![]() | Vrem adevărul despre sexul oral!vezi toate articolele de Simona Tache10 Dec 2009 la 16:36 27 comentarii 12505 vizualizari. |
“E un pic asemănător cu cazul Bill Clinton şi sexul oral. Ştiu sigur că lui Băsescu i s-a oferit o casetă cu Mircea Geoană în care i se făcea sex oral şi el a refuzat să o folosească. Este un om onest”, a declarat Horia Patapievici, într-un interviu acordat La Vanguardia.
Super! Felicitări domnului Patapievici! Cine se plângea că intelectualii nu iau atitudine-n ţara asta? Personal, nu ştiu sigur dacă lui Băsescu i s-a oferit sau nu o asemenea casetă (şi nici nu mă interesează!), dar ştiu foarte sigur că H.-R. Patapievici ar fi trebuit să facă orice altceva în loc de declaraţia asta: să mai citească o juma’ de bibliotecă, să scrie o carte, să doarmă etc. Putea să fie vorba de oricine, nu doar de Geoană. Putea să fie vorba şi de Laura Andreşan, putea să fie vorba de Băsescu însuşi (asta ca să nu se-nţeleagă cumva, în logica simplistă cu care se operează în aceste zile, că ăsta ar fi un atac la Băsescu) nu mă interesează, mă aştept ca măcar intelectualii să nu vehiculeze mizerii d-astea. Mă rog, mă aşteptam, că acuma nu mă mai aştept deja. Ia ziceţi, domnule Patapievici, mai multe cu sexul ăsta oral. Aveţi detalii, ceva, aţi văzut caseta? Hai, că ne-aţi făcut curioşi. Am înţeles că Traian Băsescu e onest şi a refuzat să vorbească despre asta şi bravo lui, da’ cineva trebuie să se ocupe de problemele importante ale ţării. Nu mai există şi alte casete? Cu Mutu aveţi ceva? Cu Mihaela Rădulescu şi/sau Andreea Marin? Cu Zoe Petre? Cu Doina Cornea? Spuneţi-ne tot ce ştiţi. Direct sau prin intermediul presei străine. Mulţumim mult!
UPDATE: Între timp, domnul Patapievici infirmă că ar fi dat declaraţia cu pricina şi aduce în sprijinul său un mail al jurnalistului spaniol care a publicat declaraţia pe care domnul Patapievici n-a dat-o. Nu mai înţeleg nimic. Uite cum facem: dacă a dat-o, rămâne valabil ce am zis mai sus, dacă n-a dat-o, retractez. Vă alegeţi voi varianta care corespunde adevărului, că eu încă nu m-am dumirit care-i ăla.
Pentru comentarii, vă invit aici.


Cristian Teodorescu azi la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar azi la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru azi la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu azi la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 12 Feb la 17:30 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Cît a durat schimbarea gărzii la Palatul Victoria, prefecţii şi [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 12 Feb la 14:42 |
Un cuib de lilieci ideologizați până la isterie cere să fie privit cu atenție. Îl privesc. [ citeste mai departe ]
Ioana Paverman 12 Feb la 13:58 |
Ultimele săptămâni ni se desfășoară în amintire ca un asalt de întâmplări tumultuoase. [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 12 Feb la 12:36 |
Ca de obicei, apariţia unui personaj politic relativ nou şi tînăr precum Ungureanu a produs [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 12 Feb la 09:36 |
Acest text nu este despre ACTA, ci despre proteste. Mai exact despre protestele de la Cluj, cauzate [ citeste mai departe ]
Cristian Bândea 11 Feb la 15:20 |
Vă rog ca înainte să citiți acest text sau să comentați să parcurgeți textul [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 11 Feb la 14:20 |
1. L-am ascultat ieri seară pe Crin Antonescu, timp de cîteva minute, la tv. De [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 18:32 |
Daniel Funeriu se poate considera o victimă a ”efectului Udrea”. Numele lui nu se afla pe lista [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 10 Feb la 16:54 |
În timp ce românii mor sinistraţi sub munţi de zăpezi, Biserica Ortodoxă Română cere bani [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 10 Feb la 15:05 |
Mîine, la Piaţa Universităţii în Bucureşti se iese împotriva ACTA, după 17.00. [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 10 Feb la 14:00 |
Cât din drepturile fundamentale ale omului putem încălca pentru a proteja drepturile [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 Feb la 12:16 |
Știrile despre calvarul oamenilor blocați în trenuri aproape trei zile în mijlocul viscolului [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 10 Feb la 10:35 |
Recent o idee buna a fost emisa referitor la renuntarea din 2013 la un al 3-lea acord cu FMI. Nu [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 10 Feb la 03:52 |
Auzindu-l pe Ponta cum retracta, corecta si incerca disperat sa isi explice de-a lungul zilei [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 09 Feb la 23:28 |
Numirea dlui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier şi polemicile declanşate de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 09 Feb la 21:37 |
Miniştri care fac afaceri cu statul, comunişti sau fii de comunişti, colaboratori dovediţi ai [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 19:55 |
Știu, guverne noi, tensiuni în USL, showbiz politic la TV. Dar vă invit puțin în România [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 09 Feb la 17:53 |
Crin Antonescu e furios. I se pare că are şi de ce.
