![]() | Unde s-au furat roşii, unde s-au furat portocale. Business Intelligence cu harta Românieivezi toate articolele de riscograma.ro23 Nov 2009 la 02:26 24 comentarii 2847 vizualizari. |
Am votat pentru alegerile prezidenţiale, nu şi pentru referendum. Aşa că pot înţelege diferenţa de 3,36 puncte procentuale dintre cele două cifre de prezenţă la vot: 53,52% vs. 50,16%, potrivit datelor finale anunţate de BEC.
Dacă transformăm din puncte procentuale în procente, adică dacă raportăm diferenţa la numărul celor care s-au prezentat efectiv la vot, 6,28% dintre cei care au votat pentru preşedinte n-au votat şi pentru referendum. Aceasta este o cifră netă, dar în cazul în care a existat şi sitaţia inversă – vot doar pentru referendum – înseamnă că cifra brută este chiar mai mare.
Însă luate judeţ cu judeţ, cifrele devin hilare. În Teleorman, unul din campionii conştiinţei civice – cu 63% prezenţă – diferenţa ajunge aproape de 9 puncte procentuale. Ceea ce înseamnă că unu din şapte a votat la prezidenţiale dar nu şi la referendum. La capătul opus al clasamentului stă Suceava, cu numai 1,55 puncte procentuale diferenţă şi cu menţiunea că e mult mai greu să tragi aşa o medie în jos decât în sus. Pentru că nu îşi permite nimeni să plimbe un autocar cu oameni care să refuze buletinul pentru preşedinte.
Ce au în comun judeţele aflate la extreme? Localităţi preponderent rurale, sărăcie şi baroni. Ce le deosebeşte? Culoarea baronilor. Evident, baronii de culoare roşie aveau interesul ca referendumul să fie invalidat prin absenţă, aşa că autocarele au refuzat buletinele colorate. Dimpotrivă, baronii de culoare portocalie a trebuit să ajute nu doar la scorul pentru prezidenţiale ci şi la rata de participare pentru referendum.
Această hartă nu îşi propune să reprezinte o demonstraţie ci doar un instrument de lucru. Cine va dori să investigheze temeinic şi eficient fraudele electorale ar trebui să meargă mai întâi în judeţele şi secţiile unde s-au înregistrat diferenţe foarte mari sau foarte mici între cele două rate de participare.
Etichete: business intelligence, riscograma


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1Supertare articol! Bravo! Esti genial. Ma rog, nu stiu cum te impaci cu omul ce se uita la tine in oglinda, dimineata... nu se uita cu dispret la tine?... | ||
| 2@LUANA: eleno tu esti aia care nu vrei sa pricepi. - bassescu a cumparat un teren ieftin si la revandut mult mai scump aceluiasi mituitor. - bassescu a sprijinit bancile impotriva romanilor. tot el a... | ||
| 3"Cu fiecare numire şi demitere Victor Ponta capătă putere în propriul partid."ha, ha, ha....... mi se pare normal sa capete putere cu fiecare numire cand pui sef la politie pe unu schimbat pentru incompetenta.... | ||
| 4Ma amuza din ce in ce mai mult articolasele lui Cristian Teodorescu! Din ,,vehementul" mitocan la adresa....puterii (de ieri!),a devenit ...pentru puterea de azi,un fel de....nici nu stiu cum sa-l definesc! Un... | ||
| 5salut Costiam trecut doar sa vomit putin... | ||
| 6@bulaSunt Centrale de Baza (cu grupuri mari si foarte mari, deobicei conventionale CTE, nucleare CNE ), centrale pe palier Mediu (cu grupuri ceva mai mici) si Centrale de Varf (reversibile, cu stocare... | ||
| Mihai Goţiu 11322 citiri |
| Cristian Teodorescu 11110 citiri |
| Costi Rogozanu 9577 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4280 citiri |
| Alin Fumurescu 4062 citiri |
| Constantin Creţan 3416 citiri |
| Iulian Leca 2942 citiri |
| Dorin Tudoran 2928 citiri |
| Laura Cernahoschi 2824 citiri |
| Elena Vijulie 2804 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61714 citiri |
| Cristian Teodorescu 41450 citiri |
| Costi Rogozanu 38769 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18328 citiri |
| Alin Fumurescu 17968 citiri |
| Viorel Dobran 12362 citiri |
| Dan Duca 11294 citiri |
| Constantin Creţan 11175 citiri |
| Elena Vijulie 9429 citiri |
| Iulian Leca 9204 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Corecta judecata.
