![]() | Votez Antonescu şi în turul IIvezi toate articolele de Alin Ionescu05 Dec 2009 la 19:08 409 comentarii 6544 vizualizari. |
Argumentele sînt următoarele:
1) Consider că e necesară o consolidare a poziţiei dobîndite de Crin Antonescu în fruntea PNL şi asta deoarece estimez că această consolidare e necesară pentru normalizarea unei vieţi politice democratice în România următorilor cinci, zece ani. Înţeleg prin viaţă politică democratică normală acel tip de viaţă politică în care negocierea intereselor (publice sau chiar private) se face mai degrabă prin intermediul instituţiilor numite “partide politice” decît prin instituţiile numite “oameni politici”.
2) Prefer să iau o decizie care, în consecinţa ei, să întărească mai degrabă Parlamentul ca instituţie, decît Preşedenţia ca instituţie.
3) Consider că un partid fondat în 1875 este mai degrabă un partid de dreapta decît un partid fondat în 2007 al cărei şef este, de fapt, un subaltern.
4) Prefer, în acest moment al istoriei ţării în care sînt cetăţean, un premier neamţ decît unul român. Nu fiindcă neamţul n-ar fi tot român, ci mai ales pentru că, uneori, românul e bine să fie şi puţin neamţ.
5) Din motivul care reiese din această constatare a lui Jean-François Revel din 1992, referitoare la Mitterand: “Chaque homme s’imagine qu’il possède dans son propre caractère les qualités qui l’empêcheront de succomber à la tentation du despotisme à laquelle l’exposent des institutions mal construites. Mitterand a souvent répété qu’il lui faudrait sans doute amender notre constitution, au vu des abus commis par ses prédécesseurs, et en prévision des inéluctables abus de ses successeurs, puisque les humains, lui excepté, sont incapables de se restreindre spontanément, par pure vertu démocratique. Quand on regarde en quoi cette vertu mitterandienne a consisté, on ne peut se retenir de sourire à tant de naïveté et de cécité sur soi-même. Bel exemple de la vitesse à laquelle l’accession au poste suprême détruit la lucidité de l’impétrant.”
Va doresc dulciuri in ghetutze si o duminica frumoasa si linistita!


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1"Cu fiecare numire şi demitere Victor Ponta capătă putere în propriul partid."ha, ha, ha....... mi se pare normal sa capete putere cu fiecare numire cand pui sef la politie pe unu schimbat pentru incompetenta.... | ||
| 2Ma amuza din ce in ce mai mult articolasele lui Cristian Teodorescu! Din ,,vehementul" mitocan la adresa....puterii (de ieri!),a devenit ...pentru puterea de azi,un fel de....nici nu stiu cum sa-l definesc! Un... | ||
| 3salut Costiam trecut doar sa vomit putin... | ||
| 4@bulaSunt Centrale de Baza (cu grupuri mari si foarte mari, deobicei conventionale CTE, nucleare CNE ), centrale pe palier Mediu (cu grupuri ceva mai mici) si Centrale de Varf (reversibile, cu stocare... | ||
| 5Cine m-o fi blestemat pe mine sa ajung sa-mi para rau dupa lingoul ala de basescu in cateva zile de PSD? Fugiiiiiiti..............! S-au intors coruptii.... | ||
| 6@nae#36: "Se poate vedea foarte usor din documentele contabile daca a fost sau nu prejudiciu."Asa-i ca nu te pricepi deloc la contabilitate? Orice inregistrare in contabilitate se face pe baza unor... | ||
| Mihai Goţiu 11316 citiri |
| Cristian Teodorescu 11099 citiri |
| Costi Rogozanu 9547 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4277 citiri |
| Alin Fumurescu 4062 citiri |
| Constantin Creţan 3416 citiri |
| Dorin Tudoran 2928 citiri |
| Iulian Leca 2927 citiri |
| Laura Cernahoschi 2811 citiri |
| Elena Vijulie 2803 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61708 citiri |
| Cristian Teodorescu 41439 citiri |
| Costi Rogozanu 38739 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18325 citiri |
| Alin Fumurescu 17968 citiri |
| Viorel Dobran 12362 citiri |
| Dan Duca 11294 citiri |
| Constantin Creţan 11175 citiri |
| Elena Vijulie 9428 citiri |
| Iulian Leca 9189 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Salut articolul si intentia!
2009-12-05 19:18:53 | Raporteaza
Fa ce vrei! Dar nu-i frumos.
2009-12-05 19:21:54 | Raporteaza
sincer,
consider ca dl. Antonescu este un fel de domn Goe al alegerilor prezidentiale din 2009, rasfatat fara niciun motiv de cei care au anticipat corect ca nu are sanse pentru turul II si si-au gasit o supapa.
A fost un candidat absolut gaunos, fara nicio idee consistenta privind eventuale politici ca presedinte, singurul lui merit fiind ca si-a afisat un fel de naivitate ostentativa in alianta imediata cu PSD.
Pana si dl. Geoana a facut o figura mai buna decat Antonescu.
2009-12-05 19:24:01 | Raporteaza
Bine faceti, dar sa stiti ca nu sinteti original: acum 63 de ani si Tatarascu pactizase cu stramosii lui Geoana.
Nimic nou sub soare si nu veti fi singurul care sa asculte de Iliescu :votati cu prostanacul meu.
2009-12-05 19:24:56 | Raporteaza
Sictir!
2009-12-05 19:25:26 | Raporteaza
Eu sunt de dreapta. Extrema dreapta.
2009-12-05 19:25:31 | Raporteaza
Io renunt si la cadoul de mos, numai sa nu se intample … chestia nasoala!
2009-12-05 19:29:18 | Raporteaza
O sa fiti mancat de viu de postaci.
2009-12-05 19:29:30 | Raporteaza
1. Crin Antonescu este o jenanta papausa manevrata de Patriciu. Votezi pentru Crin votezi pentru Dinu!
2. O papusa este papusa si/n Parlament, si la (Doamne fereste, Presedentie) si…la el acasa, in patul conjugal! In termeni populari se numeste a avea cojones! Ceea ce Mireille Matihieu (aka Crin) evident nu este cazul!
3. Partid de dreapta care si/a tras/o din toate pozitiile cu PSD, partid de sanga! Aici sunteti de/a dreptul ridicol stimate Domn!
4.Eu in acest moment prefer ca toti cetatenii, inclusiv Dinu Patriciu, sa/si plateasca datoriile catre stat, adica impozite. Restul adica neamt, ordine, rigoare, corectitudine este bla ,bla, bla!
5.Votez Basescu! JE NE REGRET RIEN ! (edith piaf)
Va doresc ca Mos Ene sa fie un sfetnic bun si sa luati decizia buna la vot.
2009-12-05 19:29:52 | Raporteaza
REFERENDUM:
Vreau sa-ntreb acum poporul,
Fiindca nu stiu ce sa fac,
Cum se cheama alegatorul
Care alege un ….PROSTANAC?
si pentru cine ai scris articolul?
pt fanii tai?
care fani?
saracul de tine, ti-ai luat pumnul de arginti de la malefic si trebuie sa duci treaba pana la capat.
ma bazez pe votul tau maine, pt basescu ca doar nu oi fi prostanac in realitate
2009-12-05 19:30:13 | Raporteaza
Felicitari. Va sustin.
2009-12-05 19:30:24 | Raporteaza
1. daca vrei sa consolidezi poz lui C inscrie-te in PNL si voteaza-l acolo.Votezi un idiot controlat de rusi iar PSD o sa manince PNL cu fulgi cu tot
2 DE CE?
3.Un partid se situeza in spectrul politic dupa politicile pe care le promoveaza. Data infiintarii nu are nimic de-a face. N-am vazut mari politici liberala in anii lui Tariceanu.
Un oligofren neamt cu patru clase te-ar satisface in fruntea tarii numai pentru ca e neamt? Apropoas, meamtul nu arata foarte fericit joi seara in gasca aia
2009-12-05 19:30:35 | Raporteaza
Bravo prost
2009-12-05 19:31:10 | Raporteaza
sa vezi acuma injuraturi democratice liberale …
2009-12-05 19:31:10 | Raporteaza
Alegerea va apartine, nu cred ca sunteti un om dezinformat. Pentru a evita totusi reaua intentie am niste intrebari, la care ar fi bine sa-si raspunda fiecare cititor care se regaseste in aceeasi situatie, pentru a nu porni de la o premisa gresita.
1. S-a comportat Crin Antonescu in aceasta campanie ca un om care are independenta si mai important, caracter ?
2. Care este institutia in care romanii au ajuns sa aiba cea mai putina incredere, daca e sa luam in considerare doar votul exprimat la referendum, care a fost un vot de blam pana la urma, oricum ar intoarce-o distinsii parlamentari ?
3. Ce legatura mai exista intre partidul fondat in 1875 si caricatura de astazi ?
4. Cunoscand principalii actori implicati ce garantii aveti ca acest premier va fi numit si va avea un cuvant de spus, in conditiile in care acum, toate hotararile sunt luate fara participarea sa, decat eventual formala (mai avea putin si pleca si el de la dezbatere, nu doar Ilie Nastase) ?
5. Recunoasteti ca v-a scris Mircea Geoana discursul ?
2009-12-05 19:32:11 | Raporteaza
DACA AS STI CA VREUNUL DIN COPII MEI AR VOTA MAINE CU BASESCU L-AS OMORA CU MAINILE MELE ! VOTATI CU VIITORUL SFANT AL ROMANILOR – MIRCEA GEOANA !
2009-12-05 19:32:26 | Raporteaza
Fiecare isi voteaza prostul pana la urma, doar Mircea si Traian sunt frati nu?.
2009-12-05 19:32:59 | Raporteaza
Hai ca sinteti tare; unii l-au invocat pe Coposu fara pic de rusine (de unde ma-sa stiu ei cu cine ar vota un mort?), iar dvoastra il aduceti in ajutor pe Jean-François Revel .
Dar macar l-ati intrebat?
2009-12-05 19:33:28 | Raporteaza
si eu merg pe mana lui crin
2009-12-05 19:34:30 | Raporteaza
Asa Ionescule. Ma oftica Rogozanu n-are cojones s-o recunoasca. Intreaba-l tu, pe mine nu ma stie
2009-12-05 19:34:44 | Raporteaza
domnul meu, vad ca insistati in prostie, scuze ca spun. Dar felul in care s-a comportat Crin in ultimele doua saptamini a intrecut orice inchipuire. Nici in visele cele mai negre nu credeam ca un liberal nu numai ca va pactiza cu partidul vinovat de multe in tara asta, dar ii va face cea mai apriga campanie electorala. Crin s-a transformat intr-un simplu agent electoral si deseori a vorbit si a aparut mai des decit Geoana. Daca va iesi Geoana, va va iesi pe nas in curind, vorba romanului. Vom trai si vom vedea si fiti sigur ca va voi reaminti. P.S. votez cu Base, pt ca il vad raul cel mai mic.
2009-12-05 19:35:24 | Raporteaza
Only dead reds are good reds.
P.S. Subscriu post-ului nr. 5!
2009-12-05 19:35:32 | Raporteaza
Sa nu iuti ca s-ar putea sa pierzi pariul !
Iti mai amintesti?
2009-12-05 19:35:40 | Raporteaza
In ciuda bunelor dvs intentii, votati un cadavru politic – Antonescu. Unde gresiti? La cateva premise.
1. Prima premisa gresita este ca Antonescu = PNL. Pai tot PNl a fost si idiotul de Campeanu care a mai vandut o data partidul in bratele lui Iliescu. Si care l-a propus pe Regele Mihai drept candidat la presedintie. Nu va umfla rasul? Nu reusiti sa fecti diferenta intre un om cocotat temporar in varful unui partid si istoria sa?
2. Neamtul Johannis este, pe sub o subtire poleiala, mai roman decat romanii cei mai shmekeri. Sibienii stiu de ce, mai ales cand ii numara cele sase case obtinute inainte de a ajunge premier.
2009-12-05 19:35:47 | Raporteaza
treaba ta in ce crezi dar, sa aduci argumente ca moralitatea liberalilor actuali si ca PNL ar fi partid serios cu ceva principii….
Daca au stat capra 2 ani la PSD (2007-2008), pentru mine, sunt niste cretini.
Se pare ca mai vor odata.
2009-12-05 19:35:52 | Raporteaza
Alin, traducere te rog la punctul 5 sa pot sa te combat ca lumea.
Nu stiu franceza si poate traducerea la punctul 5 ar fi ceva de genul:primele 4 puncte sunt la misto, am vrut sa rad de voi astia care nu stiti franceza, de fapt votez Basescu.
Nu-l mai umflati atat pe Antonescu asta ca a fost ministru la Sport si au ras de el alde Mircea Sandu si toti rechinii de la fotbal.
2009-12-05 19:37:27 | Raporteaza
e treaba ta intima, esti singur in cabina de vot…
Dar de ce trebuie sa spui?
2009-12-05 19:37:28 | Raporteaza
Ce tare esti! Nu pot sa cred! Daca ziceai ca vrei sa consolidezi PNL, chiar te credeam. Dar Crin Antonescu? Ce a facut , ca om politic, timp de 20 ani? Hai, zi-mi una tare de-a lui Crin. Da’ sa nu mi-o zici p-aia ca-i tare in gura. Daca nea Ion nu esti (ca te vad in poza), atunci spune cinstit ca esti psdist!
2009-12-05 19:39:43 | Raporteaza
saracu de tine.
a ta cred ca va fi imparatia cerurilor
2009-12-05 19:39:48 | Raporteaza
Esti masochist?:) Te vor injura toti postacii PDL pana maine incontinuu. Din partea mea..votul e vot si fiecare voteaza cum doreste, fara sa dea explicatii altora. De-astia care se cred mai destepti si-si injura “rivalii” in ale votului vad tot timpul, in special la scara blocului sau la Fortele de Munca..la coada aia pentru someri. Sincer, eu oricat de mult ma straduiesc, nu vad niciun motiv sa injur pe cineva care nu e de acord cu mine sau cu intentiile mele. Mult succes
2009-12-05 19:40:03 | Raporteaza
Eu n-o sa votez cu nemtii. O sa stampilez piratul. Inca un tatuaj, cu o stampila de vot, pe langa capetele de mort si mesajele electorale de genul: “Te iubesc, Eleno”, pe care le are pictate pe piele nu cred ca o sa-i dauneze prea mult sanatatii.
2009-12-05 19:40:39 | Raporteaza
M.GEOANA este viitorul preşedinte al României.T.BASESCU nu va avea nici un mjloc eficient să-şi lărgească bazinul electoral între cele două tururi.
2. Mai mult, intre turul 1 şi 2, baroneţii PDL vor începe negocierile secrete de părăsire a PDL fie pentru PSD, fie pentru PNL.
.BAESSCU se va enerva , îi va acuza de trădare, etc, dar nu va avea ce să le facă fiindcă deja nu mai are ce să le ofere . Asta va face ca maşina de vot a PDL să negocieze secret voturi între tururi ceea ce s-ar putea să ducă la un scor mic pentru Băsescu pe 6 dec. Făţiş, baronii PDL îl vor susţine, dar pe ascuns îl vor boicota. În cîteva luni e foarte probabil ca să-i vedem pe alde Berceanu&Comp în alte partide:) sau parlamentari independenţi.
3. Johannis va deveni premier sub Geoană, se va înscrie în PNL şi îşi va transforma brandul cîştigat local într-unul naţional. Ăsta a şi fost tîrgul cu Antonescu şi planul lui politic personal. Un plan bun pentru care îl felicit şi-i urez de pe acum succes. Il felicit mai ales pentru ca a inteles lectia “Ciuhandu”.
4. Evoluţia PDL va fi într-un an-doi similară cu cea a PNŢ-CD. T.BASESCU, dacă nu se va retrage din politică va deveni un soi de Miluţ.
2009-12-05 19:40:53 | Raporteaza
“Votez Antonescu şi în turul II”
Si eu ma scarpin la coaie si dimineatza si seara.
Citeodata ma scarpin in cur. Sper ca acum s-au lamurit toate curiozitatile patriei. Imi pare rau ca v-am lasat cu sufletul la gura atita timp dar n-am stiut ca vreti sa stiti. Ei bine, acuma stiti: ma scarpin in cur si dupa-amiaza.
2009-12-05 19:41:27 | Raporteaza
@lynxulnegru, pai d-l Goe stie de capul lui, asa e ordinu’ sa scrie aci, el asa face!!
Iar mie imi sterge comentariile. Tot ordin e;)
traiasca mata
2009-12-05 19:41:57 | Raporteaza
Eu nu-l votez practic pe Geoana care in sine nu are valoare (oricum intotdeuna am votat contra FSN, FDSN, PDSR, PSD), eu votez contra Basescu (care apartine unui tip de totalitarist pe care Europa, cel putin, nu l-a mai cunoscut de la ascensiunea comunismului si fascismului, reprezentand un pericol imediat) si mai ales pentru planul ascuns al lui Antonescu de distrugere a partidelor de sorginte comunista ramase in Romania (PSD si PDL), sub 2 masti diferite, care au monopolizat esichierul politic, nemairamanand prea mult loc pentru partidele democratice autentice. Daca Antonescu nu s-ar fi amestecat dupa turul 1, acest status-quo s-ar fi perpetuat in continuare. fiindca la urmatoarele alegeri ar fi imposibil sa dobori concomitent ambele grupari comunistoide. Daca acum se reuseste dezagregarea sau slabirea serioasa a PDL, la legislative exista sansa eliminarii PSD. prin lupta directa. In golurile ramase, ar putea apoi aparea miscari politice autentic democratice, cu care PNL sa concureze. Eu asa vad planul lui Antonescu, cu bataie lunga, iar daca asa a gandit si el, e o miscare foarte inteligenta. De asta votez Geoana. Daca e un om slab, din perspectiva celor expuse, cu atat mai bine. Nu poti invinge 2 adversari inarmati cu o mitraliera cu un cutit, decat furisandu-te in prin spate sau lateral, cel putin pana iei unuia mitraliera.
2009-12-05 19:42:28 | Raporteaza
Sigur ca e jenant sa mai spui acum cu toata zarva de pe net, ca votezi cu Geoana – asa ca e mai soft sa zici ca votezi cu Antonescu.
In rest mici povesti, moare PSD-ul de grija PNL…
97% din romani sunt de acord cu coruptia clasei politice (3% e chiar clasa politica si acolitii anexa).
Si daca e asa ne trebuie sa domeasca linistea intre ei sau sa fie totusi in razboi?
In care din situatii le-ar fi mai mai greu sa fure?
2009-12-05 19:42:43 | Raporteaza
sunteti un romantic domnule
in primul rind pentru ca antonescu nu canddeaza la presedentie, f important, desi este peremptoriu merita de spus acest lucru cu tot ceea ce decurge de aici in ordinea posibilitatilor
mai departe, cred ca victoria lui geoana, dimpotriva este o condamnare la extinctie a pnl; de ce ? psd odata rebransat la putere, detine majoritate in parlament, presedinte, MEDIA !!! si sindicate; protocolul de colaborare nu a fost semnat si cu UDMR din aceleasi pricini pentru care au refuzat semnarea aceluiasi tripartit anul trecut cu pdl, stim cu totii de ce; mai mult, pnl va fi erodat intr-o maniera accelerata, propriul electorat deja are dubii majore, restul vor intra in rezerve datorita frinelor pe care in mod natural psd le vor pune reformelor (asta tine de ADN lor si de perpetuitatea unui electorat dependent); nu mai intru in detaliile scenariilor posibile, fapt este ca antonescu a calculat gresit aici
citeva vorbe despre mine; sint ardelean, simpatizant al pntcd hai sa ii spunem aripa caramitru de-acum, va inteleg sentimentele referitor la istoricitatea si condesarea tasarea valorilor in timp etc, totusi, punctul 3 e un sofism barbar, a fi de dreapta nu este o valoare in sine, este oportun pentru acest moment in ce priveste reconswtructia romaniei (i) si nu vad de ce un partid creat ieri nu ar fi mai de dreapta decit unul creat acum 25o de ani ; de exemplu pntcd prin antemergatorul partid national roman din ardeal bate spre cifra asta, si cu toate astea sintem strict ancorati in dimensiunea estetica inca; asta nu face doua parale
in ce priveste parlament, presedinte puternici, cred ca e nevoie ca ambele institutii sa fie puternice in egala masura, tentatia oligarhiei este egala cel putin in intensitate cu cea pentru autocratie
probabil nu este o supriza ca votez basescu, aici explicatias e mult mai simpla, psihologie elementara, geoana nu are constructia psiho-caracteriala necesara pentru un astfel de task; punkt
2009-12-05 19:43:14 | Raporteaza
“e treaba ta intima, esti singur in cabina de vot…
Dar de ce trebuie sa spui?”
Deoarece fiind singurul lucru intim care i-a mai ramas, normal ca i se pare cel mai important. Atit de important incit presupune ca ne intercaleaza si pe noi.
2009-12-05 19:43:32 | Raporteaza
Pe mine,unul,nu ma intereseaza absolut deloc cu cine votezi.Si apropo,te-a intrebat cineva cu cine votezi?
2009-12-05 19:44:20 | Raporteaza
Ai prins glas? Ai primit telefon, ai?
2009-12-05 19:44:35 | Raporteaza
Imi este greu sa laud pe cineva,dar tu meriti.
Nu pentru cum votezi.
Analiza care precede votul este obligatorie.
2009-12-05 19:45:07 | Raporteaza
Cateva argumente scremute ca sa nu ziceti: votez Geoana
))
“Prefer, în acest moment al istoriei ţării în care sînt cetăţea, un premier neamţ decît unul român. Nu fiindcă neamţul n-ar fi tot român, ci mai ales pentru că, uneori, românul e bine să fie şi puţin neamţ.” – vai, adancul acestei afimatii, imi creaza rau de inaltime…
))
Dar totusi, cum vine treaba asta, domnu’ Ionescu? Pui stampila pe unu’ pe care nu ti-l asumi nici macar prin scrierea numelui intr-un post ?
)) O fi si aici ceva teribil de adanc …
2009-12-05 19:45:20 | Raporteaza
Consolidarea pozitiei lui Antonescu in fruntea PNL? Ma faci sa rid. Ar trebui sa-si dea demisia, ca asa s-a laudat. Ca demisioneaza daca nu iese presedinte. Eh? Consolidam, consolidam, nu?
2009-12-05 19:45:23 | Raporteaza
Subscriu. Crin trebuie sustinut. Neamtul ne trebuie. Parlamentul trebuie intarit. Dreapta e mai buna ca stanga.
Hai sa votam un prost.
2009-12-05 19:46:22 | Raporteaza
Si eu votez in continuare PNL.
2009-12-05 19:47:35 | Raporteaza
Dreptu lu matale.
Dar neamtu nu e neamt din germania ci d’acia.
cum am mai spus, e un fel de vanghelie al nemtilor.
asa ca ce mi-e vanghelie ce mi-e iohannis. tot un drac.
eu as prefera in locul unei slugi, pe analfabetul ala voluntarist si hotarat..
2009-12-05 19:47:59 | Raporteaza
Crin putea sa fie presedintele peste 5 ani, nu a inteles, pentru a fi peresedintele Romaniei trebuie sa sa ai niste realizari politice ,niste proiecte indeplinite asa va ramane la lada de gunoi a istoriei……daca iese Geoana presedinte mariajul lor nu va tine mai mult de 3 sau 4 luni timp suficient pt a face concedierile de care are nevoie sistemul bugetar si Crin va rataci de unul singur prin parlament fara prea multa atentie si fara aroganta care a inceput sa l marcheze dupa o valvataie electorala
2009-12-05 19:48:24 | Raporteaza
e alegerea ta – din pacate acum il votezi la pachet cu prostanacu & etc.
2009-12-05 19:48:37 | Raporteaza
Domnule Alin Ionescu,
Roaga-l pe Doru Buscu sa mai scrie un articol. Cu titlul ” Al doilea prost. De data asta si fudul”. Daca-l scrie, citeste-l si apoi uita-te in oglinda sa vezi daca te recunosti.
Omma
2009-12-05 19:50:15 | Raporteaza
Stimate liberal de buzunar de ceas…. v-as recomanda sa cititi interviul de pe hotnews cu valeriu stoica pentru a intelege ce inseamna liberalism.
cine stie… poate intelgeti ceva si nu mai poluati internetii cu tampenii.
2009-12-05 19:50:35 | Raporteaza
“dacă află băsescu îl bate pe voinescu pînă îi dau lacrimile lui tru”
2009-12-05 19:50:46 | Raporteaza
@pnl
Da, si io-l prefer pe prostanac, decat pe boschetar.
2009-12-05 19:51:34 | Raporteaza
Multumesc pt urari si pt simtu’ umorului debordant cu care ne incantati deseori, ca si acum!
Va doresc si eu dulciuri si liniste sufleteasca dvs, si putere, cata trebe’, partidelor si oamenilor politici, nu celor din spatele cortinelor, care au deja prea multa.
