RSS Feed

Useliştii înghit pe întrecutelea rîmele lui Băsescu. Nici Monica Macovei nu stă degeaba

vezi toate articolele de
13 Nov 2013 la 16:50 59 comentarii 1635 vizualizari.

Vreo cîţiva uselişti grei s-au repezit ca bibanii la rîmele pe care le-a aruncat, luni, Băsescu în balta cu politicieni. Ponta a muşcat printre primii, după ce l-a atins Băsescu la doctorat şi la popularitate. Antonescu a început mai întîi să toarcă, de fericire că a zis Băsescu despre el că va cîştiga alegerile. De-abia după aceea s-a prins că a nimerit în plasa marinarului şi-a întors-o. Că vrea prezidentul să-i alarmeze pe pesedişti.

Aşa cum am bănuit nici dreapta de dincolo de graniţa liberalilor nu stă degeaba. Monica Macovei a tresărit ca-n urma unui electroşoc după ce l-a auzit pe Băsescu pronosticînd că Antonescu va cîştiga alegerile. Iar Tomacul Mişcării Populare s-a ridicat, tremurînd, să-l contrazică pe naşul din capul mesei.

Ponta, ca să nu pice pe locul doi, a dat să-l contreze pe Băsescu, socotind că i-ar fi frică să n-aibă PSD-ul şi PNL-ul cîte un candidat la prezidenţiale, fiindcă ambii ar ajunge în turul 2. Lui Ponta i-a dat careva din PSD o numărătoare defectă, dacă chiar crede una ca asta.

Dacă PSD-ul ar băga pe cineva la înaintare – să zicem că chiar pe Ponta –, iar PNL ar merge cu Antonescu, asta dacă nu va ieşi răzmeriţă în PNL, cei doi îşi vor mînca reciproc din voturi, ca să nu mai spun că ruperea USL va da un mesaj cît se poate de prost pentru alegători. Şi atunci spre candidatul dreptei, care o fi el, s-ar putea să se întoarcă mai mulţi decît încap în numărătoarea lui Ponta.

Pînă să se ajungă aici însă, după ruperea USL şi ieşirea PNL-ului de la guvernare – fiindcă asta se va întîmpla! – o să bată peneliştii ca la fasole, şi în PSD, şi în guvernul Ponta 3, operaţiune de pe urma căreia va avea copios de cîştigat PDL-ul.

Într-o simetrie la fel de păguboasă şi pentru ei, pesediştii le-o vor trage peneliştilor, că din cauza miniştrilor liberali – Fenechiu şi alţii – n-a făcut şi n-a dres guvernul Ponta! Ceea ce iarăşi va aduce voturi spre dreapta nepenelistă. Ponta mai uită ceva, că USL a cîştigat 70% la parlamentare şi pentru că o parte dintre alegătorii PDL au stat acasă, descurajaţi. La prezidenţiale, alte gîşte, alte traiste! Şi dacă USL se rupe, mesajul negativ „Nu-l votaţi pe omul lui Băsescu!”, cîntat de două voci separate, s-ar putea ca în loc de aplauze să fie primit cu fluierături.

Dacă Ponta ajunge în turul 2 e aproape imposibil de crezut că se va duela cu Antonescu, fiindcă rîca din PNL s-ar putea să-i mănînce candidatului liberal suficiente voturi, încît să ajungă pe locul trei. Şi dacă atunci peneliştii, în loc să-i dea voturile lor lui Ponta, se răsucesc spre candidatul dreptei nepeneliste şi mai vin la vot şi cei care nu înghit PSD-ul, plus indecişii care se vor duce să-i dea un vot negativ lui Ponta pentru plagiat, ar fi posibil ca remarca lui Băsescu despre inteligenţa useliştilor să se confirme la plural şi mai usturător decît vorba aia cu prostănacul lipită de Iliescu pe fruntea lui Geoană.

Din catavencii.ro

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

59 comments
  • 1

    NEWS ALERT!
    ramai prost daca nu citesti asta:

    in sfarsit s-a facut dreptate!
    in urma dezvaluirilor domnului cristian teodorescu din articolul despre afacerea dubioasa cu 300 ha de pamant a dictatorului,domnul prim ministru ponta a sesizat parlamentul si a cerut de urgenta formarea unei comisii de specialisti care sa anketeze aceasta afacere necurata.
    ura! de trei ori ura! in sfarsit scapam de dictator.

    multumim domnu teodorescu pentru curajul de a infrunta tirania!!

    domnu fie laudat
    2013-11-13 17:04:35 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Mai ieri dictatoru` ramasese fara cartuse.
    Azi vad ca e smecher si arunca rime in balta cu politicieni si ca i-a pus si la fiert.
    :P

    victor L
    2013-11-13 17:08:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @victor L:
    domnu teo nu vazuse rima ca era sub apa.

    sistemu a fost invins
    2013-11-13 17:09:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    P.S.

