Trei tipi deştepţi de la răsărit despre Putin şi Medvedev: “Sînt ca doi sîni de silicon”. Despre Bucureşti: nu e un oraş care se prostituează

Vineri am stat de vorbă cu trei ruşi brici, ultrainteligenţi, cu un simţ al umorului dărîmător: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Alexander Ivanov (Sasha). S-au certat în fiecare seară din motive literare, ba din cauza lui Marquez, ba din cauza unui autor sovietic de război. Şi am putut vedea ce înseamnă să te exprimi liber, fără complexe, intelectual rus fiind. Citiţi că merită. E altceva decît discursul intelectual ştiut.

Am ieşit din clădirea plină de sondaje, zvonuri, alegeri şi alte rahaturi şi m-am oprit în Lipscani la un pahar cu Zahar, Misha şi Sasha, scriitorul, criticul-editorul şi eseistul tînăr (reprezentanţii/directorii/patronii unei edituri de ni;[ dar foarte respectate din Moscova: Ad Marginem). Vasile Ernu a fost şi el prezent, m-a ajutat să discut cu Zahar care nu ştia sau n-avea chef să vorbească în engleză.

Cei trei care erau patru: Zahar Prilepin, Mihail Kotomin (Misha), Vasile Ernu şi Alexander Ivanov (Sasha)

Zahar e radicalul, jurnalistul, tipul cu formulări scurte şi percutante mereu în buzunar. Sasha e înţeleptul, gata oricînd să emită o teorie la care nu te-ai fi gîndit despre un lucru de lîngă de tine. Misha e un fin cunoscător al culturii pop ruseşti sau americane şi emite ipoteze interesante despre localizarea culturală şi ideologică – m-a cucerit cînd mi-a spus că-i plac The Strokes. S-a născut la Valdivostok şi mi-a explicat că oraşul lui natal apare într-un joc de curse cu maşini…

Cei trei au fost invitaţi la Festivalul Internaţional de Literatură din Bucureşti (FILB) d ela Muzeul Ţăranului Român. Zahar a citit acolo nişte pagini în premieră. Amănunte biografice găsiţi aici.

Am auzit că v-aţi certat zilele trecute…

Zahar: A fost o încălzire intelectuală, aşa…

Misha: E calea rusească de comunicare. Era vorba despre romane de război. Era vorba despre un scriitor sovietic, Iuri Bondarev.

Sasha: Misha şi Zahar adoră tipul ăsta de literatură, mie nu-mi place. Mie îmi plac operele lui de tinereţe. Dar cele de la maturitate nu mă încîntă. De asta ne-am certat…

Misha: Lui Saşa nu-i place pentru că l-a citit în timpul copilăriei, în perioada sovietică. Nouă ne place pentru că l-am citit după căderea URSS. Îl citim foarte diferit.

Zahar, care e cea mai şocantă poveste pe care ai citit-o în ziarul pe care îl conduci, Novaia Gazeta?

Zahar: În Rusia, de mult timp pe nimeni nimic nu mai uimeşte. Am văzut atîtea lucruri şocante în viaţa mea încît ştiu că nu pot fi spuse complet într-un articol.

Novaia Gazeta e mai mult o platformă care încearcă să întreţină un conflict între putere şi grupuri de intelectuali. Eu încerc să alimentez această stare de luptă.

Zahar Prilepin, în timpul unei demonstraţii la Moscova

Care a fost momentul tău cel mai greu ca jurnalist..

