![]() | Vinovat şi genial. Deci cu atît mai vinovatvezi toate articolele de Tudor Muşat06 May 2010 la 19:20 19 comentarii 1297 vizualizari. |
În primul rînd, constat că Boc e deja istorie. Nu mă refer la schimbarea lui formală din postul de prim-ministru, care e probabil o chestiune de timp. Sau dacă nu, oricum nu contează. Vorbesc despre prestaţia preşedintelui, care a comunicat în locul premierului cel mai dur mesaj pentru ţară din ultimii ani. (Măsurile le-aţi auzit, probabil, pînă acum, nu cred că e cineva care să nu fie, direct sau indirect, afectat de ele). Emil Boc a acceptat să facă acest pas în spate şi din acest moment nu cred că cineva se va mai uita la el cu vreo urmă de respect sau încredere. Sau ca la un premier, fie el şi de paie.
Implicaţiile măsurilor anunţate azi vor fi dezbătute în fel şi chip. Discut însă despre relaţia premier-preşedinte pentru că dacă am ajuns la aceste măsuri vina este în foarte mare parte a lui Traian Băsescu. Nu spun că el a fost adevăratul premier, care i-a dictat lui Boc ce să facă şi că de fapt acuzaţiile de incompetenţă trebuie mutate asupra lui. Spun însă că el a insistat pentru menţinerea lui Boc cu orice chip, după ce fusese trîntit prin moţiune de cenzură. Mai spun că este vina lui pentru că a asistat la prestaţia lamentabilă a guvernelor conduse de Boc, de un an şi patru luni încoace. Cred în continuare că pentru el personal (nu pentru PD-L) a fost şi o situaţie convenabilă, pentru că astfel se poate răfui, mai voalat sau mai pe şleau, în numele poporului, cu responsabilii de diversele neîmpliniri. Spun că este vina lui pentru că, prin declaraţia de azi, nu face decît să trimită şi mai mult în derizoriu persoana premierului, dar şi funcţia în sine, cu efect nu numai pentru Emil Boc ci şi pentru oricare alt ocupant pentru ceva vreme de-acum încolo. (Celor care sar ironici cu replica „Sigur, Băsescu e de vină pentru orice!” le transmit că de data asta situaţia e mult mai serioasă şi decît furtişagurile lui Ridzi de la minister, şi decît aprecierile prezidenţiale despre manele).
Ca şi comunicator în cazul de faţă, preşedintele s-a dovedit însă genial. A discutat despre cele două variante – cea a neîncrederii în capacitatea statului de a lua măsuri – şi cea a încrederii. A subliniat că el este cel care a determinat opţiunea pentru încredere ! Nu e vorba doar de cea pe care o manifestă FMI în Executiv, ci mai ales de cea pe care o transmite şeful statului populaţiei. Măsurile sînt dure, sînt de coşmar pentru unii. Dar ele sînt bine împachetate, în discursul preşedintelui, în tot soiul de mesaje care ţintesc direcţii precise: creşterea TVA i-ar fi afectat pe agricultori, ar fi scumpit produsele pentru noi toţi, la clientela politică din funcţiile publice privesc cu ură toţi cei care nu pot progresa profesional din cauza ei (că va fi sau nu eliminată, aşa cum cere preşedintele, e o discuţie separată), spre sectorul de stat privesc cu obidă salariaţii din mediul privat, care au senzaţia că susţin cheltuieli abuzive şi organigrame supradimensionate de funcţionari urîcioşi. Pensionarilor li se cere să se descurce cu bugetul asigurărilor sociale şi cu principiul contributivităţii. Iar pensionarii nu se pot revolta !
În plus, ca şi în alte situaţii, preşedintele a dat senzaţia că a preluat controlul. Că degringolada executivă trebuie să înceteze şi va înceta odată cu implicarea lui. Că începe o curăţenie şi o reformă a statului care va aduce beneficii pe termen lung şi pentru care merită să strîngi acum din dinţi. Unii vor fi convinşi de utilitatea măsurilor. Alţii, în special cei care au direct de pierdut, le vor contesta cu furie. Politicienii au luat deja foc. Prea multe de schimbat nu mai sînt însă. În afară de ceva miniştri din guvern – plata „cu sînge”, aşa cum spunea un pedelist, a eşecului de a ţine lucrurile sub control. Supapa necesară.
Preşedintele a expus corect, din punct de vedere economic, atît starea de fapt cît şi măsurile necesare. Politic, însă, a rămas în paradigma binecunoscută: alţii sînt întotdeauna de vină !