    Dacă seamănă rîma cu cartuşul, o înghit. Dar dacă nu, ce fac cei care le confundă?

  • 5

    @Cristian Teodorescu:
    domnu teo,razboaiele moderne se castiga cu rime bine ticluite nu cu gloante .
    da basescu in ei cu flacara violet,ii ataca psihologic de nu mai stii care-i de dreapta si care-i de stanga in usl.
    noroc cu parlamentul de-l mai anketeaza din cand in cand pe dictator pentru proprietatile lu fi-sa

    make copy not war
    2013-11-13 17:31:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Păstraţi-vă resursele, peste o oră cântă din nou cucul. Să vedem ce melodie.

    Marieta
    2013-11-13 17:31:46 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    @Marieta:
    cucu cantam elodia aia care baga groaza-n pupezele usliste

    cucu si pupaza
    2013-11-13 17:41:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Le aratam noi mosierilor ca nu fac ce vor:
    “Guvernul pregateste inasprirea draconica a conditiile in care pot fi vandute terenurile agricole, prevazand, intr-un proiect de ordonanta de urgenta, dreptul de preemptiune al statului, dar si al tuturor persoanelor fizice cu varsta de pana la 40 de ani din localitate, precum si obligatia cumparatorului de a dovedi, spre exemplu, ca a desfasurat activitati agricole pentru o perioada de cel putin 5 ani.”
    Fata lu` dictatoru` trebe expropiata ;)

    victor L
    2013-11-13 18:23:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Domnu le Teodorescu imi place la nebunie stilul Academiei Catavencu. Am ras cu lacrimi imaginandu-mi-l pe Ponta cu o numaratoare stricata in mana asa cam ca Apollo cu lira. Dar cam atat. Nu voi mai pune botul la sugestiile voalate spre votarea unuia sau altuia dintre protagonistii enumerati de dumneavoastra. De acum inainte nu voi mai vota cu niciun partid mafiot care a mai fost la guvernare. Fie nu voi mai vota deloc, dar mai degraba voi vota cu oricine numai cu aia care au mai fost, nu. Anarhia cred ca ar fi mai benefica. Matematic sunt mai multe sanse sa schimbe astfel ceva in bine si pentru omul de rand.

    Huooo Sooorooos
    2013-11-13 19:40:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Avem o harababura politico-administrativa cu o majoritate de 70% in Parlament ! Asta a vrut BOBORU’, asta ARE.
    Succes la platit taxe pe stalpi, trotuare… care aveti prin bataturi… Bugetul seamana cu “dati un leu pentru USL-eu”… Astia cuantifica si monedele de 50 de bani !
    BRAVO NATIUNE: ai votat perfect, desi se putea si un 80%, acolo… sa fie “harmalaia” mai “babana” !
    Pregatiti portofelele sau batistele in care tineti maruntisul… daca baga astia “taxa pe gard” ? Ca si gardul e “constructie”… fantani: adica luati apa gratis ?
    Poate te trezesti POPOR: 8 ani de opozitie pentru PSD se vede in gaurile din buget: era PREVIZIBIL ! Huoistilor ! Stati sa vedeti “descentralizarea” ce bani inghite… ca am scapa de “aerul arctic” adus cu TIR-u’ !
    Poate, dom’ Teodorescu, Societatea Civila, sublima, dar… va renunta la orgolii si invidii… poate… ca eu vreau sa-mi vad fata “afara” si gata ! Nici sa nu se uite in urma ca nu are ce vedea !
    Guvernarea PDL pare o piesa pentru copii… Asta GUVERNARE, tata: jumulim pe toti buni platnicii… Ca aia care nu au platit, nu vor plati nici acum !
    Nu-i asa ca tot Presedintele e vinovat ? Si cum vine Anul Nou, va urez LA MAI MULTE TAXE ! Ca Ponta e frumusel si merita !

    bebe
    2013-11-13 19:42:43 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @domnu fie laudat: esti prea prost!!!

