RSS Feed

Cronica Cronicii de la Cotroceni. Udrea-Pleşu, cele două oglinzi ale preşedintelui

vezi toate articolele de
26 May 2015 la 11:41 59 comentarii 5038 vizualizari.

Adriana Săftoiu a  scris o carte despre experienţa directă de la Cotroceni alături de preşedintele Traian Băsescu. Presa s-a aruncat pe citatele cu Elena Udrea, erau cîteva scene care confirmau fanteziile naţionale. Au mai fost notate nişte mici bîrfe juicy. Însă nu e doar despre asta, ne anunţă autoarea.

Cine vorbeşte?, o întrebare esenţială legată de orice fel de text, pe care o învăţăm încă din ciclul primar. Răspunsul e interesant în cazul Cronicii. Nu vorbeşte doar Adriana Săftoiu. Cartea îşi are succesul pe care-l are pentru că e vorba “omul care l-a cunoscut atît de bine pe preşedinte” – autoritatea autenticităţii. Însă nu doar acest om vorbeşte. Aş zice că naratorul e un compozit, un Săftoiu-Pleşu, să-l numim aşa. Adriana Săftoiu nu scrie simple memorii, îşi construieşte şi o voce a intelectualui care văzut hidra. Alături de Pleşu, bineînţeles. Nişte oameni fini s-au nimerit, graţie profesionalismului, la Cotroceni şi au fost oripilaţi de devierea unui politician şi de coruperea lui treptată pînă la insuportabil. În plus, mai vorbea şi urît.

Ce-i iese memorialistului din treaba asta? Exact vocea unui martor intelectual, prea fragil pentru o lume atît de murdară, o formă de autoabsolvire şi de automulţumire după o experienţă traumatizantă. Prezenţa insistentă a lui Pleşu în gîndurile şi poveştile Adrianei Săftoiu creează o contrapondere în faţa celuilalt mare personaj: Elena Udrea. Femeia “profesionist” aliată cu intelectualul desăvîrşit (girul vine tot de la un bărbat, desigur) vrea să deconstruiască, uneori neîndurător, alteori cu oarecare compasiune, o Udrea fatală, vrăjitoare, amanta care răzbate în politică şi plăteşte un preţ după ce distruge totul cu orgoliul său etc. Acest personaj-narator Săftoiu-Pleşu e completat de o bibliografie legitimatoare de tip nouăzecist (în sensul că erau la modă atunci în mediul intelectual de salon) – Gustave le Bon, Ortega y Gasset şi alţi cîţiva. Mult Mihail Manoilescu citat în pasajele de meditaţie asupra sistemului – o fi spunînd şi asta ceva.

Cartea nu e despre Udrea, se spune. Eu spun să ne uităm doar pe index şi să vedem cantitativ cum stă treaba. Udrea e cel mai des menţionată, Pleşu are doar ceva mai puţine prezenţe în amintirile Adrianei Săftoiu. Indiferent de ce-o fi vrut autorul să spună, pînă la urmă efectul este unul pe care l-am mai văzut la unii foşti apropiaţi ai lui Traian Băsescu. Sigur, Săftoiu are meritul de a fi plecat printre primii şi de a-i pune pe restul într-o situaţie penibilă. Reflexul însă a rămas. Oameni care au fost în nucleul puterii şi au înţeles prea puţin din sistem. De la Tapalaga la cine vreţi voi, cînd au vrut să facă pasul în afara sferei de influenţă băsesciene, au găsit motivul: Elena Udrea şi derivaţiile mafiote, un simţ moral care se abate eficient asupra poftelor carnale şi poftelor de alte bunuri lumeşti.

Atîtea spirite fine au fost puse împotriva voineţi lor faţă în faţă cu un motiv atît de pămîntesc: influenţa femeii fatale. Aviz celor care explică anii 80 prin Elena Ceauşescu. Influenţa Elenei Udrea nu poate fi contestată, Săftoiu prezintă şi oamenii pe care-i reprezintă Udrea la palat, spune că dacă o fi fost “infiltrată” de cineva, atunci acela a fost chiar soţul, Dorin Cocoş. Dar e în acelaşi timp o orbire voluntară pentru că Băsescu nu a însemnat doar Udrea. Păcatele intelectualilor care i-au ţionut isonul preşedintelui nu au ţinut doar de închiderea ochilor în faţa cercului mafiot care presa Cotroceniul, ci mai curînd de tot restul de construcţie ideologică emanată de Cotroceni.

