![]() | Salman Rushdie despre condamnarea sa la moarte: “Este povestea mea şi trebuie să o spun”vezi toate articolele de Florin Puscas25 Feb 2010 la 16:47 2 comentarii 502 vizualizari. |
Celebrul scriitor de origine indiană, Salman Rushdie, intenţionează să scrie o carte despre perioada pe care a petrecut-o ascunzându-se de islamiştii fanatici. Datorită romanului său, “Versetele satanice” (1988), considerat o insultă adusă islamului, lui Mohamed şi Coranului, Rushdie a fost condamnat la moarte de liderul iranian, Ayatolahul Khomeini, printr-un decret religios numit fatwa. Autorul, acum în vârsta de 62 de ani, a fost obligat să stea sub protecţie, departe de viaţa publică, timp de 10 ani, începând cu 1989.
Foarte puţine lucruri se ştiu despre această perioadă din viaţa scriitorului. Apropiaţi ai lui Rushdie susţin că acesta a avut o relaţie dificilă cu ofiţerii responsabili de protecţia sa. Nu a încetat să îşi viziteze prietenii, să meargă la teatru şi la cinema, în ciuda interdicţiilor impuse de permanenta ameninţare care plana asupra vieţii sale.
Recompensa pentru uciderea lui Rushdie ajunsese la impresionanta sumă de 1,8 milioane de lire sterline. De suferit au avut şi traducătorii operei “Versetele satanice”. Traducătorul japonez a fost ucis, în vreme ce traducătorul italian şi cel norvegian abia au supravieţuit tentativelor de asasinat. O altă tentativă de asasinat, de această dată asupra unui traducător turc, a dus la uciderea a 37 de intelectuali prezenţi la un festival cultural în 1993.
La 20 de ani de la condamnarea la moarte a lui Rushdie, fanii scriitorului speră că în curând vor afla mai multe detalii despre misterioasa perioadă în care acesta a stat ascuns. Prezent la Emory University din Altanta, cu ocazia unei expoziţii care conţine manuscrisele, corespondenţa şi fotografiile donate universităţii în 2006, scriitorul a declarat: “Este povestea mea şi la un moment dat va trebui spusă. Cred că acel moment se apropie”.
Conform editorilor, un roman auto-biografic ar deveni cea mai bine vândută carte a scriitorului, luându-i astfel locul romanului “Versetele satanice”. Între timp, sub semnătura lui Salman Rushdie va apărea, în toamna anului 2010, romanul “Luka şi Focul Vieţii”.
*surse: The Guardian şi The Independent
Articol publicat iniţial pe site-ul de cărţi bookiseala.ro.
Etichete: carti, fatwa, islam, Salman Rushdie, Versetele satanice


Costi Rogozanu azi la 16:59 |
Cu Victor Ponta s-au strîns deja destule: rămîne principala problemă a noii legi electorale. [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 15:27 |
Așa a fost să fie ca eu să fiu persoana responsabilă din partea Guvernului pentru susținerea [ citeste mai departe ]
Iulian Leca azi la 15:15 |
Altfel, imi imaginez ca multi vor vota cu mana taiata. Ce vremuri.... macar odata cineva ameninta ca [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
| 1@tamara's nephew: @Mircea: Mai bozgorilor,ati iesit de la guvernare si acu´ aveti timp de clănțănit?Am auzit ca unguroaicele-s udemereu! Marș la coteț! Pitecantropilor...... | ||
| 2@Ligheanu din Plecoi suck'it bitch!More and more and more!(J.Dolan R.I.P.)... | ||
| 3Autorul citat de CR are partial dreptate cand vorbeste despre precarizarea statului social al celor cu studii, insa e COMPLET pe lânga cu acest comentariu cand e vorba despre actuala criza politica din... | ||
| 4@Mircea:Babo,ți-e ciudă? Mai mușcă o data!... | ||
| 5@ColoanaA5-a: Hai nu te mai tot smiorcai ,ca o baba! Astia asa ca tine, mai simpluti, in general sunt luati la misto! Fa o cerere, sa vad, poate te rezolv.... | ||
| 6@ColoanaA5-a decat ca tine,pe ultimul loc in Europa la consumul de sapun,pasta de dinti si hartie igienica,mai bine cu fundul in doua luntrii!Sunt roman mai mult decat tine,dar ma spal si imi respect... | ||
| Mihai Goţiu 11532 citiri |
| Cristian Teodorescu 11492 citiri |
| Costi Rogozanu 10526 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4361 citiri |
| Alin Fumurescu 4123 citiri |
| Constantin Creţan 3436 citiri |
| Iulian Leca 3420 citiri |
| Laura Cernahoschi 3372 citiri |
| Dorin Tudoran 2963 citiri |
| Elena Vijulie 2866 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Laura Cernahoschi 2 postari |
| Mihai Goţiu 61924 citiri |
| Cristian Teodorescu 41832 citiri |
| Costi Rogozanu 39718 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18409 citiri |
| Alin Fumurescu 18029 citiri |
| Viorel Dobran 12406 citiri |
| Dan Duca 11316 citiri |
| Constantin Creţan 11195 citiri |
| Iulian Leca 9682 citiri |
| Elena Vijulie 9491 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Nu-i primul care cade victima legilor de tip Sharia (sau a bigotismului devenit lege). Ghinionul lui a fost ca a intrat intr-o zona unde executiile sunt o realitate, nu doar o parte a discursului extremist.
2010-02-25 22:04:22 | Raporteaza
antifanatismul este pe celalalt taler de langa fanatism!
de cand a fost condamnat la moarte, acest Salam a castigat un purcoi de dolarei..
daca scria poezii care sa nu lezeze credinta cuiva, oare mai castiga dolareii?
nu cu mult timp in urma am fost informati ca in manuale scolare din India (tot India) Isus are in mana tigara si bautura… o sumedenie dintre noi se ofuscasera de asemenea jigniri aduse crestinismului … norocu indienilor ca nu mai functioneaza Inchizitia
2010-02-26 22:39:13 | Raporteaza