    no mans land
    2013-11-13 20:14:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    esti prea prost…mult prea prost

    no mans land
    2013-11-13 20:15:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    bravo!!..esti destepata ca o vaca

    no mans land
    2013-11-13 20:17:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @no mans land:
    te repeti ca papagalu.ceea ce denota faptul ca esti cu mult mai prost decat cel mai prost.de-aia nici n-ai inteles mesajul de la postarea 1 .

    basescus land
    2013-11-13 20:27:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @Huooo Sooorooos:
    draga doamna,daca n-ai facut-o dinadins ca sa-l oftici pe domnu teo,tin sa te anunt cu satisfactie netarmurita ca catavencii si academia catavencu e doo kestii total diferite.si ca calitate cat si ca cantitate.
    doar si kiar daca ne uitam la faptul ca buscu si domnu teo scrie la catavencii,de cand aia bunii s-a rupt de martorii usl-ului.
    adica mai pe scurt, n-aceai cum sa citesti kestia asta in academie.acuma poate ca si io gresesc si tu kiar te referi la academie dar la cu totul alt articol

    basescus land
    2013-11-13 20:31:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    pentru cultura de proaspat cititor a celui ce frumos se autonumeste @ Huooo Sooorooos, mai exista o ramura din Academia Catavencu numita Kamikaze.

    victor L
    2013-11-13 21:04:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    bai frate ce lant de coincidente. sa moara ma-sa de situatie. Uite bai frate cum
    -radulescu asa din coincidenta rezolva probleme personale ale familiei matracucelor “oameni de afaceri” in timpul serviciului pe banii nostri.
    - tot din intimpare pura in timp ce matracuca proasta umbla dupa terenul de la nana si dna sa moara ma-sa era tot acolo.A dracului coincidenta una la milioane si na ca s-a nimerit la chioru & matracuca proasta.
    - tot din intimpare cind matracuca proasta vroia terenul presedintele bancii urma sa fie schimbat si ce sa vezi tata chiorul manga de la perdeluta intervine la min. de finante sa nu il schime pe presedintele bancii ca vrea si el un imprumut in urma caruia ghetea se kka pe regulamentele de imprumut. Tot o intimpare frate. Uite bai frate cum chiorul manga are ghinionul coincidentelor dupa coincidentelor.
    Alte smenozeli ale chiorului manga, alba neagra practicata de o scursura de port jegoasa.
    PS. O sa fac o propunere parlamentului. De fiecare data cind cucul cinta inainte de a incepe sa cinte sa fie rugat sa suflr intr-o fiola.

  • 18

    @nae:
    Iar tu sa ne sufli noua-n cimpoi. Sau flaut. Sau ocarina.
    Cum doresti

    Terente
    2013-11-13 21:32:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    Tov Teodorescu ori va faceti ca nu intelegeti ori manipulati mai virtos pulimea! Va reamintesc ca suntem in etapa cind tov (dictator) basescu “purifica” clasa politica pentru a pregati rocada “putiniana” de la anu’. Nu numai uselistii inghit rimele sale ci toti potentialii adversari ai stelei Murfatlarului rromanesc.

    Alan Ritzi

    Azmorogan Pele
    2013-11-13 21:32:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    @nae: Daca ai avea argumente serioase, n-ai mai avea nevoie de porcaieli. Epitetele pe care le repeti la infinit sint semn ca de fapt n-ai nimic carnos, concret, cu care sa ataci. Vorbe goale, Nae, ca numai vorbele goale au nevoie de golanii…

    florin
    2013-11-13 21:42:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Hai ca le-a zis-o Basescu tare de tot uselustilor. I-a spart la nas pe toti cu demonstratia clara cu pamintul Ioanei. Nu stiu ce credeau astia, zau asa.

    victor L
    2013-11-13 21:52:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Domnul Ponta are nevoie urgenta de un control psihiatric.

    L.alex
    2013-11-13 22:02:28 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    Gogosi de-ale lui Cosmin Gusa!
    basescu a coborat politica sub genunchiul broastei si doar florentina manelista din ardeal ii mai canta-n struna – cu exceptia unor trepadusi inclusiv din parchete si servicii interesati de posturi si alte avantaje…
    unde-i procurorul intrasigent papici sa ancheteze spalarile de bani din familia basescu? ce fetita de 40 ani isi doneaza 25 mii euroi din avere lui tac’su apoi mai face un imprumut de 1 milion euroi si-si da ultimele incasari din biroul notarial ca sa se simta tata agricultor ca becali…
    pute a spalare de bani platiti de mituitorii lui basescu la notara din familie care e obligata sa intoarca din sumele enorme incasate ilegal…
    …fara a plati impozitul aferent pe donatie – vax albina!

