 | Victimele inocente şi colaterale ale unui sîngeros război cu Rusia care pînă la urmă nu s-a mai întîmplatvezi toate articolele de Liviu Antonesei26 Nov 2009 la 11:53 219 comentarii 1487 vizualizari. |
Iată experimentul! Am promis să nu mai comentez politica zilei, ca să nu mai sporesc si eu „zgomotul şi furia”. Bănuiesc că deja cei care au de ales s-or fi gîndit la ce vor alege, iar cei care mai au ezitări, nelămuriri etc se vor descurca şi fără mine. Care, oricum, nu sînt competent în chestiunea fierbinte a zilei. Dacă oboseşte careva în iureşul dezbaterilor, se poate opri aici pentru un răgaz, cum poate face o plimbare sau merge la un spectacol sau un concert. Indiferent de ce se se va întîmpla pe 6 decembrie, voi reveni după acea dată la comentariul politic, pentru că, oricine va fi cîştigător şi oricare vor fi cîştigătorii, vor trebui să dovedească rapid că nu s-au angajat în această cursă doar de dragul competiţiei! Va fi de monitorizat, chiar mai mult decît acum. Procedez astfel pentru că mai multe cunoştinţe, amici, prieteni etc mi-au reproşat că nu mă „implic”, că nu „militez”. Ce să le răspund? Că, atunci cînd a fost cazul m-am implicat cu asupră de măsură, doar că nu prea ştiu unde erau ei în acele vremuri? N-o voi face, nu vreau să fiu la fel de lipsit de curtoazie precum ei.
Trecuseră cîteva luni de la plecarea mamei din cea mai bună dintre lumile posibile şi, în sfîrşit, mă hotărîsem, îmi făcusem timp să fac ordine prin hîrtiile rămase în urma ei şi a tatei, plecat cu aproape trei ani mai înainte. Succesiunea o reglasem cu sora mea, de haine şi alte obiecte de folosinţă personală ne dispensasem cu prilejul celor cîtorva rînduri de parastase şi pomeni care animă viaţa morţilor la noi, ortodocşii, indiferent cît de pravoslavnici sîntem, eu purtam mica şi eleganta sa cruce de aur, agăţată de un lănţug subţire, cruce ce-i însoţise ultimii ani de viaţă, în vreme ce sora mea avea pe un deget al mîinii drepte unul dintre inelele sale. Făcusem o primă triere a cărţilor la puţină vreme de la înmormîntare, înainte de a închiria întîia oară apartamentul, împărţindu-le, în manieră relativă egală în cele preluate de mine sau de sora mea, cele lăsate la faţa locului şi cele dăruite sau pur şi simplu lăsate pe nişte folii de plastic lîngă locul de depozitare a gunoiului, să se autoservească fiecare după interes şi trebuinţă. Ne uitasem atunci şi prin albumele cu fotografii, prin cutiile în care erau depozitate alte poze, împărţindu-le şi pe acestea fără mari dificultăţi, multe cadre fiind de altfel de găsit în două şi chiar mai multe exemplare. Acum, eram singur în micul apartament, înconjurat de cutii de carton de diverse origini şi dimensiuni şi de pungi de plastic pline de hîrtii. Praf nu era că stătuseră adăpostite în spaţiile închise din bibliotecă, în dulapuri şi tot felul de sertare ale unor servante şi alte corpuri de mobilier. Era mobilier mult, dar nu în exces în acest ultim apartament al mamei, pentru că avusese priceperea să folosească judicios spaţiul camerei, sălii de baie, bucătăriei şi holului aproape la fel de larg ca şi camera, transformat într-un fel de cameră de zi. Nu era obişnuita înghesuială din casele persoanelor în vîrstă, nu păstrase decît o mică parte din mobilierul din apartamentul spaţios, cu trei camere, în care locuise cu tata de imediat după cutremurul cel mare din 1977 şi pe care-l părăsise la vreun an după moartea acestuia, pentru a reveni aici, cumva vis-à-vis de casa demolată cu prilejul cutremurului, casă în care îmi petrecusem, între familii româneşti şi evreieşti egal de numeroase, o mare parte a copilăriei mele, adolescenţa şi începutul primei tinereţi. Mai era printre noi şi o numeroasă familie de ţigani, oameni de treabă, ce număra în rîndurile sale şi pe Costache, un băiat cam de vîrsta mea, ce avea să devină ulterior, după cutremur şi împrăştierea noastră în cele patru colţuri ale oraşului, cînd ne cam pierduserăm din vedere, mai puţin de treabă şi să moară la puţină vreme de la ieşirea din una din numeroasele sale vizite în măruntaiele puşcăriilor. Făcuse multe vizite acolo, dar toate scurte, pentru că delictele sale nu erau grave, mici furtişaguri de la numeroasele locuri de muncă, în care nu rămînea prea mult, pentru că rămăsese ceva de rătăcitor în el, chiar dacă-şi terminase şcoala obligatorie şi un fel de profesională. Nu se integrase, cum se spunea pe atunci, cum începe să se spună şi acum, iarăşi, în ciuda faptului că era la a treia generaţie de sedentari.
Stăteam, deci, pe patul din camera mamei, înconjurat de cutiile şi pachetele de hîrtii, arhivate cumva de ea, însă nu întotdeauna după cele mai clare şi mai riguroase criterii, şi le puneam în două categorii, cele pe care voiam să le păstrez, cele ce urmau să fie date uitării. Nu era uşor să fac asta, pentru că nu procedam nici eu suficient de limpede, ci după anumite impulsuri de moment, aşa că m-am hotărît să fac o selecţie mai degrabă laxă, urmată eventual de o alta, mai exigentă, cînd voi ajunge acasă, decît să risc să mă despart de hîrtii cărora să le regret mai tîrziu pierderea. Aş fi nedrept dacă nu aş recunoaşte că existase un anume spirit de ordine, chiar dacă nu perfect, şi în modul de a proceda al mamei. Aşa cum găsisem astă-vară colecţiile de fotografii cît de cît grupate, scrisorile şi ilustratele erau şi ele totuşi laolaltă, în cîteva corpusuri. Între primele, într-o cutie de bomboane legată cu o sfoară, erau cele cîteva zeci de scrisori trimise de mine în perioada celor şase luni de armată, care închideau cam la mijlocul lor amintitul cutremur. Nu am deschis vreun plic, nu din lipsă de curiozitate, pentru că aceasta era mare, dar nu voiam să întrerup procesul primar de selecţie. Încă nu m-am uitat prin ele, nu pentru că mi-ar fi dispărut între timp curiozitatea, ci doar pentru că vreau să evit încă o bucată de vreme redeşteptarea anumitor emoţii. Alte scrisori le-am păstrat în funcţie de expeditori, aşa cum am procedat şi cu miile de ilustrate şi felicitări primite cu ocazia zilelor onomastice, a celor de naştere, de Crăciun, de Paşte, de 1 sau 8 Martie, că doar nu sînt colecţionar de ilustrate, ci doar de amintiri! Au rămas, prin urmare, doar cele de la membrii apropiaţi ai familiei – m-a emoţionat scrisul de pe cîteva epistole primite de ei de la bunicii mei, Toader şi Zenovia, părinţii mamei mele, un scris regulat, chiar frumos, deşi amîndoi nu făcuseră mai mult decît şcoala primară pe la începutul celuilalt secol de la sfîrşitul celuilalt mileniu – şi cîteva de la prieteni vechi de-ai lor, pe care s-a întîmplat să-i cunosc şi eu pe cînd mai erau pe acest pămînt. E interesant că, în general, părinţii mei le-au supravieţuit acestora, precum şi majorităţii fraţilor şi surorilor lor. Chiar şi la cimitir cînd merg, mai rar decît se obişnuieşte, am mereu un fel de satisfacţie egoistă, văzîndu-i înconjuraţi de morţi mai tineri, unii mult mai tineri decît ei. E ceva consolator în asta? Nu ştiu, aşa mă încurajez, deşi probabil nu este cum se poate mai creştineşte să faci asemenea comparaţii.
Hîrtiile legate de pasiunea lor de compunători rebusişti, care le ocupase vremea mai ales după pensionare, erau iarăşi grupate laolaltă în caiete de matematică, că acolo se desenau mai uşor careurile, dar şi în mai multe dosare. Am găsit şi contabilitatea revistei lor de rebus de la începutul post-revoluţiei, cînd îi apucase nu atît spiritul de investiţie, iniţiativa capitalistă, cît dorinţa de independenţă editorială, ca să spun aşa. De altfel, escrocaţi de distribuitorii de presă, nu doar că nu se îmbogăţiseră, dar acumulaseră şi datorii pe la tipografi, stinse încet din pensiile lor, că îşi asumaseră cu demnitate falimentul şi nu acceptaseră vreun ajutor. Într-o pungă de plastic, o tuşieră şi ştampila „firmei”, că doar lucraseră în deplină legalitate! Am decis să le păstrez. În alte pungi, tot felul de legitimaţii, de Crucea Roşie, de veteran şi soţie de veteran, de pensionari cu liber pe mijloacele de transport în comun urban, de membri în tot felul de alte organizaţii, între care cele de membri PAC, cu cotizaţia la zi! Şi mai erau zecile de carneţele, agende şi caiete-agendă, de toate dimensiunile şi de toate felurile ale mamei, în care se amestecau numere de telefon, adrese, calcule financiare, poezii, încercări de amintiri din copilărie şi tinereţe, notaţii despre tratamente sau despre Mircea Eliade şi Marin Preda, cîte o propoziţie sau un singur cuvînt fixate pe cîte o pagină rămasă în rest albă şi părînd misterioase, enigmatice în singurătatea lor. Dintr-un caiet, a căzut o hîrtiuţă pe care am recunoscut scrisul meu, cu creionul, „glasnosti, sinceritate, transparenţă; perestroika, restructurare”, era deci scrisă pe la sfîrşitul anilor optzeci, pe cînd, după divorţ, locuisem la ei. Nu mai ştiu dacă notasem asta pentru mine sau pentru vreunul dintre ei. Caiete, agende şi carnete. Le-am păstrat pe toate şi cîndva va trebui să scotocesc atent prin ele, cum va trebui să văd şi ce e cu arborele genealogic, dus vreo patru-cinci generaţii înaintea sa, alcătuit de tata înainte de moarte. Este interesant cum începem să ne căutăm originile cînd simţim că ni se apropie şi sfîrşitul. Şi e la fel de interesant ce rămîne în urma noastră după ce ne sînt moştenite sau date de pomană bunurile, obiectele ce ne-au însoţit de-a lungul vieţii – cum constat mereu, hîrtii, mai ales hîrtii, tot felul de hîrtii, dar ce supravieţuia oare pe vremea cînd hîrtia nu era atît de răspîndită, atît de excesiv utilizată, atît de irosită pînă la urmă? Amintirile, de bună seamă, ce altceva să rămînă, dar era memoria oare mai puternică atunci decît acum, cînd tocmai aceste hîrtii sînt şi un fel de cîrje ale memoriei care încearcă să-i suplinească caracterul imprecis, găurile, debilitatea?
Cred că din ultimul caiet răsfoit în grabă au căzut două plicuri şi o ilustrată. Pe plicuri erau dedicaţii, „Tatei, de ziua lui”, „Mamei, de ziua ei (cu scuze pentru întîrziere)”, iar înăuntru erau cîte o poezie pentru fiecare! Nu cred că le mai dedicasem vreodată aşa ceva! Nu cred că măcar le arătasem vreodată intenţionat vreo poezie de-a mea! Erau datate 26 Octombrie 1989, deci de ziua onomastică a tatei şi la cîteva săptămîni de la onomastica mamei. Era trecută cu precizie şi ora, adică cu menţionarea pînă şi a minutului cînd le încheiasem. Erau scrise de mînă, nu dactilografiate. Dacă nu aş suferi de o anumită pudoare, le-aş cita aici, dar acum nu cred că sînt chiar nişte poezii, ci mai degrabă nişte documente existenţiale legate de situaţia biografico-politică specială în care mă aflam în toamna acelui an. Erau, de fapt, nişte semne cumva lirice de recunoştinţă pentru grija pe care o aveau faţă de mine în acele împrejurări şi pentru tot ceea ce făcuseră pentru mine de cînd sosisem des-pieliţat în această lume, ei, da, chiar des-pieliţat, nu îm-pieliţat, pentru că sosisem aici fără piele, dar înarmat cu un dinte din faţă. Împieliţat aveam să devin mai tîrziu! Am senzaţia că în perioada aceea, cînd stăteam închis în casă şi aproape nu ieşeam din camera mea, i-am simţit cel mai aproape, aşa cum acum le resimt cel mai puternic, cel mai acut absenţa. Şi mai era ilustrata, de fapt, nu chiar o ilustrată, ci o carte poştală din acelea ieftine, de 30 de bani, tipărite pe carton subţire şi prost, cu timbrul gata imprimat, ce reproducea stema RSR. Era trimisă de mine pe 19 august 1968, scrisă cu creion chimic, probabil nu găsisem altceva în casa rudelor mele din satul în care venisem în vacanţă de cîteva zile, după ce fusesem la mare cu mama şi sora mea. De ce erau cele două plicuri şi această carte poştală împreună în acel caiet, habar nu am, ştiu doar că eu m-am simţit alunecînd pe nebăgate de seamă, într-un fel de tunel al timpului. 19 august 1968, deci, cartea poştală în care le scriam că ajunsesem cu bine, deşi ei mă aduseseră acolo cu puţină vreme mai înainte, că mă simt minunat, că devenisem un campion veritabil la mîncat harbuji, fusese expediată de mine cu două zile înainte de a afla că există politică şi istorie şi ajunsese, probabil, fiind trimisă între limitele aceluiaşi judeţ, chiar în ziua cu pricina! Nu cred că din cauza asta se aflau cele trei documente împreună, habar nu am dacă mama ştia cînd se trezise în mine conştiinţa istorică, dacă formula asta nu sună cumva prea pretenţios, dar e totuşi interesant că ele se aflau laolaltă. La interval de 21 de ani, ele marcau un început şi un fel de încununare, căci ar fi fost cumva vorba despre debutul conştiinţei istorice şi apoi despre decizia de a mişca în istorie, prin autoeliberare, prin schimbarea, prin tulburarea, aproape prin ruperea legăturilor mele cu contextul, dacă îl exclud pe cel familial şi dacă fac excepţie pentru un grup foarte mic de prieteni şi o iubită. E ceva teribil, totuşi, să vezi ce puţini îţi rămîn în preajmă, de parcă ai fi ciumat sau purtător de holeră, atunci cînd chiar ai avea nevoie să simţi prezenţa, fie şi difuză, discretă, a cît mai multora. Dar, devreme ce ne naştem singuri, dacă nu se întîmplă să fim gemeni, şi plecăm de aici încă şi mai singuri, de ce ar trebui între capetele intervalului acesta nedrept de scurt, să simţi în preajmă legiuni de apropiaţi? De fapt, probabil, e normal, e chiar mai bine că lucrurile stau aşa şi nu altcum. Şi de ce m-aş plînge, n-am spus mereu că mă irită camaraderismul, tovărăşismul, spiritul gregar, nu le-am taxat de foarte mic drept semne de inferioritate, drept manifestări ale plebei şi poate ale neputinţei de a înfrunta singurătatea acestei lumi?
