Clapton si Winwood nu ne-au spus ”Buna seara”…

Nu prea aveti treaba cu istoria muzicala a lui Clapton, dar asta e.(Clapton a fugit aproape toata viata de blues dar a ramas un chitarist de blues (doomed, cum spunea intr-un interviu).
Clapton a mai cantat cu Jimmy Page si Jeff Beck in trupa lui John Mayal – Bluesbreakers si apoi in Yardbirds, cu Black, Winwood si Rick Grech intaia ca Traffic si apoi editeaza un album ca Blind Faith (1969) dupa experienta The Cream.
Cred ca la ora asta Clapton mai canta doar pentru bani. De aici raceala si indiferenta. Pasiunea a murit. Canta din inertie si o face bine cum ar face-o si daca ar fi sculat din somn si pus sa cante.
Dar atat.
Iluziile pe care si le fac fanii incremeniti in timp se transforma usor in dezamagire.

Articolul chiar nu are treaba cu istoria lui Clapton. Nu sunt intr-adevar un ”fan hardcore” (singurul pe care l-am urmarit din perspectiva asta a fost Cohen). Am vrut sa insist strict pe atitudine, nu pe muzica. La capitolul asta am fost multumit.

^ Si cam ce faceau Clapton si Winwood la Blind Faith era blues (indiferent ca-l mascau sub blues-rock si altele).

@Vlad Stoiculescu: Blind Faith a fost cam al treilea supergrup ,in ordine dupa Cream si EL&P.
Ce e interesant -la Blind Faith Winwood era “vioara intaia”.

am fost aseara, mie mi-a placut… deja eram “vaccinata” de la Dylan cu lipsa de comunicare cu publicul.

e drept, si eu am facut comparatia cu Leonard Cohen. Vraja ca la concertul lui mai rar. Nu am fost innebunita dupa nici unul din cei trei, mi-au placut si atita tot, dar dupa cele treu concerte pot spune doar atit: Cohen is the best! si daca mai vine, nu vreau sa-l pierd…

EEG : Pai s-a vazut si-aseara. Omul a stralucit pe piesele din perioada BF.

Andreea : Cred ca si stadionul a incurajat comparatia. Oricum, concertul a fost intr-adevar ”magic”

Blind Faith, supergrup format din Eric Clapton (The Yardbirds, Cream), Ginger Baker (Graham Bond Organisation, Cream), Steve Winwood (Spencer Davis Group, Traffic) and Ric Grech (Family).are doar un singur album inregistrat reprodus in cateva variante.
Pe discul live, concert Hyde Park 1969, exista doar o singura piesa care poate fi caracterizata ca fiind blues.

Eric Clapton a acceptat sa cante cu Steve Winwood tocmai in ideea de a se rupe de blues.

Well all right – e o piesa destul de sofisticata

Sea of joy – Steve Winwood
Sleeping in the ground – blues clasic, din repertoriul lui Samuel Joseph Myers
Under my thumb- rythm and blues (Jagger and Richards)

Can’t find my way home – Steve Winwood
Preluata si cu Cream cu solouri lungi de chitara electrica desi in piesa originala Clap[ton a cantat la chitara acustica

O idee greşită este faptul că Eric Clapton şi Steve Winwood s-ar fi reunit pentru prima oara la Crossroads Guitar Festival, in 28 07 2007; de fapt, prima intalnire adevarata s-a petecut cu două luni mai devreme, la un eveniment numit Countryside Rocks la Castelul Highclere, Hampshire, Marea Britanie pe 19 mai, 2007. Steve Winwood efectua un turneu şi Eric a aparut mai târziu, ca oaspete. Împreună au omtrepretat acest cântec, precum şi “”Watch Your Step,” “Presence of the Lord,” “Crossroads,” “Little Queen Of Spades,” “Had to Cry Today” and “Gimme Some Lovin’.”

Do what you like – Ginger Baker o orchestratie ce aduce aminte de Santana din zilele bune (Abraxas)
Presence of the lord – Eric Clapton, o piesa ce aminteste de muzica soul a anilor ‘70
Means to an end – Steve Winwood, Jim Capaldi
Had to cry today – Steve Winwood in maniera Ten Years After

Nu stiu care din piesele acestea au fost cantate, dar voiam sa subliniez tocami ideea ca nu prea era vorba de blues.

E adevarat ca in ziua de astazi orice piesa lenta, care chiar daca nu respecta structura A-A-B-A, sau A-B-B-A, adica “12 bars blues” este declarata ca fiind blues.
Tot asa R’n’B de azi nu are absolut nicio legatura cu Rhythm an Bluesul clasic

Twelve bar blues-ul nu prea mai are de multa vreme legatura cu bluesul modern (desi tehnica ramane baza oricarui curs de chitara pentru amatori).

