RSS Feed

Severin-Adevărul-Udrea-Cristoiu

vezi toate articolele de
15 Feb 2015 la 09:33 comenteaza acum 1647 vizualizari.

10.16

Iată un cvartet mai redutabil decât legendarul Garrinchá-Vavá-Pelé-Zagallo. El va restabili încrederea românilor în condiția morală a statului: național în vrăjeală; federal – în îmbrobodire.

Cândva, Severin a demisonat, căci n-a putut produce lista spionilor străini din presa indigenă. S-a trezit la el doar cu lista promoției “Trocadero” de la Secu’ Băneasa & Fane Gheorghiu. N-a dat-o. Dacă o dădea, cădea guvernul.

Mai apoi, a făcut un tărăboi asurzitor împotriva compoziției apei: de ce atât de mult hidrogen? Curtea Internațională de la Haga l-a penalizat pentru port ilegal de creier și falsă diplomă de bacalaureat.

O altă curte – de data aceasta românescă – i-a aprobat cererea de a fi judecat cu ușile închise, nu cumva să fie lezate nu știu ce interese naționale și, mai ales, imaginea  de găinar a petiționarului.

Azi, deși solidar (pe ici, pe colo) cu Elena Udrea și cu Adevărul (bine temperat), Adrian Severin se întreabă de ce doamna fost-ministru spune adevăruri abia acum. (AICI)

Simplu, din același motiv pentru care și Adrian Severin, fost parlamentar european, s-a plâns că i s-a înscenat o mită (a fost “framed” ), abia după ce fusese dat în gât pentru “onorariul” solicitat.

Singurul pui de găină născut prin cezariană — în timpul tranziției de la a mânca rahat sub Nicolae, Elena și Nicu Ceaușescu la a mânca căcat din vocație — strigă și el ”Prezent! Prezent! Prezent!”

Purtând în cioc permisul unic de a oferi asistență Adevărului — când acesta se hotărăște să se sinucidă — puișorul Ion Cristoiu ciugulește jurnale Udrea și produce găinaț Coldea.

După care, se dă drept cocoșul-cocoșilor: “Cucurigu, boieri mari/Luați o plasă de doi bani!”

Elena Udrea a cerut să i se respecte câteva dintre drepturile fundamentale ale omului de celulă. Cetățenii celui mai drept stat de drept speră ca autoritățile să se dovedească drepte.

În cazul în care cererea Elenei Udrea va fi aprobată, Domnia Sa va avea următoarele drepturi, inalienabile:

să dea cu mopul; să văruiască; să înfingă zambila în brânză, să se dea cu parașuta — fără instructor — de pe pervazul ferestrei pe capacul WC-ului; și să vopsească gratiile celulei cu ojă Gold Rush (98.000 € suta de grame) produsă de Models Own.

Cum solidaritatea la români se naște cu forcepsul și moare la primul zăngănit de cătușe, în finalul prelegerii sale de drept penal transpartinic, Adrian Severin se desolidarizează în chip parșiv de adevărurile Elenei Udrea:

“Să sperăm, alături de dna Udrea, că adevărul nu va putea fi totuși încătușat! Măcar și pentru faptul că adevărul și Elena Udrea nu sunt același lucru.”

Evident, adevărul gol-goluț este că doar Adrian Severin și Adevărul sunt același lucru. De sperat, și noi sperăm să-i vedem reuniți pe Udrea și Severin. Cu advărurile lor, cu tot.

Băi, mușamale obosite, nu vă mai dați drept dantelă Valentino!

dt_signature2-e1270748737227[1]

Pentru comentarii, aici.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentariile sunt inchise.

RSS Postari pagina personala
Dorin Tudoran (născut la 30 iunie, 1945, Timișoara), scriitor, ziarist și analist politic.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!