    asa a functionat coruptia si in cazul primarului pdlist de cluj apostu care a incasat mita prin avocata din familie

    trolu
    2013-11-13 22:15:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    florin

    las-o in singe ca a luat-o in freza javra ordinara, si si-o trage singur.
    nu il cunoaste pe papici. sa moara el ca-i adevarat. Numai la cite raporarte ale acivitatii ale dna nu a fost chiorul manga. si nu l-a vazut nu l-a cunoscut ca sef de serviciu . Sa-i spuna lui ma-sa asta nu mie.Si ii mai da si telefon. bai florinache nu vezi cum se dazbraca singur. cum ne arata cum facea el pe timpul lui boc.Asa a condus prin santaje, ordine si amenintati. Acum nu mai tine ponta si crin se kka pe tot ce spune si face el.
    Daca ii dadea telefon lui boc si ii cerea sa nu-l schimbe pe seful bancii de unde matracuca urma sa se imprumute ce zici ca facea piticu bou, se executa florinache. Chitoiu si ponta se kka pe ce a cerut el il mai si divulga. I-a apus steaua chiorului si asta il dispera.
    Cit despre paminturi miroase a kkat de acela statut florinache. A furat-o s-a facut de maro.
    Ce alte argumente mai vrei decit coincidentele enumerate de mine. Toate S-AU INTIMPAT. Ca voi nu vreti sa le vedeti este treaba voastra. Nu ma surprinde asa sinteti setati, daca chioru spune miine ca simbata vor fi 35 grade la soare voi va luati slipul si plecati la mare sa va ocupati locul pe plaja chiar daca sintem la mijlocul lunii noiembrie. De ce? pentru ca asa a zis masaverde naclaita.Florine stii care este diferenta dintre noi doi? pe mine ma manipuleaza un trust unde lucreaza oameni destepti iar pe tine te manipuleaza un un vagabond de port o scursura.

  • 25

    l.alex-muci

    1.bai loaza unde sint impuscatii lui ceasca
    2.care-i hotul mai mare dintre chiorul manga si ilici.
    Hai baga raspunsurile telectualule.

  • 26

    @ 21,
    si io iti zic sa te duci in burta ma_tii si sa-ti cauti numele, zau asa :P

    victor L
    2013-11-13 22:56:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    bassaul suprem e destept nu ca tonta

    L.alex
    2013-11-13 23:09:59 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    @nae:

    1. Ce crezi tu, Nae, atunci cind imi spui “florinache”, ca esti mai bun, mai destept sau ca automat ai dreptate ? Te simti superior (nu se spune “mai superior”, nu te repezi) sau de ce imi suplimentezi semnatura ?

    2. De ce nu spui si “Chibitoiu” si “Tonta”, daca tot iti plac porcarelele, de ce numai pe unii ii schimonosesti ? Aialalti sint mai buni, merita respectul tau ?

    3. Unde este comentariul tau acid despre falsurile, revistele “straine” si facaturile lui Voiculescu ? S-au intimplat vreo trei chestii numai saptamina asta, cum de n-ai bagt de seama ? Nu ti-a spus nimic Gidea, ai ramasa cu gura cascata cind l-ai vazut prin Londra in fustita ?

    Nae, nu stiu cit de cinstita e afacerea cu pamintul prezidential, am indoieli, mari indoieli, cita vreme cei care acuza sint marii mincinosi ai tarii, dar nu ii sar in aparare presedintelui pentru ca nu stiu care e adevarul. Tu de unde stii ca nu e in regula ? Cum de esti atit de sigur, tocmai tu, care n-ai aflat despre falsurile lui SRS si despre renumita firma Crescent ?

    florin
    2013-11-13 23:23:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 29

