Interviul de 10: Ştefan Matei (Les Elephants Bizarres)

Aţi lansat un album. De ce? Spune-mi povestea lui, a pieselor.

Am lansat album pentru cei care vor să ne asculte şi în maşină sau acasă, nu doar la concert. Din punctul nostru de vedere, poate fi chiar o carte de vizită pentru eventuale festivluri, să zicem. Vrem să spunem Hello lumii, să anunţăm că suntem aici, plini de energie şi distracţie. Piesele de pe album sunt de acum doi ani, cea mai veche dintre ele fiind Hello says the Devil, care beneficiază şi de un videoclip. În ordinea de pe tricouri, pentru a doua piesă de pe album, The boys, filmăm chiar în această perioadă un videoclip. Lansarea lui va fi în februarie, povestea fiind o surpriză. Forma finală a pieselor le-a dat-o producătorul Bogdan Popoiag, care a lucrat foarte mult la sunet. Mushroom Girl este pe primul loc în topul Radio Guerrilla. Asta ne bucură şi ne face să lucrăm mai mult, mai ales că nu e singura piesă care atinge această poziţie, prima fiind chiar Hello says the Devil.

Ce i se citeşte, de fapt, pe mutra elefantului (un animal, de altfel, aproape inexpresiv)?

Elefantul este noul prieten al omului. Anul acesta este anul elefantului. Cum de nu ştiaţi toate astea? Elefantul îţi transmite stări prin puterea gîndului şi te convinge că are dreptate întotdeauna, asta poate şi datorită staturii sale. Îndîrjire, convingere, putere, demnitate.

Pe ce vă certaţi mereu în trupă?

Ne certăm la sala de repetiţii, în general cînd se nasc piese noi. Fiind foarte diferiţi ca şi gusturi muzicale, fiecare are părerea lui şi ies scîntei de multe ori. De obicei, eu sunt cel împăciuitor, deşi sunt cel mai mic dintre ei, ca vîrstă.

Hai să lămurim treaba asta, pentru că acest articol vestimentar a provocat multe prejudecăţi. De ce porţi eşarfă?

Să spunem că sunt un sensibil şi răcesc foarte repede.

Voi vă cam distraţi cu trupa asta, nu-i aşa?

Ne-ai prins! Norocul nostru că avem un manager care ne ţine din scurt. Nooot!

Cel mai slab vers al vostru este “Tearing the dicoteque”, sper să nu mă înşel. În orice caz, eu asta înţeleg. Mai aveţi de lucrat la nuanţele limbii engleze?

Dacă îţi spun versul corect, poate că nu va mai fi aşa slab. Versul e aşa: “Terror in the discoteque, party killers smilling”. Apropo de piesa asta, povestea din spatele visualurilor, care ne colorează concertele, este că noi obligăm oamenii în “discotecă” să se distreze ameninţîndu-i cu arme. Eu şi Claudiu suntem doi mafioţi sicilieni înarmaţi pînă în dinţi, gata să ucidem orice mîrlan care nu dă din cur pe muzica noastră. Mihai este un soldat american care se înţelege perfect cu Nae, camuflat în mulţime, avînd o strategie de dans impecabilă pentru tipele din primul rînd. Şi din moment ce ai pus întrebarea, da, mai avem de lucrat, întotdeauna va fi.

Ce album te-a dezamăgit anul ăsta?

Kings of Leon, Come around sundown.

În ce altă trupă românească ai cînta, dacă ai fi nevoit?

Partizan.

Cînd te-ai îmbătat ultima dată şi ce îţi aduci aminte?

La Chişinău, imediat după lansarea albumului, şi ţin minte că vrăjeam de zor la o duduie care mi-a zis spre dimineaţă că e din Ucraina şi că nu prea vorbeşte româneşte.

Ţi-ar plăcea să aveţi atît de mult succes şi să ajungeţi la MTV EMA sau VMA? Ca Inna, spre exemplu?

Eu şi turma de elefanţi am votat asta acum ceva vreme, vrem să ajungem la MTV, vrem să ne difuzeze radiourile, vrem să cîntăm pe scene mari! Am făcut-o şi ne place să facem asta! Noi ţinem trompa sus!