Sunt genul de fată care preferă oricând un film prost cu roboţi, desensibilizare postapocaliptică în masă, invazie cu marţieni, un matrix cinstit sau orice alt sfârşit al lumii lipsit de credibilitate, în faţa unei poveşti romanţioase cu oameni (căci asta tot spune până la exasperare inflaţia la care asistăm neputincioşi, că şi ei sunt oameni) care sug sângele conlocuitorilor.

Pornind, deci, cu aceste prejudecăţi sub semnătură, să purcedem la analizat vampiriada pop culturală, de aiurea şi de pretutindeni.

Pentru că nu avem de a face doar cu o invazie a filmelor şi a serialelor cu vampiri, ci şi cu o invazie a comentariilor media care vorbesc despre invazia filmelor şi a serialelor cu vampiri (cum e şi exemplul textului de faţă). Despre un fenomen care a scăpat de sub control. Pe internet, în familie, în cercul de prieteni. Avem bijuterii de vampir, haine de vampiri, coafuri şi machiaj care să se potrivească în consecinţă, cărţi de seducţie vampiriană. Tematica se umflă din ea însăşi şi, cel mai rău, se propagă nestigherită, ameninţându-ne cu stăpânirea şi anii viitori.

Întrebarea care frământă pe toată lumea este următoarea: în numele lui Bram Stoker, ce e cu toţi vampiroii ăştia rătăciţi pe ecrane? Cum să îi ajutăm să se întoarcă mai repede în coşciugul lor? Cine şi de ce îi ţine aici prizonieri, pentru a ne da fiori de plictiseală?

Bineînţeles, primul răspuns pe limba orişicui, dar mai ales a CEO-ilor marilor studiouri din Cetatea Filmului este acesta: banii. Milioanele se strâng valuri, aşa cum făceau cu treizeci de ani în urmă, când Anne Rice i-a scos la lumina popcultului.

Al doilea, din care rezultă şi prima explicaţie, este audienţa. Milioanele de telespectatori, afilierea la un crez comun, cucerirea noilor generaţii, transformarea lor în consumatori obedienţi.

Întrebarea rămâne însă la locul ei: De unde irezistibila seducţie a sângeroşilor? Ce-i mână pe aceştia în lupta cu box-office-ul şi ratingul? Cu ce mesaj au venit ei din întuneric şi sunt hotărâţi să îl repete până ne vor amorţi urechile?

Pe aripa acestei interogaţii, jurnaliştii străini au intervievat toată suflarea cuvântătoare: de la mama lor, Anne Rice, la cel care le doreşte dispariţia pentru încă 25 de ani de acum înainte, mastergeek-ul Neil Gaiman (după cum frumos îl caracterizează cei de la Esquire pe scriitor), de la antropologi şi psihologi la entertaineri şi social media marketeri, evangelişti, istorici şi oameni de ştiinţă.

La urma urmei, vampirii ne bântuie cultural de câteva sute de ani şi mai bine. De ce tocmai acum această explozie?

Dar mai întâi, să facem o istorie pe sărite.

Avem în 1816 „Vampirul” scris de John Polidori, îmbibat cultural şi simbolic prin fascinaţia manifestată asupra autorului de însuşi întunectul lord Byron. Culegem aici stereotipia personajelor romantice: băiat singuratic, întunecat şi seducător.

Dacă în “Nosferatu” (1922) creatura este hidoasă – după cum se vede mai jos,

Dracula (1931) pune bazele tipologiei periculoase, dar tocmai de aceea sexy – senzualitate de aur de la Hollywood. Afişul peliculei promitea, de altfel, “cea mai stranie pasiune pe care a cunoscut-o lumea întreagă”.

În 1976, an de răscruce pentru destinul vampirilor moderni, apare cartea “Interviu cu un vampir”. Anne Rice se destăinuie: cartea este despre „monstrul ascuns în fiecare dintre noi, despre cruzimea şi singurătatea din noi. Despre ce am fi în stare să facem ca să obţinem ceea ce vrem”. În 1994, filmul cu acelaşi nume le pune colţi şi peruci lui Tom Cruise şi Brad Pitt. Decadenţi, rafinaţi, singuri şi neliniştiţi, cei doi păstrează aura romantică a vampirului.

Sfârşitul anilor ’90, începutul anilor 2000, şi Buffy, spaima vampirilor. De abia acum pop-ul îşi pune amprenta lui kitschioasă cu adevărat, iar vampirii sunt reduşi la ăia răi, infiltraţi printre oamenii buni. La graniţă se interpune însă personajul jumătate om, jumătate vampir care continuă pe filiera bărbatul sexy şi inaccesibil.

Din aceeaşi perioadă şi pe aceeaşi idee, Blade, tot jumătate om (bun), jumătate vampir (rău, dar sexy, abilităţi sporite, singuraticul inaccesibil).