Zahar: Acum un an jumătate a fost un conflict foarte mare în care FSB-ul (serviciile secrete federale ruseşti) s-a prezentat la redacţie. Ne-au luat calculatoarele şi am fost dat în judecată pentru un text. Dar astea sînt normale, constituie un soi de fapt divers. Cînd a venit FSB, m-am dus la cel mai mare în grad şi i-am cerut numărul şefului care ordonase. Am vorbit cu omul, deci a fost un conflict, dar am şi putut vorbi ca să aflu cauzele, ce s-a întîmplat…

Zahar, eu ştiu despre Cecenia de la Politkovskaia. Ce diferenţă e între cum vezi tu Cecenia, după ce ai luptat acolo şase ani, şi cum o vedea Politkovskaia…

Zahar: Diferenţa e foarte mare. Războiul e întotdeauna o chestie murdară şi cineva trebuie să se ocupe de lucrurile astea murdare… A fost mizerie de ambele părţi, şi de partea rusă, şi de partea cecenă.

Din punctul meu de vedere, într-un război nimeni n-are dreptate. Politkovskaia a vrut să arate întotdeauna ce au făcut ruşii rău. Eu pot scrie oricînd o carte în care să spun ce greşeli au făcut cecenii. Am văzut cu ochii mei ceceni omorînd familii de ruşi, lucruri care s-au întîmplat probabil şi invers.

Ce părere aveţi despre Putin şi Medvedev?

Sasha: Pentru mine, Putin şi Medvedev sînt ca doi sîni de silicon. (rîsete) Sînt ceva artificial. Amîndoi beneficiază de media ruseşti, dar diferenţa dintre imaginea lor şi ce sînt de fapt e imensă. Putin e foarte mic-burghez… Îi plac ceasurile. Zahar a spus că Putin nu se poate conecta cu Rusia. Îmi imaginez aceşti sîni vorbitori spunînd peste ceva timp: „Dragi ruşi, considerăm că eforturile noastre au fost inutile. De aceea am hotărît să ne petrecem ultimii ani în Luxembourg. Vă mulţumim pentru sprijin”.

Noi avem în România o imagine complet diferită: Putin e tipul dur, iar Medvedev tipul mai moale.

Mişa: Medevedev are mai mult timp liber. El e un eseist. Scrie tot felul de lucruri. Îmi amintesc de prima imagine cu Medvedev după ce a cîştigat alegerile: a fost chemat să spună ceva la tribună şi el îi arăta cuiva ceva în I-phone-ul său. Are şi blog, scrie articole foarte poetice despre ce ar trebui Rusia să facă. El spune acolo că Rusia ar trebui modernizată, dar într-un mod foarte complex, printr-o procedură de alchimist aproape.

Zahar, unde te deosebeşti tu de Kasparov, tu fiind membru în Partidul Bolşevic…

Practic nu este nici o deosebire esenţială între partidul lui Kasparov şi partidul Naţional Bolşevic. Singura deosebire este că partidul lui Kasparov nu se luptă să ia puterea aşa cum bolşevicii o fac. În rest, noi sîntem percepuţi deseori ca un partid liberal…

Dacă ajungeţi la putere ce veţi face?

Zahar: Alegeri libere şi schimbarea capitalei în Ural.

Cînd au jucat, acum mai bine de două decenii, Kasparov şi Karpov, cu cine ţineaţi?

Mişa: A fost cîntecul de lebedă al URSS. Lumea sovietică se prăbuşea. Toată Uniunea urmărea lupta dintre sovieticul Karpov şi liberalul Kasparov. Nu pot să spun cu cine ţineam. Nu îmi plăcea prea mult Kasparov, nici acum nu prea-l cred. Nu înţelege problemele locale. E prea orientat către Vest.

Saşa: Eram student cînd a avut loc acel meci. aveam simpatiile împărţite între cei doi. Nu eram un dizident, dar îmi plăcea Kasparov, era foarte tînăr, juca mai artistic, ca un fel de mozart al şahului. Karpov era ca o maşină de şah. Diferenţa dintre ei, pot spune acum, e foarte mică. Era mare pe atunci. Dar acum… Karpov e bogat, Kasparov, la fel. Fac parte dintr-o comnpetiţie comercială şi cam atît.