2009-12-05 19:51:35 | Raporteaza
Ce a facut Antonescu in ultimii 15 ani? Nimic! Iar in ultimul an a aruncat Romania in aer, datorita proiectului K.I, care nu contine nimic. E un zero barat acest proiect. Doar un nume legat de acest proiect. In rest, oamenii raman aceeasi: cu minciunile lor, cu vizitele la Moscova ( de ce oare ? ), si cu lasitatea de care da dovada. Daca ma gandesc mai bine, multi romani sunt in situatia asta. De asta prefera aceasta cale. De fapt, romanii n-au ajuns la capaciatatea de a infrunta greutatile si prefera sa nu se lege la cap prea mult. Nu avem o mentalitate de invingator, din pacate. N-ati observat si la sport. Romanii rar inving, mai ales cand sunt in dificultate sau li se da sanse prea mici.
Dar cel mai mult ma ingrijoreaza vizitele lui Geoana la Moscova. Ganditi-va ca alegem un presedinte pe 5 ani si acesti ani se pot schimba foarte multe pe plan politic. Avem nevoie de un om care sa nu fie las si sa nu fuga de responsabilitati.
2009-12-05 19:51:37 | Raporteaza
Hai ca trebuie sa recunoasteti ca-s destul de civilizati PD-L-istii, nu au sarit calul.
Aud de la PSD-isti cat de mult il iubesc pe Antonescu si cum il vor vota cu doua maini pe Geoana, totusi niciunul nu a raspuns intrebarilor mele de la comentariul #15. Sunt cam incomode, asa-i ?
2009-12-05 19:51:53 | Raporteaza
Desi sunt PSD-ist,vrea sa sti ca nu votez prostanacul
Ma face de rusine si pe mine si pe altii.
Asa ca voi vota BASESCU!!!
ASta ca sa se stie!
2009-12-05 19:52:12 | Raporteaza
Ar fi fost mai onest sa spuneti ca votati cu Mircea Geoana.
2009-12-05 19:52:23 | Raporteaza
Aline draga, nu ar fi cumva momentul sa ajuti partidul fondat în 1875 sa nu mai fie jucaria sau afacerea (cum iti suna mai bine) lui Dinu Patriciu?!! Nu merita partidul asta sa-si recapete forta de partid important in reformarea Romaniei si nu acel + (10-12)% la orice guvernare?! Prezent e adevarat in orice guvern, dar niciodata vioara I?!! Nu cumva asta doreau si Bratienii?!!
Ajuta-l, Aline! Nu-l transforma intr-un altfel de PSD, cu sforari si gasti la conducerea sa. Mai ganseste-te! Noaptea poate fi un sfetnic bun.
2009-12-05 19:54:28 | Raporteaza
Care LIBERALI ? mai avem asa ceva?
2009-12-05 19:54:33 | Raporteaza
1) Poate sa faca alianta cu PDL si sa ramana la conducerea partidului.Basescu nu mai candideaza si ar putea sa devina fara mari emotii urmatorul presedinte.
Ce zici, se consolideaza???
2)Indiferent pe cine votezi, nu consolidezi tu nimic prin votul tau.
E o carticica numita Constitutie.Se joaca dupa regulile ei.
3) Partidul national socialist e si el destul de vechi si mai de dreapta.
4) Aoleu, asta cu neamtul e trasa de par. Fac pariu ca daca il punea Basescu pe neamt, punctul 4) disparea.
2009-12-05 19:54:35 | Raporteaza
Buna seara, cateva contraargumente, din punctul meu de vedere. O sa le expim mai mult in TAG-uri pentru ca sunt constient ca iti vei da seama la ce ma refer.
1. 322 , Patriciu , D.A. , reactia acuta, a mai marilor PNL-isti dupa anuntarea aliantei cu PSD, nici un beneficiu pentru PNL (exceptie premierul “neamt”) hai sa fim seriosi.
2. iar 322, legi idioate, economie, prezenta in parlament, contrastul pensiilor (parlamentar – profesor), mainile legate ale presedintelui, pumnul in gura bagat presedintelui (indiferent care), locurile cumparate din parlament etc.
3. fara logica.
4. romanul ar fi bine sa fie putin neamt, si putin belgian , la fel de putin francez si tot asa putin tigan si putin rus si vre-o 3,64% american, 5,34% spaniol. Iar Johannis nu e omul integru, ci as putea spune omul “negru” de care se speriau copiii din frageda pruncie… la fel ca saracii aia care au plecat in Canada si nu a mai auzit nimeni de ei.
5. Interesant e ca si eu sunt pasionat de istorie , iar din istorie si eu imi trag destule argumente, iar in cazul de fata contraargumente. Hai sa ne aducem aminte ce a facut Francois Mitterrand imediat dupa ce a castigat si primul si al doilea mandat, si sa ne aducem aminte ce a vrut Basescu sa faca dupa ce a castigat primul mandat. Evident in Franta nu exista “L’antenne un ou trois”
Un student. O seara buna.
2009-12-05 19:55:44 | Raporteaza
Daca te-ai fi documentat mai bine, domnule ziarist dupa ureche, ai fi aflat ca Mitterand a fost un presedinte al stangii, cu idei de stanga. mandatul sau nu a fost unul dintre cele mai fericite. Dvs. aplicati idei stangiste unui partid de dreapta. Dar ce are in comun Antonescu cu acest partid. Poate doar inclinatia catre potlogarie a acestui partid care si-a sacrificat deseori adversarii pt interesul propriu. Si marile tunuri financiare tot liberalii le-au dat. Afacerea Skoda, Conversiunea, scandalul tramvaiului. Obiceiuri vechi, clienti noi. Si, ca o dovada de barbatie, daca tot simtiti nevoia sa fiti sincer, spuneti #Votez Geoana#. Nu va ascundeti in spatele lui Crin, pt ca si el este ascuns in spatele lui Patriciu.
2009-12-05 19:56:17 | Raporteaza
ROMANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DACA SUNTETI INTRADEVAR RIDICOLI
VOTATI ANTONESCU IN TURUL 2
merci.
2009-12-05 19:56:50 | Raporteaza
QFD: Vox e o platforma 99 la suta portocalie. Aline, tu care esti cam singura pata galbuie de pe aici, cam cat crezi ca o sa rezisti?
Bon courage de toute façon et ne t’en fais pas, il y a une vie même avec Basescu, bien que plutôt morne et moche, je te l’accorde.
2009-12-05 19:56:56 | Raporteaza
Imi plac mai mult comentariile decat articolul. Au argumente si sunt si haioase. Asta e jurnalist? Bravos cititori, atunci! Asta chiar ne crede prosti? Cica el crede in institutii, dar consolideza omul. Nici sa razi nu poti.
2009-12-05 19:57:23 | Raporteaza
Forza Johannis! Jos Traian Udrea!
2009-12-05 19:58:22 | Raporteaza
Nea Aline! liberalii aia din 1875 erau altfel si la propriu si la figurat
2009-12-05 19:59:23 | Raporteaza
Draga dle,
Nu am sa va injur cum cineva insinua ca vi se va intampla, dar vreau sa va spun ceva. Acum cateva zile am vizitat Rapa Robilor de la Aiud unde zac ingropate mii de victime ale comunistilor. Printre ei multi liberali, fosti colegi ai dlui Quintus pe care l-am vazut incadrandu-l pe dl. Geoana sub steagurile rosii la un miting electoral. Tot acolo, la Aiud, am vazut mormantul “aproximativ” al lui Mircea Vulcanescu care zace printre gunoaie si caini vagabonzi. Acum dupa 60 de ani fostul lui coleg Quintus e pe scena cu Geoana. De Antonescu nici macar nu pomenesc pt ca nu merita nici cea mai mica atentie – un papitoi. Va intreb pe dvs. cum puteti judeca cu atata usurinta ce e bun pt viitor, daca nici macar nu va intelegeti trecutul? Nu credeti ca sunteti cam superficial? Eu personal, nu-i voi trada niciodata pe acei oameni sfinti care au murit cu inima alaturi de Dumnezeu si tara lor. Nu-i voi trada niciodata. Niciodata nu voi vota stanga! Sunteti un om inteligent si ar trebui sa intelegeti ca stanga nu are nimic cu traditia, substanta si credinta acestui popor.
2009-12-05 20:00:16 | Raporteaza
Nu stiu de ce va este rusine ca votati geoana.
2009-12-05 20:00:24 | Raporteaza
Am inteles din discutiile unor colegi ai dumneavoastra ca in trust simpatiile politice sunt doua basescienii si antonescienii, cum un usor avantaj pentru antonescieni. Din articolele din Vox Publica, din Catavencu apareau majoritari (cu mult) doar basescienii, iar eu ma intrebam unde sunt antonescienii. Ii vezi dar sunt retrasi cu mult bun simt (revolutia bunului simt). Cand va citesc sper sa invinga majoritatea tacuta, sper sa se poata naste o Romanie a bunului simt.
2009-12-05 20:00:35 | Raporteaza
Si eu care votez cu Basescu doresc sa aibe Romania un Parlament puternic ,democrat,si care sa ii pese cu adevarat de cetateni.Din pacate multi dintre parlamentarii pe care i-am avut in cei 20 de ani de la Revolutie nu au inteles ca au fost alesi pentru a sluji cetatenii ,nu interesele lor personale.
2009-12-05 20:01:52 | Raporteaza
Imi este mult mai usor sa cred intr-un marinar care pana la urma stie ce vrea cu toate pacatele sale decat intr-o asa zisa coalitie unde interesele se pot schimba foarte repede.Aduceti-va aminte:POPORUL ROMAN TREBUIE CONDUS DE O PERSOANA PUTERNICA CU IDEI SI TINTE PRECISE DECAT O COALITIE DE COMUNISTI,OLIGARHI,MOGULI FARA UN LIDER .GEOANA NU ESTE LIDER ESTE MAI DEGRABA UN PROSTANAC SI FOARTE SLAB DEASEMENEA.
2009-12-05 20:02:07 | Raporteaza
Dar nu analizati vizitele lui Geoana la Moscova? Ganditi-va ca alegem un presedinte care este prea las si nu va face fata unor greutati politice. Nu alegem un presedinte doar ca sa ne aflam in treaba, ci alegem pe cineva care sa ne reprezinte si sa nu fuga atunci cand sunt probleme. Aduceti-va aminte de Timisoara. Daca aici a fugit, la un numar de 3-4 mii oameni care il cereau, dar cand vor fi cu adevarat probleme, ce ne facem? Romanii n-au invatat inca sa-si schimbe mentalitatea? Iar vor sa fie mintiti frumos? Ce le ofera proiectul K.I? Nici siguranta ( K.I a cerut un termen de 6 luni in care sa fie si primar si premier), nici solutii. Geoana spunea ca I. va gasi solutiile pentru a iesi din criza, fara nimic concret.
2009-12-05 20:02:55 | Raporteaza
O fi partidul fondat cind spui tu, dar oamenii de azi din pnl numai de dreapta nu sunt. De fapt pnl-ul de azi nu mai are nimic din decenta si grandoarea partidului din 1875.(e plin de tate masculine si feminine )
Nu vreau un premier scos din palarie de unul sau de altul si prefer sa nu am un parlament care sa suspende presedintele ca nu-i place cum ride.
Jos dictatura parlamentului! Nu i-am trimis acolo sa faca legi pentru ei si apropiati, si sa doarma!
Si chestia cu despotismul este valabila si pentru geoana
(sau el este prea moale si nu i se potriveste? )
Daca pina si pe Mitterand l-a furat valul si puterea data de presedintie i-a distrus luciditatea, cum ar rezista un Marinar? Nu?
Asta vrei sa spui?
Multa lume confunda o persoana autoritara cu o persoana dictatoriala. Prefer fermitatea in locul superficialitatii si nesigurantei, si prefer transparenta in legatura cu vizitele (nu stiu cumsa le calific :neoficiale?, turistice? Etc.) politicienilor care fara sa fie acreditati la un moment dat se duc de capul lor sa trateze in numele meu fara sa le-o ceara nimeni!(mai ales la Moscova)
DE ACEEA VOTEZ BASESCU!
(P.S.tocmai pt. ca nu e frumos ,dupa cum ii place actorului plin de valori liberale, care s-a trezit ca face politica, sa discrimineze. Dupa el troica care se vrea la putere trebuie aleasa pentru ca nu-i asa ,sunt frumosi toti trei!).
2009-12-05 20:03:49 | Raporteaza
Eu stau la vila si vreau bani. Rad de unul ca asta care face blog. Multi bani sa imi dati ca sa fiu eu sef in Romania sau cum io mai zice la tara asta.
2009-12-05 20:03:54 | Raporteaza
m-ati spart cu faza aia in limba franceza,era pour les connaiseurs?Nu vedeti ca tot prostu de pesedist va sufla in ureche,cam cum ii face Geoana lui Vantu?
Inteleg ca pozati in tanar june intelectual de stanga,dar in mod cert nu aveti copii;in mod sigur nu le-ati fi amanetat 5 ani din viata unui PROST.
2009-12-05 20:03:55 | Raporteaza
antonescu nu a avut optiunea pdl.
tot ce a facut pdl in ultimii 5 ani in relatia cu pnl a dinamitat iremediabil orice potential de parteneriat. basescu a ars toate puntile de legatura.
singura optiune a lui antonescu era geoana…si mai bine o face public decat sa o faca ca in 2007-8. in plus cu psd, antonescu are un premier care poate fi un partener echitabil cu pnl…ceea ce pdl e incapabil sa ofere.
inca nu m-am hotarat daca sa votez cu geoana sau sa nu ma duc. insa alianta cu psd pe proiectul joahnnis mi se pare o solutie buna(chiar daca un pic prea pragmatica) a lui antonescu.
2009-12-05 20:04:34 | Raporteaza
Ce ofera proiectul K.I.? Zero barat.
Nu vreau un presedinte care sa fuga de responsabilitati, dar sa fuga pe furis la Moscova
2009-12-05 20:05:27 | Raporteaza
Cred si sper ca te-ai icnit pentru ultima data, mai ai vreo doi colegi ce au facut la fel..imi place sa cred ca faceti asta pentru ca nu va place ca lumea sa rada asa tare de prrostanac..sau poate, articolele la comanda va fac sa va identificati mai bine cu personajele(in cazul de fata prostanac)…aveti grija sa nu ramaneti asa..si pe 7 decembrie sa postati dezmintirile…chestii d’astea cu: sunteti ziaristi echidistanti, deontologia profesionala…etc., bullshit-uri d’astea menite sa va angajeze undeva..
2009-12-05 20:05:33 | Raporteaza
Domnule Alin Ionescu,
Roaga-l pe Doru Buscu sa mai scrie un articol. Cu titlul ” Al doilea prost. De data asta si fudul”. Daca-l scrie, citeste-l si apoi uita-te in oglinda sa vezi daca te recunosti.
Omma
OMMA
))
))
))
))
2009-12-05 19:50:15
aline, mai ai frati bre??
2009-12-05 20:05:56 | Raporteaza
…exact asha gandesc si eu….cred ca Antonescu este de departe cel mai credibil politician….felicitari ptr. curajul de a/ti exprima optiunea…in fatza unor talibani portocalii (ca sa nu le zic de/a dreptul…comunisti de 2 lei) ..care, daca nu le impartasesti opinia…sunt gata sa arunce cu laturi…
2009-12-05 20:06:51 | Raporteaza
Sa te iau pe puncte.
0. TITLUL Te-ai derulat inapoi ceea ce inseamna ca ai ramas la turul 1 al prezidentialelor din 2009. Cred ca este cazul sa te uiti la ceas daca nici asa nu merge incearca la medic.
1. Din cate se vede Crin nu este de aceasi parere cu tine, iar PNL va fi din pacate macinat de starea de confuzie creata in interior creata prin alianta cu PSD.
2. Atat parlamentul cat si presedentia trebuiesc intarite prin revizuirea constitutiei si prin schimbarea clasei politice.
3. Si eu prefer un partid de dreapta fondat fondat in 1875 condus de liberali nu de comunisti, dar in Romania inca nu exista asa ceva
4. Pai poate sa fie si un ungur si un arab ce vrei tu dar sa fie desemnat conform constitutiei, insa obsesia Iohannis nu pare sa fie decat o chestiune de fatada.
5. Puteai fi mult mai sintetic decat sa dai un citat inaplicabil la cazul de fata, dar probabil ai vrut sa fi ermetic sau sa ne intorci la 1992 ceea ce incerci din titlu
2009-12-05 20:08:31 | Raporteaza
Nici nu mă aşteptam ca un frustratnac să nu voteze cu un prostănac.A fost deajuns să-ţi văd faţa de….!!!?!Johanis e neamţ numai cu numele.E ca un ambalaj de Milka care după ce-l desfaci găseşti Primola!După alegeri e dezumflat!
2009-12-05 20:08:51 | Raporteaza
Voteaza-l dar vezi ca nu-i pe buletinul de vot.
Looserii mai asteapta.
2009-12-05 20:09:42 | Raporteaza
Alegerea va apartine, nu cred ca sunteti un om dezinformat. Pentru a evita totusi reaua intentie am niste intrebari, la care ar fi bine sa-si raspunda fiecare cititor care se regaseste in aceeasi situatie, pentru a nu porni de la o premisa gresita.
1. S-a comportat Crin Antonescu in aceasta campanie ca un om care are independenta si mai important, caracter ?
2. Care este institutia in care romanii au ajuns sa aiba cea mai putina incredere, daca e sa luam in considerare doar votul exprimat la referendum, care a fost un vot de blam pana la urma, oricum ar intoarce-o distinsii parlamentari ?
3. Ce legatura mai exista intre partidul fondat in 1875 si caricatura de astazi ?
4. Cunoscand principalii actori implicati ce garantii aveti ca acest premier va fi numit si va avea un cuvant de spus, in conditiile in care acum, toate hotararile sunt luate fara participarea sa, decat eventual formala (mai avea putin si pleca si el de la dezbatere, nu doar Ilie Nastase) ?
5. Recunoasteti ca v-a scris Mircea Geoana discursul ?
dR3am3R
2009-12-05 19:32:11
Pai sa le luam la rand:
1.DA…s-a ferit de crocodil ca dracul de tamaie…ne crezi chiar prosti…L dib fundul vostru comunist de unde vine?!!!…poate raspunzi.
2.dupa debarcarea ciclopului parlamentul isi va recastiga onoarea…putem vorbi si aici
3.interesul national dude…nu prezentati incredere…le vreti voi pe toate.
4.aici nu vad decat invidie.ca boc al vostru numai suturi a primit.
5.recunosteti ca sunteti mizerabili?!!!
2009-12-05 20:10:02 | Raporteaza
Daca sunteti amabili, spuneti-mi daca a aparut cenzura pe aici. Multumesc
2009-12-05 20:10:09 | Raporteaza
Urmuz e cu noi! Urcaţi-vă pe tancuri şi daţi-i pîine şi flori!
2009-12-05 20:10:10 | Raporteaza
alin, te simti bine catigand bani din asta?
2009-12-05 20:10:12 | Raporteaza
Imi este mult mai usor sa cred intr-un marinar care pana la urma stie ce vrea cu toate pacatele sale decat intr-o asa zisa coalitie unde interesele se pot schimba foarte repede.Aduceti-va aminte:POPORUL ROMAN TREBUIE CONDUS DE O PERSOANA PUTERNICA CU IDEI SI TINTE PRECISE DECAT O COALITIE DE COMUNISTI,OLIGARHI,MOGULI FARA UN LIDER .GEOANA NU ESTE LIDER ESTE MAI DEGRABA UN PROSTANAC SI FOARTE SLAB DEASEMENEA. BASESCU PENTRU ROMANIA
2009-12-05 20:10:26 | Raporteaza
bravo, asa fac majoritatea votantilor liberali!
2009-12-05 20:10:52 | Raporteaza
spune pe cine votezi ca sa-ti spun cu care candidat te identifici in subconstient. Nu pot sa votez un prostanac. Sorry! o dumnica frumoasa si tie.
2009-12-05 20:12:39 | Raporteaza
se pare ca n-ai auzit ca antonescu a zburat din primul tur. macar daca insisti sper ca o sa desenezi un patrat pe buletinul de vot in care-l pui pe antonescu si stampilezi acolo, ca daca pui stampila pe prostanac titlul pe care l-ai folosit te innobileaza cu acelasi epitet.
2009-12-05 20:12:45 | Raporteaza
Bravo (acum încercam să comprim inteligenţa lui @Marian).
2009-12-05 20:13:30 | Raporteaza
Fratioare.. da-mi voie sa iti spun ca esti un inconstient.. daca tu crezi ca votand un prost si o marioneta.. ajungi sa sustii pnl sau antonescu..
mi se pare penibil
si iti spune asta un liberal convins.. dar nu de astia din actualul pnl
2009-12-05 20:13:43 | Raporteaza
Che Guevara s-a trezit din somnul cel de veci
2009-12-05 20:14:29 | Raporteaza
Geoana nu are cum sa rateze presedentia, prostii sunt majoritari.
La vot!
2009-12-05 20:14:32 | Raporteaza
Barbarul de tiran şi crudul său duşman au belit-o.
2009-12-05 20:14:57 | Raporteaza
Atit de tianr si cu argumente atit de mincinoase si de rea credinta! Dom’le, mereu ma intreb ce scoala si ce parinti ati avut! Pai la argumentele astea nici de PSD nu sunteti bun, desi de acolo o sa va luati malaiul!
Sunt false in ultimul grad, lumea se mai fereste de chestii d-astea.
Ionel Bratianu in puscarie (poate tatal lui Geoana il ancheta) S-A IZBIT CU CAPUL DE ZID PINA A MURIT.
Si acum uzati de partidul de la 1875 ca sa justificati votul pt Geoana si pentru o lichea goala de orice proiect!
N-aveti copii, ca v-ar fi frica de Dumnezeu si n-ati putea fi atit de nemernic incit sa asociati conceptele!
2009-12-05 20:16:14 | Raporteaza
Bravos pentru acest post! Argumentatie excelenta!
Cei care nu vin cu contraargumente, doar cu sloganuri, injuraturi si prostii portocalii, sun la fel de prostanaci, decat acel Prostanac!
) mai apoi nu graiesc o boaba de franceza!
Si din acespt punct de vedere ei oricum nu conteaza!
Daca in casa nu mai e oxigen, afara insa pute ca dracul, prefer sa ies din casa in putoare, decat sa mor eroic, fara sens! Cei care au supreavietiuit lagarelor de concentratie, fie naziste, fie comuniste, asa au facut-o!
Sa nu uitam un lucru: pana la urma urmei si Führerul era un orator genial, care lupta tot cu niste moguli, cu presa, cu categorii sociale si s-a identificat cu poporul german. La aceasta faza s-a egalat cu Stalin, care a facut la fel! Prefer si eu parlamentarismul, chiar si cu supracosturi, decat concentrarea puterii! Prefer un prostanac, decat un autocrat egocentric!
2009-12-05 20:16:35 | Raporteaza
Băse plînge într-un colţ pe etajeră. Totul e pierdut, îi şopteşte Sever Voinescu lui Lăzăroiu în barbă. TRU suferă mai rău ca la editorialele lui Buşcu. Încearcă cu greu să se adune de pe jos.
2009-12-05 20:16:49 | Raporteaza
SUNA CAM STRANIU TITLUL,DAR ABISUL ESTE TARE CIUDAT.STAM PE O BANCA ASTEPTAM UN INTERLOP SI DEODATA PRIN FATA MEA TREC DOI TINERI CARE SE SARUTAU.JUR CA IN FATA OCHILOR MI-A APARUT CHIPUL DE INGERAS AL UNEI FETE, CARE DIN VINA UNEI MOLDOVENCE CU COEFICIENT SUBUNITAR NU PUTEM FI FERICITI.
2009-12-05 20:18:50 | Raporteaza
Si eu! Si eu votez cu Gigi Becali? De ce? Tot pentru neamtu’, pai ce credeati?
2009-12-05 20:19:06 | Raporteaza
Pentru mine ramane o enigma faptul ca cineva, in mod deliberat, voteaza un prost. Ce om normal si-ar pune soarta vreodata in mana unui PROST? Si vorba romaneasca: ” PROSTUL nu e PROST destul, daca nu e si FUDUL. Sa va dau o dovada de liberalism a PNL cand statea sub cizma PSD: bani aruncati aiurea, pensii si salarii marite, urlete cand Basescu i-a intrebat daca sunt bani si pt 2009. Astia da, si-au respectat principiile, la fel ca si dl. Fumures cu.
2009-12-05 20:19:06 | Raporteaza
Corect gandit. Asa voi face si eu
2009-12-05 20:19:09 | Raporteaza
Esti un bou!
2009-12-05 20:19:36 | Raporteaza
Demersul dvs. e inutil si tardiv, d-le Alin. Cine a urmarit dezbaterea de joi s-a lamurit, au fost milioane. Nu vorbim aici de viscerali, activisti si batuti in creier, aia n-or sa se lamureasca niciodata. Insa alegatorul roman, acele zeci de procente care dau un vot swinging pe baza ultimelor impresii, e complet edificat. Imi pare rau pentru dvs.
2009-12-05 20:20:23 | Raporteaza
Scuze, dl. Fumurescu. Am vrut sa scriu Alin Ionescu
2009-12-05 20:20:32 | Raporteaza
Lege nescrisa in Romania. Seful staului poate fi doar ….escu. CeausEscu, IliEscu, ConstantinEscu, BasEscu… Cine urmeaza oare?