Etichete: CAS, premier, presedinte, salarii, somaj


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1"Cu fiecare numire şi demitere Victor Ponta capătă putere în propriul partid."ha, ha, ha....... mi se pare normal sa capete putere cu fiecare numire cand pui sef la politie pe unu schimbat pentru incompetenta.... | ||
| 2Ma amuza din ce in ce mai mult articolasele lui Cristian Teodorescu! Din ,,vehementul" mitocan la adresa....puterii (de ieri!),a devenit ...pentru puterea de azi,un fel de....nici nu stiu cum sa-l definesc! Un... | ||
| 3salut Costiam trecut doar sa vomit putin... | ||
| 4@bulaSunt Centrale de Baza (cu grupuri mari si foarte mari, deobicei conventionale CTE, nucleare CNE ), centrale pe palier Mediu (cu grupuri ceva mai mici) si Centrale de Varf (reversibile, cu stocare... | ||
| 5Cine m-o fi blestemat pe mine sa ajung sa-mi para rau dupa lingoul ala de basescu in cateva zile de PSD? Fugiiiiiiti..............! S-au intors coruptii.... | ||
| 6@nae#36: "Se poate vedea foarte usor din documentele contabile daca a fost sau nu prejudiciu."Asa-i ca nu te pricepi deloc la contabilitate? Orice inregistrare in contabilitate se face pe baza unor... | ||
| Mihai Goţiu 11311 citiri |
| Cristian Teodorescu 11081 citiri |
| Costi Rogozanu 9496 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4277 citiri |
| Alin Fumurescu 4060 citiri |
| Constantin Creţan 3416 citiri |
| Dorin Tudoran 2927 citiri |
| Iulian Leca 2912 citiri |
| Elena Vijulie 2801 citiri |
| Laura Cernahoschi 2788 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61703 citiri |
| Cristian Teodorescu 41421 citiri |
| Costi Rogozanu 38688 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18325 citiri |
| Alin Fumurescu 17966 citiri |
| Viorel Dobran 12362 citiri |
| Dan Duca 11294 citiri |
| Constantin Creţan 11175 citiri |
| Elena Vijulie 9426 citiri |
| Iulian Leca 9174 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Poate.
Dubiile raman atat intr-o directie cat si in alta.
Boc, intr-adevar a fost desfiintat.
Va pierde si presedintia PD-L.
Cum ar fi fost daca Basescu ar fi acceptat coalitia PSD+PNL care sa desemneze premierul si guvernul?
Credeti ca am fi trait intr-o comedie asa cum spunea indirect Olguta Vasilescu cand a definit ca ceea ce traieste poporul roman acum este o drama?!
Eu nu mai cred in niciun fel de guvern de sorginte romaneasca.
Cred doar intr-un guvern din germani (din Germania nu de astia paratzi de la noi) sau de olandezi.
2010-05-06 19:30:18 | Raporteaza
@avocatul diavolului: Epoca principelui strain a trecut, ma tem ca va trebui (la un moment dat) sa ne descurcam si singuri…
2010-05-06 19:33:49 | Raporteaza
ca sa nu te cred sluga la vreun sefulet si ca poti gandi cu capul tau, demonstreaza care este vina lui Basescu ca in 2009 nu s-au luat aceste masuri.
Eu cred ca vina este mult, mult mai extinsa.
2010-05-06 19:36:28 | Raporteaza
@) Tudor Muşat
Evident nu suntem capabili.
Nu stim cum sa facem dar nici nu vrem.
Tocami citeam undeva o declaratie a lui Isarescu precum ca nu ne putem permite sa tinem 6 mimiloane de asiatati sociali. Corect!
Asa ca ma gandesc sa aplicam programul lui Hitler: incepem cu handicapatii si nebunii, ca astia oricum nu sunt de niciun folos, apoi cu pensionarii, pe categorii de varsta, Inatai cu aia mai batrani care se incapataneaza sa nu moara, urmeaza ceilalti alesi printr-o loterie ca sa se mai aduca ceva bani la stat si apoi incet-incet rezolvam problema. Odata cu cea a maidanezilor.
Pentru ca, nu-i asa si asistatii astia sociali sunt tot un fel de maidanezi!
