Noul Iluminism românesc. Ia Tom şi Jerry şi Marin Preda, neamule

ai dreptate!poate totusi va veni o vreme cind cititul va fii ce a fost odata!generatiile tinere nu mai au gustul cartilor si recunosc cu parere de rau ca nici eu nu mai citesc cum citeam inainte(in fiecare zi,macar o jumatate de ora).acum avem tv,internet,…..

“Industrializarea clasicilor” nu inchide “progresul gustului” din doua motive:
(i) sunt procese petrecute in zone distincte si ca spatiu, si ca momente de desfasurare, si ca amploare. Progresul gustului este determinat nu de publicul larg, ci de o mana de oameni (avangarde artistice & so on) care apoi exporta catre publicul larg producand operatiunea de “industrializare a clasicilor”.
(ii) nimic nu-l impiedica pe cumparatorul de carte Adevarul sa mearga in librarie sa umple ghiozdanul de volume scoase la Cartea Romaneasca (cartea Adevarul nu blocheaza Cartea Romaneasca): daca nu o face e din motivul de la punctul (i).

p.s.
daca ar fi sa aleg dintre preda si oricare dintre prozatorii romani de azi nu as ezita nici o clipa. tu?

am cunoscuti (mai degraba, cunoscute) care se bat pe cartile astea. Nu le citeste nimeni, stau frumos in biblioteca.

am vazut pe blogul domnului Istodor un filmulet in care domnul Liiceanu spunea ca exista carti, pe care daca nu le-ai citit, inseamna ca ai trait degeaba. dansul dadea ca exemplu “Maestrul si Margareta” a lui Bulgakov. dupa ce-am citit textul dvs, m-am uitat de curiozitate cat a costat volumul meu. 49,99 lei. nu-mi pare rau, a meritat. dar cati isi permit sa nu traiasca degeaba?
poate ar trebui sa scoata si Humanitas colectie “Carti pe care daca nu le-ai citit, inseamna ca ai trait degeaba” la 11 lei volumul.

O altă explicaţie ar fi că multora le plac lucrurile lucoase – cărţi, CD-uri, televizoare, bijuterii, maşini. Cică şi coţofenelor le plac lucrurile lucioase şi cică ar fi nişte păsări inteligente. Probabil că suprafeţele lucioase stimulează intelectul .

dintre preda si prozatorii de azi l-aş alege pe Jonathan Coe:)). Normal, ai dreptate… Era un text trista, aşa…

Cine a citit “inainte” citeste si azi; posibil sa existe o “reticenta” doar cind e vorba de pret (asta o simt personal, uneori).
Iar din cei care cumpara carti pentru ca arata frumos pe rafturi intr-o camera, au fost si vor mai fi.

Poate ca, totusi, sa se fi citit ceva mai mult “inainte” din lipsa de alternative; azi e mai comod sa stai in fotoliu . Unele (multe) carti iti cer sa si gindesti:))

cred ca te inseli.
sunt putini cei care ar cheltui totusi niste milioane (vechi) doar pentru fitze, sau ca e la moda. majoritatea romanilor nu cred ca isi permite sa arunce cu banii pe fereastra.

de acord cu chestia ca romanii prefera sa aleaga altcineva pentru ei. e o chestie de comoditate, pana la urma.
in loc sa pierd eu ceasuri la librarie (poate trebuie sa ma mai duc si la munca, sau sa am si grija de copchil), ma uit pe o lista cu carti, constat ca ma intereseaza 70-80% din titluri (faptul ca sunt din genuri diferite e egal cu zero), asa ca le comand.

cu desenele animate, e si mai simplu.
antologii de desene animate faine nu se gasesc pe toate drumurile, iar daca se gasesc, te cam ustura la buzunar.
e o diferenta intre a plati 20E pe un DVD si sa zicem 50E pe o intreaga colectie.

pana la urma, cumparate de fitze sau nu, aceste colectii nu pot aduce decat beneficii: editurilor si vanzatorilor bani, iar cei care le cumpara, macar pe buda o sa le rasfoiasca. sau neamurile lor, daca nu ei.