Cabinetul Ungureanu a fost învestit cu [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 09 Feb la 17:48 |
Văd că mai mulți colegi de Voxpublica sunt indignați de faptul că văd ceva ciudat în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 09 Feb la 16:28 |
Apreciat de majoritatea comentatorilor ca fiind ”echilibrat”, discursul lui Victor Ponta i-a [ citeste mai departe ]
Viorel Dobran 09 Feb la 16:07 |
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Feb la 15:57 |
Update: A ieşit Antonescu, cuminte, a spus că nu s-a simţit reprezentat de [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 09 Feb la 15:35 |
A vorbit Ponta in Parlament. Nu a mai injurat. Nu i-a spus lui Mihai Razvan Ungureanu, asa cum [ citeste mai departe ]
| 1fist @ 77:cu siguranta, ceva se va intoarce la cine trebuie. bine, asta e o simpla gainarie, dar uite, gainariile astea sunt suficiente ca sa te faca sa te intrebi cine sunt astia care iti vrobesc despre... | ||
| 2@JohannMCred ca ne zbieram pe aici cu totul mult in afara problemei. De parca s-ar discuta daca sa se intervina sau nu. Tocmai ca se intervine.Asa cum vad eu problema, MRU a comentat lipsa de voluntariat... | ||
| 3@Liicheanu si Plescu zi sa-ti moara tie USL-ul ca avem acelasi IP! Iar ai luat-o pe calmante nashpa si vezi triplu? Vai de mamica ta aia rece ca zapada!... | ||
| 4Tot la Realitatea TV se dezbate de 3 zile confuzia dintre "situatie de urgenta" si "stare de urgenta" si este clar ca nimeni de acolo nu vrea sa mai citeasca legi si ordonante, dar daca a spus Marian Oprisan... | ||
| 5@mariusv: cei din Covasna si Harghita sunt sub cod galben de ninsoare, ori nu cred ca de asa ceva ca era vorba aici. Pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie, in zona aia, zapada variaza in... | ||
| 6Si SOROS a transmis ieri un comunicat de avertizare pe acelasi ton, au mai facut-o si altii... Toata lumea ne anunta ca situatia din Grecia e extrem, extrem de grava ca si cand noi (pulymea in general)... | ||
| Mihai Goţiu 34619 citiri |
| Costi Rogozanu 15301 citiri |
| Cristian Teodorescu 10829 citiri |
| Remus Cernea 9469 citiri |
| Adriana Săftoiu 9316 citiri |
| Iulian Leca 7183 citiri |
| Laura Cernahoschi 6437 citiri |
| Ciprian Domnişoru 6020 citiri |
| Dorin Tudoran 5564 citiri |
| Alin Fumurescu 5487 citiri |
| Mihai Goţiu 11 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Dorin Tudoran 5 postari |
| Cristian Teodorescu 5 postari |
| Iulian Leca 4 postari |
| Bogdan Ciuclaru 3 postari |
| Remus Cernea 3 postari |
| Laura Cernahoschi 3 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Mihai Goţiu 122348 citiri |
| Costi Rogozanu 78788 citiri |
| Cristian Teodorescu 51924 citiri |
| Alin Fumurescu 31555 citiri |
| Remus Cernea 26514 citiri |
| Iulian Leca 26427 citiri |
| Viorel Dobran 19419 citiri |
| Dorin Tudoran 16682 citiri |
| Ciprian Domnişoru 15529 citiri |
| Constantin Creţan 14807 citiri |
| Mihai Goţiu 48 postari |
| Costi Rogozanu 32 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Iulian Leca 14 postari |
| Constantin Creţan 12 postari |
| Viorel Dobran 11 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Ciprian Şiulea 8 postari |
| Remus Cernea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Superb articol …
2009-12-10 16:39:17 | Raporteaza
Ma ofer sa vi-l dezvalui eu, in cele mai mici amanunte, simpatica domnisoara cu ochelari atat de sexy.
2009-12-10 16:42:19 | Raporteaza
Dacă dl. Patapievici a comis-o (din nou), de ce trebuie să scrii în stil Click sau Libertatea? Crezi că se schimbă ceva?
2009-12-10 16:43:13 | Raporteaza
Adevarul desore sexul oral este urmatorul:
Este placut (mai ales sa primesti desi, na, o mana spala pe alta deci …).
Pe de alta parte este supraapreciat.
Asa ca, parerea mea, sexul oral este minunat in preludiu si potrivit pentru un postludiu mai jucaus.
Dar asta nu scade importanta sexului non-oral.
2009-12-10 16:45:41 | Raporteaza
Adevarul despre sexul oral al lui geonelu umbla din gura in gura
2009-12-10 16:45:46 | Raporteaza
daca tot ai pus buton de comentarii de ce nu ai inchis aici?