Altfel, informatiile sunt mai mult decat binevenite.

Sunt de acord, dar ala nu mai e blues.
Ca si in literatura, unde exista forme fixe imuabile (sa luam de exemplu sonetul), bluesul nu poate fi definit asa decat in forma sa primara, originara.
Vezi John Lee Hooker, de ex.
(va recomand un film icon “Cadillac Records”)
Avem acum pe Joe Bonamassa, un interpret alb contemporan care, oricate floricele si apogiaturi introduce, respecta cu sfintenie structura clasica.
Eu unul sunt un purist si imi plac formele clasice de manifestare ale bluesului si rythm and bluesului..

Dupa operatia recent suferita ,Eric Clapton parca a imbatranit vreo 10 ani intr-un an. Intr-adevar parca performeaza mai mult din inertie si expierenta ,asta nescazandu-i cu nimic meritele in istoria rock-ului.Turneul din 2010 a fost in 3 formule distincte:
-Cu Jeff Beck in primele luni ale anului:
youtube.com/wat../
La asa ceva as fi mers si taras ,nu pentru Clapton(nota:J.Beck e mai batran cu cateva luni decat Clapton)
-Cu Roger Daltrey de la The Who.
-Cu Steve Winwood acum ,cu care a mai concertat si in 2006/2007. Winwood ramane unul din marii vocalisti ,compozitori si sefi de formatie din istoria rockului.
In legatura cu abordare blues-ului in perioada BF mai vedeti postul @cornel Kiriak , asa e!

“Ce naiba…doar atat meritam si noi?” Doamna…eu cred ca nici macar atat!Cand la inceputul concertului intra pe scena o domnisoara care spune “Haideti sa il primim cu aplauze pe marele nostru artist Eric Clapton!” si de Stewe Winwood uita total (concertul era “Eric Clapton & Stewe Winwood),cand artistii nu pot incepe spectacolul la ora stabilita fiindca romanii nu sunt in stare sa fie punctuali (la 8:30, cand trebuia sa inceapa, o mare parte din locuri erau inca neocupate) si cand in sfarsit incepe concertul si romanul sta cu nerusinare la coada la bere (ca…deh…e mai importanta bautura decat muzica)….dumneavoastra ce credeti ca meritam? Sincer…mi se rupea obrazul de rusine!

Cateva date si despre Steve Winwood.
Stephen Lawrence “Steve” Winwood (nascut la 12 May 1948)
canta la mai multe instrumente, orga Hammond, chitara, chitara bas si alte instrumente cu corzi. Are o voce inalta, de tenor, este compozitor si textier.
A cantat cu the Spencer Davis Group, Traffic, Blind Faith, and Go.
La numai 16 ani devine instrumentist de baza si vocalist la The Spencer Davis Group.

The Spencer Davis Group, grup beat britanic de la mijlocul anilor ‘60, originar din Birmingham, Anglia, alcatuit din Spencer Davis impreuna cu Steve Winwood si fratele lui, Muff Winwood. Cele mai cunoscute piese ale grupului sunt “Keep On Running, ” ajuns number one in clasamentul UK Singles Chart compus de musicianul reggae Jackie Edwards; and “Gimme Some Loving” and “I’m a Man”.
La vremea aceea Steve canta la clape si vocal, iar fratele sau la chitara bas.
In 1967, Winwood paraseste grupul pentru a forma Traffic.

Desi a avut o viata scurta, the Spencer Davis Group – in special in perioada Steve Winwood – a dovedit influenta, multe din cantecele lor au fost preluate de alte trupe de-a lungul timpului. Printre ele versiunea din 1969 “I’m a Man “a grupului Chicago din 1969 In 1969 The Allman Brothers Band’s preia piesa instrumentala “Don’t Want You No More”; Three Dog Night’s in 1970 inregistreaza “Can’t Get Enough of It;” and The Blues Brothers’ in 1980 inregisteraza “Gimme Some Lovin”. The Grateful Dead preia Spencer piese ale lui Davis Group in interpretari live; iar in 1989, Spencer Davis el insusi canta d “I’m a Man” cu Greatful dead Dead intr-un concert in anul 1989 performance la Great Western Forum in Los Angeles.

cornel Kiriac : De acord cu incadrarea stilului, cred ca vorbeam mai mult de acceptiunea populara (am semnat cu ”Krossfire” pentru ca nu ma puteam loga la Voxpublica).