2009-12-05 20:20:41 | Raporteaza
POATE LACRIMILE SI SUFERINTA SUNT DESTINATE NUMAI MIE.ASA CUM AM SCIS IN ARTICOLUL “VIATA-INGER SAU DEMON”,CRED CA VIATA ESTE UN VULCAN, CARE ERUPE ZILNIC.
2009-12-05 20:20:58 | Raporteaza
pentru 30
N-ai inteles, nu optiunea de vot e problema. Daca articolul era -votez Gioana- te asigur ca nu avea mai mult de 10 comentarii. DAR argumentele sfideaza istoria, bunul simt, logica politica, realitatea. Uite cate comentarii a iscat!
De acord si cu OBSERVATIA vis-a-vis de tactica PSD fata de cooptarea UDMR. Daca anul trecut UDMR ar fi fost in guvern PDL era si acum la guvernare.
2009-12-05 20:21:02 | Raporteaza
Un sereist speriat că el e cel ales să dea vestea proastă, citeşte cu voce tremurîndă articolul, chemarea la răzbel, manifestul. Dictatorul se albeşte la faţă. Deruta pune stăpînire pe staff. Lăzăroiu e primul care pare să-şi revină şi zice: “Nu ştiu ce facem, dar trebuie să facem ceva.” După care izbucneşte în plîns. TRU îl priveşte cu ochii goi. Tiranul, cu privirea rătăcită, se lasă moale pe scaun. “Totul e pierdut, băgameaş.”
2009-12-05 20:22:16 | Raporteaza
Am postat mai devreme dar se pare ca nu ti-a placut!
Asa sunteti voi liberalii cenzurati ce nu va place.
2009-12-05 20:22:32 | Raporteaza
Respectele mele, Domnule Alin Ionescu. In aceasta mare portocalie de articole si comentarii, afirmatiile Dvs sunt reconfortante. Si eu o sa merg si in turul 2 pe mana lui Antonescu. Acum 2 saptamani am votat Antonescu, dupa 13 ani de absenta de la vot, pentru ca domnul presedinte Basescu a reusit sa ma enerveze suficient in ultimii ani. Acum, dupa ce i-am admirat pocnitorile de campanie si am citit sistematic comentariile sprijinitorilor sai, pot in sfarsit sa votez Geoana fara mustrari de constiinta. Si pot sa astept relaxat rezultatul alegerilor pentru ca daca iese Geoana o mare parte din sprijinitorii vocali ai lui Basescu vor trebui sa-si gaseasca o alta meserie, creste PIB-ul si iesim din criza
iar daca iese Basescu va fi un spectacol magistral felul in care el si guvernul viitor PDL ne vor scoate din criza;). E una din rarele situatiile in care nu poti pierde 
2009-12-05 20:22:32 | Raporteaza
Tătărăscu se întoarce în mormînt căutînd o poziţie mai comodă din care să aplaude. Bodnăraş îi cere un foc.
2009-12-05 20:23:54 | Raporteaza
“Ezek az emberek nem félnek az Isten?” Azt mondják, a Biblia, legalábbis az enyém az ortodox, a tárgyalás az ilyen személyek apoi.oare jelenik meg Isten előtt? Kíváncsi vagyok, Ceausescu ellenünk? Minket Találkozunk a titkot, hogy nem ez problrm? jutott fenyegetett, hogy ha látok egy van kirúgták haza?
2009-12-05 20:24:42 | Raporteaza
ACU` 2 SAPTAMINI AM AVUT O PREMONITIE.CIND CREDEAM CA SUNT INDISTRCTIBIL, AM PRIMIT CITEVA LOVITURI, CARE DESI NU M-AU DOBORIT(CHIAR DACA SE ZICE :CE NU TE OMOARA,TE INTARESTE)POT AFIRMA CA MI-AU DEWSCHIS NOI ORIZONTURI.
2009-12-05 20:27:14 | Raporteaza
Alin, ai prezentat pe scurt exact ce simt si eu. Nu te teme de reactiile postacilor, sunt normale acum. Calitatea unei decizii de acest tip se va simti doar peste timp. Sper sa nu ne para niciunuia dintre noi rau de decizia asta. Totusi, cred ca nu exista vreo sansa…
Respect
2009-12-05 20:27:17 | Raporteaza
Bravo Aline! Prost … da’ sincer si pe fatza!
Sunt curios cum o marioneta ca geoana o sa intareasca un parlament infestat de baroni … da’ ma rog, poate tu stii mai bine, te-ai uitat in oglinda … Ma astept din partea ta sa incepi imediat un lobby pentru un parlament tricameral, cu minim 1001 membrii (cam atatia dalmatieni stau la usa lu’ pernicius … aaa , Patriciu ;D )
Succesuri mai draga! si nu ne baga in seama pe noi, huliganii/drogatii/vagabonzii care ne “usuram” pe crinii plantati printre conducte!
2009-12-05 20:27:30 | Raporteaza
Pentru Robert
Vorbesti de Fuhrer de parca ai fi supravietuit sa ne povestesti..Ma-ndoiesc de asta. In schimb cred ca ai supravietuit unui alt tip de Fuhrer.Comunist. Facand o paralela nu ai cum sa nu remarci ca Ceausescu pe langa defectul de vorbire(hai ca nu era rr-it) nu prea il ajuta intelectul…ce avea el la baza?..o platforma de colhoz si jmecherii de partid..Plus in spate o distinsa doamna…Mihaela Geoana aduce putin cu ea..Si se mai pot gasi asemanari mult mai multe decat vezi tu in partea cealalta.
Asa…de dragul discutiei..ca doar ai supravietuit Fuhrer-ului.
2009-12-05 20:27:50 | Raporteaza
Bîrlădeanu şi Dan Marţian cer o audienţă la Coposu. Seniorul îşi aprinde Kentul şi se aşază picior peste picior. “Mărite, Dictatorul a fugit! Mazăre Paşa a învins. Nici nu-ţi imaginezi Seniorule ce fericire e pe străzi! L-au votat pe Crin, a ieşit Geoană şi a căştigat Hrebenciuc. Măria Ta, murim vremuri interesante, ferice de noi, băganeam!”
2009-12-05 20:28:25 | Raporteaza
D-le Ionescu, inca nu v-ati apucat de crosetat? Tot prostii scrieti? Asta cu intaritul Parlamentului e tare de tot. Pe langa ca legislativul e singura putere (din cele 3 ale statului) care e votata direct, Dvs. vreti sa o “inatriti” si mai mult… Ce ne facem cu egalitatea puterilor in stat?
Vai de democratia din Romania cu formatori de opinie ca Alin Ionescu. Asa sa va ajute D-zeu!
2009-12-05 20:29:10 | Raporteaza
Cu Geoana facem treaba. E prostul nostru. E idealul liberal la care aspiram. Merita neconditionat votul nostru.
2009-12-05 20:30:11 | Raporteaza
MULTUMITA CELOR 6 PERSOANE DIN VIATA MEA;AM FOST READUS PE PAMINT.
IN PRIMUL RIND AS VREA SA-I MULTUMES PT ATITUDINEA DURA SI PALMELOR PE CARE MI LE-A DAT.
ITI MULTUMESC SZABO ANYTA(CARE DESI ACU` NU MAI ESTE NIMIC INTRE NOI)DISCUTIA DE VINERI 19.11.2009 CU ACEST ING3RASH, MA READUS CU PICIOARELE PE PAMINT.DRAGA ING3RASH MEREU VEI AVEA UN LOC APARTE IN INIMA MEA.
2009-12-05 20:30:48 | Raporteaza
Ce o sa faci daca cistiga Geoana si cei din PSD si PNL vor decide consolideze pumnul in gura presei? Asa cum era pe vremea lui Nastase… Basescu a lasat presa libera. Cei din spatele lui Geoana au determinat Antena3, iRealitatea si TVR-ul sa manipuleze, sa minta si mai ales sa CENZUREZE informatiile. Chiar nu te deranjeaza deloc acest lucru?
2009-12-05 20:30:48 | Raporteaza
PNL de la nr 82, te-ai bagat in discutie doar cu numele, daca ar intra un analfabet si ar vedea initialele tale exista o sansa ca ceea ce ai facut tu acolo sa fie bine pentru partidul tau, in caz contrar, cei care citesc ce ai contraargumentat contraargumentului (
)lui dR3am3R , isi dau seama cat de retardat esti tu de fapt. (scuza-ma dar asta este adevarul si daca parintii tai nu ti-au spus pana acum asta era cazul sa afli) nu mai bine scriai si tu ca restul semenilor tai (FORZZA JOHANNIS ! ) ?…
Un Student.
2009-12-05 20:32:05 | Raporteaza
PROFIT DE OCAZIE PENTRU A-MI CERE SCUZE:IARTA-MA ADYNUTA.
2009-12-05 20:34:12 | Raporteaza
Credeti-ma ca nu inteleg cat de retardati sunt unii care voteaza Geoana pentru ca asa a zis Antonescu. Este cea mai stupida motivatie. Cred ca cei care sustin PSD ca simpatizanti au o motivatie foarte puternica desi eu stiu ca si din acestia vor vota Traian Basescu. Insa ca exista creiere atat de spalate incat sa fie simpatizanti PNL si sa voteze Geoana mi se pare ca depaseste orice imaginatie.
2009-12-05 20:35:07 | Raporteaza
Ce garantie va ofera d-voastra Antonescu ca nu va fi schimbat Johanis? Asa cum s-a tot vazut de cativa ani, singurul comun al PSD-PNL ii sa nu iasa Basescu, atat. Asa ca votul d-voastra “pt Antonescu” mie mi se pare fara logica, n-am vazut nimc din prestatia lui Antonescu care sa dovedeasca faptul ca va fi implementat un program liberal. De fapt, n-a aratat acest lucru nici cand era candidat. In afara de marlanii, eu nu am vazut nimic substantial in prestatia lui Antonescu. L-ati tot cocolosit voi prin media, dar ce a aratat in afara de niste marlanii la adresa lui Basescu? La fel ca si Ludovic Orban de altfel? Nu va victimizati degeaba, va plateste d-l vantu destul de bine pt a avea aceste pareri expuse cu o logica plata.
2009-12-05 20:35:52 | Raporteaza
SUNT MULTI, CARE POT CANDIDA CU SUCCES LA SARLATANUL SAPTAMINII, DAR CEL MAI MULT MI-A ATRAS ATENTIA ACEST BILL GATTES DE ROMANIA,FLORIN”SALAM”.
N-AM NIMIC IMPOTRIVA MANELELO,DIN POTRIVA ASCULT DE FIECARE DATA CIND AM TIMP.
2009-12-05 20:36:31 | Raporteaza
Domnule Ionescu permiteti-mi sa va spun ca sunteti intr-o grava eroare, mai ales pentru cineva care se crede jurnalist. Ceea ce spuneti aici
“3) Consider că un partid fondat în 1875 este mai degrabă un partid de dreapta decît un partid fondat în 2007 al cărei şef este, de fapt, un subaltern.”
este complet gresit. Este ca si cum ati spune ca partidul conservator al lui Voiculescu are legatura cu partidul conservator de pe vremuri. Repetentul profesor de istorie Antonescu nu are nicio legatura cu partidul liberal al Bratienilor. Ganditi-va va rog la ceea ce afirmati!
2009-12-05 20:36:33 | Raporteaza
Asta cu votatul lui Crin e tot o preteritie? Nu va suparati ca va intreb, dar eu inteleg mai greu, votez cu Geoana.
2009-12-05 20:37:18 | Raporteaza
bunul simt..antonescu a declarat ca daca va iesi basescu va iesi din viata politica…dar inainte de turul II,ce sustinea dansul? rusine antonescu..rusine…nu aveti chiar deloc demnitatea cuvantului..
2009-12-05 20:37:28 | Raporteaza
Aveti drepatate! Cred de asemenea ca schimbarea Constiutiei ar trebui sa rezolve si problema Presedintelui. Cred ca o republica parlamentara ar fi mai potrivita. Daca tot vrem sa facem economii atunci sa incepem cu Presedintele. De ce atata cheltuiala cu campania electorala, cu un presedinte cica “independent”care de fapt este al unui partid, cu drepturi si obligatii de o ambiguitate maxima?
2009-12-05 20:37:29 | Raporteaza
CA IN ORCE GEN INTILNIM SI USCATURI, ADICA PIESE MA DEOCHATACA:
“RIDICA DFUSTA MAI SUS”-NICOLAE GUATA SAU PIESELE MULT CONTRVERSATULUI ROMEO GIGOLO FANTASTIK,DAR ACEASTA PIESA A LUI FLOREIN SALAM INTRECE LIMITA BUNLUI SIMT .MAI MULT INSTIGA LA INGIMFARE.
2009-12-05 20:37:47 | Raporteaza
Care Antonescu, domnule? Hai sa fim seriosi.Picati in ridicol si aveam alte asteptari. Dvs. puteti sa doriti ce vreti, important este ce vrea poporul roman. Sa auzim numai de bine!
2009-12-05 20:38:02 | Raporteaza
dR3am3R , nici tu nu crezi ce spui
Nu poti recunoaste consecventa lui Antonescu,
- a spus de la inceput ; nicodata o alianta cu PD-L, atat timp cat este traian basescu
Din pct meu de vedere este cel mai bun politician in acest moment.
- nu pot accepta un presedinte chipurile tine cu poporul si sa numeasca ministri si premieri cum il taie capul.
Nu pot sa accept o mentalitate de om de genul (domnia sa a dezvaluit public) Atunci cand era sef pe o nava petroliera a obligat un subaltern sa-l duca in spate 10 etaje, drept pedeapsa ca nu a reparat liftul .
2009-12-05 20:39:11 | Raporteaza
Cristian Diaconescu (intelectualul partidului) îi povesteşte articolul Androneascăi. Aceasta, la rîndul ei, i-l desenează pe tablă lui Vanghelie, care, într-un moment de iluminare liberală, strigă în transă: “Lăsaţi studenţii să vină la mine!” Studenţii se duc la el. Se împart pungi cu zahăr, ulei, şperacle, zaruri şi cărţi. Toată lumea e fericită, Brătienii se imbrăţişează cu Oprişenii, Duca cu Ponta, Madgearu cu Majearu, Boloni cu Petofi, Imre Nagy cu peter Imre, Carol I cu Iliescu, Carol al II lea cu Bujor Sion. Mihaela Geoană se rujează timidă, într-un colţ.
2009-12-05 20:39:26 | Raporteaza
ROMANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DACA VA SIMTITI INTRADEVAR RIDICOLI
VOTATI CRIN ANTONESCU IN TURUL 2
merci.
2009-12-05 20:39:28 | Raporteaza
Asta e de departe cel mai amuzant articol din ultima vreme, mai ales prin prisma comentariilor.
@Dani, #113
Nu va suparati, dar din ce ati spus reiese ca ati luat o decizie, credeti ca sunt sanse mari sa fie eronata, dar sunteti totusi resemnat. Miorita e o balada populara care conform unor nemti ar defini poporul roman… (asta ca sa pastram nota literara incercata de autorul articolului).
2009-12-05 20:40:12 | Raporteaza
PNL nu mai exista; liberalismul nu mai exista pentru ca a tranzactiona destinele oamenilor avand ca moneda principala “sansa”, sub pretextul economiei de piata se numeste furt.PSD in schimb este “uman”.Cultiva speranta si imparte sanse ( la o viata “mai” buna)tuturor, dar numai dupa spolierea financiara temeinica a acestora.
Perversiunea are asadar doua fete:
1.Iluzia ca totul este in mainile tale, totul depinde de tine.Nu trebuie decat sa iti doresti si sa lucrezi in sensul asta.Asadar sanse la tot pasul.
2.Iluzia parteneriatului.Nimic nu este la voia intamplarii, cu totii ne aplecam asupra tuturor.Toti pentru unul si unul pentru toti.In curand vei vedea “mai binele”.
Odata stransi banii, diferenta dintre doctrinele PNL si PSD incep a se contura.In mare, acestia vor alimenta nomenclatura, in cazul PSD, prin “alocari” de fonduri adica furt direct, iar in cazul dreptei,prin libera si masluita concurenta, vor alimenta pe cine este iute de mana.
Tactici, tehnici de imbogatire pentru oamenii marunti ai momentului.
2009-12-05 20:40:53 | Raporteaza
FELICITARI PENTRU ARTICOL. TOTAL DEACORD.
2009-12-05 20:42:00 | Raporteaza
Esti copil mic. ce argumente de copil prostit de propaganda televizata.
Neamtul tau nu e neamt. Il cunosti bine?
de-ai fi dat maca cateva argumente in favoarea lui Geoana, asa…
te duci degeaba la vot
Pacat
2009-12-05 20:44:34 | Raporteaza
Ce nu va convine la Basescu? Cu Geoana e OK, molatec, “spiritual”, manipulat de toti, si “destept foc”. De fapt, sunt multi romani in genul lui, de asta il voteaza atatia. Sa nu regretati dupa 5 ani, cu Geoana la putere. Politicienii il vor pt. ca ei doresc un presedinte care ca culeaga trandafiri, dar voi asta vreti?
2009-12-05 20:44:38 | Raporteaza
AMICE……ESTI IDIOT!!
2009-12-05 20:45:08 | Raporteaza
As vrea sa stiu si eu de ce astazi, 5 decembrie, APARE PE SITEUL REALITATEA.NET RECLAMA CANDIDATULUI BASESCU???????? Penibil. Regret ca m-am uitat la realitatea pana acum. Penibil si ridicol cum va achimbati in fcuntie de cum bate vantul.
2009-12-05 20:45:53 | Raporteaza
SOV pune bazele unui nou fond mutual, FMI. Documentele sînt semnate la Mazar Paşa, evident.
2009-12-05 20:46:01 | Raporteaza
@Horea, #141
Ati uitat un Z in ultimul cuvant.
2009-12-05 20:47:14 | Raporteaza
Poate ca eti un PROSTANAC! A VOTA CU CRIN INSEAMNA A VOTA NESIMTIREA MOGULILOR! A Vota liberalismul ineamna a vota PDL!
2009-12-05 20:49:12 | Raporteaza
PACAT DE CRIN SI DE LIBERALI. NU CRED CA MAI POATE FACE CEVA,A LUPTAT DIN GREU DAR NU MAI ARE CE FACE. UN PROSTANAC A ARUNCAT O PIATRA IN MARE SI 1000 DE DESTEPTI SE CHINUIE S-O SCOATA. CAM ASTA E. IL VOTEZ SI EU PE CRIN INSA NU CRED CA-I DE-AJUNS. PACAT.
2009-12-05 20:49:38 | Raporteaza
Sigur, Geoana si PSD-ul nu vor fi de capul lor, PNL-ul trebuie sa fie in guvern. “Dreptul la prostie este imanent garantiei liberei dezvoltari a personalitatii”(Mark Twain). Chiar daca Geoana a uzat din plin de el merita a doua sansa. Votez si eu pentru proiectul JOHANNIS si pentru intrarea PNL-ului la guvernare alaturi de PSD. PDL e un partid fara doctrina construit in jurul unei mediocritati cu priza la public momentan, cand vor ramane fara tatuc vor cersi indurare pe la ceilalti.
2009-12-05 20:49:43 | Raporteaza
Asadar …escu in turul II. Am priceput mesajul si fac la fel !
2009-12-05 20:49:58 | Raporteaza
nu pot sa-ti spun ca ESTI UN MARE CRETIN
2009-12-05 20:50:09 | Raporteaza
Dl. Alin, multumesc, vibrez de emotie intelectual-liberala citind frumosul dvs. articol. Sprijinul pentru prostanac e esential in aceste grele momente de deruta ideologica. Daca vom reusi sa mimam convingator o bruma de vigoare intelectuala victoria nu ne poate scapa.
2009-12-05 20:50:34 | Raporteaza
..de mult nu am mai ras in halu’ asta.
)
Dragi postaci, unii dintre voi, sunteti geniali!!! II dati clasa bietului Alinel balanel
2009-12-05 20:50:46 | Raporteaza
Mircea Geoană îşi probează draperiile primite cadou de la Năstase, să vadă dacă-i vin. Îi vin.
2009-12-05 20:51:43 | Raporteaza
doua monumente de slugarnicie(inca in viata)antonescu si geoana.
dupa ce-l face in toate felurile pe geoana,a doua zi,antonescu, se duce la geoana si-l asigura de sprijinul sau total
geoana,dupa ce-l face in toate felurile pe vantu,adoua zi ,in crucea noprii se duce sa-i ceara iertare plangand.
votati alianta bunului simt(?) fara coloana vertebrala!
nici impreuna nu vom reusi!
2009-12-05 20:51:54 | Raporteaza
Esti un mare dobitoc.
Nu ai inteles nimic
2009-12-05 20:52:18 | Raporteaza
bata-te norocu sa te bata, amu zici astea si tu ma batutule da dumnezeu.
chiar ai impresia ca tu contezi?
2009-12-05 20:53:56 | Raporteaza
nu puteti voi vota cat putem noi pupa in cur pentru o functie!
2009-12-05 20:54:18 | Raporteaza
Catre tipul care a scris articolul ,nu i-am retinut numele, cind mergi la vot sa le ceri buletinul de vot cu Antonescu, pentru a-l vota cu adevarat.
2009-12-05 20:56:36 | Raporteaza
Domnule draga,Crin Antonescu NU POATE deveni Presedinte nici intr-o suta de ani ptr.simplu fapt ca nu are nici vana nici continut !A fost si va ramane un vesnic adolescent usor nevrotic care poate vorbi fara fituica dar care critica fara sa construiasca.Imi pare rau dar argumentul ca partidul .liberal exista de 100 de ani nu asigura autenticitatea .Numarul anilor spunea un francez nu asigura valoarea!Prefer sa am alaturi un om care stie sa conduca,care stie sa incaseze fara sa cada din picoare decat un baietel ce gesticuleaza prea mult pentru acel putin pe care-l spune.Pana si rasul ii este artificial si prea ingrosat si asta s-a vazut in timpul ultimei confruntari dintre cei doi candidati!
M-am intrebat daca hlizitul cu dintii la vedere din primele minute era rezultatul unui antrenamentului condu de dl Guse ca prea semana cu zambetul permanet al acestuia si al nei Lavinia Sandru.
Daca as fi avut drept de vot in niciun caz nu-l votam pe Crin Antonescu si maine nu l-as vota pe Mircea Geoana.
Sunt mult prea usor manipulabili si pot suferi ,,mutatii” mult prea imprevizibile ptr.gustul meu.
Daca as putea maine l-as vota pe Traian Basescu !
2009-12-05 20:56:43 | Raporteaza
INTELELEG CA LUPTA DE PE PIASA MANELELOR ESTE CU FIECARE SECUNDA TOT GREA SI SUPRAVIETUIREA IN ACEST RAZBOI FINANCIAR ESTE DUR, CE VOR INVATA TINERI, CARE INCEP SA VADA VIATA? NIMIC BUN.VOI CE PARERE AVE TI?
youtube.com/wat../
2009-12-05 20:57:37 | Raporteaza
Şoc! Mihaela Geoană divorţează de Mircea şi îi cere mîna lui Crin. Johannis dă o ordonanţă prin care se acceptă divorţul în familia Geoană. Preafericitul se opune. Mihaela se supără şi rupe Biserica în două. Astfel, ia naştere Biserica Zambacciană. Crin devine preşedinte consort.
2009-12-05 20:58:11 | Raporteaza
basescu exponentul frustratilor!!!
Sus antonescu!!!
jos pd minus l sus pnl!!!
sa iasa geoana!
2009-12-05 21:00:23 | Raporteaza
am puso
youtube.com/wat../
2009-12-05 21:00:37 | Raporteaza
basescu exponentul frustratilor!!!
Sus antonescu!!!
jos pd minus l sus pnl!!!
sa iasa geoana!
SA MOARA MANELISTUL DE BASE!!!
2009-12-05 21:02:08 | Raporteaza
SA MOARA MANELISTUL DE BASE!!!
2009-12-05 21:02:30 | Raporteaza
SA MOARA MANELISTUL DE BASE!!!!
2009-12-05 21:04:40 | Raporteaza
Ti-au cumparat si tie votul. Mare scofala. Pana nu trece foamea din gatul romanilor nu vom avea libertate si nici civilizatie. Si nici atata vreme cat sunt fomisti care se vand pe doi bani.
2009-12-05 21:04:52 | Raporteaza
ok!sunt liberal din anii “90 dar in turul 1 nu am putut vota cu Crin!nu-mi inspira incredere!acum ma felicit!vei vota cucrin aline/si nu e cam tranddafiriu?ai mai facut-o si altadata cu trandafirii?
nu cred in acesti liberali care sunt doar cu numele!!!tariceanu a vandut ce inca nici nu castigasem la haga!a introdus taxa de poluare o alta masura liberala Aline?aste e politica urmasilor bratienilor?eu cred ca nu!fac un apel la adevaratii liberali fie ce sunt in partid sau nu sa tina aproape!aproape de dreapta sau ce a mai ramas din ea…Traian basescu!
