Bărbaţi care urăsc femeile

De la Zodiac-ul lui Fincher n-am văzut un mystery thriller atât de intens şi de antrenant precum acest amplu „Bărbaţi care urăsc femeile”, ecranizarea primei părţi a trilogiei Milenium, o senzaţie literară în toată lume şi, se spune, cel mai important fenomen cult suedez de la ABBA încoace.

Acum 40 de ani, adolescenta Harriet Vanger a dispărut de la întrunirea anuală a familie, care a avut loc pe insula stăpânită şi locuită de puternicul clan Vanger. Cadavrul fetei nu a fost găsit niciodată, iar unicul pod care face legătura cu insula era închis în acea zi. Prin urmare, unchiul Henrik Vanger (Sven-Bertil Taube) presupune că fata a fost ucisă de un membru al odioasei sale familii, unită de avere, dar dezbinată emoţional. Henrik vrea adevărul şi pentru asta îl angajează pe jurnalistul economic Mikael Blomkvist, căzut în dizgraţie în urma unei înscenări. Blomkvist (Michael Nyqvist – cel mai în vogă actor suedez al momentului) se mută provizoriu pe insulă şi începe căutările.

Partenera lui Blomkvist este Lisbeth (Noomi Rapace), o tânără orfană (geniu în computere), antisocială şi cu un trecut atât de întunecat, de abuzat şi de misterios, încât înclin – deşi n-am s-o fac – să comentez filmul din persepectiva ei. Lisbeth a trăit într-o lume brutală, în care bărbaţii au, aparent, ultimul cuvânt. Este puternică şi rănită deopotrivă, poartă blugi skinny şi cizme platformă. Fumează ca un furnal, vorbeşte puţin şi ripostează violent dacă este provocată.

Cei doi preiau clasicul rol al detectivilor şi încep o anchetă în care analizează (în maniera Blow- Up) fotografii vechi, ziare de arhivă, informaţii de pe internet şi dosare prăfuite de acum 40 de ani. Ancheta se desfăşoară în atmosfera glaciară şi tăcută a insulei, care ar putea fi întreruptă în orice moment de pericol. Totodată, insula este un spaţiu izolat de lume, în genul camerei închise, care oferă nu doar avantaj tenebroaselor gazde, ci şi un anonimat desăvârşit.

Misterele se dezvăluie gradual, în suspans, aşa că dacă aţi devorat cartea şi vă închipuiţi că ecranizărea ar fi superficială, vă promit că filmul lui Niels Arden Oplev e atât de bine construit – cu aristocraţi, criminali în serie, politicieni corupţi, fanatism religios şi doi protagonişti principali ataşanţi – încât o să vă captiveze şi surprindă în acelaşi timp.

Niels Arden Oplev păstrează mesajul puternic feminist al cărţii, de aceea titlul „Bărbaţi care urăsc femeile” este mult mai reuşit decât forţatul “The Girl With the Dragon Tattoo” ales de americani. Filmul vibrează în prezenţa lui Lisbeth, (despre care am înţeles că este eroină principală şi în roman) şi răcoreşte atmosfera cu o răzbunare feministă cum nu prea s-au mai văzut până acum.

Circulă zvonul că la Hollywood s-ar pregăti deja un remake, al cărui regizor va fi chiar David Fincher. Problema nu ar fi ca un remake în limba engleză este neapărat sforăitor – sunt convins ca Fincher poate face un film foarte bun – doar că partitura lui Noomi Rapace este atât de bine jucată, încât orice altă interpretare ar putea fi caraghioasă sau cel puţin imitativă.

Premiera: 10 septembrie