Răzvan
Ilie

Ne amintim cu toţii ce rol important a avut Gara de Nord în victoria lui Băsescu de acum 5 ani. Imaginea sutelor de tineri care aşteptau la o coadă imensă i-a mobilizat şi pe alţii să meargă la vot. Astăzi, vedem încă de la orele dimineţii o coadă imensă de o persoane pestriţe (e normal, e Gara de Nord) – unii sunt oameni normali din provincie, alte feţe sunt de-a dreptul dubioase.
 
Mă uimeşte acest acut simţ civic în cazul unor persoane cu aspect de navetişti care ştiu că vor intra la vot abia peste 5-6 ore. [ citeste mai departe ]

Dacă România ar fi o extensie a cercului mărunt în care mă învârt, Crin Antonescu ar obţine 80% din voturi, Băsescu 10%, iar 10% ar fi voturi anulate. Pentru turul doi, ar intra în cursă cu şanse bune şi Mircea Geoană (peste 50%), în cazul în care Antonescu nu trece primul hop, cel mai important pentru el.
 
Dar România reală arată altfel, este o pădure misterioasă, crepusculară, care ascunde surprize. Reuşesc oare sondajele să dea o cartografiere corectă (cât de cât) a ceea ce urmează să se întâmple mâine? [ citeste mai departe ]

Oblomov nu înseamnă lene. Sau nu doar atât. Esenţa personajului este neputinţa de a ieşi din condiţia dată, din cercul magic pe care firea proprie îl trasează în jurul fiecăruia. Lenea lui Oblomov (putea fi la fel de bine plictisul, distracţia, dezmăţul sau beţia) este plumbul care trebuie ridicat pentru a urca muntele vieţii către ceea ce vrei să fii. În cazul personajului lui Goncearov, patul este un centru gravitaţional mai puternic decât iubirea. 

  
Oblomov este disperarea de a nu putea schimba nimic esenţial în «destinul» propriu. [ citeste mai departe ]

Am citit cu amuzament textul lui Liviu Antonesei despre situaţia “ionesciană” legată de centenarul marelui dramaturg. Nu ştiam că doamna Marie-France Ionesco, fiica scriitorului, depune eforturi disperate pentru trecerea neobservată în România a aniversării a 100 de ani de la naşterea tatălui (data exactă este 26 noiembrie). Din dorinţa de a-l celebra doar în spaţiul francez, domnia sa a pus interdicţii ciudate privind jucarea pieselor lui Eugen Ionescu pe scenele româneşti sau privind reeditarea unor scrieri la editurile româneşti.
 
Cât de absurd! [ citeste mai departe ]

Este o carte ternă, cenuşie, repetitivă… ca şi viaţa. Vă invit să o parcurgeţi pe îndelete, fără grabă, ca şi cum aţi face o alergare uşoară în parc, toamna, pe o ploaie liniştită.

Dacă sunteţi îndrăgostit de romanele lui Haruki Murakami, veţi înţelege din cea mai recentă apariţie la Polirom de unde vine atmosfera lor inconfundabilă. (Nu-mi aduceţi obiecţia că Murakami nu mai e cool doar pentru că a ajuns la modă. Nu e o obiecţie de fond, ci una superficială, pentru snobii care-i acuză pe alţii de snobism. Aşa că trec la esenţial). [ citeste mai departe ]

Nu din cauza lui Băsescu.
Nu din cauza oamenilor din spatele lui Geoană.
Nu din cauză că Patriciu este răul cel mai mic în alegeri.
Nu din cauza ascultărilor de telefoane şi discuţii private.
Nu din cauza jocului echidistant al serviciilor în războiul politico-economic.
Nu din cauza jurnaliştilor care s-au îmbogăţit din ştiri nescrise.
Nu din cauză că televiziunile joacă murdar.
Nu din cauza mizeriilor TV care fac audienţă în rândul celor care votează.
Nu din cauza scârbei unanime de politică. [ citeste mai departe ]

Nu încetează să mă uimească acelaşi spectacol, zi de zi: personaje care vorbesc monocolor, într-o singură direcţie, ca şi cum discursul lor s-ar produce de la bara unui tribunal şi din perspectiva unui singur client. Oameni care afişează certitudinea ultimă, indiferent de subiect. Avocaţi care apără până în pânzele albe poziţii contrare, maşinării de găsit explicaţii, argumente, metafore pentru a apăra o teză prestabilită.  
 
Nu e vorba doar de contextul electoral, când pare de la sine înţeles că pledoariile devin agresive, vocale, pline de retorică. [ citeste mai departe ]

Am văzut zilele trecute o ştire despre fundaţia preşedintelui Iliescu şi mi-am amintit de un paragraf din cartea lui Tom Gallagher “Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace”. Autorul invoca, în 2004, scenariul potrivit căruia preşedintele Iliescu îşi va înfiinţa, după retragerea din politică, o fundaţie umanitară care îi va purta numele şi pe care partenerii de afaceri o vor sponsoriza. [ citeste mai departe ]

Am crezut pentru o clipă, ascultându-l astăzi pe preşedintele Băsescu, că-l va nominaliza la funcţia de prim-ministru pe candidatul majorităţii parlamentare, Klaus Johannis. Toate argumentele pe care preşedintele le-a prezentat în discursul său duceau în direcţia asta, după auzul meu innocent de cetăţean neutru. M-am gândit: incredibil, iată o mutare inteligentă şi surprinzătoare, o combinaţie câştigătoare de responsabilitate în ceasul al 12-lea şi de lovitură de imagine în raport cu adversarii politici. [ citeste mai departe ]

În romanul-parabolă al lui Ismail Kadare, toate visele din imperiul otoman sunt colectate într-un Palat misterios, un fel de Securitate comunistă, care se află în subordinea directă a sultanului. Instituţia, despre care nimeni nu ştie mare lucru şi care naşte teamă şi respect între supuşi, se ocupă cu sortarea şi interpretarea tuturor viselor din imperiu. La sfârşitul fiecărei săptămâni, este ales Marele Vis, cel mai important dintre toate, care este înfăţişat sultanului. [ citeste mai departe ]