Pe 21 august 1968, eu şi cei doi veri ai mei dinspre mamă, ne trezisem devreme, cam o dată cu soarele ce-mi gîdila pleoapele pe foişorul colibei de stuf legat de un cadru trilateral din lemn, unde-mi făcusem somnul. Eu sus, în foişor, ei în colibă, unchiul în cealaltă colibă, a şefului, cîinii în cuştile de lemn de pe laturile harbuzăriei, iar vacile în aer liber, în no man’ s landul dintre aceasta şi lanul de porumb din apropiere. Adormisem devreme şi avusesem parte, cel puţin noi cei tineri, de un somn de plumb. Nimeni nu dăduse atac la harbuji peste noapte şi cîinii stătuseră destul de liniştiţi. Eu adormisem cu ochii ţintiţi spre cer, încercînd să recunosc constelaţiile de suprafaţa neagră ca păcura. Dormisem bine, adînc, şi ne trezisem atît de dimineaţă şi pentru că, o zi mai înainte, fusesem învoiţi, cumva premiaţi de unchiul meu cu o jumătate de zi liberă, în care fuseserăm la scăldat într-un iaz din exact cealaltă parte a satului, pe şesul pîrîului Miletin, frumos nume, cu sonorităţi cumva greceşti. Premiu binemeritat de bună seamă devreme ce, cu încă o zi mai înainte, ne afirmasem la culesul harbujilor cu care au fost încărcate două camioane şi mai multe căruţe, pe care CAP-ul îi trimisese în piaţa din oraş. Deci, ne trezisem devreme, eram odihniţi, mîncasem nişte pîine de casă, care începea să se întărească, cu brînză şi resturile unei fripturi de pui, nişte roşii, şi începusem prima degustare a zilei. Pentru că unchiul plecase în sat după ţigări, stricasem deja patru-cinci harbuji pe care îi coborîsem de cu seară în fîntînă să se răcorească, pînă ne-am oprit la unul care ni s-a părut pe gustul nostru, unul avînd coaja foarte verde şi lucioasă, cu sîmburi mici, negri şi, mai ales, rari. Resturile celorlalţi le aruncasem deja la vite, să nu fim cumva surprinşi asupra faptului risipei. Fiecare, cu o felie în stînga şi un cuţitaş în dreapta, aşezaţi pe nişte piei de oaie în jurul vetrei din faţa colibei noastre, degustam alene miezul roşu, răcoros şi foarte dulce. Deşi încă dimineaţa, se făcea tot mai cald şi ne făceam şi noi socotelile că l-am putea convinge pe unchiul meu şi tatăl lor să ne mai dea o jumătate de zi de învoire pentru scăldat. N-am trăit de multe ori în viaţa de pînă atunci, nu aveam să trăiesc nici după aceea de prea multe ori, un început al zilei atît de liniştit, de paşnic, de blînd. Parcă şi aerul era complet nemişcat, aproape compact şi vîscos. O asemenea zi îţi trebuie ca să înţelegi, în sensul cel mai fizic, cel mai meteorologic, formula poetului, „slavă stătătoare”. Iar eu, care sînt atît de dependent de variaţiile vremii, de schimbările climatice, vă asigur că sensul meteorologic nu este unul demn de dispreţ ori de nebăgat în seamă. Ei, bine, în această linişte deplină, în această slavă stătătoare, a năvălit peste noi, peste mine, pe neaşteptate, fulgerător, istoria! A năvălit sub chipul verişoarei mele, sora celor doi fraţi, pe care am zărit-o cu toţii ieşind de pe cărarea din lanul de porumb, în fugă, cu părul lung fluturîndu-i în spate, apropiindu-se de noi cu o viteză de care nu am fi crezut-o în stare. Ne-am dat seama că se întîmplase ceva, dar nu aveam habar ce anume se putuse întîmpla de devenise atît de performantă la probele de cros. În cîteva zeci de secunde a parcurs distanţa, sub ochii noştri căscaţi de mirare, s-a oprit în faţa noastră, care ne ridicaserăm spontan, cumva automat în picioare şi ne-a spus dintr-o suflare: „Armata sovietică şi a încă patru ţări frăţeşti a ocupat Cehoslovacia!”. O văd şi acum vorbind printre gîfîituri, răspunzînd întrebărilor noastre, nu dintre cele mai dibace! Ţin minte că îi urmăream cu interes şi sînii tresăltînd sub cămaşă, de unde se vede că interdicţia incestului e o achiziţie tîrzie nu doar a speciei, ci şi a fiecărui individ în parte. Mie, oricum, pînă atunci mi se păruse foarte sexy, cu un cuvînt învăţat destul de repede după mutarea noastră în oraş. Ne-am lămurit în cele din urmă că celelalte ţări participante la invazie erau Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Germania. Nu prea înţelegeam ce făcuse armata noastră de nu era laolaltă cu celelalte, nici nu ne era prea limpede despre care Germanie era vorba, că erau două pe vremea aceea. Pînă la urmă, eu, care eram mai de la oraş, am înclinat spre RDG, ceea ce era riguros exact şi respecta adevărul istoric. Dar problema adevărată era că trebuia să merg imediat în sat, să-mi iau bagajele pe care mătuşa mea deja le făcuse, să mă ducă unchiul cu o căruţă sau cu şareta CAP-ului la gara din satul vecin, să mă urce în tren şi să mă trimită acasă, tatăl meu urmînd să mă aştepte în gară din Iaşi. Să fiu cu ai mei, „dacă intră ruşii şi peste noi”. Formula aceasta suna destul de ciudat în gura verişoarei mele care, în ciuda agitaţiei de care era cuprinsă, nu era altceva decît o fetişcană cu un an-doi mai mare decît noi. Dar ea era numai un fel de Hermes de genul feminin, ea numai adusese în fugă, iute şi degrabă, cum se spunea pe acolo, nu şi concepuse mesajul…
Într-o oră, eram în şaretă, în altă oră la gară şi puţin după aceea în trenul către Iaşi. Tata nu era la gară, aşa că am luat energic drumul către casă, de altfel situată la mai puţin de un sfert de oră de gară, în centrul oraşului. Ajuns acasă, am găsit sufrageria plină, toţi cu ochii ţintă la televizor, tata, bunica, sora mea, mai mulţi vecini care nu aveau televizor, un frate al mamei. Nu şi mama, care era la Bucureşti, cu o reclamaţie împotriva unei instituţii, împreună cu care împărţeam clădirea şi care voia să ne ia beciul şi să ne dea în schimb o magazie, schimb cu care, desigur, n-ar fi fost nimeni dintre noi de acord, cu atît mai puţin eu, care-mi găsisem în sutele sale de metri şi pe cele trei nivele descendente, un minunat teren de explorare, ba chiar şi un loc bun, mult mai bun decît acoperişul blocului din apropiere, pentru înîlnirile secrete cu Lili Ţiganca, Tamango după porecla curţii. La televizor se dădea muzică patriotică, se difuza mereu reluat un comunicat, în termeni duri de condamnare, după cîte îmi puteam da eu seama, a ocupării Cehoslovaciei de către armatele celor cinci ţări „frăţeşti” şi se anunţa periodic că urmează un miting în Piaţa Palatului în care Tătuca avea să formuleze clar punctul de vedere al României în privinţa evenimentului petrecut peste noapte. În cele din urmă, a venit discursul şi trebuie să recunosc că am fost impresionat. Deşi vorbitorul era cam bîlbîit şi mai stîlcea cuvintele, era convingător, energic, mobilizator, cumva magnetic. Se vedea asta şi în imaginile din Piaţa ocupată de sute de mii de oameni, în aplauzele, uralele şi lozincile scandate de ei, dar se vedea şi în biata noastră sufragerie! Şi cum să nu fi fost, cînd l-am văzut pe tata mai excitat decît îl văzusem eu vreodată, pe un vecin cu ochii parcă ieşiţi din cap, cînd l-am auzit pe unchiul meu strigînd că se înscrie în gărzile patriotice, a căror înfiinţare tocmai fusese anunţată de vorbitor? Pînă şi bunica, care de la Franz Josef al ei nu cred să mai fi reţinut numele vreunui conducător de ţară, părea vrăjită de magia acelui discurs, de atmosfera exaltată împrăştiată de imaginile de la televizor. Ei, da, Tătuca îşi trăia zilele sale de glorie, devreme ce avusese un asemenea impact zdrobitor din Piaţa Palatului şi pînă în sufrageria noastră! După discurs, păream cu toţii de altfel zdrobiţi, însă convinşi, strîns-uniţi în jurul Conducătorului, cu o formulă care avea să facă o lungă carieră în limbajul public de după aceea. După momentele de stupoare, de tăcere compactă, adulţii au început să discute, sora mea şi bunica s-au dus în camerele lor, eu am întîrziat puţin cu bărbaţii, care mă tolerau, luîndu-mă drept unul de-al lor, mi-am şi dat cu părerea de cîteva ori, fiind culmea băgat în seamă, dar nu aveam stare, nu mă lăsau în pace vorbele despre gărzile populare, războiul întregului popor şi riposta hotărîtă pe care o vom da oricărei agresiuni. Mi se părea destul de clar că, după Cehoslovacia va veni şi rîndul nostru, deşi habar nu aveam de ce trebuia să se întîmple asta, poate pentru că lipsisem de la atacul de cu noapte? Dar ce să ştiu eu?, de-abia de cîteva luni împlinisem 15 ani! Şi stăteam aşa de liniştit dimineaţa în harbuzăria de la mai puţin de 50 de kilometri de Iaşi! Însă, dacă e vorba să fim atacaţi, dacă vorbim despre războiul întregului popor, era cazul să fim pregătiţi, să ne pregătim cu toţii pentru asta. M-am strecurat încet afară din cameră, apoi din casă, să adun cumva armata, cea mică a curţii noastre, a celor cîtorva curţi reunite în jurul unei străduţe paralelă cu bulevardul. Majoritatea băieţilor ştiau despre ce este vorba. Cum era destul de tîrziu, am hotărît să ne vedem a doua zi dimineaţa la opt, fiecare cu ce găsea la îndemînă prin casă în ceea ce privea muniţia şi armamentul, după care ne-am despărţit, ducîndu-ne fiecare pe la casele noastre…
Am dormit destul de prost, de agitat, aruncînd şi căutînd cearşaful cu care eram acoperit, schimbînd mereu poziţia pernei, neliniştile, agitaţia, exaltarea, toate la un loc, nu m-au părăsit mai deloc peste noapte. Se mai auzea şi zgomot de trafic greu pe strada noastră centrală, camioane, poate şi tancuri, ceea ce nu se întîmpla de obicei, cînd înainte de miezul nopţii, strada noastră, ca şi oraşul, păreau să adoarmă cu totul. M-au trezit vocile tatei şi mamei, deci ea ajunsese acasă, m-au trezit mai devreme decît îmi propusesem, voci ce răzbăteau destul de animate de după glazvandul de sticlă opacă ce despărţea camera mea din acea veche locuinţă evreiască, ce avea să fie demolată vreo zece ani mai tîrziu, laolaltă cu celelalte case evreieşti, sub pretextul stricăciunilor provocate de cutremur, spaţiu în care m-am simţit foarte bine vreo cincisprezece ani ai vieţii mele, de la sfîrşitul şcolii primare şi pînă după absolvirea universităţii. Dar să revin la dimineaţa de 22 august 1969 şi la vocile mamei şi tatei. Am tras mai întîi cu urechea de după glazvand la povestirea mamei despre miting. Deşi trecuse între timp o noapte întreagă şi un drum lung cu trenul, părea la fel de exaltată precum fuseserăm noi, cei din Piaţă şi cei din sufrageria noastră, precum fusese probabil şi ea, acolo în Piaţă, unde se nimerise de fapt din întîmplare, pe toată durata aşteptării şi desfăşurării discursului! Bun, deci auzeam că lumea, ea vorbea de peste 300.000 de oameni, dacă nu chiar o jumătate de milion, nu ştiu după ce surse, deci auzeam că lumea fusese practic în delir pe toată durata discursului, iar după încheierea acestuia nu se prea lăsase dusă acasă, trebuind să fie îndemnată de miliţieni, mai auzeam că se va înscrie în partid – ea, fiica de chiabur, care din pricina acestei filiaţii putuse urma doar şcoala de moaşe numai sub pretextul unei înfieri fictive de către o rudă mai săracă! Dar, cum aveam să aflu mai tîrziu, se întîmplase asta şi la case mai mari, cazul lui Goma şi al altor foşti deţinuţi politici fiind cele mai izbitoare. De ce intra în partid? Păi, ca să poată face parte din gărzile patriotice şi să se lupte cu ruşii! Doamne iartă, acelaşi motiv ca şi în cazurile celebre amintite! Era limpede că tata era mult mai sceptic şi mai scăpa şi cîte-o ironie, iar mama, atunci cînd o sesiza, se supăra şi-i spunea „ce ştii tu? n-ai fost acolo”, ceea ce era faptic riguros adevărat, dar nu contrazicea neapărat scepticismul tatei. Totuşi, îmi aminteam că, pe parcursul transmiterii televizate a discursului, se aprinsese destul de tare şi el. Noaptea fusese însă un sfetnic bun, care îl adusese la scepticismul său obişnuit în ce priveşte lucrurile omeneşti, dacă nu cumva la nepăsarea sa proverbială, abia zgîndărită de povestirile mamei. Mie însă vorbele ei mi-au amintit că aveam o armată de organizat, aşa că m-am uitat la ceas, era 7, 30, mi-am pus repede pantalonii scurţi, tenişii chinezeşti, a căror talpă rezista mai mult decît a celor româneşti, şi o bluză, am ieşit în fugă pe lîngă ei, dar am fost oprit de mama s-o sărut de bun sosit, am sărutat-o, am intrat în bucătărie, mi-am pus unt şi dulceaţă pe nişte felii de pîine şi lapte rece într-o ceaşcă, am dat totul pe gît şi, cînd m-am uitat la ceasul de pe peretele bucătăriei, am văzut că se făcuse 8 fără vreo zece minute. M-am uitat de după perdea şi am văzut că băieţii începuseră să se adune în faţa uşii de metal de la intrarea în beciul nostru. Am mai tras puţin de timp, că doar un comandant de oşti vine cînd oastea e adunată, dar va trebui să ajung totuşi înainte de Adolică, care nu va pierde ocazia să-mi conteste titlul, cum se mai întîmplase. Sigur, şi acum, ca şi alte dăţi, aveam marele avantaj al acestei cazemate perfecte, care era beciul, plus că le puteam povesti celorlalţi ceea ce auzisem povestit de mama tatei. Cum aveam să verific de-a lungul vieţii, intuiţia mea era bună – cine are povestea are şi puterea. Şi, atunci, chiar aveam povestea, ba chiar avusesem şi iniţiativa de a ne organiza în vederea rezistenţei în faţa invadatorilor, că doar era vorba despre războiul întregului popor, nu?, ce naiba!
Cînd ceasul din bucătărie arăta 8 fix, am ieşit repede din casă, am ocolit, am ajuns în faţa intrării la beci şi, dintr-o privire rapidă de conducător încercat, mi-am dat seama că eram cam toţi, cam toţi combatanţii, pentru că i-am lăsat deoparte pe cei care nu erau măcar în clasa a treia, iar pe cei mai mari decît noi, i-am lăsat să-şi vadă de fetele lor. Şi, oricum, dacă ar fi acceptat Willy, Costel sau Gabi să participe la război, ar fi revendicat oricare poziţia de comandant de oşti, iar asta nu se putea! Eram, prin urmare, cam toţi cei cuprinşi între circa zece şi cincisprezece ani, vreo doisprezece luptători, fără Adolică – de la Adolf, ce nume putuseră să-i dea părinţii săi evrei! –, care nu venise şi nici nu avea să mai vină. Nu, nu era deloc fricos, ne băteam adesea în parte, dar adunasem prea multe atuuri şi-i cădea prost rolul de subordonat. Am descuiat lacătul, am dat uşile masive de metal ruginit în părţi, am intrat şi am aprins lumina, i-am aşteptat să intre toţi, apoi am tras uşile, că doar nu organizezi o operaţiune militară atît de importantă în văzul lumii! Iar ruşii, o ştiam cu toţii de la nenea Vladimir, şi el un fel de rus pe la origini, aveau sateliţi din care urmăreau tot ce se petrece pe pămînt pînă la dimensiunea unei mingi de tenis de cîmp. Americanii ar fi putut urmări orice obiect pînă la mărimea unei mingi de ping pong, dar nu cu americanii aveam noi probleme acum, în ciuda a ceea ce se scria de obicei prin ziare despre imperialismul american şi răutăţile lui şi, apoi, ei erau foarte ocupaţi în Vietnam. Bun, cînd eram toţi înăuntru şi ascunşi de privirile indiscrete ale inamicului, am început inventarul. Toţi îşi aduseseră prăştiile de cauciuc şi fiecare cîte bile de rulmenţi găsise. Aici, stăteam bine, aveam şi eu cam o jumătate de găleată de bile de diferite dimensiuni, obţinute prin spargerea cîtorva duzini de rulmenţi, pe care îi cărasem la începutul verii de la Vlădeni, cînd fusesem cîteva săptămîni acolo – îi găsisem aruncaţi la groapa de gunoi a SMT-ului şi, iată, făcusem bine că-mi cocoşasem spatele cărîndu-i. Cîţiva aveau şi arcuri şi am decis să punem cuie mici în vîrful săgeţilor, că bucăţile de stuf nu puteau face mare pagubă. Mai aveam, ca arme albe, un fel de suliţe confecţionate din bucăţile mari de deşeuri de lemn pentru foc, de care era plin primul nivel al beciului nostru. Dar să te lupţi cu brava şi numeroasa Armată Roşie numai cu arme albe nu suna prea bine, aşa că am început să ne scotocim mintea după idei privind ameliorarea stării înzestrării cu armament a oştirii. După un brainstorming pe care cu greu am reuşit să-l controlez – normal că nu ştiam atunci nici ce este, nici cum se face! –, s-au conturat două idei bune pe care le-am aprobat, pînă la urmă, chiar trei dacă nu socotesc cockteilurile Molotov cu carbid şi benzină doar variante ale aceleaşi arme. Şi, da, ceva ce mai încercasem odată, dar renunţasem, pentru că mă prinsese mama şi nu mi-a fost uşor – dar acum eram în caz de forţă majoră, cu patria în pericol! –, nişte mici tunuri din ţeavă de aluminiu pentru antenele de televizor, folosind drept exploziv fie clorat de potasiu în amestec cu sulf, fie fosforul desprins de pe capetele chibriturilor. Clorat de potasiu şi sulf nu aveam, că mai era mult pînă la sărbătorile de iarnă, nici carbid, că mai era destul şi pînă la Sfînta Parascheva, cînd ne făcea mare plăcere să tulburăm slujbele şi pelerinii. Un bidon cu benzină era chiar în beci şi o mulţime de sticle goale, pe care nu apucasem încă să le vînd. Sticle urmau să mai aducă cu toţii, benzina cădea în sarcina lui Vlăduţ şi Nelu, că doar taţii lor erau şoferi. Carbid puteam face rost de pe şantierul Casei Modei din apropiere şi i-am desemnat pe Moni şi Dănuţ să rezolve asta. Rămîneau cloratul de potasiu şi sulful. Cum era vacanţă, iar ruşii ne puteau ataca dintr-o zi într-alta, dacă nu dintr-o oră într-alta, de furat din laboratoarele de chimie ale şcolilor, cum procedam înainte de Crăciun, nu putea fi vorba. Pînă la urmă, am decis să-l obţinem contracost, dar nu cu bani direct, ci cu ţigări, că toţi portarii şi paznicii şcolilor fumau. Eu îl ştiam pe cel de la liceul meu, că îi mai dădusem ţigări să ne lase să jucăm fotbal pe terenul şcolii, Mircea şi Ţucu, Dumnezeu să-l ierte pe cel din urmă, că a plecat din lumea asta la cîţiva ani după Revoluţie, îi cunoşteau pe cei de la şcoala generală din apropiere, unde şi învăţau. Să le dăm Carpaţi nu se făcea, aşa că ne-am certat oleacă între Litoral şi Snagov. Litoral erau numai 5 lei, Snagovul era 8, dar avea filtrul din păr de cămilă, cum circula legenda urbană pe atunci. Am rămas la Snagov şi am început să ne buzunărim cu toţii, dar n-am găsit decît de un pachet şi jumătate. A rămas să găsesc eu diferenţa de la mama, că doar se întorsese foarte bine dispusă de la Bucureşti! Nu trebuia să le spunem paznicilor pentru ce ne trebuie substanţele, nu puteam şti dacă nu-s spionii ruşilor ori guri sparte, aşa că am compus o poveste cu un hram undeva la ţară la care voiam şi noi să ne amuzăm oleacă pe seama credincioşilor. Totul era stabilit, fiecare avea o sarcină de rezolvat, urma să ne vedem la ora 14. Doar carbidul rămînea să fie procurat seara de Dănuţ şi Moni, după ce plecau constructorii de pe şantier şi acolo mai era doar un paznic care se îmbăta în mai puţin de o oră şi se culca într-o magazie metalică. Sigur, l-am fi putut mitui şi pe acela cu un sfert de „doi ochi albaştri”, dar ar fi fost păcat de banii cheltuiţi, pe care oricum nu-i mai aveam!