Da dom’le, pe alea clasice, din topul ăla, recomandate de ăia la tv sau la ziar, le ia omu’ că-s bune pe lîngă casă, ai cu să-ţi îţi înfunzi găurile în ce priveşte clasicii, dau aşa .. o aparenţă, apoi poate-ţi vine cheful să răsfoieşti într-o seară ploioasă, poate îl trage pe junior să …; se iau aşa preventiv cum îţi iei o lopată pentru cazul că ninge; şi nici nu fac cine ştie ce gaură în buget.
Tristeţea vine la ăştia mai noi: dom’le e musai să fie volum, să aibă coperţi cu poza ta pe contracopertă, să-ţi trăieşti încununarea cu recenzie, lansare, critică de întîmpinare, ..tot tacîmul. O ieşire posibilă: publicarea în foileton pe hîrtie de învelit varza. Aş cumpăra. Dacă nu-mi place, o arunc fără să sufăr. Am auzit că Dashiell Hammett şi cam toţi marii din SF şi-au făcut mîna scriin pulp-fiction.

Ăhhhă-ăhhhhă… Pardon.
Acuma, băşcălia e grozavă când ne ajută să trecem ceva mai uşor peste. Peste orice. Când_nu_nu.
Mă tem că nu există ”Iluminism” care să ne lumineze până-ntr-atât încât să-i orbim pe alţii. Prin urmare, ”iluminismul”, cum ar fi el, trebuie să ducă, într-un fel sau altul, către lumină.
Ba da (iată, mai spun şi eu da, măcar din timp în timp), românilor le lipseau cărţile. Cărţile noi, curate, nepurtate în ani dintr-o locuinţă într-alta, strâmtorate prin saci ori cutii de carton, apoi înşirate în rafturi, amărâte şi rele, ca nişte rufe vechi, atârnând pe sfori pline de noduri, şezând la uscat. Cunosc bibliofili care se laudă cu achiziţiile lor şi, dacă dai o căutare – nu pe gugăl – ci-n ”renumitele” lor biblioteci, mare lucru nu poţi găsi. Alţii, mai reţinuţi, afişează modest ediţii vechi, pline de sublinieri şi notiţe de margine, ceea ce face lectura aproape imposibilă pentru altcineva decât primul explorator. Alţii pur şi simplu n-au. Alţii sunt dascăli şi cumpără cărţi pentru copii – fie la biblioteca şcolii, fie la cea a clasei, alţii sunt pur şi simplu părinţi care vor să parcurgă copiii ediţii virgine, pur şi simplu din motive de sănătate. Pentru că există, şi în citit, o igienă, în cele din urmă, nu?
În fine, sunt multe motive pentru care oamenii cumpără cărţi.
De ce din colecţiile oferite de ziare? Pentru că sunt ieftine mai degrabă, nu atât pentru culoare sau ”sclipiceală”. De ce colecţii întregi? Pentru că există riscul să te trezeşti cu un volum din…, iar al doilea – al treilea, ş.cl. – să nu le mai vezi, pur şi simplu, dacă stai la rând.
Despre colecţiile-varză… Hm. Totul e varză!!! Dar tot e mai bine să-nceapă cu opera, nu, aşa cum văd şi mă revoltă de-a dreptul, direct de la critică.
S-a ajuns, domnule Rogozanu, la situaţii de un ridicol inimaginabil: elevi, studenţi, ba chiar profesori, sunt specialist în ce-a spus X critic despre Y poet/dramaturg etc, dar n-au deschis un volum al respectivului scriitor. (Nu că cel dintâi n-ar fi scriitor, Doamne fereşte! De multe ori şi este, uneori chiar mai bun decât…).
Apoi: nu se (mai) citeşte literatură română. Eu nu spun că toată merită, în comparaţie cu alte literaturi, dar nici nu e de aruncat! Şi ne mirăm că scriitorii noştri nu sunt cunoscuţi… Nu sunt. Nici în ţară, darămite afară… Cine să-i promoveze? Cine să-i propună, dacă nu noi???