    florin

    sa stii ca nu ma intereseaza deloc dar deloc de ca face rosca stanescu sau voiculescu pentru simplul motiv ca nu sint presedinti nu au fost ministrii. De asta nu ma intereseaza .
    Crescent iar nu ma intereseaza ca a fost acum 24 ani. pina acum s-au spalat si mama urmelor. Si daca se gaseste ceva tot nu ma intereseaza ca nu imi va creste venitul nici macar cu un ban.
    Ma intereseaza ce face presedintele romanie ca el poate sa-mi influienteze viata si mi-a influientat-o in rau nu in bine. Bine i-a facut doar lui udrea si gasti lui. Pentru restul a fost o piaza rea si nu mai vreau sa faca rau ,sa nu mai influienteze si sa inntre cu bocancii in institutii cum facea.Ce ai uitat cum a aflat seitan de la tv ce masuri a luat chiorul in locul lui.Adica ministrii erau doar cei care semnau, luau injuraturile, curele de trasmisie nimic altceva. Eu nu mai vreau asa ceva.M-am saturat.Pentru asta s-a facut si revolutia. nu pentru un jegos care pune mina pe telefon si ii spune camilei analfabete sa fure votul la legea pensiilor si cind este prinsa in loc sa o trimeata la puscarie caute sa o scoata printr-o smenozeala jegoasa imputita. Tu ai uitat sau te faci ca uiti eu nu uit si nu iert.La puscarie sa-l vad cit mai repede.
    Ti-am mai spus ca nu ma dau in vint nici dupa usl dar pe linga ce ati fost voi astia sint parfum chiar daca inca nu miroase a chanel.
    Scursura ta nu merita nici macar un scuipat este mult si atit.

  • 30

    #26 pare a fi Radu Humor, ca nu-mi apartine.

    victor L
    2013-11-14 03:34:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    victor L: “Fata lu` dictatoru` trebe expropiata”

    Pana la urma esti agramat sau doar glumesti?

  • 32

    @ rk, @ 31,
    tu ce crezi? poti sa glumesti sau esti doar agramat? :P

    victor L
    2013-11-14 09:17:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @victor L: Ce pretentii ai de la unul care isi pune ca avatar o poza de cretinoid ? Daca poza e cu el, n-are nici un motiv sa o arate in public, daca nu, ce motiv ar avea sa se faca de rahat cu o asemenea hidosenie dezgustatoare ? Eu trec peste textele lui din cauza pozei gretoase !

    florin
    2013-11-14 09:36:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    bai nea teo,cica pe la colturi prin pnl se vorbeste de un troc curat murdar inkeiat pe ascuns .intre kkrau bineinteles si dictator.
    cica kkrau presedinte si dictatoru premier.
    kkrau se va ocupa doar de somnul de frumusete,plimbareli usoare de vara,taieri de panglici lejere si gonitul mustelor.
    basescu premier va avea sarcina principala decimarea psd-ului,si ce s-o mai gasi prin curtea omului de facut in pauzele dintre maceluri.

    breaching niuz
    2013-11-14 10:28:13 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    @Cristian Teodorescu: @4:
    Ca e rama sau cartus, conteaza doar cu ce vanat te delectezi … Din cate vad eu, Basescu a iesit la pescuit de bibani. Nu stiu cum fac USL-istii, dar toate atacurile pe care le pun astia la cale parca sunt concepute de Basescu. La toate are raspunsul pregatit … Cu toate au dat in gard. Dupa ce i-o tine asa o vreme, parca vad ca ii ia Basescu cu “bai baieti, dar nu guvernati si voi ceva? Ca vad ca pana acum va tineti doar de circ”. Ii tine in scandaluri pana in apropierea alegerilor si apoi le expune “realizarile” rand pe rand …

    poweraxxel
    2013-11-14 11:44:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @ Teodorescu: Seara trecuta TVR a avun un invitat “special”. Nu prea vorbeste nimeni despre el. Toata lumea tot despre Basescu cel “expirat”, “neinteresant”, “fara nici o putere”, “terminat”, …
    Zi de zi, o majoritate parlamentara de 70 % se chinuie sa dovedeasca un politician “terminat”. In loc sa se ocupe cu guvernarea, cu pornirea economiei, noi proiecte si imbunatatiri se ocupa cu fabricat de dosare lui Basescu, si si pe alea le fac prost …

    poweraxxel
    2013-11-14 11:55:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    Nea Caisă , atenție la măgăruș – matale ca si studinte ,formator de opinie, licențiat în drept și punlicist ar trebui să știi că RÂMĂ se scrie cu  nu cu Î , ce puii mei, ce râma lu matale , ziarist de trei parale ,amator de fasole cu ciolan de la cambuza de Ontan

    PS PUN PARIU că nu ai sânge în instalație să publici acest comentariu valoros , pizdos și la obect (sau obiect daca asa vrea muschii FLASCI ai lu matale ).