2009-12-10 16:45:52 | Raporteaza
scrie simpatic simona
2009-12-10 16:46:20 | Raporteaza
…de ascultat cover-ul
foo fighters – Have a Cigar
2009-12-10 16:46:53 | Raporteaza
Sigur nu este vorba de Clinton? Bill Clinton? Am si eu o caseta care arata clar ca portarul de la Stuttgart se pisha in timpul meciului.
2009-12-10 16:47:00 | Raporteaza
da
2009-12-10 16:48:18 | Raporteaza
@ Tache: duduie, eu vreau doar sex oral ca adevar am tot primit in ultimile luni si m-am saturat; as vrea sa ma intorc la argument
PS Viorel e in pauza acum
2009-12-10 16:48:24 | Raporteaza
maica, adevar graita zarathustra:
unde e multa carte e si multa prostie!
2009-12-10 16:48:45 | Raporteaza
Dan Senzationescu In Direct ne spune misterul prestatiei lamentabile a lui geoana la dezbaterea orala cu marineru – nu a fost stimulat suficient creierul barbatesc din pantaloni !!
2009-12-10 16:48:49 | Raporteaza
HRP s-a avansat la rolul de Elena Udrea: portavoce a Presedintelui, care (astfel?!) ramane discret ;o). Bila alba la Presedinte!
2009-12-10 16:49:34 | Raporteaza
Deci nu se preteaza, iata ca ziaristul neaga ca Patapievici ar fi zis asa ceva. Poate publicati o revenire, asa ar fi corect!
Mr. Patapievici did not mentioned [sic] the existence of any tape about Mr. Geoana: he just said that Mr. Basescu was offered such a thing and he rejected it. He was not talking about videos -true or fake or may not exist- or against anybody but about Mr. Basescu’s moral attitude.
2009-12-10 16:49:37 | Raporteaza
sefa,daca aveai rabdare si nu te infierbantai cand auzi vorbindu-se despre sexul oral,ai fi vazut si reactia lui patapievici dupa aparitia acestei stiri.nu infieram telectualii care tin cu basescu ,cu asa manie proletara…apropo,chiar vrei sa vezi caseta-daca ea exista?
2009-12-10 16:49:38 | Raporteaza
Am inteles ca Patapievici nu ar fi zis nimic despre sex oral, ci doar despre existenta unei casete compromitatoare cu Mircea Geoana.
Pe de alta parte daca vrei sa stii mai multe despre sexul oral, intreaba si tu un prieten ceva…
2009-12-10 16:49:41 | Raporteaza
FELICITARI PTR ARTICOL. Criza economica .politica e in toi tara e la pamint si ce ii doare pe unii ca H.P .Pacat de educatia si cultura pe care o are pacat de un om care se considera inteligent si arunca cu laturi in altii poate mai presus ca dinsul.
2009-12-10 16:49:44 | Raporteaza
Bravo, Simona!
2009-12-10 16:49:50 | Raporteaza
Asa e, Simona Tache. Esti in glorioasa traditzie a bancului cu ratza al activistului pecereu de dinainte de 89: RATZ-Ai dracului de intelectuali!
2009-12-10 16:50:31 | Raporteaza
Domnisoara !!!
La varsta dvs. nu stiti despre ce este vorba ..??
2009-12-10 16:50:34 | Raporteaza
s-a descoperit ca in afara de secsu F , M si al ingerilor egzista un al patrulea !! Secsu lu goana
2009-12-10 16:51:58 | Raporteaza
te lamureste viorel. !
)
( nu m-am putut abtine
2009-12-10 16:52:46 | Raporteaza
elodia,
aiurea, pauza … asteptam instructiuni … sa ne zica astia ce sa zicem la chestia asta cu felatia …
2009-12-10 16:55:22 | Raporteaza
[...] cuvinte. (Sau, vorba doamnei Simona Tache, multumim mult, ne bucuram ca ne-ati [...]
2009-12-10 16:55:52 | Raporteaza
Am anuntat ca se comenteaza pe blogul meu, dar am uitat sa inchid comentariile aici. Le inchid acum si va invit sa le postati la mine pe blog, ca sa nu alerg intre doua pagini de internet dupa ele. Multumesc si scuze.:)
2009-12-10 16:56:10 | Raporteaza
un articol corect!de aceea viata personala se numeste PERSONALA si orice fel de sex ai face ,atita timp cit partenerul este major si in acord,este treaba ta si numai a ta ,spun asta la modul general nu ca as fi convins ca aceasta caseta exista!dar se pare ca patapievici nu a ajuns sa cunoasca inca acest lucru ,desi are o anumita virsta!iar birfele astea prind foarte bine la momirlanul semianalfabet roman si extrem de puritan cind este vorba de altcineva decit de propria persoana!ce poti sa spui decit :”n`ai cu cine ,dom`le “
2009-12-10 16:56:34 | Raporteaza