Cultura comunicăriivezi toate articolele de admin19 Feb 2010 la 14:36 9 comentarii 778 vizualizari. |
Am audiat recent conferinţa domnului Andrei Pleşu “La ce (mai) e bună cultura”?, organizată de Asociaţia Erudio. Pentru cei aproape 300 de participanţi, două ore au trecut ca două minute. Domnia sa a cucerit atât cu prelegerea propriu-zisă, cât şi cu răspunsurile la întrebările ce i-au urmat.
N-a fost o întâlnire uşoară pentru vorbitor. Publicul provenea, în marea lui majoritate, din business, o lume care se întâlneşte cu cea a culturii mai rar decât publicul obişnuit al domnului Pleşu. Şi totuşi, a fost o întâlnire de un enorm succes. Toţi cei cu care am vorbit după conferinţă erau absolut fascinaţi. Toţi ne-au cerut repetarea cât mai curând a unor astfel de evenimente. Asta m-a îndemnat să deschid un subiect care mă frământă de mai multă vreme.
Mi-e clar că o parte importantă din efectul pe care Andrei Pleşu îl are asupra publicului vine din vastul conţinut pe care l-a acumulat şi pe care îl foloseşte. Mi-e însă la fel de clar că o măsură importantă a succesului prelegerilor sale vine din maniera în care ştie să transmită acest conţinut.
Ăsta e un punct nodal pentru limitele în care cultura noastră se mărgineşte adesea. Efortul dobândirii conţinutului are nevoie să fie dublat de abilitatea transferului. Altminteri, atât cel care creează cultura, cât şi cei care ar dori să o primească nu vor reuşi să-şi împlinească aspiraţiile. În plus, spaţiul public rămâne liber pentru comunicatori buni, cu un conţinut mai puţin bun.
Ne uităm cu admiraţie la culturile mari şi la răspândirea lor. Cuvântul-cheie aici e „răspândire“. O cultură devine mai mare şi în măsura în care e răspândită mai bine. De când lumea. Or, pentru asta e nevoie de oameni care să o răspândească cu pricepere, cu dăruire, cu convingere. Astfel de oameni avem prea puţini.
L-am întrebat pe Andrei Pleşu, după conferinţă, cum s-ar putea îmbunătăţi abilităţile de comunicare ale oamenilor de valoare din cultura română, mai ales ale celor tineri, pe care nu prea îi vedem şi nu prea îi auzim, de care e foarte greu să aflăm şi pe care e, deci, greu să-i apreciem cum se cuvine. Domnia sa mi-a vorbit de daturile naturale care compun un bun comunicator: politeţe, interes faţă de celălalt, generozitate, dorinţa de a asculta şi de a împărtăşi. I-am vorbit însă şi de latura educaţională. Liantul menit să adune daturile naturale într-un izvor de valoare şi pentru sine, şi pentru ceilalţi.
Cultura educaţiei din România nu favorizează, în nicio etapă a sa, formele de expresie individuală. Ba, aş zice, le inhibă sistematic. Modelul încurajat nu e acela al exprimării propriei personalităţi, a propriilor gânduri, emoţii sau idei, ci al reproducerii textelor predate sau indicate în bibliografie. Relaţia vie cu cei din jur e mijlocită de texte moarte. Pentru că un text nu poate trăi decât în sufletul celui care se bucură de el şi cu propriile înţelesuri.
Ca să devină bun, un comunicator trebuie să dărâme tot acest eşafod destinat să-i elimine originalitatea şi creativitatea. Şi să construiască în loc un spaţiu animat de întâlnirea între preocupările vorbitorului şi cele ale auditoriului. Câtă vreme creatorul va rămâne singur cu creaţia sa, şi publicul larg va rămâne singur, fără ea.
Cel mai mare sprijin pe care o editură ar putea să-l acorde autorilor români pe care îi publică ar fi, cred, acela de a-i instrui cumva şi în arta vorbirii în public, în arta de a cuceri, de a convinge auditoriul şi în întâlniri faţă în faţă, nu doar în paginile cărţilor. Ar fi o bună investiţie, pentru că sunt sigur că ar fi returnată prin vânzări sporite. Acelaşi lucru ar putea ajuta şi alte feluri de creatori: pictori, sculptori, istorici, muzicieni, arhitecţi etc.
S-ar crea o cultură mai vie, mai dinamică, mai uşor de răspândit şi de aprofundat. Auditoriul ar putea deveni el însuşi un multiplicator de cultură în măsura în care ar înţelege mai mult şi ar putea povesti altora mai multe despre asta.