La 14 punct, eram cam toţi din nou în faţa uşii de la beci. Am intrat înăuntru. La inventar, mai aveam două canistre de benzină, zeci de sticle goale numai bune de transformat în grenade, cloratul şi sulful procurate de mine, pe Mircea şi Ţucu chemîndu-i paznicul de la şcoala generală mai pe seară, că erau directorul şi nişte profesori acolo, cu nu ştiu ce treburi, cînd se duseseră ei. Fuseseră destul de deştepţi să nu dea ţigările dinainte. Eu mă descurcasem destul de bine, aveam în două borcănaşe mai mult de cîte 100 de grame din fiecare substanţă, dar am avut şi impresia că paznicul voise să mă tragă de limbă, pomenind de două tancuri ruseşti distruse peste noapte pe podul de la Ungheni, topite cumva cu o armă nouă, pe care o aveam doar noi românii, o armă cu lumină sau aşa ceva! Dar nu i-a mers paznicului cu mine! La desfiinţarea raioanelor şi a direcţiilor sanitare raionale, tata, rămas fără slujbă, fusese mutat la spitalul din Ungheni, unde mă luase de cîteva ori cu trenul, un drum de 20 de minute, şi văzusem cu ochii mei că nu era nici un pod rutier pe acolo, ci numai unul de cale ferată, situaţie care nu s-a schimbat de atunci, numai la începutul anilor ’90, podul feroviar căpătînd un fel de frate din flori! Acum, însă nici măcar acela nu mai este! Stăteam deja bine şi în ce priveşte armamentul de foc! Seara aveam să-l completăm cu alte cantităţi de clorat de potasiu şi sulf, başca carbidul! Puteam însă deja să ne pregătim. Pe o bucată de scîndură, am amestecat bine două părţi de clorat şi una de sulf şi am închis amestecul în două borcănele. Apoi, am căutat nişte bucăţi de scîndură mai robuste între deşeurile din beci şi am confecţionat cinci afeturi pentru tunuri, că doar cinci bucăţi de ţeavă corespunzătoare din aluminiu reuşisem să găsim prin magaziile caselor noastre. Am teşit cu ciocanul cîte un capăt al ţevilor şi le-am prins bătînd nişte cuie, încrucişat, pe afeturi. Apoi, am început să umplem sticlele cu benzină, adăugînd şi pietricele, nisip şi bile de metal mai mici, cele care încăpeau pe gîturile sticlelor. Drept fitile am utilizat ciorapi subţiri de damă, din nailon, pe care i-am stabilizat cu bucăţi de „scîrţîitoare”, plasticul acela alb şi poros care începuse să se folosească la protecţia fizică a mărfurilor, pe care noi îl frecam de bucăţi de sticlă pînă îi scoteam din minţi pe adulţi. Pe la ora patru, am auzit-o pe bunica lui Cellu strigîndu-l şi i-am spus să iasă încet, să nu-l observe nimeni şi să nu spună nimic nimănui. Puteam avea încredere în el, cu un an mai înainte, cînd fusese războiul de şase zile, ne-a spus tuturor că-şi convinge părinţii să plece în Israel, ca să se lupte care pe care cu arabii, iar aceştia erau de nu ştiu cîte ori mai mulţi. Pentru el, cădea bine războiul ăsta cu ruşii, că se antrena puţin, iar ruşii erau şi ei mai mulţi! Apoi, am început ameliorarea armelor albe, montînd cuie mici în vîrful săgeţilor şi cuie mari, de 18 – 20, în vîrful suliţelor. Între timp, am urcat de cîteva ori în casă, pe de o parte, ca să nu mă caute cumva ai mei şi să ne prindă în plină cursă a înarmărilor, pe de alta, ca să aflu dacă nu cumva ruşii deja intraseră şi trebuia să începem lupta înainte de încheierea pregătirilor de campanie. Nu, încă nu intraseră, iar la televizor se dădeau scene din Cehoslovacia, comunicatul partidului, secvenţe din discursul Tătucăi din ziua precedentă, oricum numai despre invazie de vorbea. Erau şi scurte interviuri cu oameni de pe stradă şi din fabrici, care îşi manifestau solidaritatea cu poporul cehoslovac, sprijinul pentru politica partidului şi hotărîrea de a intra în gărzile patriotice. Eu trăiam satisfacţia că deja făcusem un fel de gardă patriotică, cînd oamenii mari abia se pregăteau de asta!
Bun, tot ce putusem face pînă atunci era făcut, bine făcut! Ne-am gîndit că, înainte de a ieşi afară să ne antrenăm la armele albe, trebuie să le încercăm pe cele de foc, tunurile, să nu avem surprize în plină luptă, că sticlele de benzină ştiam că funcţionează, nu le făcusem altfel decît alte dăţi, cînd ne băteam pentru controlul maidanului pentru fotbal cu cei din gaşca de pe strada Cloşca. Dar cu tunurile numai eu mai încercasem, după ce văzusem modelul la Vlădeni. Dar unde să le facem proba, să vedem cum funcţionează? Afară nu, nu era posibil, că ne-ar fi auzit toţi şi s-ar mai fi şi speriat crezînd că au venit deja ruşii peste noi. Şi ne mai trezeam şi cu vreo ceartă, dacă nu cu vreo bătaie din partea celor mari. Prima parte a beciului era prea la suprafaţă şi s-ar fi auzit aproape la fel de bine ca şi afară. Partea a doua era, iarăşi, prea sus şi sunetele nu s-ar fi estompat foarte tare. Rămînea să coborîm la nivelul cel mai de jos, la capătul a vreo cincizeci de trepte şi al unui coridor de vreo zece metri. Dar acolo, nu mergea electricitatea de o bucată de timp, iar tata tot chema un meseriaş s-o repare şi ăla nu mai venea. Acolo, am fi fost la vreo 15 metri adîncime, dincolo de casă, cumva şi dincolo de bulevard, sub un fel de parc destul de ponosit, deşi situat în centrul oraşului, pustiu probabil la ora aceea. Cei care aveau lanterne acasă, au fost trimişi după ele, iar în vreo zece minute aveam şase lanterne, cu baterii în regulă, care dădeau o lumină destul de bună prin efect cumulat. Am luat tunurile de aluminiu şi borcanele cu amestecul exploziv, nişte cutii cu nisip şi pietricele şi bile dintre cele mai mici şi am coborît spărgînd întunericul cu fasciculele de lumină plecate din lanterne. Jos, era o încăpere mare, pătrată, cu latura de vreo zece-doisprezece metri, din care plecau două mici galerii laterale late de vreo doi metri şi lungi de vreo cinci-şase. Pe laterala din dreapta, era o uşă, blocată cu pietre şi legată cu sîrmă prin care s-ar fi putut intra în beciul vecin. Pe vremea aceea, înainte ca fundaţiile blocurilor să le taie, cam tot oraşul era subîntins de asemenea beciuri, coridoare subterane, tuneluri, ce comunicau între ele, într-o vastă reţea. Chiar încercasem odată să deblochez uşa spre beciul vecin, dar nu reuşisem, era prea solid baricadată. Dar văzusem ce este pe partea cealaltă într-o explorare făcută împreună cu Nelu, care reuşise să subtilizeze cheia de la vecinii mai în vîrstă din casa de alături. Nu era chiar un beci ca al nostru, că era ceva mai îngust, mai puţin bine compartimentat, dar mi-ar fi plăcut să-l fi putut adăuga vastelor mele terenuri subterane.
Am pus primul tun în galeria din dreapta, cu ţeava îndreptată spre înăuntru, spre peretele de la capătul încăperii mari, cu gîndul ca noi să ne adăpostim în lateralele intrării în galerie. În principiu, nu aveam ce să păţim, fiind protejaţi de pereţii enormi din piatră. În ţeava de aluminiu am introdus mai întîi amestecul exploziv, apoi am pus doi-trei centimetri de nisip şi pietricele, apoi cîteva bile, după aceea, încă vreo doi centimetri de nisip cu pietricele. La baza ţevii, pusesem o tăviţă dintr-un capac de la o cutie de fiert seringile, plină cu benzină. Cînd toţi s-au adăpostit după pereţii de piatră, am dat foc benzinei şi am fugit să mă ascund şi eu. Timpul trecea, dar nu se întîmpla nimic! Aşa trece timpul cînd aştepţi ceva cu nerăbdare, dar noi ne-am gîndit că poate se stinsese benzina. Am mai stat puţin neimişcaţi, apoi ne-am sfătuit şi am decis că trebuie să se uite careva. S-a uitat Nelu şi i s-a părut că se stinsese într-adevăr benzina ori poate chiar se terminase înainte de a-şi produce efectul. Oricum, am decis să mă duc să mă uit, că doar nu degeaba eram conducător de oşti. Am intrat şi pentru că auzisem pe alţii în urma mea, m-am întors să le spun să se retragă. Şi atunci s-a auzit bubuitura! Credeam că se va dărîma casa peste noi. Am simţit o arsură în umăr, dar din fericire nu era decît de la flacără şi nisip, cum avea să constate mama puţină vreme după aceea. În schimb, Nelu urla cu mîinile la faţă, iar de sub palme îi curgea sînge şuvoi, iar Mircea se uita cumva hipnotizat la mîna stîngă, de unde părea să lipsească o bucată de deget, în schimb şiroia sîngele şi din palma lui ca dintr-un izvor. Eram răniţi, uluiţi, aproape surzi cînd au năvălit mama, tata şi soră-mea acolo. După toate aparenţele, explodase şi ţeava tunului odată cu explozia substanţelor, devreme ce Nelu avea o bucată de aluminiu, o schijă înfiptă deasupra ochiului stîng, unde avea să-i rămînă pe veci o cicatrice de care era foarte mîndru. Că doar era de pe urma războiului cu ruşii! Mircea nu mai avea buricele degetului inelar de la mîna stîngă, iar eu, care fusesem cel mai aproape, dar din fericire cu spatele, aveam o plagă destul de urîtă pe umărul stîng. Nu era ceva profund, că n-au rămas urme, doar un fel de mici puncte albe aproape invizibile, care rămîn nebronzate oricît ar fi expuse la soare. Sigur, astea aveam să le aflu mai tîrziu, pe moment, nici măcar nu ştiam cum am ajuns în casă, unde mama şi tata îmi oblojeau rana, iar eu le explicam în ce împrejurări nobile o căpătasem. Nu ţin minte mare lucru, nici măcar dacă am luat bătaie, deşi nu cred că le ardea lor să mă mai şi bată. Eram nu doar rănit, ci şi speriat de gîndul că explozia m-ar fi putut surprinde cu faţa neîntoarsă.
Şi mai ţin minte o propoziţie spusă de tata, în vreme ce mă badijona cu alcool iodat, ca să-mi distragă atenţia, probabil, ori poate pentru că pur şi simplu i s-au amestecat gîndurile – „ai naibii ruşii ăştia, fac victime şi dacă vin peste tine, şi dacă nu vin!”. Cred că ştia ce spune, că doar fusese aviator în timpul războiului, de fapt radiotelegrafist de bord şi tocmai începuse să mă înveţe alfabetul Morse, pe vremea aceea, a invaziei aşteptate. Pe ecranul televizorului se perindau imagini cu cehi morţi şi arestaţi în timpul invaziei şi cu tineri cu părul lung aruncînd cu pietre smulse din caldarîm în tancuri…
2 – 5 Februarie 2009
Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1Nu credeam s-ajung sa citesc vreodata asemenea ineptii. Domnule Gotiu, sunteti de-a dreptul penibil.... | ||
| 2@machiavelli: Da, cand dupa ce Popoviciu a fost bagat la bulau o zi si Sefu a zis ca e doar un investitor cinstit si n-a luat pamantul de la Agronomie. Daca esti cinstit si nu platit mai gasesti ceva pozitii"false".... | ||
| 3reteaua mediatica a pdl? cristian tudor popescu si editorialistii de la gandul fac parte din aceasta retea? sau comentatorii de pe voxpublica? sau oricine are alte opinii sau valori?viziunea asta... | ||
| 4Supertare articol! Bravo! Esti genial. Ma rog, nu stiu cum te impaci cu omul ce se uita la tine in oglinda, dimineata... nu se uita cu dispret la tine?... | ||
| 5@LUANA: eleno tu esti aia care nu vrei sa pricepi. - bassescu a cumparat un teren ieftin si la revandut mult mai scump aceluiasi mituitor. - bassescu a sprijinit bancile impotriva romanilor. tot el a... | ||
tara de prosti la Poanta, Ponta şi deochiul. P.S. Demiterea lui Grăjdan n-ajunge| 6"Cu fiecare numire şi demitere Victor Ponta capătă putere în propriul partid."ha, ha, ha....... mi se pare normal sa capete putere cu fiecare numire cand pui sef la politie pe unu schimbat pentru incompetenta.... | ||
tara de prosti la Nu e rău jocul numire-demitere al lui Ponta. TVR. Canada!| Mihai Goţiu 11336 citiri |
| Cristian Teodorescu 11139 citiri |
| Costi Rogozanu 9660 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4284 citiri |
| Alin Fumurescu 4065 citiri |
| Constantin Creţan 3416 citiri |
| Iulian Leca 2982 citiri |
| Dorin Tudoran 2928 citiri |
| Laura Cernahoschi 2865 citiri |
| Elena Vijulie 2805 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Laura Cernahoschi 2 postari |
| Mihai Goţiu 61728 citiri |
| Cristian Teodorescu 41479 citiri |
| Costi Rogozanu 38852 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18332 citiri |
| Alin Fumurescu 17971 citiri |
| Viorel Dobran 12363 citiri |
| Dan Duca 11295 citiri |
| Constantin Creţan 11175 citiri |
| Elena Vijulie 9430 citiri |
| Iulian Leca 9244 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Corina la
Vlad la
dan_ la
Io la
@) All
N-am apucat sa precizez in introducere ca povestirea postata a aparut in numarul pe august al revistei oradene “Familia”! Scuze redactiei! Indrept lucrurile acum!