    gerula ăl pizdos
    2013-11-14 12:06:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    poweraxxel

    nu supara majoritatea de 70% ca si pe ris il pot trimete pe chior cind vor muschi lor la garaj.Cine ii opreste daca vor nimeni.O sa aplice pricipiul de baza al democratiei VOTUL.Si ala stii cum a fost.Ghise are si solutia.
    deci parere mea stati cuminti ca odata se infurie 70% si a belit-o chiorul manga.Ce o sa spuna licuricii o sa-i doara fix in procent pe cei 70%.
    Nu te intreb nimic de coincidente aia cu papici, aia cu tiganul radulescu cum era el in timpul liber el avind munca nenormata rezolva probleme personale ale familiei chiorului manga, nu te intreb cum dracu a intervenit chiorul exact cind fi-sa lua credit de la banca aluia care urma a fi schimbat sa nu il schimbe acela lucrind la o banca a STATULUI ROMAN.Ca numai de acolo putea face asa un credit kkindu-se pe toate regulile de creditare etc etc etc
    Nu te intreb ca nu le vezi si chiar daca le-ai vedea tot nu le-ai crede ca sint dosar fabricat.Ca toate chiar s-au intimplat nu face doi bani cind este vorba de chiorul de la masaverde.
    Stiu v-am furat tara si chiorul in lupta lui cu hidra comunista din care facea si el parte incearca sa isi ia si el parte lui inapoi ca altfel de ce dracului este presedinte.Uite o modalitate sa-ti iei si tu parte ta de tara inapioi,Fa-o sa vedem poti si tu.Nu mai trebuie sa murim noi.Chiorul a facut-o nemaiasteptind sa mor ca poate moare el inaintea mea fiind un pic mai batrin ca mine.Ai exemplul viu in fata il aperi, il venerezi ii treci cu vederea smenozelilie jegoase.Fa si tu ca el ca sinteti abmbi de “dreapta” ce dreacu’

  • 39

    nae,zang,zang.cand o intra dom profesor ,fac chef.hai mai bago paia ca iasa de fiecare data.zang zang.

    CORMORAN
    2013-11-14 12:33:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    Nae…
    De ce nu numeri si pogoanele popii social democrat Sarbu…? Taica socru impuscat in cu oaie al plagiatorului prostanac? Sa vedem ce iti iese la socoteala…

    Strajnik
    2013-11-14 12:43:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 41

    @nae:
    Nae, “gandim si noi ceva ?!” .
    Sau o tinem langa cu neuronul in OFF !

    Terente
    2013-11-14 12:44:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 42

    GREU DE UCIS-5
    Voiculescu, SRS-ul, Ponta, Antonescu, etc, si-au umflat muschii si s-au dus sa-i traga o mama de bataie marinarului.
    -”Haideti bai, nu fiti lasi, curaj, el e doar unul singur!”

    Problema e ca s-au intors cu ochii vineti, dintii in batista, dureri de gaoz.

    -”Nu-i nimic, si de data asta AM INFRANT !” zise Varanul.

    Terente
    2013-11-14 12:51:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    @nae: “nu supara majoritatea de 70% ca si pe ris il pot trimete pe chior cind vor muschi lor la garaj.” SERIOS??? Dupa cate vad eu, de 2 ani de zile se tot chinuie “majoritatea de 70 %” si nu reuseste. De atata timp, vad ca este tot mai mica majoritatea asta. Ati ramas 70 % doar cu numele. Unul cate unul, v-au lasat singuri, cativa obsedati care folosesc frustrarile personale pe post de neuroni.

    poweraxxel
    2013-11-14 13:09:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    @nae: “Ti-am mai spus ca nu ma dau in vint nici dupa usl dar pe linga ce ati fost voi astia sint parfum”

    Interesanta gindirea ta. O sa te rog sa detaliezi mai putin… Cu ce sint mai buni USL-asii decit PDL-istii? Fura mai mult? Incalca legile mai pe fata? I-au saracit mai tare pe romani? Au bagat mai multe taxe? Lovesc mai cu ura in mediul de afaceri? Guverneaza mai prost decit PDL-istii?

    gjgj8
    2013-11-14 13:49:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    Mirsavia cu directorul CEC a umplut paharul. Uselistii ar fi in stare sa ne puna rau cu Angela Merkel si cu toata Europa numai ca sa-l inlature pe Basescu. Un joc murdar. Astia chiar nu-si dau seama ca daca-l scimba pe Ghetea de la CEC falimenteaza institutia?! Vad ca se feresc toti sa scrie despre asta. Unde e Radu Humor acum, cind si-au aratat ai lui adevaratele intentii?

