Weekendul lui Schlink sau unde se duc teroriştii cînd se duc

Nu m-am hotarît, pînă am terminat cartea lui Schlink, dacă teroristul Jorg  este personajul principal.

Jorg este un terorist abia ieşit din închisoare căruia sora sa, Christiane, îi organizează un week-end de bun venit acasă împreună cu – pare-se – cîţiva dintre cei mai vechi prieteni ai săi. Jorg însă – teroristul Jorg – este un tip timid, care doarme în cămaşă de noapte şi e încurcat cînd prietenii săi află asta, care se sperie cînd fiica a doi dintre ei  (o adolescentă aflată la vîrsta colecţionării de victime masculine interesante) încearcă să-l seducă, Jorg se fîstîceşte, se teme, suferă şi răspunde naiv.

Şi, iată, un roman cu o ancora istorică (fie-mi iertat, nu aş zice că romanul e o ficţiune istorică), poate fi, pentru un pasionat de teorii conspiraţioniste, o încercare de a “spăla” teroristul global de oprobiul colectiv. Daca aş lucra în departamentul de marketing al unei organizaţii teroriste (presupunînd că acestea au departament de marketing ) aş comanda scriitorilor celebri asemenea cărţi. Şi le-aş plăti cu bani grei. Asta pentru că, la finalul cărţii, mai bine de jumătate dintre cititorii lui Schlink şi-ar lăsa chiar copiii în grija unui personaj ca Jorg. Balonul de săpun pe care Schlink îl  construieşte în jurul personajului său e unul  similar baloanelor de săpun în care majoritatea dintre noi existăm: Jorg a luptat într-un război pe care l-a crezut al lui, mult după ce prietenii săi l-au abandonat. A comis păcate capitale, dar le-a comis  crezînd în nişte idealuri.  A luptat pînă la capăt pentru ceva în care credea. Şi acel ceva – o revoluţie – se întoarce împotriva sa. Singur în faţa sistemului. Astfel, criminalul cu sînge rece a fost, după puţine pagini de dialoguri, transformat într-un personaj interesant, daca nu chiar plăcut. Great work, mr Schlink!

Al doilea personaj remarcabil al cărţii este – cum altfel – o femeie: sora teroristului. Christiane: cea care îl înveleşte pe Jorg ca un strat protector de burete, astfel încît el, teroristul, să simtă doar partea moale a vieţii. Închisoarea este una dintre aceste părţi moi: Christiane a ales închisoarea pentru Jorg, oferindu-l pe tavă poliţiei, pentru ca el să nu mai continue un război din care nu avea cum să iasă bine. Christiane îl îmbracă pe Jorg, teroristul, în cămaşa de noapte din primul paragraf al acestei scurte poveşti. Ea l-a învăţat să meargă, să înoate şi îl reînvaţă, după 23 de ani de închisoare, să existe lîngă oameni. Ba chiar şi lîngă fiul său, fiu care a crescut cu mitul tatălui terorist cultivat cu grijă de bunicii care-i încărcaseră lui Jorg cazierul cu încă o crimă: sinuciderea soţiei sale.

Alături de nucleul descris mai sus, romanul lui Schlink mai are cîteva drame, ceva combinaţii amoroase (suave, adolescentine sau mature), cîteva poveşti despre emancipare şi unele despre cariere interesante, toate într-un melanj extrem de relaxant, defel propriu romanelor istorice.

P.S. din discursul-predică de mai jos al lui Jorg se poate inspira orice om care are un trecut de spălat. Şi cu un discurs structurat pe acest tipar orice terorist poate fi votat, de ce nu, preşedinte. Mai cu seamă de un popor degrabă iertător de gesturi violente.

Vreau să vă mai zic un singur lucru. Ştiu c-am greşit, c-am făcut prostii. Nu mă aştept să fiţi de acord cu faptele mele sau să ziceţi că statul şi societatea ar fi trebuit să mă trateze cu mai multă îngăduinţă şi fairplay. Îmi doresc doar respectul care i se cuvine celui care a renunţat la toate pentru un scop măreţ şi care a plătit pentru greşelile şi prostiile pe care le-a comis. Care nu a făcut compromisuri, nu s-a milogit pentru nimic şi n-a primit cadouri de la nimeni. Eu n-am făcut nici o înţelegere cu tabăra cealaltă, n-am cerut privilegii, n-am cerut îndurare. Am pretins doar lucruri de bun-simţ. Am discutat ieri despre asta – nu-mi mai amintesc tot ce-am făcut, am mai uitat şi eu, dar de plătit cred c-am plătit pentru faptele mele, spuse privind în jur. Păi, cam asta ar fi. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.