2009-11-26 12:02:31 | Raporteaza
@Liviu
Sînt primul comentator şi n-am ce comenta…
De fapt, da!
Ne lipseşte arhiva memoriilor personale din vremea ciumei (e un cuvînt mare şi pompos. Şterge-l şi pune: comunismului rusesco-românesc). Sau din cei patruzeci de ani (lungi au mai fost!) care se şterg din memoria colectivă. Bravo. E cea mai proastă vorbă pe care o pot spune. Dar, fie şi-aşa, bravo! Pentru că, bine scrisă, istoria nu primeşte îngăduinţa să moară. Între toate, figura tragică a părinţilor (şi a tuturor părinţilor prinşi în capcană) a căror viaţă s-a petrecut uşurel într-o lume ostilă. Iar noi, copiii, care nu înţelegeam mare lucru. sau înţelegeam ceva eroic. Sau mai ştiu eu cum!
2009-11-26 12:09:19 | Raporteaza
@) Florin Iaru
Multumesc foarte mult, frate! E scrisa prin iarna si inca imi mai place si mie, ceea ce nu mi se intimpla foarte des. Poti folosi “ciuma” fara probleme – jurnalul meu “sociologic” din anii 87 – 89, se chema “Jurnal din anii ciumei”, dupa maestrul cu pricina!
2009-11-26 12:18:57 | Raporteaza
Da, va aprciez mult ca scriitor si scriitura dumneavoastra, insa ma deranjeaza orografia sovieto-comunista ! Cu stima L.P.
2009-11-26 12:32:05 | Raporteaza
am fost socata sa citesc inceputul acestor rinduri!! totul ,dar absolut totul(cu exceptia faptului ca nu am frati,surori)ginduri ,fapte,gesturi,au fost identice cu cele facute de mine in urma cu 4 ani,la despartirea de mama mea!(pina si cu lucrurile din casa am procedat identic)!
multumesc pt.aceasta scriitura!
2009-11-26 12:32:25 | Raporteaza
@) Liviu
Ortografia n-are nici o treaba cu sovieticii! E cea a scolii lui Sextil Puscaru si mi se pare mai potrivita!
2009-11-26 12:36:55 | Raporteaza
@) Bella
Ma bucur daca v-am provocat o retraire, care nu e niciodata doar dureroasa. Daca v-ati regasit atit de bine, e un semn si pentru mine ca, prin experienta mea subiectiva, am atins o chestiune omeneasca mai generala. Multumesc pentru atentie!
2009-11-26 12:38:52 | Raporteaza
am citit cu foarte mare atentie si mi-a placut
sau(ça m’a beaucoup touché))
bravo!
sincer.
2009-11-26 13:36:11 | Raporteaza
Ceva dulce-amar si sfasietor.
Viata are si bizareriile ei, dar ceea ce ma impresioneaza pe mine e faptul ca, in bruhahaul asta naucitor, iata si o unda de normalitate chiar si trista.
pe undeva ma regasesc si eu si viata mea in aceste randuri scrise cu tandrete.
2009-11-26 13:43:47 | Raporteaza
@) PETITparis, Aramis
Va multumesc foarte mult! Inseamna ca experiementul a tinut. Oamenii mai au nevoie si de altceva decit de “bruhahaul” cu pricina! Merci encore!
2009-11-26 13:48:05 | Raporteaza
”Bănuiesc că deja cei care au de ales s-or fi gîndit la ce vor alege, iar cei care mai au ezitări, nelămuriri etc se vor descurca…”
Ar trebui sa fie logic – daca-s pe-aci, pe site-ul acesta…;
si daca-i si D-l IARU – cu-atat mai mult!!!
Dar Dorin TUDORAN – pe unde-i???
Nu-i o ironie: chiar as vrea sa stiu cu cine voteaza.
E singurul cetatean roman pe care l-as urma – intelegeti disperarea??? Dar derutata nu mai pot fi…
Sigur ca ne pare rau ca sistemul (sistemele), ecuatiile, matricele, combinarile, permutarile, baronii, mogulii etc vor invinge Poporul Roman. Subscriiiiiiiiiiiem…
Doar ca si noi suntem Poporul!
Acum vedem ceva mai bine prin ceata lui DT… – oare pentru ca ne invaluie???
Draga Domnule DT,
distinsi Citati, Evocati, Comentatori si Cititori (de elita),
urmare filozofiei, logicii si explicitarilor ulterioare, ati cazut de acord, implicit, ca dintre toti potentialii dizidenti – unul a fost autentic. Regret nespus ca raspunde provocarilor menite a-l compromite de o maniera atat de josnica.
Domnule DT,
chiar daca ati demontat pretentia d-lui LT indusa (ca va manipulat!) nu-l veti scapa de comlpex(e), prejudecati si mustrari de constiinta – oricata ingaduinta si politeturi (putin fortate!) manifestati…
Domnule DT,
detasati-va cat mai curand – ca doar ati inteles cand ati venit in tara dupa Revolutie cata recunoastere sunt dispusi potentatii (oricare sunt, oricand si orideunde – constat azi) sa va arate…
Domnule DT,
ignorati-ne, uitati-ne; corabia se prabuseste si ganditi: lipsiti ori sunteti in plus? Intelegeti? Suntem atat de egoisti!
Sa va mai spun si ca se vor rupe si apele… Oare dl LT e la curent? – ca asta-i de actualitate si pt… ‘profesionisti’; dizident nu mai poate fi dar bun roman, de oriunde si oricand – da, daca mai apuca, sa nu se revendice prea tarziu.
Sunt trista peste masura ca dizidenta cand era un viciu luat la refec(!) apoi un stigmat tip ‘Steaua lui David’ nu a revendicat-o nimeni iar acum, ca-i virtute personalizata sa o demonetizam…
Domnule DT,
pastrati distanta si va salvati ca altfel, in curand vom (mai) avea nevoie de eroi – sunteti disponibil?
Si pt toti neavizatii: `luati mainile de pe memoria mea`. Luati mainile de pe Dorin Tudoran!!!
pinguin Says:
septembrie 6, 2009 at 12:40 am
Inca ceva Distins Domn DT: voi reveni, in curand, caci de multa vreme va caut pe-aci… Periodic – sondam net-ul sa caut o parghie spre Agora Dvs! Acum, m-a luat prin surpridere polemica / retorica / dialogul / corespondenta asta care-i pe rol – dar ma voi si prezenta in nume personal… Am ce sa va spun. Si ce Blog(uri) arata!!! Cu bine!
victor L
septembrie 6, 2009 at 7:10 am
catre
@pinguin:
nu ne lasa mult in ceata ca sa stim de-o treaba: spionul vine din ea sau ceata din spion.
Fie-ti mila!
Ne-ai speriat:
“Si pt toti neavizatii: `luati mainile de pe memoria mea`. Luati mainile de pe Dorin Tudoran!!!”
pinguin
septembrie 6, 2009 at 8:50 am
catre
@ victor:
Distins Domn, v-am ”urmarit” suficient judecatile de valoare, le-am calificat ca obiective si am contat pe cuvantul Dvs neconditionat – si nu am inseilat aici (pt ca nu vi m-am adresat!) nici o indoiala in ceea ce va priveste desi, dupa cele citite am rumegat retorica dar nu-mi permit, fie si asa, sa va judec.
Si-apoi, s-o luam altel: adimitem toti ca-i ceata (undeva) dar pt cine n-o vede, nu exista – e bine asa?!
De la Dvs chiar aveam pretentia sa ma localizati. Si sa ma ocrotiti.
Si-apoi Domnule, Dvs chiar erati printre Destinatarii impliciti, secundari; ce cautati printre randuri?!
Poate identificati acum circumstante pt ‘memoria mea – DT’: pe mine m-a eliberat DT cu mult inaintea Revolutiei, si toti ceilalti opozanti ai regimului – cu perseverenta, atitudinea civica si derivatele… Si m-am purtat ca atare. Va surprind?!
Chiar: Dvs de cand sunteti liber???
Nu ma dezamagiti! Luati Transilvania in brate!!!
victor L
septembrie 6, 2009 at 10:36 am
catre
@ Florin Iaru.
nicio problema.
si
@pinguin, # 48:
multumesc de aprecieri, dar asta nu ma scuteste si de judecati pripite.
2009-11-26 13:50:15 | Raporteaza
scuze si precizari: am postat citate din blogul lui DT. cu bine – daca mai poate fi…
2009-11-26 13:56:10 | Raporteaza
@) Cititor
Am inteles. Nu m-a deranjat cu absolut nimic, ba din contra, socotindu-l pe Dorian, asa la distanta, unul din putinii mei prieteni adevarati!
2009-11-26 14:02:44 | Raporteaza
Draga Liviu,
Am citit cu placere aceste pagini superbe. Felicitari.
Pastrez o amintire frumoasa despre mama ta, doamna Ana, pe care am intalnit-o de cateva ori, la Iasi si la Chisinau.
Odihneasca-se in pace!
2009-11-26 14:15:36 | Raporteaza
@) Vagsar
Multumesc foarte mult, frate Vasile. Odiheasca-se in pace, laolalta cu toti apopiatii nostri plecati!
2009-11-26 14:38:15 | Raporteaza
Aveti un foarte mare talent! Ca si Bella, mi-am amintit si eu de momente asemanatoare. Poate ca din acest motiv, poate ca este chiar asa, dar partea pana la gasire cartii postale care v-a declansat amintirile legate “razboiul” cu rusii, este aproape inegalabila. Spun “aproape”, deoarece nu vreau sa nedreptatesc din nestiinta.
2009-11-26 14:46:09 | Raporteaza
@) Val
Va multumesc foarte mult! Daca socotesc ca, de obicei imi citeati si comentati, la articolele politice, iar acum mi-ati citit aceasta poveste, as putea socoti ca experimentul a tinut si in ceea ce va priveste! Inca o data, va multumesc.
2009-11-26 14:51:17 | Raporteaza
Super proză, am citit-o prima dată-n Tiuk!, aici: tiuk.reea.net/i../
2009-11-26 14:55:11 | Raporteaza
Multumesc
2009-11-26 14:55:38 | Raporteaza
@) M.Vklvsk
Scuze, mestere, asa este! Prima data a aparut in Tiuk!, excelenta revista online si de-abia dupa aceea in Familia! Inca o data, iertare!
2009-11-26 14:57:48 | Raporteaza
@) Dragos Z
Cu mare placere! Cum mai merge televiziunea?
2009-11-26 14:58:37 | Raporteaza
ah, nu e vb de unde a apărut mai întîi, important e că fiecare cititor poate s-o citească, pentru că e foarte faină
2009-11-26 15:11:12 | Raporteaza
Pai, de prin februarie nu mai merge. Dupa emisiunea cu Stejarel Olaru, gata…
1968 – aveam 1 an pe-atunci, iar parintii mi-erau tineri si sanatosi. Multumesc inca o data!
2009-11-26 15:11:42 | Raporteaza
@) M. Vklvsk
Ba e vorba si de unde a aparut mai intii! Imi amintesc – ce miracol! – ca mai uitasem odata asta si ti-am retrimis-o dupa ce aparuse deja!!!!!
2009-11-26 15:12:52 | Raporteaza
@) Dragos Z
Imi pare rau de ce-mi spui de TV! Si tot presa?
2009-11-26 15:14:09 | Raporteaza
Cu presa, mai putin. Nu pot fi goarna unuia sau a altuia. Lucrez la un reportaj dedicat manastirii Dobrovat. 11 ani de restaurare si arata dezolant. Specificul national?
2009-11-26 15:23:35 | Raporteaza
asta nu s-ar fi întîmplat dacă n-aţi fi fost atunci tot pe drumuri şi dacă v-aş fi FW-dat mesajele primite la adresa redacţiei în care oamenii spuneau cît de tare le-a plăcut proza,
unora – tineri, din alte domenii şi care vă cred un foarte tînăr scriitor – le-am trimis link-urile cărţilor de pe Liternet
2009-11-26 15:28:26 | Raporteaza
Cel mai important mi s-a parut a fi exercitiul de artilerie.
Ce puteai astepta de la un stranepot de-al lui Nica?
Glumesc, si bine ca n-a fost mai rau.
@ Cititor,
(te-am “citit”)
Nu inteleg dece trebuia sa fiu citat; sa stii ca am regretat raspunsul glumet dat lui @pinguin ( “nu ne lasa mult in ceata ca sa stim de-o treaba: spionul vine din ea sau ceata din spion.
Fie-ti mila!
Ne-ai speriat”
Glumeam, incercind un joc de cuvinte, nereusit, intre ceata si spion. Pentru asta si specificam ca nu sint scutit si de judecati pripite.”
2009-11-26 15:31:45 | Raporteaza
@) M. Vklvsk
A, ma bucur ca am fost asimilat unui autor timar! Nu mi-ai spus asta, dar chiar ma bucura! Bunic, bunic, dar e bine sa te socoteasca lumea mai june!
2009-11-26 15:35:15 | Raporteaza
@) Victor L
Acum, normal, rid si eu cind imi amintesc, rideam si cind scriam bucatica aceea din povestioara, dar atunci chiar ma trecuse groaza! Desi, ceva de ris, in ranitii aceia fara lupta, tot ar fi fost!
2009-11-26 15:36:49 | Raporteaza
@) Dargos Z
La Dobrovat, incepusera lucrarile inca de cind mai eram eu ce eram! Tin minte ca am fost acolo cu dl. Caramitru, care obtinuse un buget global nesperat pentru restaurari. Care nu mai fusese nici inainte, n-a mai fost nici dupa aceea. Reportaj scris sau filmat?
2009-11-26 15:39:07 | Raporteaza
Reportaj scris. Patronul firmei de restaurare, un anume arhitect Gabriel Micu nici nu vrea sa stea de vorba. Zice ca banii veniti de la buget sunt prea putini. In fapt, lucrez la o fundatie, asta ca sa raspund la intrebarea precedenta.
2009-11-26 15:45:49 | Raporteaza
@) Dragos Z
Am inteles. Cind e gata, poate il citesc si eu. Chiar sint curios ce se mai intimpla pe acolo. N-am mai ajuns de ani buni. Poate “punem umarul”!
2009-11-26 15:49:47 | Raporteaza
Domnule Antonesei,
Cam aveti dreptate. Am si eu “rusii” mei. Cred ca de la Revolutie nu mi-am mai revenit
2009-11-26 16:02:05 | Raporteaza
Am fost saptamana trecuta acolo. Reportajul am sa vi-l trimit; cu siguranta ca am sa vi-l trimit. In ceea ce priveste “umarul”, ar fi excelent si, inutil s-o mai spun, dar o spun, as fi onorat.
2009-11-26 16:03:41 | Raporteaza
Dom Profesor, mă alătur – cu plăcere – celor cărora le place proza dv. Cred că aveţi dreptate, apelînd la ceea ce contează – cu-adevărat – pentru fiecare.
2009-11-26 16:12:57 | Raporteaza
Nea Liviule jos palaria, frumos scris…
Mi-a amintit de propria copilarie, mi se pare interesant ca toti copii (baietii) sunt la fel si ce deosebiti devin la maturitate!
P.S Tare mi-ar place sa am si io un pic de talent la scris..
2009-11-26 16:40:47 | Raporteaza
Domnule Antonesei, sunt al treilea sau al patrulea cititor care se regaseste intru totul momentul golirii apartamnetului mamei, dupa ,moartea ei.Probabil, inveitabil,sentimentele sunt aceleasi in asemenea momente.Curios, ulterior, nu pe moment, m-am gandit ce repede se goleste viata unui om.Eu trebuia sa duc in alta localitate lucrurile pe care voiam sa le transport : cartile, acte de familie, niste fotografii, o icoana care-mi veghease copilaria deaspura patului.Multe lucruri au mers spre gunoi, mobilele le-am dat gratis (trebuia sa golesc apartamnetul in vederea vanzarii).Nu am impartit multe lucruri cu fratele meu, el era mai nomad si mai putin legat de ele ca mine.De altfel, la noua luni dupa mama, a murit si el si, cum era, singur, a trebuit sa repet din nou intraga operatie.De la el am luat doar cartile, majoritatea in dublu exemplar fata de ce aveam eu, caci ne placeau cam aceiasi autori.