Ne strângem la simpozioane, la sesiuni de comunicări, la diverse lansări, ca să discutăm noi între noi cum e X poet sau Y scriitor. E foarte bine. Dar unde sunt studenţii??? (A nu se înţelege că studenţii lipsesc întotdeauna de la aceste manifestări, dar… haideţi să fim puţin sinceri, măcar faţă de noi…).
Azi am lucrat Slavici la anul II. Şi m-am trezit citind cu voce tare Limir-Împărat. La pauză, am răsuflat preţ de-o ţigară. Şi mă pomenesc apostrofată de-o studentă: Haideţi, doamna profesoară, că nu ne va ajunge timpul să terminăm povestea!!! Domnilor, am pupat-o!!! Şi m-am grăbit în clasă, că vorba ceea, aveam de lucru… (Treabă n-aveam, că nu era treaba mea aceea, dar am făcut-o!). Copiii aceştia au ca la 20 de ani. Faceţi un experiment, aşa, de sanchi. Întrebaţi-vă studenţii dacă le-a citit vreodată cineva o poveste (de ex., poate fi şi poezie, altele, mă rog…). Şi dacă da, cine, când, unde, de câte ori… Nu vă va veni să credeţi ce veţi afla.
Să n-aibă reclama la televizor un rol determinant? Eu cred că are.
Luaţi un copil la vreo 10-14 luni de viaţă şi aşezaţi-l într-o cameră cu un televizor pornit, având grijă să-i daţi o sarcină oarecare: sticla cu lapte, o jucărie etc. Veţi vedea că, în momentul în care intră reclama, automat copilul abandonează sarcina, concentrându-şi atenţia asupra ecranului. Am făcut acest experiment doar pe 10 subiecţi şi toţi, fără excepţie, au urmat acelaşi comportament. Reclama e o boală acumulată în timp, nu glumă…
Unde cred eu că aveţi dreptate, e lista aceea de titluri şi autori, contra căreia mă pronunţ de fiecare dată am ocazia şi pe tot felul de tonuri (de la remarcă la invectivă, Doamne iartă-mă). Poate n-aş înjura… Dar gândiţi că mai puteam să tac, deşi mi-aş fi dorit, când vin părinţi să caute pentru lecturi de vacanţă aşa: Scufiţa Roşie (să zicem), Charles Perrault. N-am, zic. Ia Fraţii Grimm. Nu se poate, că aşa a zis doamna… Cum să le explici??? Sau: lectură de vacanţă la sfâ rşitul clasei a VI-a, Moromeţii, pentru că au în manualul de a VII nefericitul acela de fragment. Sau Fraţii Jderi, sau Alexandru Lăpuşneanu. Să fie cu iertare, dar mă îndoiesc de tot că un dascăl care dă Moromeţii de citit la clasa a VI-a a citit el însuşi Moromeţii. La ce vârstă am citit Fraţii Jderi, aceia care am reuşit să trecem de primul volum???
Şi da, iar aveţi dreptate, nu se măreşte piaţa de carte: pur şi simplu vin şi alţi cititori… De ce n-ar avea fiecare un exemplar al lui, în paginile căruia n-a strănutat nimeni înainte de el???

Nu ştiu care-o fi fost motivul acestui articol, da-mi amintesc de toate titlurile de la cotidianul de avangardă care m-au făcut să-ntrerup obiceiul de miercuri parcă. Anume: avangardistul Jerome K. Jerome, avangardistele varză a la bucureşti cele mai texte despre sex, masă, casă, automobil, etc. plus avangardistele câştigătoare ale puliţărului pe motive de sex, gender etc. iar dacă sunt unii care spun ceva de subminarea industriei, hai să ne amintim de titlurile adevărate apărute la Cotidianul preluate de pe la edituri, adică din industrie (vian, miller) probabil. care-i supărarea dumitale totuşi, că nu pricep?