ImPulsTanz 3: Respect art! Respect it! But if you don’t, there’s nothing wrong with you. My dear

Am tot repetat in postarile anterioare despre ImPulsTanz ca as fi facut, acolo, una mare descoperire. Iat-o:

Cele de mai sus sint imagini din piesa Som Faves, de si cu Ivo Dimchev, performance prezentat in cadrul festivalului.

Pe site-ul ImPulsTanz piesa era anuntata in felul urmator:

“If you want me as your mother, you have to go to the theatre”, says Bulgarian performer Ivo Dimchev. His solo piece “Som Faves” (Some Favourites) makes it plain that he considers himself to be a mum with qualities. Equipped with a wig and a keyboard, Dimchev slips from one identity into another, each of which is part of a list of 100 themes that the artist – widely recognised not least on account of his radicalness – feels a connection to. Organisers can choose their favourites from the list, and Dimchev then realises them accordingly. So all performances of this piece are unique specimens. In any case, the result is a wild, intensive performance that is bound to get under your skin.

Despre Ivo Dimchev, Ivo Dimchev spune, sec, ca ce face el se cheama entertainment.
Un alt performer spune ca cel putin acest performance ii da un sentiment de revolta, ca strica (rostul) performance-ul(ui).
Despre workshopul lui, Do yourself a favour, Dimchev spune ca ii va ajuta pe participanti sa descopere ce le place sa faca pe scena, ce le iese si, nu in ultimul rind, ce i-ar placea lui sa vada. Multa placere la mijloc.
Pina aici avem un divertisment seducator care nu pare sa vrea sa spuna mare lucru si prin asta ridiculizeaza cumva alte performance-uri care ar intentiona sa spuna kestii si care nici macar nu sint asa de halucinant performate.

Desi ma ucid textele lui Ivo Dimchev, construite pe principiul divertismentului divertismentului, de genul celui din titlu sau fraze ca Why don’t you eat my food, You’re gonna die if you don’t eat. My food, performate in fel si chip, n-am sa pierd timpul nici sa pomenesc despre eventuale distinctii de tip forma/continut, pentru ca maiestria lui (sadica pentru cei care cauta subiectul tratat) mi se pare a consta tocmai in transfomarea “formei” in “continut”. In exact performarea lui (eventualele relatii dintre “ce” si “cum”, cele doua potentindu-se si relativizind-se reciproc) consta tot ce-ar fi “de transmis” performativ vorbind. Si se transmite irational, nelinistitor, fara a putea pune degetul sau a putea numi despre ce e vorba, fara a sti ce te-a lovit in plex (te-a lovit fraza you have blood on your face?? Chiar asa?)

Or, cam asta e chintesenta performance-ului. Fie ca e vorba de glisarea din personaj in personaj (de simti transpiratie rece pe spinare), fie ca e vorba de mai multe sisteme de informatie suprapuse ca in imaginile de mai jos (fragment din piesa Dirth), in zona de coincidenta, in acel spatiu intermediar si ambiguu se afla/ se ascunde tot ce comunica mai bine un performance.

Informatii meta in cazul lui Som faves – doar un mic exemplu: e fascinant cum un spectacol in care Dimchev imita diferite personaje atrage dupa sine dorinta interlocutorilor (Peter Stamer, daca cine il cunoaste pe Peter isi poate imagina asta) de a-l imita pe Dimchev imitind pe Kenny Rogers (sau era Wagner?).

In timp ce in cazul piesei Dirth, nimic meta, altul e subiectul tratat, descoperiti si singuri . Adevarul e ca nu am nici un chef sa scriu despre Ivo Dimchev, am chef sa vad ce face, sa arat ce face, sa fac la rindul meu alte lucruri. Traiasca, deci, ireverenta .

Shoot me daca nu ma port ca una cronicara de dans. Poate alta data.
Deocamdata putin Dirth (care e mentionata aici doar pentru ca e favorita mea dintre piesele sale, din nici un alt motiv).

