RSS Feed

Alte 5 albume pentru 2010

vezi toate articolele de
11 Dec 2009 la 22:00 9 comentarii 1547 vizualizari.

M-a stârnit colegul Mihai Dinu, care inventaria de curând cinci albume pentru începutul anului. Dacă textele seamănă, e din cauză că lui i-a venit întâi ideea (mulţam pentru ponturi, apropo, md!). Şi, recunosc, am trişat puţin – patru albume şi unul cu DVD încorporat. Aşadar:

1. Pe 4 ianuarie, la ţanc pentru cel dintâi drum spre slujbă din 2010, coloana sonoră a unui film pe care nu l-am văzut, „The road”, dar pe care îl recomandă zdravăn cartea după care e făcut. „Drumul” lui Cormac McCarthy a apărut anul ăsta în româneşte. Merită. Muzica, din câte am putut auzi în locuri neautorizate, e aspră, esenţializată, fără de milă. Să nu uit, că e foarte important: e muzică de Nick Cave şi de Warren Ellis (pe Cave l-aţi auzit – cei atenţi l-au şi zărit!- în „Asasinarea lui Jesse James…”).

2. “Heaven can wait” e primul single de pe viitorul album al Charlottei Gainsbourg. S-aştepte raiul cât are poftă, pe mine mă furnică de prea multă vreme. Albumul “IRM” iese tot pe la începutul lui ianuarie. E produs de Beck, ceea ce ar trebui să mă liniştească. Dar când o pui laolaltă pe Mme Gainsbourg cu un frondeur dadaist american, inima, biata, începe să hurducăie. Îmi trece dacă mă uit la clipul “Heaven can wait”, pe care ai jura că l-a făcut Magritte.

3. Pe 11 ianuarie, “Contra”. Vampire Weekend or fi devenit superstiţioşi: şi-au lansat primul album în ianuarie 2008 şi toată lumea i-a pupat pe frunte (murăturile blazate pentru care cuvântul pop e o înjurătură nu se pun la socoteală). Dar ce te faci când pe primul album te-ai jucat, câteodată pe parcursul unui singur cântec, de-a Paul Simon şi Peter Gabriel? Sunt şi eu foarte curios.

4. „Heligoland”! Avem şi numele, avem şi data lansării. Despre Massive Attack am scris deja aici (http://voxpublica.realitatea.net/popcult/massive-attack-un-atac-mai-mititel-7936.html), albumul ar trebui să apară pe 8 februarie. Până când nu văd, nu cred. Dar BBC zice că Marshall şi 3D s-ar fi împăcat cu Tricky. Sper ca BBC să-şi menţină reputaţia intactă şi să apuc un concert Massive cât mai aproape de formula iniţială (a nu se înţelege că cel din 2008 din Bucureşti nu m-a făcut zdrenţe).

5. 18 ianuarie, direct la DVD: Nirvana, live at Reading festival, 1992. Nici măcar nu mă mai obosesc să explic de ce. AICI.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , , ,


9 comments
  • 1

    Totu e bine si frumos, dar nu inteleg ce e cu poza aia cu tzigarea in coltzu gurii……

    Zavalita
    2009-12-11 22:28:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Ce faina-i sarlota, Filipescule :)

  • 3

    Eheeee, Domnule Standavid, unde sunt vremurile in care ne vedeam in Club A martea si duminica si tu erai vocea BBC-ului? S-ar zice ca am cam imbatranit, fir-ar :) .

  • 4

    faine si ale tale. “sharlota” e super fata, iar beck isi da toata silinta, ca doar e fan gainsbourg. serge. o sa revin pe vox cu o cronica la irm.

  • 5

    Multumesc mult pentru postul de fata, dar in special pentru charlotte!

    Andrei
    2009-12-12 11:29:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    cobain pe 5? Huo.
    Glumesc:). Multumesc.
    Tare-mi e ca asocierea C.G. cu Beck seamana cam mult cu asocierea C.G. cu von Trier pentru Antichrist. Prea cool. Greţos de cool.

  • 7

    @admin (Costi?): dacă muzica-i faină, prea puţin îmi pasă.
    @Andrei, md, Smaranda: s-aveţi poftă.
    @Nic: am trecut pe-acolo acum doi-trei ani, am luat-o la sănătoasa după vreo 10 minute. Da, am îmbătrânit.
    @Zavalita: fă-te că n-ai văzut, before the health nazis get me. Viaţa dăunează grav sănătăţii!

    Filip Standavid
    2009-12-12 17:15:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @Filip
    „….The road, dar pe care îl recomandă zdravăn cartea după care e făcut.”
    Mersi de pont. A atat de transgresiva atmosfera din ea, caci aproape am simtit gustul cenusii

    dragos nicolae
    2009-12-14 12:03:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Se gată primul sfert al anului. De ce nu un 5 albume remarcabile lansate în perioada asta? :)
    Să-mi permit o recomandare/sugegstie?
    Holly Miranda, albumul ei de debut – The Magician’s Private Library – produs de oamenii de la TV on the Radio.
    Superbă vocea, frumos folosită.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TV UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!