Nu am vrut sa ma gandesc atunci prea mult asupra acelor momente, dar cateodata ma uit prin casa mea si parca-mi vad, in viitor ,copiii sortandu-mi lucrurile .Acum mi se par destul de multe (chiar ma gandesc ca periodic,ar trebui sa le mai sortez eu)dar stiu ca nu va dura mai mult de o zi, maxim doua sa dispara tot ce ma inconjoara acum.Noroc ca amintirile raman ,nu dispar odata cu lucrurile.Multumesc pentru ce ati iscris; am citit partea cu Rusia cu un zambet induiosat dar ma intreb daca AZI, un pusti de aproape 15 ani si-ar lasa calculatorul ca sa se pregateasca sa-si apere tara de o iminenta invazie. Crec ca nu.
2009-11-26 17:15:17 | Raporteaza
Domnule Antonesei,
am postat mesajul meu aici pt că sunteti Dvs. Și Ceilalti. Sigur – cred în prietenia evocată (cu DT), și tocmai de aceea sper sa Vă acceseze…
Mai sper și să posteze pe-ici-pe-colo…
În ceea ce privește LITERAtura Dvs – păstrăm proporțiile: am rămas pe cât eram în 1989, când V-am găsit din toate punctele de vedere impozant! Dar nu contenesc, ca și atunci, să mă jurnalisesc… degeaba!
Domnule ”Victor L”,
”v-am reprodus” implicit – pt mesajul Pinguinului. Nu vi se pare ”cântecul lebedei”? Altfel, numai de bine…
2009-11-26 17:24:22 | Raporteaza
Checkpoint!
2009-11-26 17:41:23 | Raporteaza
@) Inima Rea
Da, cred ca am dreptate. O fi politica importanta, dar parca nici vietile noastre parca nu-s de ici-colo, ca sa nu mai vorbesc si de mortile moastre!
2009-11-26 17:43:52 | Raporteaza
@) Neamtu Tzigau
Dancke schon! Parerea mea, pe care am mai scris-o pe aici, e ca aveti talent literar! Pacat ca nu-l exploatati!
2009-11-26 17:47:16 | Raporteaza
@) Loda
Multumesc si d-voastra! De obicei, sinteti foarte bransata politic, iata ca ati acceptat o mica pauza! Inca o data multumiri!
2009-11-26 17:48:27 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Ntz! E scrisa asta iarna, deci dupa CPCharlie!
2009-11-26 17:49:09 | Raporteaza
@) Cititor
Multumesc. Dorin Tudoran mai intra citeodata si pe aici, cind are vreme. Acum, e cam prins, ca a primit par avion (ori vapor?) niste sute de kilograme de documente de la CNSAS si e prins de rasfoirea lor!
2009-11-26 17:50:55 | Raporteaza
@) Val
Toti avem “rusii” nostri, ca e mare vecinatatea!!!
2009-11-26 17:51:55 | Raporteaza
Danke (apropos se scrie fara”c”), da io nu reusesc aproape niciodata sa scriu ce gindesc, gindurile mi-o iau mult inainte, io, fara falsa modestie, sunt mai degraba dastapt si mai putin talentat.
Sunt oameni de talent care reusesc sa nu spuna nimic da o fac fermecator. Asta numesc TALENT, un muzician care incepe sa improvizeze fara sa stie de unde pleaca si unde vrea sa ajunga da totu iese fantastic. Atentie nu toti oamenii talentati sunt si scriitori buni, un scriitor mare are nevoie pe linga talent si de inteligenta.
2009-11-26 18:01:50 | Raporteaza
@ LA
Care Charlie? N-am zis nimic de Charlie…
2009-11-26 18:05:39 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Vazusem c-ul chiar cind apasam sent-ul, dar sa-l lasam acolo ca sa ma pedepsesc! De fapt, nici nu stiu inca sa umblu la comentarii, abia ce-am invatat sa postez si sa intervin la textele propriu-zise.
Daca o iau gindurile inainte, nu-i problema, importanta ar fi revenirea asupra lor si punerea in forma, ca sa spun asa.
2009-11-26 18:06:48 | Raporteaza
auleo, tre sa fie si destept
este, sa ne linistim. dar am mai citit-o liviule, nu stiu cind cum naiba, dar nu intr-un site.
binevenita (re)improspatura, hai sa (re)traim!
2009-11-26 18:22:43 | Raporteaza
@) io, ups
Daca nu pe site, probabil in Familia din august. Am mai trimis-o si prin mail citorva, in iarna, e posibil sa mai fi circulat si asa.
2009-11-26 18:25:12 | Raporteaza
bre, m-am ramolit io? doch parca legata de cpcharlie!?
2009-11-26 18:26:52 | Raporteaza
@) io, ups
Cred ca e prematur, dar intr-un sfirsit, toti ne ramolim intr-o forma sau alta!
2009-11-26 18:30:09 | Raporteaza
ce imi place la ast site e ca mere repede.
puschea pe a ta scriitoriceasca limba, shi naiba:
dau cu chat-ul deci exist,ura!
2009-11-26 18:33:14 | Raporteaza
@) io, ups
Eu n-am spus ca e iminent, ci ca “intr-un sfirsit”…
2009-11-26 18:34:30 | Raporteaza
iar? tre ca spui tu gindind altfel, da efectu e din lac in putz.
drept care nervos am sa ma pun pe testat acusi acusica…
ia sa vad, mai pot ce puteam in cele illo? am descopereit o crismulita care respira mult din continentalul de pe vremuri.atentie, alta! nu selectul! sa am si io o solutie, nu numai tu acasa!
2009-11-26 18:45:45 | Raporteaza
@) io, ups
Am inteles, frere J, cum era Continentalul… Acum se vind papuci si boarfe in ce-a fost barul ala cochetel pentru o lume precum cea de dinainte…
2009-11-26 18:52:26 | Raporteaza
@) Cititorul
Am schimbat niste mailuri cu Dorin Tudoran, ca facem un fel de schimb de experienta la dosare!, si mi-a spus ca va deschide in curind un blog nou, dar ca va fi fara comnetarii, nici macar moderate. Va posta pur si simplu niste marturisiri si cine va binevoi va trece pe acolo si va citi. Cind se va intimpla asta, voi da adresa aici.
2009-11-26 18:54:14 | Raporteaza
A, nu ,politica e un fel de hobby, doar o comentez nu o prectic.Imi place cum spun niste cunostinte de forum ,,sa bag batzul prin gard”
dar nu sunt periculoasa.
2009-11-26 19:08:13 | Raporteaza
@) Loda
Am inteles. Si asa e – din cit am citit, nu sinteti periculoasa!
2009-11-26 19:12:33 | Raporteaza
serlocutza
a durat o tiruca, dar dat fiind faptul ca esti scriitor, deci inteligent, ai rezolvat-o si pe asta!
acu chiar ma duc sa bag un test in mine. ce spun io acilea unu? doua! unu pt tine, unu pt mine, ca asa se cade
pupat la voi toti colinarii, cu drag
fj
2009-11-26 19:13:36 | Raporteaza
Astept blogul dlui Tudoran.
2009-11-26 19:17:10 | Raporteaza
@) io
O rezolvasem mai de mult, dar astept un mic semn de confirmare – a venit cu Conti!
2009-11-26 19:19:48 | Raporteaza
@) Victor L
Din ce stiu eu, e de asteptat – vor fi lucruri senzationale acolo, cu multe extrase din cea primit de aici ca documente! Dar nu pot spune mai mult de atit!
2009-11-26 19:21:03 | Raporteaza
@) io
“asteptam”, desigur. de altfel, mai scapasei un “doch” si inca vreo doua mici nemtisme! sau le dadusei drumul…
2009-11-26 19:21:55 | Raporteaza
iote ca iar te iei de ramolismentul meu.mai scapa omul, ce naiba, numa base are voie
?
da acu valea, auguri, ciao.ma duc la lupta ca tot romanul, conti asteapta si el confirmarea!
2009-11-26 19:26:54 | Raporteaza
@) io
Hei, hei ti-am dat si sansa lui “sau le dadusei drumul”! Pofta buna iti doresc! Saluta clona lui Conti din partea mea!
2009-11-26 19:31:53 | Raporteaza
Prieten pretios si drag,
inteleg prea bine tot ce este “prins” in textul acesta care se vrea “literar”. Iata, se face ca in august 1968 eram elev in anul u7nu al Liceului Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza. Am fost chemati din vacanta mai devreme, am facut “instructia focului” (aveam sasesprezece ani) si eram gata sa ne “jertfim” pentru apararea patriei! Dupa un an a avut loc, la Breaza, prima si singura revolta dintr-o institutie de invatamint militar din regimul comunist roman! N-am auzit nici un general (caci, dupa exmatricularile, retragerile si “inapti”-tudinile care au urmat) care a ajuns in Statul Major, in Serviciul de contrainformatii, in Serviciul de relatii cu armatele straine, dintre fostii mei colegi sa “vorbeasca” ceva…
Pot sa spun acum aici, ca nici un coleg al meu de la “Dimitrie Cantemir” nu este vinovat de moartea vreunui revolutionar, in 1989.
Sper ca n-am intrat in “colocviu” cu… cizmele!
Mai ramin un pic “la primire”!
2009-11-26 21:39:51 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Multumesc foarte mult, frate. Simt ca ai avut o lectura activa si foarte atenta, poate de unde, fara s-o stiu, te-am trimis la propria ta poveste! Auguri!
2009-11-26 21:51:36 | Raporteaza
Eu iti multumesc, Liviu, pentru acest “topic”.
Pe de alta parte, ma gindesc ca nici nu are prea multa greutate de investigat Dorin Tudoran daca eu am avut trei volume, cca.45o de pagini (doar ceea ce a ramas din “sinteza”).
Iata, frate (facem acum un pic de educatie blinda) ce se scria pe documentul Nr.95763/1988, ex.nr.1, Ministerul de interne, Securitatea judeteana Iasi, Serviciul I, catre Inspectoratul Judetean brasov – Securitate – Serviciul I:
Rugam sa ne comunicati cum este cunoscut pe linie de securitate numitul Gogea Vasile – redactor la revista “Astra”, care este in relatii cu Antonesei Liviu, aflat in atentia noastra opentru manifestari si atitudini contestatare. Gogea Vasile intentioneaza sa vina la Iasi, in perioada 4-6 noiembrie 1988.
Seful securitatii, Seful serviciului,
colonel maior
GAVRIL FLORIN
CIURLAU CONSTANTIN
2009-11-26 22:27:01 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Da, am gasit si eu asta! A, nu, nu e asta, e una in sens invers ca sa spun asa! Fa-i un scan si trimite-mi-o!
S-o crezi tu! Dorin a primit cam o tona de documente! I le-a expediat un prieten cu vaporul in niste zeci de cutii, saci etc! Are de explorat. Doar sa nu-l apuce scirba! Eu n-am decit vreo 600 de pagini deocamdata, dar am revenit cu solivitare, si dupa ce m-am uitat prima oara prin ele, le-am bagat in niste pungi intr-un dulap!
2009-11-26 22:30:34 | Raporteaza
@)Admin
E o problema la platforma? Mai multi corespondenti mi-au scris pe mail ca nu pot comenta!
2009-11-27 00:15:30 | Raporteaza
@) All
Buna dimineata! Sa speram ca si platforma s-a odihnit!
2009-11-27 08:34:13 | Raporteaza
Da.
Bună dimineaţa, desigur.
No, Liviu dragă, la modul cel mai sincer îţi spun că mă doare la inimă să-ţi fac textul arşice – prin urmare n-o voi face – dar intersele patriei îmi cer să spun măcar pe scurt ceea ce voi spune într-o comunicare la un simpozion.
Mă bucur că, iată, ai înţeles şi tu, asemeni dlui Tudoran – mulţumesc, domnule Tudoran! – ce aştept eu, ca dascăl de română şi didactician, de la un scriitor contemporan care nu e numai poet sau adept al scriiturii ficţionale. Textul tău de aici confirmă teoria mea: sunt necesare, absolut necesare!, astfel de texte. Pe scurt, că am promis să fiu blândă, iată de ce:
2009-11-27 10:09:05 | Raporteaza
O voi lua cronologic:
1. Ciclul primar
Este, desigur, util şi instructiv un text cum ”Stejarul din Borzeşti”: trimite copilul într-o epocă istorică, reface etapele unui joc de copii în perioada respectivă, subliniază pericolele unei astfel de escapade în lipsa măsurilor de siguranţă, arată urmările nefericite ale unei astfel de experienţe, subliniază importanţa prieteniei durabile ş.a.m.d.
NUMAI CĂ EU NU L-AŞ PUTEA LUCRA LA CLASĂ!!!
De ce? Pentru că Mitruţ moare, şi nu oricum: străpuns în inimă de o săgeată trimisă de hanul… bla-bla etc., nu mai insist, că mă apuc de plâns. Bine, ştiu, o să-mi spuneţi toţi că, la momentul la care-a fost scris, textul lui Camilar ţintea întreţinerea sentimentului patriotic etc. ş.a.m.d., am mai auzit, cunosc! Dar asta nu0i scade tragismul. Copiii plâng, învăţătoarele plâng, cocoanele din comisiile de grad plâng… (Io, mai nou, ies din clasă şi mă tăt duc…). Bun. (Bun pe dracu!).
Hai să luăm textul tău acum:
E tot o joacă de copii. Bine, ştiu, în alte vremuri, cu alte mijloace, bla-bla. Cunosc şi asta. Dar în textul tău NU moare nimeni!!!
Şi-atunci, o dăscăliţă slabă de înger ca mine, care-i şi mamă, tot ca mine, ar avea posibilitatea să aleagă în locul unei acţiuni illo tempore una mai recentă, în locul unui fragment ca acesta:
”Tătarii năvăleau într-o trîmbă lungă, şi-n urma lor colburile urcau pînă-n înălţimi, amestecate cu fumurile satelor aprinse. Cum au ajuns sub stejarul din Borzeşti, hanul năvălitorilor l-a zărit între ramuri pe Mitruţ, aproape mort de spaimă.
— Ce-i facem copilului din stejar? a întrebat un ataman. Tragem cu săgeţile în el ?
— Nu! a răspuns hanul. Dacă trage careva în el vreo săgeată, îl ucid…
— De ce? s-au mirat tătarii.
— Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-l ucid eu! Fac rămăşag că-l nimeresc drept în inimă, cu prima săgeată…
— Să vedem… au spus celelalte căpetenii şi cetele s-au aşternut pe vale, în priveală.
— Fie-ţi milă… a răcnit Mitruţ, cînd hanul a întins arcul, dar n-a mai apucat să spună nimic, căci o săgeată l-a nimerit drept în inimă şi l-a omorît.
Apoi trîmba a sărit pe cai, a pornit galop, dînd foc satelor, ucizînd şi prăpădind tot, spre Suceava-n sus.”
unul ca acesta:
”Am intrat şi pentru că auzisem pe alţii în urma mea, m-am întors să le spun să se retragă. Şi atunci s-a auzit bubuitura! Credeam că se va dărîma casa peste noi. Am simţit o arsură în umăr, dar din fericire nu era decît de la flacără şi nisip, cum avea să constate mama puţină vreme după aceea. În schimb, Nelu urla cu mîinile la faţă, iar de sub palme îi curgea sînge şuvoi, iar Mircea se uita cumva hipnotizat la mîna stîngă, de unde părea să lipsească o bucată de deget, în schimb şiroia sîngele şi din palma lui ca dintr-un izvor. Eram răniţi, uluiţi, aproape surzi cînd au năvălit mama, tata şi soră-mea acolo. După toate aparenţele, explodase şi ţeava tunului odată cu explozia substanţelor, devreme ce Nelu avea o bucată de aluminiu, o schijă înfiptă deasupra ochiului stîng, unde avea să-i rămînă pe veci o cicatrice de care era foarte mîndru. Că doar era de pe urma războiului cu ruşii! Mircea nu mai avea buricele degetului inelar de la mîna stîngă, iar eu, care fusesem cel mai aproape, dar din fericire cu spatele, aveam o plagă destul de urîtă pe umărul stîng. Nu era ceva profund, că n-au rămas urme, doar un fel de mici puncte albe aproape invizibile, care rămîn nebronzate oricît ar fi expuse la soare. Sigur, astea aveam să le aflu mai tîrziu, pe moment, nici măcar nu ştiam cum am ajuns în casă, unde mama şi tata îmi oblojeau rana, iar eu le explicam în ce împrejurări nobile o căpătasem. Nu ţin minte mare lucru, nici măcar dacă am luat bătaie, deşi nu cred că le ardea lor să mă mai şi bată. Eram nu doar rănit, ci şi speriat de gîndul că explozia m-ar fi putut surprinde cu faţa neîntoarsă.”
După mintea mea, primul este grav şi terifiant.
Al doilea este numai grav.
Şi nu poţi spune că nu-i de tras o învăţătură comună.