2009-11-23 02:43:47 | Raporteaza
Da, ar fi un punct de plecare excelent! Desigur, sa fie cineva dispus sa demaste fraudele, cite vor fi fost! Felicitari!
2009-11-23 03:03:14 | Raporteaza
Foarte interesant! Nici nu am inteles prima oara ideea ca poate veni cineva sa voteze doar pentru referendum.
2009-11-23 03:19:42 | Raporteaza
In urma cu 20 de ani , in DECEMBRIE … pica un *****ESCU de la putere ! AZI , dupa 20 de ani, tot in DECEMBRIE va mai pica un ***ESCU de la timona !
D I X I T !
2009-11-23 03:32:44 | Raporteaza
Lucid,analitic si inteligent conform profesiei.
Felicitari.
Suna ca o tema de masterat sau doctorat care asteapta sa fie dezvoltata.
2009-11-23 03:35:04 | Raporteaza
Aoleooooooooooo!!!
Don’t Tell Me!!!
2009-11-23 03:39:39 | Raporteaza
destul de corect pana la un punct.autobuzele electorale.rosii galbene portocalii.unde-s probele?au fost prinsi,filmati desconspirati,arestati preventiv,autobuzele confiscate?daca nu ,toata constructia cade.trebuia inceput cu date exacte:autobuzul cutare ora data locul faptei si dovada ca aia erau acolo sa fraudeze.cam asa merge.dupa aia iti faceai constructia logica si le dadeai peste oki carcotasilor ca mine care cer dovada ca si nuti ceausescu.
altfel ce vad eu aici? imi vine sa dau crezare alora care ziceau ca se pregateste asa ceva in caz ca nu iese cine trebuie.vadim a iesit primul cu fantasmagorii de-astea.daca te numeai vadim, zau daca nu te credeam.
2009-11-23 04:29:59 | Raporteaza
si ca sa fi mai credibil baga si ceva autobuze galbene.
2009-11-23 04:31:27 | Raporteaza
Alo realitatea terminati odata cu minciuna si manipularile. Ati primit ordin de la vantu ca sa iasa prostanacul. Veniti cu probe cand faceti afirmati si lasati organele statului sa-si faca treaba. Nu mai puneti voi sentinte. Sa va fie rusine daca nu va opriti si continuati cu minciuna.
2009-11-23 04:47:53 | Raporteaza
“Dimpotrivă, baronii de culoare portocalie a trebuit să ajute nu doar la scorul pentru prezidenţiale ci şi la rata de participare pentru referendum.”
Alo, domnu’, baronii a trebuit? A naibii limba romana, e grea, asa e?
2009-11-23 04:54:19 | Raporteaza
baronii portocalii e mai putini si e singuri.
2009-11-23 05:01:26 | Raporteaza
@silviu: Da, ca baronii portocalii e sub 50
.
D-le Davidescu, am petrecut mai bine de o ora la rand pentru a vota. Am votat si pentru prezidentiale, si la referendum. Dvs?
2009-11-23 05:26:28 | Raporteaza
@N O S T R A D A M U S
In ‘89 pica un …escu si a castigat un …escu. Apoi dupa acel …escu a am avut altul si inca altul, asa ca stai linistit tu cu …oana
2009-11-23 06:07:09 | Raporteaza
Iar pe tine nu te costa nimic sa “arunci” cu rosii si portocale” pe harta Romaniei,fara sa te-ntrebe nimeni cu ce poti demostra.De-aia merge asa tara asta ca putem afirma orice,putem improsca pe oricine cu noroi,putem manipula si influenta fara sa ne traga nimeni de maneca…
2009-11-23 07:49:04 | Raporteaza
Stiti care-i problema dvs?
Ca nu va mai crede nimeni , sunteti in situatia lui Petrica cu lupul!
Nu v-am auzit nimic de “prefraudare” si nici de fraudare la alegerile parlamentare cand pnl si psd au trasat colegiile astfel incat sa fure “in liniste” cu maxima eficienta.
Si nu v-am mai auzit nici de “prefraudarea” democratiei cand pnl-psd au adoptat cacealmaua aceia prezentata drept vot uninominal care adus in Parlament candidati de pe locurile trei sau patru.
Si nici de fraudarea democratiei cand romanilor din strainatate,celor aflati in tranzit sau la studii nu li s-a permis sa voteze decat in colegiul cu domiciliul stabil. Pai da, trebuiau sa vina “capsunarii” din Spania, Italia, SUA, Australia, Germania, Franta, Canada…. sa voteze la mama acasa , sa manance o bucata de paine cu marmelada (ca Ilici odata!) dupa care back!