2009-12-05 21:05:19 | Raporteaza
Sigur, ca si idee pare o idee buna. Sa votezi cu un partid istoric, sa votezi dreapta, sa votezi partidul care pretuieste individul, si nu colectivul la gramada. Sa recunoastem. Nu suntem toti la fel. Nu avem cu totii aceleasi aspiratii de la viata. Fiecare dintre noi suntem diferiti in felul nostru.
Intrun sistem aproape normal, sigur ca este o idee foarte buna sa alegi Institutia Parlamentului sa aiba mai multa putere decat Institutia Prezidentiala, am incredere in rezultatul unui sistem construit de mai multi oameni decat de unul singur. Si crede-ma ( ca s-o scurtez) ca as vota aceasta baliverna a lui Crin Antonescu, aceasta majoritate care ne va salva de la … (ce?), _doar_ daca as fi sigur ca fiecare parlamentar ar vota dupa propria constiinta si nu dupa directiva de partid. Asa ca permite-mi sa aleg ce cred eu ca e mai potrivit pentru natia mea intre Basescu, Iliescu, Nastase, Voiculescu, Patriciu si alti oameni de afaceri care se ocupa mai mult de politica decat sa-si plateasca darile la stat.
Q.E.D
2009-12-05 21:05:49 | Raporteaza
CRIN E CE-L MAI BUN! VOTATI CRIN!!! SA MOARA MANELISTUL! DE BASE!
2009-12-05 21:06:40 | Raporteaza
JOS MANELISTUL DE BASE! SUS HARPISTUL DE CRIN! HAI PIANISTUL DE GEOANA!
2009-12-05 21:08:06 | Raporteaza
CRINELE ÎNVINGE!!!
2009-12-05 21:08:31 | Raporteaza
MIINE VOTAM PROIECTUL DE MODERNIZARE AL ROMANIEI.
VOTAM PENTRU O NOUA REPUBLICA.
MIINE EU IMPREUNA CU FAMILIA&PRIETENII VOM VOTA LA CONSULATUL ROMAN DE LA PARIS CANDIDATUL TRAIAN BASESCU
DOAMNE AJUTA!
2009-12-05 21:10:45 | Raporteaza
FELIX SI MARGHILOMAN A BAGAT SPAIMA IN DUSMAN! CRIN SI CU BRATIANU, SA VA VEDEM PRESEDINTI LA ANU!
2009-12-05 21:10:52 | Raporteaza
SĂ TRĂIASCĂ CRIN!!!
2009-12-05 21:11:15 | Raporteaza
Atentie , dle Alin Ionescu, se scrie “presedintie” si nu “presedentie”. Precaritatea limbii merge mana in mana cu precaritatea politica. Dar Guta Tatarascu care ne-a vandut la rusi alaturi de Groza si Dej (oameni de altminteri mai onorabili decat el, astia macar credeau in ce fac ), ce liberal de dreapta era ? Liberalii, baieti cititi si agraeabili, sunt versatili si au in sange voluptatea tradarii. Am fost alaturi de Coposu in febr 1990. Tin minte bocancii si tigarile lui fara filtru pe care le fuma palmate, ca in puscarie. Niciodata nu a muscat momeala FSN ! Liberalii da, si au intrat la guvernare. Crin Antonescu nu are sira spinarii, va sfarsi scuipat de PSD in afara politicii !
2009-12-05 21:11:28 | Raporteaza
si eu votez crin si in turul 2.. adica pdl.. nu pot vota socialism, votez liberalism.. si daca pdl`ul acum e liberalismul in tara asta, nu pnl`ul care a devenit socialist, atunci pdl sa fie..
2009-12-05 21:11:57 | Raporteaza
STIMA NOASTRĂ ŞI MÎNDRIA
ANTONESCU ROMÂNIA!
2009-12-05 21:11:57 | Raporteaza
O decizie inteleapta, felicitari!
2009-12-05 21:12:09 | Raporteaza
LA CATE AFISARI PRIMIM CADOUL?
2009-12-05 21:12:21 | Raporteaza
Punctul tău 3 este egal cu zero.
.
Să-ți explic
“Consider că un partid fondat în 1875 este mai degrabă un partid de dreapta decît un partid fondat în 2007 al cărei şef este, de fapt, un subaltern”.
Am un prieten pe care îl cheamă Iuliu Maniu (pe bune). Dar prietenul meu nu e paranoic și nu a pretins nicioadată că sa născut în 1873 (doar pentru că taicăsu s-a gândit să-i dea numele unui mare om politic).
Ceea ce vreau eu să-ți explic este că PNL-ul de acum nu s-a înființat în 1875 ci în 1990.
PNL-ul lui Brătianu a ”murit în 1947”.
M-ai înțeles?
2009-12-05 21:13:06 | Raporteaza
CRIN, COPOSU ŞI CU DEJ
BAGĂ SPAIMA ÎN BURGHEJI
2009-12-05 21:13:16 | Raporteaza
Si eu votez cu Antonescu in turul II
.
2009-12-05 21:13:45 | Raporteaza
ANTONESCU APARE
SOARELE RĂSARE!!!
2009-12-05 21:14:17 | Raporteaza
@nedormitul: sezi!
2009-12-05 21:15:26 | Raporteaza
Nu am votat cu A in primul tur. Mult prea necopt si fara vana pentru un job ata de greu. Ma gandeam ca se va coace peste 5 ani. Dar, a doua zi, a pierdut si votul meu de peste 5 ani.
Acum, sunt prea multe de spus, prea multe de argumentat. Din pacate, argumentele dumneavoastra sunt prea subrede, prea sarace si fara continut.
Nu am crezut ca voi fi nevoita ca dupa 20 de ani sa ies din nou in strada impotriva comunismului/neo-comunismului. Dar filmul bate viata, si ca intr-un film suprarealist, s-a intamplat si asta.
Faceti ce vreti maine. Dar fiecare doarme cum isi asterne.
2009-12-05 21:15:36 | Raporteaza
NU VREM ARME NUCLEARE
VREM DOAR CRIN CU GURA MARE
2009-12-05 21:15:47 | Raporteaza
G-E-O-A-N-Ă! GI-II-OU-EI-EN-ĂĂ!
2009-12-05 21:15:53 | Raporteaza
GEOANAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!
Bai ce bine e. Ce vid. Ce ecou.
Bine e sa n-ai dubii existentiale.
2009-12-05 21:16:01 | Raporteaza
PE CRIN ÎL VOTAŢI
TRANDAFIRI MÎNCAŢI
2009-12-05 21:17:06 | Raporteaza
Bine faceti ca votati Antonescu … dar totusi cine v-a intrebat cu cine votati (dupa incheierea campaniei electorale in care s-a vazut foarte bine cu cine voteaza trustul “mogulului”)???
Si apoi unii ar putea spune ca cine se aseamana se aduna (regret ca nu stiu sa exprim ideea in franceza) sau chiar mai bine “despot (fr.)” decit prostanac (ro.), oricite scuze se pot gasi intr-o eventuala naivitate perpetua sau orbire momentana (sau invers ?).
2009-12-05 21:18:53 | Raporteaza
Crin si dantura lui ,bai prietene jurnalist care Antonescu?Pe maresalul Antonescu il votam dar din pacate nui in viata,pe Crin floricica ofilita nul votam el e un fel de prostituata versata, NOI VOTAM PORTOCALA !!!
2009-12-05 21:19:05 | Raporteaza
NOI PE CRIN PRINTRE URALE
VOTĂM DOUĂ CINCINALE
2009-12-05 21:19:57 | Raporteaza
SETURILE PREZENTATE PE BLOGURILE LUI BASESCU SUNT FALSE, CCSB SI CURS AU TERMINAT SONDAJELE AZI LA 11.00 RESPECTIV 13.00 DISPERAREA E MARE… CURS – MG 52%, TB 48%INSOMAR – MG 52,5, TB 47,5CCSB – MG 52%, TB 48% Geoana conduce la toate cele trei institute
2009-12-05 21:19:59 | Raporteaza
Nu ştiu dacă pe opinia mea puneţi vreun preţ, dar m-am hotărât să vă scriu. Nici părerea colegilor mei jurnalişti nu ştiu dacă vă reprezintă o valoare, chiar dacă aveţi impresia că vă puteţi folosi de ei. Şi totuşi, m-am decis să vă mărturisesc.
Nu vă cred, domnule Geoană. Nici ca om, nici ca jurnalist. Am avut o singură rugăminte directă, ca jurnalist. Să veniţi într-o emisiune. Nici azi nu înţeleg de ce nu m-aţi refuzat de la început. M-aţi dus cu vorba zile în şir şi până la urmă n-aţi venit. N-ar fi fost nicio problemă, dar am simţit asta şi apoi, ca cetăţean, ori de câte ori v-am urmărit la televizor. Că mă duceţi cu vorba. Aţi făcut-o în dezbaterea televizată, deşi avusese loc un exerciţiu de sinceritate. Spre mâhnirea colegilor mei, aţi făcut-o şi azi când eraţi aşteptat dimineaţă la radio pentru o dezbatere. N-aţi mai venit. La ora la care scriu aceste rânduri, ei încă vă aşteaptă.
Înşiraţi, în schimb, cuvinte încrezătoarea, pline, imbatabile, cu grandoare. Spuneţi întotdeauna DA cu o siguranţă desăvârşită. Eu sunt filolog, domnule Geoană. Nu ştiu dacă puneţi vreun preţ pe această pregătire, dar ceea ce vreau să indic este că m-am aflat mult mai aproape de litere decât vreodată de funcţii ori privilegii. Şi pot să discern că tonul ferm e cu adevărat genial dacă el poartă cu sine un conţinut. Ideile pe care le exprimaţi spontan sunt strălucitoare, am mai scris aici despre asta, dar fie exprimă fantasmagorii inaplicabile, fie nu vă aparţin. Să vă dau un exemplu. Cel mai recent..
În discursul final, cu care aspiraţi să ne deveniţi preşedinte, domnule Geoană, aţi citat un tânăr care a părăsit România. “Am avut ocazia [...] să le spun tinerilor că voi încerca să scot din gândirea noastră ceea ce spunea un tănăr care a emigrat: Am plecat din Romania nu din cauza ţării, ci din cauza răului pe care îl scotea din mine” Acest român pe care-l citaţi cu aplomb şi în necunoştinţă de cauză e un prieten al familiei mele. Se numeste Adrian Stanciu, are blog şi vă anunţă public astăzi că faceţi parte din gaşca celor care i-au drenat orice urmă de speranţă în România. Iar pe 6 decembrie va vota cu Băsescu.
Am remarcat şi pe această cale că, în lipsa convingerii că puteţi câştiga alegerile singur, apelaţi la oameni care să vă pună proptele. Dar nu îi şi apreciaţi sincer. Asta e trist. Johannis a dat semnale că şi-ar dori să se întoarcă grabnic la primărie. Ironia e că nici pe Vanghelie, care a muncit mult să vă facă propagandă, nu-l apreciaţi. Îl ţineţi ascuns în momente decisive, deşi domnia sa vă admiră, în felul său, pentru că vă exprimaţi frumos.
Aţi privit în aceste zile şi jurnalişti care par a vă susţine. Se poate să aveţi şi dumneavoastră mari rezerve că o fac din convingere autentică. Mai degrabă pentru că au familii, copii şi vor să-şi păstreze joburile. Până la urmă, a face sacrificii pentru un copil sau un părinte bolnav e o virtute în sine, nu are nevoie de justificări. Dar asta nu vă sensibilizează în niciun fel, domnule Geoană? Pesemne că nu, câtă vreme vi se recita partitura. Nu doar ca jurnalist, dar mai ales ca om, am profunda convingere că, în orice domeniu ai interacţiona cu ceilalţi, nu poţi pretinde obiectivitate, dacă nu eşti mai întâi sincer. Nu poţi fi imparţial, dacă încurajezi minciuna. SOV a făcut un exerciţiu de sinceritate. Dumneavoastră nu v-aţi cerut nici măcar scuze.
Vă mărturisesc că mi-e teamă, domnule Geoană, că sunt pe cale să revin într-o Românie în care nu profesionalismul face carieră, ci falsul, poza, slugărnicia. Am trăit acele vremuri şi nu am putut să performez. Dar Realitatea TV mi-a fost, în toţi aceşti cinci ani, cea mai sublimă formă de libertate. Şi pentru acest lucru, mă înclin.
În două zile, aţi putea deveni preşedinte şi risc într-o partidă aparent pierdută. Dar o fac cu demnitate, cu bună-credinţă şi convinsă că votul acela nu mi-l poate nimeni plăsmui. Acolo, în cartierul meu, la şcoala unde în pauze aleargă suflete pline de sinceritate, eu nu voi putea gira nici gargara, nici ipocrizia. Oricât de grele ar fi vremurile care ne-aşteaptă.
2009-12-05 21:21:01 | Raporteaza
De fapt dacă te iei după persoanele care conduc sau influențează politica partidului din anul 2009 care și-a înșușit numele de PNL acesta este de fapt nu urmașul PNL-ului inființat în ianuarie 1990, ci al PNL-AT-ului patricio-tariceano-ilieșcian înființat in iulie 1990 și care intră la guvernare în aprilie 1991 (la nici un an de la prima mineriadă !!!) alături de FSN.
.
QED
Aștept replica dumneavoastră
2009-12-05 21:21:59 | Raporteaza
Serios acum.
Daca Crin il saruta in direct pe Vadim Tudor la o ora de maxima audienta,preferabil la Realitatea TV, promit ca il votez.
Fac orice pentru o portie zdravana de ras.
2009-12-05 21:23:25 | Raporteaza
SĂ FIE PAAACEEEE ÎN LUMEEEE
youtube.com/wat../
2009-12-05 21:24:04 | Raporteaza
BA VREM SI ARME NUCLEARE, VREM SI CRIN LA MUNTE SI LA MARE! ROMANIA TREZESTE-TE! HAPPY BIRTHDAY LA TOTI ROMANII SI ROMANCELE CU BALLS!
2009-12-05 21:25:53 | Raporteaza
VOTAŢI-L PE CRIN
SCRIEŢI-I NUMELE PE BULETIN
2009-12-05 21:28:06 | Raporteaza
dupa fraza citita “prefer un premier neamt”,m-am lamurit.
si cit ziceti ca va fi acest premier?
mai mult de 6 luni,decit a cerut el voie ca sa se poata reintoarce la primarie,daca lucrurile nu merg cum trebuie?
2009-12-05 21:29:49 | Raporteaza
Stimate domn , Antonescu a pierdut tot respectul meu la Timisoara.Acela nu a fost un gest de “bun simt”.Au incercat sa adune capital electoral profanind spiritul Timisoarei de ziua nationala a Romaniei.O mare dezamagire pentru mine .
2009-12-05 21:30:43 | Raporteaza
votati geoana!omul fara trecut si cu memorie de foarte scurta durata.era prea tanar ca sa-si aminteasca de revolutie,nu l-a cunoscut pe vantu,nu stie cine-i ala arestatu din jakarta,nu stie politica externa,nu stie economie(dar are un bun prieten espert in inginerii financiare),nu tie nimic.dar vrea.unii rai si-ai dracu zice ca nici cu jucarica nu sta bine.nici la calitate nici la cantitate.
important e ca e sustinut de o persoana importanta care pe vremea lui ceasca a fost la recuperari fo 7 ani pentru dat cu zvastu in avutul public.dupa 1989 mai curat,mai spalat a mai tras un tun de-a lasat in kuru gol fo 350000 de fraieri.
geaba vointza, daca nema putirintza!
cin se-aseamana se aduna.
2009-12-05 21:31:33 | Raporteaza
Prefer, în acest moment al istoriei ţării în care sînt premier, un cetăţean neamţ decît unul român.
2009-12-05 21:32:06 | Raporteaza
Revin cu o completare.
Daca ura fata de Basescu justifica orice propun:
1.Basescu executat in numele democratiei si al bunului simt.
2. Scoaterea PDL in afara legii.
3. Semnarea unui pact intre PSD si PNL in care indiferent de procentele avute la vot sa alterneze guvernarea 5 ani PSD cu 3 PNL;Neamtul prim-ministru in ambele guvernari.
Juram cu mana pe Biblie.
2009-12-05 21:34:53 | Raporteaza
@petitPARIS: sa-ti fie rusine ca o plagiezi pe Liana Alexandru. Daca n-ai invatat sa pui ghilimele, insemana ca esti un hot ordinar de imagine. Ca Basescu al tau.
2009-12-05 21:35:23 | Raporteaza
@Alin Ionescu,
Si eu sunt de aceasi parere. In plus as vrea sa’ti transmit ca este o adevarata mirare prezenta ta intre atatia tucalari pupinbasesti. Ai fost greu de gasit, insa singularitatea iti ofera cu atat mai multa greutate.
Continuand pe aceasi tema, rar mi’a fost dat sa vad atatea pedelepre adunate la un singur loc. Pe Coiu il stiam de ani buni, pe el si Poienita cu Pupini. La fel pe ceilalti acompaniaci.
Am o intrebare: crezi ca majoritatea puparilor sunt platiti sau este vorba de prostie in stare pura? Ar fi interesant de dezbatut ce’i mana in lupta? Tre sa recunosti ca e un subiect interesant. Poate mai interesant decat rezultatul alegerilor.
2009-12-05 21:35:27 | Raporteaza
Uitasem Aline ca esti prelucrător prin aşchiere.
Asa se explica…
2009-12-05 21:35:55 | Raporteaza
“Consider că un partid fondat în 1875 este mai degrabă un partid de dreapta decît un partid fondat în 2007 al cărei şef este, de fapt, un subaltern.”
După raţionamentul ăsta un partid fondat în mai 1921 e mai de dreapta decît unul fondat în 1926. Dacă e aşa, n-ar fi trebuit ca Marea Reconciliere să se facă la Ghencea Militar, nu la Timişoara?
2009-12-05 21:38:17 | Raporteaza
Cred ca autorul articolului nu cunoaste foarte bine pe Jean François Revel, sau nu doreste sa evoce sensul citatului, pentru ca nici unul din personajele românesti la care s-ar putea referi nu-si gaseste locul aici. Cat despre afirmatia ca are incredere mai mare in partide politice mai degraba decât in personalitati politice, aici cred ca fie autorul este cel putin inconsecvent, fie nu cunoaste adevarata stare de spirit din PNL. In ce-l priveste pe Crin Antonescu situatia se va transa rapid. Si probabil ca nu este singurul.
2009-12-05 21:39:59 | Raporteaza
Votez Geoana pentru ca nu mai vreau inca un dictator.
2009-12-05 21:40:42 | Raporteaza
Mai 209.
Dupa limbaj ori esti Vanghelie andarcavar, ori esti un fan inrait dornic de a-i copia limbajul.
2009-12-05 21:41:30 | Raporteaza
As mai remarca “bunul simt” evident de care dau dovada aliatii lui Antonescu. Comparati primele pagini din Jurnalul National si Cotidianul (pro Geoana) si cea din Evnimentul Zilei (pro Basescu).
Daca nu stiti adresele le gasiti pe google.
2009-12-05 21:44:23 | Raporteaza
@Raducu
Nu. E bibi cucernicu, STS-istul dat afară.
2009-12-05 21:44:42 | Raporteaza
Nu pot să cred că Iohannis e prim-ministrul providențial, când mi se dă exemplul cu Sibiul mi se pare superperficial. Nici pe Băsescu nu îl consider providențial chiar dacă după alegerea lui am răsuflat ușurată că mai scade din partizanatul mass-media (m-am înșelat, dar, na, încă aveam anumite iluzii mass-mediatice). Nu am putut nicio clipă să cred că votând Geaonă, obțin la schimb un guvern stabil. șa ceva mi se pare o gogomănie – ce stabilitate vrem noi când încă politicienii sunt conduși de interesul personal și imediat? Când Iohannis vrea lege ca să i se mărească timpul în cre poate lua o decizie, să îl cred că el crede în miraculoasa soluție? Cum Antenele sunt pro-PSD, o să o încaseze PNL de nu se vede. Mie mi-ar place să iasă Băsescu și să se primenească cele două partide, PSD și PNL, dar pe bune. Schimbarea Tăriceanu-Antonescu nu mi s-a părut una fericită, nici cea cu Geoană. Au vreme până la alegerile parlamentare. Dar, cine știe, vor avea atâta vreme de mușcat din PDL încât nu vor avea timp de propriile probleme de partid. Și altă chestie care m-a enervat a fost când geoană a zis să experimentăm soluția Iohannis… e pe axa democrației originale.
2009-12-05 21:45:29 | Raporteaza
o floare si trei gradinari
va mai aduceti aminte cand geoana il facea pe mentorul iliescu de tot kakatul?dar cand dupa aia il pupa in kur?
dar cand a iesit din psd si s-a inscris in pntcd?.
dar cand i-a trimis o scrisoare de felicitare lui emil constantinescu?
omul promite are viitor.cine n-ar avea cu asa trecut.
2009-12-05 21:47:43 | Raporteaza
Poate imi explica si mie cineva cat de retardat trebuie sa fii ca sa votezi pe Geoana pentru ca a zis Antonescu. Daca Antonescu se razgandeste maine?
2009-12-05 21:48:27 | Raporteaza
Poate imi explica si mie cineva cat de retardat trebuie sa fii ca sa votezi pe Geoana pentru ca a zis Antonescu. Daca Antonescu se razgandeste maine?
2009-12-05 21:48:27 | Raporteaza
…figurile de still merg cateodata cam departe, vad ca au ajuns chiar in fantasmagoric.
Pana maine dimieatza poate o sa ajungeti cu picioarele pe pamant si vetzi realiza ca de fapt atzi votat cu Geoana, iar pe Antonescu il puteati vota acu 2 saptamani, nu maine !!!!!
2009-12-05 21:48:58 | Raporteaza
votati geoana!
FNI vegheaza.
2009-12-05 21:50:15 | Raporteaza
Ce bou a fost Geoană! De ce nu l-o fi trimis pe Crin la SOV acasă? La ce plm e bun un valet, dacă nu la lins prin delegaţie? “Naşule, doane, mînca-ţi-aş delicat un degeţel, îţi pup mîna din partea lui Mircea. Nu te strîmba, de Niro, că e ca şi cum ţi-ar pupa-o el. Deci, lasă-mă să m-apropii, s-o ating şi s-o pup, n-o trage înapoi nervos, ai bun simţ. Aşa… Mersi de onoare. Unde e sauna?”
2009-12-05 21:52:00 | Raporteaza
Ce faci Bleen dupa 6dec, te repozitionezi la fundu’ lu’ Geoana? Te’as intelege, e mai productiv.
Ha ha ha!!
Ce’ti este si cu pedeleprele astea!
Spre gloria lui!
PS: Doar nu esti asa de tampit sa crezi sincer ca Mitocanul Nutzional are vreo sansa?
2009-12-05 21:55:17 | Raporteaza
@ Alin IONESCU Am si eu o intrebare: Cat de retardat trebuie sa fii ca sa votezi Geoana pentru ca asa a zis Antonescu. Daca Antonescu se razgandeste maine cum s-a mai intamplat ce faci?
2009-12-05 21:56:54 | Raporteaza
bugsy a spus :”1. Crin Antonescu este o jenanta papausa manevrata de Patriciu. Votezi pentru Crin votezi pentru Dinu!
2. O papusa este papusa si/n Parlament, si la (Doamne fereste, Presedentie) si…la el acasa, in patul conjugal! In termeni populari se numeste a avea cojones! Ceea ce Mireille Matihieu (aka Crin) evident nu este cazul!
3. Partid de dreapta care si/a tras/o din toate pozitiile cu PSD, partid de sanga! Aici sunteti de/a dreptul ridicol stimate Domn!
4.Eu in acest moment prefer ca toti cetatenii, inclusiv Dinu Patriciu, sa/si plateasca datoriile catre stat, adica impozite. Restul adica neamt, ordine, rigoare, corectitudine este bla ,bla, bla!
5.Votez Basescu! JE NE REGRET RIEN ! (edith piaf)
Va doresc ca Mos Ene sa fie un sfetnic bun si sa luati decizia buna la vot.”
Eu as adauga : Un minim respect fata de cititorii care nu cunosc limba franceza ar fi aratat ca aveti caracter . Este vorba – din pacate – doar de infatuare si suficienta …
2009-12-05 22:01:06 | Raporteaza
Foarte bine faceti!In tara asta este nevoie si de oameni care gandesc, nu numai de persoane pline de ura, violente, persoane care in dorinta lor furibunda de a-si sustine “iubitul conducator”, ar fi in stare sa-si distruga prietenii, colegii, vecinii daca ar sti ca voteaza cu altcineva. Violenta atrage violenta -fizica si verbala.
2009-12-05 22:04:11 | Raporteaza
Mai OPINIE.
Pana acum te-am menajat cum l-a menajat Geoana pe Antonescu.
Nu vezi ca discutiile pe aici se duc intr-o nota ironica???
Apari tu si incepi cu “pedelepre” si alte glumite din astea de la sat.
Esti plictisitor.