2010-05-06 19:42:33 | Raporteaza
tarile normale din lumea civilizata au redus cheltuielile inca de la sfarsitul lui 2008 si au luat masuri concrete de redresare a economiei..
basescu s-a jucat de-a alegerile, de-a guvernarea si de-a risipirea/ furtul banului public pana la mijlocul lui 2010 cand “ne salveaza” din ghearele fmi si ale guvernului boc cu taierea salariilor, pensiilor si numarului de angajati!!!
n-ar fi cazul sa-l reclame cineva la parchet pentru subminarea economiei nationale si pagubirea bugetului cu multe miliarde de euro datorita mitei politice si a incapacitatii sale? macar dupa ce-si pierde imunitatea sa raspunda in fata legii…
sa plateasca alaturi de vanghelie si pentru mita electorala!
2010-05-06 19:51:07 | Raporteaza
@) tatelu
Daca eram intr-o tara din America de Sud, poate.
Asa, intr-o democratie, chiar si asa ca a noastra, trebuie dovezi.
In justitie, nu merge cu impresii si pareri sau articole din ziare.
2010-05-06 20:04:58 | Raporteaza
@dan: poti sa ma crezi ce vrei. am sa repet, totusi, argumentul: tolerarea premierului si a guvernului incompetent, ignorarea tuturor semnalelor legate de problemele pe care el insusi le expune azi, insistenta pentru pastrarea premierului incompetent. Nu am zis ca vina e doar a lui sau in cea mai mare parte a lui, ci doar ca are o mare parte din vina.
2010-05-06 20:17:13 | Raporteaza
@ Tudor Musat
Va rog sa ma scuzati, dar raspunsul pe care l-ati dat lui @dan nu contine argumente, ci atacuti la persoana presedintelui ales al Romaniei.
Normal nici nu ati putea aduce argumente credibile pentru Traian Basescu nu e vinovat.
Vinovatii pentru starea de fapt sunt, dupa cum stie oricine poate gandi cu capul sau, Antonescu Crin, Geoana Mircea si Iohannis Klaus. Argumentele sunt, de asemenea, la mintea cocosului: sunt neocomunisti, in parte nemti, iar unii chiar ciuchii.
@dan stie, el a invatat deja sa gandeasca cu capul lui. Momentan e doar cu ala mic, dar asa-i la inceput.
2010-05-06 20:43:58 | Raporteaza
@Tudor Muşat: Am si eu o intrebare pentru dumneavoastra… si daca se poate vreau un raspuns cinstit. La cine va referiti cand vorbiti de guvern incompetent? La cel actual care a reusit sa tine Romania pe linia de plutire cu doate ca a avut un an electoral greu chiar foarte greu si cu toate astea s-au abtinut de la mite electorale din banii publici, sau va referiti la guvernul tariceanu care nu a rezistat presiunilor psdeilor si tentatiei de a mai obtine 2-3 procente la alegeri de pe urma pensionarilor si a preferat sa cheltuiasca 4 miliarde de euro pe nimic in campanie electorala… daca vrei iti spun si unde au mers acei 4 miliarde si de ce nu mai pot fi recuperati… si ca de la FMI ne-am imprumutat cu 19 miliarde iar tariceanu a cheltuit 4 miliarde in 3 luni doar pentru primariile pnl si psd inaintea campaniei din 2008… la care guvern te referi cand zici ca e incompetent?? Sau acum o sa ii bagi pe toti in aceiasi oala si o sa imi spui ca toti sunt incompetenti???
Apropo pot sa te fac si eu pe tine incompetent?? Si sa sti ca ti-am facut raport
2010-05-07 10:10:08 | Raporteaza
Exista si varianta nr. 3 pentru iesirea din criza …Inca o revolutie..!!!!
2010-05-07 10:40:01 | Raporteaza
Este jenant ce se intampa azi in Romania. Se vorbeste de salarii fabuloase in sistemul bugetar. As vrea ca toti invitatii care isi dau cu parerea pe la TV sa traiasca cu un salariu de 906 lei lunar. Sa nu mai vina in emisiuni sa confunde functionarii simpli de la primariile de comuna cu clientela politica. Traim sub acelasi cer, respiram acelasi aer,platim taxe etc, dar nu mergem in fiecare sambata la munte sau la mare, si nici nu mancam prin restaurante . Ar fi bine sa se renunte la angajatii cu salarii mari incapabili si sa lase pe cei care muncesc sa munceasca in conditii decente .Nu toti bugetarii sunt hoti nu toti ieu spaga, cei mai multi traiesc si muncesc cinstit. Aici este secretul se stie unde se scurg banii nostrii dar nu vor sa rastoarne tavalugul pste cei ce merita.Zugruma un popor care atunci cand a luat mita electorala nu sa gandit nici macar o clipa ca primesc tot din banii lor ce primesc si ca va trebui recuperat tot de pe spinarea noastra.Asta suntem un popor de creduli, un popor de mamaligi care tolereaza parazitii. Slutare, si noroc sa ne descatam de BOC si de BASE .