EEG : Auzisem si eu de povestea cu operatia dar nu am vazut sa-l fi afectat (desi operatia la fiere schimba puternic mersul normal al organismului pentru o perioada – metabolismul in principal).

Alex V: Da, asta am observat si eu cu punctualitatea, dar n-am mai insistat in post. Dylan incepuse de o jumate de ora sa cante si oamenii tot veneau (in conditiile in care omul avea 2 trupe in deschidere, spre deosebire de Clapton).La Clapton, putoii aia erau la ora 7.30 pe scena si bagau berici….cam pe la 8.14 minute s-au apucat de facut probe efectiv !

@Vlad Stoiculescu: @Vlad Stoiculescu:
N-am sa inteleg niciodata aceasta bosumflare generala legata de salutul in romana si de un “buna seara” (bucharest sau budapest, dupa caz)aruncat catre public, mai ales in cazul lui Bob Dylan. Daca asta a fost unul dintre motivele pentru care unora le-a cam displacut concertul, no comment. Dati un rewind pe istoria lui Dylan si aruncati un ochi pe celelalte concerte ale lui. El nu face small-talk pe scena cu publicul, nu aduce briz-briz-uri, pocnitori, ecrane&all. Pur si simplu, canta. Lui ii este suficient, ar putea fi si pentru fanii lui.

Confirm ceea ce spune enya referitor la Dylan.
Uitati-va la “The Last Waltz”, filmul lui Scorsese, facut la concertul de adio al formatiei The Band, unde Bob Dylan are o aparitie usor bizara si unde canta trei sau patru piese si dispara de pe scena fara nicio vorba. Nici la adresa publicului nici la adresa celor cu care a canta o buna perioada de vreme.
Si nici cand era tanar nu se prea omora cu dialogurile. Era taciturn, aporoape morocanos.
Urmariti cele doua filme biografice.

Enya , Cornel Kiriak : Cred ca aparea mereu comparatia cu Cohen, injusta la nivelul prezentei de scena (justa poate la nivelul impactului muzical).

nici daca as fi scris eu atent acest articol nu ar fi exprimat mai exact ceea ce am simtit apoi condamnat apoi indragit la aceste 3 concerte.nu in buc ci belgrad a fost la fel.oricum meseriasii nu trebuie prea mult judecati ci doar iubiti.poate mai mult lordul cohen.

Leonard Cohen e un tip cu charisma, a jucat si filme, are un spirit mai cabotin (in sensul bun). Poate e si mai uman.
Bob Dylan, Eric Clapton , sa nu il uitam pe Steve Winwood, sunt profesionisti, isi fac bine treaba si nu au chef de prietesuguri.
Pana la urma si viata lor nu e chiar una foarte usoara. Avion, hotel, performance, hotel, avion, totul pus pe reply.
Dupa alcool, droguri, iti ramane mahmureala.
Si ei se poarta ca atare.

gufi : Interesant sa auzim si perspectiva cuiva care a urmarit concertul in alta tara – Acum se poate linisti romanul : ”nici sarbii n-au auzit Good Evening Belgrad”

cornel Kiriak : Da, Cohen e si, sau e in primul rand, poet (si a folosit din plin versuri pentru a umple golurile iscate de schimbarea instrumentatiei).

asa e.
cohen e in primul rand poet si apoi cantaret.
el, de fapt, nu are o parere prea buna despre calitatile lui vocale.
si dylan e poet, e considerat dupa Allen Ghinzberg, al doilea ca importanta in epoca moderna.
dar, revin, dylan nu tine sa fie simpatic.
pentru el opera vorbeste.
iar restul, nu conteaza.
PS- Mi-as dori tare mult sa concerteze la noi Neil Young, nu stiu daca stiti cine e. un tip formidabil.

@cornel Kiriac
cum adica “Cohen e in primul rind poet si apoi cintaret”?

mie mi se pare, spre deosebire de ceilalti doi, ca vocea lui a devenit mult mai buna, in timp. la Bucuresti s-a auzit minunat (vorbesc despre primul concert, la al doilea n-am fost); chiar ma intreb daca s-a mai auzit cineva atit de bine, la noi – si i-am cam vazut pe toti…

in concluzie, cred ca este la fel de mare – si cintaret si poet; e o “combinata” indestructibila

@) andreea

Nu pun in discutie calitatea muzicii lui.
Si mie imi place foarte mult. Probabil ca sunteti tanara dar noi il ascultam pe la ceaiuri (cum se chemau atunci)prin anii 1967-1969.
Hai sa va dau cateva date despre el.
================================
Şi-a făcut studiile la universităţile McGill şi Columbia. A debutat în 1956 cu volumul de versuri Să comparăm mitologii dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei).