Unele scene sînt memorabile, prind o oarecare psihologie a grupului de la putere. Un pasaj, de exemplu, cu un domn, Ion Pascu, un caz de bullying total, omul fiind înspăimîntat de ironiile şi atacurile verbale ale preşedintelui. Înspăimîntat pînă la leşin. De altfel, povestea toată a Adrianei Săftoiu are aerul unui film american cu adolescenţi: regina balului agresivă şi dominatoare, nişte geekşi simpatici şi oprimaţi, şeful echipei de fotbal american care posedă tot şi apoi sfîrşeşte rău, bonus: victimele bullying-ului care ne oferă momente de plăcere vinovată.

Un stil de bullying e dai-şi-pupi. Aici intră catgoria  Sever Voinescu şi alţii. După umiliri publice, Băsescu îi suna şi glumea cu ei vreo oră la telefon în privat. Scheme din astea se predau informal şi la cursurile de resurse umane pentru productivitate sporită. Glumeşti cu fraierii la team-building şi dup-aia le scoţi ochii în public.

Cel mai interesant e că alianţa cu Pleşu, primul dezvrăjit de sub Băsescu, permite o oarecare critică la fascinaţii intelectuali fără nici ultima picătură de spirit critic. Patapievici sau Mihăieş, chiar Liiceanu, sînt puşi în lumina care merită: nişte fascinaţi cam penibili. Pleşu iese încă o dată bine, e cel mai cel dintr-un grup de prieteni.

Pasajul cu anticomunismul - ni se arată că nici autoarea nu înţelege unde au fost intelectualii utili dar şi agresivi ideologic. Lui Băsescu cei de la GDS i se păreau nişte talibani care forţează lucrurile cu condamnarea comunismului. Săftoiu povesteşte eforturile sale de a-l îndrepta în direcţia bună. Evident, Băsescu aştepta momentul să confişte tema. Dar îl face ceva mai uman tocmai îndoiala de la început, exact cum nu crede autoarea. Sînt curios cum arăta draftul, înţelegem că preşedintele a exclus nişte “exagerări”:

În ziua în care urma să prezinte declaraţia în Parlament, era încă îndoit că gestul trebuie făcut. Prima lectură a textului pe care urma să‑l citească i‑a accentuat şi mai mult angoasa. Nu era de acord cu toate propunerile şi concluziile Comisiei. Şi‑a luat stiloul Mont Blanc şi a exclus „exagerările“, cum le‑a numit. Era atât de furios cu câteva ore înainte de a citi documentul în faţa Parlamentului, încât umblam ca pe ace, nu care cumva să anuleze tot.

Patapievici sau Liiceanu nu erau sfătuitori, erau mai ales ascultători. Preţul trebuie plătit: aşa că ascultau poveşti nesfîrşite spuse de TB despre aventurile pe navă. Puterea înseamnă totuşi şi o plictiseală gigant. Un pasaj preţios, care arată distanţa insiderului faţă de admiratori:

Cred că Traian Băsescu i‑a simţit mult mai corect decât i‑am simţit eu şi i‑a folosit mult mai bine, ceea nu înseamnă obligatoriu mai onest. Pentru mine, lipsa tonului critic din partea grupului de intelectuali, odată împrieteniţi cu Preşedintele, consimţământul nenuanţat faţă de tot ce spunea sau făcea, admiraţia manifestată aprioric au fost marea dezamăgire. Aproape că intram eu în opoziţie cu ei. Începusem să am ezitări în a le cere să fie mai zgârciţi cu aplauzele. Îmi era teamă că mă vor „pârî“ Preşedintelui : „Adriana nu ne lasă să vă admirăm“.

Aceasta e foarte probabil şi distanţa pe care şi-o ia Pleşu. E o distanţare perversă: îţi pui luciditatea în contrast cu aspiranţii. Participarea directă la exercitarea puterii îi face pe fani plictisitori şi mai penibili, nimic de zis.

Apar şi personaje menajate inutil: “Într‑o discuţie de dinaintea angajării, Baconschi mi‑a explicat că era şi într‑o situaţie locativă nefericită.”. Şi-a rezolvat apoi situaţiile locative de nu mai puteau să-l oprească ăia din atribuit de case pentru fundaţii şi distracţii.

Sînt apoi pasaje care sînt încă puţin discutate, obscurizate chiar de fascinaţia pentru Udrea şi a presei, şi a autoarei. Claudiu Săftoiu a zburat din funcţie pentru că a vorbit despre ascultările SIE, despre aprobări ale procurorului general (cînd trebuia să fie şi un judecător pe acolo). Adriana Săftoiu spune încă o dat clar că declaraţiile fostului soţ au fost corecte. În acest caz, mai sînt totuşi răspunsuri de dat, şi nu secrete, nu prin CSAT sau în comisiile din Parlament, ci public, direct adresate cetăţenilor.