2010-05-07 10:56:38 | Raporteaza
@Terebent: La guvernul Boc ma refeream, in cazul de fata, este cel care s-a vaicarit in legatura cu ce a lasat in urma guvernarea Tariceanu si totusi intr-un an si 5 luni nu a remediat situatia. Partea cu raportul n-am prins-o, recunosc… clarifica !
2010-05-07 15:27:27 | Raporteaza
Io, observind citi romani se pricep la toate, ma intreb dece dracu merge prost treaba in tara asta?!
Harnici sintem de nu se mai poate, modesti nu are rost sa mai spun, admiratia fata de vecinn e chiar enervanta, recunoastem oricind pe cel mai bun decit noi, ce sa mai zic?
Poate ar trebui sa militam pentru a ni se da voie sa purtam arme.
2010-05-07 16:59:59 | Raporteaza
Intr-adevar, Basescu asta e dat dracului. Ce nu inteleg eu e urmatorul lucru: cum doamne oricine e de acord cu Basescu sau si mai bine, nu-l injura non-stop e de fapt un tampit, un portocaliu nemernic, un ultras al lui Base? Si mai mult, in acelasi timp Geoana, Crin, Ponta, sau altii din echipa adversa nu au ultrasi ci doar oameni culti care vorbesc adevarul din gura lor aurita? Si adevarul e intotdeauna de partea lor.
Pai atunci de ce e nevoie pe langa Antene si de voi, o gramada de oameni, care sa-l mestecati pe Base non-stop. Am inteles, e Dracu’ intruchipat, dar totusi…….doar astazi ati prezentat ceva de genul:
“Vinovat şi genial. Deci cu atît mai vinovat”
“…exista viata dupa Basescu?”
“Ce n-a zis Băsescu”
“Care e schema cu Băsescu”
“Morti dupa Basescu” – asta-i cel mai tare titlu…..deci tot noi suntem morti dupa Basescu (omul asta chiar crede ca cineva se hraneste cu vorbele lui Basescu, sau isi trimite copiii la scoala cu vb lui Basescu in ghiozdan).
OK am inteles care-i pozitia voastra raportat la Basescu, si in nici un caz nu incercati sa va prezentati ca si neutri, pt ca sunteti total “contra”. Nu-i normal sa existe oameni care sa va contrazica? Sa dezbatem sau sa ne aprobam unii pe altii? Voi faceti exact acelasi lucru pt care ii acuzati pe altii ca-s ultrasi portocalii. Doar ca argumetele voastre pt comportamentul asta de “gica contra” (cum zicea cineva intr-o comentariu), nu-s atat de solide.
Ca sa intru putin si in subiect, am si sper ca ati vazut cele 2 editii “Ora de foc” de saptamana asta in care marele “iubitor de Base” Emil Hurezeanu a cam maturat podeaua cu tanara speranta Crin Antonescu, respectiv economistul, foarte vocal mai nou, Vosganian. Daca si Hurezeanu vorbeste aiurea, …nu mai zic nimic… lucruri simple si de bun simt au iesit din gura lui in acele emisiuni. Si anume, stim toti ce le poate capul lui Base & Co, dar in acelasi timp stim ce le poate capul si lui Ponta & Co, respectiv Antonescu & Co. Totusi ACUM, cand falimentul e in casa cu un picior, e timpul sa lasam gargara ieftina si sa punem umarul. Deci prioritatea e sa punem lucrurile la punct si dupa sa luam de gat vinovatii. Vinovati care in nici un caz nu-s doar Base & PDL (lucruri spuse de atatia: PNL are bani cu gramada in timpul guvernarii din care nu se vede nimic pana azi; la sfarsitul lui 2008, deci la mai mult de 1 an de la aparitia problemelor cu ipotecile in SUA, cheltuie tot pt ca stiu ca pleaca de la putere, dupa ei potopul; PSD se joaca de-a revolutia in guvern pt Nica sau mai bine zis pt a putea sa puna tunurile pe Base in campanie fara oprelisti; PSD, PNL, UDMR isi bat joc de o tara intrata in criza cu motiuni de cenzura si premieri de firma nemteasca; Basescu intra in joc, nu se poate lasa mai prejos si continua magaria; si bineinteles PDL face gafe la guvernare, numai bine sa puna capacul). Dar problema e ca opozitia, purtata pe brate de voi, face ceva de genul: omul a facut accident cu masina, e cu matele pe afara, tu mergi si strigi la el de ce a calcat acceleratia inainte sa-i dai primul ajutor.