    victor L
    2013-11-14 14:07:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    poweaxxel

    stai linistit ca inca nu sint INTERESATI.Si mie de asta imi pare rau.Ca daca ar fi ghise ii astapta la colt cu pac la razboiu.
    dar sa stii un lucru in mod jegos a ajuns presedinte tot atit de jegos iese.Cred ca nu isi mai da seama ca nu mai este piticul bou la palatul victoria ca sa o tina tot intr-o smenozeala de scursura, interventii, ordine, santaje adica toate metodele securistitice cu care i-a tinut in gasca lui pe unguri si traseistii lui oprea.Nu isi da seama ca nu mai tine cum tinea cum el dicta si piticul bou executa.Si nici in vileag nu il dadea.Se balacarea ei intre ei in jegul lor.Acum este pe post de prostul satului si asta il infurie si il dispera si face din ce in ce mai multe greseli.
    In mod jegos a intrat, ca o scursura s-a purtat, ca ultimul jegos va iesi din scena.Cine el aparatorul tau de comunisti si securisti adica tatal lor el corectul si se vede, el neinfrintul facut mucii mucilor in trei rinduri anul trecut.
    A reusit sa se kkce el insusi pe toate marotele lui.Caz unic in UE.Va intra in istorie ca studiu de caz la universitatile politice la tema ” asa cum nu trebuie sa fie un presedinte”.
    Asta-i omul pentru care pui fundul, un smecher, un vagabond de port care prin alba-neagra lui pacaleste inca multi fraieri ca tine.
    Poweraxxel eu de la dej la zi nu am intilnit un asemenea specimen.Vorba lui m.badea eroare genetica nimic altceva.Si voi cu creirul la fel de neted precum chelia lui ii suflati in pinze ca drogatii.Sa stii ceva el cu gasca lui ti-a furat tara nu eu, nu altii ca mine care au muncit crincen ca sa faca tot ce vezi tu in jurul tau in proportie de 95%.Si printre ei au fost si parintii tai.Intreaba-i pe ei cum ti-au furat ei tara.

  • 47

    @ 45,
    mirsavia este sa postezi tot felul de aberatii cu numele altuia; vorbeste in numele tau, cretinule.
    Intoarcete-ai in pentru nume ;)

    victor L
    2013-11-14 14:57:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    @nae: Ce se intimpla nae? Ai ramas fara replica? Asa-i ca-i mai usor sa te lauzi cu ce au construit altii ca tine si sa porcesti pe cineva care nu poate sa se apere decit sa te comporti ca un barbat adevarat si sa raspunzi sincer la intrebari?

    gjgj8
    2013-11-14 16:03:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    gigi al n lea

    spune cum este cu 14-1 si 14-2. ca la economie esti varza. Trimestrul III tonta si kkrau v-a facut muci si pe voi si pe barosu la crestere economica. Muci ba muci
    Asa ca las-o in singe si raspunde cum este la cete-am intrecbat.

  • 50

    @nae: Acum serios, ce inseamna crestere economica ? Cum se reflecta ea in buzunarul nostru, in nivelul de trai ? Sau daca acolo nu se vede, unde apare cresterea asta, cum o putem dibui ? Are legatura cu preturile, cu fiscalitatea sau e doar o cifra prin statistici ?

    florin
    2013-11-14 20:36:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    @nae:
    bai nae, alea care au crescut au fost taxele nu economia,fraiere!

    taxi
    2013-11-14 21:25:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 52

    florin

    ca sa simtim imediat cresterea economica trebuie o crestere ca in timpul lui nastase sau tariceanu in jur de 8-10%.
    La o crestere anemica de 1-2% iti trebuie vreo 7-8 ani ca sa o simti la buzunar.
    florine eu cu cifrele lucrez nu ma las pacalit cu una cu doua.
    Nu se simte nimic la buzunar dar are val. simbolica este CRESTERE si cea mai mare din Ue pe trimestrul III. Asta o spun altii nu noi.
    Abia la anu vom iesi din criza daca vom depasi pibul anului 2008.Ca noi pina acum am fost in criza iesind doar din recesiune. Adica tonta si kkrau (ca sa fii si tu multumit) cu toata labareala voastra au facut deocamdata treaba acceptabila. Stiu pe voi asta va inebuneste dar cifrele pina una alta vorbesc.
    Vrei un trai mai bun taxe ca in germania, sua, danemarca etc. Din putin nu ai cum sa dai mult.Asta-i matematica nu politica de partid .Taxam ca la danezi si vom avea salarii la profesori si medici ca la nemti. Eu sint pentru.