Puţine lucruri fac mai bine unui spirit decât întâlnirea cu un spirit mai bogat care ştie să deschidă o poartă şi să însoţească pe un drum nou. Am văzut asta şi în zâmbetele, privirile şi încântarea auditorilor lui Andrei Pleşu. Aşa aş vrea să învăţăm să ne bucurăm de cultura noastră şi de creatorii ei.
(Aticol apărut în numărul din 16 februarie al Revistei 22)
Etichete: Andrei Plesu, Erudio, public


Ciprian Domnişoru 16 Feb la 11:11 |
Numărul deceselor în urma hipotermiei este tot mai mare. Autoritățile iau măsuri, Raed Arafat [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 16 Feb la 11:07 |
Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 16 Feb la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
| 1@Norbi: 41, @Mihnis: 46, @Elena: 48, @Calin: 64, @Cristianus: 76 "Totusi mi se pare complet neprofesionist ca incearca sa ii discrediteze pe cei de la RMGC fara niciun motiv", "nu ar avea de ce sa fie... | ||
| 2[...] Va rog sa vizionati acest scurt clip si sa cititi acest reportaj. [...]... | ||
| 3@Norbi: @nepot mic: @Vlad: @Elena: @Mihnis: @Calin: @catalin: @Cristianus: @Daniel Pandrea:-s-au strans ceva postaci RMGC p-aci, super, ce-mi place ... sa ne jucam cu nervii lor, ah, ce vanatoare-o... | ||
| 4@Caragea: Ce vorbeşti? Cum să nu se împace în privinţa locului naşterii lui Isus? Toate Evangheliile sunt de acord că locul naşterii lui Isus este Betleem.Cele patru Evanghelii autentice (scrise de... | ||
| 5[...] surse azi (intre care mentionam ipoparul, ca-i mai muncit scrisa si mi-a iscat si mie pofta) ca Gotiu a dat o lovitura de presa in adevaratul sens al cuvintului. Bravo lui (si fraier e el ca nu-si... | ||
| 6@camelia: Draga Camelia, Ai mare dreptate. Astia de la antene "e aserviti cu totii" lu Felix ( si Otilia ). Ma si mir ca la mintisoara ta cit nuca ai inteles ca reporterii ne fac rau. Sunt nedrepti cu... | ||
| Mihai Goţiu 23972 citiri |
| Costi Rogozanu 11744 citiri |
| Cristian Teodorescu 9729 citiri |
| Ciprian Domnişoru 7319 citiri |
| Remus Cernea 5488 citiri |
| Alin Fumurescu 4326 citiri |
| Cristian Bândea 3937 citiri |
| Constantin Creţan 3780 citiri |
| Dorin Tudoran 3765 citiri |
| Dan Duca 3730 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Costi Rogozanu 4 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Cristian Cojanu 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Constantin Creţan 2 postari |
| Daniel Oanta 2 postari |
| Mihai Goţiu 115298 citiri |
| Costi Rogozanu 62303 citiri |
| Cristian Teodorescu 50620 citiri |
| Alin Fumurescu 32188 citiri |
| Remus Cernea 22464 citiri |
| Iulian Leca 18650 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17847 citiri |
| Dorin Tudoran 17685 citiri |
| Viorel Dobran 17103 citiri |
| Cristian Bândea 13952 citiri |
| Mihai Goţiu 41 postari |
| Cristian Teodorescu 27 postari |
| Costi Rogozanu 27 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Iulian Leca 10 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
“Esafod” sau “esafodaj”?
2010-02-19 14:56:15 | Raporteaza
@Domnul Alexandru
Cum ii sriam acum cateva zile si Doamnei Alexandru (cealalt blog pereche):
Ce opinii ar fi avut urmatorii [numai cei care au disparut nu demult] despre ’starurile’ noastre:
despre[domnia sa] Plesu, GL, HRP ?
Ce opinii or avea [deja] oricare dintre cei din listele urmatore despre ’starurile’ noastre: [domnia sa] Plesu si GL, HRP ?
[putin probabil sa aiba deja vreuna]
Daca GL, Plesu, HRP ar fi tradusi, ce opinii ar avea oricare dintre cei din liste?
[daca ar fi tradusi cu un efort gigantesc financiar, al ICR de exemplu]
Ar putea spune cumva asa ceva, fara ‘ura”:
GL, Plesu, HRP au exprimari filosofice de foarte slaba calitate sau total in afara domeniului
Peter van Inwagen, Alvin Plantinga,
Richard Swinburne, J. L. Mackie
Dean Zimmerman, Thomas M. Crisp, Martha C. Nussbaum,
Matthew Davidson, Neil A. Manson, Simon Blackburn, Michael Loux, C. D. C. Reeve, Michael V. Wedin,
Brian Garrett,E. J. Lowe, Nicholas Rescher,
Jorge J. E. Gracia, Ernest Sosa
Alexander R. Pruss
2010-02-19 16:34:41 | Raporteaza
@Domnul Alexandru
Si nu mai are nineni nevoie pe-aici nici de esafod, nici de ghilotina, nici de injectia letala.