2009-12-05 22:04:47 | Raporteaza
Ha, ha, ha… Patrioţi de brand. Nu contează conţinutul PNL-ului, ci faptul că a fost fondat în 1800 toamna. Păi de ce nu vă faceţi voi o ţară a voastră pentru PNL? Auzi vorbă, trebuie să avem un preşedinte absolut incompentet ca să strălucească prin comparaţie PNLul.
2009-12-05 22:05:58 | Raporteaza
Cum iti place cu lantuti si catuse, bici si masca de piele neagra, calus in gura si electrosocuri ? Dragul meu esti profund masochist si nu -ti pot condamna preferintele. Sa te ajute Dumnezeu !
2009-12-05 22:07:10 | Raporteaza
Deci eu sînt de acord. E nevoie şi de persoane, nu numai de oameni.
2009-12-05 22:08:12 | Raporteaza
Îmi plac intelectualii superiorii care-ţi servesc pe nemestecate opoziţia om providenţial-instituţie şi în secunda următoare îl scot din joben pe providenţialul Crin care a stat pitit acolo fără să facă nimic, nimic, fără nici o idee vreme de 20 de ani.
2009-12-05 22:11:28 | Raporteaza
Ce treaba are PNL de astazi cu PNL-ul istoric? Sa inteleg ca au facut si Bratienii ceva coalitie cu Dobrogeanu-Gherea?
2009-12-05 22:14:02 | Raporteaza
Şi o mostră de umor unguresc:
Să-l votezi pe Crin şi să iasă Geoană e ca şi cum ai lăsa o femeie gravidă după un sex anal.
2009-12-05 22:15:07 | Raporteaza
Ferm, esti fratele meu.
Mai ales 232 e tare.Fac pariu ca daca ii pui intrebarea lui Alin se balbaie mai rau decat Geoana.
2009-12-05 22:16:02 | Raporteaza
Cu alte cuvinte, Crin a mizat totul pe cartea Prostănacului, iar noi, ce să facem, tră să-l scoatem din încurcătură. Păi cît de prost trebuie să fii să mizezi pe Geoană? Chiar dacă va cîştiga mîiine, cum va explica Crin că a pus umărul la numirea unui prost în fruntea ţării? Auzi, domne, cum vor ei să întărească parlamentul, prin proiectul Iohannis pe cal alb. Vai, vai, vai… Jal-nic.
2009-12-05 22:19:45 | Raporteaza
M-am plictisit. Schimbă titlul. Votez Eddy Manole şi în turul II.
Apropo, e valabil şi pentru alţii: de ce n-aveţi curaj să ziceţi: VOTEZ GEOANĂ? Faza cu votez Băse dar vreau să iasă altcineva sau sînt nehotărît sau VOTEZ CRIN e cam de…cum să zic eu…p-aia cu bunul simţ am zis-o deja…acu o bag p-aia cu prostul gust. Un pic de coae n-ar strica.
2009-12-05 22:19:56 | Raporteaza
Căutam de ceva vreme un om care să gândească aşa, că văd că tendinţa e alta şi n-aveam chef să comentez de-a-n pulea. Eu, dincolo de opţiunea mea personală, mă întreb ce o fi în mintea ălora care l-au votat pe Antonescu şi acum îl votează pe Băsescu. Adică au ales un candidat, l-ar fi vrut preşedinte, i-ar fi acordat încredere pentru TOATE gesturile politice posibile pe termen de cinci ani, dar la primul gest politic real îl contrazic şi-l trădează? Păi, atunci, eu înţeleg că aceşti oameni făcuseră la primul tur o alegere evident greşită şi că opiniile lor foarte gălăgioase au fost muşte pe căcat. Caz în care nu înţeleg de ce mai abordează problema cu o tristeţea bagaboantei seduse şi abadonate (vezi cazul Pătrăşconiu). Ori îl votează pe Băsescu recunoşcându-şi prostia de la primul tur şi, eventual, abţinându-se ruşinaţi de la alte comentarii, măcar până după alegeri, ori îl votează pe Geoană din semn de respect pentru candidatul lor preferat, Crin. La un alegător simplu înţeleg switch-ul; la un formator de opinie – precum sunt sau se închipuie colegii tăi – e cam impardonabil. Adică mă pun în situaţia unuia care l-a votat pe Crin la turul I pentru că l-a convins voxpublica: iar acum, după numai 10 zile, mi se spune că Antonescu e de fapt un fel de bou, că ex-viitorul meu preşedinte face greşeli şi că, de fapt, tot Băsescu e mai bun. Păi ăştia sunt comentatori politici serioşi sau băgători în seamă care ocupă conjuctural spaţiul public şi, după ce dau şi ei un mic brânci ţării în prăpastie, spun cu natureleţe şi fără jenă că au greşit?
2009-12-05 22:21:38 | Raporteaza
Eu voi vota si nu voi vota cu Crin Antonescu.
De ce nu voi vota:
1. Fiindca Antonescu nu exista pe buletinul de vot.
2. Fiindca, intre turul I si II POLITICIANUL Crin Antonescu n-a existat, a existat doar OMUL Crin Antonescu, iar eu votez politicieni, nu oameni.
3. Fiindca, intre cele doua tururi, proiectul prezentat de Antonescu inainte de turul I (politica bunului-simt) s-a dovedit a fi doar praf in ochi, transformandu-se, prin intermediul D-lui Patriciu, in “politica loviturii sub centura”.
Iata de ce, in turul II, voi vota doar cu o parte a lui Crin Antonescu. Acea parte a Domniei Sale care a spus “Basescu e viu, Geoana nu e deloc”. Voi vota deci, cu politicianul, nu cu omul Antonescu.
2009-12-05 22:22:15 | Raporteaza
SINCER MI E MILA DE TINE!CHIAR TI SE PARE CA ANTONESCU E UN OM CARE CHIAR AR FI INTERESAT DE BINELE TAU,AL MEU SAU AL ORICUI ALTCUIVA?DIN MOMENT CE SI A TRADAT PARTIDUL DINTR O URA PROSTEASCA PT BASESCU INSEAMNA CA E UN OM DE CACAO!!
TRAIAN BASESCU PRESEDINTE
2009-12-05 22:24:42 | Raporteaza
partid al CAREI sef? kashto .putain de grammaire. pour la bonne bouche mai dai si un citat din tonton Mitterand.Pe cand unul din Georges Marchais?Partidul fondat in 1875 nu avea drept sigla o secera si conducatorii lui nu puteau fi mituiti cu caltabosi…
2009-12-05 22:25:56 | Raporteaza
Mai bine ziceai ca votezi cu Coposu !
Tot aia era, ca doar sunteti de ‘larga uniune nationala’.
Iti doresc 5 ani de liniste, dar vezi cum faci cu barba si cu parul ala, ca poate o sa e prinda minerii prin oras cand o sa vina la plantat panselute in Piata Universitatii !
2009-12-05 22:30:16 | Raporteaza
Bravo domnule Ionescu! Si eu cred intr- o generatie de alta mentalite, europeana, nu de un balcanism infiorator.
2009-12-05 22:31:56 | Raporteaza
Esti un prost sa vede pe fatat ta looooooosere, eu as vota Basescu ca sa ai tu d elucru fraere, ca de nu vai si amar de curul tau
2009-12-05 22:33:06 | Raporteaza
Ah, si mai am o nedumerire, in legatura cu punctul 2:
In ce fel alegerea lui Geoana intareste Parlamentul, nu Presedintia, din moment ce Geoana insusi a declarat ca accepta rezultatul referendumului si va porni imediat la tranformarea Parlamentului in unicameral, precum si ca el poate fi, la nevoie, pumnul de fier in manusa de matase?
2009-12-05 22:35:30 | Raporteaza
Deci, am facut greseala sa ma iau cu diverse si am uitat ce mi-a zis omul asta, Alin, sa votez.
Sa recapitulam:
Sunt liberal, sunt prost, votez …
Nu-i asta.
Sunt liberal, sunt geoana, …
Parca nu.
Sunt liberal, sunt calm, relaxat, votez un prost!
Sa nu uit pana maine.
2009-12-05 22:45:33 | Raporteaza
De ce Moldova a votat cu Geoana? Pentru ca vor mai aproape de Moscova!
2009-12-05 22:48:44 | Raporteaza
Nu stimabile nu te da pe dupa plop!
Eu cetateanul Stefan Alexandru Iordache iti arunc manusa precizandu-ti ceea ce tu insati ca un las n-ai curajul sa afirmi:
tu cetateanul Alin Ionescu ai ales sa votezi cu hidra bolsevica vinovata de toate crimele politice petrecute incepand cu 1945 in Romania
Tu cetateanul alin ionescu votezi cu cei care au mainile manjite de sangele celor cazuti dupa 22 decembrie 1989(dupa fuga lui Ceausescu si in 13-15 iunie 1990).
Cu acesti criminali patentati votezi domnule, pardon tovarase Alin Ionescu.
Si mai afla tovarase Alin Ionescu ca PNL din 2009 n-are absolut nicio legatura cu PNL din momentul fondarii si nici macar cu PNL din anii ‘30 cand fratele unuia dintre strabunicii mei, pe nume Pascu, indeplinea functia de prefect la Focsani din partea acestui partid istoric.
PNL astazi are insa o legatura indisolubila cu odraslele kominternistilor(vezi cazul Bogdan Olteanu), cu informatorii Securitatii(vezi cazul Dan Amedeo Lazarescu si mai nou al unui fost cumnat al lui Calin Popescu Tariceanu, pe numele sau adevarat Corneliu Munteanu si de turnator ”D.R. Popescu”)
Acesta este PNL in 2009 tovarase bolsevic Alin Ionescu.
RUSINE ALIN IONESCU.
2009-12-05 22:49:21 | Raporteaza
alin ionescu, esti mai prost ca geoana, deoarece votezi un prost!
2009-12-05 22:51:45 | Raporteaza
Nu stimabile nu te da pe dupa plop!
Eu cetateanul Stefan Alexandru Iordache iti arunc manusa precizandu-ti ceea ce tu insati ca un las n-ai curajul sa afirmi:
tu cetateanul Alin Ionescu ai ales sa votezi cu hidra bolsevica vinovata de toate crimele politice petrecute incepand cu 1945 in Romania
Tu cetateanul alin ionescu votezi cu cei care au mainile manjite de sangele celor cazuti dupa 22 decembrie 1989(dupa fuga lui Ceausescu si in 13-15 iunie 1990).
Cu acesti criminali patentati votezi domnule, pardon tovarase Alin Ionescu.
Si mai afla tovarase Alin Ionescu ca PNL din 2009 n-are absolut nicio legatura cu PNL din momentul fondarii si nici macar cu PNL din anii ‘30 cand fratele unuia dintre strabunicii mei, pe nume Pascu, indeplinea functia de prefect la Focsani din partea acestui partid istoric.
PNL astazi are insa o legatura indisolubila cu odraslele kominternistilor(vezi cazul Bogdan Olteanu), cu informatorii Securitatii(vezi cazul Dan Amedeo Lazarescu si mai nou al unui fost cumnat al lui Calin Popescu Tariceanu, pe numele sau adevarat Corneliu Munteanu si de turnator ”D.R. Popescu”)
Acesta este PNL in 2009 tovarase bolsevic Alin Ionescu.
RUSINE ALIN IONESCU!
2009-12-05 22:51:52 | Raporteaza
Nu stimabile nu te da pe dupa plop!
Eu cetateanul Stefan Alexandru Iordache iti arunc manusa precizandu-ti ceea ce tu insati ca un las n-ai curajul sa afirmi:
tu cetateanul Alin Ionescu ai ales sa votezi cu hidra bolsevica vinovata de toate crimele politice petrecute incepand cu 1945 in Romania
Tu cetateanul alin ionescu votezi cu cei care au mainile manjite de sangele celor cazuti dupa 22 decembrie 1989(dupa fuga lui Ceausescu si in 13-15 iunie 1990).
Cu acesti criminali patentati votezi domnule, pardon tovarase Alin Ionescu.
Si mai afla tovarase Alin Ionescu ca PNL din 2009 n-are absolut nicio legatura cu PNL din momentul fondarii si nici macar cu PNL din anii ‘30 cand fratele unuia dintre strabunicii mei, pe nume Pascu, indeplinea functia de prefect la Focsani din partea acestui partid istoric.
PNL astazi are insa o legatura indisolubila cu odraslele kominternistilor(vezi cazul Bogdan Olteanu), cu informatorii Securitatii(vezi cazul Dan Amedeo Lazarescu si mai nou al unui fost cumnat al lui Calin Popescu Tariceanu, pe numele sau adevarat Corneliu Munteanu si de turnator ”D.R. Popescu”)
Acesta este PNL in 2009 tovarase bolsevic Alin Ionescu.
RUSINE ALIN IONESCU!!
2009-12-05 22:52:59 | Raporteaza
Eu nu votez ca mi-e lene sa ma duc la sectie. Daca s-ar amplasa una la cafeneaua mea preferata, alta ar fi treaba.
Dar acuma am o dilema: daca as vota, ceea ce repet, nu e cazul, as vota cu catindatul care o apreciaza cel mai mult pe Adriana Saftoiu. Nu va ganditi la cine stie ce mare lucru, pur si simplu mi se pare o milfa beton. Or, se pare ca Base o aprecia de numa’, de numai ce i-a poftit ei sufletelul si etc. stiti continuarea. Pe de alta parte, fereasca sfantu’ ce idei o fi avand intaiul nostru Cetatean (turmentat?)? Daca i-a pus gand rau si el si-mi face concurenta?
Sa votez cu Crin reloaded-aka Geoana? Hm, pare sa o placa pe aia, Aurica, sau cum ii zice!? Deci nu s-ar pune problema de concurenta-aparent cel putin. Dar daca nu e concurenta, atunci carevasazica nici prea mult nu o apreciaza. Ergo, eu cu cine as vota? Daca, Doamne fereste, as vota?
2009-12-05 22:53:49 | Raporteaza
Dupa cum ai vorbit acum cateva zile la troaca de porci, pardon, Irealitatea tv. cu moderatoarea rusinii, Dragotescu, sa sti ca nu ma mai surprinzi cu acest mesaj al tau si nu stiu cati vei influenta , pentruca eu cel putin cu o multime de cunostinte de ale mele, votam BASESCU !
2009-12-05 22:55:14 | Raporteaza
frate esti masochist? nevasta-ta stie? stiai ca esti impotriva curentului de pe net( oameni educati)..ai numarat cati te-au injurat si te-au spurcat de nevasta?
2009-12-05 22:56:14 | Raporteaza
de fapt bolsevicii ca tine tocmai asta-si dorescx sa ne starneasca atata dezgust incat nici sa nu mai comentam ineptiil.e voastre.
din aceastra cauza am scris mai inainte insati in loc de insuti si or mai fi si aslte agramatisme provocate de scarbas citirii laturilor dumitale.
dupa cum vezi pustiule bolsevic nici macar acu m nu ma ostenesc fiindca nu meriti decat dispret, sa fiu atent la cum imi alearga dejtele pe tastatura
2009-12-05 22:57:16 | Raporteaza
Alin Ionescu,
la “inaltime” articolul tau, ca de obicei. de inteles…intelege cine poate.
Si eu votez la fel, impotriva lui Basescu. Imi este necesara certitudinea unui plan de guvernare post electoral. Varful crizei se va simti in februarie-martie anul viitor, iar cu basel, nu vom avea guvern nici la sfarsitul lui ianuarie.(degeaba conteaza pe racolarea dezertorilor/lepadaturilor din toate partidele..) Plus perspectiva alegerilor anticipate, campanie. Deci haloimasul continua in forta peste o tara pustiita de criza economica si morala.
practic in spatele lui base nu se afla nici un plan ci numai retorica populista si gaunoasa, sperietoarea cu mogulii – analoga cu “sariti, vin mosierii”, polologhia anticomunista – analoga cu “noi muncim, nu gandim”,telefoane ascultate, securitatea “calare” pe oponentii politici, etc, etc. Nu vi se pare cunoscut?
Este clar, ne-am intors in 1990, cand papasa Iliescu avea exact aceeasi retorica si ‘metode de lucru”. Practic urmasul lui Ileascu dupa 20 de ani de la Revolutie Nu este Geoana, ci Basescu – un Iliescu mai tinerel si mai diabolic.
De altfel- am mai spus asta- dupa castigarea alegerilor din 90, nea Ilici se gandea la un “urmas”,pe care sa il creasca si sa-i lase “mostenire” partidul; dupa ce s-a uitat putin in in ograda, l-a gasit: ei bine nu, nu era Adrian Nastase, cum s-ar presupune ci…. Traian Basescu! Iata ca proorocirea este pe cale sa se implineasca…
P.S. Nu stiu daca o sa mai ai “loc” pe voxpublica de basescieni. de altfel, eu deja intru mai rar (am si multa treaba) si cam cu greata, doar pentru cateva “floricele” – tu, d-l Antonesei, D. Buscu, L. Davidescu, D. Oanta ce tocmai a plecat – floricele cu care nu stiu daca intram in primavara….
2009-12-05 22:58:24 | Raporteaza
As vrea sa iti fac cateva observatii:
Nu votezi cu Antonescu, tu votezi cu Geoana.
Cat de “de dreapta” e un partid nu are legatura cu anul de infiintare.
2009-12-05 23:01:05 | Raporteaza
Cine este Antonescu?
2009-12-05 23:01:15 | Raporteaza
Dupa cum ai vorbit la troaca de porci, pardon , Irealitatea tv.,cu moderatoarea rusinii, Dragotescu, sa sti ca nici nu ma mir! Dar cu asta , nu vei mai influenta pe nimeni si cu atat mai putin pe mine , care oricum cu o multime de cunostinte de ale mele votam Basescu !
2009-12-05 23:02:01 | Raporteaza
Nu ai decât să votezi cu Geoană. PNL nu se vă întări dacă, cumva Geoană câştigă. Fii sigur de asta amice.
PNL deja are o mare problemă în acest moment şi nu cred că nu vezi asta. Dar…asta este. Interesul contează.
Sunt curios să văd, dacă liderii de opinie care îndeamnă acum direct sau subliminal cetăţenii să-lvoteze pe Geoană îşi vor cere scuze văzând dezastrul din următorii ani, cu Geoană şi PSD la cârma ţării. Mă îndoiesc.
Dacă nici după confruntarea directă nu aţi realizat ce paiaţă susţineţi în persoana tov.Geoană înseamnă că aveţi mari probleme de înţelegere domnule.
2009-12-05 23:03:00 | Raporteaza
Fac pariu pe oricat ca nu este niciun tembel care sa fi votat in primul tur pe Crin si acum sa-l voteze pe Basescu.
Exceptie cei accidentati la cap in perioada asta.
2009-12-05 23:03:05 | Raporteaza
Revin cu alt nume si alt comentariu, ca am uitat ceva!
Retin cuvinte de prin comentarii: Iliescu, Bolsevism, comunism, Dobrogeanu Gherea, Bratianu. Criterii de dat cu votu’n urna cica!
Alo, daca o tineti tot asa la alegerile urmatoare se va vota in functie de cine a fost sau nu pe Campia de la Islaz! Si la si mai urmatoarele vom discuta despre cine a fost sau nu la Baia sau, mai rau, la Posada! (Ma rog, aci UDMR s-ar putea sa aiba probleme.)
Dar poate ca nu e vorba de prostie, ci de o mica neatentie: am cam uitat ca suntem in anul 2009!!!
2009-12-05 23:03:38 | Raporteaza
dar de ce sa votam pentru un neamt? N-avem noi romanii nostri vajnici? Negoita,Poteras,primarul Volosevici, o tanara speranta PDL, sau mai “greii” Blaga, Boc, Videanu, Elena Udrea? Gasim si consilieri care la o adica se vor sacrifica pentru neam si tara, cum ar fi Stanisoara de la aparare si altii ca el… De ce vreti d-lor sa stricati aranjamentul? Ne era asa de bine!! Toate mergeau ca pe roate pana s-a bagat desteptul de Crin care a dat imbold pentru zgaltaiala lui Basescu cel puternic, destept, frumos, cu trecere la femei si cu dare de mana… Noi de dansul avem nevoie, ce Parlament, ce guvern! Servicii ca sa ne apere de rusi, dar si de englezi, francezi, americani si un presedinte caruia ii place lectura serioasa de Note informative; restul e superfluu. Asa ca reveniti la decizia sa votati tradatori, comunisti si “stangaci” ca tara de “dreptaci” are nevoie.
2009-12-05 23:03:51 | Raporteaza
HALLO ! Ala de-l vrei tu nu e pe buletinul de vot. E in bratele lui Organ si si-o trag in popou. Nu fi looser !
2009-12-05 23:06:10 | Raporteaza
Ce votezi monsher? Geoana sa intzeleg… Ca daca votai Antonescu inseamna ca votai la tine acasa in baie pe WC. Acum nu ai de ales Geoana. Asha ca lasa vreajeala, controleaza-tzi portofelul bine pentru ca dupa rezultate va trebui sa analizezi pe cine mai pupincurizezi ca sa-l umpli. Pe cat punem pariu ca peste un an scrii despre altul ca e mare, tare shi deshtept…
2009-12-05 23:06:14 | Raporteaza
@elenick , #256
Mi-a atras atentia comentariul, parea rational. Pana la pleiada de “monstri sacri” din post scriptum. Intr-adevar, mari oameni, mari caractere. Am remarcat cu totii.
2009-12-05 23:09:49 | Raporteaza
Alin Ionescu,
1-5: Vadim va fi mandru de tine. Nu i-ai inselat asteptarile!
Si Voiculescu, SRS, Nistorectu, Hrebenciuc.
Ca sa vezi la ce-i bun un rafinat intelectual. Brava, baiatule!
2009-12-05 23:12:31 | Raporteaza
PE BUNE!
NU POTI FI ATAT DE TEMBEL A VOTEZI CU BASESCU DUPA CE-AI VOTAT CU CRIN IN PRIMUL TUR!
2009-12-05 23:13:19 | Raporteaza
Neamtu’ asta e un fel de colorvanghele nemtesc. Gandeste baiete ca e neant autohton si cu un dosar copy-paste dupa ‘almanahe’. E un fake, nu-i neamt genuine. E super naravit de obiceiuri “made in Romanica”. Despre ce vorbim ? Nu ne sunt de ajuns falitii nostrii – ii vrem si pe ai lor ? Revino-ti baiete !
2009-12-05 23:15:04 | Raporteaza
“Consider că e necesară o consolidare a poziţiei dobîndite de Crin Antonescu în fruntea PNL şi asta deoarece estimez că această consolidare e necesară pentru normalizarea unei vieţi politice democratice în România următorilor cinci, zece ani. ”
pam-pam! Aspecte-aspecteee, fapte concreteeee!
Maaare ti-e gradina, Doaaamne!
2009-12-05 23:17:49 | Raporteaza
@dle Alin Ionescu: asta se cheama mana moarta..
mai bine spune adevarul, ca mine: deoarece nu sunt masochist, mai bine votez pe Simona Senzual decat pe bashescu…
dupa cat dezastru a produs numai in ultimul an cand a avut pe marionera Boc la guvern, bashescu nu mai poate fi votat decat de masochisti…ne place datoria enorma? ne place nivelul somajului si nr falimentelor? ne plac masurile anticriza care nu s-au luat? ne place sa fim ascultati si vazuti de firma ochiul si timpanul? traim bine? daca raspunsul e da, putem vota bashescu
2009-12-05 23:19:42 | Raporteaza
Socrii mei au facut fiecare cate 5 ani de puscarie politica. Un unchi al meu, frate al mamei, a murit in prizonierat la rusi. Baiatul unui var a murit la revolutie in povestea aceea tenebroasa cu copii chemati de la unitatea de la Campina. Un alt nepot trebuia sa se insoare in sfarsitul lui 1989 si s-a dus in 21 decembrie sa faca o proba de costum. A fost luat de pe strada (absolut degeaba, aveti cuvantul meu) si dus in fortul 13, batut moderat si apoi eliberat. In martie 1990 cand a incercat niste demersuri pt. a i se recunoaste calitatea de revolutionar, printre cei care ar fi trebuit sa-i dea acte deoveditoare erau cativa dintre cei care il batusera. A renuntat. Sunt acestea oare suficiente si veritabile argumente pentru a nu citi gaunoasele si “cultele” tale explicatii? Chiar se asteapta cineva sa votez cu stanga in urmatorii 150 de ani?
2009-12-05 23:22:10 | Raporteaza
Mai bine ramaneai prelucrator prin aschiere, nu ne mai omorai cu mari citate inteligente si consideratii tembele despre liberalism…
2009-12-05 23:23:48 | Raporteaza
Tare articolul daca a resuscitat-o si pe sinistra sa admiratoare
2009-12-05 23:23:49 | Raporteaza
Sa ne si destindem: mirceageoana.ro../
Acum imi explic unele comentarii de pe voxpublica. S-au ratacit, bietii de ei. Nici nu mai putem sa-i condamnam pentru optiunea facuta, e o vorba – In tara orbilor, chiorul e imparat.
2009-12-05 23:24:02 | Raporteaza
da, ce pot sa zic haideti sa ne gandim sa-i consolidam lui crinulet pozitia. penibil. ala nici nu avea habar ca se intalneau hrebenciuc cu vantu si cu patriciu. nu era invitat. persoana importanta ce sa zic. asa ar fi fost si ca presedinte, o simpla marioneta.