2009-11-27 10:28:31 | Raporteaza
2. Gimnaziu
Aoleo… Suna telefonul…
Revin brusc!
2009-11-27 10:30:04 | Raporteaza
Protagoniştii sunt copii aflaţi tocmai la această vârstă: cei mici sunt excluşi din joc, cei mai mari nu sunt invitaţi. Foarte mişto! Exact aşa şi este!
Aici aş lucra fără nicio sfială următorul fragment:
”Pe 21 august 1968, eu şi cei doi veri ai mei dinspre mamă, ne trezisem devreme, cam o dată cu soarele ce-mi gîdila pleoapele pe foişorul colibei de stuf legat de un cadru trilateral din lemn, unde-mi făcusem somnul. Eu sus, în foişor, ei în colibă, unchiul în cealaltă colibă, a şefului, cîinii în cuştile de lemn de pe laturile harbuzăriei, iar vacile în aer liber, în no man’ s landul dintre aceasta şi lanul de porumb din apropiere. Adormisem devreme şi avusesem parte, cel puţin noi cei tineri, de un somn de plumb. Nimeni nu dăduse atac la harbuji peste noapte şi cîinii stătuseră destul de liniştiţi. Eu adormisem cu ochii ţintiţi spre cer, încercînd să recunosc constelaţiile de suprafaţa neagră ca păcura. Dormisem bine, adînc, şi ne trezisem atît de dimineaţă şi pentru că, o zi mai înainte, fusesem învoiţi, cumva premiaţi de unchiul meu cu o jumătate de zi liberă, în care fuseserăm la scăldat într-un iaz din exact cealaltă parte a satului, pe şesul pîrîului Miletin, frumos nume, cu sonorităţi cumva greceşti. Premiu binemeritat de bună seamă devreme ce, cu încă o zi mai înainte, ne afirmasem la culesul harbujilor cu care au fost încărcate două camioane şi mai multe căruţe, pe care CAP-ul îi trimisese în piaţa din oraş. Deci, ne trezisem devreme, eram odihniţi, mîncasem nişte pîine de casă, care începea să se întărească, cu brînză şi resturile unei fripturi de pui, nişte roşii, şi începusem prima degustare a zilei. Pentru că unchiul plecase în sat după ţigări, stricasem deja patru-cinci harbuji pe care îi coborîsem de cu seară în fîntînă să se răcorească, pînă ne-am oprit la unul care ni s-a părut pe gustul nostru, unul avînd coaja foarte verde şi lucioasă, cu sîmburi mici, negri şi, mai ales, rari. Resturile celorlalţi le aruncasem deja la vite, să nu fim cumva surprinşi asupra faptului risipei. Fiecare, cu o felie în stînga şi un cuţitaş în dreapta, aşezaţi pe nişte piei de oaie în jurul vetrei din faţa colibei noastre, degustam alene miezul roşu, răcoros şi foarte dulce. Deşi încă dimineaţa, se făcea tot mai cald şi ne făceam şi noi socotelile că l-am putea convinge pe unchiul meu şi tatăl lor să ne mai dea o jumătate de zi de învoire pentru scăldat. N-am trăit de multe ori în viaţa de pînă atunci, nu aveam să trăiesc nici după aceea de prea multe ori, un început al zilei atît de liniştit, de paşnic, de blînd. Parcă şi aerul era complet nemişcat, aproape compact şi vîscos. O asemenea zi îţi trebuie ca să înţelegi, în sensul cel mai fizic, cel mai meteorologic, formula poetului, „slavă stătătoare”. Iar eu, care sînt atît de dependent de variaţiile vremii, de schimbările climatice, vă asigur că sensul meteorologic nu este unul demn de dispreţ ori de nebăgat în seamă. Ei, bine, în această linişte deplină, în această slavă stătătoare, a năvălit peste noi, peste mine, pe neaşteptate, fulgerător, istoria! A năvălit sub chipul verişoarei mele, sora celor doi fraţi, pe care am zărit-o cu toţii ieşind de pe cărarea din lanul de porumb, în fugă, cu părul lung fluturîndu-i în spate, apropiindu-se de noi cu o viteză de care nu am fi crezut-o în stare. Ne-am dat seama că se întîmplase ceva, dar nu aveam habar ce anume se putuse întîmpla de devenise atît de performantă la probele de cros. În cîteva zeci de secunde a parcurs distanţa, sub ochii noştri căscaţi de mirare, s-a oprit în faţa noastră, care ne ridicaserăm spontan, cumva automat în picioare şi ne-a spus dintr-o suflare: „Armata sovietică şi a încă patru ţări frăţeşti a ocupat Cehoslovacia!”. O văd şi acum vorbind printre gîfîituri, răspunzînd întrebărilor noastre, nu dintre cele mai dibace! Ţin minte că îi urmăream cu interes şi sînii tresăltînd sub cămaşă, de unde se vede că interdicţia incestului e o achiziţie tîrzie nu doar a speciei, ci şi a fiecărui individ în parte. Mie, oricum, pînă atunci mi se păruse foarte sexy, cu un cuvînt învăţat destul de repede după mutarea noastră în oraş. Ne-am lămurit în cele din urmă că celelalte ţări participante la invazie erau Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Germania. Nu prea înţelegeam ce făcuse armata noastră de nu era laolaltă cu celelalte, nici nu ne era prea limpede despre care Germanie era vorba, că erau două pe vremea aceea. Pînă la urmă, eu, care eram mai de la oraş, am înclinat spre RDG, ceea ce era riguros exact şi respecta adevărul istoric. Dar problema adevărată era că trebuia să merg imediat în sat, să-mi iau bagajele pe care mătuşa mea deja le făcuse, să mă ducă unchiul cu o căruţă sau cu şareta CAP-ului la gara din satul vecin, să mă urce în tren şi să mă trimită acasă, tatăl meu urmînd să mă aştepte în gară din Iaşi. Să fiu cu ai mei, „dacă intră ruşii şi peste noi”. Formula aceasta suna destul de ciudat în gura verişoarei mele care, în ciuda agitaţiei de care era cuprinsă, nu era altceva decît o fetişcană cu un an-doi mai mare decît noi. Dar ea era numai un fel de Hermes de genul feminin, ea numai adusese în fugă, iute şi degrabă, cum se spunea pe acolo, nu şi concepuse mesajul…”
Tră să fii maaaaaare nătărău să un text ca ăsta la îndemână şi să nu-l ştii exploata. Tot ce vrei!!! Tot ce vrei!!!
Descriere, naraţiune, replică, monolog interior…
Între pubertate şi adolescenţă, primii fiori ”istorici” se suprapun celor ”sexuali” (aici râd, da nu-i de râs…; e o prostie cât casa faptul că încă se evită unele discuţii în şcolile noastre!).
Controlul asupra gradării ritmului discursiv, de la dimineaţa liniştită la aglomerarea din final…
Nu mai insist, că ştiţi voi mai bine.
Oricum, după ce-am făcut bucăţi fragmentul acesta, le-aş cere să povestească ei ceva palpitant. Habar n-aveţi ce antrenant e!
Odată le-am cerut aşa ceva. Zice unu (turbat): ”Io ce să scriu?” ”Habar n-am, zic. Ce-ţi trece prin cap!” Se-apleacă, scrie ceva, apoi îmi întinde foaia triumfător. Pe foaie scrisese: UN GLONŢ!
2009-11-27 10:45:12 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Hei, hei, eu n-am scris povestea asta ca sa ma clasicizez, adica sa devin “scriitor de/pentru clasa”, ci pentru ca mi-a venit pur si simplu s-o scriu!
2009-11-27 10:51:24 | Raporteaza
3. Ei, în liceu aş lucra întregul text. Deja discutăm la alt nivel. Şi l-aş lucra la a XII-a, în semestrul II, după ce au făcut şi istorie ca lumea, şi psihologie, au intrat şi-n filosofie un pic…
Aici mă opresc, pentru că-mi scriu toată comunicarea pe net!!!
No. Asta e. Eu am avut acest text la îndemână, şi mi-am permis să mă joc un pic pe el, pentru că tu mi-ai permis o dată ce l-ai postat.
Dar sunt atâtea chestii faine de făcut în şcoală, dragii mei dragi, atâtea chestii faine, că mă ia cu ameţeală când aud: ”Ce-am avut de învăţat pentru astăzi??? Popescu!”
Şi dacă ăla, săracu, nu şi-o-nvăţat (şi io nu-l condamn, că nu literatura se învaţă, ci modul în care trebuie citită!), îl mai şi ridici în picioare, ca pe bou, să-i ţii tu o teorie de-un sfert de ceas, să dai cu el de pământ în faţa clasei, fără să-ţi treacă prin minte, proasta/prostul dracului, că Popescu ar putea avea drăguţa pe rândul de la geam…
Da nu-s de treabă tinerii din ziua de azi. Nu-s de nicio treabă!!!
Ba-s de treabă, să ştiţi!!!
NOI NU SUNTEM!
2009-11-27 10:54:58 | Raporteaza
@ LA
Dragule drag,
Sunt convinsă că nu l-ai scris pentru clasă, Doamne iartă-mă!!! Acuma, chiar la atâta mă duce mintea până şi pe mine!
Am vrut să-ţi arăt ce poate face un dascăl cu un astfel de material.
Ştii ce?
MINUNI!!!
2009-11-27 10:58:45 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Hopa, mai era! Socoteste ca am mutat replica un spatiu mai jos! Sigur ca sint onorat de o analiza asa de aplicata, dar, cum spuneam, nu cu gindul la scoala l-am scris! Si, ma tem, cind scrie cineva ceva cu gindul la orice altceva decit la scrisul ca atare, are mari sanse s-o dea in bara!
2009-11-27 10:58:59 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Iaca, iar ne-am intersectat! E ok!
2009-11-27 10:59:56 | Raporteaza
Inimioară, metoda ta pedagogică de a dezvălui tainele textului literar presupune o solidă colaborare cu autorul. Orice “critică” face asta, suprapunînd pe text propria înţelegere (“interpretare”). Tu mergi un pic mai depare, parcă.
Îţi propun un text “neutru” – Mări sub pustiuri (DR Popescu) subiect de lucrare scrisă la admiterea în treapta I de liceu. “L-am făcut” cu fii-mea, în ‘987, pentru admitere.
Prima dificultate a fost dezîncîntarea titlului. Porneam de la constatarea că – da – titlul era frumos dar inadecvat unui text relativ modest, la urma urmelor. Dar nu-i puteam spune asta fii-m’i, i-aş fi compromis şansele la examen. Atunci, am căutat răspuns la întrebarea: Există mări sub pustiuri? Pentru a face – dracu’ – o legătură, cît de vagă, de forţată, între titlu şi poveste. Să ajungi de la teoria fluviului subteran de sub Sahara, la ideea vieţii ascunse de o sperietoare de ciori, n-ar trebui să fie mare lucru pentru o minte asociativă, dar problema era că legătura se cerea a fi logică, altminteri “copilul” rămînea în sfera “comentariilor” – faimoasele pilule de literatură ale acelor ani.
Ceea ce mă-ncurca la culme era titlul – promiţînd vastitatea, necuprinsul, dar metaforizînd un episod tragic-grotesc: un copil se joacă de-a sperietoarea, apar nişte hitlerişti care iau sperietoare la ţintă, fără a şti că adăpostea un copil – iaca dramă!
Ce-am observat la fii-mea – în tot timpul anatomizării textului – a fost fix inversul a ceea ce clamezi tu ca pericol, în cazul unor lecturi cu lustru macabru: nu era defel impresionată de drama copilului. La 15 ani, i se părea că, tot aşa, poate da maşina peste tine, la trecerea de pietoni – un fapt fortuit, fără semnificaţie majoră. Poate cu ecou în mintea hipersenibililor înclinaţi spre misticism ori măcar superstiţie – dar atît.
Aşa apare şi “tragicul” lui Camilar – artificial, neconvingător. Nu spun că nu poţi plînge şi la aşa ceva, la urma urmei sînt şi droguri sintetice pe piaţă.
Lipsa de tragic a textului lui LA este atît de firească, încît îţi înţeleg revolta: E scandalos ca un autor, avînd la-ndemînă tragicul – pe care nici nu trebuie să-l forţeze, care i se oferă pur şi simplu; e scandalos ca, în loc să profite de el, să-l întoarcă-ntr-un prozaic “Ai dracu’ ruşi! Fac victime şi dacă vin şi dacă nu vin”.
Unora, le place tragicul. Altora, le-ajunge şansa de a-l fi evitat.
2009-11-27 13:50:52 | Raporteaza
@) Inima Rea
Foarte bune observatii, foarte buna cea din final! Nu e usor, ma mincau degetele sa marsez!
2009-11-27 14:54:17 | Raporteaza
Aparte:
Hm. Puteam să jur că apare unul din ei: ori George, ori Victor. Cu Victor era mai uşor, că era mai direct; pe George tră să-l cetesc de două ori… Da m-am învăţat.
Şi mai aparte:
Tră să-i dau mâne-o bere la profu meu, cu centenaru lu peşte, că m-o deconectat de-aci vo câteva ceasuri. Drept răsplată, îi trag mâne-o paralelă-ntre panegiricele lu Augustin Bunea şi ăla lu Pliniuuuuu, mama la dânsele. Că merită profu. Merită. Şi-aşa nu mai citesc nimic legat de politică_că m-apucă o greaţă existenţială soră cu moartea…
Aparte de tăt. Din cale-afară de aparte:
Până atunci mă dau la George, că mi-i la fel de drag, ca şi profu meu. (Trage aer în piept.)
Da tăt aşe oi zghera şi la George, cum am zgherat la profu-acum on ceas. (Îşi ia inima-n dinţi).
Dacă-i bal, bal să fie!
2009-11-27 15:12:06 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Pai, te dai sau nu te dai? Ca stam aici cu inima infrigurata de asteptare!
2009-11-27 15:15:19 | Raporteaza
Tare:
Inimioară dragă, tu vrei să-mi scriu toată comunicarea pe net???
Dacă_da_bineeeee….
2009-11-27 15:15:49 | Raporteaza
@ LA
Ce te bagi, domle???
2009-11-27 15:17:12 | Raporteaza
Aparte:
N-ai putut vede aşe ceva de când ieşti, vorba lu Neamţu… Când să-mi vină gându bun, hop!, mă trezesc cu psihologu lângă mine!!! Ca şi când aş fi io sânguru nebun din ţara asta…
2009-11-27 15:19:21 | Raporteaza
Acuma serios:
2009-11-27 15:20:38 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Inteleg ca serioasa e doar tacerea?
2009-11-27 15:23:49 | Raporteaza
Desigur, George are foarte mare dreptate în tot ce spune. Doar că eu priveam lucrurile în evoluţia lor, iar el din perspectiva recapitulării finale, în vederea evaluării.
Dacă tot adusese vorba despre titlu – că nu poate el tăcea, că aşa-i el, când îl apucă, îl apucă (iote ce deşteaptă îs, m-am găsât io să-i bag de vină lui George…) – textul lui Liviu este generos şi în această privinţă.
Urmând scenariul ”deconstrucţiei” propus de mine, fiecare fragment ar putea primi un titlu distinct, propus de autorul de manuale (dacă nu mai ai de unde să iei autorul, cum e cazul lui Creangă, cu ”Pupăza din tei” de ex.) sau de autorul-autor, dacă-l prinzi în viaţă (cum e cazul de faţă). În niciun caz n-o întrebi pe doamna MF. În niciun caz!
De aceea spuneam eu că aş lucra textul întreg abia la finele liceului, dupa ce am trecut prin istorie, psihologie, filosofie, etc. Pentru ca, prin titlu, să ajung la tâcul poveştii, care, de fapt, e tot schepsisul!!!
Nu, Inimioară?
Bine zic????
2009-11-27 15:30:16 | Raporteaza
Ha-ha-ha!
De data asta nu! dar a sunat iar telefonul, ca avem maine aici nusce balamuc, si-apoi tine-teeee!!!
2009-11-27 15:31:33 | Raporteaza
Erată:
Acum am văzut că am tastat ”tâcul”. Scuze!
A se citi ”tâlcul poveştii”.
2009-11-27 15:33:24 | Raporteaza
Şi-am mai pus şi virgulă înainte de etc. No, scuză-mă, Liviu, că-s chiar hăbăucă…
2009-11-27 15:35:14 | Raporteaza
bre, da nu va mai potoliti odata?
pe fuga mare, strig ca magarul in biserica:
are fo unul din voi mailul lui catalin guguianu?
scuzati va rog inopinatul racnet dar ma chinui de 2 zile sa-l prind la telefon si mi se apropie funia de par vertiginos
jacques
2009-11-27 15:37:25 | Raporteaza
Care Jacques??? Maritaine??? Ăla de-o fo neam cu Toma şi cu Gilson???