Zahar, de ce-ţi place Mickey Rourke (i-am găsit vorbind la masă despre cît de tare e actorul cu pricina)? Ce alţi vestici vă mai plac. Sasha, Misha?

Zahar: Mă interesează foarte tare personajele în cazul cărora cultura este foarte legată de biografia lor. Îmi mai place Manu Chao. Şi din literatura m-a interesat ca biografia să fie foarte legată de ce scriu, cum e la Hemingway, Miller. Mă interesează foarte mult şi tematica războiului în literatura vestică.

Mişa: Eu sînt interesat de cultura de masă. Nu prea mult de asta contemporană care e prea conectată cu marketing, bani.

Ce e în neregulă cu banii?

Mişa: Aduc manipulare. Cînd cultura de masă era mai tînără putea să producă miracole, aşa cum era Michael Jackson, un fel de sfînt. Acum nu avem sfinţi, avem doar „producţii”.

Britney Spears e, de exemplu, şi produs de marketing, dar şi o figură tragică.

Misha: Da, îmi place Britney Spears (rîsete).

Zahar: VIP-urile ar trebui să afişeze clar o orientate ideologică. Britney Spears n-are. În schimb Shakira are… (rîsete) E latino-americană doar.

Saşa: Cînd am fost prima oară în România, în Cluj, am văzut o reclamă la Coca Cola foarte ştearsă şi prăfuită pe o clădire veche. Mi-a plăcut foarte mult. Îmi place cultura de masă într-un stadiu de degradare, exact ca acea reclamă. Îmi place cînd cultura de masă devine parte din cultura populară, ceva democratic, în sensul primitiv… În sensul ăsta, simbolurile vestice, Coca Cola, McDonalds devin noi simboluri, noi variante ale democratizării. Nu sînt un snob. Snobii adoptă o poziţie estetică. Mie îmi place nivelul vintage al culturii de masă.

Mişa: Am avut o serie editorială despre SF ul sovietic, despre cultura de masă sovietică. Vroiam să arătăm exact efectul vintage al culturii de masă, asemănător cu ce-a făcut Tarantino cînd a recuperat benzile desenate.

Saşa: Fiecare ţară are o versiune de James Bond. E una dintre ideile lui Mişa. Chiar şi cînd ideologia era coruptă, imaginile acestor eroi în perioada sovietică erau atractive, e foarte interesant… Subiecte precum agenţii secreţi sînt asociate astăzi cu un soi de stînga, cultura conspiraţiei…

Tinerii ruşi sînt cuceriţi de gadgeturi, de internet?

Zahar: Da, dar nu mă tem de aceste schimbări. Doar că tinerii se maturizează prea tîrziu. O mare parte îşi pierd timpul cu chestii pur virtuale. Se pare că nu mai sînt interesaţi nimic, nici de politică, ceea ce e foarte tragic. Nu sînt interesaţi nici măcar să bea sau să se fută.

Îi văd pe cei de pînă în 27-28 de ani că pierd foarte mult itmp în faţa calculatorului, se pierd în tot felul de războaie, jocuri etc. Eu la vîrsta lor deja fusesem în război, aveam copii…

Şi cum îţi vei proteja copiii de pericolele astea?

Eu mă tem, dar fac politică şi literatură tocmai de asta, pentru că mă tem de lumea în care vor trăi copiii mei.

Saşa, cum vezi a-politismul noii generaţii dependente de net…

Saşa: Eu sînt un dependent absolut de net. E îngrozitor. L-am descoperit acum cîţiva ani şi e ca un drog, nu doar pentru tineri. Mama mea, de 80 de ani, e şi ea dependentă, citeşte bloguri, citeşte despre mine, toate gunoaiele, toate zvonurile despre staruri. E periculos pentru Rusia pentru că se atomizează – oamenii sînt dispersaţi de fapt, nu sînt conectaţi. E important ce a zis Zahar despre legătura individului cu realitatea, despre cît de aproape e lumea de pielea ta.