Asa ca, mai putin despre Ivo si mai mult despre un alt subiect anuntat si aminat – Scandalul, cum altfel.

Dar inainte de a aborda subiecte serios-scandaloase, una fraza de istorie (a dansului ro ) personala.
Marile regrete legate de ImPulsTanz/Viena – ca am ratat cursurile lui Ivo Dimchev sau Robert Steijn, ca n-am ajuns sa vad Dunarea cu malurile ei verzi si asa de necimentate, ca, in general, what happens in Vienna stays in Vienna si, mai ales, ca nu mi-am luat un trico anume cu un statement de o logica extrem de rafinata. Hug me or i shall destroy you spunea tricoul si era 1 statement care ma costa cam mult.

Revenind,
in postarile anterioare despre festival am pomenit despre un scandal la Odeonul vienez, cu protagonisti romani. N-am nimerit in sala, alt spectacol mi-a atras atentia in acea seara, asa ca nu stiu ce s-a intimplat cu adevarat. Intrebind in jur am aflat urmatoarele:

In seara de 28 iulie, la teatrul Odeon din Viena, la finalul spectacolului „En attendant”, prezentat de compania Rosas, apartinind (companie si spectacol) faimoasei coregrafe belgiene Anne Teresa De Keersmaeker, imediat dupa aplauzele prelungite, dansatorii romani Manuel Pelmus si Florin Flueras (rasfatati ai scenei de dans vieneze in alti ani) s-au urcat pe scena si au cerut citeva minute pentru (a vorbi despre) istoria dansului romanesc. Acesta este un proiect mai vechi al celor doi, despre care am mai scris. Interventia lor, neanuntata organizatorilor festivalului a stirnit o reactie drastica, neasteptata, atit pentru public, cit si pentru presa vieneza, si chiar si pentru „instigatori”.
Directorul festivalului si directorul tehnic al companiei Rosas i-au impins de pe scena pe cei doi performeri intrusi.
„They even called security” am auzit oamenii din public. „Nooo, not after this! Not after Rosas!” ar fi zis directorul festivalului.
„I don’t know what to say about this… let’s talk later”, mi-au zis alte voci, adaugind, anyway it should have been for the public to decide, not for Karl (directorul ImPulsTanz)…”

Scandalul a devenit oficial in momentul in care binecunoscutul critic austriac Helmut Pleobst a scris un articol in Der Standard.

Initial am picat in „capcana”. Am intrebat pe Manuel Pelmus ce s-a intimplat acolo, care au fost intentiile, care reactiile, care atitudinea si comentariul lor fata cu reactiile si ce s-ar fi petrecut daca ar fi capatat cele 5 minute – cum ar fi aratat istoria dansului romanesc pe scena Odeonului? Adica facts si meta discurs despre facts.
Manuel a raspuns asa:

„Intentia cred ca e cumva continuta in actiune, daca pot spune asa. Stii ca Istoria noastra isi propune sa performeze, asa ca a mers in turneu. Acum chiar daca ne si jucam, nu inseamna ca toate proiectele astea trebuie sa fie asa safe. Si sa nu puna in discutie un pic contextul si mizele. Altfel fiecare e fericit sa re-construiasca fara puncte de tensiune sau fara sa identifice partile “problematice” ale demersului. Nu uita ca si Istoria Dansului Suedez era prin preajma si avea party oficial, hehe. Cred ca “cersind” un pic de loc in Istoria mare, am pus in evidenta anumite relatii de putere existente in Istorie. Dar si pe piata. Nu a fost deloc un protest sau o intrerupere in sensul ala arhi-cunoscut de interventie in forta.
Daca nu ne dadeau afara, cred ca am fi performat din Ciocanul (fara stapin, de Stere Popescu) un fragment. La modul foarte serios. Eu cred ca este si ceva cit se poate de poetic aici: un Stere Popescu la un mare festival, reusind dupa 45 de ani sa provoace un scandal si raminind radical si provocator. Impartind o seara cot la cot cu Ana Teresa. Un mare come back. Evenimentul absolut al acestui festival…dreptate )