Aaaaaaoleo…
(Leşină.)
2009-11-27 15:42:01 | Raporteaza
what? asa straith nu m’is.teuton moldofranc, dar ortodox madame!
2009-11-27 15:44:51 | Raporteaza
Ridicând o pleoapă:
Ortodox… Ca mine.
Ceva mai cu inimă:
Ce urli-atunce, domle, că era să-nghit scrumiera…
Fiuuuuuuuuuu…
Mă duc să-mi descânt!
2009-11-27 15:49:24 | Raporteaza
urlu blind, ca fac pachete si acusi acusi o intind. cerc sa dau inainte de uscheala de catalin si aista nik, nema nada. cica daca dai c-o piatra-n apa fashi shercuri, mai stii?
2009-11-27 15:53:00 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Am inteles – are si tacerea ac de cojocul ei!
2009-11-27 15:56:20 | Raporteaza
@) io
Imi pare rau, frere J, dar eu n-am vreo veste despre CG de decenii! Succes, de undeva va aparea el.
2009-11-27 15:57:25 | Raporteaza
urlu blind si printre picaturi, fac pachete de zor.cerc sa dau de cata inainte de uscheala si aista bate caldarimul aiure.nik,nada,nema.shica daca dai c-o chiatra-n balta fashi shercuri, mai stii?
2009-11-27 15:58:34 | Raporteaza
ha, postase tontusi. nu va mai vedeti? ultima data cind ne-am pus asa temeinic ca pe vremuri pe-o sticloanta te-am pomenit, asa sa stii
2009-11-27 16:01:05 | Raporteaza
@) io
Nu ne vedeam neaparat premeditat, ca sa spun asa.
2009-11-27 16:02:41 | Raporteaza
@ LA # 101
De-aia am şi dat drumul commentului, chiar dacă n-am apucat să scriu.
2009-11-27 16:04:35 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Asta inseamna ca, acum, esti in febra comentarii…
2009-11-27 16:06:58 | Raporteaza
culmea nepremeditarii, acu ca a dat toamna-n sat aratati de parca ati fi frati, parole !
2009-11-27 16:07:58 | Raporteaza
@) io
In Ro, nimic nu e nepremeditat, frere J, devreme ce trecem dintr-o teorie a conspiratiei intr-alta!
2009-11-27 16:13:11 | Raporteaza
vezi sa nu-ti calci cuvintul. te-o luat limba pi dinainte si acu ti-o musti, asa-ti trebuie!
mama, da shi-o fi pritocind fata asta? o fi di ghini ori te-ncondeiaza?
2009-11-27 16:14:28 | Raporteaza
@ LA
Greşit!
NU-ţi mai spun nimic.
Când ţi-am pus La Morrison Hotel faţă-n faţă cu Dacă într-o noapte de iarnă un călător, cu dovezi, nu oricum!!!, te-ai uitat lung. Dacă erai aici şi nu la Iaşi, te mai şi încruntai…
NU-ti spun nimic!!! NIMIC!
Da să nu crezi c-am renunţat! Dimpotrivă!
2009-11-27 16:16:16 | Raporteaza
Îl încondeiez, că io-s farmazoană şi ieu minţile oamenilor… Ce zici, te bagi?
2009-11-27 16:17:24 | Raporteaza
@) Io
Nu, stai molcom, ca la noi la Iasi, cuvintul dat e dat, asta e! Ce face ea acolo, exact nu stiu, dar parca acum avea de lucru cu Inima Rea.
2009-11-27 16:17:30 | Raporteaza
No, scuze.
112 era pentru Jacques.
(Era să scriu Io, da m-o pufnit râsul…)
2009-11-27 16:18:23 | Raporteaza
de-asi avea condei l-asi incondeia, da asa ma ia cu farasul, aista-i hirsit rau! l-am batut io mult si temeinic la cap live, da tot n-o tinut
2009-11-27 16:20:00 | Raporteaza
Care povestire-i pe masă, Inimioară? Să ştiu la a cui autopsie pe viu asist.
2009-11-27 16:20:20 | Raporteaza
@) Inima Rea
Cred ca e mai de rau decit credeti, maitre, spunea ca lucreaza pe comentariul d-voastra
2009-11-27 16:22:13 | Raporteaza
Care vrei tu!
Uită-te şi alege, că ai de unde…
2009-11-27 16:24:28 | Raporteaza
ceva vivisectii? broasca-n capcana?
hadil lica, ai patit-o, aistia se unesc
2009-11-27 16:24:29 | Raporteaza
@ Io 115
Vezi? Avantaj eu: sunt la distanţă atât de mare, că-mi pot permite să-l cicălesc…
2009-11-27 16:26:44 | Raporteaza
Păi, visul meu era să mor perfect sănătos. Dacă apuc să aflu şi cauza morţii, se cheamă că-s băftos, nu glumă!
2009-11-27 16:27:02 | Raporteaza
@ Trei Crai
(că tăt îi post, şi mi-o zâs mie unu că s-o dat liber la crai…)
NU mai staţi după mine, că NU vă mai spun nimic acum. N-am chef să mă sfădească Liviu că intru cu bocancii-n textul lui… (Ui, săracu domnu Calvino ce cumsăcade îi, că nu-l râcâie deloc chestia asta…)
Bine, recunosc. Dacă mă provoacă George, n-am încotro. Că nu-i rezist niciodată, dracu ştie cum face, că mereu mă dovedeşte…
2009-11-27 16:31:21 | Raporteaza
Vai de mine? De ce să mori tu Inimioară??? Taman acuma, când tră să trecem dintr-o opoziţie-ntr-alta???
Atâta-ţi trăbă!!!
2009-11-27 16:33:23 | Raporteaza
Am zis eu că vreau să mor? N-am zis. Am zis doar că, atunci – cînd o fi da’ nu prea curînd, că mai am niscai treb’şoare – să fie de sănătate, nu de boală, să-ncap pe mîna doftorilor, să mă mai şi hărtănească ăia pînă să mă dea pe mîna popii.
Însă ai dreptate, tot opoziţia ne-aşteaptă. Bine, eu mi-s de fel Gică contra, da’ ţie cum îţi spune, ca-n cîntecu’ aşela? Omu’ bun şi pomu’ contra?
Ce Dumnezeu, în ţara asta şi pomii-s contra? Şi de ce nu votează, mă rog frumos?
2009-11-27 16:43:38 | Raporteaza
pauza alors?
da asa, o tira, de proba, un picutz, un strop , pe ici pe colo… ceva politica suava ? de-ti tii cuvintul pret de-o saptamina – cam o – pina miercuri cind ma intorc, e de-ajuns de onorabil, adica ajunge bre!
2009-11-27 16:45:12 | Raporteaza
@) io, machiavelutza
Bre, frate, doar ne stim – ai intilnit multi asa incapatinati ca mine?!
2009-11-27 16:50:02 | Raporteaza
Time out please!
Revin dupa h21.
2009-11-27 16:50:52 | Raporteaza
caposi le zice
2009-11-27 16:51:01 | Raporteaza
@) Inima Rea
Aici, cred, sintem intr-o controversa – mie nu mi-ar conveni sa mor sanatos tun, “de moarte buna” etc. Daca nu ti se trage de la ceva, la ce bun sa mai mori?! Mi-ar parea tare rau dupa lumea asta si viata asta!
2009-11-27 16:51:37 | Raporteaza
@) Io
Da, e bine si caposi, asta e de la noi, vad ca nu uiti dilectul nici in Germania Mare!
2009-11-27 16:52:45 | Raporteaza
io mai stau de veghe in lanul de secara ,intermitent da cu ochiu la slanina- speranta moare ultima.
2009-11-27 16:54:24 | Raporteaza
sanatoasa, bineinteles!
2009-11-27 16:56:10 | Raporteaza
@) Io
Si nu-i mai mare pacatul de ea, sa moara rumena si sanatoasa?!
2009-11-27 16:58:50 | Raporteaza
@ Inimărea
Dumnezo ţi-ajute!
2009-11-27 16:59:22 | Raporteaza
mai esti ori ai dat orul popii?
ma tot riciie sa-ti spun ceva, pomenisesi undeva ceva de naivitatea ta din anii 90…promit ca nu politezez acu!
2009-11-27 17:00:55 | Raporteaza
@) Io
Pai, da, in 1990, credeam ca va merge repede si degraba! Parca ne-am si contrazis pe tema asta?
2009-11-27 17:22:01 | Raporteaza
nu credeai, doreai. stai sa-ti zic ce ma riciia
2009-11-27 17:23:01 | Raporteaza
@) io
Da, cred ca distinctia ta e buna! Ca doar chiar idiot nu eram!
2009-11-27 17:24:12 | Raporteaza
interviurile alea cu tine candidat si seara de la dana si emil, le mai tii minte? le-am aratat atunci, imediat dupa alegeri lui jeannot & co la europa libera.daca tu erai naiv, atunci jeannot era batut cu leuca’n cap.prostovanu a zis ca un om POLITIC (nu politician, si jeannot facea distinctia asta) de calibrul tau e o DESCOPERIRE DE ZILE MARI.cum naiv bre?
2009-11-27 17:25:02 | Raporteaza
si habar n-avea cum arata intre timp, atunci, bruma de dans “politic” in romania… ceea ce ma duce cu gindul la retorica lui hoppy: care patura de intelectuali bre? cearsaful!
si acu te-ai trezit tu sa faci greva? cum era aia: tara arde si baba se piaptana?
2009-11-27 17:26:46 | Raporteaza
@) Io
Da, frere J, dar atunci credeam/speram/doream etc, acum, din pacate, sint destul de lamurit in ce priveste mersul trebilor la romani – va fi, cum a fost si pina acum, dupa cum suna singurul vers dintr-un sonet al Magistrului Ursachi, care mi s-a parut ciudat cind l-am citit, in anii de inceput ai postrevolutiei si care acum mi se pare groaznic de realist: “Incet si greu”!
2009-11-27 17:33:37 | Raporteaza
@) Io
Adaos – pentru “incet”, nu stiu daca mai am vreme, pentru “greu”, nu cred ca mai am destula putere!
2009-11-27 17:34:34 | Raporteaza
@) Io
Nebunia e ca tara nu arde, sau, daca o face, oricum nu-si da seama si nici nu-i pasa!
2009-11-27 17:35:32 | Raporteaza
sa-ti trimit ceva viagra, usor si repede
?
2009-11-27 17:36:48 | Raporteaza
ba le cam pasa. pe mine chiar ma frapeaza:
2009-11-27 17:37:41 | Raporteaza
@) Io
144) Macar din partea asta nu-s probleme!
145) Unora, da le pasa. Dar celor mai multi, nu cred. Si cei mai multi carora le pasa nu sint aici!
2009-11-27 17:39:46 | Raporteaza
59% participare la primul tur, tendinta clar crescatoare. asta inseamna ca cine va cistiga acum va avea putere, brrrr…cuplat pe un alt “curios? fenomen”:
2009-11-27 17:41:01 | Raporteaza
@) Io
La prezidentiale, prezenta a fost mereu mai mare. Iar acesta au fost si cuplate cu cirja referendara.
2009-11-27 17:43:24 | Raporteaza
crinistii, au devenit din adversari ai lui basescu sustinatori pe BUNE – cel putin de aici de la mine pare cristalclar – ai domnului geona, cu zdravana acceptare a psd-lui. ca basescu pierde in mod normal e una. da sa cistige aistia TARE e alta…
2009-11-27 17:44:43 | Raporteaza
macar sociologic si tot merita sa arunci un ochi prin lupa
2009-11-27 17:46:42 | Raporteaza
@) Io
Eu am spus ca nu ma exprim politic pina nu trec, sa nu mai isterizez si eu atmosfera. Nepolitic, cumva medical, as spune ca e intre ciuma si lepra!
2009-11-27 17:46:56 | Raporteaza
@) Io
Iaca, am facut-o cumva istorico-medical!
2009-11-27 17:47:38 | Raporteaza
pai parsivul di mini shi vrea
?
sa aduci un aport la dezisterizare, activ insa
2009-11-27 17:49:50 | Raporteaza
@) Io
Moas`ta pe gheata! Dar unde pleci pina miercuri? E w end prelungit la voi? Sau cu treaba…
2009-11-27 17:52:28 | Raporteaza
o intind la paris. un soi de actiune noapte si ceata misto:
2009-11-27 17:53:32 | Raporteaza
o iau pe mama de la hoppy, crede ca o aduc la mine. cind colo va ateriza direct intr-o crisma pe sena unde va fi o circa de lume, alde agnes, alix, vara-mea etc care nu stiu unii de altii cum ca ne intilnim. machiavel
2009-11-27 17:55:42 | Raporteaza
nu dau de bolovanu de cata, sa vada mama cea sters la cur pi vremuri…
2009-11-27 17:57:00 | Raporteaza
o fi bat. pe bune aratati ca siamezii acu. are mesa alba-n frunte, nu pe timpla ca tine, dar altfel…
2009-11-27 17:59:31 | Raporteaza
@) Io
Misto! Te invidiez! Toate gindurile mele bune mamei tale – doamne, ce mai lupta politica faceam impreuna prin anii 90! Iti mai amintesti cind tatal tau capatase un semn de eroism la cap, dintr-o campanie prin sate? Salutari tuturor! Il imbratisez pe Hoppy!
2009-11-27 17:59:46 | Raporteaza
@) Io
Pune pe mail o poza guguiana, mai facut curios!
2009-11-27 18:05:40 | Raporteaza
@) m-ai, desigur!
2009-11-27 18:06:17 | Raporteaza
Copii intre 11 si 15 ani care iau in serios o amenintare reala la adresa-nici mai mult nici mai putin decat a tarii lor, se pregatesc pe ascuns( ce senzatie misto) si cu iscusinta, explozia (auuuuuuuuu)
Si dvs, dle Antonesei,comandantul, cu spatele la explozie(ca asa s-a intamplat sa va prinda), dar cu fatza spre cei care erau cu fatza la explozie. Ceea ce faceti si acum, cu diferenta ca acum asa vreti(pana dupa turul 2, sa inteleg)
Pe fundal, ceausescu in cel mai bun moment al lui, rusii si ceausescu de la televizor, live, si din mintile oamenilor, parintii fotografiati exact
Delicioasa aceasta parte de povestire. Si adevarata in ansamblul ei. multzamim
2009-11-27 18:08:54 | Raporteaza
de-l prind in poza. ca are cod la usa ca tot francu, si tot la fel nu-i mere soneria. pup la toti, mai
2009-11-27 18:10:56 | Raporteaza
@) tx2
Multumesc si eu pentru atentie! Cum vad, insa, chiar daca e o mica ironie privind fata intoarsa de la explozie acum, experimentul a prins! Inca o data, multumiri!
2009-11-27 18:13:06 | Raporteaza
zilele astea daca citesti si citesti ce se scrie si se comenteaza o iei razna. mai bine ii ignori pana se calmeaza-n vot, dar cel mai interesant tre sa fie ce se filtreaza acum spre cei doi aflati in lupta directa, adica ce e semnificativ si element cu adevarat nou pentru ei si cei care le fac campaniile. ce arunca in lupta , la ce renunta, daca stiu ce face celalalt, chestii d-astea
2009-11-27 18:27:41 | Raporteaza
@) tx2
Din experienta mea, stiu ca exista spionaj reciproc, forte de reactie rapida, un plan al atacurilor, o evaluare a capacitatilor de riposta la atacurilor adversarilor etc. Ce m-am mirat pe mine la recentul incident (nu intru in substanta problemei, sa nu nasc pasiuni inutile!) e reactia tirzie si inadecvata a principalului agent al acestuia. Staff-ul a fost complet nepregatit, desi fusese cumva prevenit de o declaratie, sa-i spun mogulica, de cu o seara mai inainte! Asta, profesional vorbind, e impardonabil!
2009-11-27 18:45:03 | Raporteaza
pumnu ala care n-a fost l-a schimbat la fatza mai tare pe ala care nu l-a dat decat pe ala care nu l-a primit
e chiar comic la urma urmei
2009-11-27 18:56:28 | Raporteaza
@) tx2
L-a cam dat, mai mult un fel de dos de palma, nu asta e problema. Dar un staff prevenit sa nu aiba reactie prompta si eficace? Senzatia mea e ca omul nu e chiar asa bun mesrias cit credea – acum cinci ani avea un candidat pe val, care se cam descurca si singur! Acum, situatia e schimbata.
2009-11-27 19:00:05 | Raporteaza
Desigur, poate fi socotita ca impardonabila caderea in capcana a presedinelui. Staful trebuie batut.
Dar sa nu credem ca am fi fost mai pregatiti. Orice om normal ramine fara grai/reactie la o asemena magarie. Doar magarii reactioneaza rapid cu ragetele lor incontrolabile.