Cohen a călătorit prin Europa şi s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soţia sa Marriane Jensen şi de fiul lor, Axel.

În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri Flowers For Hitler (1964) precum şi două romane, The Favorite Game(Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), şi Beautiful Losers(Frumoşii învinşi, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, “James Joyce nu a murit. Trăieşte în Montreal şi se numeşte Cohen.” Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. “Joaca preferata” a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, “Frumoşii invinşi” (Editura Polirom, 2003) a văzut lumina tiparului trei ani mai târziu.

Cohen a trăit intermitent în Anglia, pe insula grecească Hydra, în California şi la New York. Cele mai faimoase poezii ale sale şi cântece se numesc Bird on a wire, Famous Blue Raincoat, Marianne.

Este autorul unui număr impresionant de volume de versuri bine primite de critică dar şi al unei discografii care a făcut din el idolul mai multor generaţii. Primul sau disc a fost remasterizat şi vocea lui groasă, guturală a fost modificată pentru a semăna cu cea a lui Bob Dylan, pe atunci în mare voga. A început să imprime la studiorile din Nashville, cele care l-au lansat pe Elvis Presley şi vocea sa a revenit la tonalitatea sa normală.

După o şedere de câţiva ani într-o mănăstire budistă, în 2001 a avut o revenire spectaculoasă în lumea muzicii cu Zece cântece noi, disc ce l-a adus din nou in clasamentele de specialitate şi pe primele pagini ale revistelor.

Ultimul sau album, apărut în 2004, se numeşte Dear Heather.
==============================================

Discutam de ceea ce el insusi se declara.
De mai multe ori a vrut sa se lase de cantat si doar insistenta unor prieteni l-a facut sa continue.

@cornel Kiriac

da, multumesc, mai stiam si eu una-alta despre el.
“Frumoşii invinşi” – am citit cartea. stranie.

ca sa fim “on topic” – felul in care se poarta Cohen pe scena este deosebit de flatant pentru public. cum isi scoate palaria de pe cap, cum vorbeste, cum sta aplecat, aproape umil… e doar actor sau chiar asa simte?
dar nu este degeaba ce face el acolo – empatia intre el si public este de necontestat.
nu am simtit-o la Rolling Stones, nici la Clapton.

Am simtit-o la Robert Plant. Dar probabil sint subiectiva…

@) Andreea

Leonard Cohen este un DOMN.
Ceilalti sunt vedete.

Modul in care ne raportam la cantareti este absolut subiectiv. Atata vreme cat noi functionam dupa regula ne place/nu ne place perceptia este cea care este.
Si mai conteaza un lucru: modul in care apa din care suntem facuti intra in rezonanta cu muzica.
Eu unul sunt un mare admirator al bluesului si rhytm and bluesului, al hard rockului.(Nu ma omor dupa Eric Clapton, in schimb imi plac Jimmy Page, Jeff Beck si Joe Bonamassa pentru ca suna mai dur)

Cornel : Evident, stim cine-i Young. Personal nu ma prea intereseaza, dar dupa cei trei grei sunt destule sanse sa mai vina si altii. Ar fi fainuta intr-adevar o combinatie Jeff Beck + solist (ultimul album, Emotion & Commotion a iesit recent si suna interesant).

Andreea : Folosisem si eu expresia cu poezia. Mie omul imi da impresia unui poet al altor vremuri, un ”prieten intelept” care vine sa impartaseasca putin din propria viata. Catalogarea poate parea putin teatrala, mai ales ca vine de la un om care nu prea gusta poezia moderna, insa in cazul lui Cohen merita facuta exceptia

@Vlad Stoiculescu: “Jeff Beck plus solist”:
youtube.com/wat../
I put a spell on you ,cause you’re mine….

@) EEG

Joss Stone are o voce buna iar interpretarea aminteste de piesa lui James Brown
It is a Man’s World
suna bine

@cornel kiriak: Dintre variantele feminine o prefer pe cea cantata de Nina Simone. Nici asta nu e rea ,suna bine si pe album(Emotion & Commotion)
Ca fapt divers ,J.Stone chiar a cantat piasa aceea a lui James Brown.