2010-02-19 16:36:42 | Raporteaza
“… Puţine lucruri fac mai bine unui spirit decât întâlnirea cu un spirit mai bogat …”
Cate “spirite” actual autohtone sunt constiente de asta si, mai ales, accepta un alt “spirit” ca fiind mai bogat decat propriul spirit? …
Mai mult, comunicarea nu se poate face in simplex, doar cu un emitator performant dar cu un receptor … “defect”.
“Pentru cei aproape 300 de participanţi, două ore au trecut ca două minute.”
Dar pentru restul, cu siguranta majoritar? …
2010-02-19 18:32:06 | Raporteaza
-Deunazi, la un text postat de Dna Liana Alexandru, tot despre cultura, un comentariu ref. Plesu, Patapievici spunea (reproduc din amintire): “Grobian! Un astfel de individ te scoate din minti!”
-Nu m-am putut abtine de la un raspuns:
“o face doar daca are din ce …”
-Se pare ca Plesu, Patapievici, etc nu sunt prea “busy” cu “scoaterea din minti” …
2010-02-19 18:50:50 | Raporteaza
Imi pare rau, dar eu nu pot avea niciun dram de respect pentru aceasta “elita intelectuala”.
Dupa ce i-am citit editorialele din Adevarul, nu pot decat sa-l compatimesc. A infierat stiinta prin articole de-a dreptul jenante in care spunea, in logica belferului: “suntem ingropati de nameti iar presa ne sperie cu incalzirea globala”, dupa care incuraja, indirect ce-i drept, fundamentalistii crestini (cum sunt cei care se opun vaccinarii de orice fel sub pretextul ca “stiinta e arma ghiavolului”), argumentand hipermediatizarea gripei porcine.
Imi pare rau ca dumneavoastra puteti aprecia un filosof medieval care inca n-a scos nasul din scolastica (sa va reamintesc de volumul “Despre ingeri”?) si care, ca “elita intelectuala” nu contribuie cu absolut nimic la dezvoltarea pietei culturale. As fi vrut sa-l vad implicat in campanii de promovare e lecturii in randul tinerilo, spre exemplu, sau alte proiecte cu caracter cultural. Insa dansul se multumeste sa acorde din cand in cand cate o prelegere, sa-si reediteze cartile si sa confunde “vremea” cu “clima” in editoriale de-a dreptul penibile.
Asta e cultura comunicarii?
Iar in situatia lui Plesu mai sunt si altii, insa n-as vrea sa intepe mai multe tabere de fani doar dintr-un singur comentariu
2010-02-20 01:44:29 | Raporteaza
D-le Alexandru, ati putea sa inregistrati aceste intalniri (cu voia dumneavoastra, de asemenea intalniri live cu Andrei Plesu nu ne vom putea bucura la nesfarsit) si sa le faceti accesibile doritorilor chiar contra cost ? Ar fi tot in spiritul Erudio, va asigur, si foarte util pentru cei care nu au sansa de a participa la aceste intalniri.
2010-02-20 07:32:22 | Raporteaza
Nu stiu, zau, cum sa se ajunga la o imbunatatire sesizabila in capacitatile de comunicare ale tinerilor intelectuali, atata timp cat de face un triplu salt cu echer, pornind de la nivelul (minimal) al cunostintelor acumulate in liceu si ajungand la fraze abracadabrante in cursurile de semiotica tinute studentilor de anul I.
Iata un mic exemplu:
‘Plurimondismul “congenital” lumii omului, definitoriu pentru ordinea umanului, nu se confundă nici cu monadologia lui Leibniz, care se vroia un principiu de ontologie generală, dar nici cu relativismul radical – şi, am spune noi, nedialectic, rezultat din contextualizarea şi istoricizarea neînfrânată a omenescului.’
2010-02-20 18:19:34 | Raporteaza
Va spus Plesu la intalnire si cum comunica cu Tovarasul inainte de 1989? Va citit din scrisoarea pe care i-a scris-o? Mie nu mi se pare Plesu un intelectual, avand in vedere antecedentele pe care le are. Intelectualii adevarati mor pentru ideile lor, si au fost foarte zeci de mii in Romania, fiind exterminati de regimul comunist. Vezi tu, lichelele astea de “intelectuali” din ziua de azi sa isi dea viata pentru ideile lor?
2010-02-20 22:32:19 | Raporteaza