  • 53

    Nae, chestia cu cea mai mare crestere din UE mai las-o, ca daca tu ai un milion si ai crestere de 2% iar eu am doar o suta de mii si crestere de 4%, tu esti cel in avantaj, chiar daca aparent procentul tau e mai mic.

    “Cresterea” cu buletinul din vremea lui Tariceanu nu e de lauda, asa ca mai bine n-o folosim ca exemplu pozitiv. Ca de la cresterea aia au inceput sa ni se traga si “taierile” de dupa. N-o sa auzi asta la A3, poate doar daca Tariceanu va ridica glasul serios impotriva USL, dar cum asta nu se va intimpla, n-o sa auzi nici vorbe despre “cresterea” tariceneasca…

    Da’ din ce cresem noi acum, Nae, mai al naibii ca Europa ? Ce fabrici s-au deschis in ultima vreme, ce proiecte mari sint in derulare, cum zice un cliseu ? Mergem in directia buna, zici ?

    Vad ca despre comisia de ancheta a terenurilor prezidentiale nu prea vorbim. Sint curios sa aflu despre comisia parlamentara pentru anchetarea negasirii contractului Bechtel, tu nu ? E si mai importanta pentru noi si cronologic ar fi prima la rînd…

    florin
    2013-11-14 23:53:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 54

    florine

    nu ma intereseaza terenurile chiorului si nici comisiile paramentare pentru ca nu rezolva nimic nu va ajunge nimeni nicaieri ca sint lasi si indolenti. Pe paramentari cu o singura exceptie ghise ii doara-n basca de toti si de toate smenozeala lor sa iasa ca restul nu conteaza.
    Si pe mine la scursura ordinara nu ma mai surprinde nimic tupeul si nesimtirea lui sint de povesrte. Nimic dar nimic nu il depaseste in nemernicia lui.
    Cit despre crestere ti-am zis nesemnificativa dar este ceva. nu este in nici-un caz prabusirea care a facut-o chiorul cu piticu bou.Este loc de mai bine.Cit despre creierea de locuri de munca las-o in singe ca este cu mult mai usor sa inchizi imm decit sa deschizi imm.Aveti impozit de pe profit de 16% ce mai vereti investiti nu consumati pe masini si toale pentru toape din import bineinteles. ca doar de asta vinturati marota cotei unice nu-i asa. Este masura de “dreapta”. Sa cotizam cit mai putin si cerem cit mai mult. ca asa este in democratie.Uite ca americanii si nemtii nu fac asa platesc de se zvinta si ce sa vezi nici nu se vaieta. hai sa facem si noi ca ei si atunci o sa ne fie ca la ei.

  • 55

    @nae:

    Loaza, ia un pix, hartie, si ia-ti notite:
    Daca anul trecut un neamt sau un francez aveau 1000 de parai economie la banca iar anul asta are doar 900–se poate spune ca e in descrestere.
    Daca tu aveai nu aveai anul trecut nici un ban economisit dar aveai o datorie de 1000 parai iar anul asta ai o datorie de doar 900—inseamna ca incepi sa iesi din kkat, esti in crestere.
    Stiu ca acum tu, asa tolomac cum esti, ai tendinta sa zici ca esti mai tare ca neamtul sau francezul (ei sunt in descrestere—tu in crestere)dar nu te amagii prea tare fraiere.
    Tu mai ai mult pana sa iesi din hazna (datorii) insa ei umbla inca parfumati (ai bani in cont).
    Capiscii ??
    Ia-l de mana pe Ponta ala care zice ca ti-a crescut economia si duceti-va unde si-a dus mutul iapa.

    Terente
    2013-11-15 00:57:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 56

    cea mai jegoasa jigodie din istoria romaniei de la dromichete si pana in prezent este baselu ,iar ce pute cu adevarat este doar gura celor care-l pupa in partea lui dorsala (dar si pe unguri,rusi si tigani)

    burebista
    2013-11-15 10:38:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 57

    cristi teo,are dreptate confratele burebista;de ce nu te muti tu in bozgoria ?I-ti pute gura chiar si pe aceasta cale !

    deceneu
    2013-11-15 10:52:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    radiez in detrimentul baseilor,pentru ca mai exista romani adevarati in vesnica noastra romanie . m si u si i si e la cei care ponegresc tara noastra cea latina.

    gorunul lu* iancu
    2013-11-15 11:05:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 59

    bai de la cacademia,tu nu vezi ca flegma lui chioru de care vorbesti ti se scurge de pe frunte in gura?

    gigi amorosso
    2013-11-15 11:16:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
jurnalist Catavencii, scriitor
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!