Şi, ajungând în zilele noastre, vampiriada pop culturală nu se încheie la Twilight şi True Blood, aşa cum ne-am dori. Vampire Diaries bântuie pe CW (canalul american cunoscut pentru serialele sale pentru adolescenţi, Gossip Girl şi spin off-ul 90210), s-a lansat Cirque du Freak: The Vampire’s Assistant (în România e programat pentru anul viitor), mania l-a contagiat şi pe Willem Dafoe în Daybreakers (un film despre un virus care tranformă pe toată lumea în vampiri, la anul în cinematografe).

Un urmaş de-al lui Bram Stoker scrie la un roman pe aceeaşi temă, Stephen King colaborează la un proiect de BD-uri tot cu vampiri, iar Stephenie Meyer lucrează cu sârg la a patra carte, Breaking Dawn. Avem ceva provizii pentru următorii zece ani.

Şi, spre deosebire de cei dinaintea lor, vampirii de azi sunt obişnuiţi. Nu sunt gotici, înfricoşători, nici măcar ciudaţi. Nebunia Twilight & Co marşează pe ideea şi ei sunt la fel ca noi chiar dacă sunt nemuritori şi se hrănesc cu sânge. Doar Eduard (noul sex simbol masculin) aminteşte de Byron şi de James Dean în acelaşi timp. Şi, tot din cauza lui, unii vorbesc de întoarcerea adolescenţilor la mitul conservator al zburătorului şi al dragostei imposibile.

Nu e doar obsesia pentru Robert Pattinson, se întâmplă ceva cu toată sângerarea asta!, insistă Kiri Blakeley,de laForbes, într-un articol intitulat Vampire Mania.

“Nu am nici cea mai vagă idee ce”, spune însă, flegmatic, Anne Rice. Probabil că aceste creaturi nu sunt epuizate încă în cultura pop, adaugă scriitoarea, ale cărui străduinţe în epuizarea subiectului au fost, oricum, remarcabile.

“În timpuri negre, ne întoarcem la personaje întunecate”, vine cu o explicaţie Jordan Galland, regizorul viitorului Rosencrantz and Guildenstern Are Undead.

“Fac apel la cele mai primitive frici. Nu sunt nici oameni, nici animale, nici vii, nici morţi. Într-un fel, sunt nişte fiinţe superioare”, adaugă Carrol Fry, profesor la Universitatea din Missouri, citată într-un articol de pe MSNBC.

“Vampirii sunt metafore comode care pot juca rolul multor lucruri”, crede şi Anne Stiles, de la Washington State University.

Stephen Marche are o explicaţie deosebită în articolul Ce se întâmplă de fapt cu toţi vampirii ăştia? din Esquire: “Uitaţi tot ce aţi citit până acum despre vampiri. Trendul sângeros, care va atinge ferocitatea maximă în noiembrie, o dată cu lansarea “New Moon”, nu vorbeşte despre outsideri, imigranţi, SIDA, aşa cum au tot încercat să ne convingă criticii şi blogurile în ultimele luni. Există o explicaţie evidentă, mult mai simpla: vampirii au invadat cultura pop pentru că femeile vor să facă sex cu bărbaţi gay”.

Încă din 1819, povesteşte Stephen Marche, vampirii au hărţuit peisajul cultural în momente de crize carnale. “Vampirul” lui John Polidori, era bazat pe fascinaţia pentru lordul Byron, simbolic pentru eliberarea sexuală. Dracula lui Bram Stoker a apărut, de asemenea, în mijlocul a ceea ce istoricii numesc Marea Orgie, iar recent, boomul filmelor cu vampiri a coincis cu apariţia SIDA. Ficţiunea cu vampiri este pentru femei ca filmele porno cu lesbiene pentru bărbaţi, conchide jurnalistul Esquire.

Sau poate, pur şi simplu nu se întâmplă nimic deosebit, aşa cum declară nonşalant Ashley dos Santos, social media marketer: “Pur şi simplu este iar vremea lor”.

Există şi o speranţă: când va apărea primul film care va face mişto de gen, înseamnă că finalul acestui gen este aproape, crede Santos. Dar nu suntem feriţi cu totul de pericol: prin târg se zvoneşte că zombii vor fi noii vampiri. Ca să fim pregătiţi, vă propun o recapitulare cu ajutorul unei galerii foto din Time.

Până la urmă, cât mai poate îndura şi cultura asta pop?, invocă zeităţile Hollywoodului cronicarul de la San Francisco Chronicle. Problema, spune el, nu stă în vampiri care, aşa cum ne-a învăţat istoria, pleacă la un moment dat de pe ecrane, ci de lipsa de imaginaţie a culturii pop, care se tot întoarce la ei.

Şi, pentru cine a ajuns cu lectura până aici, urmează leapşa promisă în titlu: Care credeţi că este misiunea acestei invazii vampiroide? Ce vrea ea să ne spună sau să ne înveţe, înainte de a dispărea?

2. Care este cel mai tare (pentru fete, seducător, pentru băieţi – aspiraţional) vampir al tuturor timpurilor?

Întrebările sunt adresate tuturor celor care trec pe aici şi vecinilor mei de bloc Simona, Costin, Costi, Alin, Teo şi Piticu.