Mda…eu vad mai multe straturi aici… una e sa lucrezi cu istoria glorioasa si celebrata a lui Merce C si alta cu o istorie uitata si violenta ca a lui Stere, de exemplu. Dar sint foarte multumit ca am fost goniti ) Lumea privea interesata si a aplaudat cind am iesit Presupun ca s-a discutat dupa. Multa lume discuta fara sa fi fost acolo. De asta cred ca am avut noroc ca Helmut practic a documentat live. Si mi-a placut cum s-a raportat la demers, adica ca a pus in discutie piata safe.

Am fost foarte umili sa stii…am asteptat sa se termine tot, pina si aplauzele si sa se ridice lumea. Dupa care (eu imbracat in IE, aia a lui Brynjar din Ciocan) am intrat pe scena si am spus ca sintem The Romanian Dance History si ca am vrea sa prezentam 5 minute din Istoria noastra. Cam asta ar fi filmul. Sigur, e greu sa descriu atmosfera. Dar a fost mai degraba empowering si nu victim like. Preferabil unui discurs plingacios. Am fost destul de firesti, gen am vrea sa performam asta. Restul si-l interpreteaza fiecare. De ce nu Pelmus, ci am zis ca suntem Istoria. Istoria live in carne si oase.”

Acum, dupa citeva zile departe de net, de Viena, de Bucuresti si de dans in general , altor intrebari le-as fi dorit raspunsul.

Manuel Pelmus, Florin Flueras si Ion Dumitrescu (acesta nu a fost la Viena si nu e implicat in proiectul Istoria dansului romanesc, dar lucreaza impreuna cu cei doi sau doar cu Flueras la multe alte proiecte – Candidatul la presedintie, Trilogia postperformance etc.) chestioneaza nonstop orice proiect la care lucreaza., contextul si mizele . Mai exact, fix asa lucreaza. Acest instrument conduce uneori la epuizarea preocuparii de chestionat iar alteori permite ajungerea in zone nebanuite si refreshizarea subiectului initial, si al practicii performance-ului in general. Cei trei par sa-si asume ambele situatii.

Chestionind conditiile performance-ului, doi dintre ei, Flueras si Ion Dumitrescu l-au dus (pe el, performance-ul) la OTV, apoi Manuel, Florin si Brynjar Bandlien au propus o noua varianta de istorie a dansului romanesc, una performativa. Istoria a inceput in mai si a durat 3 zile. Iar in ea au incaput multe lucruri si fiinte. De la Sanda Agalides, sotia coregrafului Stere Popescu, la orice client de chatroulette de la orele 20, in ziua a treia. Un asiatic simpatic a fost invitat cu precadere sa-si scrie numele in Istoria dansului romanesc.
Si Istoria Dansului Suedez se scrie tot performativ. Primul volum e alcatuit din texte scrise de artisti si ginditori ai lumii contemporane despre ..istoria dansului suedez. Volumul doi, lansat recent la ImPulsTanz invita pe toata lumea sa-si inscrie numele (semnind texte sau nici macar) intr-o mare carte in formare. Stiu cel putin un performer roman care face parte din Istoria dansului suedez .

Revenind la Istoria dansului Ro, cercetind maniere de a o livra, cumva, imi pare ca s-a trecut prin varii forme de istorie fictionalizata, de la una „vie” si implicit subiectiva si fragmentara – performerii intervievind dansatorii din alte vremuri, la una „reala”, incercindu-se „recuperarea” unui spectacol din anii 50 pomenit de toti cei in viata ca fiind „un soc si un mister”, un scandal! (fara ca vreunul dintre ei sa poata argumenta) si din care s-au gasit citeva minute filmate (am mai scris), trecindu-se apoi prin tentative de istorie performativa si mai degraba contemporana, prezenta si, in consecinta, inca deschisa (chatroulette-ul si Sanda Agalides, transformata, intr-o maniera nu neinteligenta dar greu de privit, in ready made, doza de autenticitate luata copy/paste pentru a contrabalansa o revizitare a spectacolului lui Stere Popescu, trecuta prin multe faze, si ajunsa in prezent din tulburator-ambigua in strict parodica).

