se pune problema numai de statistici false acceptate in cunostinta de cauza. Chiar datele luate in calcul oficial la admiterea in UME n-ar fi permis aderarea Greciei la zona euro. Stiind cat de exigent arata rapoartele Comisiei Europene din ultimii 1-2 ani cu criteriile de judecare a tarilor candidate, te intrebi cum a fost posibil sa fie acceptata in UME o tara care avea de la bun inceput dublul datoriei permise de criteriile de la Maastricht!
Raport din anul 2000:
“the debt-to-GDP ratio edged down only slowly from its peak at 111.3% of GDP in 1996 to 104.4% in 1999. This is still way above the 60% level set in the Maastricht Treaty. To be sure, the ECB and EU Commission do expect debt retrenchment to continue gradually under the convergence programme, which projects that the debt ratio will recede to 99.5% of GDP in 2001. Notwithstanding this, the ECB expressed “ongoing concern
as to whether the ratio of government debt to GDP will be ‘sufficiently diminishing and approaching the reference value at a satisfactory pace’” and whether sustainability of the fiscal position has been achieved.
Greece is not likely to attain a debt-to-GDP ratio of 60% for a very long time yet. According to model calculations by the ECB, on the given assumptions a budget surplus of 0.8% or a primary surplus of 5.6% would have to be achieved from the year 2001 onward for the debt ratio to reach 60% in 2009.”
dbresearch.biz/../
2011-06-20 04:16:55 | Raporteaza
MATE @
“Chancellor Angela Merkel earlier this week strongly hinted that Southern Europeans take too much vacation and retire too early. It is an image many Germans share of Greece, Spain and Portugal. But how true are these clichés? A quick fact-check shows that one could say the same thing about Germany.
How the times have changed. Not too many years ago, Germany was the “sick man of Europe.” With 5 million unemployed, its labor market and economy were considered to be ossified. Given the sheer number of stalled reforms, many had given up hope of improvement. Regardless which international comparison was used to determine the best places in the world to do business, Germany always looked bad. Its workers took too much vacation, their salaries were too high, they retired too early, there was too little incentive for the jobless to seek gainful employment and there was no Sunday shopping to spur consumerism. …
…Greece, Portugal and Spain all have their work cut out for them. But Angela Merkel’s demand that they should make “a little bit” of an effort is misleading. Serious efforts began long ago.
Besides, Merkel’s notion that people in southern Europe are more interested in vacation than work is a myth, at least if you go by figures from the EU’s European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions (Eurofound). The agency’s figures state that the Spanish and Portuguese are given an annual average of 22 vacation days, with Greeks receiving one more day. Germans, however, with their average of 30 vacation days, are European leaders in that regard. If you also factor in legal holidays, then they clearly have more vacation days than other European countries.”
spiegel.de/inte../
spiegel.de/foto../
Un articol ce merita citit, avind in vedere imaginea ce se “vinde” in nordul Europei si mai ales electoratului german. Subliniez daca mai era nevoie ca acest articol provine de la SPIEGEL o publicatie GERMANA si care are – cel putin – un oarecare calibru european. Asta apropos de generalizarea calificativelor de genul “natie de evazionisti si de trintori” ce apar foarte des in ultimul timp prin publicatiile europene [EUROPEAN : un termen care probabil se mai refera doar la coordonate geografice] referitor la greci in mod special dar si in general la cei ce se afla mai la sud.