2009-12-05 23:24:19 | Raporteaza
Mai inainte intrebam pe forum: Cat de retardat trebuie sa fii ca sa votezi Geoana ca asa a zis Crin si ce faci daca Crin se razgandeste cum s-a mai intamplat. Am reflectat si am ajuns la concluzia ca cei care il voteaza pur si simplu pe Geoana trebuie sa fie aidoma lui. Insa cei care il voteaza pe Geoana la sugestia lui Crin sunt de-a dreptul schizofrenici. Daca astazi spun despre Geoana ca este retardat, manipulat etc iar maine va spun sa-l votati este clar… Asa ca nu mai am intrebari.
2009-12-05 23:25:42 | Raporteaza
BRAVO!!!…e foarte usor sa accepti resturile oamenilor aflati la putere si foarte greu sa lupti impotriva lor…RESPECT!!!…si pentru postacii pdl-isti…n-am vazut un singur argument rational la voi…omul asta v-a dat o multime…da’ sunteti atat de indoctrinati incat nu puteti gandi singuri si detasati de fenomenul portocaliu…fenomen aflat in coacere si posibil sa devina rosu…
2009-12-05 23:26:25 | Raporteaza
Foarte bine! Dar de libertatea asta de exprimare, prin care poti face public fara consecinte pe cine alegi, numai de cand e Basescu presedinte ai mai vazut, in vremea lui Iliescu toti stateau chitic si ziceau pe cine pun stampila.
2009-12-05 23:28:19 | Raporteaza
Am inteles pana acuma perfect de ce nu trebuie votat Geoana. Asa ziceti voi si voi stiti mai bine. ok. Inteleg ca cei care voteaza Geoana sunt batuti in cap si singuri inteligenti sunt proBasescu. ok. Ziceti-mi si mie , inteligentilor, daca va iese Basescu si in urmatorii 5 ani nu vedeti nici un mogul condamnat, va duceti la referendumul din 2014 sa votati inca un mandat pentru el?
2009-12-05 23:30:18 | Raporteaza
preocupat, 261,
nu stiu daca esti la curent cu “pozitia” vis a vis de vot a gruprilor de intelectuali, mai mult sau mai putin apropiati de putere (adica de sinecuri) : toti au votat “Antonescu” in turul unu! iar acum, vezi bine, nu au alta “varianta” decat sa voteze Base si sa recomande tuturor acest lucru. daca s-ar muri de ipocrizie, ar fi o molima…
@dR3am…
pe unii dintre ei ii cunosc personal, asa ca “impresiile tale” ma lasa rece. cat desprre cei 2 “economici” – vom mai auzi de ei cu certitudine!
a,si am uitat sa-l mentionez pe Costi Rogozanu…acum sper ca dormi linistit!
2009-12-05 23:30:50 | Raporteaza
bă, io dă te prind pă uliţă, ţam spart moaca. băşinosu ala dă crin(numa ţîganii au nume dă flori) e ceee ce americanii zîc “EPIC FAILURE”, uon măschărîci dă doi lei, dă zîci căi roboţăl dăala ce şă traje cu cheie şii dai drumu întro direcţie şi margă şi facă larmă în tătă casa. batăţâl dumnezo cu înjeruu pă crin ala şi pă neasemuitul într-ale erudiţiei diplomatice, domnul Mircea Geoana.
2009-12-05 23:31:08 | Raporteaza
Si nu ziceau, sa fie corect.
2009-12-05 23:33:27 | Raporteaza
Aline, ma bucur ca nu-mi distrugi self-esteemul… mereu mi-ai dat impresia de spoiala si fara coaie, exact ca Antonescu si Geoana…
…vorba lui Bleen (merci hombre de expresia sinonima lui “om slab”, cum spunea Base)
2009-12-05 23:36:27 | Raporteaza
Esti un fraier!
Crin Antonescu nu reprezinta nimic! Aaaa… reprezinta mizeria din politica romanesca: oportunismul, inconsecveta si lipsa de principii. Legati-va un cataroi de gat si aruncati-va in Dunare… la Tulcea!!! Ha, ha, ha.
2009-12-05 23:36:52 | Raporteaza
Daca ati fi taiat punctul 1. din pledoaria dumneavoastra as fi putut sa va respect decizia. Dumneavoastra sustineti din vorbe ca vrei ca interesele publice si chiar private sa se negocieze de partide, nu de oameni politici, dar votazi cu un om care a negociat, om politic si candidat fiind, cu unii dintre cei mai patati oameni ai tarii. Pardon, aveti o problema de rationament, poate ca dumneavoastra singur nu va dati seama, mai cereti si o terta opinie! Taiati punctul 1., si va putem intelege, dar sa pui fix pe primul loc povestea cu negocierile … e deja de ras, pe cuvant!
2009-12-05 23:37:45 | Raporteaza
@ Nellu Este foarte posibil sa nu vedem niciun mogul condamnat pana in 2014 mai ales ca este posibil ca unele fapte sa se prescrie. Iar daca nu mai au “tentatii” este cu atat mai bine pentru ei, dar probabil si pentru restul.
2009-12-05 23:39:10 | Raporteaza
@elenick
Ai exemple concrete, nume, etc?
2009-12-05 23:41:00 | Raporteaza
@nellu
E ca si cum ai intreba daca m-as duce la referendumul lui Geoana (daca iese) din 2014 pentru trimiterea unui nou astronaut in spatiu. Sau la cel de la anul in legatura cu premierea romanilor care revin din strainatate cu 20.000 de Euro… De fapt, daca ma gandesc bine, NU e acelasi lucru. Basescu n-a declarat niciodata ca vrea sa fie presedinte mai mult de 2 mandate.
2009-12-05 23:41:50 | Raporteaza
Nu cred ca Vox Publica ar trebui sa beneficieze de participarea unor oameni inteligenti. De ce? Pentru ca va veni ziua cand ei vor fi eliminati, iar de publicitatea proiectului vor beneficia maimutoi ca Alin Ionescu. Refuz sa ma alatur proiectului Vox Publica atat timp cat li se permite unor nulitati ca Alin Ionescu sa posteze.
2009-12-05 23:42:10 | Raporteaza
*nou astronaut roman in spatiu
2009-12-05 23:44:00 | Raporteaza
In viata mea n-am votat PSD-ul si nici n-am crezut ca voi vota vreodata, insa maine o sa iau o lamaie-n gura si-o sa pun stampila pe Geoana. Alta solutie nu e, daca vrem sa scapam de base manelistul!
2009-12-05 23:47:43 | Raporteaza
Diversiune de zile mari la Pitesti. Tot orasul a fost umplut in seara aceasta de fluturasi in care primarul PSD, Tudor Pendiuc, l-ar sustine pe Traian Basescu!
bitpress.ro/art../
2009-12-05 23:49:01 | Raporteaza
Prostacii portocalii sunt in fibrilatie:)
youtube.com/wat../
2009-12-05 23:49:39 | Raporteaza
“…consolidare a poziţiei dobîndite de Crin Antonescu în fruntea PNL..”? POFTIM? Crin Antonescu e un TRADATOR, a fost partas la cel mai grav lucru din Romania postdecembista. In 1 dec. 2009 am fost martorii celei mari manipulari media cu concursul unui partid politic. In timp ce la Timisoara au iesit in strada revolutionari si oameni pasnici indignati de blasfemia care s-a facut, tocmai de ziua nationala, pe cele doua “televiziuni” se prezenta ca fiind o bataie intre sustinatorii partidelor concurente, iar pe TVR se intrerupea programul (exact ca in dec. 89, dar pe invers), pentru a se difuza un mitingn electoral cu Geoana. Incredibil. A fost momentul care a aratat clar ce ne asteapta daca regimul PSD ajunge la putere. Mai grav a fost ca la acest moment au fost partase si cele doua partide istorice. Crin Antonescu va intra in Istoaria Romaniei ca TRADATOR ! Cariera sa politica in fruntea PNL se va termina curand…
2009-12-05 23:51:11 | Raporteaza
Eu am votat o singura data cu PSD-ul, in 2000, la Iliescu vs. Vadim. Insa diferenta intre acel duel si acesta e atat de uriasa, incat nici nu se pune problema sa fac acelasi lucru.
un tembel (cu multumiri domnului preocupat)
2009-12-05 23:52:26 | Raporteaza
Asta e cheia, votul liberalilor.
Care vot e clar: JOS Basescu!
2009-12-05 23:54:23 | Raporteaza
Dle Ionescu, cu tot respectul, dar mi se pare ca va ascundeti in spatele cuvintelor; nu stim daca alinata aceasta va dura 5 ani, dar stim sigur ca prin votul dvs pt Dl. Geoana il girati pe acesta pt un mandat de 5 ani ca presedinte. Asa ca, ar fi mai cinstit pt toti cei care voteaza Geoana amagindu-se ca o fac vazand in spatele lui pe Antonescu sa fie fair si sa o zica in gura mare: votez Geoana. Mi se pare ca scopul psd-ului a fost atins…prin lipirea de pnl si mai nou pntcd sa dea o fata umana unui partid grotesc, cu figuri sinistre (mult mai sinistre si mai multe decat la alte partide).
2009-12-05 23:54:50 | Raporteaza
Doamne, ce fericire e sa votezi GEOANA!
2009-12-05 23:56:35 | Raporteaza
Am fost pe rând preocupat, îngrijorat, intrigat, revoltat, disperat. Acum sunt edificat.
Votez împotrivă!
2009-12-05 23:58:51 | Raporteaza
Bai oamenilor, ma mir ca nu v-ati prins de shmen: omul asta (Alin) e platit de cata agitatie face! La aproape 300 de comentarii o sa aiba cel mai mare salariu
… si cand te gandesti ca n-a trebuit decat sa traga un “vint publicistic” … LOL
2009-12-06 00:00:34 | Raporteaza
Mai inainte intrebam pe forum: Cat de retardat trebuie sa fii ca sa votezi Geoana ca asa a zis Crin si ce faci daca Crin se razgandeste cum s-a mai intamplat. Am reflectat si am ajuns la concluzia ca cei care il voteaza pur si simplu pe Geoana trebuie sa fie aidoma lui. Insa cei care il voteaza pe Geoana la sugestia lui Crin sunt de-a dreptul schizofrenici. Daca astazi spun despre Geoana ca este retardat, manipulat etc iar maine va spun sa-l votati este clar… Asa ca nu mai am intrebari.
2009-12-06 00:02:04 | Raporteaza
Hop si Ionescu cu o tampenie. Zice o lege a lui Murphy “Ceea ce se explica prin prostie nu e necesar sa fie explicat prin alte motive sofisticate”.
Sau n-o fi stiind ca Antonescu nu a reusit promovarea in turul 2?
Pana acum l-am crezut pe Alin Ionescu un teribilist care isi doreste doar sa atraga cat mai multe comentarii la articolele lui. Acum, ii acord aceasta prezumptie in proportie de doar 10%. Pentru ca, daca chiar crede ce a scris, e clar pe campi.
Antonescu, Tariceanu si Campeanu su Quintus si-au batut joc de mult de doctrina liberala asa ca n-au de unde sa fie salvati. Au guvernat mai de stanga decat orice guvern in perioada 2007-2008. S-au prostituat cu cine au putut pentru a implini visul stapanului Patriciu: un partid mic, de 8-10%, un partid “balama” care sa faca parte din orice formula de guvernare.
Se pisha pe ei acesti “liberali” daca va citesc elucubratiile dle Ionescu. Faceti ce vreti cu votul dvs dar rationamentul dvs e ridicol.
2009-12-06 00:05:31 | Raporteaza
preocupat,
mi-e cam greu… cu o parte din ei sunt prieten si i-am ocarat destul pana acum! Oricum le-am promis ca le voi baga degetele in ochi la fiecare derapaj al lui basescu, de aici incolo… cred ca vor orbi rapid.
poate dupa….
2009-12-06 00:07:41 | Raporteaza
2009-12-05 23:54:50
#299 Doamne, ce fericire e sa votezi GEOANA!
2009-12-05 23:56:35
Eu iti inteleg preocuparea, dar tu?
2009-12-06 00:09:41 | Raporteaza
Ce ciudat…
Dragă @Alin
Ce ciudat, repet… Tu ţi-ai afirmat un drept democratic (de a vota pe cine-ţi place) şi iată că lumea a sărit să-ţi dea peste mînă. Mai mult: cu înjurături, cu mui, cu tot tacîmul. Asta explică originea intimă a războaielor. Ura faţă de celălalt. Convingerea că e că pe celălalt îl poţi ucide, repet, ucide, dacă eşti îndreptăţit. Ce ne lipseşte pentru a fi ucigaşi? Îndreptăţirea…
Dar spune-mi, ce-i împinge pe oameni să intre pe un blog care nu le place? Masochismul?
Pînă una, alta, felicitări. Pentru efortul de a gîndi. Poate ai s-o dai în bară-ntr-o zi, dar, pînă atunci, eşti OK. Sînt mîndru să-ţi fiu amic!
2009-12-06 00:18:29 | Raporteaza
Olaaaaa, oliii, au venit pupariii!!! Ha ha ha!!!
E un privilegiu si o onoare sa’i vezi cum presteaza la fundu Beshinosului. Cel mai mult imi place cum se inghesuie. Parca’s inainte de ‘89 cand se inghesuiau sa intre in autobuze. Ha ha ha!!!
Basea, Basea te iubim ca ca tine nu gasim! Ha ha ha!!!
Pedeleprele oligofrene au invadat zona comentariilor. Ei saracutii cred ca postarile lor se numara la votare. Ca pufoaicele! Ha ha ha!!
Bey pupinarioti, aici se presteaza liber. Pentru fun. Daca vreti sa faceti ceva pentru idolul vostru beshinos, mereti la caftit pesedisti si liberali. Faceti revolutiunie. Aici pe forum nu faceti nici cat o ceapa degerata. Ha ha ha!!!
Spre gloria Mitocanului!
2009-12-06 00:20:09 | Raporteaza
@elenick
Ramane intre noi si ce iti spun eu. N-au votat cu Crin in primul tur, au auzit ca era cooool si se bagau in seama.
Eu, in prostia mea, astept exemple de la cei care citesc. Sa spuna unul, zece, o mie, ca voteaza acum cu basescu, dupa ce au votat cu Antonescu in primul tur.
Mor de curiozitate…
2009-12-06 00:21:27 | Raporteaza
Bravo.Va apreciez ca ati exprimat ce veti face. Si eu fac acelasi lucru.
2009-12-06 00:24:07 | Raporteaza
Mai spun o data:
“Cine se aseamana se aduna”
Iar dumneata coane Aline nu te dezici. Te-am vazut de mult nu de acum.
Deci, daca Geoana e Prost de da singur in gropi,voi astia de pe langa el cum sunteti? Prostovani?
Mie unul mi-e mila de voi. Dar si mai mila imi e de mine asa ca voi vota un om cu adevarat stapan pe el si pe ce vrea. Un om cu adevarat de dreapta. Cu adevarat de dreapta da, si o sa vedeti cu ochii vostri.
Poate ca Geoana nu ne-ar intoarce complet in era Nastase-Iliescu. Asta nici nu mai e posibil azi. Nu, dar foarte pe aproape.
Iar daca mata crezi ca numitul Crin se va putea impotrivi te inseli amarnic. Si asta pentru ca in primul rand nici nu va vrea asta. Pentru ca de fapt asta ii si este mandatul primit de la conu Dinu.
Nu este asa? Ok, Voteaza-i si o sa te fac responsabil la fiecare articol pe care il vai mai srie in viata dumitale. Voteaza-l pe Geoana si o sa-ti reamintesc cu un “ti-am spus eu!” la orice articol postat in urmatorii 5 ani.
2009-12-06 00:30:24 | Raporteaza
OK, sa zicem ca e Johannis mai tare ca Josefini si David Blaine si restul la un loc si scoate din palarie solutii si din mansete miliarde .O sa avem un prim ministru beton.Dar ce ne facem de presedinte???
P.S.
As merge si eu pe mana lui Antonescu…apoi pe capul lui…apoi pe tot corpul…l-as juca in picioare , ce mai!!!
@Bleen si Nedormitul—foarte tari asta seara…toata stima
2009-12-06 00:31:03 | Raporteaza
Din pacate eu nu il pot vota tot pe Antonescu..pentru sim0plu motov ca imi face greata sa il vad dand mana cu PDS-ul pe un afis electoral…Si as paria multi bani pe faptul ca acel priemer neamt nu va face multi purici la Palatul Victoria..sunteti cam naiv pentru un om de presa.
2009-12-06 00:32:04 | Raporteaza
preocupat,
asta spuneam si eu cand am zis ca s-ar declansa o epidemie daca s-ar muri de ipocrizie! Stiu ca mint cu nerusinare, dar nu-i inteleg de ce tin sa fie culi, cum zici tu???
2009-12-06 00:32:09 | Raporteaza
@Prolog,
Vai, vai, vai!!!
E cam tragic sfarsitu’, n’asa? ha ha ha!!!
Lasa! Bucura’te de ultimele clipe in care poti sluji Badaranu’.
E sansa ta! Spre gloria lui! A Mitocanului!
2009-12-06 00:40:22 | Raporteaza
argumentat articolul lui alin. pacat ca mai sunt inca multi admiratori ai conducatorului iubit, comunist pur sange de extrema dreapta. mai sunt multi destepti care ingana papagalu portocaliu, dar se vor potoli usor, cand tovarasul
dreptaci se va retrage dupa 6dec la constanta sa-si vada de afacerea cu rusii…
2009-12-06 00:42:07 | Raporteaza
iti cauti scuze pentru o alegere de care ti-e rusine si tie
2009-12-06 00:43:40 | Raporteaza
@Florin Iaru
Am dat ctrl+f. Singurul comentariu unde apare mui/muie al tău. Azi nu v-a ieşit jocul de-a autovictimizarea delicaţilor raţionali da’ trişti.
2009-12-06 00:44:57 | Raporteaza
haideti sa fim seriosi, sa scapam de conducatorul iubit
de extrema dreapta…tocmai a semnat un contract bun cu rusii, deci are treaba la mare dupa 6 dec!
la baie, domnu basescu!
2009-12-06 00:51:18 | Raporteaza
io votez tot cu Basescu
2009-12-06 00:52:27 | Raporteaza
Elenik,
Pentru ca nu poti decat ca anonim pe blog sa incerci sa sustii logic, cu argumente, de ce l-ai vota pe Basescu.
Atractia pentru Basescu e irationala, cumva “hormonala”, e un act pe care il fac in intimitate, in cabina de vot.
La o cafea, la o tigara cu colegii, n-ai cum sa te “afirmi” ca votant Basescu. E penibil.
Astia vteaza acum Basescu exact cu aceleasi ganduri ca votantii din anii 90 ai lui Iliescu. Cu glanda!
2009-12-06 00:53:00 | Raporteaza
@Florin Iaru
Pe tot timpul campaniei, VoxPublica şi blogurile aferente s-au jucat de-a autovictimizarea, ca un fel de contrapondere la mizeria pe care o giraţi în restul trsutului. Adică, vezi Doamne, nu numai Realitatea-Caţavencu-F5 au coborît în cea mai jegoasă mocirlă, iată că şi “fanaticii portocalii” vă persecută pe voi. Încercaţi să vă ascundeţi micimea şi lipsa de coloană în spatele autovictimizării. Ca şi cum ar fi vina postacilor pentru mizeria, bisericuţele, acreala, invidia, ura, frica, laşitatea şi lăcomia din interiorul trustului. Nu muile postacilor sînt problema, ci muile pe care vi le daţi şi vi le luaţi între voi.
PS. Citeşte toate comentariile, cu răbdare şi atenţie şi ai să descoperi ceea ce era evident de ani de zile: cititorii voştri sînt mult mai inteligenţi ca voi, că de caracter nici nu mai vorbim. Şi da, contrazice-mă că în interiorul Trustului nu vă sfîşiaţi între voi pentru ultimul bănuţ sau fărîmă de orgoliu.
2009-12-06 00:57:46 | Raporteaza
Cred ca prima conditie ca sa te poti numi jurnalist ar fi sa scrii corect in limba romana, nu sa reproduci citate in franceza. Cat de bine o faci, se vede dupa “presedentie” si “partid [...] al CAREI sef”. Mda, cine se aseamana se aduna… cu Prostanacul. Domnule, nu ma intereseaza scuzele pe care incerci sa ti le gasesti pentru a justifica punerea stampilei pe PSD, dar te sfatuiesc sa scrii in continuare, ca sa te faci si mai mult de ras.
2009-12-06 01:01:48 | Raporteaza
pai tocmai crin e esenta imposturii si incompetentei in politica. daca ar trebui sa fac o reclama despre impostura si incompetenta l-as folosi pe crin cu toate vorbele si gesturile lui. dar scatofagii, aline, au si ei nuantele lor.
2009-12-06 01:02:11 | Raporteaza
bravo bleen
2009-12-06 01:04:19 | Raporteaza
Emotionant Florin Iaru. A zis cu mui?
O fi fost si el, oare, pe 1 Decembrie, cu un steag rosu in mana, in Piata Operei din Timisoara? Sau o fi empatizat din fata calculatorului?
2009-12-06 01:04:44 | Raporteaza
pai va trebui sa mai astepti cel putin cinci ani, ca Antonescu a iesit din carti pe 22 noiembrie!
2009-12-06 01:10:00 | Raporteaza
1. Ca sa vezi! Si eu, in turul II, votez tot cu Alin Ionescu. Si in turul III, la fel.
2. Constat cu orgoliu si satisfactie ca suntem atat de putini; cel putin aici, pe vox. “Si asta ma reconforteaza enorm”. (dati fuga si dupa asta pe gugal, copii)
3. “Uneori, romanul e bine sa fie si putin neamt.” Si neamtului, as adauga eu, nu ii prinde rau sa fie putintel tigan.
4. Maestre, fiind aici ca la Thermopyilae, propun sa pierdem maine cu demnitate. Si, daca Cerul va vrea sa nu pierdem, atunci sa castigam cu “destinctie”, sa nu ii calcam pe prietenii nostri pe gat, asa cum ar face-o ei. Nu din rautate, desigur, din pura inertie electorala.
2009-12-06 01:12:15 | Raporteaza
@bleen,
din pacate, liberalismul de catifea al multora din Trust inseamna prosternarea la picioarele celui mai pradator dintre infractori: jecmanitorul a 350,000 de deponenti la FNI.
Ziaristi, dormiti linistiti! Meseria voastra nu mai exista. Vantul scrie pentru voi.
ps: Sunt si unii care o fac pe gratis. Pentru Prostanacul Prost Facut Gramada.
2009-12-06 01:13:29 | Raporteaza
si va mai si suparati ca va face lumea pro…Geoana!
2009-12-06 01:16:23 | Raporteaza
Pe 1 decembrie a fost o repetitia unei mineriade portocalii.
Cu rezultate bunicele …
2009-12-06 01:17:06 | Raporteaza
Bleen
Te rog frumos, ca giurgiuvean de data asta, sa nu mai postezi comentarii injurioase la adresa lui Florin Iaru. Inteleg ca te-a luat valul, ca esti transpirat de indignare, etc, dar el nu te-a jignit pe tine si nu ti-a pus in circa fapte care nu sint in responsabilitatea ta. Faci o confuzie uriasa, dar e dreptul tau. Florin Iaru a fost la Jilava in 89, cind tu probabil ca erai inca la gradintita sau in scoala generala. Un pic de respect macar pentru ca omul pe care il acuzi de toate pacatele a fost batut pentru valorile pe care le invoci. Cred ca merita. In timpul acela Basescu se uita la TV. Deci fa glume si tumbe pe-aci cit vrei, ironizeaza-ma pe mine, umileste-ma, fii de acord cu toti cei care ma considera idiot, prost, imbecil, simte-te bine cind vezi ca sint umilit si facut in toate felurile, considera-ma si tu cum vrei, dar despre Florin iaru mai moale, pls! Nu trebuie sa-mi raspunzi, ci doar sa faci ce te-am rugat. Asta daca mai ai o urma de bun simt fata de niste oameni cu care ai stat la o masa si ai baut o bere si ai vazut cu ochii tai ca nu erau nici plini de bani, nici tonomate, nici mai stiu eu cum. Daca nu, nu. Sanatate!
Nedo
ceea ce m-a frapat in mod deosebit si m-a intristat peste masura la tine (acum mi-a trecut:)) – e ca ai pus in balanta, pe de-o parte, onestitatea unor oameni pe care ii cunosti, care ti-au aratat explicit aprecierea si chiar dragostea lor, care te-au facut partas la viata lor privata si, pe de alta, onestitatea unui personaj public pe care ii stii doar de la televizor. Si in final ai decis ca tipul de la tv e mai onest. E neomenesc sa faci asta Nedo, crede-ma! E halucinant. N-o sa-i cred niciodata mai onesti pe politicieni decit pe prietenii mei. E o forma grava de derapaj a valorilor proprii in momentul in care alegi sa crezi ca un personaj public e/poate fi mai onest in ceea ce afirma decit un prieten. M-as bucura sa te gindesti la asta. Daca nu, nu. Sanatate! Si berea ramine valabila:)
PS: Va invit sa citit asta:voxpublica.real../
2009-12-06 01:18:14 | Raporteaza
Ce enervant să te pomeneşti cu revoluţionari de serviciu, cu anticomunişti de operetă, cu moralşti de cămară.
