ImPulsTanz, Viena: Daca stai cu mine, nimic rau n-o sa ti se intimple

ImPulsTanz este un festival international de dans contemporan, care se desfasoara de nici mai mult, nici mai putin, decit 27 de ani, la Viena.

ImpulsTanz este finantat de primaria vieneza, iar de 2 ani e patronat la nivel simbolic de presedintie.

Promovarea festivalului este excelenta: nu cred sa existe multi vienezi care sa nu stie ca vara, timp de 5 saptamini, se intimpla ceva in oras legat de dans contemporan. Afise cu o fata si un baiat in aer, perpendiculari pe cladiri (pe principiul gravity sucks si alte jucarii asemenea) invadeaza spatiul public. Fata e o breakdance-rita austriaca faimoasa care cistiga, in prezent, foarte multi bani in Las Vegas (a tinut ea sa precizeze acest lucru:) ). Baiatul – nu stiu cine e.

Fondat de managerul cultural Karl Regenburger si coregraful Ismael Ivo, ImPulsTanz inseamna peste 40 de piese in 10 teatre, peste 30.000 de spectatori, in jur de 80 de profesori, 200 de ateliere cu 3000 de participanti IN FIECARE AN.

ImpulsTanz acopera o plaja larga de posibilitati de miscare, mai mult sau mai putin artistice, de la ateliere de Bollywood Dance, or Hip hop moves, la Yoga, pentru varii nivele, la programe de research sau coaching cu unii dintre cei mai mari coregrafi si performeri ai momentului.

Vezi deschiderea festivalului AICI.

Cursurile costa destul, insa pentru cei care doresc sa transforme diletantismul in profesie exista peste 60 de burse TanzWeb (anul acesta 69), gratie carora ImPulsTanz a devenit scoala pentru dansatorii din sud-estul Europei. In Hall of Fame-ul de tanzweb-eri sint nume ca: Ivo Dimchev, Cosmin Manolescu, Barbara Kraus. Printre bursierii recenti se numara coregrafele Madalina Dan (2008) si Mihaela Dancs (2010).

Pe cit e de deschis performance-ului, experimentelor si discutiilor (a devenit renumit inclusiv pentru partyurile din fiecare noapte), pe atit e de conventional in anumite zone, sint si multe prostii in acest festival, in numele diversitatii, se gindeste si in termeni de “companii”, ceea ce nu e neaparat rau, Rosas e un exemplu interesant, exista si mult balet, de buna sau mai putin buna calitate, si se pot vedea, pe aceleasi scene, piese ale celor mai contemporani dintre contemporani , de tipul DD Dorvillier, Ivo Dimchev, Jerome Bel, Xavier LeRoi, Martin Spanberg (anul acesta) sau Vera Mantero, Meg Stuart, Mark Thompkins, Robert Steijn si Frans Poelstra s.a. (anii trecuti)

ImPulsTanz e posibil intr-unul dintre cele mai conservatoare si apatice orase din lume, unde, e drept exista institutii dedicate dansului contemporan ca TanzQuartier, dar exista si oamenii, locuitorii orasului, de cele mai multe ori invizibili, inchisi, silentiosi, reci, asa de reci, doamne, sau pur si simplu stersi.

Gazda mea spune ca e imposibil sa te imprietenesti cu ei, ca austriecii nevienezi sint un pic altceva, mai au ceva singe, mai zimbesc si chiar vorbesc cu tine, fac chiar ironii, iti spun (toti ) gluma cu Freud (nu de pomana era vienez etc.), despre o colega de serviciu spune ca, interactionind cu ea, intelege cum a fost posibil nazismul, iar pe restul vienezilor, cei intilniti in metrou sau in lift, politicosi si reci, gazda mea ii pindeste fiind convinsa, mai in gluma, mai in serios, ca oricind ar putea scoate un cutit sau un pistol atacind la intimplare.

Gazda mea, romanca, de 3 ani in Viena, alegind sa-si traiasca viata schimbind la citiva ani cite un colt de lume, nu agreeaza neaparat filmele horror si nici nu pare sa aiba probleme de comunicare, pare mai degraba un om viu, cam chinuit in spatiul decorativ in care ne aflam.

Acestea fiind spuse, consideratiunile ei mi s-a parut, totusi, amuzante spre extrem de subiective.
Dar amuzant a fost mai ales in prima zi de Viena cind, ratacindu-ma prin oras in cautarea cladirii Arsenal unde se tineau workshopurile ImPulsTanz, un tinar austriac, nevienez, din munti – a declarat el indicind rucsacul mare din spinare, in care se gaseau, de fapt, laptopuri…, s-a oferit sa ma ajute sa gasesc Objekct 19 (o cladire a Arsenal-ului, i-a placut lui mult cum suna, ce cauti m-a intrebat, caut Objekt 19, haha, cum sa cauti un Objekt) si, conversind noi asa, mi-a zis, la metrou, printre statii, ca sa nu ma tem, ca nimic nu mi se poate intimpla cita vreme sint cu el. Haha.. cam ce anume mi s-ar putea intimpla, am intrebat. You know murder, crime. Haha HA! Am zimbit amindoi.
Dar avea baiatul asta asa o atitudine de adolescent tipic, nu stia ce sa faca cu miinile, pleca ochii ori de cite ori ma uitam la el, era asa slabanog si ezitant si mai ales avea asa o privire, cind o prindeam, alba si promitatoare.
A avut dreptate, nimic (din cele mentionate) nu mi s-a intimplat .

Nici macar cind, in timpul unei conversatii cu un tinar coregraf japonez, la baza dansator de Butoh si manipulator de obiecte si nu jongleur!, povestind el cu incintare despre practica suicidala tipica de acasa, care il plictiseste dar care e o realitate si din cind in cind o moda, m-a strins putin de git ca sa pricep despre ce vorbeste (avea impresia ca engleza lui nu e foarte buna) si nici macar cind o balerina din Slovenia mi-a zis, pe tipicul – me Tarzan, u Jane, me Zizek, u gipsies.

gen

Altfel, m-am prins eu, daca ramineam in contextul (familiar ) de dans contemporan, eram safe, era chiar nou si alintator cum tot soiu de critici si teoreticieni sau performeri de-ai casei, unii chiar vienezi , se luminau la fata cind auzeau ca sint din Bucuresti. Nu am probleme din astea, de fapt, dar asa de strident nu mi s-a mai intimplat . Bucharest? A! O! Say hallo to Mihalcea, Pelmus, Flueras, Gabia si Maria. Nice, nice, trebuie sa recunosc. Ca un apple strudel .

Next: care au fost cele mai tari performance-uri vazute, si au fost dintre cele mai tari ever (si am vazut eu una-doua la viata mea:) ); un obicei vienez bun, cafe Sperl unde se indeplinesc toate dorintele, aproape toate, o noapte la Kasino, un pic de Schiele, si pe cine am vazut in fata mea cind am deschis ochii dupa noaptea (de pomina) de la Kasino. Si poate putine vorbe si despre ce am invatat la workshopurile de-aici.