Pacat, pana veti termina voi cearta cu accidentatul, acesta va muri si va vad dupa aia cui cereti socoteala, si cu ce rezultate.
Asa ca altceva decat FALIMENT USOR nu stiu ce sa va urez.
2010-05-09 00:27:16 | Raporteaza
Eu credeam că PARADIGMA CEA MAI CUNOSCUTĂ este „Băsescu/Boc/Udrea/Eba e de vină!”
2010-05-09 11:59:00 | Raporteaza
Bey, Copilu’ Vacii, jugãnit – cã altfel nu po’ sã-ti spun
Solutiile de le prezintã Bãse sunt bune DOAR în mintea lui, de Manipulator, si-n greierasii matale, de Yesman.
La o Ecuatie complexã, existã mai multe solutii.
De ce, mama mã-sii, zici cã aia corectã este a celui care falsificã punctajele??
Mãcar stai dreaq neutru, ‘n pisicii mã-sii !!
2010-05-14 02:24:37 | Raporteaza
Revin. N-am rãbdare sã verific. E tr’aba Voastrã.
Din Startul Declaratiei, Bãse aratã cã, fatã de 2004, Cheltuielile bugetare aproape s-au TRIPLAT! 43 de nu-stiu-ce, fatã de 17 tot-de-alea. !!?
Pãi, Nene, ce-a fãcut Presu’ nost’, în ãst taim ? A stat cu ochii în bagdadie, asa cum i-e firea ? Iar Dvs. l-ati considerat tot Jenial ?
‘Nainte de a sustine tembela propunere de micsorare a Pensiilor, mãcar, bãteti-vã pentru înjumãtãtirea Aparatului Guvernamental / Ministerial / Prezidential. COMPLET Inutil si Degrabã-mâncãtoriu-de-resurse !!!
Abia atunci n-o sã vã mai consider Fiii Vacii, pe voi, Presarii. Cã de Lingãi sau Vânduti – sã nu-i vãd !!!
2010-05-14 02:53:51 | Raporteaza
BASE…ESTE ANTICRISTU ROMANILOR CU TOATA CAMARILA LUI DE DEMOCRATI. DE CE TREBUIE SA SUPORTAM NOI PENSIONARII INCOMPETENTA SI HOTIILE LOR FURTURILE SI ABUZURILE LOR TOCMAI NOI PENSIONARII CARE AM MUNCIT O VIATA 30-40 DE ANI SI AM CONTRIBUIT CU TOT FELUL DE TAXE LA STAT. UNDE SUNT CONTRIBUTIILE NOASTRE? DE CE NE-AU BAGAT IN ACEIASI OALA CU CEILALTI PENSIONARI CARE SAU FACUT TOT FELUL DE PENSII ABUZIVE CU JMECHERII. DE CE NU SE FACE O DEPARTAJARE INTRE ACESTE CATEGORII DE PENSIONARI ?DE CE SA PLATIM TOTI LA FEL NOI AM PLATIT DESTUL IN VECHIUL REGIM CA AM MUNCIT NON STOP DE LUNI PANA LUNI CA ACUM SA AIBA EI TOTI DE UNDE FURA SI SE DISTRA IAR BASE …SA BATA C PALMA IN PODELE SI SA DANSEZE CU TIGANII ACUM SA IA DE LA EI BANI PENTRU BUGET NU DE LA PENSIONARII CARE AU MUNCIT O VIATA !TREZITIVA ROMANI !!!CA ACEST ANTICRIST BASE…VREA SA SCAPE DE ACEST POPOR SA RAMINA EL CU CAMARILA LUI . VA SCRIE UN PENSIONAR CARE AM MUNCIT 36 DE AI GRUPA 1 DE MUNCA IAR ACUM SA MA SACRIFI PENTRU FAM BASE …CU CAMARILA LOR ?DE CE ? SEMNEZ M.IOAN BORSA M.M. TREZITIVA ROMANI!!!
2010-05-16 12:28:17 | Raporteaza
Dupa 10 zile nimic din previziunile acestui articol nu s-au indeplinit. Un talent adevarat.
2010-05-16 17:46:07 | Raporteaza