Am incercat de mai multe ori sa postez integral articolul dar nu am reusit probabil pentru ca este foarte mare. In rest, promit sa revin in legatura cu rindurile tale de mai sus …
2011-06-20 15:12:14 | Raporteaza
@ Dudu; Da, cunosc articolul din Spiegel, l-am citit de cand a aparut. De fapt statistici despre comparatiile orelor de munca au mai aparut de cand cu criza greceasca (un exemplu – twentycentparad../, dar contraargumentul a fost mereu cel stiut cu productivitatea, la fel ca in cazul comentariilor despre romanii lenesi… sau cu costurile fortei de munca, despre care mereu se spune ca ar trebui sa scada din ce in ce mai mult (si chiar au scazut: Eurostat a anuntat zilele astea ca in Grecia costurile fortei de munca in T1 au scazut cel mai mult din UE). Desigur, daca ne luam dupa Merkel, inseamna ca Deutsche Bank si Commerzbank si restul au fost niste inconstienti sau niste bancheri incompetenti imprumutand ani de zile statul grec cu atata generozitate. Adica hai sa zicem ca pentru sustinerea politica a UME erau si sunt interesele statelor, proiectul european, dar pentru niste banci private au fost banii lor privati in joc.
2011-06-21 14:52:48 | Raporteaza
Daca vreti sa faceti ceva fiti alaturi de MISCAREA DE REZISTENTA inceputa de intelectuali de renume si mai putem face ceva:
1)NU MAI CUPARATI ZIARE ;
2)NU MAI URMARITI EMISIUNILE DE LA POSTURILE DE TELEVIZIUNE ;
3)BOICOTATI ORCE MISCARE A PRESEDENTIEI,A GUVERNULUI,A PARLAMENTULUI;
4)NU MAI CUMPARATI ALIMENTE DE LA SUPERMARKETURI MAI ALES CELE CARE SUNT FABRICATE CU E-URI;
5) NU MAI CUMPARATI MEDICAMENTE FARA RETETE COMPENSATE,STATUL NE FURA DESTUL ASFEL INCAT SA PLATEASCA PENTRU BOLILE ROMANILOR;
6)NU MAI IMPRUMUTATI BANI DE LA BANCI;
7)CUMPARATI CAT MAI PUTINA BENZINA SI MOTORINA;
8)INCEPETI SA FACETI GREVA FISCALA NEMAIPLATIND LA TIMP IMPOZITELE FATA DE ADMINISTRATIA CENTRALA SI LOCALA;
9)TRIMITETI CAT MAI MULTE SCRISORI DE NEMULTUMIRE PENTRU VIATA MIZERABILA PE CARE O DUCETI PE EMAIL-URILE SI ADRESELE PRESEDENTIEI,GUVERNULUI,PARLAMENTULUI;
10)VORBITI CU CATI MAI MULTI COLEGI,PRIETENI,VECINI DESPRE PATRIE, POPOR,NATIUNE,DEVENITI CAT MAI NATIONALISTI ,IUBITI-VA TATA ROMANIA MARE SI POPORUL ROMAN;
11)FITI CAT MAI TOLERANTI CU CEI APROPIATI VOUA SI NU LE MAI IERTATI NIMICA TUTUROR POLITICIENILOR CARE DE LA ILIESCU ,CONSTANTINESCU PANA LA BASESCU AU TRADAT CAUZA ROMANIEI SI A POPORULUI ROMAN ,VANZAND TARA PE MAI NIMICA STRAINILO SI CORPORATIILOR MULTINATIONALE;
12)LUATI EXEMPLUL DE IMPOTRIVIRE AL GRECILOR SI SPANIOLILOR;
13)INCEPETI SA SCRIETI MANIFESTE SI BENERE PE CARE SA LE AFISATI IN LOCURILE PUBLICE;
14)INCEPETI SA VA AFISATI IN GRUPURI TACUTE IN FATA SEDIILOR PRIMARIILOR,GUVERNULUI,PARLAMENTULUI,PRESEDENTIEI SI NU VA LASATI ANTRENATI LA PROVOCARILE HULIGANICE ALE CELOR PUSI DE GUVERNANTI SA VA INSTIGE LA MANIFESTATII DE VANDALISM;
15)FITI PERSEVERENTI SI RABDATORI VICTORIA VA FI A NOASTRA A CELOR MULTI SI TACUTI.
VOM MURI SI VOM FI LIBERI!
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!
2011-06-29 17:28:17 | Raporteaza