Ceea ce spun e simplu: trebuie să citez înjurăturile? Trebuie să demonstrez că 2X2=4? E neapărat necesar să iau blogurile la rînd? Hai, potoliţi-vă.
Dar, ca să fiu drept, trebuie să spun că fanatismul (jucat) al pro-geoaniştilor e la fel. Votez Geoană e o prostie la fel de mare.
Şi, pentru încheiere, trebuie spus: nu există susţinători Geoană. Există numai anti-Băsescu, lucru care ar trebui să vă pună pe gînduri. Singurul catindat valabil a fost învins de sistemele de partid. Oare e ăsta un motiv de mîndrie?
P.S.: Nu vă înghesuiţi cu înjurăturile sau imprecaţiile. Abia acum e de domeniul evidenţei care a fost cel mai bun preşedinte.
2009-12-06 01:18:58 | Raporteaza
@ Bleen
E nu votez ca Alin dar pot sa-i inteleg argumentatia chiar daca dupa parerea mea se bazeaza pe un model utopic construit pe baza unei aliante cetoase.
Bine ca de partea cealalta e o limpezime dezolanta care are o singura luminita, tinuta de un singur om, numita razbunare.
Greu de gasit cutitul de taiat fum care sa puna ceva pe masa romanului din blatul asta gatit in pripa de mesterii bucatari cu boneta asezata direct peste chipiu.
Exista ridicol mult in partea lui Geonel dar destul de mult si pe corabia marinelului specializat de ani buni in navigarea printre cuburile de ghiata, spre binefacerea si succesurile progeniturilor, a diverselor neveste si a altor neamuri.
Tu preferi sa-ti consumi umorul intr-o singura directie, e dreptul tau, dar ai fi putut sa-ti folosesti ceva din sarcasmul risipit aici in timpul interviului cu Traian Basescu. Acolo te-ai purtat ca un var de-al prostanacului ratacit in PDL, la marea schisma fesenista, mostenind vechea sfiosenie a activistului pcr-ist in fata secretarului general.
E, altfel vorbesti tu cu dusmanii de clasa!
2009-12-06 01:23:12 | Raporteaza
Greşeală:
ar fi fost
2009-12-06 01:24:48 | Raporteaza
Bleen, multam pentru distractie
cit despre banutii baietilor de LA VOX-CATAVENCU, ii numaram altadata
deocamdata, seful lor Vintu e in delta si-si numara capitalul de plecare.Are destul, cu ce i-a dat patriciu pentru actiunile de la Realitatea
Aline, ce va faceti voi cind ramineti ca mofluzii,cu patronul fugar in lumea mare, dat in urmarire prin Interpol? iti dai seama ce amuzanta chestie? un tip de 2 lei si-a batut joc de presa atitia ani, i-ar voi l-ati slujit cu zel…
la banii pe care i-ai incasat lunar o sa-i arunci chiftele cu prastia in puscarie?
eu o sa-i trimit portocale:)))))))
2009-12-06 01:25:57 | Raporteaza
altprost
prostul te saluta si te roaga sa stai calm, ca o statueta a lui budha pe un televizor. Nu pierdem, asculta un om batrin:)) N-avem cum. Am cistigat deja. TB e istorie la ora asta, desi, vazind delirul de aici, ai zice ca nu pare:)))
2009-12-06 01:26:46 | Raporteaza
E ridicol. Candidatul adevărat timp de 20 de ani s-a preocupat doar de rentele viagere ale sportivilor. Candidatul adevărat, la fel ca acesta care-i ţine locul, a trebuit să se ascundă în spatele lui Iohannis. Candindatul adevărat a spus că importante nu sînt legile, ci oamenii. Candidatul adevarat nu găseşte ridicol ca un partid fondat la 1800 toamna să semneze un protocol de colaborare cu un om. Chiar ridicol.
2009-12-06 01:27:13 | Raporteaza
erata #333: gheata
2009-12-06 01:29:50 | Raporteaza
merita tot respectul parlamentul nostru actual..o singura lege intr-un an si apararea lui Nastase+ demiterea guvernului + suspendarea presedintelui! tot respectul pentru: Fenechiu,Ghise,Robert Negoita, Ponta, etc..
atentie la “consolidarea” lui Crin daca iese Geoana!atentie la ce volum il va regla Patriciu pe Crin !!!
si atentie la usa din spate a Operei din Timisoara rezervata comunistiilor!
2009-12-06 01:30:23 | Raporteaza
@ Florin Iaru Nu pot decat sa apreciez ca esti cam stramtorat daca logica ta este contra. Poti sustine un candidat oarecare, poate este bine poate este prost. Daca este prost trebuie sa-ti asumi chestiunea nu sa spui ca votezi contra. Toata lumea se da virgina acum insa cei care au votat cu Crin si acum voteaza Geoana deja se prostitueaza. Nu inteleg cum Alin Ionescu incearca sa ascunda un vot pentru Geoana in spatele lui Crin (acest liberschimbist autentic)ca si cum ar vota liberalismul.
2009-12-06 01:37:29 | Raporteaza
Domnule Alin Ionescu, punctele 3 şi 5 sînt imponderabile. Dar dacă iese Geoană şi se dovedeşte că speranţele pe care le exprimaţi la punctele 1,2 şi 4 sînt pure fantasme, promiteţi să nu mai vorbiţi în public despre politică în următorii 15 ani?
2009-12-06 01:37:38 | Raporteaza
@Florin Iaru
Hai c-am ras la asta cu persecutia. Sunteti victimele complexate ale geniului Geoanian. Mareata personalitate a Viitorului Presedinte al Linistii noastre va indoaie eul firav. EL, cel care va aduce Pacea, Concordia, Iubirea si Parlamentarismul peste natie, va face sa va vedeti limitele de neinsemnati electori. Cu umilinta trebuie sa suferiti martiriul, caci numai EL in nemarginita-I Intelepciune Social-Liberala va dobori Tiranul.
2009-12-06 01:44:38 | Raporteaza
@ 336, 332
Daca Geoana va iesi intr-adevar presedinte, va fi probabil primul candidat din istorie care va castiga o astfel de batalie electorala FARA A AVEA SUSTINATORI (sunt de acord 100% cu afirmatia asta). Il voi vota deci, fara ca altfel sa dau doi bani pe el, de dragul acestui minunat paradox.
2009-12-06 01:45:40 | Raporteaza
Din cîte înţeleg, pentru domnul Florin Iaru e vina lui Băsescu că nu are un contracandidat. Din punctul meu de vedere este exact invers. Faptul că PNL-ul n-a reuşit în 5 ani să propună un candidat cu şanse dovedeşte că PNL-ul nu e un partid, ci jucăria lui Patriciu.
2009-12-06 01:46:34 | Raporteaza
altprost
Exact asa va fi.
2009-12-06 01:47:22 | Raporteaza
Cineva a zis ca nici un votant de-al Dlui. Basescu nu are curaj sa o spuna in cercul de cunoscuti. O mare prostie. Atunci cand ai argumente poti sa-ti sustii pct de vedere cu demnitate. De ce l-as vota fara sa si sustin asta? Ma bazez pe o balanta, evident, in care avem ambii candidati..cu bune si rele (nu sint atat de retardata sa sustin ca Basescu e perfect si Geoana e zero…dar in mintea mea, judecand datele problemei, Basescu este mult peste Geoana si de aceea il votez; si nu mi-e jena sa recunosc). Cred ca numai cineva foarte superficial se poate gandi ca nu da bine sa fi id
epartea ‘mitocanului’ si ca e cool sa fii cu Antonescu sau cu ‘diplomatul’ Geoana. Eu sper ca oamenii sa treaca dincolo de pojghita
imi permit o intrebare pt Dl. Iaru, daca are amabilitatea sa-mi raspunda:
care este argumentatia dvs pt un vot anti-basescu (nu este o intrebare retorica, ci una sincera); vedeti ceva defecte si la Dl. Geoana? multumesc
2009-12-06 01:49:06 | Raporteaza
@ fem!
PNL e un partid care a cochetat cu 10% in toata istoria lui recenta. Nu avea cum sa produca o surpriza, sa fim realisti.
2009-12-06 01:50:39 | Raporteaza
As vrea sa atrag atentia asupra unui lucru destul de interesant: numele tuturor presedintilor Romaniei de pana acum se termina in “-escu”(Iliescu, Constantinescu si Basescu). De 20 de ani in Romania se duce aceiasi politica tipic securista, oare perpetuare acestui -escu nu este de fapt un semnal?!Si cat de maretul Basescu, sa explice frumos de unde atata “ura” impotriva comunismului cand el a fost unul din membrii securitatii lui Ceausescu.
2009-12-06 01:51:27 | Raporteaza
EVRIBADI
Va invit sa cititi: voxpublica.real../
2009-12-06 01:54:14 | Raporteaza
bleen
nici mie nu-mi place opţiunea lui alin ionescu. “cred cu tărie” că are nişte omisiuni în argumentaţie. cred că alegerea lui este greşită. nu sînt de acord nici cu ce a zis florin iaru. prea puţine din comentariile de mai sus sînt injurioase. în plus, e dreptul nostru democratic şi anonim să ne dăm cu părerea. mai cu temperament, mai cu umor. ai avut cîteva replici superbe. am rîs la ele. dar atacul faţă de florin iaru, oricît te-ar enerva (şi pe mine m-a enervat), nu se justifică. mai ai să o ataci pe doina cornea. să spui despre ea că e o babă senilă. bun, e în regulă, ei se autovictimizează. dacă e vreun dram de ipocrizie în ce fac ei acum vom vedea în timp.
dar nu ai schimbat nimic cu atacul ăsta. rîzi de ei, e cel mai sănătos. eu vreau să rîd de alin ionescu, de tache, de costin ilie, de florin iaru. un timp ai reuşit să o faci bine, chiar am rîs. sper că şi ei au nevoie să fie miştocăriţi inteligent. dar nu te şterge cu ei la c*r. riscul e foarte mare şi s-ar putea ca tu să te murdăreşti cu rahat. nu ştii, în final, dacă, nu cumva, ajungi chiar tu să îţi pierzi umorul şi să te transformi într-o acritură gen nistorescu sau ciutacu. să nu se zică peste trei luni sau peste un an că eşti un blogger care scria cîndva bine, frumos argumentat şi cu umor. eşti pe muchie.
mai citeşte şi asta
simonatache.ro/../
dacă ai de gînd să te cerţi cu mine ţin telefonul deschis. aştept.
2009-12-06 01:56:02 | Raporteaza
@enul
Am zis eu altceva? Cînd l-au dat afară pe Stoica, PNL-ul a demonstrat că nu-i plac victoriile. E o iluzie să crezi că PNL poate fi altceva de un partid de 10%. Cu Crin Antonescu în frunte, pnliştii sînt nişte luzări. Din punct de vedere electoral vorbesc, că altfel…
2009-12-06 01:56:03 | Raporteaza
Vă rog, nu mă invitaţi să citesc nimic. Că am şi eu un prieten care a fost arestat la Timişoara înainte ca Florin Iaru să fie arestat la Bucureşti. Şi nu l-am auzit niciodată aducînd ca argument arestarea sa în favoarea votului pentru Băsescu. E lipsit de bun simţ să-ţi argumentezi ideile în felul acesta.
2009-12-06 02:01:39 | Raporteaza
@Florin Iaru:
Ti-am citit poeziile publicate, m-am bucurat de fiecare data cand te-am descoperit in editii de nisa ca si cand as fi descoperit o comoara. Ti-am purtat un urias respect pentru curajul din 89-90, ti-am alocat un spatiu special in sufletul meu. I-am aratat la TV copilului meu cum arata poetul Florin Iaru, “un tip tare” i-am spus, pe care va veni si vremea sa-l citeasca atunci cand va mai creste putin. De ceva vreme, insa, ma intreb absolut sincer: 1. cum de te lasi dus cu presul? 2. Cum poti sustine un tip atat de indoielnic, de slab, cu un singur atu, discursul? La Crin Antonescu ma refer. 3. Cum de te poti manifesta atat de exuberant si partizan cand, in Piata Operei din Timisoara, niste profanatori, niste mincinosi si niste pacalici pot calca in picioare toate acele lucruri pentru care ai manifestat candva?
Ii acuzi pe cei care vin (si-)aici si isi exprima un punct de vedere ca sunt “revolutionari de serviciu”, “anticomunisti de opereta” etc. Cum iti permiti asa ceva? De unde stii ca esti singurul detinator al adevarului? Ai habar oare cine sunt oamenii care isi asuma gestul de a-si afirma parerea aici? De ce tu crezi ca ai avea dreptul de a exprima o opinie, iar ei – nu? Libertatea de expresie e numai un drept al tau? Nu e obligatoriu sa-mi raspunzi mie, ar fi bine insa sa-ti raspunzi tie.
2009-12-06 02:06:26 | Raporteaza
Coincid cu dvs. Consider că dovediţi o gândire şi o opţiune sănătoasă
2009-12-06 02:08:15 | Raporteaza
simona take simte nevoia sa-i ia apararea lui iaru.da si fuge .adica comentariile sunt inkise.iaru are f-un handicap ceva si nu se poate apara singur?de ce-l apara o femeie?
daca fiecare jurnalist si-ar fi facut treaba mai aproape de stilul tolontan si nu de srs nu cred ca mai era nevoie sa se apere unii pe altii.
viata nu-i un jurnal roz.
2009-12-06 02:08:17 | Raporteaza
aveam si eu o nedumerire: cine este omul zilei? Dar m-am lamurit comparand nr. de accesari si de comentarii ale articolelor “Basescu sau Geoana?” si “Votez Antonescu”. Acum imi este clar.
2009-12-06 02:17:23 | Raporteaza
@silviu petcu
e jenant pentru florin iaru că-l apără o femeie. ar fi trebuit să-l apere, poate, un ţigan. sau un homosexual? un copil? sau poate un tanc! e mult mai ok cînd îţi ia apărarea un tanc, nu o femeie. dacă vei avea nevoie vreodată de un prieten, cumpără-ţi un tanc.
@fem!
nu florin iaru a vorbit de revoluţie, ci alin ionescu. întîmplător, un prieten. dar trecutul lui florin iaru la revoluţie şi în piaţa universităţii are, totuşi, o oarecare notorietate. păcat că ai uitat.
2009-12-06 02:18:04 | Raporteaza
chiar daca nu neaparat pt aceleasi 5 motive (sau pt ca le-as accepta asa cum au fost enuntate) – si eu fac aceeasi alegere, si sunt bucuros sa constat ca destui dintre cei cu adevarat apropiati mie gandesc la fel.
Nu stiu cum se va termina, dar sper ca votul meu sa conteze, si sunt fericit ca proiectul Iohannis imi permite in extremis exprimarea unui vot pozitiv, nu ca as fi avut probleme in determinarea raului mai mic.
2009-12-06 02:27:49 | Raporteaza
nedo
tache nu e o femeie, e un prieten. cum tu nu esti un nedormit, ci un neculcat la ora asta. depinde cum te uiti. Desi ai si tu dreptate: daca te uiti uneori la o femeie din profil, mai seamama si cu un tanc, daca te uiti din portofel seamana cu un ministru de finante, daca te uiti printr-o gura de bere, seamana si o nevasta uneori.
2009-12-06 02:29:13 | Raporteaza
@nedormitul
N-am uitat, de ce ţi se pare că aş fi uitat? E drept că Alin Ionescu a adus explicit episodul în discuţie, dar şi Florin Iaru s-a referit la el: “voi, anticomunişti de operetă” (spre deosebire de dînsul care a fost închis). Mai precis ce ar dori să fac? Să plec în Coreea de Nord şi să mă lupt cu comuniştii de acolo? N-am fost într-un partid politic şi nici n-am de gînd să fiu în viaţa mea. Nu pentru că aş dispreţui politicienii, pur şi simplu n-am stofă. Aşa că ironia dînsului e gratuită, mai ales în lipsa oricăror argumente. L-am văzut aseară într-o emisune (4 anti-băsescieni vs. 1 băsescian) perorînd împotriva polarizării, însă era singurul exalt de acolo. Iar pe voxpublica, din cîte comentarii am citit, nu face decît să reia iar şi iar o viziune apocaliptică a lui Băsescu, de zici că acesta din urmă e cel puţin Stalin. În orice critică i se aduce vede o înjurătură şi tot ce poate să răspunde este că Băsescu e un dictator, Crin o floare iar tu un anticomunist de operetă.
2009-12-06 02:30:19 | Raporteaza
@nedo
nu te burzuli ca am zis de simona.putea in locul ei sa fie un tanc un tigan un homo.
florin iaru cand simte nevoia sa se apere o face si gata.pe mine ma amuza cei care simt nevoia sa sara in ajutor fara sa fie rugati.
si daca nu ma-nsel toti au cam aceleasi optiuni politice de unde rezulta si nevoia de a se apara sau completa.
eu sau tu putem sa dam cu mucii in fasole si sa luam suturi in cur si sa ne suparam,sa injuram.ei ca formatori de opinie tre sa joace pe alta muzica.
prin ceea ce fac ei zi de zi pot influenta opinia a milioane de oameni.si nu vorbim de gusturi muzicale.
ei pot face din vantu patriciu sau oricine altcineva,un zeu sau ii poata arata adevarata fata.cand mai esti si platit de ala carui-i ridici osanale vorbim deja de alt film.
2009-12-06 02:38:53 | Raporteaza
Chestia asta vi-o aminitiţi, domnilor Florin Iaru şi Alin Ionescu:
“Basescu ramane negociator-sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala
Premierul Mugur Isarescu a decis ca ministrul Transporturilor, Traian Basescu, sa ramana negociator-sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala. “Premierul Mugur Isarescu a decis sa nu modifice Hotararea 374/1999 prin care era nominalizat negociatorul sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala. “Demisia ministrului Transporturilor din aceasta functie nu a fost acceptata de premierul Mugur Isarescu”, a declarat, ieri, agentiei Mediafax, Ionut Popescu, purtatorul de cuvant al Guvernului.
Popescu a precizat ca motivul care a stat la baza deciziei premierului a fost acela ca exista multe proiecte in derulare, aflate in stadii diverse, iar “coordonarea este considerata esentiala”. “De-a lungul timpului s-a instalat o incredere reciproca intre reprezentantii Bancii Mondiale si cei ai partii romane”, a precizat Popescu. El a spus ca Traian Basescu a fost de acord cu decizia sefului Executivului.
Mugur Isarescu s-a intalnit, ieri, cu reprezentanti ai Bancii Mondiale si ai Uniunii Europene pentru a analiza stadiul in care se afla programele de finantare dintre Romania si cele doua institutii internationale. “O atentie deosebita a fost acordata programelor de mediu”, a spus Popescu. Purtatorul de cuvant al Guvernului a afirmat ca in cadrul discutiilor cu reprezentantii Bancii Mondiale s-a discutat despre finalizarea acordului PSAL 1 si cele pregatitoare pentru PSAL 2. “Aceste probleme vor fi discutate, astazi, in cadrul Biroului Executiv al Guvernului si joi in sedinta de Guvern”, a spus Popescu.
Traian Basescu a renuntat, saptamana trecuta, la calitatea de negociator-sef in relatia cu Banca Mondiala, pentru derularea programului PSAL, de ajustare structurala a sectorului privat, dupa ce isi aratase disponibilitatea de a parasi acest post cu o luna in urma. El a motivat gestul sau prin faptul ca obligatiile pe care si le-a asumat au fost indeplinite. Ministrul Transporturilor a declarat, ulterior, ca, daca va mai fi “chemat” pentru coordonarea unui alt program cu Banca Mondiala “va raspunde pozitiv”. El a fost numit negociator-sef al Romaniei in relatia cu Banca Mondiala la inceputul anului trecut. In cadrul programului PSAL, in valoare de 300 de milioane de dolari, Romania a primit o prima transa, de 150 de milioane de dolari. (Mediafax)”
2009-12-06 02:38:55 | Raporteaza
@ Alin
Eu nu o sa votez runda asta dar te rog frumos daca gasesti maine o oferta acceptabila de buletin de vot sa pui stampila unde crezi tu si pentru mine:
“So Drink To Me Drink To My Health
You Know I Can’t Drink Any More
Drink To Me Drink To My Health
You Know I Can’t Drink Any More”
(Paul McCartney Picasso’s Last Words)
Daca se uita urat careva sa-i spui ca o faci pentru tara, fara sa specifici culoarea.
2009-12-06 02:41:45 | Raporteaza
alin ionescu. normal că am zis prieten. dar probabil că silviu petcu are nevoie de un tanc ca să-i fie prieten. sau poate de un supozitor (te poţi împrieteni cu un supozitor?)
fem!
astăzi, de fapt, ieri, m-am “jucat” cu bleen. l-am miştocărit, cred, inteligent, pe alin. am zis, umorul e sănătos, atît pentru cel care-l face, cît şi pentru “victimă”. dar bleen a făcut o măgărie.
în ce te priveşte, nu trebuie să te duci în koreea. trebuie să ai un dram de respect pentru unul care au fost la jilava, de pildă, acum 20 de ani. repet, nu sînt de acord cu ce a spus florin iaru în primul comentariu. dar nici cu transformarea lui în inamic public.
bleen e capabil de comentarii spumoase. nimeni nu cred că s-ar fi supărat dacă rîdea de argumentele lui iaru. dar atît. să se fi rezumat la umor.
2009-12-06 02:43:12 | Raporteaza
Aş fi fericit dacă vreun antibăsescian luminat mi-ar explica cum se împacă activitatea de negoicator şef din partea României în relaţia cu Banca Mondială, apreciată la vremea respectivă şi de oficiali ai Băncii Mondiale, cu imaginea halucinantă de dicator care nu discută cu nimeni.
2009-12-06 02:45:44 | Raporteaza
El singur se transformă în inamic public. Îmi place poezia dînsului însă, ca persoană, e un exaltat care luptă împotriva exaltării.
2009-12-06 02:51:44 | Raporteaza
@Silviu Petcu: nu-i asa ca n-ai citit textul despre care vorbesti? Daca ai fi citit, ai fi vazut urmatorul paragraf:
“Nu pentru că vreau să-i iau apărarea lui Florin Iaru scriu acest text. Și nici pentru că vreau să demonstrez cuiva că nu e vândut și/sau prost. Îl scriu pentru că, după ce am citit cu tristețe acele lucruri, m-am gândit mult la Florin. Mi-am adus aminte ce om mișto este și am simțit nevoia să-mi formulez gândurile mai pe larg. Aceste rânduri se adresează, așadar, strict următorilor oameni:
- mie
- celor care îl cunosc pe Iaru și țin la el
- celor care cred că oamenii ca indivizi sunt mult mai importanți decât crezurile politice, crezuri în numele cărora, în aceste zile, se jignesc, se judecă și se execută persoane și amiciții
- lui Florin”
DECI NU AM SCRIS CA SA-I IAU APARAREA, DAAAA? AM SCRIS CA ASA AM AVUT EU CHEF, SA SCRIU FRUMOS DESPRE UN OM, IN NISTE ZILE IN CARE OAMENII ISI DAU UN CAP!
@nedormitul: Bleen nu a facut doar o magarie, in seara asta, aici. a facut mai multe in aceste ultime zile. prea multe, in opinia mea. nescuzabil de multe.
2009-12-06 02:52:17 | Raporteaza
@ Alin
Orice rautate se plateste:
In ultimul moment mi s-a parut ca binefacere e prea putin, am adaugat si succesuri si a iesit un dezacord cat casa.
Daca castiga Basescu fac eu cinste cu niste beri eurogermane.
Daca Geoana se alege faci tu cinste cu un paharel de vodca?
2009-12-06 02:54:19 | Raporteaza
Aseară pe Realitatea a fost invitat vreo oră jumate Crin Antonescu. A urmat Tănase şi Dinescu, altă oră în care Băsescu a fost făcut praf. Iar ziua s-a încheiat apoteotic cu domnul Florin Iaru bătînd cu pumnul în masă şi cerînd imperativ să i se explice ce măsuri a luat Traian Băsescu cînd Putin a declarat că dacă România vrea gaz ieftin, să negocieze cu el. Ce a făcut domnul Traian Băsescu, aproape că urla Florin Iaru, ca să spele umilinţa la care a fost supus Florin Iaru de Vladimir Putin. Cam asta-i televiziune democrată la care domnul Florin Iaru luptă împotriva dictatorului şi cam asta e raţiunea cu care dînsul vrea să liniştească polarizarea excesivă indusă, nu-i aşa, de Traian Băsescu.