Relaţia cu SRI-ul e descrisă credibil – fîţîiala de atunci cu dosare a oportuniştilor e probabil ceea ce-l sperie acum pe TB. Autoarea priveşte cu dispreţ un sereist cu aer de proletar (jignire supremă, desigur):

Exista un personaj pe care îl trecusem pe lista mea de inşi care ajutau la depăşirea liniei de demarcaţie despre care pomenesc. Îi spuneam „Semete“ (nume derivat de la Staţiunea de Maşini şi Tractoare, instituţie de bază în România socialistă). Zis şi „timpanul S.R.I.“, avea un rânjet şi o privire care sintetizau imaginea proletarului turnător. Când Traian Băsescu s‑a plâns că Serviciile au prea multă putere, cred că „Semete“ şi alţi câţiva colegi de‑ai lui s‑au amuzat necenzurat de lamentarea învinsului. (…)

Deşi ar fi trebuit să fie un filtru între Servicii şi Preşedinte, după un timp, nu foarte lung, de la numire, şefii de Servicii, adjuncţii, ocoleau cabinetul consilierului de securitate naţională. Traian Băsescu a reaşezat ordinea iniţială. Cum spuneam, se obişnuise să îi folosească direct, fără intermediari. Iar aceştia erau mulţumiţi. Aşa că, în curând, încântaţi de relaţia privilegiată cu Preşedintele, intrau şi ieşeau cu dosarele sub braţ, afişând un aer misterios‑satisfăcut, din cabinetul celui avid de secrete.

Şi mult comic de situaţie. Traian Băsescu a fost un telecomandant. Obsedat de televiziune. O pune la un moment dat pe Udrea să-l sune pe Vîntu, cu el de faţă. Udrea e prea prietenoasă şi glumeaţă cu mogulul. Ăsta se enervează. Săftoiu trebuie atunci să mai sune o dată, fără glume.

Prezenţa obsedantă a lui Pleşu ca reflector ideal al mizeriei ajunge la deplinătate în celebrul pasaj cu Udrea, Băsescu şi Berlusconi. Presa preia doar scena cu cei trei, dar uită să aşeze şi fraza cheie:

Băsescu a intervenit de data aceasta : „Vă place ? O mai aduc“. Şi au râs împreună. Andrei Pleşu era cel mai consternat dintre noi.

Pleşu este martorul “consternat” al tranziţiei. Misiunea lui a fost de a se tot consterna de la FSN pînă în avioanele prezidenţiale. Peste asta Săftoiu a adăugat povestea femeii-obiect Udrea care de fapt preia controlul. Puterea fetei frumoase care foloseşte sexismul bărbaţilor pentru dominaţie subtilă, cam ca în melodiile lui Beyonce la începuturi.

Traian Băsescu a acuzat-o pe Săftoiu că încalcă un contract de confidenţialitate. Însă autoarea îşi ia unele precauţii cu scheme jurnalistice binecunoscute. Spune despre bileţelul lui Tăriceanu că nici măcar nu-i atrăsese atenţia preşedintelui în primă fază, poate tocmai pentru că era o practică curentă. Însă aici Săftoiu nu intervine cu o confirmare clară, ci cu o întrebare retorică:

Era clar că uitase de bileţel, pentru că nu i s‑a părut semnificativ. Să fi fost o practică obişnuită sunatul pe la instituţii, la începutul mandatelor de Preşedinte şi premier – şi tocmai de aceea nu vedea excepţionalul ?

Cartea e aşadar o dublă mărturie, presarată cu naivităţi mai mult sau mai puţin jucate. Două oglinzi ale preşedintelui, două feţe ale vanităţii: Pleşu şi Udrea. Limbajul neaoş, lipirea frustă de personaje gregare, aici sînt limitele naratorului scîrbit Săftoiu-Pleşu. Şi un personaj Băsescu-Udrea care nu se depărtează mult de ipoteza bărbatului cu minţi sucite ca explicaţie pentru o istorie, altfel mult mai complicată, a ultimului deceniu. Adriana Săftoiu s-a pornit să explice sistemul, dar ne-a oferit explicaţie standard. A vrut să construiască un narator-intelectual, dar şocul experienţei a dus-o tot la fapt divers.

Cît despre dublul Băsescu-Udrea, nu accept nici pudibonderii inventate ale unor jurnalişti care descoperă brusc dreptul la intimitate, nu accept nici idila-ca-explicaţie a sistemului. Această ultimă explicaţie a fost favorita celor care au renunţat la relaţiile cu Băsescu la un moment dat – Săftoiu a avut timpul necesar să rafineze motivul Udrea, dar nu l-a depăşit – E.U. e oglinda caracterului duplicitar al lui TB. Cum ar fi să punem amantlîcurile interbelice ca motoare ale politicii de atunci? Asta e problema cu dragostea de cînd lumea, pare că explică tot şi, de fapt, explică uneori mai puţin decît o scenă mică în care “un copil de casă” n-avea locuinţă şi dup-aia avea două de lux.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

59 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!