La marginea timpului

Marx visa ca, in societatea lui mult dorita, va fi posibil sa vinezi dimineata, sa pescuiesti dupa masa, sa cresti vite spre seara si sa faci critica literara dupa cina. Si asta fara a fi vinator, pescar, cioban sau critic literar.

In aceeasi logica marxista – dupa o zi care m-a aiurit cu un slalom supra-realist printre diverse locuri si subiecte – imi permit sa inchei seara cu nitica literatura.

De obicei ma feresc sa ma avint in domenii la care altii se pricep infinit mai bine, insa in cazul acesta fac o exceptie. Mai ales pentru ca este un volum in care e vorba (si) despre stiinta. Cartea de care e vorba se numeste Remarkable Creatures si este scrisa de Tracy Chevalier, pe care probabil unii si-o amintesc din Girl With a Pearl Earring.

(Sau macar isi amintesc filmul… cel cu Collin Firth aflat in deplina celebritate si cu Scarlet Johanson inca intr-o scurta etapa a pre-celebritatii.)

#

Romanele dedicate unui subiect stiintific, fortate fiind sa dilueze un obiect mai greu digerabil, au tendinta sa creasca contorsionat. Asa incit ajung fie sa capate o silueta usor ridicola dictata de contururile evenimentului pe care se straduie sa il infasoare, fie sa creasca timorate la umbra unui urias personaj exilat comod in istoria stiintei. Intr-un cuvint, majoritatea sint extrem de plicticoase.

Ei bine, cartea asta e altfel.

Timpul actiunii este undeva la inceputul secolului 19, iar locul este intr-o mica localitate din Anglia, aflata la marginea marii. Este o carte despre prietenia dintre doua femei si despre dragostea lor pentru fosile. Prima este Elizabeth Philpot care, retrasa din motive financiare intr-un mic orasel de provincie, cauta o activitate cu care sa-si treaca orele. Cea de-a doua, Marry Anning, e o tinara needucata care incearca sa-si intretina familia vinzind fosile turistilor.

Cartea curge alternativ prin vocea fiecareia dintre ele.

#

In general, cartile isi traiesc propriul lor univers, solid construit, complet mobilat si suficient actiunii. Noi nu facem decit sa ne scufundam in el. Restul ramine sugerat, ghicit sau ignorat.

Aici lucrurile se inverseaza.

Intimplarile se petrec intr-o tara si intr-un timp in care oamenii vorbeau de stiinta in timp ce isi sorbeau tacticos ceaiul, in care urmareau in ziare ultimele comentarii despre virsta pamintului, in care vizitau gradinile zoologice pentru a vedea animale venite din tinuturi ciudate si in care vizitau muzeele pentru a vedea oasele unor creaturi venite din timpuri si mai ciudate.

Dar cartea de care va spun e asezata la marginea unui astfel de univers. Este tipul de univers romantic pe care il stim din romanele lui Jane Austen. Este tipul de univers stiintific pe care il stim din scrisorile lui Charles Darwin. Este universul Imperiului britanic la apogeul sau. Este universul maritim al lui Melville.

Este o carte calma, duioasa si profunda despre viata dusa la margine. La marginea societatii, la marginea stiintei, la marginea marii, la marginea iubirii si la marginea timpului.

La marginea societatii inalte din care Elizabeth este expulzata. Si la marginea micii comunitati in care nici Mary nici Elizabeth nu-si gasesc locul si care nu pare dispusa sa le acorde vreo sansa.

La marginea stiintei in care atit Mary cit si lui Elizabeth nu sint acceptate decit in rolul subsidiar de vinator de fosile. Rol pe care ele il accepta nu doar din nevoia de bani sau din dorinta de a avea o ocupatie – ci mai ales dintr-o docila si incapatinata pasiune.

La marginea marii, departe de viata intelectuala, mondena si imbelsugata a Londrei, din care desi excluse in mod curent sint tolerate tacit atunci cind ‘produc’ subiecte pentru savantii vremii.

La marginea iubirii, de care niciuna dintre personajele feminine ale cartii nu au parte. Avem in carte citeva episoade amplasate intr-o scenografie tipica pentru Jane Austin, insa la finalul carora daca ceva poate sa mearga prost, atunci sigur va merge prost.

Si la marginea timpului. A lungului timp pe care personajele tacute ale cartii – fosilele – l-au traversat pina cind apa marii si o mina atenta le-au dat o noua sansa.

Note:

1. Mary Anning, va gasi mai multe exemplare de dinosauri fosili care vor fi vinduti catre muzeele importante ale vremii. Mary era o adevarata senzatia printre geologii si biologii timpului. Unii dintre ei, ba chiar marele Cuvier o mentioneaza in articole. Suprema recunoastere!
2. Pentru detalii, un articol: http://www.jstor.org/pss/4027645.
3. Elizabeth Philipoth, al carei interes erau pestii fosili, va dona mare parte din exemplarele sale catre British Museum.
4. Site-ul lui Tracy Chevalier: http://www.tchevalier.com/
5. Pe locul casei in care a trait Mary Anning exista in prezent un muzeu:   http://www.lymeregismuseum.co.uk/