Urmatorul pas pentru campaniile online

In 1996, Bill Clinton a strans 10.000 de dolari din donatii prin intermediul site-ului sau de campanie. In 2004, l’enfant terrible al Partidului Democrat american, Howard Dean, a strans aproximativ 20 de milioane. In 2008, Barack Hussein Obama a spart toate recordurile cu peste jumatate de miliard de dolari din donatii online. Intr-adevar, site-ul lui Clinton exista in Cretacicul internetului, inainte de bloguri, Facebook si Twitter. A fost nevoie de Howard Dean, un candidat fara sanse serioase la nominalizarea Partidului Democrat pentru candidatura la Presedintia americana, deci cu absolut nimic de pierdut, pentru a revolutiona internetul politic. Ideea a fost simpla: Site-urile politice primesc mult mai mult trafic de la cetatenii cu inclinatii liberale, decat de la cei conservatori. Majoritatea celor din prima categorie sunt albi, educati si din clasa de mijloc. Dean s-a plasat mai la stanga de majoritatea contracandidatilor sai si si-a pornit campania pe internet strict pentru sustinatori. Pana la momentul respectiv, site-urile candidatilor erau destul de fade, surprise in incercarea de a-si prezenta informatiile si pentru votantii nehotarati. Dean nu a facut nicio concesie. echipa sa de campanie a oferit sustinatorilor o platforma internauta prin care acestia isi puteau organiza propriile intalniri, isi puteau dezvolta propriile bloguri sub marca aceluiasi candidat si puteau interactiona unii cu altii intr-un mod care, pana la acel moment, fusese nemaivazut. Faptul ca mass-media americana s-a concentrat mai mult pe succesul modelului .com, in locul mesajului lui Dean, precum si modul in care candidatul presta strict pentru talibanii Partidului Democrat in mesaje care nu erau neaparat adaptate pentru televiziune, au dus la decaderea acestuia. “Yeeaaaargh!”, ca sa-l citez.

In mod ironic, tocmai ceea ce Dean crease l-a facut sa piarda. Dar structura pe care a pus-o la punct a fost transferata lui John Kerry si, mai apoi, lui Barack Obama. Un studiu Edelman, republicat de către site-ul presa.nu, relevă următoarele cu privire la campania pentru Prezidenţiale a lui Barack Obama: peste 1 miliard de e-mailuri, în 7.000 de variante, trimise către o listă de 13 milioane de persoane. 5 milioane de ”prieteni” pe mai mult de 15 reţele de socializare online (3 milioane de prieteni numai pe Facebook, unde numărul suporterilor a ajuns la circa 7 milioane). 8,5 milioane de vizitatori pe lună, în perioada de vârf, la MyBarackObama.com, site folosit de 2 milioane de membri, care au postat 400.000 de intervenţii de blog, şi de 35.000 de grupuri de voluntari, care au organizat 200.000 de evenimente offline. Aproape 2.000 de clipuri oficiale pe You Tube, cu peste 80 de milioane de vizualizări şi 135.000 de abonaţi; 442.000 de clipuri postate de utilizatori pe YouTube; 3 milioane de abonaţi la SMS-urile transmise de campanie; fiecare abonat a primit între 5 şi 20 de SMS-uri pe lună. Echipa de campanie a dat 3 milioane de telefoane către potenţiali votanţi în ultimele 4 zile de campanie.

In Romania, nu cred ca s-a strans vreun ban din donatii online la ultimele alegeri; in mod sigur nu de la votanti, din trei motive principale: 1) Putini romani isi folosesc cardurile bancare online, 2) Niciun candidat nu a depus un efort financiar adecvat pentru a include o astfel de optiune pe site si 3) Nu a existat un candidat care sa se identifice macar in parte cu profilul lui Howard Dean (nu, Remus Cernea nu se pune).  In acelasi timp, vad un numar din ce in ce mai mare de campanii de ajutorare pe internet, acte de caritate care incet, incet isi fac drumul spre mediul politic. In acelasi timp, chiar daca patrunderea internetului in Romania nu se compara cu cea din State (aproximativ 40% in Romania la 70% in SUA), lucrurile stau exact invers apropo de profilul politic al votantilor cu acces la mediu. Intr-adevar, majoritatea internautilor romani sunt tineri cu ceva educatie, dar sunt de centru-dreapta! Rezultatele de trafic de la ultimele alegeri (Prezidentiale) confirma aceasta teorie. In plus, in ciuda faptului ca putini dintre politicienii de centru-dreapta sunt prezenti pe internet, propriile studii indica faptul ca PSD-ul stagneaza in online, in timp ce comunitatile PNL-ului si, mai ales, ale PDL-ului se dezvolta pe zi ce trece. Site-uri precum Inpolitics si Madame Blogary cresc in trafic, initiative precum #NouaPolitica aduc bloggerii la evenimente politice, iar diferentele dintre campaniile candidatilor romani si cele ale americanilor devin aproape nule. Ramane, ca Holy Grail, finantarea din online prin donatii, dar nu prea vad un candidat de dreapta strangand destula inertie politica si publica pentru acest lucru in urmatorii 3-4 ani. In mod surprinzator, s-ar putea ca acesta sa fie de la PSD.

Cu ce ramanem, atunci? Pai ramanem cu o blogosfera politica dominata din ce in ce mai mult de simpatizanti ai partidelor politice, cu din ce in ce mai multe site-uri care aduna ziaristi si bloggeri la un loc, intru preamarirea continutului liber, cu o multime de firmulite de consultanta care ne vor fura si spama conturile de email in timp de campanie si cu cresterea constanta a patrunderii internetului in Romania. Ne lipsesc doar candidatii. Banuiesc ca nu putem face un efort pe Twitter sau ceva pentru intrajutorare, nu? Dati un ban, ma fac politician? Blogurile politice erau relativ necunoscute in 2004 in America, abia prin 2006 si-au luat avant; cam in linie cu cele romanesti. Sa nu ramanem surprinsi daca in 2014 vom avea nu site-uri de candidati care ne cer bani direct online, ci talibani politici. Si cred ca acest aspect ar trebui sa sperie, mai degraba.