Putea sa stea toata seara pe scena cu spatele la public, sa nu fi zis niciodata “multumesc”, dar sa fii cantat “Tears in Heaven” , “I Shot the Sheriff”; “Wonderful Tonight” , “My Father’s Eyes”, “Lay Down Sally”, “Rivers of Tears”. Ar mai fi fost astazi Eric Clapton cine este, daca nu ar fi avut piesele mentionate mai sus? Ar mai fi venit la concert atatia spectatori daca s-ar fi stiut ca EC nu v-a canta piesele mentionate? Si atunci, asta nu e un fel de teapa? La Bob Dylan s-a intamplat la fel, au lipsit hiturile care l-au facut mare. Atunci, n-ar fi fost corect ca publicul sa stie ce-l asteapta? Rolling Stones, AC/DC, Deep Purple, Judas Priest, etc si-au cantat majoritatea hiturilor, nu foarte putine dintre ele.
Nu stiu daca Eric Clapton stie cat a costat biletul minim la concertul lui in Romania, cat reprezinta ca valoare din salariul minim de la noi, dar sunt sigur ca nu i-a impus cineva sa nu cante majoritatea hiturilor si nici sa fie suparat si/sau plictisit. In aceasta situatie fiind, si de-ar fi sa revina la noi, nici pe gratis nu m-as mai duce la concertul lui. Sa fie sanatos, dar asa ceva, un mare artist nu face niciodata publicului, indiferent de unde este acesta. Si pentru ca ai vorbit despre el si fanii lui, afla ca eu sunt unul dinte sorterii lui. Nu ma asteptam sa vorbeasca in romaneste, nici sa faca nu stiu ce gesturi “de dragoste” pentru “minunatul public din Romania”, dar sa nu cante piesele care l-au facut sa reziste in show – biz pana astazi, chiar nu am crezut vreo clipa.
Nu-l mai scuza, crede-ma, asa ceva nu se face! Mai ales fanilor!!!

In cazul ambilor artisti existau setlisturi de concert online. Dylan nu mai canta de ani buni piesele de protest iar Clapton n-a trait doar din piesele respective. E si o chestiune de asteptari si de cunoasteqe a artistului. Ador Tears in Heaven dar e din ce in ce mai rar interpretata. Altfel, vina e a organizatorilor ca setlistul nu a fost popularizat si ca in promouri s-au folosit piese aiurea.

Tears in Heaven e cantata de obicei in prima parte “acustica” a concertelor sale. Am inteles ca aici n-a fost cazul. La fel si varianta aia a piesei Layla care se gaseste si pe Unplugged. Setlistul concertelor sale cand performeaza singur e sensibil diferit de ce se intampla in combinatia cu Winwood. De exemplu la concertele cu Jeff Beck setlist-ul a fost cam asa:
Eric Clapton solo set:
Driftin’ Blues
Layla
Nobody Knows You When You’re Down and Out
Running on Faith
When Somebody Thinks You’re Wonderful
Tell the Truth
Key To the Highway
I Shot the Sheriff
Wonderful Tonight
Cocaine
Crossroads

E vorba de ca a cantat singur cu trupa sa.

De la concertul de pe Wembley din mai:
Eric Clapton & Steve Winwood 21 May 2010 Set List / Wembley Arena London
Had To Cry Today
Low Down
After Midnight
Presence Of The Lord
Shape I’m In
Glad
Well Alright
Tuff Luck
Pearly Queen
Forever Man
Midland Maniac
Going Down
Georgia (Eric on electric with solo break)
Drifting Blues (Eric on acoustic, Steve also played on this number)
How Long (acoustic)
Layla (acoustic)
Can’t Find My Way Home (acoustic)
Split Decision
Voodoo Chile
Cocaine
Encore:
Dear Mr. Fantasy

nota: Am inteles ca fost si acustic. My Bad!

A fost acustic dar au alternat pasajele acustice cu cele obisnuite, nu a existat o gradatie reala. Da, si eu mi-as fi dorit cateva piese dar imi dau seama ca omul nu pentru cei care stiu cateva piese si putina istorie vin ci pentru aia care au colectia de CD-uri originale.

@cornel Kiriak: Ai dreptate, e mult peste o vedeta si asta o simt chiar si vedetele in chestiune! Acu 2 ani, am fost la Nisa sa-l vad pe Cohen. In public erau Bono si restul trupei, Brad Pitt si alte asemenea nume. Dupa concert, Bono a fugit dupa Cohen sa-l salute, dar el plecase deja. Eh, U2 sunt mult mai bogati, mult mai cunoscuti, nu-i asa? Dar in fata acestui colos se simt la fel ca noi toti. By the way, poetul Cohen se studiaza in universitatile canadiene. Iar muzicianul Cohen e desavarsit!

“Cântăreţul american de blues a ajuns joi în Bucureşti şi a susţinut vineri un concert alături de Steve Winwood, pe stadionul Iolanda Balaş-Soter.”
La cine se refera oare autorul articolului de pe realitatea.net???