Dar se pare ca n-ati inteles mai nimic nici din alegerile acestea, sau nu vreti sa acceptati si continuati razboiul cu votantii pe care i-ati trecut prin toate etichetele!
Sau poate considerati ca Gioana : Sa-si dea mana hotul cu pagubasul si sa traga Hora Unirii dupa care sa traiasca in liniste pana la adanci batranete hotii cu mainile-n buzunarele fraierilor!
2009-11-23 09:14:08 | Raporteaza
Freedom++
2009-11-23 09:20:22 | Raporteaza
Luind in consideratie situatia de la Iasi (unde psd a iesit pe primul loc), unde listele pentur referendum erau tinute sub masa si erai intrebat, mormait, “doriti CUMVA sa votati si pentru referendum?”, nu m-ar mira deloc sa aflu ca la Suceava, bunaoara, buletinele erau tinute pe masa si functionarul iti inmina trei buletine, fara sa te mai intrebe nimic.
Asta sa fie “frauda” sau “manipulare”? Eh? Iar “frauda” a avut loc la Iasi, sau la Suceava?
2009-11-23 09:54:34 | Raporteaza
Aproape corect. Un bemol pentru partea portocalie. Întîmplător, în zonele alea oamenii votează disciplinat, iau ca pe o datorie exprimarea unei opţiuni, indiferent în ce sens. Dacă autoritatea le dă şansa să se exprime, atunci o fructifică, nu stau să pitrocească “oare mă atrage ăsta într-o capcană ?; ce interes e aici !?”. De aici pînă la prezumţia că a fost un vot la comandă este o cale destul de lungă.
Şi da!, în zonele roşii este un înalt discernămînt civic, cultivat cu grijă şi pricepere, parcă nu ar strica o investigaţie pentru a afla metoda de culturalizare, pentru a o pune într-un clasor cu titlul “dosar”.
2009-11-23 10:20:11 | Raporteaza
Pai eu am votat numai la referendum,dar nu si presedintele,pentru ca nu am avut pe cine.
2009-11-23 11:33:32 | Raporteaza
@ Vlad
Vorbim de vot anulat, alb sau ce?
2009-11-23 12:20:52 | Raporteaza
domnul meu, daca dumneata compari Suceava cu teleorman (intentionat scris cu litera mica), atunci faci o mare greseala. E la fel ca si cum ai compara Gorj cu Timis. Ai fost in Sv? Ti se pare ca oamenii arata ca cei din sud? Si nu sunt din Sv, nu ma intelegeti gresit. In nord, oamenii mai si judeca, au un dram de avere, sunt plimbati prin lume (in special in spatiul german, nu italia), sunt mai cititi. Totusi, aceste lucruri conteaza! De ce Transilvania voteaza mereu altfel decit Moldova? Deci sa nu amestecam mere cu pere.
2009-11-23 12:34:32 | Raporteaza
Aceste cuvinte ne doare: “baronii de culoare portocalie a trebuit să ajute”. Baronii e de vina…
2009-11-23 16:52:48 | Raporteaza
Am urmarit cu mult interes ziua de ieri, am urmarit ce las este acest popor…..Sa vezi turme care vand viitorul tarii pt 3 pachete de tigari…deplorabil….ne meritam soarta…
Tot ce-as mai putea face acum ar fi o urare celor care au ajutat la fraudarea voturilor…care ar suna cam asa:
La multi ani! de-acum n-ainte sa aveti parte de salariu cu 4 zile neplatite (in fiecarea luna), sa va primiti pensia odata la 3 luni si aia micsorata ca de` aveti pensii nesimtite, sa platiti facturile 30-33% mai mari de anul care vine, sa platiti impozite mai mari cu 50%, iar atunci cand veti fi doborati de griji si boli sa va duceti la poarta spitalului….care desigur va fi inchisa (pt ca s-au redus 120.000 de bugetari).
Si toate aceste “urari” sa le mosteneasca si copii vostri…pt ca nu-i asa….sunt tantalai.
Sa va fie rusine! Sper sa va ajunga aceste urari , sper sa ajung sa va vad lacrimile de sange incepand de anul viitor…
2009-11-23 18:00:58 | Raporteaza
crin era dezamagit ca nu a putut fura mai mult iar Kelemen saracul la fel, cu aceste procente merg la tatucu ilici sa-si negocieze pozitia in guvern sa fim seriosi, cu 20% cred ca-l vor impune pe johannis, PSD spune cum a spus si pana acum 25.000euro, ca aia ca aia, bl, bla, chiar va face eu nu cred au fost la guvernare destul , stop.
2009-11-24 08:33:49 | Raporteaza