2009-12-06 02:56:29 | Raporteaza
@Silviu Petcu: nu-i asa ca n-ai citit textul despre care vorbesti? Daca ai fi citit, ai fi vazut urmatorul paragraf:
“Nu pentru că vreau să-i iau apărarea lui Florin Iaru scriu acest text. Și nici pentru că vreau să demonstrez cuiva că nu e vândut și/sau prost. Îl scriu pentru că, după ce am citit cu tristețe acele lucruri, m-am gândit mult la Florin. Mi-am adus aminte ce om mișto este și am simțit nevoia să-mi formulez gândurile mai pe larg. Aceste rânduri se adresează, așadar, strict următorilor oameni:
- mie
- celor care îl cunosc pe Iaru și țin la el
- celor care cred că oamenii ca indivizi sunt mult mai importanți decât crezurile politice, crezuri în numele cărora, în aceste zile, se jignesc, se judecă și se execută persoane și amiciții
- lui Florin”
DECI NU AM SCRIS CA SA-I IAU APARAREA, DAAAA? AM SCRIS PENTRU CA ASA AM AVUT EU CHEF, SA SCRIU FRUMOS DESPRE UN OM, INTR-O ZI IN CARE OAMENII ISI DAU IN CAP.
@nedormitul: Bleen nu a facut o magarie, a facut mai multe in aceste zile. prea multe in opinia mea. nescuzabil de multe.
2009-12-06 02:57:17 | Raporteaza
Pentru că Băsescu nu a trimis un comando la Kremlin ca să-l bată pe Putin la talpi în numele onoarei lui Florin Iaru, trebuie să votăm la Cotroceni un păcălici. De ce? Fiindcă Florin Iaru e un tip mişto.
Nu, mersi.
2009-12-06 03:05:13 | Raporteaza
@ Simona Tache Este foarte frumos cand ai prieteni care sa te sustina, eu insa nu te banuiesc de prietenie ci de complicitate. Nu am vazut pe nimeni care sa faca afirmatii fara temei la adresa lui Florin Iaru. Cei care il contrazic nu il fac prost ci doar ii demonstraza acest fapt. Evident ca nu va recunoaste. Este nevoie de putina inteligenta pentru asa ceva sau cateodata de sprijinul unui prieten.
2009-12-06 03:09:26 | Raporteaza
simona
le ştiu.
2009-12-06 03:13:33 | Raporteaza
bine, tu, bravo! sa inteleg ca iti plac mult curvele, nu? botul lui crin a stat departe de pesede, erau numa’ invective la gura dansalui si la adresa pesedeului; acu’, o suge mult, bine si indelung de la pesedeu. banuiesc ca apreciezi mult curvasaria asta brava a curvei Crina, nu?
si eu. i-as cere niste lectii, ca-n ritmu’ asta s-ar duce degraba si la Basescu sa i-o suga.
BRAVO, FA, CRINO, TOT ASA!
2009-12-06 03:19:50 | Raporteaza
@alin #348
asa ofi , cum zice simona. Doar ca, pe aici, nu cautam prieteni, suflete mari sa le luam acasa. Sa postezi 30 de randuri despre cum repara IARU calculatoare la toata redactia, nu cred ca intereseaza pe nimeni Aici, daca ai observat, vorbim despre opinii politice -daca sunt asumate- sau opinii persnale -daca sunt INTERESATE. Nu cred ca a vorbit nimeni despre omul FLORIN IARU. Eu am inteles ca se vorbea despre jurnalistul si formatorul de opinie FI. Cu argumente.
2009-12-06 03:44:03 | Raporteaza
Va promit ca votez Antonescu in turul III.
2009-12-06 03:46:08 | Raporteaza
Enul
Fac cinste cu un vin rosu, ca vodca nu-mi place:). te salut si iti doresc o zi frumoasa. Iar mie imi urez somn usor!
2009-12-06 03:48:01 | Raporteaza
BLEEN:
“Pe tot timpul campaniei, VoxPublica şi blogurile aferente s-au jucat de-a autovictimizarea, ca un fel de contrapondere la mizeria pe care o giraţi în restul trsutului. Adică, vezi Doamne, nu numai Realitatea-Caţavencu-F5 au coborît în cea mai jegoasă mocirlă, iată că şi “fanaticii portocalii” vă persecută pe voi. Încercaţi să vă ascundeţi micimea şi lipsa de coloană în spatele autovictimizării. Ca şi cum ar fi vina postacilor pentru mizeria, bisericuţele, acreala, invidia, ura, frica, laşitatea şi lăcomia din interiorul trustului. Nu muile postacilor sînt problema, ci muile pe care vi le daţi şi vi le luaţi între voi.
PS. Citeşte toate comentariile, cu răbdare şi atenţie şi ai să descoperi ceea ce era evident de ani de zile: cititorii voştri sînt mult mai inteligenţi ca voi, că de caracter nici nu mai vorbim. Şi da, contrazice-mă că în interiorul Trustului nu vă sfîşiaţi între voi pentru ultimul bănuţ sau fărîmă de orgoliu”.
Adevarat!
2009-12-06 04:07:16 | Raporteaza
IN 2004 COPBORAM DIN TREN IN GARA LA BRASOV CU RISCUL SA-L PIERD, PENTRU A-L VOTA PE BASESCU. ATUNCI A FOST VOT NEGATIV, LACRIMILE LUI IMI JIGNISERA INTELIGENTA DAR L-AM VOTAT.
ACUM DUPA 5 ANI SUNT CONVINS CA N-AM GRESIT. BASE A TINUT DRECTIA. A FACUT-O CU DINTII STRANSI UNEORI. NU S-A SCUFUNDAT IN PROBLEMELE ZILNICE SI NU S-A FACUT CA PLOUA. SI-A REPETAT CU OBSTINATIE CREZUL. A ENERVAT SI A SUPARAT. A SI GRESIT, SI A SI RECUNOSCUT. A INCERCAT LUCRURI MARI SI UNELE I-AU SI REUSIT. A SI DAT GRES, SI IAR A RECUNOSCUT.
A FOST CRITICAT, APOI DEMONIZAT CA IN FINAL SA SE INCERCE A FI LINSAT. NU S-A REUSIT.
IAR NOI II VOM CONSACRA VICTORIA PENTRU A CONTINUA.
LA FEL, CU SINCOPE SI CU FURII, CU INCRANCENARE SI CU NELINISTE. DAR CU UN TEL SI CU O DIRECTIE REALA. SI INCET DAR SIGUR TARA SE VA MISCA SI EA ODATA CU EL.
DE DATA ASTA NU MAI DAU VOT NEGATIV. ACUM STIU EXACT PE CINE SI PENTRU CE VOTEZ.
HAI BASE!
2009-12-06 04:13:54 | Raporteaza
“Votez Antonescu şi în turul II”
OK !
De ce-ai simtit nevoia sa te justifici ?
ps: am auzit ca cei cu pula mica se “imbarbateaza” cu limba.
2009-12-06 04:40:32 | Raporteaza
@simona
in sfarsit pot raspunde.e doar 10 seara asa ca mai am timp
am citit tot ce ai scris.
amtotusi niste nedumeriri.
florin iaru a luptat impotriva comunismului si a platit pentru asta.cum poate vota acum cu geoana al carui tata a fost cel care a avut in grije tunelurile subterane ale bucurestiului.adica omul de incredere al lui ceausescu
cum poate un patimas pnl sa voteze cu cei care si-au incercat muskii pe creierele simpatizantilor pnll si pntcd.
ne uitam oare la filme diferite?
ce sa-nteleg io roman prost?
dupa ce antonescu-l face albie de poci pe geoana a doua zi il asigura de suportul lui total
sau cum vine treaba cu geoana care dupa ce-l injura pe seful vostru apoi se duce in genunki si-l pupa-n kur?
inteleg ca fiecare-si vede interesul dar mai cu subtilitate,va rog ,nu asa pe fata.
ce draci de dictatura-i aia cand dictatorul e injurat la tv si in ziare iar oameni ca srs si kiriac se intalnesc cu vantu patricu si felix sa vorbeasca despre interesele economice ale romaniei.sau geoana o sterge pe furis de 3 ori la moscova sa dea raportul.
ne dam ekidistanti dar il rupem pe unul si-l spalam pe altul
de-aia am io nelamuriri.
2009-12-06 05:09:44 | Raporteaza
Cum se face, ca aproape toti fanii lui basescu, au un stil agresiv si impertinent de a vorbi cu ceilalti?
2009-12-06 05:12:51 | Raporteaza
la fel cum se face ca majoritoti fanii lui geoana si antonescu sunt plini de bun simt.
votez continuarea!
2009-12-06 05:35:49 | Raporteaza
sp! cei care stiu cunosc!. pt ca bunul simt este supra-apreciat si pt ca sunt sigur ca prostii rau intentionati suint mult mai pyuericulosi decat cei puternici si narcisisti!
Pt cine nu intelege votez basescu. Cine sunt eu? Nu sunt angajat PDL ci doar un MBA student in US la un Ivy league college!
2009-12-06 06:40:59 | Raporteaza
Alin, cu rasul tau sugubat,il poti vota si pe Faraon, ca tot nu esti glumet! daca ai avut curajul sa recunosti in scris ca ai fi destept si nu te doare, asa ar trebui sa primesti un PSD peste fata,intr-o tara a ta,dar, vezi tu,
sarmane parat jurnalist, Romania nu are nevoie de tradatori si nici de FARISEI, la Romania aru dreptul si cei care au frica de rusi. Fara sa clipeasca si omul tau a devenit omul rusilor, dupa logobna zoiaosa cu prietenul tatalui tau Mircea Geoana. Nu este o lauda, zglobiule, este o RUSINE sa votezi cu vandutii,chiar si ai unui partid care a suferit cumplit dupa venirea la putere in Romania, a partidului de care s-a agatat PNL-istul Crin Antonescu. Cine stie ce hram porti si tu?
Ce va place sa faceti bascalie de Romania tie si lui Dinescu. Sigur sunteti in aceeas gasca credulilor!
2009-12-06 06:49:13 | Raporteaza
@Alin: Asa e. Ghetutele noastre sunt OK, pentru ca pe Rin nu e ca pe Dambovita, cum ar zice nefastul.
@Simona Tache: Bravo.
@petcu: Nu vrei sa intelegi sau nu ai cu ce sa intelegi? Mereu vor exista niste canalii in stare sa adune si sa mane o gloata de fanatici. Mai nou sunt trendy talibanii oranj.
2009-12-06 07:42:24 | Raporteaza
Se scuza, dl Ionescu preventiv. Ca daca, Doamne fereste, iese Prostocea si incepe sa faca ce stie mai bine (pus botnita la ziaristi, furat tot ce se poate fura, reintroducerea impozitului progresiv) sa poata sa spuna: “dom’le eu, in naivitatea mea, pe Antonescu il votam, Geoana e un bou si un hotz.” (asta va putea scrie doar odata, pe urma il rezolva “baietii de bun simt”).
Eu cred ca, pentru a va justifica si mai puternic, mai bine scriati “Votez tot cu Parintele Galeriu”. Sau cu Corneliu Coposu. Ca tot si-au batut joc astia de numele lor in aceasta campanie.
Sper sa aveti un acces de bun-simt (pe care candidatul dvs nu l-a avut in 17 ani de politica) si sa nu mergeti sa stampilati o marioneta.
2009-12-06 07:49:50 | Raporteaza
In incercarea de a evita sa spui franc ca matale votezi Geoana, esti incoerent si contradictoriu. Cu exceptia pct. 5, dar ala nu iti apartine
1. Vrei negocieri intre partide, nu intre oameni politici. De acord. Insa consolidarea pozitiei lui Crin in fruntea PNL va insemna negocieri purtate doar in aparenta de PNL, iar in fapt de grupurile de interese din spatele acestui partid (al caror personaj principal este conu Dinu);
2. In teorie combati bine. Dar ce ne facem daca intarim conservatorismul Parlamentului in loc sa contribuim prin vocea noastra la reformarea lui?
3. “Argumentul” asta e cam pueril. Mon cher, eu sunt simpatizant liberal, dar PNL cu actuala conducere nu ma reprezinta deloc. Asa cum Steaua cu Becali in frunte nu mai e Steaua generatiei de aur. Deci degeaba o iei matale de la “pashopt” ca nu tine…
4. Mda, eu preferam un premier neamt autentic, nu un sas nascut si trait in Romania. Te asigur ca exista romani mai buni decat neamtul asta, chiar in PNL. Ce parere ai de Daniel Daianu?
Hai, mergi fugutza si pune stampila pe partenerul demagog al lui Crin. Aici nu te condamn, ca oricum alternativa pe care o ai la dispozitie nu e mai buna.
2009-12-06 09:16:23 | Raporteaza
sa ma ciupeasca cineva…
2009-12-06 09:43:42 | Raporteaza
@alin
imi cer scuze cu intarziere dar abia acum am realizat de ce il votezi tot pe antonescu si-n runda 2.
cere-ca-s doua motive
ti-a promis geoana 25000 de euroi daca te intorci in tara,dupa care te trimite-n spatiu cu un cosmonaut rus de la NASA.
io am fost deja acolo si e misto.
2009-12-06 10:12:35 | Raporteaza
Bleeen:
Votez Geoana !!!
Cat priveste magaria cu dl.Iaru, esti o mare dezamagire pentru mine.Nu stiu, de cand i-ai luat interviu lui Basescu, si stii ca ai fost ales pentru renumele de pe net(iar asta ti l-ai facut pentru cum actionai inainte, nu acum) parca te-ai prostit. Treaba ta dar e pacat si cum spuneam, pentru mine esti o mare dezamagire ;nu pentru ca esti pro Basescu, e treaba ta si respect asta, si pentru cum ai ajuns sa gandesti. ;(
2009-12-06 10:13:53 | Raporteaza
Este dreptul dumitale democratic sa votezi cu Antonescu, precum si al meu sa nu votez cu stanga comunista in nicio combinatie si in niciun proiect.
Hai sa ne respectam optiunile.
2009-12-06 10:35:01 | Raporteaza
serena, nu-mi vine sa cred cand spui: realizari. Basescu ce realizari a avut? A fost cel mai slab ministru, cel mai incompetent primar, si cel mai josnic presedinte. A discreditat toate institutiile statului, mai ales Parlamentul. N-o sa mai avem Senat, pentru ca v-a prostit aruncand cu “zoaie”chiar in ziua alegerilor. Realziarea lui Antonescu pe care o salut, este ca a fost un ministru bun, nu ca pupila Ridzi, si mai ales a dat o lege pentru renta viagera sportivilor de performanta. Este un lucru maret. Decat un criminal de caini, si un ministru caruia nu-i trebuiau autostrazi, dar care ne-a luat bani spunand: aici sunt banii d-voastra, prefer un Antonescu cult, cu principii si nepatat. Da, voi vota Antonescu, nu Geoana. Vom avea un Guvern si liberal. Trebuie sa recunoasteti ca Basescu se lauda cu realizarile Guvernlui Tariceanu, nu ale sale. Basescu ca presedinte, conform prerogativelor sale, n-a facut decat sa ne faca de ras. Nu-l uit cand a fost in Italia, a intarziat si hahaia spunand bancuri cu Traian.Nu-l uit pe Putin cand ii transmitea lui Basescu prin vocea unui jurnalist, ceea ce a avut de spus, in loc sa vorbeasca cu Basescu. Acesta este presedinte? Un incult cu un vocabular de cartier? Nu ati avzut ca nu-si gaseste locul nici cand trebuie sa faca faimoasele poze de grup? Doamna Merkel i-a intors spatele, Obama , la fel, de ziua Nationala a Americii n-a fost prezent marele carmaci…si sunt foarte multe de spus. Cum a putut sa spuna ca nici nu s-a gandit sa scoata tara din criza, pentru ca nu este criza noastra? Ni l-a adus pe “marele” dr. in drept constitutional care a dat numai OUG anticonstitutionale. Cel mai slab premier din toate timpurile, Boc. Noi chiar alegem Guvernul, nu presedintele. De presedintele Basescu m-am lamurit. Suntem membri UE si NATO si comunismul este ingropat. Lasati-ma cu comunistii, pentru ca Basescu e mai comunist decat Geoana. Este un nomenclaturist. Nu mai vreau in Guvernul Romaniei boci, videni, berceni, si pupile ca Udrea , Placinta si alte ridzipoance.
2009-12-06 11:03:12 | Raporteaza
_bleen , singura diferenţă între tine şi…poppey e aceea că tu NU te-ai operat la Viena , OK ? L-ai cîştigat , de partea ta , pe Costy R. & Costin I. atît şi NIMIC mai mult !! Să vă fie de bine . Problema e că te justifici obositor de mult pentru unu’ care recunoaşte , cu ‘’sinceritate” că nu-i în gaşca pd . Te rog , uită-te în oglindă , înainte de-a vota , pe bune !! Sper să votezi după ora 18..atunci cînd eu îţi voi ”anula” votul !
2009-12-06 11:49:44 | Raporteaza
@ #382
Cum se face, ca aproape toti fanii lui basescu, au un stil agresiv si impertinent de a vorbi cu ceilalti?
votez schimbarea
2009-12-06 05:12:51
Sunt pusi in situatia de a confirma si sustine un mesaj violent, agresiv si impertinent al celui pe care l promoveaza.
Sunt, deci, doua motive pentru situatia asa:
1. mesajul de la centru e de tipul asta;
2. la un mesaj agresiv si impertinent se asociaza persoane de respectiva factura.
P.S. Plus persoanele “talentate”, care si-au gasit in asta un debuseu.
2009-12-06 12:56:08 | Raporteaza
Si eu am votat Antonescu in Turul II si gandesc la fel ca dumneata, din aceleasi motive. Cui nu-i place, sa inghita… Asta e situatia, unii din noi NU IL MAI VREM PE BASESCU.
2009-12-06 13:03:00 | Raporteaza
Cât de departe se va ajunge oare?
Iată oameni ajunşi în pragul nebuniei, căutând forme proprii de protest. Una: votul fraudulos intenţionat urmat de autodenunţ. Câtă disperare trebuie să fi măcinat omul în sine pentru a ajunge aici?
Dar nebunia izolată nu contează, aşa-i? Contează numai nebunia… oficioasă. Oare de ce?
Să fie din cauză că-n Ro noastră nimic nu funcţionează de jos în sus???
Dar preşedintele se gândeşte la popor… Care popor? Al cui???
2009-12-06 13:20:29 | Raporteaza
atonescu pentru turul 2, Doamne ajuta!
2009-12-06 14:44:18 | Raporteaza
Cu capul pe umeri, cu inima uşoară…
Mama mea – care, deşi se visa dăscăliţă, a trudit o viaţă într-o fabrică, după ce tatăl ei a fost dus de două ori la canal – mama mea a votat Mircea Geoană. Am întrebat-o: ”De ce-ai făcut asta?” Şi mi-a răspuns: ”Pentru tine!” ”Bine, bine, i-am spus, dar cum rămâne cu Iliescu, Vanghele?” ”Nu văd, mi-a răspuns, nicio difernţă între mine şi Iliescu: amândoi avem mai puţin de mers decât am avut de venit… Iar între Vanghele şi Etno/OTV iar nu văd vreo diferenţă…”
Mulţumesc, Mamă!
Mi-ai luat o piatră de pe inimă!
Votez Mircea Geoană.
Am nevoie de capul pe umeri…
2009-12-06 15:56:14 | Raporteaza
Draga domnule Alin Ionescu, chiar esti masochist, cum zice un radu p/acilea, radu cel cu simtul umorului, ca vaz ca mai are un tiz, unul din sfinta armata a poporului lu basescu. Subscriu la motivele pt care ai votat cum ai votat, si mai adaug : sper sa scapam de cosmarul unui presedinte care lasa in urma o singura mareata realizare : o armata de fanatici care in numele poporului executa pe oricine nu lacrimeaza la auzul vocii conducatorului suprem. O voce lucrata in laboratoarele securitatii lu ceasca care da lectii de anticommunism doinei cornea, lui marius oprea, lui mircea dinescu sau lui florin iaru – asta este realitatea strigatoare la cer!o realitate care ne intoarce fix cu 20 de ani in urma. Te felicit pt text si pt umorul cu care suporti injuraturile.
2009-12-06 16:07:30 | Raporteaza
Ei bine, io nu vreau moş Nicolae roşu.
Iar mie bunicul mi-a spus să nu mai votez cu liberalii, ăşti au pactizat cu comunistii si acum 63 de ani.
Să votezi cu un prostănac năşit de Iliescu nu e dovadă de cap pe umeri, ci de interes, ceea ce e scuzabil/de înţeles.
2009-12-06 16:19:52 | Raporteaza
Fireşte că e de interes…
Atât de bine m-a pătruns atitudinea conflictuală din ultimii 5 ani, încât am TOT INTERESUL să nu-mi pierd această deprindere. Fireşte că nu e o PROBĂ de capul pe umeri. E NEVOIE de capul pe umeri.
Pe ăsta de-i pe ducă l-am mai votat o dată. Cu a doua l-am confirmat. A treia l-ar prosti de tot.
N-am inima aia să iau minţile cuiva…
Mai bine un prost de luminat decât un luminat de prostit…
2009-12-06 16:30:27 | Raporteaza
Aşa trebuia spus ce te mînă în luptă, si nu combaterea celor ce îşi exprimau franc opiniile.
E de preferat unul care îţi spune că e nehotărît decît unul care minte că e nehotărît.
În rest, liber la opţiuni; acum 63 de ani Gheorghe Brătianu prefera închisoarea, iar Tătărăscu intrarea in guvernul Groza.
Acum 20 de ani Ceauşescu îi făcea huligani pe proştii de timişoreni, acum cîteva zile erau facuţi demenţi şi sceleraţi.
Nu vreau moş Nicolae roşu din moment ce pe moş Gerilă l-am împuşcat.
2009-12-06 16:45:29 | Raporteaza
Daca_nu_nu,
sper ca nu astepti de la victoras lumina

El e cu “sentera luminosa” a “iluminatului cu lanterna”.
Ma ingrozeste perspectiva unei defilari victoriasa a rinocerilor pe bloguri sau pe strazi. Cate dosuri de palma ne-ar astepta! Poate nu si de la victoras, ca el e mai verbalist.
2009-12-06 16:47:56 | Raporteaza
1. Din pacate Antonescu nu candideaza in turul II, oricat am vrea – si noi, si el – sa credem ca ar fi asa. Ce-a putut castiga Antonescu, a castigat, a ridicat partidul, aducandu-i mai multe procente decat ar fi sperat in turul I.
Cuminte ar fi fost sa se fi oprit aici. Ar fi ramas cu voturile castigate si nu ar fi riscat pierderea celor din turul II. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, mai mult a pierdut decat a castigat voturi liberale in turul II, prin sustinerea lui Geoana.
2. Romania e inca republica prezidentiala; e adevarat ca semi, dar totusi prezidentiala.
3. PNL din 2009 nu are prea multe in comun cu partidul istoric – asta e din nou o amagire.
4. E bine sa fim nemti – nu numai un pic. Dar nu suntem. Si un neamt intr-un castron cu romani, ramane tot un (singur) neamt intr-un castron cu romani.
5. Antonescu a inceput sa dezamageasca si sa se contrazica din momentul in care s-a bagat in ciorba lui Geoana.
Oricum, daca chiar credeti in punctul dvs. de vedere si nu aveti indoieli, atunci jos palaria!
2009-12-06 16:49:07 | Raporteaza
daca_nu_nu :
Bravo, profa, moi aussi : ) macar, de o fi cazul, sa putem schimba numele la injuratura
2009-12-06 17:28:55 | Raporteaza
Si noi cu familia am dat 4 brinci marinarului,sa vedem daca stie sa inoate…
2009-12-06 18:21:58 | Raporteaza
@ Preocupat
Fii cuminte!
@ Loda
Nu mă extaziez, dar, da, l-am votat pe Geoană.
2009-12-06 20:48:14 | Raporteaza
Dragă Alin
Sînt pur şi simplu stupefiat. De unde ştiu oamenii ăştia cum am votat? Este pur şi simplu umilitor! Umilitor! Astfel de oameni au cumva pretenţia dreptăţii, adevărului şi frumosului? Ne-am tras de bretele? Am păscut gîştele împreună? Au fost cu mine-n cabină? Dacă o afirmaţie precum: “Bine că a murit ăla, că a dispărut un vot potrivnic.” nu vă dă fiori, atunci nu mai ştiu ce să zic. Am amici care s-au dus la vot după una ca asta, dar ştiu oare (scuze, Alin) pulifricii ăştia fanatici ce am făcut eu? Oamenii ăştia trăiesc în lumea noastră? Oamenii ăştia înţeleg ce scriu cu mînuţa lor?
Este incredibil cum cineva (un neica nimeni) îţi interzice să gîndeşti dacă nu gîndeşti cum vrea el. Încă o dată: dacă nu-ţi place un blog, un post de radio sau de televiziune, treci mai departe. Dar să te dai lebădă numai ca să porcăieşti pe cineva care nu e de acord cu tine, asta, Aline, mi se pare mizeria mizeriilor. Nu cumva netul este un WC public în care o groază de complexaţi scriu cu degetul cafeniu porcăriile pe care n-au curajul să le trăiască?
Pentru toţi cei care îşi închipuie că ştiu ce gîndesc şi ce fac eu, am doar cuvintele lui Jan Hus: O, sancta simplicitas!
2009-12-06 23:02:10 | Raporteaza