RSS Feed

Mai citeşte cineva Eminescu?

vezi toate articolele de
15 Jan 2010 la 12:32 10 comentarii 641 vizualizari.

Mihai-eminescuEste 15 ianuarie şi toată lumea îşi aduce brusc aminte de “poetul naţional”, “poetul nepereche”. Vulgarizând puţin, se poate face o paralelă între isteria vaccinării naţionale după ce s-a aflat de la televizor că a murit o vedetă de gripă nouă şi această infuzie concentrată, dar efemeră, de Mihai Eminescu.

Întrebarea corectă era poate dacă mai citeşte cineva, dar vânzoleala de la târgurile de carte şi foşnetul paginilor din mijloacele de transport în comun, desprinse mai degrabă de la chişcul de ziare decât din librării, mă face să mă rezum la dilema din titlu.

În afară de textele obligatorii de la şcoală, de Eugen Simion şi compania, care a primit bani serioşi să se ocupe de aducerea lui Eminescu la stadiul de a putea fi teleportat şi pe mess, mă îndoiesc că “poetul naţional şi universal” mai atinge multe coarde sensibile. Mă refer aici la plăcerea spontană a lecturii, nu la parcurgerea obligatorie a programei înainte de Bac sau la recitările plictisitoare din faţa statuilor “la aniversară”.

Nicolae Manolescu, într-un număr al Dilemei, spunea că marea greşeală este că Eminescu “e îngropat sub respectul datorat poetului naţional. Nefericită formulă! N-am băgat de seamă ca germanii să-l considere pe Goethe poet naţional. Nici englezii pe Byron. În parte, formula, creată înainte de comunism, dar uzată în comunism, e răspunzătoare de dezinteresul politicos pe care-l arătăm astăzi lui Eminescu. Şcoala îl deserveşte pe autorul Luceafărului, tratându-l festiv şi somptuos, în afara unei percepţii naturale, amestecând operele lui valoroase cu acelea neterminate, în ciornă, pregătitoare, cel mult”.

Manolescu oferă totuşi o soluţie: “despărţirea de Eminescu era obligatorie pentru a avea speranţa să facem din el contemporanul nostru. Dar cine a îndrăznit să propună acest gest? Toţi naţionaliştii l-ar fi pus la zid pe lipsitul de respect. Asumându-mi acest risc, afirm răspicat: trebuie să avem, mai întâi, curajul de a ne despărţi de Eminescu, dacă dorim să-l regăsim, să-l apropiem, să-l facem contemporan”.

Tot pe acolo bate şi Şerban Foarţă, care condmană “mania noastră (caracteristică naţională) de a transforma bietul artist în simbol al românimii, întrucât alte mari literaturi nu au astfel de genii tutelare”.

Ioan Bogdan Lefter ar dori “un Eminescu plural, contradictoriu, fascinant, ‘viu’, la polul opus imaginii ‘muzeale’, mumificate a ‘poetului naţional”. Întrebarea este cum faci aceste lucruri, fără a patina tabloidal, ‘tu-i neamul nevoii! (era singura înjurătură din vocabularul lui Eminescu), pe dilema legată de sifilisul poetului sau pe poveştile de alcov din triunghiul amoros Eminescu – Veronica Micle – Caragiale.

Poate prin elemente biografice s-ar putea ajunge şi la opera recaconizată a poetului care atunci când era mic îi uimea pe toţi la înot, dar se temea de fantome, care la 25 de ani şoptea tinerelor că “a fost, este şi va fi”, după care a urmat abuzul de cafea, tutun şi alcool, pentru ca în final creierul de aproape 1500 de grame să fie uitat la soare pe pervazul unei ferestre şi apoi aruncat la gunoi.

Oare aceeaşi soartă va avea şi opera, fie ea tradusă în zeci de limbi de circulaţie?

PS 1: REALITATEA.NET vă invită AICI să votaţi care este cea mai frumoasă poezie scrisă de Mihai Eminescu.

PS 2: “Materia vieţii de stat e munca, scopul muncii trai, averea, deci acestea sunt esenţiale. De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia. Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altora, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor“ ( Mihai Eminescu).

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


10 comments
  • 1

    Nu mai citeste nimeni mai ales de cand a fost inlocuit in carti cu manelistul Dinescu.

    Freedom
    2010-01-15 12:41:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    S-AR PUTEA SA VA MIRE,DAR MAI SUNT CITIVA CARE TOTUSI MAI CITESC EMINESCU, DAR CU SIGURANTA NU CE DIN RINDUL CELOR CARE SUNT ACUM PE BANCILE SCOLI.
    S-AU CEL PTIN NU DIN PLACERE CITESC,SI NUMAI CE ESTE NECESAR PENTRU TEMELE SCOLARE.
    NU CA VAR INTERESA DAR AM CITIT DESPRE EMINESCU,CAM TOT CE SE PUTEA ,ATIT VIATA LUI EMINESCU ,CIT SI POEZI,CHIAR SI OPERE ALESE, ETC ETC.
    DAR AM FOST ELEV ,PE TIMPUL CIND TOTUSI SE MAI FACEA LITERATURA,INTR ANI 71 83.

    ion ALBASA
    2010-01-15 13:02:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    citesc mai ales scrierile politice..mult prea actuale.

