“Mie-mi place maneaua…”

“Şi dansul, dansul din buric, cât despre rock măi frate, eu nu înteleg nimic…” Cam aşa sună versurile unui cântec Timpuri Noi, Helga. El, băiat de cartier, şuţ şi smecher, se îndrăgosteste nebuneşte de o fată care ascultă rock. Astă e un scenariu fericit. Sărmanului băiat i se mai deschide puţin orizontul.

Săptamână trecută surfând pe tv, am dat de un promo, la o nouă emisiune… ceva de genul “Muzica e viaţa mea”. Un reality show, cu Dan Bursuc în prim plan. Daca spui Dan Bursic, spui manea. Termenul este atât de bine lipit pe fruntea lui, încât orice încercare de a demostra contrariul, aşa cum cică se doreşte şi emisiunea asta, este lipsită de sens.

“Difuzat in fiecare miercuri, show-ul aduce in prim-plan doua proiecte muzicale ori­gi­na­le, al caror maestru de ceremonii este Dan Bursuc: „Adrian Minune For­ever Symphony Orchestra” si „Tradi­tionalii”. Cele doua proiecte se vor bucura de par­ti­ciparea unor renumiti artisti nationali si internationali: o celebra soprana din Rusia – Natalia Kreslina, Gheorghe Turda, Elena Merisoreanu, CRBL sau Paula Seling, care vor interpreta diferite me­lo­dii alaturi de: Sorin Copilul de Aur,  Adrian Minune sau Adi de la Valcea.”

Asta e prezentarea făcută într-un ziar al trustului lui Voiculescu. Aseară am stat puţin şi l-am văzut pe Bursuc în acţiune. Cum şi-a agăţat ochelarii de soare de gaica unui nasture de la sacou, cum vorbea dintr-un “mercedex” cu Adi Minune, cumătrul său, cum ne explica doct (ce mai… am avut senzaţia că-i vad pe  regretaţii Iosif Sava şi Leonard Berstein la un loc).

Nu-i de mirare ca o astfel de emisiune îşi găseşte loc la Antena 1. E postul,la care în cursul anilor am avut parte de cele mai retarde emisiuni. De la cea cu Mama Natură, până la asta cu blondele. Alăturarea unor nume ca Paula Seling sau Gheorghe Turda, implicarea unei soprane, existenţa clasicului într-un astfel de proiect, sporesc nedumerirea.

Tot aud că televiziunea înseamna show, spectacol. Aşa şi este. Intr-un moment în care extrem de mulţi oameni au tăiat de pe lista ieşitul în oraş, cu tot ce implică el, film, mall, restaurant, concert, televiziunea îi preia. Şi nu cred că oamenii aştia se uita la Mezzo sau NG. Deloc. Ei se uită la cei care vorbesc pe limba lor. Cu suflet.

Incercaţi un mic exercitiu de imaginaţie. Un radio de manele în Bucureşti. Dar nu unul pirat. Unul asumat. Veţi spune că sunt canele tv care difuzează numai manele. Corect. Dar pentru a le vedea trebuie să stai pe loc. Ori lumea se mişca. Maşină, metrou, tramvai. Un radio poate fi recepţionat peste tot. Un astfel de monstru se suprapune pe un nivel editorial extrem de scăzut al radiourilor din Bucuresti. Animatori neinspiraţi, seci, care vorbesc să-şi audă vocea, care transmit… nimic. Mergem mai departe cu imaginaţia. Manele fm (să-i spunem aşa) ar produce sau nu mutaţii la nivelul radiourilor CHR (Zu, Kiss, 21 poate si Pro FM) din Bucuresti? Greu de anticipat, dar perfect plauzibil.

Cum s-a ajuns aici? Prin neimplicare. Prin tăcere. Prin lipsa unor actiuni la nivel de scoală generală. Atunci cred că trebuie să le spui copiilor că există alternativă. Şi că ei trebuie să aleagă. Câţi dintre noi îşi mai amintesc de pick-ul din scoala generală? Era un pick-up banal cu doză de safir, care mai mult zgâria discurile. Dar de profa de muzica? E drept ca am înghitit cu greu Beethoven la vremea aia. Dar am ştiut ca există.

Zic şi eu cu naduf : le doresc “insuccesuri” cu emisiunea lor cu tot.