La Viena s-a intimplat un nivel urmator. Si nu vorbesc despre o chestionare a pietei, a sistemului “de productie si prezentare a muncii artistice pe piata internationala, astazi neteda si previzibila” cum a scris Der Standard, ci despre cum istoria performativa a dansului romanesc a atins o noua etapa de fictionalizare prin calitatea de produs mediatico/zvonistic, de scandal redat in multe variante si, vai, cu mina la gura, un scandal despre scandalul Stere Popescu. Mi se pare ? Si ce mai urmeaza ?

Articolul lui Helmut Ploebst poate fi citit in original aici. Traducerea, mai jos:

“Va rog nu deranjati. Sau: Granitele Spontaneitatii

Viena – Ar fi putut sa devina interesant. Dupa premiera Annei Teresa De Keersmaekers cu noua piesa “En Atendant” la Impulstanz (Odeon), cand publicul a incetat cu aplauzele, doi barbati au urcat pe scena si au cerut putina atentie.

Nici unul dintre cei doi nu este un necunoscut. Ambii fiind membrii importanti si cunoscuti ai scenei Bucurestene prin munca lor politico-critica. Acestia nu sunt invitati doar in Viena la Tanzquartier, ci si la alte festivaluri renumite din Europa – atata timp cat coregrafia romaneasca este cea mai avangardista in momentul de fata din Est.

Flueras si Dumitrescu (nm. Manuel Pelmus) au cerut trei minute pentru “Istoria dansului romanesc”. Trebuia sa fie o interventie despre care organizatorii nu trebuiau sa stie. Asta nu se putea intampla, asa ca cei doi au fost redusi la tacere. Pacat ca artisti recunoscuti nu pot in incheierea unei prezentari – nu pe parcursul ei, ci cu respect, la final – sa primeasca putina atentie.

Este putin probabil ca De Keersmaekers, in a carei scoala P.A.R.T.S., artistii sunt educati pentru a-si sustine ideile, ar fi fost impotriva unei astfel de actiuni. Iar o mare parte a publicului ar fi fost incantati sa asculte.

Impiedicarea unei actiuni clar neagresiva arata un fenomen, care nu exista numai in dansul contemporan. Productia si prezentarea muncii artistice pe piata internationala este astazi neteda si previzibila, nu pare a fi interesata de tulburarile de productie, rebeliune sau imprevizibil. Impulstanz nu este doar o gazda pentru arta usoara. Pe parcursul anilor publicul a avut de a face cu tot felu de declaratii incomode, de la celebritati precum Jan Fabre pana la Ann Liv Young.

Bonus discursiv

Interventia romanilor ar fi fost pentru public un bonus discursiv. Ei ar fi adaugat subtilitatii perfectioniste a coregrafei vest-europene o declaratie est-europeana mai dura. Poate nu nepotrivita. Deoarece De Keersmaeker s-a lasat in munca ei oricum prea mult condusa de structura musicala a lui Ars Subtilior, extrem de formalista.
Dansatorii si structurile lor de miscare au fost puse in scena prea bine format… prea plastic. Iar aceste timpuri ale dezastrelor provocate de razboiul de o suta de ani care au fost determinate de violenta, ciuma si inchizitie sunt prezentate prea manierat.

Dar apar contraste grotesti fata de abstractia plana a imaginii corpului medieval cum de exemplu reiese din vechile picturi. Acestei prezentari care incepe
cu un solo de flaut remarcabil, ii lipseste un continut dramaturgic.

(Helmut Ploebst / DER STANDARD, Printausgabe, 30.7.2010)
(nm. Manuel Pelmus a fost confundat cu Ion Dumitrescu)