    Ps. Nu numai ca mai este citit, dar mai si posteaza!

    george
    2010-01-15 13:05:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    CORECTARE; MI DE SCUZE, AM VRUT SA SCRIU: PROZA LITERARA, NU (OPETRE ALESE ) CA IESTE CU TOTUL ALT CEVA.
    DAR GRABA NE OMOARA

    ION ALBASA
    2010-01-15 13:18:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Eu mai citesc, dar opera politica. Cum spune George la nr. 3, intr-adevar “mult prea actual”. Ar trebui sa publicati odata la cateva zile cate un text din opera lui politica. Asa l-am populariza. Asa am vedea intr-adevar cine a fost Eminescu, cat de mult a fost interesat el de politica si de o “doctrina nationala”, si ce mare nedreptate este sa-l consideram doar “poetul national” (sau alte asemenea sintagme). Si poate, cineva se va risca sa scrie si un scurt articol despre intrebarile privind imbolnavirea si discreditarea lui, care, fara a trage concluzii, sa ne scoata din cap unele legende nebenefice.

    Radu Mischie
    2010-01-15 13:18:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @ion ALBASA: SE CORECTEAZA ; PROZA LITERARA, NU OPERE ALESE
    SI ‘IESTE” CU” ESTE”

    ION ALBASA
    2010-01-15 13:29:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Nu stiu daca cineva il mai citeste. Pe Eminescu nu trebuie sa-l citesti. Poeyiile lui le tii minte. Eu sunt din Serbia si partea mare de poezii le stiu pe din rost. Daca in Romania sunt atat de multi care nu-l citesc pe Eminescu, e mare pacat.
    Poezia lui e de suflet, de gand, filozofica, politica, sociala, dar si de dragoste. Trebuie doar s-o intelegi.

  • 8

    Asasinarea Mitului eminescian prin nr 265 al Dilemei din 5 martie 1998 a spart trei dinti din fata unionismului generatiei Grigore Vieru, ceea ce nu i-a impiedicat pe megaintelectuali sa-l ia la misto si pe Stefan cel Mare, desavarsind dezunirea. Fara Eminescu, avem dispretul de azi pentru carte si carturari, o atmosfera cam ca in 1990, exemplificandu-se gloatei combaterea crizei tocmai pe profesori, drepturi de autor, liberul arbitru politicianist asupra interminabilului cotet ceausist destinat Bibliotecii Nationale. Insa tot e mai bine macar sa-ti bati joc de Poetul National decat sa-l ignori cu totul: a se face search Eminescu pe pagina web de azi la TVR Cultural sau la Romania Culturala, unde nu se profita de eresuri spre a face cat de cat propaganda lecturii! Ca prim si deocamdata unic cartarescolog, autor a peste 1500 de pagini inspirate de capodopera Orbitor, din care mega-exegeza n-am publicat pe propinatiu.ro decat primele 600, pot alarma pe dl ministru Kelemen Hunor ca nu numai Eminescu nu se citeste azi in RO. Chiar pe candidatul nostru Nobel cel mai bine plasat, Mircea Cartarescu, il cumparam si il lasam in raft pentru mai tarziu!

  • 9

    Byron nu e poet nationals, pentru ca simbolul literaturii engleze este considerat, in mod aproape unanim (ceea ce ar corespunde notiunii noastre de “poet national”) Shakespeare. Apropo de toate aceste discutii despre patriotism si mandrie nationala. Este ridicol fa[tul ca se pretinde ca in Occident n-ar exista acest sentiment. L-am intalnit la toate “nemurile” europene, asiatice, nu mai spun de americani. Incercarea de a crea un fel de sentiment de “ura de sine” la romani e un fel de patologie intelectuala.

  • 10

    P.S. Apropo de “postul” de “poet national”. Nu e neaparat ca in fiecare tara acest “post” sa fie numit la fel ca in Rusia (Pushkin fiind considerat poet national rus, desi ar mai fi inca cel putin vreo 5 care ar putea pretinde la acest titlu) sau ca in Ucraina (Shevtchenko), sau ca in Ungaria (Sandor Petofi)… Se poate numi doar un institut lingvistic sau literar (Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Centru Voltaire, Centrul Dante Alighieri etc) sau alte titulri de noblete, precum “Cei Trei Barzi ai Poloniei”… Postul de Nationa Poet of Wales este putin altceva, este un titlu instituit in 2005, care este acordat in fiecare an unuia dintre scriitori din Tara Galilor, dar sensul, semnficatia acestor titluri este aceeasi: promovarea si sustinerea literaturii nationale si da, mandria pentru productia literara nationala. Ma intreb de ce aceasta tendinta de a ne autodenigra, inclusiv acolo unde nu este cazul? Cui i-ar folosi aceasta “campanie” contra sentimentului de mandrie pentru faptul ca il avem pe Eminescu (sau pe oricare altul dintre scritorii sau artistii romani)? Cine nu incape in… eternitate – de raul lui Eminescu?

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
editor REALITATEA.NET
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TV UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!