Daca urmariti iRealitatea tv, si acum rag.
2009-11-27 19:03:26 | Raporteaza
i s-o fi parut staffului chestia prea marunta si s-au bazat pe eterna capacitate de reactie rapida a sefului. dar seful atipise pe anticiparile staffului si l-au trezit buimac din somn in direct
2009-11-27 19:08:32 | Raporteaza
@) Victor L, tx2
Ma atrageti intr-o capcana! Nu mai vorbesc despre asta, nici macar tehnic. De citeva zile, de cind am renuntat la comentariile politice, nu ma uit la TV! Ma informez din surse online! Deci, nici n-as fi foarte competent sa ma pronunt!
2009-11-27 19:13:06 | Raporteaza
insist: e comic. daca era vorba de un om sarman era tragic. asa, e doar comic. putea sa i se intample oricaruia din cei doi candidati care vor binele romaniei, tot comic mi se parea
2009-11-27 19:13:32 | Raporteaza
@) Io
Drum bun, frere J! Sper sa-l prinzi in poza si pe guguian. Inca o data, salutari tuturor! Ce va pasa?!
2009-11-27 19:14:34 | Raporteaza
scuze
2009-11-27 19:15:16 | Raporteaza
@) tx2
Nu-i problema! Noroc insa ca am reusit pina la urma sa fiu vigilent!
2009-11-27 19:16:46 | Raporteaza
multzam totusi pentru lamuririle tehnice, atatea cate “v-au scapat”. o coaja de banana in sine nu e comica, dar sa alunece ditamai presedintele pe ea si nimeni din cei platiti sa vada coji de banane sa n-o vada… s-a intamplat in state acu ceva ani
2009-11-27 19:25:47 | Raporteaza
mersi de drum bun, da mai ratacesc p’aci inca fo 2 ore.
pachetele le-am trimis, acu ma fac ca lucrez.
de pasat imi pasa, naiba stie de ce unora nu le si unora le.vigilentule, ia zi unde vad cancanul cu pricina, ca-s curios ce vorovitzi voi aici
2009-11-27 19:27:34 | Raporteaza
@) Io
Spor la facutul ca lucrezi! Ce vrei sa vezi? Filmuletul? Pai pe VoxPublica e postat la mai multe articole de Cristi Patrasconiu, Costin Ilie, Rogozanu, probabil si pe alte site-uri. Daca intri pe voxpublica.real../ cauti pe unul din cei amintiti si gasesti!
2009-11-27 19:31:56 | Raporteaza
mda, nu l-am dibuit dar din ce-am citit p’acolo nu pare ca am pierdut ceva. ma rog, cit am putut pricepe din caraghioslic e ca dom patriciu e cam timpit.unde mere mia mere si suta, inca o cinzeaca ober!
2009-11-27 20:00:48 | Raporteaza
@) Io
Of, of, of! Ce te-ai face fara mine? Vezi aici:
voxpublica.real../
2009-11-27 20:11:54 | Raporteaza
@) Io
Gresit! Desi e interesant si ce e acolo! Aici:
voxpublica.real../
2009-11-27 20:14:33 | Raporteaza
tat nu mere, da nu-i bai
in schimb ia uite de ce-am dat:):
youtube.com/wat../
2009-11-27 20:43:21 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2009-11-27 20:46:01 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2009-11-27 20:54:09 | Raporteaza
@) Ups…
Vezi ca de la Leopardul poti merge la Amurgul care e o bucatica din Ploia, vintul, opera lor rock pe care nu au cintat-o decit o singura data, in iarna lui 1970, la Filarmonica. Daca astia de la radio au bucata asta, poate au tot! Totdeauna m-am intrebat daca spectacolul ala fabulos, cu un solo de baterie al lui Tandarica de peste 15 minute a lasat urme! Merci, merci, mon frere!
2009-11-27 21:21:14 | Raporteaza
au revoir si s-auzim de bine, traiasca regele!
2009-11-27 21:28:50 | Raporteaza
am uitat sa-ti zic, dar m-am vazut cu nancy la bucale, acu fo 3-4 ani. arata fabulos, aproape neschimbat.nevasta tinara si un plod proaspat
insa, acum o luna am fost in israel si nu a aparut la un chefalau imens, ar avea unele probleme cica.
2009-11-27 21:35:06 | Raporteaza
@Liviu Antonesei
Ati spus “vantul”. Gata, v-ati ancorat in realitate
2009-11-27 21:36:11 | Raporteaza
l-ai prins asupra faptei, nu-l slabi!
2009-11-27 21:39:13 | Raporteaza
@) Val
Ha, ha, ha! Sint prudent, am spus cu i, nu cu a!!!!
2009-11-27 21:39:28 | Raporteaza
Aparte:
Ioooooi, auzi la ăştia că trăiascăregele…
V-am spus io că ne leagă…
Inimioarăăăă….
2009-11-27 21:40:34 | Raporteaza
hopla, nihilista iar aici.mai ca-mi vine sa mai stau, da nu mai pot
seara placuta
jacques
2009-11-27 21:45:33 | Raporteaza
@) Io
Seara placuta, J, drum bun!
2009-11-27 21:46:35 | Raporteaza
Cine are timp, sa priveasca la b1 tv
2009-11-27 21:52:01 | Raporteaza
Iar aparte:
Vaaaaaai, ce text la reclămuţă:
”Te-aştept deseară, dragă Ghiţă,
Te rog să laşi politica-n portiţă…”
Doamne nu mă lăsa… Culmea apogeului grotescului!
Nu mi-aş lăsa copilul la aşa o chestie nici legată…
Maaaaare-i grădina… părinţilor!
2009-11-27 21:53:00 | Raporteaza
Drum bun, Jacques!
Mi-a părut bine!
P.S. Şi nu mai fi aşa sobru…
2009-11-27 21:54:41 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Dar de unde e chestia aia in versuri?
2009-11-27 21:55:59 | Raporteaza
Habar n-am, că-s cu spatele la televizor. E o reclamă, sigur. După decibeli…
Am mai auzit una zilele trecute, cu un text care suna cam aşa: Avem nevoie şi noi, copiii, de cunoştinţe de politică. Aşa că faceţi desene animate (sau benzi desenate???) şi cu oameni politici…
2009-11-27 21:59:03 | Raporteaza
Şi încă una, tot cu o voce de copil, spune ceva de genul: Of, politica asta! Dacă vrei să nu mai auzi de ea, citeşte (sau vezi???) nuştiuce…
2009-11-27 22:01:04 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Vad ca reclamele astea sint, ca sa spun asa, pluraliste!
2009-11-27 22:08:23 | Raporteaza
@ LA
Treaba lor cum sunt; pe mine mă zgârie faptul că sunt copii… Copiii şi politica laolaltă… Hm. Dacă i-ar păsa cuiva de copiii ăştia, aş înţelege.
Dar_aşa_nu.
2009-11-27 22:18:51 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Nu doar politica si copiii laolalta, dar si utilizarea copiilor in publicitate in general mi se pare o aberatie.
2009-11-28 05:55:19 | Raporteaza
@Liviu
M-aș bucura dacă mi-ai trimite un email (cred că am încercat să-ți scriu acum 2-3 ani la Timpul dar n-am primit răspuns)
2009-11-28 06:13:15 | Raporteaza
@) Pataphyl
Bun, iti trimit eu, dar pe ce adresa?
2009-11-28 06:15:08 | Raporteaza
@) Pataphyl
Stai ca e simplu, am mai facut asa. Eu iti solicit aici permisiunea de a cere adresa ta de mail de la Admin, tu trebuie doar sa mi-o acorzi mai jos!
2009-11-28 06:19:39 | Raporteaza
Bonjour (tout )le monde! Macar ca zic asta la ceasuri cam tenebroase… Pai tocmai de-aia mi-s p-acilea, penca mai cu vreme/zile in urma m-am cam fost spariet de ce zavera era si de cum aerul scapa tot mai avan prin taieturi lunge de hangere ce nu stiau de hodina.
Deci spre descantarea pacii ni se propune o poveste despre cum ii acum cu nostalgia (in treacat fie zis, io zic ca nici nostalgia nu mai e cum era) si despre un razboi ce nu fu sa fie. Am mai vazt si ca , incredintati sinului generos al lui Nietzsche si becului revolutionar al lui Lenin (ala cu “comparatismul, boala copilariei comunismului…”Cum, alta era boala? In fine…) nu ajungem nici macar la structuralism, daramite la realism magic , poststructuralism, postmodernism ori postpostmodernism ori chiar metrosexualism. Am cetit si io, ca daca-i weekend, de ce sa nu? Si, lasind pe domnu autor cu a d-sale intentionalitate in linistea lui/lor, ma aplecai peste un text cum ar veni, in ordine barthesiana, erotic ( ho, nu sariti, nu-i ce credeti, ii vorba de cum el, textu, cearca a ma seduce si bate saua murgului dorintei mele), de plaisir ori poate de jouissance?. Daca n-oi adormi, oi reveni la aste.
Ca-i un text ce practica jocu de-a sedusul se vede preincipitsios din titlu (cervantesco-marquezian) si orizontul de asteptare pre care-l pune pe taraba si care, in buna traditie du brouillage amoureux des pistes, una zice si lasa a se-mplini ce s-o putea (Care Rusie? Aia tsarista? Asta oligarhica?) Cind ajungem la al treilea nivel temporal, cela cu august 68, ne dumirim de anacronismul din titu: la vremile celea nu exista in functie nici o Rusie si, dara , de unde sa vina atunci spaimele? Era o URSS, si al nostru popor era infratit pe vecie cu poporul sovietic eliberator. Sa ne ia in baioneta blindatelor buriatul, letonul, cerchezul, ultrapruteanul moldovean, toti frati sovietici? Nooo, e contrar axiomei, cine a mai auzit de razboi intre frati? Cum, ati auzit? Poate va dati prea des urechile la ascutit.
Ca-i un text erotic (vizind dorinta de) poate fi dovedit de lirismul polifonic (al virstelor, al Geografiilor cu tente mitice: memoria (da da, e si spatiu, nu doar timp) cu alti aliati interiori, harbuzeria, Miletinul cel elen curgator, beciul cu niveluri si intinderi de bolgii dantesti, metafizica spaima de Marele…, dar si al Istoriei. Nu e cazul sa supralicitam, vom semnala ca juxtapusa lirismului e evidentsa, insa e vorba de o juxtapunere echilibrata ce ne permite accesul concomitent la emotsie si la claritate.
Pentru a satisface si gusturi ce nu vad erotismul fara carnalitate, am sa introduc, desi nu voiam, caci asta ne mai lipseste acum, sa mai intram si in domeniul criticii genetice, instanta auctoriala a carei dorinta de text preludeaza, de fapt, dorinta de cititor. In relatia biunivoc telescopata autor-text-cititor dorintsa termenilor extremi (dorintsa de cititor a autorului, dorintsa de autor a cititorului se realizeaza prin obiectul concret, interpus, al textului. Suficiente comentarii la postarea auctoriala ne dovedesc asta. Ca imagine realmente erotica, in sens carnal, va invit sa inchipuiti relatia trinitara ‘naintepomenita ca scena finala din Emmanuelle, cind maestrul ajunge la obiectul dorintei prin obiect dorit interpus si viceversa. Sper ca e clar.
“Victimele… “ texte de plaisir? (mai degraba decit texte de jouissance?) Cu siguranta, caci texte de plaisir e acela ”care vine din cultura, nu este rupt de ea, este legat de o confortabila practica a lecturii..”.(pe cita vreme un texte de jouissance ne aduce in “stare de pierzanie, ne deconforteaza… ne altereaza consistenta gusturilor si a valorilor…” Pai cum altfel, daca e jouissance?
Mes chers, ce somn ma paste dupa atita dat cu tasta pe campuri. Iaca, inchei cum incepui: Zi buna.
2009-11-28 07:07:38 | Raporteaza
@) Daniel StPaul
Multumesc! Am citit cu delicii hereneutica! De asemenea, o zi buna!
2009-11-28 07:12:27 | Raporteaza
@) Daniel StPaul
Nu ma intrebati cum am reusit sa tastez “hereneutica” in loc de “hermeneutica” – nu stiu secretul de fabricatie!
2009-11-28 07:28:21 | Raporteaza
@ LA # 208
Să ştii că şi eu m-am gândit… Da n-am zis!
2009-11-28 08:10:23 | Raporteaza
@Liviu Antonesei
Ma tot lupt sa-mi iau curajul de a va ruga sa ne povestiti si despre perioada cand v-ati opus regimului Ceausescu, dar si despre perioada de dupa, cand inca nu erati atat de sceptic.
2009-11-28 08:14:04 | Raporteaza
Spuneţi-le, dom Profesor, că nu sînteţi sceptic. Că vine-o vreme cînd, pur şi simplu, ştii. Şi că lipsa surprizei nu strică plăcerea lecturii, dacă tot ai făcut pasul de la intrigă, la limbajul poetic.
2009-11-28 09:11:00 | Raporteaza
@ Inimărea
Surprize sunt peste tot, George. Uită-te-n jur!
Pot ele strica plăcerea???
2009-11-28 09:22:45 | Raporteaza
@) Val, Inima Rea
Era sa spun ca nu sint sceptic, ci pesimist, dar n-ar fi chiar adevarat. Acum, stiu ca exista lucruri mult mai importante decit bilciul asta jalnic din jur! Si multe pot fi smulse chiar din mijlocul acestuia, daca ai ochiul format cit de cit!
2009-11-28 10:59:16 | Raporteaza
@LA#s 207, 208. Domnu Profesor, ma coplesiti cu indatoritornicia, nu trebuia, zau; va cred ca nu fu gandire cu premeditare, ci, asa cum sugerati, talent cu premeditare. Altfel, dam in strechea, sarbada si aventuroasa deopotriva, a probabilismelor hazardoase.
@ All. Beloved, am fost impresionat sa vaz cum ati reschpektat hipnoza-mi natural, bioritmic indusa, io, cel ce am zis sa pun la miza tocma penca-mi sursuram:”Minca-i-ar tata de draguti, uite ce fain si bine sa gioaca atunci cind au de/cu ce …” Daca or fi fost retsineri pa motiv ca, punindu-mi insamnarea sub patronaj foucaultiano-barthesian , voi fi fost, posibil, marturisitor de oarescare “orientare…” a me, va rassuresc, poate nu intrutotul convingator, am, to date, sase descendenti . Am ales approachul, dind la o parte rele mai strasnice, cum ar fi cela al multidisciplinarului Professor Stanley Fish , carele, intrind cu concasoru cu calibru depasit (iertare de aliteratsie) in lume, cu malitsie samana relativism, provocare ori, mai stii, deruta, cu formulari de genul: Is there a Text in this class? In tot cazu, nu trebuia sa imblati pe tip-toes, hyperespasu-i bun conducator de comunicare da’ si temeinic izolator fonic. Les jeux n sont pas faits, continuez… Cele bune.
2009-11-28 15:13:59 | Raporteaza
@Admin
De vreme ce am postat la articolul Dlui Antonesei, e de la sine înțeles că TREBUIE să aibă acces la adresa mea de email. Mulțumesc.
2009-11-28 17:17:45 | Raporteaza
@Admin
De bună seamă că doresc ca D-l Antonesei să aibă acces la adresa mea de email. Mulțumesc.
2009-11-28 17:21:35 | Raporteaza
Nocturnă
De prin manualele românilor
”- Pune un hotar, Stăpâne, nenorocirii noastre! Ajungă Sfinției Tale atâta jertfă! Ajungă atâta risipă, atâta jaf la vulturi, din mana bietei ţări și din carnea noastră!…”
(Ruga lui Moş Dănilă, din finalul nuvelei ”La Vulturi!”, de Gala Galaction.)
2009-11-29 00:07:57 | Raporteaza
@) All
Inca o data, multumesc tuturor pentru atentie! Cu peste 1200 de accesari unice si un nou record personal la comentarii, pot spune sa experimentul a fost mai mult decit reusit. Doar ca, acum, vreau sa trec la Level 2 – pina la urma, citeste omul o povestire, relativ antrenanta, fie si la vreme de alegeri, dar citeste el, oare, si poezii??? Asta imi trece prin cap!
2009-11-29 11:00:39 | Raporteaza
@DNN, #217 Oarecum potrivit momentului insemnarii, cu ochii implintati in primul cuvint al ultimului rind, am adormit la computer, nemingaiat ca intilnirea pe blog (“apasata” pentru mine), de trei ori patru ori in zilele din urma, cu grafemul virtual al rugii si cu ce ce va mai fi fiind indaratul lui, nu m-a dus acolo unde mi-ar fi placut s-ajung(si unde, nu arareori, ajung intimplator)
2009-11-29 13:53:46 | Raporteaza