Întrebarea clasică. Aţi stat cîteva zile în România, cum vi s-a părut, ce-aţi băut, ce aţi mîncat?

Mişa: Ca orice rus, am băut şi am vorbit. Foarte mult despre Marquez. Am fost şi la Casa Poprului

Zahar: România se deosebeşte foarte tare de orice ţară am văzut în Europa, Polonia, germania. E o ţară care nu se grăbeşte foarte tare.

Înseamnă că-s veşti bune…

Zahar: România nu încearcă să-ţi placă, să te domine. Nu contează cine a venit la ea s-o viziteze, ea îşi vede de treabă. Se vede şi în arhitectură, sînt lucruri frumoase, dar nu sînt agresive. Oamenii sînt plăcuţi, dar nu sînt agresivi, nu te cotropesc cu ospitalitatea lor. E o atmosferă lejeră. Mă nedumereşte ura faţă de Ceauşescu. Mi-a plăcut foarte mult Casa Poporului. Am văzut Casa, e de ajuns.

Saşa: am venit pentru festivalul pe care Vasile l-a organizat. Prima data în România am fost ca turist. Acum a fost profesional, am întîlnit agenţi, scriitori, editori… Dincolo de asta, Bucureştiul nu vrea să fie ca o prostituată. Bucureşti nu este un oraş superficial. Am fost în Ungaria, unde atmosfera dominantă e melancolia. Bucureştiul e şi el melancolic, dar nu chiar aşa. Ceauşescu a fost chiar un politician cu adevărat nebun. Avea idei! Clădirea aia e realizarea propriei lui nebunii. E ca Marquez. (rîsete) Nu e pentru fiinţe umane. În acelaşi timp, e atractivă. Ungurii au încercat să fie socialişti, dar nu au reuşit, sînt o ţară mică, au probleme mici şi dorinţe mici. Ceauşescu e simbolul dorinţelor uriaşe. Era aproape un concurent pentru Brejnev! Era o fiară, dar era o fiară autonomă.

Mişa: Am fost pentru prima dată în Bucureşti. Am fost puţin uimit de faptul că aici nu am văzut deloc cultură de stradă. Cultura de stradă e primul semn al stîngii de vreun fel. Aici nu există. N-am văzut punk-eri, n-am văzut „ciudaţi” pe străzi. Aici e ca la muzeu, n-am văzut nimic ieşit din comun, totul e stabil.

Ce-ar trebui să ştie un scriitor foarte tînăr care se apucă acum de scris?

Zahar: Capitalismul e un rahat.

Saşa: L-aş sfătui să rescrie istoria din ultimii 50 de ani. E important să înţeleagă că noi, în ultimii 50 de ani, am tot fugit către Vest. Dar cred că e timpul să ne oprim, să învăţăm să îi iubim pe cei din jurul nostru, pe noi înşine. să fie interesaţi de ce e simplu, nu doar de exotisme. În Bucureşti, îmi place nonexoticul. Aici nu sînt un turist ca la Paris, sînt doar un vecin… Tinerii trebuie să regîndească istoria, capitalismul nu mai e aşa de atractiv.

Mişa: Trebuie să se uite în jur. Nu e nevoie să se inventeze şi un Dan Brown român… Să fie atenţi la ce e în jur.

Cum e acum umorul în Rusia acum? Mai rîde rusul la glume politice?

Mişa: Să-ţi spun una. După o petrecere monstru, se trezeşte Putin mahmur şi-i zice lui Medvedev: auzi, poţi să-mi spui cine e premier şi cine e preşedinte, că nu mai ştiu? Ăsta îi spune: eu sînt preşedinte şi tu eşti premierul, ai puterea executivă. Putin îi răspunde: ok, chiar dacă eu sînt şeful executivului, tot tu te duci să iei bere…

Zahar: Umorul, ironia, sarcasmul au devenit marginale. Ruşii au obosit şi să rîdă, şi să plîngă.